Ordin nr. 1142 din 03/10/2013 privind aprobarea procedurilor de practică pentru asistenţi medicali generalişti. Publicat în Monitorul Oficial nr. 669 din 31/10/2013

Indicaţii:

- punerea în repaus a esofagului după operaţii, arsuri cu substanţe caustice după ingestie voluntară sau accidentală;

- stricturi esofagiene postcaustice sau obstacole;

- când alimentarea artificială se impune vreme mai îndelungată.

Materiale necesare:

- alimente pasate, cu consistenţă foarte redusă, la temperatura corpului;

- pâlnie sau seringi de cel puţin 20-50 ml;

- şerveţele de hârtie;

- baghetă pentru împingerea alimentelor;

- material pentru protecţia stomei;

- material pentru protecţia patului.

Pregătirea pacientului şi efectuarea procedurii:

- este instruit cum se poate alimenta singur;

- să-şi spele mâinile;

- să îndepărteze pensa care închide sonda;

- să adapteze pâlnia la capătul liber al sondei sau să monteze seringa;

- se introduc pe rând alimentele fără să se depăşească 100 ml odată, pentru a nu destinde stomacul şi pentru ca alimentele să nu se scurgă în afară;

- se alternează introducerea lichidelor cu semisolidele;

- doza pentru o masă nu trebuie să depăşească 400 ml;

- la sfârşitul mesei se administrează un lichid, pentru a spăla lumenul sondei;

- se închide sonda la sfârşitul alimentaţiei;

- se fixează sonda în poziţie verticală;

- pacientul rămâne în poziţie şezândă sau semişezândă (poziţia de decubit dorsal favorizează "regurgitarea" conţinutului pe sondă);

- este ajutat să-şi spele mâinile.

Îngrijirea pacientului

- se observă tegumentele din jurul stomei;

- se protejează pielea;

- se reface pansamentului din jurul stomei în capul regurgitării sucului gastric.

Observaţii

- alimentarea poate fi făcută şi de altă persoană instruită în acest sens;

- când indicaţia de alimentare prin gastrostomă nu mai este de actualitate, sonda se retrage şi se aşteaptă închiderea stomei. Plaga se îngrijeşte în condiţii de asepsie şi antisepsie.

SUBCAPITOLUL 11: 14.11 Îngrijirea pacientului colostomizat – schimbarea pungii

Colostomia reprezintă deschiderea şi fixarea colonului la suprafaţa peretelui abdominal printr-o intervenţie chirurgicală.

Scop

Utilizarea unui dispozitiv etanş şi discret pentru colectarea materiilor fecale şi menţinerea integrităţii cutanate, ceea ce permite pacientului să desfăşoare o activitate fizică normală.

Stomiile pot fi făcute, după necesitate, în mai mult zone:

- gastrostromia, deschiderea la nivelul stomacului;

- ileostomia, deschiderea la nivelul intestinului subţire (ileon);

- colostomia, deschiderea colonului, care poate fi făcută în partea dreaptă, la nivelul colonului transvers sau în partea stângă, la nivelul colonului sigmoid. Colestomia este provizorie sau definitivă.

Indicaţii:

Colostomie provizorie în pediatrie

- malformaţie ano-rectală înaltă şi joasă;

- maladia Hirschsprung (dolicocolon);

- artrezia de colon;

- traumatisme.

Colostomia provizorie la adult

- polipoza familială;

- diverticuloza;

- cancer de colon.

Materiale necesare

- punga pentru colostomie (nevidanjabilă, cu filtru de protecţie cutanată);

- monoloc (pungă şi suport solidar) sau bibloc (pungă detaşabilă de suport);

- mănuşi sterile;

- comprese sterile;

- pudră cicatrizantă şi absorbantă, dacă pielea peristomală este iritată;

- tavită renală;

- doi saci colectori;

- foarfecă, un model pentru decupare (ghid de măsurare);

- apă şi săpun neutru;

- pastă protectoare, pentru a asigura etanşietatea;

- material pentru protecţia patului.

