Sandra Brown Imaginea din oglinda

Eu am crezut că sîntem prietene.

Vocea Carolei o urmărea şi îi alunga toată plăcerea, în ultimele luni Carole s-a purtat frumos cu ea. De cînd a venit de la spital. Au impresionat-o cuvintele ei despre respectul de sine. A avut încredere în ea şi ea a rugat-o să facă un lucru important. Şi ea ce a făcut? A dezamăgit-o.

- Trebuie să plec, spuse ea brusc. John stătea aplecat peste ea. Mulţumesc pentru băutură, îşi luă poşeta şi pachetul.

" - Hei, unde te duci? Eu am crezut că... ştii.

- Da, ştiu, spuse Francy. îmi pare rău.

El îşi puse mîinile pe şolduri şi o întrebă furios:

- Şi eu ce naiba fac acum?

- Cauţi alta.

• Conduse spre hotel cu cea mai mare viteză, mereu atentă la radare şi maşini de poliţie. Nu era beată, dar băuse. Circulaţia e îngrozitoare, într-un tîrziu reuşi să ajungă. Holul era înţesat de oameni. Toţi aveau fotografii cu Ţaţe. Parcă toţi cei care l- au votat s-au adunat aici să-i sărbătorească victoria.

- Pardon, pardon, Francy îşi făcea loc prin mulţime. Au, piciorul meu! Lăsaţi-mă să trec.

- Hei, blondine, trebuie să aştepţi ca toată lumea. Cea care o strigase era o femele îmbrăcată în costumul voluntarilor lui Ţaţe.

- S-o crezi tu, răspunse Francy.

După cam o jumătate de oră de trecere prin mulţime, se ridică pe vîrfuri şi văzu că nici măcar nu se apropiase de lift.

- Gata, ce prostie, îl prinse de braţ pe cel mai apropiat bărbat. Ascultă, dacă mă duci pînă la primul lift, îţi fac o treabă de n-ai s-o uiţi toată viaţa.

Cînd sună telefonul, în cameră se lăsă tăcerea. Toţi ochii se îndreptară spre aparat. Toţi aşteptau.

- Gata, spuse Eddy, el este. Ţaţe ridică receptorul.

- Alo? Da, domnule, eu sînt, Ţaţe Rutledge. îmi pare bine că vă aud, domnule senator Dekker.

Eddy ridică pumnii ca un boxer cîştigător. Zee îşi împreună palmele pe bărbie, Nelson clătină din cap ca un judecător care a primit o decizie corectă din partea juraţilor. Jack şi Dorothy Rae îşi zîmbiră.

- Da, domnule. Mulţumesc, domnule. Şi eu simt la fel. Vă mulţumesc pentru telefon.

Ţaţe puse receptorul în furcă. Timp de cîteva secunde rămase cu mîinile pe genunchi, apoi ridică privirea şi cu un zîmbet copilăresc spuse:

- Cred că asta înseamnă că sînt noul senator de Texas.

Camera explodă de bucurie. Toată lumea striga. Eddy îl trase pe Ţaţe în picioare şi îl împinse spre dormitor.

-Acum trebuie să te schimbi. Să ţină cineva liftul. Sun jos şi le spun că venim în cinci minute.

Avery îşi frîngea mîinile. Ar fi vrut să se bucure de victoria lui Ţaţe. Ar fi vrut să-l îmbrăţişeze şi săjl sărute. Să împartă împreună acest moment fericit, în schimb, tremura toată, îngheţată de frică. Intră după el în dormitor.

- Să nu mergi, Ţaţe. El o privi tăios.

- Poftim?

- Nu coborî.

_: Nu se poate, îl prinse de mînă.

- Omul despre care ţi-am vorbit - bărbatul cu părul alb - este aici. L-am văzut azi dimineaţă. Pentru Dumnezeu, nu coborî!

- Trebuie.

- Te rog. Nu-şi mai putea stăpîni lacrimile. Te rog să crezi ceea ce îţi spun.

- De ce aş face-o?

- Pentru că te iubesc. De aceea am jucat rolul soţiei tale. M-am îndrăgostit de tine la spital. Nu puteam să mă mişc sau să vorbesc, dar te iubeam. Tot ce ţi-am spus este adevărat. Eşti în pericol. Da, am avut ocazia unui reportaj senzaţional, dar... îl prinse de umeri rugător... ceea ce am făcut, am făcut să te protejez.

