Sandra Brown Imaginea din oglinda

Tîrfă proastă ce eşti. Era cît pe ce să strici totul!

Frica o paraliza cîteva momente, apoi o galvaniză. Fugi la şifonier şi se îmbrăcă în grabă, îi luă destul de mult timp să şteargă mesajul de pe oglindă, dar cînd termină, fugi parcă urmărită de diavol.

Dură doar cîteva minute să ajungă la grajd. Porni în galop pe pajiştea netedă, cît mai departe de casa în care mocnea atîta ură. Deşi soarele încălzea palid, Avery tremura. O înspăimînta gîndul că cineva s-a furişat în dormitorul ei, în timp ce ea dormea.

Poate că Irish şi Van aveau dreptate. Era nebună să mai continue această şaradă. Era în situaţia de a-şi pierde_A viaţa pentru manipulările altei femei. Merita oare? în acelaşi timp, i se părea o prostie să renunţe înainte de a se şti cine este cu adevărat.

Putea să dispară, să-şi ia o nouă identitate. Era destul de isteaţă şi avea imaginaţie. Era interesată în foarte multe lucruri. Jurnalistica nu era singurul domeniu în care se putea descurca.

Dar acestea erau gînduri generate de panică şi teamă. Avery ştia că nu le va pune niciodată în practică. Nu ar fi suportat un cutremur cu asemenea magnitudine. Dacă Ţaţe îşi pierdea viaţa? El şi Mandy erau acum ceea ce avea ea mai scump. Trebuia să rămîhă. Alegerile vor avea loc peste cîteva săptămîni şi sfîrşitul era aproape.

Aşa cum îi spunea mesajul de pe oglindă, comportamentul imprevizibil al Carolei l-a enervat pe duşmanul lui Ţaţe. Oamenii nervoşi fac greşeli. Ea va trebui să fie doar atentă, mereu în gardă şi îl va descoperi.

Cînd s-a întors ia grajd nu „era nimeni. A luat şaua de pe cal, i-a dat mîncare şi l-a şters.

- Te-am căutat peste tot.

Speriată, scăpă ţesala din mînă şi se întoarse.

- Ţaţe! spuse şi duse mîna la inimă. Nu te-am auzit. M-ai speriat.

El stătea în uşa grajdului, iar Shep la picioarele lui, cuminte.

- Mandy vrea să mănînce numai cu tine. l-am spus că vin să te caut.

- Am călărit puţin, spuse ea stupid, pentru că lucrul era evident.

- Ce-ai făcut cu costumele tale moderne de călărie?

- Poftim?

- Acelea... şi făcu un gest.

- Pintenii? Privindu-se văzu că nu este deloc modernă. Era chiar foarte modest îmbrăcată. Mi se pare că sînt caraghioasă acum.

- Oh? Ţaţe se întoarse să plece.

- Ţaţe! îl strigă ea umezindu-şi nervoasă buzele. Ştiu că toată lumea este furioasă pe mine, dar mă interesează numai părerea ta. Mă urăşti?

Shep se întinse pe cimentul rece şi îşi puse capul pe labe privind-o prietenos.

- Mai bine plec la Mandy, spuse Ţaţe. Vii?

- Da, imediat.

Şi totuşi nici unul nu se mişca. Stăteau şi se priveau cu intensitate. Era linişte. Din cînd în cînd se auzea cîte o copită de cal lovind cimentul. Aerul era plin de aroma de fîn. Era tentant.

Lui Avery i se păru că hainele o sufocă. Că părul este prea greu şi nu mai are loc în propriul ei corp. îşi dorea din suflet să se apropie de Ţaţe şi să-l îmbrăţişeze. Ar fi vrut să-i simtă bătăile inimii. Ar fi vrut ca el să o cuprindă din nou cu pasiunea aceea, chiar dacă nevoile lui erau doar pentru moment. Dorinţa care creştea în ea era dublată de disperare. Era de nesuportat. Coborî privirea. El se întoarse şi mîngîie cu afecţiune calul.

- Nu înţeleg.

- Ce nu înţelegi? întrebă privindu-l iarăşi.

- De obicei, cînd te apropia! de el scotea flăcări pe gură şi pe nas. Nu doreai decît să îl vindem. Acum văd că vă înţelegeţi. Ce s-a întîmplat?

îl privi deschis şi spuse blînd:

- Calul a învăţat să aibă încredere în mine.

Ţaţe primi mesajul. Era limpede. O privi în ochi, apoi făcu semn cîinelui cu vîrful cizmei.

- Hai, Shep. Peste umăr i se adresă şi ei - Mandy aşteaptă.

- Fii fetiţă cuminte, de dragul lui taţi. Ţaţe era în genunchi şi îşi îmbrăţişa fiica. Mă întorc repede şi o să-ţi aduc un cadou.

De cele mai multe ori zîmbetul lui Mandy o făcea şi pe Avery să zîmbească. Dar în dimineaţa aceea, cînd Ţaţe pleca, îi era imposibil să zîmbească. Ţaţe se ridică şi îi spuse:

- Să' mă suni dacă mai are coşmaruri sau evoluează.

- Sigur că da.

Tot personalul ştie că trebuie să fiu informat imediat de orice mesaj în legătură cu Mandy. Imediat, indiferent unde sînt şi ce fac.

- Dacă se întîmplă ceva promit să te sun imediat. ' Jack îl claxona. Devenise nerăbdător. Eddy stătea

lîngă e[ şi vorbea la telefon.

- în privinţa celeilalte probleme, spuse Ţaţe coborînd glasul, Eddy a făcut aşa cum ai sugerat tu. I-a cerut asistentei dovada de netăgăduit a avortului: A înspăimîntat-o în cît nu va mai avea curajul să spună ceva despre această povejste. A făcut şi nişte investigaţii. Exact cum ai spus tu, ea a fost concediată şi acum dorea să-i creeze probleme doctorului. Eddy -a folosit toate informaţiile şi a ameninţat-o că o va purta numai prin tribunale. Se pare că s-a cuminţit.

- îmi pare atît de bine, Ţaţe. Aş fi fost disperată dacă acest lucru ţi-ar fi stricat campania.

- Nu mai poate să strice. Deja a stricat foarte mult.

- Nu te descuraja. Procentele sînt doar procente. Se pot schimba oricînd.

- Ar fi bine să se schimbe cît mai rapid. Noiembrie se apropie.

Mai era foarte puţin timp, viaţajui era în pericol şi ea nici măcar nu îl putea preveni, în acest turneu nici lîngă el nu va fi să îl caute în mulţime pe bărbatul cu părul alb. Poate că ar trebui să-i spună şi lui.

- Ţaţe... începu ea, dar fu întreruptă de claxonul maşinii.

- Trebuie să plec. Se aplecă şi o sărută pe Mandy. La revedere, Carole. Pe ea nici măcar nu o privi.

- Mami, mami!

Mandy a trebuit să o strige de mai multe ori pentru a fi auzită. Cînd se întoarse spre copil, văzu că este uimită.

- Scuză-mă, draga mea, ce s-a întîmplat?

- Nu te-am văzut niciodată plîngînd.

- Sînt .tristă pentru că tata a trebuit să plece. Dar te am'pe tine. O să-mi ţii companie cît este el plecat?

Mandy dădu viguros din cap. Intrară împreună în casă. Dacă Ţaţe nu putea fi ajutat pentru moment, fiica lui putea fi.

Zilele abia treceau. Avery îşi petrecea timpul cu Mandy, dar tot nu reuşea să omoare orele fără de sfîrşit. Nu exagerase cu nimic cînd i-a spus lui Ţaţe că are nevoie de activitate. Nu era obişnuită să stea. Pe de altă parte, i se părea că nu are energia să mai facă nimic. Privea în gol bolnavă de îngrijorare.

în fiecare seară privea cu nelinişte ştirile şi căuta cu înfrigurare în mulţime chipul bărbatului cu părul alb. Probabil că Irish se va întreba de ce nu l-a însoţit şi ea pe Ţaţe. L-a sunat de la un telefon public şi i-a povestit criza prin care au trecut.

- Consilierii lui i-au recomandat să mă lase acasă. Acum sînt p paria.

-Chiar şi pentru Rutledge?

- într-o oarecare măsură. Este foarte politicos, dar rece.

- Am auzit că experţii de la Wakely şi Poster îi comandă lui Rutledge şi el nu vrea să-i asculte. Aşa este?

- Aşa este.

- Mmm, îi voi spune lui Van să continue să-l caute pe tipul acela pe care tu îl consideri important.

- Ştiu că este important. Spune-i lui Van să mă sune imediat ce îl depistează.

- Dacă îl vede.

Probabil că Van nu l-a văzut pentru că nu a sunat-o. Dar de fiecare dată la jurnalul de ştiri se dădea cel puţin cîte un cadru al mulţimir. Van îi trimitea astfel un mesaj. Bărbatul nu era în mulţime.

Acest lucru totuşi nu o elibera _{de spaimă. Ar fi dorit să fie lîngă Taje. Noaptea avea coşmaruri, îl vedea plin de sînge. în timpul zilei, cînd nu o avea pe Mandy, cutreiera prin casă.

- Tot supărată?

Avery ridică privirea. Nelson intrase în încăpere fără să îl audă.

- Se vede atît de bine?

- Ca lumina zilei.

- Da, cred că nu am fost o companie prea plăcută în ultima vreme.

- Ţi-e dor de Ţaţe?

Atitudinea familiei făcuse atmosfera de nesuportat. Abia dacă trecuse o săptămînă de cînd plecase Ţaţe. Ei i s-au părut ani.

- Da, Nelson, mi-e foarte dor de el. Presupun că îţi vine greu să mă crezi. Nici Zee nu mă crede. Nici nu se uită la mine.

El o privi în ochi atît de incisiv, încît o trecu un fior pe şira spinării.

- Povestea aceea cu avortul a fost hidoasă.

- Nu am avut intenţia să o fac publică.

- Dar Ţaţe trebuia să ştie. ⁴

- Trebuia, nu-i aşa?

- Şi a aflat? Copilul era al lui? Ezită un moment.

-Da.

- Şi tu te întrebi de ce ne purtăm aşa cu tine? Ne-ai distrus nepotul. Mie mi se pare de neiertat. Tu ştii ce simte Zee pentru-Ţaţe. Te aştepţi să te felicite?

- Nu.

- Fiind mama care a fost pentru băieţii săi, Zee nu-şi poate imagina că tu ai făcut aşa cevafNici eu, la drept vorbind.

Avery privi la albumul cu fotografii de familie pe care îl avea în braţe. Erau fotografii vechi. Zee era tînără şi foarte frumoasă. Nelson era chipeş şi strălucitor în costumul de aviator. Jack şi Ţaţe erau copii. Familie tipic americană.

- Nu i-a fost uşor lui Zee cînd ai plecat în Coreea? - Nu i-a fost, spuse el aşezîndu-se comod. A

trebuit să o las singură cu Jack, care era doar un copil.

- Ţaţe s-a născut după război?

- Imediat după aceea.

- Era mie cînd v-aji mutat la New Mexico, constată ea privind fotografiile şi sperînd că el îi va povesti ceva.

- Aoolo m-au trimis Forţele Aeriene, acolo am plecat, spuse Nelson. A fost dezolant. Zee nu putea suferi deşertul şi praful. Nu suferea nici munca pe care o făceam eu. în zilele acelea, piloţii de încercare mureau ca muştele.

- Ca şi prietenul tău, Bryan Ţaţe.

Trăsăturile lui se înmuiară cînd îşi aminti. Scutură trist din cap.

- Parcă mi-am pierdut familia atunci. Imediat după aceea am. renunţat la meserie/ Nu mă mai atrăgea şi dacă nu te atrage ceva poţi să mori foarte uşor. Poate că aşa s-a întîmplat cu Bryan. Dar eu nu doream să mor. Aveam încă foarte multe de făcut. Forţele Aeriene m-au trimis la Lackland. Aici mi s-a părut că sînt acasă. A fost bine pentru copii. Tatăl meu îmbătrînea. După ce a murit el, eu m-am retras din aviaţie şi am făcut agricultură.

- Dar ţi-a lipsit meseria, qu?

- Da, mi-a lipsit foarte mult. Acum sînt bătrîn şi tot îmi amintesc cu plăcere cum era în aer. Nici un alt sentiment nu rivalizează cu asta. O femeie nu poate înţelege cum este acolo, cum se leagă prieteniile.

- Ca aceea cu Bryan?

- El era bun pilot, cel mai bun. Dar a fost neglijent şi a plătit cu viaţa. O privi foarte intens pe Carole. Toţi plătim greşelile, Carole. Pentru o vreme poate avem impresia că scăpăm. Dar nu pentru mult timp. Greşelile se răzbună.

Avery îl privi neliniştită.

- Asta crezi tu că se va întîmpla cu mine din pricina avortului?

- Tu nu crezi?

- Cred că da.,

El se aplecă şi mai mult spre ea.

- Deja a trebuit să plăteşti suportînd ruşinea. Sper ca Ţaţe să nu trebuiască să plătească în locul tău, pierzînd alegerile.

- Şi eu sper.

- Ştii, Carole? Eu am sărit în ajutorul tău de foarte multe ori. Ţi-am acordat circumstanţe atenuante.

- Punctul tău forte?

Toţi au observat cît eşti de schimbată după accident.

Inima lui Avery începu să bată. Au discutat între ei aceste schimbări?

- M-am schimbat, dar cred că în bine.

Sînt de acord, dar Zee nu crede că este adevărat. Crede că joci teatru, că doreşti să intri în graţiile lui Ţaţe pentru a ajunge la Washington.

- Nu-i o remarcă plăcută din partea unei soacre. Tu ce crezi?

- Eu cred că eşti o femeie frumoasă şi deşteaptă -prea deşteaptă ca să-ţi permiţi să încrucişezi spada cu mine. Ar fi foarte bine să fii cu adevărat ceea ce pretinzi că eşti. -Timp de cîteva momente o privi extrem de încordat. Apoi faţa lui se relaxa într-un zîmbet. Dar dacă, în mod sincer, încerci să-ţi răscumperi greşelile din trecut, voi marşa şi eu. Pentru ca Ţaţe să fie ales, are nevoie de familie, mai ales de soţia sa, care să-l susţină în totalitate.

- Eu îl susţin în totalitate.

- Altceva nici nu aşteptăm. Se ridică de pe scaun. La uşă se întoarse din nou spre ea. Dacă te vei purta ca o soţie de senator, nu vei avea necazuri cu mine.

Se pare că a. vorbit cu Zee, pentru că la cină Avery a observat o uşoară schimbare de atitudine din partea ei.

- Te-ai distrat astăzi după-amiază, Carole? Ai călărit, nu?

- Da, mi-a prins bine. Cînd este răcoare, pot să stau mai mult.

- Şi l-ai luat pe Ghostly. E ciudat, nu? întotdeauna/ ai dispreţuit animalul acesta şi el pe tine.

- Cred că înainte îmi era frică de el. Am învăţat să avem încredere unul în altul.

Mona intră în sufragerie, şi îl chemă pe Nelson la telefon.

- Cine este?

- Este Ţaţe, domnule colonel.

Pe Avery o străbătu un fior de regret pentru că Ţaţe nu a dorit să vorbească cu ea. Nelson a lipsit cîteva minute. Cînd s-a întors era foarte bine dispus.

- Doamnelor, spuse el adresîndu-se nu numai soţiei sale, ci şi lui Avery, Dorothy Rae, Francy şi Mandy. în seara aceasta împachetăm. Mîine vom pleca la Fort Worth.

Reacţiile au fost diferite.

- Toate? întrebă Zee.

- Eu nu. Şi eu? întrebă Dorothy Rae. Francy sări din scaun cu un strigăt sălbatic.

- Dumnezeule, era vremea să se întîmple şi ceva bun pe aici.

- Mîine? De ce? întrebă Avery.

- Procentele, răspunse Nelson la amîndouă întrebările. Ţaţe pierde procente.

- Acesta nu e un motiv de bucurie, spuse Zee.

- Consilierii l-au sfătuit să-şi aducă familia în primul plan. Să nu mai fie singur tot timpul. Din punctul meu de vedere, sînt fericit că viom fi din nou împreună, spuse Nelson.

- Şi în privinţa mea şi-au schimbat părerea? întrebă Avery.

- Evident.

- Voi împacheta pentru Mandy imediat. La ce oră plecăm? întrebă Avery alungînd toate gîndurile megre.

- Imediat ce sîntem gata, spuse Nelson privind-o pe Dorothy Rae care intrase în panică. Era palidă şi îşi frîngea mîinile.

- Mona, te rog să o ajuţi pe Dorothy Rae.

- Trebuie neapărat să merg? întrebă ea disperată.

- Aşa mi s-a spus. Nelson o privi pe Francy cu o expresie severă. Nu cred că este nevoie să vă reamintesc ce înseamnă bunele maniere. Toată familia Rutledge va fi în ochiul publicului, sub lupă. Vă rog să vă comportaţi în consecinţă.

La Fort Worth ploua. Nelson s-a oprit direct la hotel, dar din cauza vremii şi a nenumăratelor opriri, cînd au sosit ei, Jack, Eddy şi Ţaţe plecaseră deja la o întrunire. Grupul obosit a urcat imediat în cameră. Mandy era mofturoasă. Nimic nu-i plăcea, nici măcar cina care a fost servită imediat în cameră.

- Mandy, mănîncă ce ai pe farfurie, spuse Zee.

- Nu, se încăpăţâna copilul răsfrîngîndu-şi buzele. Ai spus că o să-l văd pe taţi. Vreau să-l văd pe taţi.

- Va veni mai tîrziu, îi explică Avery.

- Uite, ai aici ce-ţi place ţie mai mult, pizza, spuse Zee.

- Nu-mi place.

Neliniştit, Nelson privea la ceas.

- Este aproape şapte. Trebuie să plecăm, altfel vom întîrzia.

- Rămîn eu cu ea, se oferi Dorothy Rae, în speranţa că va scăpa.

- Halal ajutor, spuse Francy dispreţuitor. Eu zic să o lăsaţi pe încăpăţînata asta mică flămîndă.

- Francy, te rog, o certă Zee. Ne este suficient un singur copil dificil. Zee spuse că este obosită şi îi rugă să o lase cu Mandy.

- Mulţumesc Zee, spuse Avery. Ne eşti de mare ajutor. Nu cred că o putem lua în public astă-seară. Nelson, pleacă tu cu Dorothy Rae şi Francy. Vin şi eu mai tîrziu.

- Dirk şi Ralph au spus că... începu Nelson să protesteze.

- Nu-nii pasă ce au spus ei, îl întrerupse Avery cu răceală. Ţaţe nu ar fi de acord să o las pe Mandy în asemenea stare. Imediat ce se va culca voi lua un taxi. Spune-le că vin cît pot de repede.

Cei trei ieşiră din dormitorul lui Mandy, care făcea parte din apartamentul rezervat familiei lui Ţaţe.

- Acum Mandy, spuse Avery calm, te rog să mănînci, pentru că vreau să-i spun lui taţi ce fetiţă bună ai fost.

- Eu vreau să-mi dai surpriza.

- Mănîncă, draga mea, o rugă Zee. -Nu!

- Atunci vrei să facem o băiţă caldă?

- Nu! Eu vreau surpriza. Taţi a spus că am o surpriză.

- Mandy, te rog să termini, mănîncă cina. Mandy împinse tava. Totul se împrăştie pe jos.

Avery sări în picioare.

- Asta pune capac la toate. Nu voi accepta aşa ceva domnişoară.

O luă pe Mandy de pe scaun şi îi dădu cîteva palme la funduleţ. La început.copilul a fost prea uluit să aibă vreo reacţie. Apoi buza de jos începu să-i tremure. Lacrimi enorme i se rostogoleau pe obraji. Deschise gura şi scoase un strigăt sfîşietor. Zee întinse mîna spre ea şi o opri strîngînd-o pe Mandy la piept. Copilul se lipi de ea. îşi lipi faţa de umărul ei. Avery o mîngîia.

- Nu ţi-a fost ruşine să te porţi atît de urît? Taţi crede că eşti fetiţă cuminte.

- Sînt fetiţă cuminte.

- în seara asta nu ai fost. Ai fost rea şi tu ştii asta. Plînsul dură cîteva minute. Cînd, în sfîrşit, se opri, Mandy îşi ridică ochii plini de lacrimi.

- Acum pot să mănînc îngheţată?

- Nu, nu poţi. Avery o mîngîia şi îi dădea părul de pe obraji. Nu cred că meriţi desertul. Tu ce spui? Faţa copilului tremura, dar dădu din cap în semn că nu. Dacă eşti cuminte acum, cînd vine taţi diseară o să-l las să te trezească şi să-ţi dea surpriza. Bine?

- Vreau îngheţată.

- îmi pare rău, dar toanele nu trebuie răsplătite, înţelegi ce vrea să spună, mami?

Cu regret Mandy dădu din cap.

- Acum hai să facem băiţa, să punem pijamaua şi să o lăsăm pe bunica să te culce. Cu cît dormi mai repede, cu atît vine taţi mai repede.

Douăzeci de minute mai tîrziu, Avery o învelea. Mandy era atît de obosită încît adormi imediat. Avery era epuizată. Incidentul a impresionat-o. Nu mai avea chef să se certe cu Zee, care era supărată.