Pregătirea pacientului

- se explică pacientului modul de desfăşurare a îngrijirii;

- în primele două – trei zile, plaga abdominală se pansează ca orice plagă chirurgicală;

- în a doua – a treia zi, se poate elimina prin stomie un scaun pastos mirositor;

- pacientul trebuie avertizat şi ajutat treptat să accepte noua imagine corporală;

- este anunţat că în a treia zi va purta o pungă;

- este susţinut şi ajutat pentru ca în viitor sa fie capabil sa se autoîngrijească (să-şi schimbe singur punga);

- este aşezat în poziţie decubit la primele schimbări sau în pozitie şezândă la următoarele, când este capabil să-şi privească stoma şi să-şi schimbe punga singur.

Efectuarea procedurii

- se spală mâinile, se dezinfectează;

- se pun mănuşi de unică folosinţă;

- se îndepărtează conţinutul pungii, dacă punga este vidanjabilă;

- se desface încet punga de sus în jos, fără să se tragă, pentru a evita evisceraţia: o mână fixează pielea abdominală, cealaltă detaşează punga;

- se curăţă tegumentele din jurul stomei cu apa şi săpun neutru;

- se usucă foarte bine zona peristomală;

- se observă stoma care în mod normal trebuie să fie umedă, roşiatică spre roz;

- se aplică pudra cicatrizantă şi absorbantă;

- se acoperă stoma cu o compresă;

- se selectează mărimea deschiderii stomei, folosindu-se ghidul de măsurare;

- se decupează cu ajutorul unei foarfeci porţiunea de aderare a dispozitivului stomic pe piele sub formă de cerc, astfel încât deschiderea să fie cu jumătate de milimetru mai mare decât stoma;

- se îndepărtează compresa;

- se îndepărtează hârtia din porţiunea de lipire a dispozitivului stomic şi se aplică pe piele începând de la polul inferior şi apăsând puţin până se lipeşte. Se continuă îndepărtarea hârtiei şi lipirea dispozitivului;

- se lipeşte în continuare, prin apăsare uniformă, în sens circular, în jurul stomei, până se fixează;

- se colectează şi se îndepărtează materialele folosite;

- se îndepărtează mănuşile;

- se spală mâinile.

Îngrijiri ulterioare

- se aşează pacientul în poziţie şezândă sau decubit;

- se evaluează reacţia după schimbare;

- se supraveghează să nu apară arsuri, iritaţii, necroză, evisceraţii;

- se observă dacă punga este lipită;

- sistemul de colectare se schimbă la 5 zile, dacă nu se dezlipeşte.

SUBCAPITOLUL 12: 14.12 Efectuarea irigaţiei colice (clisma pe colestomă)

Introducerea unei cantităţi de apă prin colostomia stângă, pentru golirea intestinului.

Scop/indicaţii:

- golirea completă a intestinului de gaze, mucus şi materii fecale, pentru evitarea purtării unei pungi colectoare, astfel încât pacientul să-şi poată efectua activităţile zilnice;

- prima clismă se face a 8-a – a 10-a zi postoperator şi numai la recomandarea medicului;

- cea mai favorabilă perioadă este în convalescenţă, între 3 săptămâni şi 2 luni după intervenţia chirurgicală;

- se face la interval de 2-3 zile, întotdeauna la aceeaşi oră.

Materialul necesar

- un scaun decupat la mijloc, având dedesubt un colector;

- irigator pentru colostomie, tub adaptor;

- canula colotip (sub formă conică, de pâlnie) folosită în acest scop;

- apă călduţă 700-800ml;

- vaselină;

- un deget de mănuşă (din latex);

- un manşon de irigaţie;

- tampon opturator sau o pungă mică colectoare;

- mănuşi de unică folosinţă, comprese nesterile;

- un prosop;

- aleză;

- apă, săpun pentru curăţirea zonei;

- doi saci pentru colectarea deşeurilor.

Pregătirea pacientului

- se explică pacientului procedura;

- se instalează pacientul în poziţia semişezând;

- se urmăreşte efectuarea educaţiei pentru autonomie în viitor.