Ţaţe, toţi... îi întrerupse Eddy. Ce naiba se întîmplă? Trebuia să fii îmbrăcat. Jos lumea nu mai are răbdare, hai să mergem.

Ţaţe privi de la prietenul său spre Avery.

- Chiar dacă te-aş crede, spuse el neputincios, acum nu mai am de ales.

- Ţaţe, te rog.

- Nu am de ales.

Se îmbrăcă repede, Eddy o privi pe Carole.

- Arăţi ca dracu'. Dă-ţi cu ceva pe faţă înainte să cobori, îl luă pe Ţaţe şi îl împinse pe uşă.

Avery-fugi după ei. Camera era plină de oameni. Voluntarii umpleau coridoarele şi se înghesuiau să îşi vadă eroul. Undeva, dincolo de ea, Avery auzi numele Carole şi se întoarse. Francy se chinuia să treacă printre oameni. Ajunse direct în braţele ei.

- Francy! Unde ai fost?

- Nu îmi face morală! Am trecut prin iad ca să ajung aici. Este un tip în hol care mă aşteaptă, altul care...

- Ai găsit ceva în cutie?

- Uite. Sper, pentru Dumnezeu, să merite iadul prin care am trecut,

- Carole! Şi tu, Francy, să mergem! Eddy striga la toată lumea.

Avery desfăcu plicul şi văzu caseta.

- Găseşte tu o explicaţie.

- Poftim? Stupefiată, Francy o văzu intrînd în dormitor şi încuind uşa.

- Visez? Sau a înnebunit toată lumea?

O individă îi trînti o sticlă de şampanie în mînă.

Luă o gură.

în dormitor, Avery puse caseta în aparat. Se aşeză pe marginea patului şi aşteptă. Recunoscu semnalul studioului din Washington. Văzu numele lui

Van Lovejoy.

începu să tremure de emoţie. Dacă Van a trimis-o, înseamnă că era importantă. După cîteva minute totuşi nu descoperi nimic. Ce glumă era asta? Subiectul era despre un grup paramilitar care avea o tabără permanentă într-o pădure sălbatecă, în zilele de sfîrşit de săptămînă membrii se întîlneau şi planificau să-i anihileze pe cei care nu erau ca ei. Scopul lor era să preia puterea asupra Americii şi să facă o rasă pură din oamenii ei. Din cîte ştia Avery, Van nu. avea predilecţii politice. Trebuie să se fi îngrijorat de ferocitatea organizaţiei pentru că banda arăta exact jocurile pe care aceştia le făceau, îi vedea strîngînd arme, antrenînd recruţii în război de gherilă, îndoctrinîndu-şi copiii, spunîndu-le cît sînt ei de superiori. Vorbeau în numele creştinătăţii.

Caseta era captivantă. O mai rulă o dată pentru a fi sigură că nu a omis ceva, dar nu descoperi nici un

indiciu care să-l fi făcut pe Van să o considere

importantă şi să o trimită.

Aparatul fixa un grup de oameni îmbrăcaţi în

haine militare. Erau înarmaţi pînă în dinţi. Avery o rulă

cu încetinitorul. Comandantul urla nişte ordine.

Camera se focaliză pe chipul lui. Avery tresări

recunoscîndu-l. Camera se învîrtea cu ea.

Arăta altfel. Era ras în cap. Avea un machiaj de

camuflaj, dar îl recunoscu pentru că trăise cu el într-o

casă timp de multe luni.

- Oamenii'nu sînt egali, urla comandantul. Este doar invenţia celor inferiori.

Bărbatul pe care îl recunoscu Avery aplaudă. Ura îi ţîşnea din priviri.

- Noi nu vrem să trăim printre negri,' homosexuali şi drogaţi.

- Nu vrem să ne corupă copiii, aşa este? -Da.

- Şi ce vom face?

Grupul începu să strige într-un singur glas, iar camera lui Van îi fixă.

- îi ucidem pe ticăloşi! îi ucidem pe ticăloşi!

Uşa se deschise brusc. Avery opri aparatul şi se ridică.

- Jack! exclamă şi duse o mînă la buzele, palide.

- M-au trimis după tine. Trebuia să cobori, dar îmi pare bine că avem un minut.

Avery se rezemă de televizor. Ştia că nu mai este nimeni. Toţi plecaseră. El înainta spre ea.

