Ordin nr. 1142 din 03/10/2013 privind aprobarea procedurilor de practică pentru asistenţi medicali generalişti. Publicat în Monitorul Oficial nr. 669 din 31/10/2013
Yüklə 1,88 Mb.
|
|
Există planşe de contraprobă, percepute doar de către discromaţi nu şi de către subiecţii normali, uşoara diferenţă între semne şi fond e dată de componenta albastră şi mascată de roşu şi verde). De asemenea, există şi planşe de demonstraţie – pentru înţelegerea principiului – percepute şi de către normali şi de către discromaţi. Timpul de recunoaştere al simbolului prezentat este de 15 sec. - Probe de denumire: din această categorie fac parte lanternele colorate (sau cromatoscoapele). Metoda constă în prezentarea de stimuli coloraţi subiectului, de diferite mărimi ce trebuiesc recunoscuţi la distanţa de 5 m, subiectul trebuind să precizeze tonul (culoarea). Intensitatea culorilor se poate modifica cu ajutorul unor filtre, simulând modificarea culorii în funcţie de condiţiile atmosferice. Importanţa depistării discromaziilor: Omul percepe lumea cu cele cinci organe de simţ ale sale. Dintre acestea cele mai multe informaţii le primeşte prin intermediul vederii. La omul modern transmiterea informaţiei prin organele de simţ se face astfel: Văz 90%; Auz 5%; Pipăit 2%; Gust 2%; Miros 1%. De aceea nu e totuna dacă exploatăm la maximum posibilităţile existente în vedere. Pierderile de informaţie în cazul percepţiei culorilor diminuează calitatea vieţii, degradează siguranţa prelucrării informaţiilor şi prin acestea influenţează în mod negativ timpul de reacţie a recunoaşterii. Dintre discromaziile congenitale, daltonismul sau lipsa de percepţie a senzaţiei de roşu este cea mai importantă prin consecinţele pe care le are. - se cunosc mai mult de o sută de ocupaţii unde daltonismul creează o situaţie defavorabilă. de exemplu: doctor, dentist, tehnician dentar, coafor, cosmetician, pantofar, vitrinier, ceramist, industria textilă, fabrici de vopsea, producţia de medicamente, industria alimentară, etc.; - daltonismul este dezavantajos mai ales în copilărie. la această vârstă copilul este într-o situaţie defavorabilă la învăţătură şi în aprecierea de sine. copiii de vârsta între 4-10 ani de exemplu pot să coloreze iarba cu roşu, acoperişul cu verde şi din această cauză pot să primească note rele, iar după toate acestea ceilalţi râd de ei. nu văd bine figurile colorate din manuale, creta colorată de pe tablă, liniile colorate ale hărţilor; - în circulaţie daltoniştii sunt extraordinar de periculoşi atât pentru propria persoană cât şi pentru ceilalţi. persoanele cu percepere cromatică corectă observă de departe luminile semafoarelor şi a lămpilor de stop. sunt dese accidentele în care daltonişti trec peste şine în pofida indicatorului roşu de la barieră; - din păcate la vânătoare tocmai pentru daltonişti este cel mai greu să diferenţieze cu siguranţă culorile. aici ochelarii de corecţie pot ajuta foarte mult; - bărbaţii daltonişti se îmbracă în culori neaşteptate şi nepotrivite, de la caz la caz, îşi pun şosete desperecheate; - la cumpărături ilustraţiile şi inscripţiile colorate de pe ambalaj pot devia de la normal. SUBCAPITOLUL 6: 19.6 Îngrijiri pre şi post operatorii în afecţiuni oculare chirurgicale Îngrijiri preoperatorii - se pregăteşte pacientul pentru intervenţia chirurgicală (dacă medicul indică şi pacientul îşi dă acordul) astfel: - se pregăteşte pacientul psihic (informare, explicare, obţinerea consimţământului informat); - se face pregătirea preoperatorie locală prin: tunderea genelor cu o forfecuţă unsă cu vaselină, în timp ce pacientul stă în poziţie semişezândă pe scaunul oftalmologic, cu ochii închişi ca atunci când doarme; verificarea permeabilităţii canalului lacrimal prin injectarea unei soluţii saline (ser fiziologic) prin orificiul intern inferior al canalului lacrimal, cu un ac bine adaptat la o seringă de 1-2 ml; spălarea ochiului prin instilarea repetată a unei soluţii izotone (ser fiziologic) pentru îndepărtarea cililor şi a secreţiilor oculare; - se măsoară şi se notează funcţiile vitale şi vegetative:T°, P, TA; - se măsoară tensiunea intraoculară în caz de glaucom; - se administrează soluţii miotice local iar pe cale generală, diuretice indicate de medic; - se sistează alimentaţia cu cel puţin 12 ore înainte de operaţie (în caz de anestezie generală); - se