Efectuarea procedurii

- se spală mâinile;

- se îndepărtează dispozitivul aplicat de pe planul cutanat;

- se curăţă pielea din jurul stomei cu apă şi săpun neutru, se usucă foarte bine;

- se aplică manşonul (o pungă colectoare deschisă la cele două extremităţi);

- se închide extremitatea inferioară printr-un nod sau prin clampare, sau se introduce într-un recipient colector;

- folosind degetul de mănuşă, se face un tuşeu la nivelul stomei, pentru a repera poziţia pâlniei (colotipului);

- se pregăteşte irigatorul cu apă călduţă (700-800 ml), se suspendă pe un suport, aproximativ la înălţimea umărului pacientului;

- se elimină aerul din tubul irigatorului;

- se introduce colotipul lubrifiat la nivelul colostomei prin extremitatea superioară a manşonului;

- se deschide circuitul şi apa se scurge în intestin în aproximativ 6-10 minute;

- la terminarea irigaţiei, se îndepărtează colotipul, se închide partea superioară a manşonului cu o pensă şi se îndepărtează;

- se aşteaptă golirea totală a intestinului;

- evacuarea se face sub supravegherea asistentului;

- se curăţă stoma cu apă şi săpun;

- stoma se acoperă cu pansament;

- în timpul procedurii, pacientul este rugat să observe toate etapele, pentru a se putea autoîngriji.

Îngrijirea după procedură

- la nivelul stomei se face un pansament, se pune un tampon obturator sau o pungă mică opacă;

- pot apărea dureri abdominale, greţuri dacă golirea nu este completă;

- durerile pot fi produse şi de viteza prea mare a lichidului de spălătură, iar acestea pot fi prevenite prin controlarea ritmului de scurgere.

CAPITOLUL 15: ÎNGRIJIRI ÎN URONEFROLOGIE

SUBCAPITOLUL 1: 15.1 Examinarea radiologică a aparatului renal

Procedura este descrisă la capitolul 10 (10.1.e Pregătirea pacientului şi participarea la examinarea radiologică a aparatului renal).

SUBCAPITOLUL 2: 15.2 Examinarea endoscopică a vezicii urinare

Procedura este descrisă la capitolul 11 (11.7 Participarea asistentului medical efectuarea la cistoscopiei).

SUBCAPITOLUL 3: 15.3 Examinarea echografică

Procedura este descrisă la capitolul 10 (10.3 Participarea asistentului medical la examenul cu ultrasunete, echografice).

SUBCAPITOLUL 4: 15.4 Examinarea cu izotopi radioactivi. Scintegrafia renală

Procedura este descrisă la capitolul 10 (10.2 Rolul asistentului medical în efectuarea examenelor cu izotopi radioactivi, scintigrafie).

SUBCAPITOLUL 5: 15.5 Puncţia biopsică renală

Procedura este descrisă la capitolul 9 (9.9.b Participarea asistentului medical la efectuarea puncţiei biopsice).

SUBCAPITOLUL 6: 15.6 Sondajul vezical

Procedura este descrisă la capitolul 8 (8.4 Sondajul vezical la femeie, 8.5 Sondajul vezical la bărbat).

SUBCAPITOLUL 7: 15.7 Puncţia vezicală

Procedura este descrisă la capitolul 9 (9.8 Participarea asistentului medical la efectuarea puncţiei vezicii urinare)

SUBCAPITOLUL 8: 15.8 Spălătura vezicală

Procedura este descrisă la capitolul 8 (8.6 Spălătura vezicală).

SUBCAPITOLUL 9: 15.9 Supravegherea pacientului cu sondă permanentă

Procedura se referă la montarea unei sonde permanente atunci când evacuarea vezicii urinare devine imposibilă, nu există controlul sfincterelor sau se impune o monitorizare strictă a funcţiei renale.

Scop

- golirea vezicii urinare în retentţia urinară temporară, acută sau cronică (afecţiuni neurologice, comă);

- incontinenţa urinară invalidantă;

- intervenţii chirurgicale pe aparatul genito-urinar (prostatectomie, operaţii pe vezică, pe perineu, histerectomie);

- traumatisme ale arborelui urinar;

- traumatisme ale măduvei (paraplegie);

- la pacienţii arşi, pentru evaluarea diurezei orare.

Materiale necesare:

- sonda Foley sterilă;

- apa distilată sau ser fiziologic, o fiolă (10 ml);

- seringă 10 ml;

- vaselină sterilă;

- gel anesteziant;

- mănuşi sterile şi nesterile;

- câmp steril cu deschidere centrală;

- comprese sterile;

- soluţie antiseptică;

- punga vidanjabilă, gradată pentru colectarea urinii;

- material pentru protecţia patului: aleză, muşama;

- tăviţă renală, bazinet;

- colector pentru materialele folosite.