- Ţaţe va auzi despre bătaie, spuse Zee. •

- Foarte bine. Cred că trebuie să ştie şi el.

Era în drum spre camera ei, cînd sună telefonul. Era Ţaţe.

- Vii sau ce faci? o întrebă el fără altă introducere.

- Da, vin. Am avut o mică problemă cu Mandy, dar acum este în pat. Iau un taxi şi...

- Sînt în hol. Grăbeşte-te.

- Se îmbrăcă în cinci minute, pentru că nu îndrăznea să mai întîrzie. Rezultatele nu erau spectaculoase, dar fu încîntată să observe că Ţaţe o privi apreciativ.

Costumul din două piese era elegant. Mătasea albastră îi încadra frumos faţa. Părul era pieptănat sofisticat. Avea o pereche de cercei îndrăzneţi.

Ce naiba s-a întîmplat? întrebă Ţaţe conducînd-o spre uşă. Tata mi-a spus că Mandy era supărată.

- Ei, supărată! Mandy a fost o adevărată teroare.

- De ce?

- ^Pentru că are numai trei ani. A călătorit toată ziua. înţeleg de ce s-a purtat aşa, dar toate au o limită. Nu mi-a plăcut că am supărat-o pe Zee, dar am bătut-o.

Ajunseseră la maşină. El s-a oprit cu mîna pe mîner.

- Ce s-a întîmplat?

- Am adus-o la realitate. A mers.

El îi studie cîteva momente expresia hotărîtă de pe chip. Apoi comandă brusc:

- Urcă,

Urcă şi el repede ia volan şi ieşi în stradă.

- De ce ai venit după mine? întrebă în timp ce maşina străpungea noaptea ploioasă. Puteam să iau un taxi.

- Oricum, nu făceam mare lucru. M-am gîndit că e mai bine să o fac eu pe taxiul.

- Ce au spus Dirk şi Ralph?

- Nimic, pentru că nu ştiu.

- Poftim?

- Pînă cînd vor observa ei că nu sînt acolo, oricum va fi-prea tîrziu. M-au obosit la culme cu discursul.

Conducea imprudent de repede. Avery se abţinu, nu părea dispus să accepte critici.

- De ce am fost chemaţi şi noi?

- Ai urmărit estimările? -Da.

- Atunci ştii că trebuie să schimbăm tactica. Consilierii mei spun că trebuie să luăm măsuri disperate. Am plecat cu entuziasm în acest turneu şi, iată, am pierdut...

- Nelson spunea ceva despre imaginea ta singuratică.

El înjură uşor.

- Aşa spun ei. -Ei?

- Cine altcineva? Dirk şi Ralph. S-au gîndit că o familie numeroasă va convinge oamenii că nu sînt un singuratec. Un om de familie conferă stabilitate. Dumnezeule, nu mai ştiu ce să cred. Vorbesc atît de mult, că nu mai vreau să-i aud.

Se îndreptă spre parcarea din Billy Bob. Era o arenă pentru rodeo. Cîntăreţi şi dansatori western dădeau un spectacol pentru colectarea de fonduri. Un cowboy se apropie de maşină. Ţaţe lăsă fereastra.

- Nu puteţi parca aici, domnule.

- Eu sînt...

- Trebuie să mutaţi maşina.

- Dar eu sînt...

- Pe partea cealaltă este o parcare, dar din cauza, aglomerării s-ar putea să nu mai găsiţi loc. Oricum, nu o puteţi lăsa aici.

- Sînt Ţaţe Rutled_Age.

- Buck Burdine. îmi pare bine de cunoştinţă. Dar nu puteţi parca aici.

Evident, omul nu avea interese politice. Ţaţe o privi pe Avery. Ea îşi studia mîinile abţinîndu-se să nu rîdă. Ţaţe încercă din nou:

- Candidez pentru Senat.

- Ascultă domnule, trebuie să vă luaţi maşina de aici. Vreţi să vă duc cu forţa?

- Cred că am să mut maşina.

După cîteva minute, parca maşina pe o alee la cîteva blocuri depărtare. Opri motorul şi o privi pe Avery. Izbucniră în rîs amîndoi. Au rîs cîteva minute.

- Doamne, cît sînt de obosit. Este bine să rîzi. Cred că trebuie să-i mulţumesc băiatului.

Ploaia cădea torenţial. Nu era nimeni pe stradă. Fiecare îşi găsise un adăpost.

- Ţi-a fost greu, Ţaţe?

- Da, greu. în fiecare zi pierd teren. Campania mea se desfăşoară aici, unde ar trebui să cîştig. Se pare, totuşi, că va cîştiga Dekker.

Avery îl privea concentrat. Ştia că el are nevoie să se descarce. Nu trebuia să-i spună că este obosit. Se vedea în jurul gurii şi al ochilor.

- Nu m-am îndoit nici un moment că doresc să-mi servesc ţara candidînd pentru Senat. Dar acum încep să mă întreb dacă nu cumva am ascultat prea mult ceea ce mi-au spus alţii şi nu ceea ce am dorit eu să spun.

- Cred că aşa'este. Dar spune-mi tu, care politician nu face la fel? Trebuie să ai încredere deplină în tine, Ţaţe, pentru a-ţi asuma responsabilitatea a mii de vieţi.

- înseamnă că noi sîntem egomaniaci.

- Tu te apreciezi corect. Nu trebuie să-ţi fie ruşine. Capacitatea de a conduce este un dar, o calitate.

- Şi ce facem cu exploatarea?

- Integritatea ta nu-ţi va permite să exploatezi oameni. Idealurile tale nu sînt numai sloganuri electorale.. Crezi în ele. Tu nu eşti Roy Dekker. El nu are substanţă. Oamenii vor înţelege, asta.
- Şi tu crezi că mai am şanse?

- Absolut.

în maşină atmosfera devenise foarte intimă. El întinse mîna şi îi mîngîie pieptul. Avery închise ochii. Cînd îi deschise, el era mult mai aproape şi ochii lui îi cercetau faţa. Mîna lui alunecă şi o prinse de ceafă. Cînd buzele lor s-au atins, focul i-a consumat pe amîndoi. Se sărutau violent. Mîna lui se mişca cu înfrigurare. Avery îi mîngîia părul, obrajii, gîtul.

El îi desfăcu cei doi nasturi de pe umărul stîng. Cînd jacheta căzu, medalionul, care acum avea poza lui şi a lui Mandy, îi alunecă între sîni. Luminile neoanelor îi colorau pielea în culorile curcubeului. Ploaia cădea ca o perdea. El se aplecă şi sărută medalionul, apoi sînii din ce în ce mai înfrigurat.

- Ţaţe, şopti ea, în timp ce ameţeala îi cuprindea trupul. Ţaţe, te doresc. Buzele lor se căutau cu înfrigurare, în timp ce amîndoi încercau să găsească o poziţie mai comodă.

- La naiba! şopti el gîfîind. Se ridică şi o luă în braţe. Ea prelua iniţiativa.

- Ştii să faci dragoste, nu glumă.

După ce au terminat, au rămas nemişcaţi, epuizaţi pentru cîteva minute. Avery se desprinse de el şi se aşeză pe scaunul ei. Fără vorbe, Ţaţe îi întinse o batistă.

- Nu ţi-e bine? Te doare?

- Nu, de ce?

- Eşti atît de ... îngustă. Ea îi evită privirea.

încercă să se aranjeze, dar era îngrozitor de şifonată. Ciufulită, îi lipsea un cercel. Rujul îi era întins pe toată faţa.

Arăta îngrozitor.

Ţaţe încerca şi el neputincios să-şi aranjeze hainele.

- Străduieşte-te, îi spuse el găsindu-i cercelul pierdut.

- Am să încerc. Părul pot să-l pun pe seama vremii.

- Dar ce facem cu iritaţia asta? întrebă Ţaţe mîngîindu-i colţul gurii. Te doare?

Ea ridică din umeri şi îi zîmbi timid. El îijăspunse şi o luă de mîna.

Cînd au ajuns, într-un tîrziu, Eddy se foia furios şi Ralph zornăia neliniştit banii din buzunar.

- Unde naiba aţi fost? îi întrebă Eddy livid. Ţaţe îi răspunse cu un calm admirabil.

- Am fost să o iau pe Carole.

- Asta ne-a spus şi Zee cînd am sunat la hotel. Dar de ce aţi întîrziat atîta?

- Nu am găsit loc de parcare, răspunse Ţaţe înfuriat de atîtea întrebări. Unde sînt ceilalţi?

- în faţă, încearcă să potolească mulţimea, îi auzi? Eddy^ arătă spre sală. Lumea striga în cor "îl vrem

pe Ţaţe! îl vrem pe Ţaţe!".

- Cu atît mai bine. Vor fi bucuroşi să mă vadă, spuse Ţaţe calm.

- Acesta este discursul tău. Eddy îi întinse cîteva hîrtii, dar el refuză să le ia.

- Acesta nu este discursul meu.

- Să nu cumva să mai dispari, spuse Ralph cu autoritate. Ce prostie, să nu ne spui unde eşti.

Dirk nu rostise nici un cuvînt. Faţa lui cenuşie era şi mai cenuşie de furie. Nu îl privea pe Ţaţe, ci pe Avery. Nu şi-a luat ochii de la ea. Avea femeia un fel de aplomb. Cînd, în sfîrşit, vorbi, dădu drumul unor cuvinte mîhioase.

- Doamnă Rutledge, dacă mai vreţi să faceţi dragoste, să o faceţi pe timpul dumneavoastră, nu pe al nostru.

Ţaţe scoase un sunet sălbatec şi se repezi la el. L-ar fi lovit dacă acesta nu ar fi păşit în lateral. Mîna lui Ţaţe îl prinse de gît şi genunchiul îl lovi. Dirk gemu de durere.

- Ţaţe, ai înnebunit? strigă Eddy.

încerca să-i desprindă mîna din gîtul lui Dirk. Expresia de pe chipul lui Ţaţe era criminală, în contrast, faţa lui Dirk se învineţea.

Ţaţe' te rog, spuse Avery disperat. Lasă-l în pace. Pe mine nu mă atinge ce spune el.

- Pentru Dumnezeu, Ţaţe! Eddy încerca fără succes să-i despartă. Lasă-l în pace. Trebuie să începem, gîndeşte-te şi tu!

- Dacă vreodată, spuse Ţaţe gîfîind, vreodată te aud că o mai insulti pe soţia mea ai să mori asfixiat. Ai înţeles, ticălosule?^Jîl mai lovi o dată cu genunchiul.

încet, Ţaţe îl eliberă. Dirk se ghemui de durere. Ralph îi sări în ajutor. Ţaţe îşi aranja părul, se întoarse spre Eddy şi spuse cu răceală:

- Să mergem.

Avery luă mîna întinsă de el şi îl urmă pe scenă.

Era trecut de miezul nopţii, mai aproape de micul dejun decît de somn, cînd Mandy le spuse că vrea să înbrace tricoul primit cadou de la Ţaţe.

- Acum arăţi ca un adevărat cowboy. Ea îi zîmbi încîntată.

- Mulţumesc, taţi. Căscă, apoi căzu pe pernă.

- învaţă să devină femeie.

- Ce vrei să spui cu asta? îl întrebă Avery.

- Şi-a luat cadourile, dar nu m-a sărutat.

- Aş putea să avertizez toată mişcarea feministă că eşti un şovin.

- Te rog să nu o faci. Am nevoie de toate voturile.

- Eu cred că a mers bine astăzi.

- Cînd am ajuns acolo?

- Şi înainte de a ajunge, îţi mulţumesc că mi-ai apărat onoarea în public, Ţaţe.

- Nu trebuie să-mi mulţumeşti mie.

S-au privit îndelung, înainte ca Avery să se întoarcă şi să se dezbrace. A făcut o baie rapidă şi a eliberat baia pentru Ţaţe.

întinsă în pat, asculta apa. Ştia că Ţaţe nu va lăsa prosopul la locul lui.

Cînd a ieşit din baie, ea s-a întors să îl tachineze. Cuvintele i-au rămas nerostite. Era gol. Mîna era pe întrerupătorul veiozei dar ochii erau pe ea. Ea se ridică cu o întrebare mută în privire.

- în trecut, spuse el şoptit, puteam să mi te scot din minte.'Acum nu mai pot. Nu ştiu de ce. Nu ştiu ce faci tu acum şi nu ai făcut înainte, dar eu nu pot să te mai ignor, să mă prefac că nu exişti. Nu te voi ierta niciodată pentru avortul acela sau pentru că m-ai minţit, dar lucruri ca acela petrecut în maşină mă vor face să uit mai uşor. De la noaptea aceea din Dallas sînt ca un toxicoman care a descoperit un nou drog. Te doresc încontinuu. Nu mai pot lupta cu tine. Ultimele săptămîni au fost foarte grele. Atîta vreme cît eşti soţia mea, îmi voi exercita drepturile conjugale. Se opri un moment. Ai ceva de comentat?

-Da.

- Ei bine?

- Stinge lumina.

Tensiunea scăzu brusc şi eliberă trupul frumos al bărbatului. Cu un zîmbet în colţul gurii, stinse lumina şi se strecură în pat luînd-o în braţe.

înainte ca Avery să-şi dea seama, era goală lîngă el şi el o mîngîia cu vîrful degetelor. Trupul ei devenise sensibil la fiecare nuanţă a mişcărilor lui. Dar era o recompensă.

Mandy, pe umerii lui Ţaţe, striga de bucurie, îl ţinea de păr.

- Şşşt. O să ne scoată afară din hotel, îi certă Avery.

Mergeau spre camera lor după micul dejun, l-au lăsat pe Nelson şi Zee la cafea, dar Mandy era de nerecunoscut. Atîta energie avea încît nu-şi găsea locul. Ţaţe îi întinse cheia lui Avery. Intrară. Holul era plin de lume.

- Ce naiba se întîmplă aici? întrebă Ţaţe dîndu-i drumul lui pe Mandy.

Eddy lăsă ziarul şi spuse printre dinţi:

- Trebuie să vorbim cu tine şi apartamentul tău este singurul care are un salonaş.

- Simţiţi-vă ca acasă, spuse Ţaţe sarcastic.

Erau deja ca acasă. Peste tot erau pahare cu suc şi ceşti cu cafea.

Francy era în mijlocul patului şi îşi făcea pedichiura. Dorothy Rae era cu un pahar de Bloody Mary în mînă şi privea pe fereastră. Jack vorbea la telefon. Ralph privea la televizor. Dirk î,¹ evita pe Ţaţe.

- Azi-noapte ai avut o oră de emisie.

- Bine.

- O iau pe Mandy în camera cealaltă, spuse Avery ridicînd copilul.

- Nu, rămîi, spuse Dirk. Nu eşti supărată, nu? Toţi am fost sub tensiune. Acum s-a mai limpezit puţin.

Omul era insuportabil. Avery _Aar fi vrut să pocnească faţa aceea cu zîmbet acru. îl privi pe Ţaţe. Ignorîndu-l pe Dirk, Ţaţe îi spuse:

- Cred că e bine să stai. Jack închise telefonul.

- Gata, Ţaţe va avea un interviu pe canalul cinci la ora 5. Trebuie să ajungă acolo pînă la 4,30.

- Grozav! exclamă Ralph. Ce ştii de televiziunile din Dallas?

- Am primit telefoane.

Cineva bătu la uşă. Erau Nelson şi Zee. Lîngă ei era un străin. Francy sări din pat şi îşi sărută bunicii. De cînd sosise la Fort Worth era exuberantă.

- Bună dimineaţa, Francy, spuse Zee privind-o cu dezaprobare. Avea o fustă foarte scurtă şi cizme roşii de cowboy.

- Cine este? întrebă Ţaţe arătînd spre bărbatul din uşa.

- Frizerul, noi l-am chemat. Dirk făcu un pas şi îi trase pe om în cameră. Stai jos, Ţaţe, şi lasă-l să înceapă. El te tunde şi noi vorbim. Să-i faci o tunsoare conservatoare, spuse el către frizer.

- la uitaţi-vă aici! Ralph îi întindea lui Ţaţe nişte foi de hîrtie.

- Ce sînt astea?

• - Discursurile tale de astăzi.

- Mi-am scris discursurile.

Nimeni nu-l băga în seamă. Telefonul sună şi Jack răspunse.

- Canalul patru, îi informă el.

- Zee, Nelson, luaţi loc şi să începem. Timpul trece repede. Dirk se arătă a fi în elementul său. După cum v-a spus Eddy, aseară la Billy Bob lucrurile s-au schimbat radical. Am primit o groază de bani. Aveam nevoie de ei.

- Chiar dacă am rămas substanţial în urmă, nu trebuie să le arătăm că renunţăm, interveni Ralph.

- Cei de la canalul patru spun că vor înregistra ceva din discursul lui Ţaţe, dar nu promit mai mult.

- Nu-i grozav, dar mai bine decît nimic, spuse Dirk.

- Vezi tu, Ţaţe, continuă Ralph, chiar dacă vei pierde, nu vrem să se vadă că noi am renunţat.

- Dar nu voi pierde. Ţaţe îi făcu cu ochiul lui Avery.

- Nu, sigur că nu, murmură Ralph stînjenit. Am vrut să spun...

- Taie mai mult, se răsti Dirk. Ţi-am spus, conservator.

Ţaţe îndepărtă mîna frizerului.

- Ce-i asta? întrebă arătînd spre un paragraf din discurs. Din nou fu ignorat de ceilalţi.

- Hei, ia ascultaţi, Eddy le citi un paragraf dintr-un ziar. Dekker te face înfierbîntat.

- Cred că s-a speriat, interveni Nelson atrăgînd spre el atenţia lui Dirk.

- Nelson, vreau să fii o figură proeminentă pe scenă astăzi, cînd va vorbi Ţaţe. Pentru că ai fost pilot, vei. face o figură bună.

- Merg şi eu? Şi Mandy? întrebă Zee.

- Eu sînt mai bucuroasă să rămîn cu Mandy, se oferi Dorothy Rae.

- Toată lumea merge. Dirk privi încruntat paharul din mîna lui Dorothy. Şi toată lumea trebuie să arate bine. Tipic american. Şi tu, domnişoară, se îndreptă el spre Frahcy. Fără mini.

- Du-te la dracu'!

- Francine! tună Nelson. Pleci acasă imediat dacă nu ai grijă cum vorbeşti.

- îmi pare rău. Dar cine este individul ăsta să-mi spună mie cum să mă îmbrac?

Deloc afectat, Dirk se întoarse spre Avery.

- Pînă acum ţi-ai ales bine garderoba. Astăzi să porţi ceva modest. Mergem între muncitori. Ţaţe, pentru tine ar fi bun costumul gri.

- Nu uita cămaşa, interveni Rae.

- Ah, da, să îmbraci cămaşa bleu, nu cea albă. Să arate bine la televizor.

- Toate cămăşile mele bleu sînt murdare.

- Ţi-am spus să le trimiţi în fiecare zi la spălat.

- Am uitat. Brusc, se întoarse spre frizer şi-i luă foarfecă din mîna. Nu mai vreau să mă tund. îmi place aşa.

Cu .un ton de parcă ar fi vorbit cu Mandy, Dirk spuse:

_; Este prea lung, Ţaţe.

într-o secundă Ţaţe sări din scaun.

- Cine spune asta? Votanţii? Muncitorii? Canalul cinci? Sau tu?

Lui Avery îi venea să aplaude. Ea I-a privit încontinuu pe Ţaţe. Cu cît citea mai mult discursul primit, cu atît devenea mai furios. Ea simţise că furia va izbucni.

Mînios, Ţaţe scoase o bancnotă din buzunar şi îl plăti pe frizer, conducîndu-l la uşă.

- Mulţumesc, şi închise uşa în urma lui.

Cînd reveni în cameră, avea o expresie întunecată pe faţă.

- Dirk, data viitoare eu îţi voi spune ţie cînd o să mă tund. Nu cred că este problema ta. Şi aş aprecia dacă m-ai lăsa în pace cît timp sînt cu familia.

- Nu avem unde să ne întîlnim, spuse Eddy.

- Pe naiba, nu există, Eddy, strigă el. Hotelul ăsta are cîteva sute de camere. Dar dacă tot sînteţi aici, spuse el luînd foile de hîrtie, vreau şi eu să ştiu ce naiba înseamnă ce aţi scris aici?

Ralph se aplecă şi citi cîteva rînduri.

- Aceasta este poziţia ta în privinţa educaţiei.

- Pe dracu'! Aţi scris numai prostii. Numai prostii. Aruncă furios foile. Incredibil, numai prostii.

Zee se ridică de pe scaun şi luă fetiţa de mînă.

- O duc pe Mandy la televizor.

- Vreau să văd desene, bunico.

- Bine, draga mea. Francy, poate vii cu noi.

- Nu, nu mă mişc eu de aici.

După ce uşa s-a închis în urma lor, Ralph a încercat o explicaţie.

- Ţaţe, noi am simţit că unele poziţii luate de tine în timpul campaniei trebuie îndulcite.

- Fără să mă consultaţi? Sînt poziţiile mele. Ale mele!

- Ai pierdut procente.

- Asta nu s-a întîmplat înainte de a veni voi. Am pierdut după ce aţi venit.

- Pentru că nu ne-ai ascultat.

- Ha, ha! Cred că v-am ascultat prea mult.

- Ce vrei să spui, Ţaţe? interveni Eddy.