face clismă evacuatoare dacă medicul indică (în seara premergătoare intervenţiei); - se recoltează produse biopatologice pentru examene de laborator: glicemie, uree, TS, TG, examen-sumar de urină, examen citobacteriologic al secreţiei oculare; - se perfuzează i.v. Manitol 10%, în dimineaţa zilei intervenţiei, la indicaţia medicului. Îngrijiri preoperatorii - se supraveghează şi se ajută pacientul în desfăşurarea activităţilor de bază: alimentare, igienă, eliminare întrucât există riscul de accidentare mai ales la cei cu binoclu; - se schimbă pansamentul ocular la indicaţia medicului; - se face tratamentul topic prescris, cu soluţii sau unguente pentru a preveni infecţiile, a reduce inflamaţia şi a stimula vederea; - se verifică AV şi presiunea intraoculară şi se recomandă ochelari, de regulă cu dioptrii mai mici decât înainte de operaţie; - în cazul intervenţiilor prin facuemulsionare, se face o incizie foarte mică prin care se introduce cristalinul foldabil (transplant de cristalin), iar pacientul nu necesită internare în spital. Se recomandă revenirea la control a doua zi şi apoi la intervale fixate de medic, în funcţie de evoluţia locală. CAPITOLUL 20: ÎNGRIJIRI ÎN ORL SUBCAPITOLUL 1: 20.1 Manevra Heimlich (1)Este o manevră neinstrumentală (manuală) de dezobstrucţie a căilor aeriene, efectuată în mod "reflex" la toţi pacienţii suspecţi de o inhalaţie de corp străin. 1.Indicaţii - toate stările de sufocare prin inhalare de corpi străini solizi; - cel mai adesea este vorba de un corp străin blocat la nivelul laringelui; - obstrucţia căilor aeriene poate antrena un stop cardio-respirator. 2.Descrierea manevrei Principiul este de a crea o hipertensiune abdominală bruscă, vizând împingerea diafragmei în sus. Presiunea astfel transmisă aerului din aparatul respirator permite mobilizarea corpului străin obstruent, care este practic ejectat ca un "dop de şampanie", întrucât inhalarea corpului străin se realizează prin aspiraţia accidentală, având plămânii plini cu aer. (2)Semnele de recunoaştere a obstrucţiei căilor respiratorii prin inhalare de corp străin a)pacientul este în picioare sau aşezat, conştient, dar nu poate respire sau vorbi; b)se agită pentru a atrage atenţia celor din jur şi îşi pune mâinile în "v" pe piept; c)tirajul, semn al efortului inspirator, este prezent la nivelul muşchilor cervicali; d)victima este căzută, inconştientă şi în stop respirator. (3)Efectuarea tehnicii Când pacientul este conştient, în picioare sau aşezat: - salvatorul se plasează în spatele victimei, în contact cu ea; - una dintre mâini este plasată cu policele în jos, în punctul "piston" situat între ombilic şi apendicele xifoid, iar cealaltă mână o acoperă pe prima; - se efectuează 4-5 tracţiuni bruşte în sus şi în adâncime pentru a creşte presiunea abdominală şi a ridica diafragma; - manevra se poate repeta de câte ori este nevoie. Când pacientul este în decubit dorsal sau este inconştient: - salvatorul se plasează deasupra victimei, în genunchi, de o parte şi de alta a coapselor victimei şi comprimă brusc epigastrul, totdeauna cu o mişcare ascendentă; - se execută 4-5 compresări abdominale scurte; - pacientului inconştient, plasat în decubit dorsal lateral stâng, i se pot aplica lovituri toracice posterioare. Când victima este un sugar sau un copil mic - se prinde sugarul de picioare, cu capul în jos; - se aplică 3-4 lovituri, în regiunea toracală posterioară între omoplaţi sau se culcă copilul cu capul în jos peste genunchii salvatorului - se aplică 3-4 lovituri la nivelul toracelui posterior; - în cazul în care corpul străin nu este ejactat în afară, se caută la nivelul orofaringelui de unde este îndepărtat. SUBCAPITOLUL 2: 20.2 Spălătura auriculară Spălarea conductului auditiv extern pentru îndepărtarea secreţiilor sau a corpilor străini Indicaţii - dop de cerumen sau dop epidermic; - corpi străini intraauriculari; - otite cronice. Pregătirea materialelor Se pregătesc pe o măsuţă rulantă: - seringa guyon cu capacitate de 150-200 ml, sterilă; - lichid de spălătură: apă sterilă încălzită la 37°C; - soluţia medicamentoasă prescrisă de medic; - tăviţă renală; - un prosop de unică folosinţă, eventual din material impermeabil; - tampoane auriculare. Efectuarea procedurii - se anunţă pacientul şi se explică scopul procedurii, precum şi modul de derulare, pentru