Pregatirea pacientului:

- este anunţat şi i se explică necesitatea montării sondei;

- se asigură intimitatea;

- se informează (în mod deosebit bărbaţii) ca introducerea sondei produce oarecare jenă;

- se instalează pacientul confortabil într-un pat pregătit cu aleză şi muşama;

- se face o toaleta riguroaăa a organelor genitale utilizând mănuşi de unică folosinţă;

- la femei se curăţă şi se dezinfecteaza zona perianală, labiile mari şi mici, meatul urinar;

- la bărbat se decalotează glandul şi se curăţă zona foarte bine insistând asupra meatului urinar.

Efectuarea procedurii:

- persoana care efectuează procedura se spală pe mâini cu săpun antiseptic sau se dezinfectează cu o soluţie alcoolică după care îmbracă mănuşi sterile (mănuşile nu trebuie sa conţină talc);

- se acoperă regiunea genitală cu câmpul steril în aşa fel încât meatul urinar să fie accesibil;

- se introduce sonda lubrifiată cu vaselină aplicând tehnica sondajului evacuator simplu;

- după pătrunderea în vezică se introduc în balonaşul sondei 10 ml apă sterilă sau ser fizilologic pentru fixare;

- se racordează sonda la punga colectoare.

La bărbati prima sondă se montează de către medic.

Îngrijirea după procedură:

- deoarece există un risc crescut de infecţie, toate manevrele se fac în condiţii de strictă asepsie şi antisepsie;

- se verifică permeabilitatea sondei şi etanşeitatea sistemului (sondă, pungă);

- se instruieşte pacientul să nu comprime sonda;

- pacientul este atenţionat să susţină punga atunci când se deplasează;

- se verifică zilnic aspectul urinii eliminate, se noteaza cantitatea;

- se menţine o buna igienă locală, având în vedere prezenţa unor eventuale scurgeri vaginale şi eliminarea scaunului;

- se recomandă efectuarea toaletei locale de doua ori pe zi;

- se observă aspectul meatului urinar, roşeaţa asociată cu jena locală fiind semn de infecţie;

- dacă urina devine tulbure, la recomandarea medicului, se recoltează probă pentru urocultură;

- în cazul intervenţiilor chirurgicale se respectă cu stricteţe toate recomandările medicului.

CAPITOLUL 16: ÎNGRIJIRI ÎN BOLI METABOLICE

SUBCAPITOLUL 1: 16.1 Glicemia capilară

Scop

- controlul rapid al glicemiei când se impun decizii;

- autocontrolul în cadrul monitorizării DZ insulino-dependent şi insulino necesitant

Medicul specialist stabileşte orarul şi frecvenţa determinărilor glicemiei.

Indicaţii

- în DZ1 determinările se efectuează zilnic preprandial şi postprandial (la 2 ore după masă) şi ori de câte ori intervin evenimente neprevăzute care modifică orarul şi dozele de insulină (în consecinţă alimentaţia);

- cel puţin o dată pe săptămână se face profil glicemic (determinări preprandial, postprandial şi la 3 dimineaţa);

- în DZ2 determinările se fac săptămânal.

Pregătirea pacientului

- pacientul este instruit să-şi determine singur glicemia folosind glucometrul;

- pacientul este avertizat că tehnica determinării poate varia uşor în funcţie de aparat;

- dacă pacientul are tulburări de vedere (retinopatie) determinarea va fi făcută de un aparţinător instruit sau de asistenta medicală.

Materiale necesare

- glucometru;

- teste reactive (bandelete, stripsuri);

- ace speciale atraumatice;

- tampoane uscate.

Efectuarea procedurii

- se spală mâinile;

- se şterge pentru a usca foarte bine pielea (pe pielea umedă nu se formează picătura);

- se înţeapă lateral la nivelul ultimei falange;

- se şterge prima picătură cu un tampon uscat;

- se formează a doua picătură care este depusă cu precizie prin atingerea capătului reactiv al bandeletei;

- din momentul atingerii bandeletei cu picătura de sânge începe cronometrarea timpului;

- fiecare tip de bandelete reactive este însoţit de un protocol de lucru (pentru citire vizuală sau electronică).