- Ceea ce am spus. Sînt un om întreg, nu trebuie să-mi aleagă nimeni cămăşile şi costumele, ori să-mi aducă frizeri. Vreau să spun că nu accept să vorbească cineva în numele meu. Vreau să spun că nu accept ca altcineva să-mi îndulcească poziţiile. Oamenii care mi-au dat voturile vor crede că sînt nebun dacă vor vedea că mi-am schimbat poziţia. Sau, şi mai rău, vor crede că i-am trădat.

- Exagerezi.

Ţaţe îşi înfruntă fratele.

- Nu pe tine te-au tuns, Jack.

- Dar ar fi fost posibil. Sînt şi eu implicat la fel ca tine.

- Atunci înseamnă că înţelegi că am nevoie să fiu eu însumi.

- Dar eşti, spuse Eddy.

- Pe dracu'! Ce nu este bine în felul cum mă îmbrac? Credeţi că acest lucru contează pentru muncitori? Nu! Ei vor să ştie programul meu, programul pentru apărare, programul după care ei vor avea sau nu de lucru în următorii ani. Inspiră adînc. Avery constată cu satisfacţie că frizerul nu i-a tăiat prea scurt părul. Ascultaţi-mă, ăsta sînt eu! Aşa am mers prima dată în faţa texanilor. Schimbaţi-mă şi nu mă vor mai recunoaşte.

- Nu vrem să te schimbăm, spuse Dirk. Vrem să

arăţi mai bine.

Puse o mînă pe. umărul lui Ţaţe, dar acesta se scutură furios. Domnilor, aş dori să vorbesc cu familia mea.

- Dacă este important şi de discutat...

Ţaţe ridică o mînă pentru a le opri protestele. Ei s-au ridicat să plece. Dirk aruncă o privire plină de subînţeles spre Eddy.

- Carole, toarnă-mi, te rog, puţină cafea.

- Sigur.

Ţaţe se lăsă pe un scaun. Ea îi aduse ceaşca şi se aşeză pe braţul fotoliului. El luă cafeaua şi puse o mînă pe genunchiul ei.

- Ei bine, ce ieşire! spuse Eddy.

- Am încercat cum aţi vrut voi. Fără să mă gîndesc, v-am lăsat să îi angajaţi. Nu îmi plac.

- Am să le spun să fie mai discreţi.

- Aşteaptă, spuse Ţaţe, în timp ce Eddy se îndrepta spre uşă. Nu este suficient.

- Bine, am să le spun că dacă la sfîrşitul acestui turneu nu vom avea un rezultat îmbunătăţit...

- Tot nu este destul.

- Atunci ce sugerezi? Ţaţe îi privi pe rînd.

- Dă-le bilete de întoarcere.

- îi dăm afară? exclamă Jack. Nu putem face aşa ceva.

- De ce nu? Noi i-am angajat.

- Nu faci aşa ceva cu compania Wakeiy şi Poster. Nu-i vom mai putea angaja niciodată.

- Nu cred că este o pierdere.

- Nu poţi face asta, repetă Jack.

- Ţaţe, te rog să te gîndeşti foarte bine, îl rugă Eddy.

- M-am gîndit. Nu îmi plac indivizii. Nu îmi place ce încearcă să facă.

- Adică? întrebă Jack bătăios.

- Vor să mă transforme în ceea ce cred ei că ar trebui să fiu. Poate că îmi trebuie puţin rafinament. Dar nu îmi place să fiu condus aşa. Nu îmi place ce fac ei. Jack, ţi-am ascultat sfaturile de fiecare dată. Nu vreau să te aud în această privinţă. Este hotărîrea mea. M-am răzgîndit.

- Chiar aşa? spuse Eddy pocnind din degete. La numai cîteva săptămîni pînă la alegeri? Vrei să întorci caii în mijlocul curentului?

- Nu, asta au încercat ei să facă. Tată, dă-mi un sfat.

- De ce mi-l ceri abia acum? Deja ai făcut rău că nu ţi-ai dominat mînia. Să nu te mai înfurii niciodată, Ţaţe. Să fii calm.

- Cum?

- Cîştigînd.

- Să tac şi să le ascult sfaturile?

- Dacă nu te vor compromite.

- Exact aici sînt. îmi pare rău că nu sînteţi de acord cu mine.

- Eu sînt de acord cu Eddy, dacă vă interesează părerea mea, spuse Francy.

- Nu ne interesează, o repezi Jack.

- Carole?

Pînă acum Avery nu a intervenit. Nici nu intenţiona dacă nu i-o cerea Tarte. Acum că o întrebase, îl privi comunicînd cu el ca între doi iubiţi.

- Ceea ce hotărăşti tu este cel mai bine. Eu sînt cu tine.

- Da? De cînd? se stropşi Jack, apoi se întoarse spre Ţaţe.'Tu vorbeşti despre compromisuri? Te culci cu ea din nou şi acesta este cel mai mare compromis pe care l-ai făcut vreodată, frăţioare.

- Destul, Jack! tună Nelson.

- Tată, ştii la fel de bine ca şi mine...

- Destul! Tu să ai grijă de soţia ta. Cînd o vei putea controla pe ea atunci ai dreptul să-l critici pe Ţaţe.

Jack îşi privi o secundă tatăl, apoi fratele, şi ieşi furtunos din cameră. Dorothy Rae îl urmă nesigură.

- Cred că urmezi tu, îi spuse Ţaţe lui Eddy. Eddy refuză să înţeleagă.

- Cred că ai destulă minte. Spre deosebire de Jack, eu nu le pun la inimă. Cred că greşeşti dar!., vom şti în ziua alegerilor. Cred că trebuie să le dau vestea consultanţilor noştri. Ieşi. Francy plecă imediat după el.

Zee o aduse pe Mandy în cameră. Atmosfera era tensionată.

- V-am auzit strigînd.

- Am rezolvat problemele, spuse Nelson.

- Sper că decizia mea este corectă, tată.

- După cum ai spus singur, eu sper să te poţi descurca.

- Pentru liniştea mea, aşa trebuia să fac.

- Atunci nu te mai scuza pentru ce ai făcut.

- l-am promis lui Mandy că ieşim la plimbare, spuse Zee întrerupînd dialogul incomod. Cred că n-o să mai plouă.

- Vin şi eu. Melson se ridică şi luă copilul în braţe, îmi face bine puţină mişcare. Şi n-o să ne topească ploaia, nu-i aşa Mandy?

- Mulţumesc că m-ai susţinut, îi spuse Ţaţe lui Avery cînd a fost singuri. Nu ai făcut-o întotdeauna.

- Aşa cum mi-a amintit şi Jack.

- Era supărat.

- Mai mult decît atît. Jack mă dispreţuieşte.

- De ce ai făcut-o? Dintr-un sentiment al datoriei?

- Nu. Am considerat că ai dreptate. Nici mie nu mi-aplăcut cum se purtau.

îi trecuse prin cap că cei doi puteau avea vreo legătură cu complotul împotriva lui Ţaţe.

După discuţia înfierbîntată, camera le păru foarte caldă. In mod paradoxal, salonul părea mai mic. îi apăsa liniştea. Avery îşi împreună mîinile.

-Eu...

- E bine că Mandy a ieşit la plimbare. -Da.

- O să-i placă.

- Şi tu o să poţi citi discursurile în linişte.

- Hmm.

- Deşi nu cred că trebuie să le mai citesc.

- Nu, astăzi am o zi lejeră.

- Asta este bine.

Ţaţe îşi privea vîrful cizmelor.

- Crezi că o să plouă?

- Păi... nu cred.

El întinse mîna, o trase spre el şi o sărută.

- Ţaţe?

- Hmm? O trăgea spre pat.

- Eu am crezut că după noaptea trecută n-ai să mai vrei...

- Ai crezut rău.

- Bau!

Francy sări în faţa lui Eddy de după uşă. E! nici măcar nu tresări.

- Cum ai intrat aici?

- Am mituit menajera.

- Cu ce?

- Cu pintenii unchiului Ţaţe.

- Eşti bolnavă.

- Nu-ţi place?

- Ce-i asta? întrebă arătînd spre masa de lîngă fereastră.

- Masa de prînz.

- Trebuia să mă întrebi, Francy!

- Nu ţi-e foame?

- Şi ce dacă îmi este? Nu am decît un minut. Se aşeză pe marginea patului şi luă telefonul.

- Cu Domnul Malone, vă rog. Domnul Malone? Sînt Eddy Paschal, directorul de campanie pentru Rutledge. Aţi sunat? Eddy ascultă. Mă tem că programul este foarte încărcat. La ce anume vă gîndiţi? Cîţi oameni?

Fata îl săruta pe gît. E! acoperi receptorul şi se răsti la ea.

- Termină Francy. Sînt ocupat.

Se aruncă bosumflată pe pat. Eddy continua să vorbească la telefon.

- Voi vorbi cu domnul Rutledge şi vă voi anunţa imediat. Oricum, vă mulţumim pentru invitaţie.

- Ce naiba-i cu tine?

- Nimic, sînt grăbit.

- Eşti furios pentru că unchiul Ţaţe i-a dat afară?

- Nu sînt furios. Nu sînt de acord cu el.

- Nu te răzbuna pe mine.

- Nu mă răzbun.

• N-am timp pentru tine acum, Francy. O desprinse de el şi se ridică de pe pat. îl privi provocator.

- De ce te porţi aşa urît cu mine?

- Mă grăbesc.

- Atunci nu eşti supărat?

- Nu sînt supărat.

- Ne vedem mai tîrziu?

- La întîlnirea de după-amiază.

- Ştii ce vreau să-ţi spun. Ne vedem mai tîrziu?

- Ştiu ce vrei să spui. încearcă să nu îmi mai faci necazuri.

în timp ce uşa se închidea în urma lui, Francy înjură colorat. Plănuise o masă intimă şi^o lungă după-amiază de dragoste, lată ce s-a ales. îi era silă de alegeri. Va fi bucuroasă să se termine şi Eddy să fie numai al ei,

îl iubea pe Eddy cu pasiune. Recunoştea însă că o parte din atracţia lui era faptul că se comporta ciudat. Nu participaseră un observator. Uneori îşi dorea ca Eddy să o privească cu pasiune, să îi vrăjească inima, să o urmărească neîncetat, l-ar fi plăcut să fie atît de preocupat de ea, cum era unchiul Ţaţe de mătuşa Carole.

Dorothy Rae îşi lansă atacul maşină aşteptîndu-i pe bărbaţi.

- Ţi-a plăcut, nu-i aşa?

în timp ce erau în

Mandy dormea în braţele lui Avery. Dorothy Rae a fost foarte tăcută pînă atunci. Avery aproape că uitase că este acolo.

- Scuză-mă, ce-ai spus?

- Am spus că ţi-a plăcut.

Avery remarcă nuanţa de ameninţare.

- Ce mi-a plăcut?

- Să-l pui pe Jack într-o lumină proastă.

- Cum adică?

- Luîndu-i apărarea lui Ţaţe.

- Ţaţe este soţul meu.

- Şi Jack este al meu!

Mandy se trezi dar adormi imediat. Dorothy coborî vocea.

- Asta nu te-a oprit să încerci să mi-l furi.

- N-am încercat să ţi-l fur.

- Poate că nu în ultima vreme, dar înainte de accident,-da. Ceea ce este îngrozitor, este faptul că nu îl vrei. Imediat ce i-ai atras atenţia, ţi-ai bătut joc de el. Ai vrut să-l înfurii pe Ţaţe flirtînd cu fratele lui.

Avery nu putea respinge afirmaţiile pentru că probabil erau adevărate. Carole nu avea scrupule, îi făcea plăcere să devasteze întreaga familie. Probabil că făcea parte din planul ei de a-l distruge pe Ţaţe.

- Nu am nimic cu Jack, Dorothy Rae.

- Pentru că el nu este sub lumina reflectoarelor. Niciodată nu a fost. De ce nu I-ai lăsat în pace? Cum îndrăzneşti să te joci cu vieţile oamenilor?

Avery o prinse strîns de braţ.

- Ai luptat pentru el?

Dorothy Rae nu era pregătită pentru contraatac. O privea stupefiată pe Avery.

- Ai luptat vreodată cu mine pentru a atrage atenţia lui Jack? Sau ai băut pînă la inconştienţă şi ai lăsat lucrurile în plata Domnului?

Faţa lui Dqrothy Rae se contorsiona. Ochii i se umeziră.

- Nu-i frumos să spui aşa ceva.

- Prea multă vreme au fost oamenii buni cu tine. Toată lumea se preface că nu vede boala ta.

- Nu am nici o...

- Eşti bolnavă, Dorothy Rae. Alcoolismul este o boală.

- Eu nu sînt alcoolică, strigă ea cu ochii în lacrimi. Beau puţin...

- Nu, bei pînă nu mai ştii de tine. Te compătimeşti şi apoi te întrebi de ce te înşeală soţul cu alte femei. Priveşte-te în oglindă. Arăţi îngrozitor. Este de mirare că pe Jack nu-l mai atragi?

- Nu am .de gînd să ascult toate astea.

- Ba da, o să asculţi. A venit vremea ca cineva să te trezească. Soţul tău nu ţi-a fost furat. Tu I-ai alungat.

- Nu 'este adevărat! Mi-a jurat că nu din cauza mea a plecat.

- A plecat?

- Nu-ţi aminteşti, Carole? Dorothy o privi, încurcată. La puţin timp după ce v-aţi căsătorit voi.

- S... sigur că îmi amintesc, murmură Avery. A lipsit cam...

- Şase luni, spuse femeia nenorocită. Cele mai lungi luni din viaţa mea. N-am ştiut unde este, ce face şi dacă se mai întoarce.

- Dar s-a întors.

- Mi-a spus că a avut nevoie de timp să se limpezească. A avut atîtea probleme.

- Cum-ar fi?

- Oh, pretenţiile lui Nelson la firma de. avocaţi.

Campania electorală a lui Ţaţe, faptul că eu beau, Francy.

- Francy are nevoie de o mamă, Dorothy Rae.

- Nu de mine, rîse femeia ironic. Pe mine mă urăşte.

- De unde ştii? De unde ştii ce simte ea? Ai vorbit vreodată cu ea?

- Am încercat. Este imposibilă.

- îi este teamă că nimeni nu o iubeşte. Şi s-ar putea să aibă dreptate.

- Eu o iubesc, protestă Dorothy Rae uluită, l-am dat tot ce a dorit.

- Ai obligat-o să-şi găsească tot felul de ocupaţii ca să nu te deranjeze pe tine. Plîngi încontinuu că ai pierdut două sarcini, dar nu ai grijă de unicul tău copil. Francy se apropie de dezastru. Are nevoie de tine. Are nevoie şi de tatăl ei. De o mînă sigură. Dacă Jack nu ar fi atît de îngrijorat de băutura ta, poate că i-ar acorda mai multă atenţie. Ştiu numai că dacă nu faceţi ceva, ea va continua să facă lucruri scandaloase pentru a vă atrage atenţia. Va merge prea departe şi va suferi.

Dorothy îşi aranja cu stîngăcie părul ciufulit.

- Francy a fost întotdeauna mult prea exuberantă. Eu şi Jack nu am putut să facem nimic. Are o personalitate tumultuoasă. Nu este decît o adolescentă.

- Aşa crezi? O adolescentă? Ştii că a venit acasă într-o noapte bătută de un individ pe care l-a agăţat într-un bar? Da, întări Avery, cînd văzu că Dorothy este palidă şi nu o crede. Eu nu sînt psiholog dar ştiu că Francy crede despre ea că nu merită mai mult. Crede că nu merită să fie iubită pentru că nimeni nu a iubit-o şi a încercat totul pentru a-ţi atrage atenţia.

- Nu este adevărat.

- Ba da. Şi mai este ceva. Avery făcu o pauză căutîndu-şi cu grijă cuvintele. Se culcă cu Eddy Paschal.

- Nu te cred. Este bătrîn că ar putea să-i fie tată.

- Am văzut-o ieşind din camera lui de hotel la Houston.

- Asta nu înseamnă că...

- Era în zorii zilei, Dorothy. Nu trebuia decît să o priveşti ca să ştii ce a făcut toată noaptea. Am toate motivele să cred că legătura lor continuă.

- El nu ar face aşa ceva. Era un comentariu trist. Dorothy Rae ştia despre moralitatea fiicei sale. Asimila informaţia apoi o privi pe Avery cu ochii îngustaţi de furie. Ţi-ai găsit tu să arunci cu pietre în fiica mea.

- Nu vrei să înţelegi. Eu nu judec moralitatea lui Francy. Sînt îngrijorată. Crezi tu că un bărbat ca Eddy poate fi interesat de ea, decît dacă nu are un motiv? Crezi tu că el va continua această legătură şi o va transforma.în ceva serios? Nu. Ceea ce mă preocupă pe mine este că Francy crede că este îndrăgostită de el. Dacă el o va respinge, ea va continua să aibă o părere foarte proastă despre propria-i persoană.

- Dacă vrei să ştii, fiica mea are o părere foarte bună despre ea.

- De aceea se culcă cu primul venit? De aceea trece de la un bărbat la altul şi îi lasă să facă ce vor cu ea? De aceea se ţine de un bărbat care nu va fi al ei? Avery clătină din cap. Francy nu se iubeşte. Se pedepseşte pentru că nu este iubită.

- Niciodată nu am avut influenţă asupra ei.

- Pentru că nici pe tine nu te poţi controla.

- Eşti crudă, Carole.

Avery ar îi vrut să o ia în braţe şi să-i spună, "Nu, nu sînt crudă, îţi spun toate acestea pentru binele tău", însă îi răspunse aşa cum ar fi făcut-o Carole.

- Am obosit să fiu făcută vinovată pentru căsătoria ta. Fii soţie pentru Jack.

- La ce mi-ar folosi? Jack mă urăşte.

- De ce spui asta?

- Ştii foarte bine. Crede că l-am atras în această căsătorie. Şi eu am fost convinsă că sînt însărcinată.

- Dacă Jack te-ar urî, o contrazise Avery, ar fi stat cu tine toţi aceşti ani? Ar fi venit înapoi după şase luni?

- Da, dacă i-ar fi cerut-o Nelson, spuse femeia cu tristeţe.

Ah, Jack întotdeauna a făcut ce i-a spus tatăl său. Datoria îl lega de soţia sa, nu dragostea. Avery o privi pe Dorothy într-o altă lumină. Situaţia era evident deznădăjduită pentru că ea îl iubea foarte mult pe Jack.

- la asta, spuse întinzîndu-i batista. Şterge-ţi ochii. Dă-ţi cu ruj.

Tocmai cînd termină, Francy deschise uşa şi intră în maşină.

- Campania asta mă calcă pe nervi. Uite ce dracu' mi-a făcut vîntul.

Dorothy Rae o privi nesigură pe Avery. îşi luă inima în dinţi şi-i spuse fiicei sale:

- Nu ar trebui să foloseşti astfel de cuvinte, Francy.

- Cum adică?

- Nu sînt potrivite pentru o tînără educată.'

- O tînără educată? Ai dreptate, mamă, spuse cu îndrăzneală, încerci să te amăgeşti. Mai ia un pahar. Oare cît mai durează? Unde naiba este radioul în maşina asta?

- Te rog să nu-l deschizi, Francy. Mandy doarme.

- Va trebui să te îmbraci elegant diseară, continuă Dorothy privind picioarele dezgolite ale fetei.

- Aha. Păi, eu nu am nimic elegant, mulţumesc lui Dumnezeu.

- Cînd vom ajunge la hotel mă voi uitg prin lucrurile tale să văd.

- Pe dracu'! Cine te lasă? Am să îmbrac ce vreau eu. Ţi-am spus doar...

- Ce-aţi zice să mergem la cumpărături? Amîndouă o priviră uluite pe Avery. Sînt sigură că putem găsi o rochie tinerească, modernă şi potrivită. Sigur, eu nu voi,putea merge, dar voi puteţi ieşi. De fapt, chiar vreau să vă rog să-mi luaţi şi mie ceva.

- Cine a spus că eu merg? întrebă Francy.

- Nu vrei să vii, Francy?

Francy o privi pe 'mama sa care îi vorbise aproape cu timiditate. Era uluită. Privirea exprima neîncredere. Dincolo de ea, Avery văzu că este vulnerabilă.

- De ce să nu mergem? N-am mai făcut asta de mulţi ani. Aş putea să-mi cumpăr şi eu o rochie. Poţi să-mi dai un sfat.

Francy deschise gura şi după un moment de ezitare renunţă la primele vorbe.

- Sigur, dacă vrei merg cu tine. De ce nu?

Privi pe geam şi îl văzu pe Eddy în grupul de bărbaţi.

- tot nu am nimic mai bun de făcut.

- Bună ziua, domnule Lovejoy.

Van era preocupat de aparatul de filmat. Ridică privirea şi-şi suflă părul din ochi.

-Oh, bună Av... Ah, doamnă Rutledge.

- îmi pare bine că te văd.

- Şi mie. Mi-aţi lipsit în prima săptămînă, dar văd că familia s-a reunit.

- Da, domnul Rutledge ne-a chemat.

- Da? Van era insinuant. Ce drăguţ!

Ea îl privi cu reproş. După conversaţia cu Dorothy, după-amiaza a trecut greu.

- Cum merge? întrebă Van.

- Campania? Este epuizantă. Astăzi am strîns mii de mîini. Şi a fost puţin.