- Vreau să ştiu de ce ai făcut-o?

- Ce am făcut?

- Ai venit la mine. -Jack...

- Nu vreau să ştiu. Dorothy Rae spune că nu ai vrut decît să flirtezi cu mine şi să-l întorci pe Ţaţe împotriva mea. Răspunde- mi! De ce ai făcut-o? Aproape să mă cert cu fratele meu. Aproape să-mi ruinez căsnicia. Şi toate din cauza ta.

- Jack, îmi pare rău.

- Ai vrut .să mă faci de rîs-, nu-i aşa? Ai vrut s-o umileşti pe Dorothy Rae!

-Jack, ascultă...

- Nu, tu să asculţi. Este de două ori mai femeie decît tine.' Ai văzut cum s-a lăsat de băutură? Trebuie să ai caracter pentru asta - ceea ce tu nu vei avea niciodată, încă mă mai iubeşte deşi...

- Jack, cînd a venit Eddy să lucreze pentru Ţaţe? Jack înjură nerăbdător.

- Eu îmi "omor sufletul aici şi tu...

- Jack, este important! strigă ea. Cum a ajuns Eddy să fie director de campanie? Cînd a apărut pe scenă pentru prima dată? S-a gîndit cineva să-l verifice?

- Despre ce naiba vorbeşti? Ştii doar că a fost recrutat.

- Recrutat? De către cine? A cui a fost ideea? Cine l-a angajat pe Eddy Paschal?

Jack o privi uimit, apoi ridică din umeri.

- Tata.

Hotelul a fost ales. Avea o singură intrare. Spre sala de recepţie era un culoar foarte îngust. Inevitabil, acolo lumea se înghesuia.

Noul senator fu propulsat prin culoar de familie, prieteni şi susţinători. Luminile de televiziune creau în jurul său o aură strălucitoare. Zîmbetul său era un amestec de încredere şi modestie.

Observatorul cu părul alb se îndreptă spre colţul opus. Dădu de o parte reporterii, reuşind să o facă fără să atragă atenţia asupra sa. Avea ani de expejienţă.

în ultima vreme, s-a întrebat dacă nu cumva a început să-l lase agilitatea. Era aproape sigur că doamna Rutiedge l-a remarcat în mulţime, nu numai o dată. Gîndindu-se la ea, înţelese brusc că nu o văzuse în grupul care îl urma pe Ţaţe. Aruncă priviri incisive spre intrare. Ah, iat-o, părea tulburată, probabil că din pricină că nu era lîngă familie.

Se concentra din nou asupra tînărului a cărui apariţie în sală aruncase mulţimea în frenezie. Peste tot erau baloane. Din pricina lor nu vedea bine.

Ajuns pe scenă, Rutiedge se opri şi dădu mîna cu cîţiva suporteri. Făcu un gest că doreşte să vorbească.

Păr Alb se feri de o pancartă care era să-l lovească în cap. în mijlocul acestei orgii sărbătoreşti el era singurul grav şi hotărît.

Continuă să înainteze. Destul de greu. Nimic nu-l putea opri să ajungă la Ţaţe Rutledge.

Avery ajunse gîfîind în sala de recepţii. Ardea toată. Coborîse în fugă cele douăzeci şi două de etaje. Nici nu a încercat să ia un lift. A fugit imediat după Jack care a luat-o la fugă pe scări imediat ce a aflat că viaţa fratelui său este în pericol. L-a depăşit şi el încerca să a ajungă din urmă.

S-a oprit o secundă să-şi tragă sufletul şi, nebună, s-a aruncat în mulţime. Trupurile făceau un scut uman, dar Avery reuşi să treacă printre ele. Strigă "Ţaţe!"

El o auzi, îşi întoarse capul^dar nu o văzu. înfrigurată, Avery îl căuta pe Eddy. îl văzu aranjîndu-i pe Nelson, Zee, Dorothy Rae şi Francy. îl împinse pe Ţaţe spre microfon. "Ţaţe!" Era imposibil să o audă. Văzîndu-şi eroul, mulţimea începu să strige. "Oh, doamne, nu. Ajută-mă să ajung". Jack o ajunse din urmă.

- Carole, ce naiba ai vrut să spui? Cum este viaţa iui Ţaţe în pericol?

- Ajută-mă să ajung la el, pentru Dumnezeu, Jack, ajută-mă.