Observaţii

- testele trebuie să fie în termen de valabilitate, data fiind înscrisă pe flacon

- se păstrează între 2-30⁰;

- scoaterea fiecărei bandelete (test) este urmată de închiderea etanşă a flaconului, interiorul flaconului fiind menţinut uscat;

- capătul reactiv al bandeletei nu trebuie atins;

- fiecare tip de bandeleta este specifică unui anumit tip de glucometru;

- glicemia recoltată din sânge capilar este cu aproximativ 20 mg mai mare decât cea recoltată din sângele venos.

VALORILE GLICEMICE NORMALE INDIFERENT DE MOMENTUL RECOLTĂRII SUNT CUPRINSE ÎNTRE 60-110 mg/dl

SUBCAPITOLUL 2: 16.2 Testul toleranţei la glucoză-oral (T.T.G.O)

Scop

- testarea toleranţei la glucoză în vederea stabilirii diagnosticului de diabet zaharat la persoanele la care glicemia bazală (preprandială, a jeun) este între 110-126 mg%.

Indicaţii

- suspiciune de diabet zaharat (retinopatie, neuropatie, nefropatie), nivele ale glucozei serice "a jeun" sau postptandială la limită;

- antecedente familiale de diabet;

- obezitate importantă;

- istoric de infecţii;

- gravidă (săpt. 24-28 de gestaţie) cu istoric familial de diabet sau avort spontan, făt macrosom (peste 4000 g) în antecedente.

Materiale necesare

- doză standard: – 75 g glucoză dizolvată în 300 ml apă pentru adulţi;

- 1,75 g/kg corp (greutatea ideală) pentru fără a depăşi 75 gr. la copil;

- seringi, ace, flacoane sau vacuteinere pentru recoltarea sângelui (capac gri sau roşu pentru a evita hemoliza);

- flacoane pentru urină.

Pregătirea pacientului

- se explică necesitatea efectuării probei şi modul de derulare;

- se informează că ingerarea soluţiei de glucoză se face în 5 minute;

- se obţin eventuale informaţii despre regimuri de slăbire;

- se evită stresul;

- se informează pacientul că este posibil să apară ameţeli, tremor, anxietate, transpiraţii care trebuie semnalate;

- se instruieşte să nu mănânce cel puţin 10 ore, să nu fumeze, să nu bea ceai sau cafea;

- este atenţionat că restricţiile se menţin pe timpul desfăşurării probei;

- înaintea probei nu se impun restricţii alimentare, pacientul consumă minim 150 g hidrocarbonate;

- în timpul probei, pacientul stă în repaus.

Efectuarea probei (orar de desfăşurare 7,30-10,00)

Ora 7,30: – se verifică dacă pacientul a respectat recomandările;

- se recoltează sânge pentru glicemia a jeun

- se administrează soluţia de glucoză (300 ml. apă + 75 g glucoză) pe care pacientul o bea în 5 minute;

- se notează timpul din momentul primei înghiţituri;

- pacientul rămâne în repaus, nu consumă alimente, nu fumează.

Poate să bea apă;

După 2 ore (9,30) – se recoltează sânge pentru glicemie;

- se etichetează probele şi se trimit la laborator.

Notă: Recoltarea se poate face şi la 1 oră dacă medicul solicită.

Îngrijirea pacientului după probă

- rămâne sub supraveghere;

- se verifică dacă apar transpiraţii, stare de anxietate, reacţiile fiind mai frecvente la supraponderali şi sunt determinate de creşterea secreţiei de insulină stimulată de creşterea glicemiei;

Dacă manifestările apar în timpul probei, aceasta se întrerupe, pacientul primeşte mâncare.

Particularităţi la gravidă

- recoltarea sângelui se face la 1, 2 şi 3 ore;

- femeile gravide care nu au prezentat alterarea toleranţei la glucoză înaintea săptămânii 24 vor efectua un test cu 50 g glucoză/200 ml apă în săptămânile 24-28;

- dacă glicemia la 1 oră este egală cu 140 mg/dl se efectuează TTGO cu 100 g glucoză.

SUBCAPITOLUL 3: 16.3 Determinarea hemoglobinei glicozilate (glicate)

Se referă la evaluarea pe termen lung a nivelelor serice medii ale glucozei.