- Am auzit că i-aţi concediat pe cei doi consilieri.

- Veştile merg repede.

- Paschal a dat deja o declaraţie. Dacă vrei să ştii, mă mir că Rutledge nu a făcut-o mai devreme. Era imposibil să te mai apropii de el. Din cauza lor. S-au dat reclamele filmate la fermă. Le-ai văzut?

- Excelente, domnule Lovejoy.

- Mulţumesc, doamnă Rutledge, spuse el printre dinţi.

- Ai mai văzut pe cineva cunoscut?

- Nu în seara asta. Dar astăzi după-amiază au fost cîteva chipuri cunoscute în mulţime.

- Oh! Speriată, scrută mulţimea dar nu-l descoperi pe Păr Alb. Unde? Aici la hotel?

- La General Dynamic.

- Prima dată în acest turneu?

- îhî. Acum vă rog să mă scuzaţi, am treabă.

- îmi pare rău.că v-am reţinut, domnule Lovejoy.

- Nici o problemă. Van făcu cîţiva paşi, apoi se întoarse. Doamnă Rutledge,- v-a trecut prin cap că s-ar putea ca cineva să vină să vă vadă pe dumneavoastră şi nu pe soţul dumneavoastră?

- Pe mine?

- Mă gîndeam şi eu. Ochii lui Van îi telegrafiau un avertisment.

Avery învîrti în minte posibilitatea. Era atît de preocupată, încît nu observă că cineva din colţul celălalt o privea şi se întreba ce a avut de discutat atît de mult cu cameramanul.

- Jack?

- Hmm?

- îţi place cum m-am coafat?

Dorothy Rae se admira pentru prima dată după multă vreme, în tinereţe era foarte admirată. Jack lăsă ziarul şi răspunse mecanic.

- Drăguţ.

- Astăzi eu şi Francy am fost la cumpărături. Am trecut şi pe la cabinetul cosmetic. Mi-a venit deodată şi i-am spus lui Francy că intru să mă coafez, să-mi fac manichiura.

- Hmm.

- Francy mi-a spus că ar trebui să-mi deschid părul. Că o să mă întinerească. Tu ce zici?

- Cred că trebuie să fii atentă la sfaturile lui Francy.

încrederea pe care o simţea o făcuse să reziste la impulsul de a bea, pe care l-a simţit în ziua aceea.

- Ştii... nu mai beau, Jack.

El o privi pentru prima dată. Părul îi era mai scurt. Machiajul subtil îi lumina faţa.

- De cînd?

- De azi-dimineaţă.

Jack împături ziarul şi îl aruncă pe podea. Stinse lampa.

- Noapte bună, Dorothy Rae.

- De data asta este adevărat.

- De fiecare dată ai spus că e adevărat.

- Acum este altfel. Am să mă internez într-un spital, unde vrei tu. Vreau să spun, după alegeri. Ştiu că acum nu este potrivit pentru un membru al familiei.

- Nu eşti alcoolică.

- Ba da, Jack, sînt. Trebuia să mă convingi cu multă vreme în urmă. îl atinse uşor pe umăr. Nu dau vina pe tine, eu sînt singura responsabilă. Dar am de gînd să nu mai fiu o beţivă dezgustătoare.

-Vom vedea.

Nu era deloc optimist, dar măcar reuşise să îi atragă atenţia. Ea se strecură în pat lîngă el şi continuă:

- Trebuie să fim mai severi cu Francy. -Da.

- îmi dau seama că nu o putem ţine în lesă. A crescut.

- Şi ştie multe.

- Poate, sper că nu a mers prea departe, dar vreau să ştie că mă interesează ce se întîmplă cu ea. De fapt, zîmbi timid, astăzi după-amiază ne-am înţeles. M-a ajutat să-mi cumpăr o rochie. Ai văzut rochia pe care am purtat-o în seara asta? Chiar şi Zee mi-a spus că e drăguţă. Francy are nevoie de sprijin. Numai aşa va şti că o iubim. Şi vreau să te ajut şi pe tine.

- Cu ce să mă ajuţi?

- Să-ţi revii după toate dezamăgirile.

- Dezamăgiri?

- Carole. Nu trebuie să recunoşti nimic. Sînt trează acum şi ştiu că dorinţa ta nu a fost imaginaţia mea de beţivă. Că s-a petrecut sau nu, nu mă interesează. Nu te pot condamna că ai fost necredincios. Au fost momente cînd am iubit mai mult paharul decît pe tine. Ştiu că o iubeşti pe Carole... S-a folosit de tine şi te-a rănit. Vreau să te ajut să o uiţi. Şi să treci şi de dezamăgirile de azi-dimineaţă cînd Ţaţe

.te-a contrazis, îşi adună curajul şi îl mîngîie pe faţă. Nimeni nu ştie ce bărbat bun eşti, dar eu ştiu. Tu ai fost mereu eroul meu, Jack.

- Halal erou, spuse el ironic.

- Pentru mine eşti.

- Ce se întîmplă, Dorothy Rae?

- Vreau să ne iubim din nou. El o privi îndelung.

- Mă îndoiesc că aşa ceva se mai poate întîmplă. Disperarea din glasul lui o înspăimîntă. Totuşi

reuşi să zîmbească.

- Vom încerca. Noapte bună, Jack.

Stinse lampa şi se întinse lîngă el. El nu-i răspunse cînd îl îmbrăţişa, dar nici nu-i întoarse spatele, ca de obicei.

Insomnia îi era obişnuită de cînd Carole s-a întors de la s-pitai.- Numai noaptea reuşea să se gîndească. Nu era nimeni, nici un zgomot nu-i tulbura mintea.

Ceea ce totuşi nu-i stimula logica. Oricît de mult analiza datele, "logica" îi spunea lucruri îngrozitoare. Carole nu era Carole.

Cum, de ce, conta sau nu conta, totul ducea la faptul indubitabil că Carole Navarro Rutledge a fost înlocuită cu altcineva. Amnezia era singura explicaţie, dar aici era o schimbare dramatică de personalitate. Numai aşa se explica faptul că s-a îndrăgostit de soţul ei. Personalitatea ei nu se explica decît dacă era o altă femeie.

Carole nu era Carole. Atunci cine era?

întrebarea era tulburătoare pentru că implica multe riscuri. Planul pe care l-a croşetat ani de zile era pe punctul de a se îndeplini... dar şi de a fi dat peste cap de către o impostoare. Toate elementele erau la locul lor. Nu mai putea schimba nimic, chiar dacă dorea. Răzbunarea dulce cerea sacrificii amare. Nu trebuia să renunţe la răzbunare.

Pînă la momentul respectiv această Carole, impostoarea, trebuia supravegheată. Părea destul de inocentă, dar nu se ştie niciodată. Cine era şi de ce luase identitatea altei femei, dacă într-adevăr aşa se întîmplase, era o adevărată enigmă.

Imediat ce se va întoarce acasă, va trebui să găsească răspunsul la aceste întrebări. Poate că trebuia să o mai sperie puţin pentru a vedea cum reacţionează, la cine fuge. Da, trebuia să-i mai trimită un mesaj. Trebuia să o sperie pentru a se da de gol. Toate mişcările Carolei trebuiau bine supravegheate. Trebuia să ştie cine este.

Punctul de plecare va fi lista de pasageri. Să afle cine a murit şi cine a trăit după Zborul 398.

- Bună dimineaţa.

- Hei, Jack, ia loc. Ţaţe îi făcu semn chelnerului să toarne cafea.

- Aştepţi pe cineva?

- Nu. Carole şi Mandy au pînă dormit mai tîrziu. Eu am alergat şi eram îmbrăcat cînd s-au trezit ele. Carole mi-a spus să nu le aştept. Nu-mi place să mănînc singur, îmi pare bine că ai venit.

- Da? Jack îi spuse chelnerului: Micul dejun. Pîinea să fie bine prăjită.

- Sigur, domnule Rutledge.

- lată ce înseamnă să ai un frate renumit. Eşti bine servit. Am crezut că după incidentul de ieri...

- Ieri totul a fost bine.

- Mă refeream la Dirk şi Ralph.

- încă mai eşti supărat?

- Este campania ta, ridică Jack din umeri.

- Este campania noastră.

- Aşa este.

- Nu am vrut să te contrazic, Jack.

- Mie aşa mi s-a părut. Şi celorlalţi.

- îmi pare rău că te-ai supărat. Dar tactica lor nu era pentru mine. Te-am ascultat pe tine, pe Eddy, pe tata, dar...

- Dar ai făcut ce a spus Carole., Ţaţe rămase uluit de răutatea lui Jack.

- De ce o amesteci pe ea?

- Asta să o spui tu.

- Este soţia mea.

- Este problema ta.

Ţaţe nu dorea să-şi discute căsnicia cu fratele

său.

- Jack, numele meu este public, în ultimă instanţă, sînt singurul responsabil în campania mea. Va trebui să răspund în faţa Congresului dacă voi fi ales. Eu, Ţaţe Rutledge, şi apoi accentua, nu altcineva.

- înţeleg asta.

- Atunci fii alături de mine, nu împotriva mea. Nu aş fi reuşit singur. Oare tu nu ştii că eu am văzut cît îmi eşti de loial?

- Mai mult decît orice pe lume, vreau să te văd

ales.

- Ştiu, Jack. Eşti fratele meu. Te iubesc şi îţi sînt recunoscător pentru sacrificii. Mai mult decît ştii tu, eu am înţeles că în timp ce eu stau pe calul alb din faţă, tu faci tot ce trebuie în culise, eşti în planul doi.

- Eu nu am vrut niciodată să fiu pe calul alb, Ţaţe. Am vrut doar să ai încredere în ceea ce fac.

_: Mai mult decît îţi imaginezi, îmi pare rău că nu sîntem de acord în această problemă, dar instinctele mele m-au avertizat, în ciuda sfaturilor voastre. Ai fi vrut să fiu altfel? Să continui .ceva numai pentru că trebuia să devin popular, deşi eu nu eram convins de asta?

- C/ed că nu."

- în ultimă instanţă, zîmbi Ţaţe, eu voi fi cel despuiat în faţa lumii.

- Să nu aştepţi din partea mea să te felicit atunci cînd greşeşti.

Cei doi fraţi au început să rîdă. Jack a fost primul care a devenit din nou serios.

- Ţaţe, atîta vreme cît am luminat atmosfera...

- Hmm?

- Am impresia că lucrurile merg bine între tine şi Carole.

Ţaţe îşi privi tăios fratele.

- Vreau să spun că este bine. Atîta vreme cît eşti fericit...

- De ce, par aşa de neajutorat?

- Nu ştiu, este ceva, ai să spui că sînt nebun.

- încearcă.

- Este ceva neobişnuit la ea.

- Ce vrei să spui?

- Nu ştiu. Dumnezeule, tu te culci cu ea. Dacă nu ai observat tu, înseamnă că eu am o imaginaţie prea bogată. Ai văzut-o vorbind ca cameramanul azi-n o apte?

- Ce cameraman?

- Cel care a filmat la fermă.

- Se numeşte Van Lovejoy. Este de la KTEX.

- Da, ştiu, rîsul lui Jack era ciudat. Mi s-a părut curios să o văd pe Carole vorbind cu el. Nu este chiar genul ei. întîlnind privirea lui Ţaţe, îşi coborî ochii. Vreau să spun... nu este..., ştii ce vreau să spun.

- Ştiu. Vocea lui Ţaţe era liniştită.

- Mai bine plec să le trezesc pe Dorothy Rae şi Francy. Eddy vrea să fim gata la 10,30. Mi-a făcut plăcere că am stat de vorbă.

- Şi mie.

Ţaţe privi pe fereastră. Carole a vorbit din nou cu Van Lovejoy? De ce? Nu i-a mai spus, fratelui său că au mai vorbit şi altădată. Atunci a minţit, o vedea

A fost mereu modestă, niciodată nu a stat goală în faţa lui. Ieri dimineaţă, înainte să facă dragoste, l-a rugat să tragă draperiile. Timiditatea asta a ei îl excita. Reuşea să-l seducă. Era un mister care îl făcea să o dorească mereu, îşi făcuse un obicei din a şti mereu unde este, o urmărea de la distanţă, găsea mereu motive să o aducă aproape. Şi ea se juca cu el? De ce avea acest interes inexplicabil pentru bărbatul acela?

Ţaţe dorea* răspunsuri imediate. Dar dacă răspunsurile îi vor tulbura pacea, armonia şi viaţa sexuală, era pregătit să aştepte la infinit o explicaţie.

Zinnia Rutledge privea fotografiile de pe perete, îi plăcea biroul acesta numai din cauza fotografiilor. Amintirile erau dulci-amare. Nu se mai sătura să le privească.

- Bună ziua, Zee, te-am speriat?

Zee îşi reţinu lacrimile şi îşi alungă emoţiile înapoi în inimă.

- Bună ziua, Carole. M-ai luat prin surprindere, îl aşteptam pe Ţaţe.

- De aceea sînt aici. Mă tem că o să-ţi dau o veste neplăcută.

- Nu poate veni, spuse Zee dezamăgită.

- îmi pare rău, nu.

- Sper că 'nu s-a întîmplat ceva.

- Nu, doar o dispttă terminată la Poliţia din Houston.

- Ştiu, toate ziarele scriu despre asta.

- Astăzi de dimineaţă lucrurile s-au tensionat. Acum o oră Eddy a hotărît că Ţaţe trebuie să meargă să potolească spiritele. Ultimele procente arată că Ţaţe recuperează. Este cu numai cinci puncte în urma lui Dekker. Situaţia asta din Houston este perfectă pentru ca Ţaţe să-şi exprime opinia în privinţa relaţiilor de muncă şi a legilor. Au plecat cu avionul şi se vor întoarce în cîteva ore, dar nu poate veni să ia masa cu tine.

- Lui Tale îi place să zboare ca şi tatălui său, zîmbi Zee' ciudat. O să-i placă excursia.

- Accepţi un biet înlocuitor?

- Adică să iau prînzul cu tine?

- Ar fi atît de îngrozitor?

Zee îşi privi nora din C_Aap pînă în picioare, dar nu găsi nimic să-i reproşeze, îşi îmbunătăţise foarte mult imaginea. Se îmbrăca şic, dar acum accentul era pe stil şi nu pe dorinţa de a fi sexy. Femeia cu ţinută impecabilă încă nu o ierta.

- Cred că renunţ.

- De ce?

- Nu ai ştiut niciodată cînd să te opreşti, Carole.

- De ce nu vrei să iei masa cu mine? Zee încerca să scape cu faţă curată.

- Erarr, convinsă că voi fi cu Ţaţe. înţeleg de ce nu poate veni, sînt dezamăgită şi nu mă pot preface că nu-i aşa. în ultima vreme am fost atît de puţin timp împreună. Eu şi Ţaţe.

- Asta te deranjează, nu-i aşa?

Trupul mărunt al lui Ze ; se încorda imediat. Dacă aşa dorea Carole, atunci se vor înfrunta.

- Ce vrei să spui?

- Nu suporţi faptul că Ţaţe petrece mai mult timp cu mine. Eşti geloasă că legătura noastră devine din ce în ce mai solidă.

Zee rîse ironic.

- Ţi-ar plăcea să fie aşa, nu-i aşa, Carole? Ai preferară crezi că sînt geloasă, pentru că ştii că nu am fost de acord cu căsătoria voastră,

- Oh!

- Nu te purta de parcă nu ai şti. Ţaţe ştie. Sînt sigură că voi doi nu aţi discutat despre asta.

- Am discutat. Şi chiar dacă nu am fi vorbit, eu ştiu că nu mă poţi suferi. Nu reuşeşti să te ascunzi prea bine, Zee.

Zee zîmbi, dar era un zîmbet trist.

- Ai fi uimită dacă ai şti cît de bine ascund ceea ce ştiu şi simt. Sînt expertă, Carole. îşi reveni repede şi adăugă îngheţat: Ai făcut eforturi să-ţi răscumperi greşelile. Nelson este încîntat. Eu nu sînt.

- De ce? Ştiu cît de mult doreşti ca Ţaţe să fie fericit.

- Exact. Şi nu va fi niciodată fericit atîta timp cît va fi în ghearele tale. Vezi tu, Carole, eu ştiu că toată dragostea ta nu este decît o maşinaţie. Prefăcătorie, la fel ca şi tine.

Zee văzu cu satisfacţie cum faţa ei devine palidă. Abia vorbea.

- Prefăcătorie? Ce vrei să spui?

- Imediat după ce v-aţi căsătorit, cînd am început să observ răceala dintre voi, am angajat un detectiv particular. A fost cea mai umilitoare experienţă din viaţa mea. Dar am făcut-o pentru a- mi proteja fiul. Omul îmi repugna, dar a făcut o treabă excelentă. Probabil că ghiceşti că mi-a dat tot portofoliul pe care l-ai avut înainte de a te căsători.

Zee simţea cum îi zvîcneşte sîngele. Trupul ei mic tremura de ură împotriva acestei femei care, cu răceala unui agent KGB, s-a strecurat în familia ei şi I-a ameţit pe Ţaţe.

- Nu cred că este necesar să-ţi prezint toate detaliile acestui dosar. Nu cred că omite ceva. Dar vreau să ştii că subliniază perioada cînd ai toşt dansatoare de cabaret, şi toate celelalte meserii. Numeroasele tale nume de scenă sînt deosebit de colorate. Detectivul meu s-a oprit doar atunci cînd a descoperit numele primit la naştere care, oricum, nu este important.

Carole arăta rău. Nu putea înghiţi. Erau numai ele două. Secretara plecase la masă.

- Ştie cineva de acest dosar? Ţaţe ştie?

- Nimeni, deşi am fost de multe ori tentată să i-l arăt - chiar şi recent, cînd am văzut că se îndrăgosteşte din nou de tine.

Carole inspiră din nou adînc.

- Se îndrăgosteşte?

- Spre dezamăgirea mea profundă. Oricum, este vrăjit. Probabil că se îndrăgosteşte de noua Carole, care a apărut după accidentul de avion. Poate că ar trebui să te numeşti Phoenix, pentru că te- ai ridicat din propria-ţi cenuşă. Eşti o femeie extrem de inteligentă. Te-ai transformat dintr-o dansatoare dezgustătoare de cabaret într-o doamnă încîntătoare, destul de bine pentru o soţie de senator. Remarcabil. Probabil că ai plănuit totul foarte mult şi foarte bine. Chiar şi prenumele cu tentă spaniolă este delicat. Avantajos pentru soţia unui om politic. Dar schimbările cele mai recente sînt cele mai de neînţeles pentru mine. Pentru că pari să crezi în tine. Aş putea crede că eşti cinstită, dacă nu te_:aş compara cu ce-ai fost înainte. Felul în care te porţi cu Mandy şi cu Tate...-Zee clătină din cap neîncrezătoare. Nimeni nu se poate schimba radical, Carole, indiferent cît este de inteligent.

- De unde ştii că nu m-am schimbat din dragoste pentru Ţaţe? încerc să fiu ceea ce vrea el.

Aruncîndu-i o ultimă privire veninoasă, bătrînă o dădu deoparte şi se îndreptă spre uşă.

- Ştiu, aşa cum ştiu care este numele meu, că tu nu eşti ceea ce doreşti să credem noi că eşti.

- Cînd mă vei deconspira?

- Niciodată. Carole tresări surprinsă. Atîta vreme cît Ţaţe va fi fericit şi mulţumit cu tine, nu-l voi dezamăgi. Dosarul va fi secretul nostru. Dar, îndrăzneşte să-l răneşti din nou, Carole, şi poţi fi sigură că te voi distruge.

- Nu poţi face asta, fără să-l distrugi şi pe Ţaţe.

- Nu intenţionez să fac o dezvăluire publică. Nu trebuie decît să-i arăt dosarul lui Ţaţe. Nu va permite prezenţa unei tîrfe, chiar şi una reformată, în preajma copilului său. Şi pentru mine este de nesuportat, dar eu nu am de ales. Foarte rar avem de ales în viaţă.

O expresie de disperare invada faţa Carolei. O prinse de mînă pe Zee.

- Nu-i poţi spune lui Ţaţe, te rog, Zee, nu poţi face ' asta. îl vei ucide.

- Este singurul motiv pentru care am,tăcut pînă acum, spuse Zee eliberîndu-şi mîna. Dar, crede-mă, Carole, dacă va fi necesar, mai bine vom trece un scandal de scurt timp, decît să-l văd suferind tot restul vieţii. Sînt sigură că vei căuta dosarul şi vei încerca să-l distrugi. Nu te deranja, mai am unul într-un seif particular. Numai eu am acces acolo, iar în caz că eu mor, numai Ţaţe.

Avery descuie uşa de la intrare şi intră în casă.

- Mona? Mandy?

Le găsi în bucătărie, îmbrăţişa copilul, îi era frig. Tot drumul de la Sân Antonio a condus cu geamul maşinii lăsat, îi ardea faţa după întîlnirea cu Zee. Aerul rece i-a alungat greaţa care a cuprins-o cînd a auzit povestea Carolei Navarro.

- E bună supa, scumpo?

- Hmmm.

- Nu am aşteptat pe nimeni la masă, doamnă Rutledge, dar dacă doriţi vă servesc imediat ceva.

- Nu, mulţumesc, Mona, nu mi-e foame. Dezbrăcă haina şi o lăsă pe scaun. Dar aş bea un ceai, dacă nu te deranjez.