a obţine colaborarea sa; - se aşează pacientul în poziţie şezândă; - se aplică prosopul sub bărbia pacientului; - se invită pacientul să ţină tăviţa renală sub urechea afectată şi să încline uşor capul spre tăviţă pentru ca lichidul să se scurgă în aceasta; - asistenta medicală se spală pe mâini şi îşi pune mănuşi de unică folosinţă; - se verifică temperatura lichidului de spălătură şi se aspiră în seringa guyon; - se solicită pacientului să deschidă gura, pentru lărgirea conductului auditiv; - se trage pavilionul urechii în sus şi înapoi cu mâna nedominantă; - cu mâna dominantă se injectează lichidul de spălătură în conduct, spre peretele postero-superior şi se aşteaptă evacuarea; - se repetă operaţiunea de mai multe ori, până când lichidul este cura; - se usucă conductul auditiv extern cu tampoane auriculare; - se pune uşor în meatul conductului auditiv un tampon de vată; - se solicită pacientului să stea în repaus, în decubit dorsal, pentru câteva minute şi să evite curentul de aer; - se verifică lichidul de spălătură; - se reorganizează locul de muncă şi se colectează materialele folosite în recipiente speciale; - se spală mâinile; - se notează procedura în fişa pacientului; - se supraveghează pacientul după spălătură; - se anunţă medicului eventualele incidente: ameţeli, dureri, vărsături de cauză centrală. SUBCAPITOLUL 3: 20.3 Teste auditive (audiometria) Audiometria face parte din examinarea urechii şi evaluează capacitatea unei persoane de a auzi, prin măsurarea abilităţii sunetelor de a ajunge la creier. Sunetele sunt, de fapt, vibraţii aflate în mediul înconjurător, de frecvenţe şi intensităţi diferite. Aerul din canalele şi oasele de la nivelul urechii şi al craniului ajută aceste vibraţii să parcurgă drumul dintre ureche şi creier, unde sunt "auzite". Indicaţii Testele auditive sunt efectuate pentru: - screeningul sugarilor şi copiilor pentru problemele auditive ce pot interfera cu abilitatea acestora de a învăţa, vorbi sau de a înţelege limbajul; - screeningul copiilor şi adolescenţilor pentru a evita o posibilă pierdere a auzului; auzul ar trebui verificat la fiecare vizită la medic; la copii, un auz normal este important pentru o dezvoltare corespunzătoare a vorbirii, o parte din problemele de vorbire, învăţare sau de comportament ale copiilor fiind determinate de tulburări ale auzului; academia americană de pediatrie recomandă efectuarea unui test auditiv la vârstele de 4, 12, 15 şi 18 ani; - ca parte a examinării fizice de rutină, în general, dacă nu se suspectează o hipoacuzie este suficient numai testul în care se şoptesc cuvintele; - a evalua o posibilă pierdere a auzului la o persoană ce a observat o problemă persistentă auditivă la una sau la ambele urechi, sau care are dificultăţi de a înţelege cuvintele dintr-o conversaţie; - screeningul problemelor auditive al adulţilor; deseori este diagnosticată greşit o diminuare a capacităţii mentale la vârstnici ca urmare a hipoacuziei (de exemplu, dacă o persoană pare să nu asculte sau să răspundă la o conversaţie); - screeningul persoanelor ce sunt supuse în mod repetat la zgomote intense sau care iau anumite antibiotice precum gentamicina; - determinarea tipului ţi gravităţii hipoacuziei (conductivă, neurosenzorială sau ambele) - în hipoacuzia conductivă, transmiterea sunetelor (conducerea) este blocată şi nu poate trece spre urechea internă; - în hipoacuzia neurosenzorială, sunetele ajung la nivelul urechii interne, dar o problemă a nervilor auditivi sau, mai rar, a creierului, împiedică auzul. Pregătirea pacientului pentru testele auditive - evitarea zgomotelor puternice cu aproximativ 16 ore înainte de testare - verificarea şi îndepărtarea dopului de cerumen din canalul auditiv extern; - îndepărtarea cerceilor, ochelarilor sau agrafelor de păr în testul cu căşti, deoarece aceste accesorii împiedică poziţionarea corectă a căştilor; - verificarea presiunii exercitate de căşti pe urechea externă şi a posibilităţii de închidere a conductului auditiv prin apăsare pe ureche; în acest caz, se va plasa, înainte de testare, un tub subţire de plastic care va menţine canalul auditiv deschis; - îndepărtarea protezei auditive (acolo unde este cazul) înainte de testare; - spălarea urechii înainte de efectuarea testului cu potenţiale evocate auditive. Efectuarea testelor auditive Testele