Asistentul medical recoltează 5 ml sânge prin puncţie venoasă într-un vacuum cu capac gri, la recomandarea medicului.

Pacientul poate solicita un serviciu de laborator să determine hemoglobina glicolizată pentru a evalua valorile medii ale glucozei pe o perioadă de 4 luni.

Valoarea nu este afectată de variaţii pe termen scurt (ex: mese, efort fizic, stres, medicamente hipoglicemiante).

SUBCAPITOLUL 4: 16.4 Administrarea insulinei

Scop/indicaţii

- pentru asigurarea supravieţuirii cu diabet zaharat tip 1;

- pentru controlul glicemiilor la pacienţii cu diabet zaharat tip 2 când antidiabeticile orale combinate cu dieta nu ating obiectivele terapeutice;

- episoade de stres metabolic acut (infarct miocardic, avc, infecţii moderate sau severe);

- pre-; intra- şi post operator când se suspendă medicaţia orală;

- insuficienţa hepatică şi renală când antidiabeticile orale sunt contraidicate;

- în diabetul zaharat gestaţional care nu se rezolvă prin dietă;

- în urgenţe hiperglicemice: cetoacidoză, hiperglicemie hiperosmolară.

Tipuri de insulină

- Insuline rapide cu acţiune scurtă, care se folosesc în situaţii de urgenţă metabolică singurele care se pot administra I.V. acţionând în mai puţin de 10 minute (insuline prandiale care se injectează înaintea meselor);

- Insuline intermediare cu acţiune prelungită şi insuline cu acţiune lungă (insuline bazale care se administrează dimineaţa şi seara);

- Insuline premixate (bifazice) amestec în diferite proporţii de insulină cu acţiune rapidă şi insulină cu acţiune intermediară.

Responsabilităţi

Medicul:- stabileşte dozele, tipul de insulină şi orarul de administrare, locul administrării

Asistentul medical:

- administrează insulina conform indicaţiilor;

- instruieşte pacientul cum să-şi facă injecţia cu insulină şi îl asistă pentru stabilirea corectă a dozelor;

- instruieşte pacientul privind modul de păstrare a insulinei,

- instruieşte pacientul privind recunoaşterea semnelor hipoglicemiei.

Materiale necesare

- insulină în flacoane, cartuşe sau pen-uri preumplute;

- seringi pentru insulină (cu capac de 0.25 – 1 ml);

- ace de 12 mm, 8 mm, 6 mm.

Pregătirea pacientului

Se instruieşte pacientul cu privire la: Modul de păstrare a insulinei:

- flacoane, cartuşe, pen-uri nedeschise, se păstrează la frigider (departe de congelator, între 2-8°C, până la data expirării);

- flacoane, cartuşe pen-uri deschise, se păstrează în aceleaşi condiţii cel mult 1-2 luni;

- flacoanele se pot păstra şi la temperatura camerei (între 2-30°C), fără să fie expuse la lumină, nu mai mult de 28 de zile. Dacă timpul este depăşit, se pierde valabilitatea.

Verificarea aspectului insulinei

- insulinele rapide au aspect clar, limpede;

- insulinele intermediare sau lente au aspect lactescent, turbid, fără flacoane. Insulina cu flacoane nu se administrează;

Pregătirea insulinei în vederea administrării;

- se scoate insulina din frigider cu 60 minute înainte, pentru a se încălzi la temperatura camerei;

- insulinele intermediare sau lente se omogenizează prin culcarea flaconului şi rularea blândă între palme de 30 de ori. agitarea flaconului în poziţie verticală produce bule şi imperfecţiuni la dozare. dacă insulina nu se omogenizează, nu se administrează;

- nu se amestecă insuline cu concentraţii diferite şi nici tipuri de insulină diferite;

Alegerea locului administrării în concordanţă cu tipul de insulină şi cu recomandarea medicală.

- pentru insuline rapide – abdominal – cu excepţia a 5 cm în jurul ombilicului;

- pentru insuline intermediare: coapsă, fese;

Factorii care influenţează absorbţia insulinei şi, respectiv, orarul meselor

- efortul fizic determină creşterea fluxului sangvin şi, respectiv, a ratei absorbţiei;

- expunerea la căldură (baie, masaj, plajă) favorizează absorbţia mai rapidă şi glucidele se administrează cu câteva minute mai devreme;