îşi frîngea nervoasă mîinile, în timp ce menajera îi aducea cana cu ceai fierbinte.

- Nu vă simţiţi bine, doamnă Rutledge? Sînteţi îmbujorată.

- Mă simt bine. Mi-e doar frig. Mandy, termină salata de fructe şi o să-ţi citesc o poveste înainte de a adormi.

încerca să răspundă sporovăielilor copilului, care făcea progrese evidente, dar mintea i se întorcea la Zee şi la îngrozitoarele informaţii despre Carole,

- Gata? întrebă inspectînd castronelul fetiţei, îşi termină şi ea ceaiul şi urcară împreună în dormitor. O ajută pe fetiţă să se dezbrace, o urcă în pat şi o acoperi. Se aşeză lîngă ea cu o carte de poveşti în braţe.

Şi tatăl ei îi citea dintr-o carte asemănătoare, cînd era copil. Avea ilustraţii frumoase, avea eroi care făceau lucruri incredibile, îşi cercetă amintirile. Erau mai pregnante cele cînd tatăl ei era acasă, în poveşti binele învinge întotdeauna răul. Poate că de aceea se numeau poveşti.

Cînd Mandy adormi, Avery se dădu încetişor jos din pat şi ieşi din cameră în vîrful picioarelor.

Nu era nimeni acasă. Avery se îndreptă în vîrful degetelor spre aripa casei .ochită de Nelson şi Zee. Nu mai cîntări dacă este bine sau rău ceea ce făcea. Era o violare intolerabilă a intimităţii, care n-ici nu i-ar fi trecut prin cap în alte ocazii. Totuşi, în situaţia dată...

Localiza dormitorul lor fără probleme. O cameră foarte plăcută, umbrită de draperiile care opreau lumina soarelui de toamnă.

De ce ar păstra Zee asemenea documente într-un simplu birou? De ce nu? Părea inocent. Cine ar fi îndrăznit să cotrobăie? Nelson avea alte probleme.

Avery luă o pilă de unghii de pe măsuţa de toaletă şi forţă broasca minusculă. Nici nu îndrăznea să-şi ia măsuri de precauţie. Zee se aştepta ca ea să-l caute.

în cîteva secunde broasca cedă. Avery deschise sertarul. Erau cîteva cutii cu iniţialele lui Zee, o biblie, o mapă neagră cu numele lui Jack pe ea şi una cu numele lui Ţaţe.

Dosarul era în fundul sertarului. Avery îl luă şi îl deschise.

Cinci minute mai tîrziu părăsea camera palidă şi tremurînd, îi era rău. Se grăbi spre camera ei şi încuie uşa. Se rezemă de ea respirînd cu greu.

Ţaţe! Oh, Ţaţe! Dacă va vedea vreodată conţinutul revoltător al dosarului...

Trebuia să facă o baie. Repede. Imediat.

Aruncă pantofii din picioare, trase puloverul peste cap^i deschise uşa la baie.

începu să urle.

Imaginea era grotescă. îşi acoperi gura,.pentru a opri sunetele. Cînd a deschis uşa băii, posterul electorala început să se legene ca un corp uman într-o spînzurătoare.

Cu cerneală roşie, o gaură de glonţ era desenată în fruntea lui Ţaţe, contrastînd hidos cu zîmbetul de pe faţa lui. Cu litere mari era scris: "Ziua Alegerilor!"

Avery se legănă spre cadă şi vomită.

Era îngrozitor, înfiorător!

Avery stătea aplecată peste un pahar cu whisky, pe care Irish o obligase să-l ia pentru a se calma. Prima gură a stîrnit un adevărat vulcan în stomacul ei nemîncat. Ţinea paharul în mînă pentru că avea nevoie să se sprijine de ceva.

- Toată treaba asta este extrem de urîtă, declară gazda ei irascibilă. Am ştiut de la început. Nu te-am avertizat? Nu?

- Şi ce dacă! Ai avertizat-o! Gata, nu mai lătra la ea!

- Cine ţi-a cerut părerea? îl înfruntă Irish furios pe Van, care fuma neliniştit.

- Avery. M-a sunat să mă roage să vin aici. Şi am venit.

- Nu vreţi, vă rog, să încetaţi? strigă Avery. Van, te rog sjinge treaba aia, îmi face rău mirosul.

îşi muşca unghiile, gîndindu-se parcă dacă să vomite din nou sau nu.

- Posterul m-a înfricoşat. Chiar vrea să o facă. Am ştiut tot timpul. Dar acum...

- Cine este Avery?

- Nu ştiu, clătină ea din cap disperată. Oricare dintre ei. Nu ştiu!

- Cine poate intra în camera ta?

- Astăzi de dimineaţă şi înainte de a mă întoarce din oraş, oricine putea intra în camera mea. Toţi vin şi pleacă. Este o foiala continuă.

- De unde ştii că nu te-a urmărit cineva?

- M-am uitat tot timpul în oglinda retrovizoare. Am

ocolit de cîteva ori. Şi pe urmă, nu era nimeni acasă cînd am plecat.

- Nu ai aflat nimic din dosar? Avery ridică neputincioasă din umeri.

- Este ciudată bătrînă.

- De ce spui asta?

- O am pe multe casete. Zîmbeşte, face din mînă mulţimii, dar să mă ia naiba dacă eu cred că este aşa de fericită, cum pare.

- Ştiu ce vrei să spui. Este foarte închisă. Nu prea vorbeşte. Cel puţin, pînă astăzi.

- Spune-ne ceva despre Carole Navarro, spuse Irish. Este mai aproape de subiect decît Zee.

- Carole, sau cum o fi chemînd-o, a fost o tîrfă ordinară. A dansat goală în baruri de noapte, sub tot felul de nume, A fost arestată o dată pentru ofense publice şi altă dată pentru prostituţie, dar cazurile s-au muşamalizat.

- Eşti sigură?

- Dosarul este concret. După informaţii am reuşit să-mi dau seama de cîteva localuri în care a practicat Carole.

- Cînd ai făcut asta?

- înainte de a veni aici. Am vorbit chiar şi cu oameni care au cunoscut-o, cu foşti colegi de-ai ei.

- Te-au luat drept ea? întrebă Van.

Toţi. Dar m-am dat drept o verişoară îndepărtată.

- Ce ţi-au spus.?

- A avut mai multe aventuri. Nimeni nu ştie ce s-a petrecut cu ea. O colegă, căreia i-am dat douăzeci de dolari, fni-a spus că i- a mărturisit că va renunţa la viaţa de noapte, va merge la şcoală şi se va schimba. Atît şi-a amintit. Niciodată nu a mai văzut-o.

- Sînt convins că această Carole a trebuit să suporte o transformare radicală pentru a intra la firma de avocaţi a lui Rutledge. Apoi, pasul următor a fost căsătoria cu Ţaţe. Irish, îţi aminteşti filmul meu despre prostituate?

- Da, cel filmat la Detroit.

- Profilul personalităţii acelor femei i se potriveşte perfect. Marea majoritate pretind că urăsc bărbaţii. Vedeţi cum s-a purtat cu Jack? A flirtat cu el pînă la punctul de a-i distruge căsnicia, dar am impresia că nu a mers mai departe. Asta se numeşte răutate.

- Nu-i era teamă că o va prinde cineva? Şi Avery se gîndise la asta.

- Nu înţelegeţi că tocmai aici este problema? Ţaţe ar fi fost cu-adevărat umilit dacă ar fi aflat cine a fost ea.

- Prost trebuie să mai fie, murmură Van. Să pice orbeşte în mîinile ei.

- Nu înţelegi cum a programat totul, spuse Avery sărind în apărarea lui Ţaţe. A devenit ceea ce-şi dorea el. L-a prins în cursă. Era sexy. Dar, mai mult decît atît, cineva apropiat iui Ţaţe a ştiut cum să tragă sforile.

- Acelaşi care vrea să-l omoare?

- Exact! Probabil că a simţit, la fe! ca şi Zee, că este o oportunistă.

- Dar cînd i-a făcut propunerea să participe la complot, ea de ce nu I-a anunţat pe Ţaţe?

- Nu ştiu. Poate că o atrăgea mai mult perspectiva de a fi văduvă, decît aceea de a fi soţie de senator.

- Acelaşi statut, dar în lipsa unui soţ incomod, comentă Irish.

- Şi totuşi, nu putea fi sigură că Ţaţe va cîştiga alegerile! Poate că complicele ei a stimulat-o financiar. Un lucru este sigur. Imediat după căsătorie, sarcina ei a fost se-l facă nenorocit. Şi s-a achitat de sarcină.

- Dar de ce să dorească cineva să-l vadă nenorocit? întrebă Irish. Ajungem mereu aici.

- Nu ştiu. Mi-aş dori să ştiu. Vocea lui Avery era plină de disperare.

- Ce ai înţeles tu din ultimul mesaj?

- Mi se pare evident că vor acţiona în ziua alegerilor. Probabil că vor folosi o armă. Irish era nesigur.

-.Nu ştiu,_si,nbolistica pare puţin cam prea evidentă.

- Poate este neliniştit pentru că este prea tîrziu să mai renunţe. Prea este totul pus la punct.

- Ce ştii de Păr Alb?

- Nu a mai apărut.

Mesajul din ochii lui Van era prea evident, ca Irish să nu-l observe.

- Ce ştiji voi şi mie nu-mi spuneţi?

- Ei, Van crede că omul mă urmăreşte pe mine şi nu pe Ţaţe.

Irish îl privi tăios pe fotograf.

- Ce motive ai să crezi asta?

- O simplă idee. Cam îndrăzneaţă, dar...

- în toate casetele, am văzut că se uită la Ţaţe, spuse ea împăciuitor.

- E greu de spus. Tu eşti mereu lîngă Ţaţe.

- Avery, Irish îi prinse mîinile în palme., trebuie să anunţi autorităţile.

- Ascultă-mă. Taci şi ascultă-mă. Ai intrat în mocirlă pînă peste cap. Ştiu de ce ai făcut-o. A fost o idee grozavă - şansa unei vieţi de a te consacra. Dar ţi-a scăpat din mînă, te depăşeşte. Viaţa ta este în pericol. Dacă nu te opreşti aici şi viaţa lui Rutledge este în pericol. Şi a copilului. Pentru că fata părea să recepteze argumentele, Irish continuă: Hai să sunăm la FBI.

- Biroul Federal? întrebă Van.

- Am un prieten acolo, continuă Irish ignorîndu-l pe Van. De obicei lucrează acoperit în Mexic. Nu este zonajui aici, dar ne poate sfătui ce să facem.

încă înainte de a termina Irish, Avery scutură violent din cap.

- Irish, nu putem. Nu înţelegi? Dacă ştie FBI-ul, atunci va trebui să ştie toată lumea. Nu crezi că va stîrni suspiciuni o gardă de corp înarmată pînă-n dinţi? Va trebui să scoatem totul la lumină.

- Nu-ăsta-i motivul, ţipă el supărat. Nu vrei să afle Rutledge. Şi nu vrei să afle pentru că nu vrei să renunţi la locşorul călduţ pe care îl ai în patul lui.

- Nu-i adevărat, strigă şi ea. Autorităţile îl pot apăra de oamenii din afara familiei lui, dar nu-l pot apăra de membrii familiei. Iar noi ştim că omul care vrea să-l omoare este din interior, cineva care pretinde că îl iubeşte. Nu-l putem preveni pe Ţaţe despre pericol, fără să-l prevenim şi pe celălalt. Pe urmă, dacă spui autorităţilor povestea ^asta, te vor crede nebun sau nu te vor crede deloc, în ipoteza că te vor crede totuşi, gîndeşte-te ce voi păţi eu.

- Ce-ţi vor face? întrebă Van.

- Nu ştiu exact, dar pînă se vor gîndi ei ce.să facă cu mine, Ţaţe va fi expus şi foarte vulnerabil.

; Şi atunci ce vrei să faci?

îşi acoperi faţa cu palmele şi începu să plîngă.

- Nu ştiu.

Van se ridică şi îşi luă jacheta de piele.

- Eu trebuie să hoinăresc puţin. ,

- Să hoinăreşti?

Van răspunse întrebării lui Irish cu o indiferentă strîngere din umeri.

- Am "căutat prin casetele mele.

- Ce ai căutat?

- Lucrez la o ipoteză.

Avery îi strînse mîna cu căldură.

- Mulţumesc pentru tot, Van. Dacă vezi sau auzi...

- Te anunţ.

- Mai ai cheia de la cutia poştală? îl întrebă Irish.

- Da, ai nevoie de ea? Ne vedem în fiecare zi, cînd sînt în oraş.

- Dar poate că trebuie să trimiţi ceva, cînd nu eşti în oraş - ceva ce nu poţi trimite la ferma Rutledge.

- Am înţeles, la revedere.

- Cap de narcoman. Mi-aş fi dorit un aliat mai de nădejde.

- Nu-l îndepărta. Şi el este în pericol, dar este de nepreţuit. Mi-a fost prieten şi numai Dumnezeu ştie cîtă nevoie am avut de prieteni.

îşi privi ceasul - cel dăruit de Ţaţe.

- Trebuie să plec, este tîrziu. Ţaţe .pune întrebări cînd ajung tîrziu şi nu mai am scuze plauzibile. Cîte cumpărături poate face o femeie? încercarea firavă de a glumi eşua lamentabil.

Irisji o îmbrăţişa. O mîngîia stîngaci.

- îl iubeşti - nici măcar nu intona întrebarea. Dumnezeule, de ce trebuie să fie toate atît de complicate?

- îl iubesc atît de mult, încît sufăr pentru el, Irish. Ce mă fac? Nu-i pot spune, nu-l pot apăra.

- Dacă ar şti Rosemary, mi-ar rupe gîtul cu mîna ei. Cum să te las în continuare în situaţia aceasta periculoasă?

- Probabil că da, rîse Avery în cămaşa udă de lacrimi. Şi-a pus toată încrederea în tine cînd m-a lăsat în grija ta.

- De data asta o dezamăgesc. O strînse cu putere la piept. Mi-e frică pentru tine, Avery.

- Astăzi, după^ce am văzut posterul însîngerat, şi mie îmi este frică, încă mă mai consideră aliat. Să mă ajute Dumnezeu, dacă va descoperi adevărul.

- Nu vrei să te răzgîndeşti şi să anunţi autorităţile?

- Nu încă. Nu pînă cînd îl voi putea arăta acuzator - "El este".

Irish se îndepărtă şi o prinse de bărbie.

- Atunci ar putea fi prea tîrziu.

Nu era nevoie să-i mai spună. Ştia deja. Deja poate că era prea tîrziu pentru a-şi mai salva cariera, pentru viitorul ei lîngă Ţaţe, dar trebuia să încerce! îl mai îmbrăţişa o dată pe Irishh îi ură noapte bună şi ieşi în întunericul nopţii.

Era atît de întuneric, încît nici unul dintre ei nju observă maşina parcată la distanţă de o jumătate de bloc.

Cală¹

Dekker, simţind presiunile, a început să scoată la suprafaţă discursuri murdare arătînd cît de periculos este "liberalul Ţaţe".

Ar fi fost cel mai potrivit moment pentru el să folosească povestea avortului Carolei Rutiedge. Ar fi aruncat în aer toată campania. Dar tactica folosită de Eddy a fost eficientă. Era evident că Dekker nu ştia nimic. Totuşi Dekker avea suportul preşedintelui care făcea campanie prezidenţială. După o călătorie epuizantă în şapte oraşe, toată echipa Rutiedge era optimistă. Chiar dacă Dekker avea o marjă de procente înaintea lui Ţaţe, oricînd avantajul îl putea părăsi. Optimismul a atins punctul culminant cînd Ţaţe a cîştigat primarele. Toată lumea radia.

Cu excepţia lui Francy.

Ea se plimba de colo-colo, la cartierul general, şi strica atmosfera urmărind toate mişcările lui Eddy cu o ciudă nedisimulată.

Nu au mai fost împreună de mai bine.de o săptămînă. El o privea, dar nu o vedea. De cîte ori ea îşi înghiţea mîndria şi se apropia de el, el nu făcea decît să-i mai, dea cîteva sarcini. A stat chiar şi la telefon. Singurul motiv pentru care a acceptat să facă aceste lucruri era dorinţa de a nu-l scăpa pe Eddy din ochi. El era într-o mişcare continuă. Părea că este la limita subzistenţei trăind cu cafea, apă minerală şi sandvişuri. Era primul care sosea dimineaţa şi ultimul care^pleca noaptea, dacă pleca.

în duminica dinaintea alegerilor, familia Rutledge s-a mutat la Palacio Del Rio, un hotel ime i? din Sân Antonio. De acolo aveau să urmărească 1 aţă cursa electorală.

Rudele apropiate ale lui Ţaţe au primit Apartamentul Imperial de la etajul douăzeci şi unu. Ceilalţi au primit camere în apropiere. S-au instalat telefoane, gărzi de protecţie la lifturi, mai mult pentru a proteja liniştea candidatului, decît pe candidatul însuşi. La mezanin, muncitorii pregăteau sala de recepţie. Pe un perete era un poster al lui Ţaţe de două ori mărimea lui naturală.

în acea după-amiază de duminică, în agitaţia generală provocată de foiala angajaţilor hotelului, meticuloşii reporteri de televiziune şi instalatorii de telefoane, Eddy făcea eforturi deosebite să se facă auzit.

- De la Longview vei zbura la Texarkana, petreci o oră şi jumătate acolo, apoi pleci la Wichita Falls, Abilene, apoi acasă. Ar trebui să soseşti...

- Taţi?

- Pentru Dumnezeu, taţi! exclamă Eddy deranjat.

- Şşt, Mandy. Ţaţe duse un deget la buze. Ţinea fetiţa în braţe, dar aceasta îşi pierduse răbdarea.

- Mă asculţi?

- Te ascult, Eddy. Mai sînt banane în coş?

- Dumnezeule, strigă Eddy. Mai ai două zile pînă la alegeri şi tu te gîndeşti la -banane. Eşti al naibii de calm.

Ţaţe luă calm banana întinsă de soţia sa, o coji şi i-o întinse lui Mandy.

- Eşti prea încordat, Eddy. Relaxează-te. Ne înnebuneşti pe toţi.

- Amin, spuse Francy posomorită din fotoliul din care privise un film la televizor.

- După ce o să cîştigi, am să mă relaxez. Nici nu mai ştiu unde am rămas. Aha, ajungi aici la Sân Antonio mîine seară, în jur de 7,30. Voi pregăti o masă în restaurant pentru toată familia. Apoi te retragi pentru odihnă.

- Nu trebuie să mă spăl pe dinţi mai întîi? Adică înainte de a mă culca?

Toată lumea rîse, numai Eddy nu gustă gluma.

- Marţi dimineaţa vom merge împreună la secţiile de votare.

Ţaţe luă coaja de banană de la Mandy şi o şterse pe mîini.

- Voi cîştiga.

- Nu fi prea încrezător, încă mai ai două puncte în urma lui Dekker.

- Şi totuşi, aminteşte-ţi de unde am plecat. Voi cîştiga.

Şedinţa se termină în această notă optimistă. Nelson şi Zee s-au retras pentru odihnă. Ţaţe trebuia să lucreze la un discurs. Dorothy Rae l-a convins pe Jack să o însoţească la plimbare.

Francy aşteptă pînă plecară toţi, apoi îl urmă pe Eddy în camera lui. După ce bătu uşor, auzi:

- Cine este? -Eu.

El deschise uşa, .îi întoarse,spatele şi se îndreptă spre dulap de unde scoase b cămaşă curată. Francy închise uşa şi puse siguranţa.

- De ce nu laşi cămaşa? spuse ea sugestiv.

- Nu cred că va fi prea plăcut să mă arăt la cartierul general fără cămaşă.

- Acolo pleci acum?

- Exact.

- Dar este duminică.

- Să nu-mi spui că ai început să fii pioasă de ziua' Domnului.

- Ca şi tine, am fost azi la biserică.

- Şi pentru acelaşi motiv. Pentru că am spus tuturor că trebuie să mergeţi. Nu ai văzut aparatele de filmat pe Ţaţe?

- Şi eu m-am rugat. -Ah, sigur.

- M-am rugat să nu mori, spuse ea cu pasiune.

El rîse distrat. Cînd încercă să-şi bage cămaşa în pantaloni, Francy încercă să-l oprească.

- Eddy, nu am venit aici să mă cert cu tine. Vreau să fiu cu tine.

- Atunci vino cu mine la cartierul general. Sînt sigur că vom avea multă treabă.

- Nu la treabă mă gîndeam eu.

- îmi pare rău, pînă la alegeri numai asta este pe agendă.

- De cîteva săptămîni mă eviţi, spuse ea cu mîinile în şolduri. Ce-i cu tine?_A

- Mă mai întrebi? încerc să-l fac pe unchiul tău alesul Congresului.

- Să-l ia dracu'-de Congres.

- Ştiu ce e în capul tău. Acum, Fancy, te rog să mă scuzi.

Se îndreptă spre uşă, iar ea încercă să-l oprească rugîndu-l:

- Te rog, Eddy. Mai stai puţin. Putem bea o bere. Hai să facem dragoste.

- Dragoste? spuse el dispreţuitor. O îndepărtă din calea lui.