auditive pot fi efectuate în laboratoare specializate, de către un specialist (audiologist) sau în cabinetul medical de la şcoală sau de la locul de muncă, de către o asistentă medicală, un psiholog, logoped sau de către un tehnician. Testele auditive evaluează pierderea auzului. Testul cuvintelor şoptite În testul cuvintelor şoptite, medicul va cere pacientului să-şi acopere una din urechi cu degetul. Apoi acesta se va poziţiona întâi la 30 cm, apoi la 60 cm în spatele pacientului şi va şopti o serie de cuvinte. Pacientul trebuie să repete cuvintele pe care le aude. Dacă acesta nu percepe cuvintele la o şoptire uşoară, medicul va rosti cuvintele din ce în ce mai tare, până când pacientul le va putea auzi. Fiecare ureche va fi testată separat. Audiograma cu ton pur Audiograma cu ton pur utilizează un aparat denumit "audiometru" ce rulează o serie de tonuri prin intermediul unor căşti. Aceste tonuri variază ca nivel (frecvenţă, măsurată în Hertzi) şi putere (intensitate, măsurată în decibeli). Medicul va controla volumul tonului reducând puterea până când nu mai este auzit de către pacient. Apoi va mări din nou puterea tonului, până când acesta va putea fi auzit din nou. Pacientul va trebui să semnalizeze, prin ridicarea mâinii sau prin apăsarea unui buton, de fiecare dată când aude un ton, chiar şi atunci când acesta este foarte vag. Medicul va repeta de câteva ori această operaţiune, folosind un ton cu o frecvenţă din ce în ce mai mare. Fiecare ureche este testată separat. Apoi căştile vor fi îndepărtate, iar pe osul din spatele urechii va fi plasat un dispozitiv ce vibrează. Pacientul va trebui să semnalizeze de fiecare dată când aude un ton. Testul diapazonului Diapazonul este un dispozitiv metalic, în formă de furculiţă, ce produce un ton atunci când vibrează. Medicul va lovi diapazonul pentru a-l face să vibreze şi să emită, astfel, un ton. Acest test stabileşte cât de bine circulă sunetele prin ureche În funcţie de cât de bine aude pacientul sunetele, medicul va stabili dacă există o problemă a nervilor sau de conducere a sunetelor către nervi. Testul de recepţie a vorbirii şi de recunoaştere a cuvintelor Testul de recepţie a vorbirii şi de recunoaştere a cuvintelor măsoară abilitatea de a auzi şi de a înţelege o conversaţie normală. În aceste teste, pacientul este rugat să repete o serie de cuvinte simple, spuse la grade diferite de putere. Se mai poate efectua un test ce determină capacitatea pacientului de a repeta o serie de cuvinte familiare, alcătuite din două silabe. Acest test face diferenţa între hipoacuzia de transmisie şi cea neurosenzorială. Evaluarea emisiei otoacustice Testul emisiei otoacustice este folosit deseori pentru screeningul hipoacuziei la nou-născuţi. Acesta este efectuat prin plasarea unui microfon mic în canalul auditiv extern al copilului. Sunetele sunt introduse apoi printr-o sondă mică şi flexibilă în urechea copilului. Microfonul detectează răspunsul urechii interne la sunete. Această investigaţie nu face însă diferenţa dintre hipoacuzia de conducere şi cea neurosenzorială (hipoacuzia de percepţie). Audiograma cu potenţiale evocate Pentru audiograma cu potenţiale evocate sunt plasaţi nişte electrozi la nivelul pielii capului şi pe fiecare lob al urechii. Prin intermediul unor căşti sunt trimise zgomote asemănătoare unor clicuri şi este înregistrat răspunsul. Această investigaţie diagnostichează hipoacuzia neurosenzorială. În mod normal, aceste testări nu implică niciun disconfort. Interpretarea rezultatelor Sunetul este descris în funcţie de frecvenţa şi intensitate. Limita auzului este dată de cât de tare trebuie să fie un sunet de o anumită frecvenţă pentru a fi auzit. Frecvenţa sau nivelul (indiferent dacă sunetul este jos sau înalt) este măsurată în vibraţii pe secundă sau hertzi (Hz). Urechea umană poate auzi în mod normal frecvenţe de la foarte joase, în jurul a 16 Hz, până la foarte înalte, în jur de 20 000 Hz. Frecvenţa unei conversaţii normale, ce se desfăşoară într-un loc liniştit, se întinde pe o plajă de la 500 Hz la 2000 Hz. Intensitatea sau puterea este măsurată în decibeli (dB). Intervalul normal (limita inferioară) al auzului este între 0 şi 25 dB. În cazul copiilor, intervalul normal minim este între 0 şi 15 dB. Un rezultat normal arată că auzul ambelor urechi se încadrează în aceste intervale.