- Francy, numai la asta te gîndeşti. Descarcă-te în altă parte, în momentul acesta am altceva de făcut.

Francy privea uluită uşa închisă. Luă o scrumieră care era la îndemînă şi o aruncă furioasă. Niciodată nu a fost atît de categoric refuzată. Nimeni, dar absolut nimeni, nu o refuza pe Francy Rutledge cînd ea avea chef. Ieşi furioasă din camera lui Eddy, intră în camera ei şi îşi trase nişte pantaloni şi o bluză şi plecă de la hotel cu Mustangul ei.

Să fie al naibii dacă se va opri să-şi trăiască viaţa numai din cauza acestor alegeri.

- Eu sînt. S-a întîmplat ceva?

- Bună, Irish, spuse Van frecîndu-se la ochi şi concentrîndu-se asupra receptorului. Abia am venit. Rutledge a vorbit la biserică astă seară.

- Ştiu, cum a mers?

- Le-a plăcut.

- A fost şi Avery?

- Toată lumea, în afară de Francy,

- A reuşit Avery să vorbească cu tine?

- Nu, erau foarte mulţi oameni în jurul lor.

- Dar tipul cu părul alb a apărut?

Van cîntări în gînd dacă este bine să spună adevărul.

- A fost. Irish înjură.

- A ieşit în evidenţă în mulţime?

- Era afară, înghesuindu-se în grupul de reporteri.

- S-a dat reporter? -Da.

- Ai ajuns lîngă el?

- Slab, înalt, faţă rea.

- Rea?

- împietrită.

- Faţă de criminal?

- Doar supoziţii.

- Da, dar nu îmi place, Van. Poate că ar trebui să chemăm noi FBI şi să nu-i spunem nimic lui Avery.

- N-o să te ierte niciodată.

- Dar va avea şanse să trăiască.

Cei doi bărbaţi au tăcut cîteva clipe pierduţi în propriile gînduri cîntărind posibilităţi şi opţiuni.

- Mîine stai pe aproape. Nu mergi după Rutledge.

- Şi eu m-am gîndit la asta. Voi fi la aeroport mîine seară cînd se va întoarce, au anunţat pe la 7,30.

- Bine. încearcă să vorbeşti şi cu Avery. Mi-a spus că îi este greu să vorbească de la hotel.

-Bine. .'-

- în dimineaţa votului vino mai întîi la studio. Apoi am să te trimit la Palacio Del Rio. Vreau să stai lipit de Avery. Dacă vezi ceva suspect, orice, renunţi la argumentele ei şi chemi poliţia.

- Irish, eu nu sînt prost.

- Şi pentru că ai mîine o zi liberă, ameninţă Irish, mai las-o naibii de iarbă, măcar o zi.

- îţi promit. Am multă treabă.

- Da? Ce?

- Tot mai revăd casete.

- Mi-ai mai spus. Ce cauţi?

- Am să te anunţ imed-iat ce o să găsesc ceea ce caut.

Şi-au luat rămas bun. Van se duse-spre baie, apoi

se răzgîndi şi se întoarse la aparatul video. Mai erau multe casete de vizionat.

Gîsca sălbatecă pe care o vîna el nici măcar nu avea identitate. Aşa cum i-a spus şi lui Irish, nu va şti decît atunci cînd o va vedea. Probabil că îşi pierdea timpul. A fost prost să înceapă o asemenea jnuncă titanică. Va fi şi mai prost dacă o va termina. Şi totuşi, luă un pahar de băutură şi introduse o casetă în aparat.

Irish se strîmbă la sticla de medicamente. Se cutremură numai la gustul amar pe care deja îl simţea în gură. în ultima vreme lua medicamente. Avery nu ştia. Nu ştia nimeni. Nu- a bătut toba că este grav bolnav de inimă, pentru că nu dorea să se pensioneze decît cu un salariu bun.

îi cunoştea foarte bine pe şefii lui. Lipsiţi de suflet. Dacă ar şti, l-ar înlocui imediat cu un tînăr. Nu dădeau doi bani .pe bătrînul care a muncit toată viaţa pentru ei.

întotdeauna aşteptau ştiri dramatice pentru că se vindea bine timpul de reclamă sponsorului, dar nu vedeau oamenii şi ce reprezintă ei. Se ocupau doar de partea sterilă. Irish nu dorea decît să fie respectat pentru ceea ce a făcut.

Se hotărî, deschise capacul sticlei de antacid. Stinse lumina şi intră în dormitor. Se aşeză pe marginea patului şi fixă ceasul. Era rutină. Tot rutină era şi şiragul de mătănii pe care îl mîngîia acum. Nu a fost niciodată la biserică. Rugăciunile sale erau rituale, în seara aceasta se rugă din suflet pentru Ţaţe

Rutledge şi fiica sa. Se rugă pentru viaţa lui Avery, rugîndu-l pe Dumnezeu să o apere.

Aşa cum făcea în fiecare noapte, ultima rugăciune era pentru sufletul lui Rosemary Daniels, pentru ca Dumnezeu să-l ierte că a iubit-o, că a iubit soţia altui bărbat.

Ţaţe deschise uşa apartamentului şi îi privi curios pe cei trei bărbaţi din cameră.

- Ce se întîmplă?

- Domnule Rutledge, scuzaţi-ne că vă deranjăm, spuse un poliţist în uniformă. O cunoaşteţi pe această tînă'ră?

- Ţaţe? Avery se apropiase de el. Cine...? Francy? Expresia de pe faţa fetei era mohorîtă. Un poliţist

o ţinea brutal de braţ. Ea stătea rezemată de el, evident intoxicată.

- Ce s-a întîmplat? întrebă Eddy apropiindu-se. Dumnezeule, exclamă cu dezgust.

- Vrei să le spui cine sînt şi să mă lase dracului în pace? îi ceru F/ancy bătăios.

- Este nepoata mea, îi informă Ţaţe pe poliţişti. Se numeşte Francine Rutledge.

- Am văzut permisul de conducere, dar trebuia să ne convingem că vă este rudă.

- A fost necesar să o aduceţi sub escortă?

- Ori aşa, ori la închisoare, domnule Rutledge.

- Sub ce acuzaţie? întrebă Avery.

- Viteză excesivă, consum de băuturi. Conducea cu 110 la oră.

-l20, îi corectă Francy obraznică.

- Vă mulţumesc, domnilor, că aţi adus-o în siguranţă acasă.

Francy se eliberă din mîna poliţistului

- Da, mulţumesc.

întrebă

- Cît ne va costa să ţinem secretul? Eddy pe poliţişti.

- Şi noi ne-am gîndit că nu aveţi nevoie de publicitate nefavorabilă.

- Apreciez foarte mult aceasta.

- După discursul de la Houston în faţa forţelor de ordine, ne-am gîndit că vă putem face un mic serviciu.

- Mulţumesc foarte mult.

- Noroc în alegeri, domnule Rutledge.

Avery închise uşa în urma lor. Ceilalţi dormeau. O tăcere încărcată inundă camera.

- Francy, unde ai fost? o întrebă Avery blînd. Fata ridică mîinile şi făcu o piruetă.

- Am dansat. M-am distrat. Sigur, voi nu vă mai gîndiţi la asta pentru că sînteţi atît de bolnavi, atît de corecţi, atît de...

- Proasto, se răsti Eddy. îi dădu o palmă şi o trimise pe covor.

- Francy! Avery se ghemui imediat lîngă fata uluită. Picături de sînge îi curgeau din gură.

- Eddy, ce dracu' se întîmplă cu tine? întrebă Ţaţe rece.

Eddy îl împinse pe Ţaţe şi se apropie de Francy ameninţător.

- Vrei să strici totul? Ştii ce s-ar fi întîmplat dacă poliţiştii nu erau de treabă? Puteam ruina alegerile.

Ţaţe îl prinse de guler şi îl împinse înapoi.

- Unde te crezi?

- A căutat-o cu lumînarea.

- Nu eşti tu îndreptăţit să spui asta, tună Ţaţe. Îl împinse puternic spre perete. Eddy îşi căpătă echilibrul şi se repezi la Ţaţe.

- Terminaţi, strigă Avery repezindu-se între ei. O să sculaţi tot hotelul. Şi atunci să vezi publicitate!

Cei doi bărbaţi se priveau înfierbîntaţi. Avery se aplecă din nou spre Francy şi o ridică. Fata mai era încă ameţită dar îi privea cu remuşcare. Ţaţe îi mîngîie obrazul, apoi arătă spre Eddy un deget acuzator.

- Niciodată! Dar niciodată să nu te mai atingi de un membru al familiei mele.

- îmi pare rău, Ţaţe. Eddy redevenise omul de gheaţă.

- Aceasta este o parte a vieţii mele unde părerile tale nu contează, continuă Ţaţe furios.

- Am spus că îmi pare rău. Ce mai pot face?

- Să nu te mai culci cu ea.

Toţi au rămas uluiţi. Eddy şi Francy nu-şi imaginau că Ţaţe ştie. Dar Avery i-a spus cu mult înainte de a-i fi confirmate suspiciunile. Eddy se îndreptă spre uşă.

- Cred că toţi trebuie să ne calmăm._a

Avery îl privi cu dragoste pe Ţaţe. îl respecta că i-a luat apărarea nepoatei sale. O luă pe fată de după umeri.

- Vino, te duc în camera ta.

Aşteptă ca Francy să facă un duş. Cînd ieşi din baie părea un copil inocent.

Ţi-am improvizat o pungă de gheaţă pentru buză.

- Mulţumesc. Te pricepi la asta.

Fata închise ochii şi lacrimi mari i se rostogoleau pe obraji.

- Ticălosul, îl urăsc.

- Şi eu care credeam că eşti convinsă că îl iubeşti.

- Sînt convinsă?

- Cred că ţi-a plăcut, ideea că eşti îndrăgostită. Cît de multe lucruri ştii despre Eddy? Foarte puţine. Cred că ai vrut să te îndrăgosteşti de el tocmai pentru că ştiai că legătura nu are nici o şansă.

- încerci să mă desparţi de el pentru că îl vrei pentru tine.

- Chiar crezi asta?

Fata o privi îndelung. Plîngea din ce în ce mai intens. Lăsă capul ruşinată.

- Nu. Toată lumea vede că îl iubeşti pe unchiul Ţaţe. Şi el te iubeşte pînă peste urechi, îşi muşcă buza. Dumnezeule, hohoti ea. De ce nu mă poate şi pe mine iubi cineva? Ce nu-i bine la mine? De ce se poartă toată lumea aşa cu mine? Parcă aş fi invizibilă. Eddy m-a folosit doar ca să se descarce. Am sperat că o să mă iubească şi pentru altceva, decît pentru pat. Trebuia să-mi dau seama.

Avery o luă în braţe. O secundă Francy îi rezistă, apoi o îmbrăţişa şi plînse pe umărul mătuşii sale. Cînd plînsul se mai potoli, Avery se desprinse încet de ea.

- Ştii cine trebuie să te ajute? Francy se şterse cu dosul palmei.

- Cine?

- Mama ta.

- Cred că glumeşti.

- Nu, ai nevoie de ea, Francy. Mai mult decît atît, şi ea are nevoie de tine. S-a străduit foarte mult să-şi repare greşelile. De ce nu-i dai o şansă?

- Sigur, de ce nu? O pot face să se simtă importantă.

Avery luă telefonul şi îi sună. Jack răspunse somnoros.

- Dorothy Rae doarme? Nu ar putea veni puţin la Francy?

- S-a întîmplat ceva?

Avery o privi pe fată şi apoi minţi. ; Nimic, ceva între femei.

în mai puţin de un minut Dorothy Rae bătu la uşă. Era în cămaşă de noapte.

- Ce s-a întîmplat, Carole?

- Intră.

Cînd văzu faţa fetei, duse o mînă la inimă.

- Oh, fetiţa mea! Ce s-a întîmplat?

Francy se înfiora. Un nou val de lacrimi îi umplu ochii, întinse mîinile şi cu voce tremurîndă strigă:

- Mami!

- Le-am lăsat plîngînd una în braţele celeilalte, îi povestea Avery lui Ţaţe cîteva minute mai tîrziu. Este cel mai frumos lucru care s-a întîmplat.

- Nu l-am văzut niciodată pe Eddy atît de descompus.

- Vrea să te vadă ales. Dacă ceva îi stă în cale, explodează.

- Dar să lovească o femeie?

- De cît timp ştii tu că se culcă cu Fancy?

- De cîteva săptămîni.

- Ţi-a spus el?

- Nu, am intuit.

- Nu i-ai spus nimic?

- Ce să-i spun? Amîndoi sînt oameni mari. Sînt convins ca nu este el primul.

- Cred că nu, oftă Avery. Dar cu toată experienţa ei sexuală, Francy este extrem de vulnerabilă. A rănit-o.

- Nu mă înţelege greşit. Nu apăr... -Ascultă!

Avery ridică mîna. Se ridicară amîndoi şi fugiră spre dormitorul lui Mandy.

Mandy dădea din picioare. Faţa ei micuţă era contorsionată şi udă de transpiraţie. Plîngea şi striga.

- Mami, mami!

Din instinct, Avery se îndreptă spre ea, dar Ţaţe o opri.

- Stai, poate că acum scapă.

- Oh, nu, Ţaţe, te rog.

-Trebuie. '

Avery se aşeză pe o parte a patului, 'Ţaţe pe cealaltă. Fiecare suferea pentru coşmarul copilului, sperînd că mintea ei va fi eliberată.

- Nu, nu striga fetiţa. Mami? Nu o văd pe mami. Nu pot pleca.

Avery îl privea pe Ţaţe. El îşi privea împietrit . copilul. Deodată Mandy se ridică. Respira agitat. Avea ochii mari deschişi, dar nu se trezise.

- Mamj! striga ea. Scoate-mă de aici. Mi-e frică. Scoate-mă de aici.

Apoi începu să clipească. Se sufoca.

- M-a salvat, şopti ea. Mami m-a salvat. Căzu pe pernă şi în momentul acela se trezi.

îi privea uluită. Se repezi în braţele lui Avery.

- Mami, m-ai scos. Tu m-ai scos din foc.

Avery o strînse la piept, închise ochii şi îi mulţumi lui Dumnezeu. Ţaţe îi mîngîie un obraz apoi îşi mîngîie fetiţa. Mandy îi anunţă: ₍

- Mi-e foame, îmi daţi nişte îngheţată?

Rîzînd uşurat, Ţaţe o luă în braţe şi o trecu pe după gît.

- Sigur, De care?

Comandă îngheţata şi îi schimbă hăinuţele ude. Avery o ştergea de transpiraţie.

- Am avut un coşmar, le spuse Mandy pragmatic. Dar nu-mi mai este teamă pentru că mami m-a salvat.

înainte să-şi termine îngheţata i se făcu somn. Au culcat-o şi au aşteptat să adoarmă. Doctorul Webster a avut dreptate. După ce ieşiră din camera ei, Avery începu să plîngă.

- S-a terminat, murmură Ţaţe. De acum o să fie bine. De ce plîngi?

- Sînt epuizată, mărturisi ea blînd. Am să fac o baie fierbinte. Ziua de astăzi a fost cît douăzeci de ani.

Ţaţe nu avea de unde să ştie că Avery a fost tot timpul încordată în biserică, aşteptînd un atac cînd l-a văzut pe bărbatul cu părul alb..

Cînd ieşi din baie, după o jumătate de oră, îi oferi soţului tentaţia trupului care se contura prin cămaşa de noapte.

_: Tot obosită?

în cameră era întuneric.

- Nu atît de mult. Nu dacă te gîndeşti şi la altceva.

- Mă gîndesc să fac dragoste cu soţia mea. Adică nu sex cu femeia cu care sîht însurat, ci dragoste cu soţia mea.

O apropie de el. Avery simţi o diferenţă în sărutul lui. Era mai personal, rnai intim.

- Niciodată nu am crezut că o să te pot iubi din nou. Dar după tot ce ai făcut pentru Mandy şi pentru mine, să fiu al naibii dacă nu te iubesc mai mult ca oricînd.

După.ce au terminat, au rămas relaxaţi dar emanînd căldură. S-au sărutat îndelung.

Apoi s-au culcat.

Avery s-a trezit înaintea lui Ţaţe. în dimineaţa aceea trebuiau să plece foarte devreme. A coborît din pat şi l-a privit cu dragoste. Era frumos în somn. Oftă amintindu-şi cu plăcere noaptea trecută şi intră în baie.

Robinetele scîrţîiră. Avery tresări. Ţaţe avea nevoie de odihnă. Ziua era foarte încărcată. Va petrece multe ore în avion, va ţine discursuri, va cere voturi.

Era ziua dinaintea alegerilor. Era vitală pentru oricine. Acum se mai puteau răzgîndi _Aoamenii. Se cufundă cu plăcere în apa fierbinte, încă zîmbea amintirilor cînd draperia a fost trasă brusc.

- Ţaţe!

- Bună dimineaţa.

- Ce...

- M-anvgîndit să facem duşul împreună, îi zîmbi şiret.. Scutim timp, scutim hotelul de consum de apă.

Avery stătea stînjenită de goliciunea ei. Era palidă. Buzele îi erau albastre. Tremura. Uluit, Ţaţe lăsă capul într-o parte.

- Parcă ai văzut o stafie. Te-am speriat?

Ea înghiţi în sec. Deschise gura dar nu reuşi să articuleze nimic.

- Carole? Ce s-a întîmpiat?

El o privi intens. Trecu în revistă trupul gol. Inima ei tremura. El remarcă cicatricea de la operaţia de apendicită. Avery ştia de mult că nu existau astfel de

j operaţii la Carole.

- Carole? Vocea lui se făcea ecoul mistificării. Avery încercă să se acopere cu o mînă şi întinse

rugător pe cealaltă. -Ţaţe, eu... Tăios ca lama unui cuţit, ochii lui se lipiră de ai ei.

- Tu nu eşti Carole!

Vorbise calm, dar creierul îi era străbătut de gînduri conflictuale. Cînd adevărul îl lovi, repetă accentuat:

- Tu nu eşti Carole!

O prinse de încheietura mîinii şi o scoase de sub duş. Ea strigă de durere. -Te rog, Ţaţe... El o fixă de perete cu rnîna strînsă în gîtul ei.

- Cine naiba eşti? Unde este soţia mea? Cine eşti?

- Nu striga, şopti ea. O trezeşti pe Mandy.

- Vorbeşte, luate-ar dracu'! Cine eşti? Tremura atît de rău încît abia putea vorbi.

- Avery Daniels. -Avery Daniels? Re...?

- Unde este Carole? Ce...?

- Carole a murit în accident, Ţaţe. Eu am supravieţuit. Am fost confundate pentru că am schimbat locurile în avion. Cînd am ieşit din flăcări am luat-o pe Mandy, ei au crezut că...

O prinse de cap cu amîndouă mîinile.

- Carole a murit?

- Da, îmi pare rău.

- în accident? Vrei să spui că tu... tot acest timp...?

Ea îi confirmă din priviri.

l se rupea inima văzînd cum face/eforturi să înţeleagă ceea ce era de neînţeles. Treptat slăbi strînsoarea şi se îndepărtă de ea. Ea luă în grabă halatul de baie şi se acoperi. Tăcerea era de nesuportat_A. Aerul era încărcat de uimire şi suspiciuine. în această tăcere el aruncă o întrebare simplă:

- De ce?

Ziua socotelilor sosise. Ştia că va veni. Nu sperase că va fi chiar astăzi. Nu era pregătită.

- Este complicat.

- Nu-mi începe cu treburi din astea, spuse el îngheţat. Ppvesteşte-mi acum, înainte de a chema poliţia.

- Nu ştiu cum şi unde s-a făcut prima încurcătură, începu ea înfrigurată. M-am trezit la spital bandajată din cap pînăîn picioare, incapabilă să vorbesc. Toată [urnea îmi spunea Carole. La început nu am înţeles, îmi era frică, eram dezorientată. Mi-au trebuit cîteva zile pînă să înţeleg ce s-a întîmplat.

- Şi cînd ai înţeles de ce nu ai spus?.De ce?

- Nu puteam. Doar ştii că nu puteam vorbi, întinse spre el o mînă rugătoare. El o împinse cu brutalitate. Ţaţe, am încercat să-ţi transmit un mesaj înainte de operaţia cosmetică care m-ar fi transformat în Carole, dar a fost imposibil. De cîte ori începeam să plîng tu credeai că plîng din cauza operaţiei. Plîngeam şi de asta, dar mai ales plîngeam pentru că mi se furase identitatea şi mi se impunea alta. Nu aveam nici o putere, nu-ţi puteam transmite nimic.

- Dumnezeule, parcă este un film ştiinţifico-fantastic. îşi trecu mîna prin păr. Văzînd că este gol, luă un prosop şi se înfăşură. Bine, dar asta s-a întîmplat cu multe luni în urmă.

- Trebuia să rămîn Carole pentru o vreme.

- De ce?

Ea ridică ochii în tavan. Prima explicaţie nu însemna nimic pe lîngă ce avea să urmeze.

- O să sune...

- Nu mă interesează cum o să sune, spuse el ameninţător. Vreau să ştiu de ce ai jucat rolul soţiei mele?

- Pentru că cineva vrea să te omoare. Răspunsul ei agitat îl luă prin surprindere. Era

pregătit de luptă.

- Cum ai spus?

- Cînd eram în spital a venit cineva la mine în cameră.

- Cine?

- Nu ştiu cine. Ascultă-mă şi nu mai pune atîtea întrebări. Eram bandajată. Nu vedeam. Cineva care

mi-a spus Carole, m-a avertizat să nu-mi treacă prin minte să fac destăinuiri pe patul de moarte. Mi-a spus că planul este în desfăşurare şi că tu nu vei trăi să ocupi scaunul de senator.

El rămase nemişcat. Un zîmbet i se ivi în colţul buzelor. Scoase un rîs înfiorător.

- Şi vrei să te cred?

- Este adevărat.

- Singurul adevăr este că tu acum vei pleca la închisoare. Acum. întinse mîna spre telefon.

- Ţaţe, nu! Nu te condamn pentru ceea ce crezi despre mine.

- Nici cea mai imaginativă minte nu'egalează ceea ce cred eu acum.

- Nu te mint, îţi jur. Cineva plănuieşte să te omoare înainte de a-ţi prelua mandatul.

- Nici măcar nu sînt ales.

- Se pare că eşti foarte aproape.

- Şi nu poţi identifica această persoană misterioasă?

- Nu încă. încerc.

El îi studie expresia onestă de pe faţă, apoi mîrîi:

- Nu-mi vine să cred că stau aici şi ascult aceste prostii. Luni de zile ai trăit o minciună. Aştepţi acum din partea mea să te cred că un străin s-a strecurat în camera de spital şi ţi-a şoptit că mă va asasina?

- Nu este un străin, Ţaţe. Este cineva apropiat. Cineva din familie.

El rămase cu gura căscată. O privea trăsnit. -Vrei să...

- Gîndeşte-te! Numai membrii familiei au avut acces la spital.

- Spui că cineva din familia mea vrea să mă asasineze?

- Ştiu că sună absurd, dar este adevărat. Nu am inventat nimic. Nici eu nu-mi imaginam aşa ceva. Am primit mesaje.

- Mesaje?

- Mesaje lăsate pentru Carole în locuri unde numai ea le putea găsi. îi comunicau că planul merge perfect.

Se repezi la dulap, trase fermoarul valizei şi scoase biletele, inclusiv posterul electoral.

- Au fost bătute la maşina de la fermă, spuse ea. El le privi atent pe toate.

- Puteai să le faci tu în eventualitatea că te prindeam şi aveai nevoie de o explicaţie.

- Nu le-am făcut, strigă ea. Acesta este felul în care partenerul Carolei a vrut să...

- Stai puţin, stai puţin. Aruncă notele şi ridică mîinile. Este din ce în ce mai bine. Carole şi presupusul asasin complotau împreună, da?

- Absolut. A început atunci cînd v-a]i întîlnit prima dată. Poate chiar mai devreme.

- De ce ar fi vrut Carole să mă omoare? Nu avea nici o înclinaţie politică.

- Nu este o problemă politică, Ţaţe. Este personală. Carole a vrut să devină soţia ta. A fost exact cum ai vrut tu şi după aceea au plănuit ce să facă. Cine ţi-a prezentat-o?

- Jack, ridică el din umeri. Cînd a venit la firmă să o angajăm.

- Poate că nu a fost un accident că a venit tocmai la firma ta.

- Avea recomandări impecabile.

- Sînt sigură. De asta a avut grijă în primul rînd.

- Ştia să bată la maşină, asta îţi aruncă în aer teoriile.

- Ştiu că am dreptate.

- Cred că va trebui să,şi dovedeşti, spuse el ameninţător.

- Nu numai eu pot. Şi Zee poate.

- Mama mea? Şocul era evident. Mîinile îi stăteau neputincioase pe lingă corp.

- Are un dosar complet al Carolei Navarro. L-am văzut. Crezînd că eu sînt Carole, m-a ameninţat cu el, dacă vei mai fi nefericit.

- De ce ar face ea aşa ceva?

- Se pare că a crezut că te îndrăgosteşti din nou de soţia ta. îl privi cu subînţeles. După noaptea trecută şi eu am motive să cred asta.

- Uită noaptea trecută. După cum bine ştii, este o minciună, îi întoarse spatele.

Avery ridică mîna la înţepătura din inimă. Va trebui să se ocupe şi de asta mai tîrziu. Acum avea probleme critice.

- Chiar dacă tu la început nu ai văzut cum este Carole, Zee a văzut. A angajat un detectiv pentru a-i cerceta trecutul.

- Şi ce a găsit?

- Aş prefera să nu...

- Ce .a găsit? întrebă el cu duritate. Pentru Dumnezeu, nu-mi vinde remuşcări acum.

- A fost dansatoare de cabaret. Printre altele, a fost arestată şi pentru prostituţie.

Văzînd expresia rănită de pe faţa lui, îi întinse mîna, El o respinse.

- Nu trebuie să mă crezi pe mine, spuse ea ridicînd vocea cu mînie. întreab-o pe mama ta. Păstra toate acestea împotriva Carolei. Şi nu trebuie să fii atît de surprins, Ţaţe, pentru că tu m-ai dispreţuit crezînd că sînt Carole, pentru avort, pentru infidelitate, pentru droguri. Luni de zile am suportat antipatia ta din cauza acestei femei.

El gîndi intens mîngîindu-şi bărbia.

- Bine, să spunem că ai dreptate în privinţa complotului. Crezi că pot să te cred că te-ai pus în pericol numai din pricina bunătăţii tale? De ce nu mi-ai spus acum cîteva luni, cînd ai avut ocazia?

- M-ai -fi crezut atunci mai mult decît mă crezi acum? El nu-i răspunse. O făcu ea. Nu, nu m-ai fi crezut, Ţaţe. Eram dezarmată. Nu aveam puterea să te apăr nici pe tine, nici pe mine. Nu-mi puteam permite riscul. Cînd persoana aceea - oricine ar fi - ar fi descoperit că s-a deconspirat în faţa lui Avery Daniels, reporter de televiziune, cît crezi că aş mai fi trăit?

Ochii lui se îngustară. Dădu. din cap.

- Cr.ed că înţeleg acum de ce Avery Daniels, reporter de televiziune, a acceptat această şaradă. Ai făcut-o de dragul succesului.

Ea îşi umezi buzele, semn de vinovăţie, nervozitate şi recunoaştere.

- Nu în totalitate. Recunosc faptul că m-am gîndit la cariera mea la început, dar nu şi acum, Ţaţe. Nu de cînd am ajuns să iubesc... pe Mandy. Odată ce am intrat, nu am putut ieşi. Nu puteam lăsa lucrurile nerezolvate.

- Cît timp aveai de gînd să te prefaci că eşti soţia mea? Tot restul vieţii? Odată tot te-aş fi văzut goală! Cît timp aHi putut trăi în minciună? Pentru totdeauna?

- Nu. îşi frîngea mîinile disperată. Nu ştiu. Aveam de gînd să îţi spun cînd...

- Cînd?'

- Cînd Mandy ar fi fost în siguranţă.

- Să ne întoarcem la complot.

- Termină cu aerul ăsta de nonşalanţă. Ameninţarea este reală. Privi spre poster. Este imperativă!

- Atunci spune-mi pe cine suspectezi. Ai trăit printre aceşti oameni, după ce ai venit de la spital. Rîse amar de stupiditatea lui. Dumnezeule, acum se explică atît de multe lucruri. Pierderi de memorie, Shep, caii - privi spre abdomenul ei - atît de multe lucruri. Cum de nu am văzut?

- Nu ai căutat. Tu şi Carole nu aţi fost intimi foarte mult timp.

Ezitînd să-i spună pe nume, el reluă întrebarea.

- Pe cine suspectezi? Părinţii? Fratele meu? Cel mai bun prieten al meu? Dorothy Rae? Nu, stai -Francy! Ea este. S-a supărat pe mine acum cîţiva ani că nu i-am împrumutat maşina şi acum vrea să mă omoare.

- Nu glumi, exclamă Avery frustrată.

- Toată povestea aceasta este o glumă. O glumă murdară pusă la cale de o căţea cu ambiţii de profesionistă. Cu siguranţă am fost orb, surd, idiot, dar acum le văd pe toate foarte limpede. Nu tu ai fost aceea care ai făcut o gafă jurnalistică înainte de a avea fapte? Da, tu ai fost. Ai vrut să repari greşeala şi să recapeţi credibilitate. Eşti un reporter care avea nevoie de o poveste şi cînd s-a ivit ocazia ai profitat.

Ea clătină din cap şi şopti cu puţină convingere. -Nu.

- Te cred în stare, Avery Daniels. Te-a bîntuit obsesia reportajului şi aveai de gînd să-l faci cu orice risc, nu? Chiar cu riscul de a deveni o tîrfă. Probabil nu pentru prima dată. Ţi se întîmplă cu toţi cei la care le iei interviuri? Asta este răsplata ca să afli secrete?

îşi strînse halatul pe lîngă ea dar nu încercă să se apere.

- Ţaţe, nu sînt o tîrfă. Tot ce s-a întîmplat între noi a fost cinstit.

- Ce dracu'!

- A fost.

- M-am culcat cu o impostoare.

- Şi ţi-a plăcut.

- Evident, ştii să joci teatru.

Nu mai era furioasă. Avea lacrimi în ochi.

- Greşeşti. Te rog să mă crezi, Ţaţe. Trebuie să fii atent - arătă cu mîna spre poster - o va face. Ziua alegerilor este mîine.

El dădea din cap încăpăţînat.

- N-o să mă convingi niciodată că cineva din familia mea îmi va trage un glonte în cap.

- Stai puţin! strigă amintindu-şi ceva. Este un tip înalt cu părul alb care te-a urmărit toată campania. Van are casetele pentru a-ţi dovedi.

- Ah, cameramanul, zîmbi el cu răutate. Acum se explică si prezenţa lui. Cine a mai intrat în nevinovatul tău joc?

- Irish McCabe.

- Cine este? .

Ea îi explică totul.

- Bijuteriile Carolei sînt la el, dacă le vrei înapoi.

- Dar medalionul?

- Este un dar de la tatăl meu.

- Foarte inteligent. Gîndeşti bine şi mai ales te acoperi.

- Ascultă-mă, Ţaţe. Dacă iau casetele de la Van vrei, te rog, să le vezi? O să-l recunoşti pe omul de carejţi vorbesc.

îi povesti, apoi cum au dedus ei că va fi angajat un profesionist.

- Formaţi un trio grozav pe socoteala familiei Rutledge.

- Nu este aşa. -Nu?

Bătaia din uşă îi trezi la realitate. Era Eddy.

- Ne întîlnim jos peste douăzeci de minute, luăm masa şi plecăm la aeroport. Ţaţe o privi intens pe Avery. Ceva nu e în ordine? îl întrebă Ţaţe.

Ea îşi duse pumnii strînşi la bărbie şi în tăcere îl ruga pe Ţaţe să nu spună nimic.

- Te rog, Ţaţe, şopti. Nu ai nici un motiv, dar trebuie să ai încredere în mine.

- Nu s-a întîmplat nimic, spuse Ţaţe, ne vedem la restaurant.

Avery se prăbuşi pe canapea.

- Ţaţe, nu trebuie să spui nimănui. Jură-mi că nu vei sufla un cuvînt nimănui.

- De ce aş avea încredere în tine mai mult decît în familia mea?

- Dacă ceea ce ţi-am spus este adevărat, atunci tăcerea te va salva de la asasinat. Dacă nu este decît o nebunie, tăcerea te va salva de la ridicol. Oricum, nu vei cîştiga nimic dacă mă vei prezenta ca pe o impostoare. De aceea, te rog să nu spui nimănui.

El o privi cu răceală.

- Eşti ca şi Carole.

- Nu-mi place că vezi lucrurile aşa.

- Trebuia să-mi dau seama. Trebuia să ştiu că schimbările erau prea bune ca să fie adevărate. Felul în care te purtai cu Mandy.

- Ţaţe, Mandy a făcut progrese. Nu eşti convins că o iubesc?

- O să-i rupi inima cînd vei pleca.

- O să-mi rup inima. El o ignoră.

- Acum înţeleg de ce te-au interesat dintr-odată alegerile, de ce îţi exprimai elocvent părerile şi de ce...

"îi privi gura... atît de multe lucruri erau altfel.

Timp de cîteva minute păru că se luptă cu o forţă magnetică care îl atrăgea spre ea. Cu o înjurătură furioasă, îi întoarse spatele. Avery fugi după el înainte de a o încuia în baie.

- Ce ai de gînd să faci?

- Pentru moment nimic. Am ajuns pînă aici. Tu şi schema ta incredibilă nu veţi reuşi să mă faceţi să pierd alegerile, de dragul familiei mele şi de dragul oamenilor care au încredere în mine.

- Ce ai de gînd să faci cu mine?

- Nu ştiu, spuse el cinstit. Dacă te denunţ, mă fac de rîs şi pe mine şi familia mea. Dar dacă'tu spui ceva, te omor.

- Nu te-am minţit, Ţaţe. Tot ce am spus este adevărat.

- Probabil că voi divorţa de tine, aşa cum am hotărît să divorţez de Carole. Pedeapsa ta va fi că pentru tot restul vieţii vei rămîne doamna Ţaţe Rutledge.

- Trebuie să fii atent. Cineva va încerca să te omoare.

-'Avery Daniels a murit şi a fost înmormîntată. Aşa va rămîne.

- Caută în mulţime un tip cu părul alb. Fereşte-te de el.

- Nu vei mai avea carieră în televiziune, nici reportaj senzaţional. O privi dispreţuitor. Ai făcut totul pentru nimic, domnişoară Daniels.

- Am făcut totul pentru că te iubesc. El îi trînti uşa în nas.

Cercetările lui Van au ajuns la capăt în ajunul zilei alegerilor. Timp de cîteva secunde a rămas cu ochii pironiţi în ecranul televizorului nevenindu-i să creadă că, în sfîrşit, a descoperit ceea ce căuta.

A dormit doar cîteva ore. A vizionat casetă după casetă. A băut kilograme de cafea, de apă minerală, a fumat pachete de ţigări şi marijuana.

Nu vedea dezordinea din cameră. Nici nu-i păsa. Nu-l interesa că nu a mîncat aproape nimic, că nu a făcut o baie în patruzeci şi opt de ore. A fost obsedat că trebuie să vadă casetele. Parcă avea o adevărată misiune.

A terminat la nouă şi jumătate seara şi a rămas privind uluit banda pe care a filmat-o acum trei ani cînd lucra la Washington. Atunci a filmat patru casete de cîte. douăzeci de minute. Reporterul a comprimat totul în cinci minute pentru ştirile de seară. Era o scenă care îi cutremura pe oameni.

Van privise de mai multe ori filmele pentru a fi sigur că nu face o greşeală. Cînd a fost sigur, a fixat aparatul, a pus o casetă goală şi a tras cele mai importante momente, cele mai acuzatoare.

între timp, dorea să-şi omoare plictiseala. Scoase o ţigară şi o aprinse, luă telefonul şi sună la Palacio Del Rio.

- Da, trebuie să vorbesc cu doamna Rutledge.

- îmi pare rău, domnule, nu vă pot face legătura, dar dacă vreţi lăsaţi-mi numărul...

- Nu, nu m-aţi înţeles. Este ceva personal pentru Av..., Carole Rutledge.

- Voi transmite mesajul.

- Ascultă proasto, este important, înţelegi? Este urgent.

- în legătură cu ce?

- Nu-ţi pot spune. Trebuie să vorbesc cu doamna Rutledge personal.

-îmi pare rău, domnule, reluă vocea plată, nu vă pot da legătura. Dacă îmi lăsaţi...

- Luate-ardracu'!

Trînti receptorul, apoi îl ridică şi formă numărul lui Irish. îl lăsă să sune, "unde naiba este?"

începu să meargă prin cameră gîndindu-se la cea mai bună soluţie de a-i informa pe Irish şi pe Avery. Era esenţial ca această casetă să ajungă în mîinile lui Avery, dar cum? Dacă nu a reuşit cu telefonul, cum ar putea să se apropie de ea? Ea trebuia să o vadă înainte de ziua de mîine. Se termină înregistrarea şi Van tot nu avea o soluţie. Singura posibilitate era de a-l găsi pe Irish. Mai sună încă o jumătate de oră acasă, la studio şi iar acasă, dar tot nu-l găsi. Hotărî să ia caseta să o ducă la Irish acasă, îl va aştepta. Ce naiba, era important.

Cînd ajunse în parcare îşi aminti, că maşina studioului era la garaj.

- Na! Ce mă fac?

Căsuţa poştală, s-a spus că pentru mesaje urgente să o folosească. Se întoarse în casă, căută printre hîrtii şi găsi numărul căsuţei poştale. Puse caseta în plic şi scrise adresa. Poşta era la o distanţă de două blocuri, dar tot i se părea departe. Cumpără ţigări, şase cutii de bere şi timbre. Caseta va ajunge în mîinile lui Irish rnîine dimineaţă, între timp o să-l sune din cinci în cinci minute. Făcuse copia ca măsură de siguranţă.

• Unde naiba era cotoiul ăsta bătrîn la o asemenea oră? Apărea el mai tîrziu. Vor hotărî amîndoi cum să o avertizeze pe Avery, pentru că pericolul asupra lui Rutledge era real.

Sorbind dintr-o cutie de bere Van-se întoarse acasă, îşi dezbrăcă jacheta şi se aşeză în faţa televizorului, între timp, luă telefonul şi sună la Irish. Sună de cinci ori şi auzi sunetul butonului care deconecta telefonul. Privi repede 'şi văzu o mînă înmănuşată care deconectase aparatul. Ochii lui se ridicară încet de la mînă spre o fată zîmbitoare.

,- Foarte interesant, domnule Lovejoy, spuse încet vizitatorul său arătînd spre televizor. Nu-mi aminteam de unde te cunosc.

Pistolul se ridică şi ochi în frunte.

Irish se grăbi şi ridică telefonul la al şaselea apel. Tocmai atunci legătura se întrerupse. "La naiba!" A stat tîrziu în camera telexurilor ca să pregătească ziua de mîine. A verificat schemele de program, planificările şi iar a verificat să vadă dacă toţi ştiau ce au de făcut. Astfel de zile îi plăceau foarte mult lui Irish. Tot în asemenea zile simţea şi fierbinţeala din inimă. Nu trebuia să mănînce atît.

Bău un pahar de antacid şi se întoarse lîngă telefon. Sună la Van, dar nu-i răspunse nirheni. Dacă Van umbla aiurea, îl omora cu mîinile lui. Avea nevoie de el mîine dimineaţă, îl programase pe lîngă familia Rutledge, la Palacio Del Rio, toată ziua şi apoi seara, în aşteptarea rezultatelor. Irish nu era convins că cineva era atît de tîmpit încît să facă o tentativă de asasinat în ziua alegerilor, dar Avery părea convinsă. Dacă îl va vedea pe Van lîngă ea va fi mai mulţumită.

l-a fost imposibil să vorbească cu ea la telefon. A sunat-o de mai multe ori, dar i s-a spus că doamna Rutledge nu se simte bine. Cel puţin asta era versiunea oferită de anturajul lui Rutledge, cînd toţi au văzut că nu este lîngă Ţaţe.

La ultima încercare de a lua legătura cu ea i s-a spus că toată familia serveşte cina. Neliniştit, s-a oprit pe la poştă şi a verificat căsuţa poştală. Nu a găsit nimic care să-i potolească temerile. Horărî că dacă Avery are nevoie de el ştia unde să-l găsească.

Se pregăti de culcare. După ce îşi spuse rugăciunile, încercă să-l mai sune o dată pe Van. Nici un răspuns*.

Avery a petrecut ziua alegerilor înnebunită de frică. Ţaţe i-a spus cu răceală că nu o va lua cu el şi a rămas ferm în hotărîre.

După ce s-a întors, ea a respirat uşurată dar tot tremura de teamă. Cînd s-au întîlnit la cină, Jack s-a i aşezat lîngă ea şi a întrebat-o:

- Te mai doare burta?

- Poftim?

- Ţaţe ne-a spus că ai ciclul şi nu ne poţi însoţi.

- Ah, da, acceptă ea minciuna. Nu m-am simţit bine de dimineaţă, dar acum mi-e bine, mulţumesc.

- Ai grijă să îţi fie bine mîine dimineaţă. Pe Jack nu-l interesa deloc sănătatea ei, îl interesa doar dacă lipsa ei putea să influenţeze alegerile. Mîine dimineaţă trebuie să fii în formă.

- Voi încerca.

L-a strigat Dorothy Rae. Se schimbase radical. Nu mai băuse nimic în ultima vreme. Nu mai părea speriată, arăta îngrijit. Puţin mai curajoasă, nu-l mai scăpa pe Jack din ochi, mai ales cînd Avery era pe-aproape. Carole încă mai era pentru ea o ameninţare. Era pregătită să lupte pentru soţul ei.

Datorită atitudinii relaxate a lui Ţaţe, Avery văzu că nimeni nu a remarcat răceala dintre ei. Familia se îndreptă în grup spre restaurant pentru cină. în timpul mesei, Ţaţe s-a purtat politicos cu ea. Cînd a venit, ea l-a obosit cu întrebări. Cum a fost ziua, cum a fost primit. El i-a răspuns politicos, dar răceala din ochii lui a îngheţat-o. S-a jucat cu Mandy, a povestit mamei, a tachinat-o pe Francy, a ascultat ultimele sfaturi ale lui Jack, s-a contrazis cu Eddy în privinţa toaletei de a doua zi.