Legătura dintre intensitatea sunetelor şi gradul hipoacuziei la adulţi este redată în tabelul de mai jos:
Factorii care pot influenţa acurateţea sau rezultatul testului sunt: - imposibilitatea de a coopera, urma instrucţiunile sau de a înţelege suficient de bine limbajul pentru a răspunde în timpul testelor; este dificilă efectuarea testelor auditive la copiii mici sau la adulţii care au inabilităţi fizice sau mentale; - probleme ale aparaturii, precum căşti separate sau care nu se potrivesc. un audiometru neechilibrat sau prezenţa zgomotelor de fond; - dificultate de a vorbi sau de a înţelege limbajul celui care efectuează testarea; - viroze respiratorii sau o infecţie a urechii recentă. CAPITOLUL 21: Îngrijiri în afecţiuni chirurgicale SUBCAPITOLUL 1: 21.1 Îngrijiri preoperatorii Ansamblul îngrijirilor care se efectuează la toţi pacienţii înainte de a fi supuşi intervenţiei chirurgicale. Primirea pacientului: Constă în liniştirea pacientului explicând derularea intervenţiei, etapele operatorii, anestezia. Asistenta medicală trebuie să-şi arate disponibilitatea de a răspunde întrebărilor pacientului. Pregătirea cutanată a operatului: Scop
Diminuarea la maxim a florei bacteriene tranzitorii prezente pe pielea viitorului operat pentru a evita infecţia în timpul inciziei şi contaminarea mediului din blocul operator Igiena corporală - seara şi în dimineaţa intervenţiei, pacientul va face duş cu săpun antiseptic (tip betadine sau clorhexidină dacă este alergic la iod); - se va insista la nivelul pliurilor de flexiune, regiunilor inghinale, ombilicului şi picioarelor. această procedură este realizată de pacient după ce este informat cum trebuie să procedeze; - dacă pacientul este dependent, igiena corporală va fi efectuată de infirmieră, la pat, sau în camera de baie; - după efectuarea igienei corporale, pacientul va îmbrăca pijamale curate şi se va schimba lenjeria de pat. Depilarea Nu este o procedură sistematică, ci este în funcţie de tipul, locul, modul de intervenţie şi de protocoalele secţiei/serviciului. Depilarea este realizată de asistentă sau de infirmieră. Două metode pot fi utilizate: a)Crema depilatoare - în prealabil, se efectuează un test de toleranţă în seara dinaintea intervenţiei - se spală pielea şi se usucă - se aplică apoi crema depilatoare - se clăteşte, apoi se usucă pielea b)Tunsoarea Raderea mecanică este interzisă fiindcă creşte riscul de efracţie cutanată a zonei operatorii. Se recomandă tunderea pilozităţilor cu maşina de tuns, apoi se face duş pacientului. Bilanţul preoperator Se efectuează prelevări de sânge pentru: grup sanguin şi factor Rh, ionogramă sanguină, uree, creatinină, TS, TC, HLG şi alte examene prescrise de medic. Pentru intervenţiile importante, se realizează şi alte examene: - radiografia pulmonară şi ECG; - se notează constantele vitale: P, T, TA, diureză; - se aplică recomandările anestezistului; - reanimator: o eventuală transfuzie, antibioterapie, reechilibrare hidro-electrolitică. În ziua intervenţiei: - se linişteşte pacientul, se susţine psihic; - se verifică să fie nemâncat, să nu bea, să nu fumeze; - se verifică igiena corporală şi depilarea zonei operatorii; - se verifică absenţa lacului de pe unghiile de la mâini şi de la picioare; - se îndepărtează protezele dentare, ochelarii, bijuteriile, lentilele de contact; - se notează constantele vitale pentru a avea date de referinţă, pe parcursul operaţiei; - se administrează premedicaţia conform prescripţiei medicale; Yüklə 1,88 Mb. Dostları ilə paylaş:
|