- Nu mă îmbrac altfel decît ca un om obişnuit. Voi purta costum şi cravată numai dacă voi fi ales şi va trebui să mulţumesc în public.

- Va trebui să-ţi dau costumul la călcat, spuse Avery convingător.

- l-auzi, i-auzi! exclamă Nelson bine dispus.

Ţaţe o privi tăios de parcă ar fi vrut să-i sfîşie duplicitatea. Dacă bănuia pe cineva de trădare, ea era aceea. Dacă avea vreo îndoială în privinţa familiei, o ascundea foarte bine. Pentru un om a cărui viaţă putea să se schimbe radical a doua zi, arăta incredibil de calm. Totuşi Avery îl suspecta că e încprdat. Părea încrezător pentru că dorea ca toţi ceilalţi să rămînă calmi, .se potrivea atitudinea. Ar fi dorit să rămînă singuri şi s-a bucurat cînd întîlnirea cu Jack şi Eddy s-a terminat repede.

- Ies la plimbare, le spuse Jack. Dorothy Rae şi Francy se uită la televizor. Este.un film sentimental pe care eu nu-l pot înghiţi acum. Mă duc să mă răcoresc.

- Cobor cu tine în hol, spuse Eddy. Vreau să verific totul.

Au plecat împreună. Mandy dormea deja în camera ei. Acum, gîndi Avery, voi avea timp să mă apăr. Poate că de data aceasta nu se va pripi. Spre dezamăgirea ei, el se îndreptă spre uşă.

- Mă duc la mama şi la tata.

- Ţaţe, nu l-ai văzut pe Van la aeroport? L-am sunat acasă dar nu răspunde. Aş fi vrut să-mi aducă casetele...

- Eşti obosită. Nu mă aştepta.

Plecă şi lipsi foarte mult. Din cauza zilei epuizante, se culcă.

Ţaţe nu mai veni lîngă ea. Peste noapte Avery se trezi şi intră în panică negăsindu-l lîngă ea. Ieşi repede din dormitor.

Ţaţe dormea pe canapeaua din salon.

l s-a rupt inima.

Luni de zile nu l-a avut din pricina înşelătoriilor Carolei. Acum nu-l avea din cauza minciunilor ei.

Durerea de stomac pe care Irish a simţit-o cînd s-a dus la culcare nu era nimic pe lîngă cea pe care o avea la şapte dimineaţa, în ziua alegerilor.

Era o zi răcoroasă, dar plăcută. Se aştepta o participare masivă la vot. Ajunse la birou şi luă telefonul, îl trînti apoi în furcă. Cum Van încă nu se arătase la faţă, Irish începu din nou să sune la el acasă. Nici un răspuns.

- Unde poate fi?

- Poate că este pe drum, se oferi un reporter.

- Poate, spuse Irish molfăind o ţigară, între timp ai să pleci tu. Dacă te grăbeşti, o să-i prinzi pe Rutledge înainte de a pleca de la hotel. Dacă nu, mergi ca nebunul pînă îi prinzi din urmă şi înregistrează fiecare minut. Reporterul fugi bucuros că a scăpat întreg. Irish ridică din nou telefonul.

- Vreau să vorbesc cu doamna Rutledge.

- îmi pare rău, domnule, nu vă pot da legătura.

- Da, ştiu, ştiu, dar este ceva important.

- Vă rog să lăsaţi numele şi num...

Irish închise şi imediat formă numărul lui Van. Suna încontinuu dar nu răspundea nimeni.

. - Dacă pun mîna pe el îl scalpez. Se întoarse spre un reporter. Hei, tu de colo, te duci la el şi îl scoţi pe puturosul ăla din pat.

- Pe cine, domnule?

- Pe Van Lovejoy, urlă Irish nerăbdător. De ce naiba şi-au găsit unii să lipsească tocmai astăzi?

Mîzgăli repede adresa lui Van şi i-o întinse tînărului care aştepta speriat. Să nu te întorci fără el.

Avery ieşi din hotel cu Mandy de mînă. Cu cealaltă mînă îl ţinea de braţ pe Ţaţe. Zîmbi spre sutele de aparate de fotografiat, dorindu-şi să nu mai tremure. Ţaţe le aruncă acelaşi zîmbet cuceritor, făcu un semn de victorie şi se îndreptă spre maşină. Era împresurat de microfoane. Vocea lui Ţaţe era calmă în agitaţia generală. "Frumoasă zi pentru alegerii" Era bombardat cu întrebări, dar Eddy reuşi să îi elibereze. Avery era îngrijorată că el îi va însoţi. Nu au fost singuri toată dimineaţa. Cînd s-a trezit ea, el era deja îmbrăcat. A mîncat cîtă vreme ea a îmbrăcat-o pe Mandy.

în timp ce maşina pleca, ea cercetă mulţimea de ziarişti, îl căuta pe Van. Văzu echipa de la KTEX dar Van nu era. De ce nu? Unde este?

Nu a fost nici la aeroportul din Kerrville. Se nelinişti şi mai mult. Ţaţe se aplecă spre ea.

- Zîmbeşte pentru Dumnezeu. Arăţi de parcă am şi pierdut.

- Mi-e frică, Ţaţe.

- Ţi-e frică să pierd înainte de a începe ziua?

- Nu, mi-e frică să nu mori.

Se priviră cîteva secunde dar Jack îi întrerupse, întoarcerea la Sân Antonio a părut o veşnicie. Circulaţia era mai aglomerată decît de obicei. Cînd au ajuns la hotel, Avery a cercetat mulţimea. A văzut un chip cunoscut dar nu era acela pe care îl căuta. Bărbatul cu părul alb stătea pe partea cealaltă a străzii. Van nu se vedea nicăieri.

Irish i-a promis.

S-a întîmplat ceva.

Imediat ce au ajuns în apartament ea a intrat în dormitor la telefon. In sfîrşit, i s-a răspuns.

- Vă rog cu Irish McCabe.

- Irish? II găsesc imediat.

Lucrase şi ea în perioada alegerilor. Ştia ce agitaţie este într-un studio de televiziune. "Hai Irish", şoptea neliniştită.

-Alo?

- Irish, exclamă uşurată.

- Nu, pe el îl căutaţi? O secundă.

- Sînt Av... se opri îa timp.

l se răspunse a doua oară.

- Alo? Alo?

- Da, cine este, Eddy, tu eşti? -Da.

- Sînt. A..., Carole.

- De unde naiba vorbeşti?

- Din dormitor. Folosesc firul ăsta. Era evident că el a ridicat cuplajul din hol.

- Termină repede, se răsti el. Trebuie să lăsăm toate firele libere.

închise. Ea rămase pe fir. Legătura cu studioul de televiziune a fost ignorată de cei din hol. Era întreruptă. Disperată, puse jos receptorul şi se alătură familiei şi celor cîţiva voluntari din cameră.

Deşi zîmbea şi vorbea aşa cum toată lumea aştepta de la ea, încerca să-şi imagineze unde este Van. Se încuraja că este printre oamenii din hol care aşteptau sărbătorirea victoriei lui Ţaţe. Pentru moment, nu putea face altceva, îşi lăsa imaginaţia în voia soartei. Irish şi Van ştiau unde să o găsească.

Incercînd să-şi reprime panica, se îndreptă spre canapeaua unde stătea Ţaţe.

Aşa cum le-a spus, a votat îmbrăcat în haine obişnuite, o jachetă de piele şi jeanşi. Părea total relaxat şi-i spunea lui Zee ce ar vrea să mănînce la prînz.'

Avery se aşeză pe braţul canapelei. Absent, el o prinse de talie şi îi mîngîie un genunchi. DUpă ce plecă Zee, o privi zîmbind şi spuse:

- Salut.

- Salut.

. Apoi îşi aminti. Avery văzu cum i se întunecă ochii luminoşi şi calzi, cum devin implacabili, îşi luă mîna de pe ea.

- Am vrut să te întreb ceva, spuse el.

-Da?

- Ai folosit anticoncepţionale?

- Nu. Şi nici tu.

- Grozav.

Nu se lăsă intimidată de dispreţul lui. Pentru tot. restul zilei nu avea de gînd să se desprindă de el.

- Irish, la telefon pe doi.

- Nu vezi că vorbesc deja la telefon? urlă acesta. Să aştepte. Acum... şi continuă să vorbească în receptor... ai bătut destul de tare?

- Da, domnule McCabe. Nu este acasă.

Irish îşi trecu mîna peste faţă. Nimic nu avea sens.

- Te-ai uitat pe fereastră?

- Am încercat. Draperiile sînt trase. Am ascultat la uşă. Nici un sunet. Nu cred că este cineva acasă.

- Dumnezeule, murmură Irish.

Sperase ca Van să fie acasă, evident, nu era. Probabil că a plecat direct la Palacio Del Rio. A controlat dar i s-a spus că nu este acolo,

- Bine, mulţumesc, întoarce-te. Apăsă pe interfon - hei, mi-aţi spus că mă caută cineva pe doi?

-Da. , - A închis. A fost bărbat? "

- Femeie.

- V-a spus cine?

- Nu. Părea cam agitată. Tensiunea lui Irish crescu brusc.

- De ce naiba nu mi-ai spus?

- Dar Ji-am spus!

- Dumnezeule!

Intră în birou trîntind uşa şi îşi aprinse o ţigară. Nu putea fi sigur că Avery l-a căutat, dar intuia că ea a fost. Afurisitele lui de instincte. Luă o "gură de antacid. Formă numărul de la hotel. Cînd ceru legătura la Rutledge, i se dădură aceleaşi răspunsuri.

- Ascultă, ticăloasă ce eşti. Nu dau doi bani pe instrucţiunile tale. Sună imediat la ei. Acum, ai înţeles? Dacă nu o faci vin şi te strîng de gît.

Legătura se întrerupse. Irish tremura. Probabil-că Avery era speriată. Va crede că au părăsit-o amîndoi.

Van, ticălos iresponsabil, nu s-a dus unde trebuia să fie. S-a bizuit pe el. Cum să ajungă la ea? Ieşi furios din birou.

- Plec.

- Pleci?

- Ce eşti surd? Plec. Dacă mă sună cineva sau mă caută spune-le să lase un mesaj. Mă întorc cînd pot.

- Unde pleci? înlocuitorul său rămase cu gura căscată, cu ţigara atîrnînd.

- Eşti sigur că nu este? întrebă Avery speriată. Am sunat mai devreme şi...

- Nu ştiu decît că cineva mi-a spus că a plecat şi nu este de găsit.

- Unde a plecat?

- Nu ştie nimeni.

- Irish nu ar face aşa ceva în ziua alegerilor.

- Ascultă, doamnă, aici este ca la nebuni, mai ales de cînd Irish a dezertat. Vreţi să-i lăsaţi un mesaj?

- Nu, nici un mesaj.

Simţindu-se părăsită, închise telefonul şi ieşi din cameră. Mecanic, ochii ei l-au căutat pe Ţaţe. Vorbea cu Nelson. Zee le asculta conversaţia dar, ca de obicei, privirea ei îl învăluia cu dragoste pe Ţaţe.

Jack şi Eddy erau în hol. Mai erau cîteva ore pînă la închiderea urnelor, dar ultimele estimări îl arătau pe Ţaţe în faţa lui Dekker. Chiar dacă nu va ieşi cîştigător, îi va trage o spaimă grozavă lui Dekker. Dorothy Rae a spus că o doare capul şi s-a retras în cameră. Francy stătea cu Mandy pe duşumea. Colorau. Inspirată burse, Avery o strigă:

- Vrei să vii puţin?

- De ce?

- Vreau să te rog ceva.

- Bunica mi-a spus să am grijă de copil.

- O să am eu grijă. Oricum, se apropie ora de culcare. Te rog, este foarte important.

Fără tragere de inimă, Fancy se ridică şi o urmă pe Avery în dormitor. După ultimul incident era mult mai plăcută. Din cînd în cînd era şi recalcitrantă, dar mult mai puţin. Imediat ce închise uşa, Avery îi puse în paimă o cheiţă.

- Trebuie să faci ceva pentru mine.

- Cu cheiţă asta?

- Este cheia de la o cutie poştală. Vreau să te duci acolo şi să-mi aduci ce găseşti, îmi dai mie personal, nu altcuiva.

- Ce naiba se petrece?

- Nu-ţi pot explica.

- Nu am de gînd să vînez cai verzi pe pereţi.

- Te rog, Francy, este extrem de important.

- Şi atunci de ce mi-o ceri mie? Eu nu ajung de obicei la astfel de situaţii de încredere.

- Am crezut că sîntem prietene. Ţaţe şi eu te-am scos din încurcătură. Poţi să faci şi tu ceva pentru noi.

Francy aruncă de cîteva ori cheiţa, gîndind:

- Unde este? Avery îi dădu adresa. Doamne, este departe.

- Dar tu ai spus că te-ai săturat să stai închisă aici. Vrei să faci asta pentru mine?

- Bine.

- Mulţumesc, spuse Avery şi o strînse în braţe. La uşa dormitorului se opri. Pleacă cît poţL de discret. Dacă întreabă cineva de tine te acopăr eu.

- De ce atîta discreţie? Care-i secretul? Doar nu te culci cu vreun poştaş?

- Ai încredere în mine. Este foarte important pentru Ţaţe - pentru toţi. Şi te rog să vii repede.

Francy îşi luă geanta şi se îndreptă spre uşă.

- Mă întorc imediat, spuse peste umăr. Nimeni nu-i dădu atenţie.

Francy se aşeză pe scaunul înalt de la bar şi puse pe tejghea pacheţelul luat de la cutia poştală. Barmanul, un tînăr musculos, se apropie de ea. îi zîmbi angelic.

- Gin şi tonic, te rog.

Ochii lui albaştri prietenoşi o priviră sceptic.

- Cîţi ani ai?

- Destui.

- Dă-ne două. Un bărbat se aşeză lîngă Francy. îi fac eu cinste domnişoarei.

- Din partea mea... ridică barmanul din umeri. Francy îl privi pe bărbatul de lîngă ea. Era un

bărbat îngrijit. Trecut de douăzeci de ani. Probabil însurat, în căutare de aventuri. Barul era genul de local unde se întîlneau cei care îşi doreau aventuri, în timp ce ea îl analiza pe el, el o studie. Lucirea din ochii lui îi arăta că o apreciază, mai ales trupul.

- Mulţumesc, spuse ea.

- Cu plăcere. Cred că eşti majoră, nu?

- Sigur. Pot să beau. Dar nu am destui bani. Au rîs amîndoi.

- Eu sînt John.

- Francy.

- Francy?

; Francine, dacă preferi.

începuse ritualul. Fancy îl ştia. Ştia toate regulile jocului, în mai puţin de două ore aveau să sfîrşească într-un pat. După suferinţa provocată de Eddy, a jurat că nu se mai uită la bărbaţi. Erau toţi nişte ticăloşi. Nu doreau decît un singur lucru de la ea, ceea ce puteau cumpăra de la cea mai ieftină tîrfă.

Mama i-a spus că într-o zi va găsi un băiat care o va respecta şi o va trata cu blîndeţe. Francy nu prea credea. Adică să stea să se plictisească aşteptîndu-l pe Făt Frumos?

Nu. Trei zile a fost cuminte. Trebuia să se distreze. Jim, Joe, John sau cum naiba îi mai chema o puteau distra. A fost fetiţă bună, a îndeplinit misiunea dată de Carole dar nu avea de gînd să se întoarcă la hotel şi să stea lipită de televizor. O să ajungă ea, dar mai tîrziu. Mai întîi să se distreze puţin.

Era imposibil să găseşti loc de parcare lîngă hotel. Irish găsi, în sfîrşit, un loc la o oarecare distanţă. Cînd intră în hol era deja transpirat. Dacă va trebui să dea bani pentru a ajunge la apartamentul lui Rutledge, o va face. Trebuia să o vadă pe Avery. împreună trebuiau să îl găsească pe Van.

Poate că îşi făcea probleme fără motive. Poate că ei erau deja împreună.

Trecu printr-un grup de turişti. Deodată simţi că-i creşte tensiunea, în mijlocul haosului cineva i-a pus o mînă pe umeri.

- Bună ziua.

- Oh, bună ziua, spuse Irish recunoscînd chipul.

- Eşti Irish McCabe, nu? prietenul lui Avery. -Da.

- Te caută. Vino cu mine.

Traversară holul. Irish fu condus spre liftul de serviciu. Intrară în lift şi uşile se închiseră.

- Mulţumesc, spuse Irish ştergîndu-se de transpiraţie. Ţi-a spus Avery... se opri în mijlocul întrebării. Privi speriat. Ştii?

- Da, ştiu.

Irish văzu pistolul dar nu mai avu timp să înregistreze faptul că era îndreptat spre el. în mai puţin de o secundă duse mîna la inimă şi căzu.

Liftul se opri. Pasagerul singuratec ridică pistolul şi aşteptă ca uşile să se deschidă, dar nu trebui să îl folosească. Nu era nimeni. Scoase trupul lui Irish, îl'tîrî în hol şi îl lăsă într-o nişă. ,Era prea^multă lumină. Cu tocul pistolului sparse neoanele. în întuneric, Irish McCabe rămase părăsit. Asasinul ştia că pînă va fi descoperit moartea lui va fi acoperită de o altă moarte.

Toate emisiunile anunţau rezultatele alegerilor. Cele trei televizoare erau fixate pe canale separate, întîmplarea a făcut ca şi cursa prezidenţială să fie foarte strînsă. Pe lîngă ea, la fel de strînsă era lupta dintre Ţaţe Rutledge şi Roy Dekker. Cînd s-a anunţat că Rutledge are un uşor avans, toată lumea din salon scoase un sunet de bucurie. Avery tresări violent. Era încordată la maximum. Pe punctul de a face o criză de nervi.

Agitaţia din jur a influenţat-o pe Mandy. A fost atît de agitată .încît nici o femeie din cele chemate să stea cu ea nu au reuşit să o potolească. Avery nu-şi lua gîndul de la Ţaţe, dar în acelaşi timp se întreba unde sînt Irish şi Van. Dispariţia lor nu avea logică. Sunase

la studio de trei ori. Nici unul dintre ei nu apăruse.

- Nu aţi anunţat la poliţie? a întrebat ea ultima dată. Poate că li s-a întîmplat ceva.

- Ascultă, doamnă, n-ai decît să o faci. Dar nu ne mai suna. Avem altceva mai bun de făcut. Pe măsură ce trecea timpul, se conturau două certitudini. Una că Ţaţe va cîştiga, cealaltă că s- a întîmplat ceva îngrozitor cu prietenii ei.

Dar dacă Păr Alb a urmărit-o pe ea şi nu pe Ţaţe? Dacă a observat că ea l-a recunoscut? Dacă l-a interceptat pe Van? Dacă l-a scos pe Irish din studio?

îi era rău de frică gîndindu-se că ucigaşul putea să fie în hotel, sub acelaşi acoperiş cu Ţaţe şi Mandy.

Dar unde era Francy? Lipsea de cîteva ore. s-a întîmplat şi ei ceva? Dacă nu, de ce nu a dat măcar un telefon? Chiar cu aglomeraţia străzilor, nu ar fi durat mai mult de o oră să ajungă la poştă.

- Ţaţe, una din reţelele de televiziune te-a anunţat cîştigător! anunţă Eddy intrînd furtunos pe uşă. Eşti gata să cobori?

Avery îşi ţinu respiraţia aşteptînd răspunsul lui.

- Nu, spuse el. Nu, pînă cînd rezultatul nu va fi definitiv. Nu, pînă cînd nu va recunoaşte şi Dekker.

- Măcar poţi să-ţi schimbi hainele.

- Ce au hainele mele?

- Ai de gînd să mă contrazici pînă la capăt, nu?

- Pînă la capăt, spuse Ţaţe rîzînd.

- Dacă vei cîştiga nici n-o să-mi pese. Nelson se apropie de Ţaţe şi îi strînse mîna.

- Ai reuşit. Ai realizat ceea ce am aşteptat de la tine.

- Mulţumesc, tată, spuse Ţaţe ezitînd puţin. Dar să nu ne bucurăm prea devreme.

Zee îl îmbrăţişa.

- Bravo, frăţioare, spuse Jack bătîndu-l uşor pe obraz. Nu crezfcă ar trebui să ne gîndim la Casa Albă?

- Nu aş fi reuşit nimic fără tine, Jack. Dprothy Rae îl sărută pe Ţaţe.

- îmi pare bine că spui asta, Ţaţe.

- Mulţumesc celor cărora trebuie să le mulţumesc. O privi pe Avery. Ochii lui îi arătau cît de mult greşeşte. Era înconjurat de oameni care îl iubeau. Ea era singura trădătoare. Uşa se deschise din nou. Ea se întoarse sperînd că a venit Francy. Era un voluntar.

Totul este pregătit în camera de recepţii. Mulţimea îl vrea pe Ţaţe. Dumnezeule, este grozav!

- Eu zic să deschidem şampania, spuse Nelson. Cînd pocni primul dop de la sticla de şampanie,

Avery tresări îngrozitor de speriată.

John îi mîngîia sînii. Ea se îndepărtă. Devenea plictisitor. Nu avea chef. Nici băutura nu mai avea gust. Nu mai era la fel de plăcut ca altădată.