Suport de curs

LABORATORUL PENTRU GIPS
În acest compartiment se efectuează:

• 
  Confecţionarea modelelor din gips;
  
• 
  Operaţii de ambalare;
  
• 
  Operaţii de dezambalare.
  

Laboratorul trebuie să dispună de:

• 
  Mese acoperite total sau parţial cu tablă, linoleu, ciment, faianţă, etc. Mesele pot fi prevăzute cu nişte apărători la margine pentru evitarea împrăştierii gipsului;
  
• 
  Chiuvete plasate lângă mese, cu podeaua plană, protejată de un grilaj de plastic, cu filtru şi scurgere prin decantor;
  
• 
  Silozuri prevăzute cu sisteme de amestecare pentru depozitarea gipsului, fixate pe perete;
  
• 
  Sistem de aspirare cu colectare şi evacuare în exterior;
  
• 
  Grătare de lemn pe podea, pentru stoparea împrăştierii gipsului.
  

LABORATORUL PENTRU POLIMERIZAREA MASELOR PLASTICE
Acest laborator poate fi dotat cu:

• 
  Mese de lucru;
  
• 
  Prese manuale sau hidraulice;
  
• 
  Aparate de polimerizare în funcţie de posibilităţile materiale.
  

LABORATORUL PENTRU PRELUCRAREA ALIAJELOR LA CALD

Camera trebuie să fie bine ventilată, iar ca aparate aici putem avea:

• 
  Cuptoare de preîncălzire/încălzire;
  
• 
  Aparate de punctat, sudat şi/sau lipit;
  
• 
  Aparate de topire/turnare.
  

LABORATORUL PENTRU PRELUCRARE/LUSTRUIRE
Trebuie să dispună de o ventilaţie puternică, pentru înlăturarea pulberilor ce rezultă din prelucrări, în scopul prevenirii afecţiunilor respiratorii. Ca dotări avem:

• 
  Mese cu înălţimea corelată cu modul de lucru (aşezat sau ortostatic);
  
• 
  Dulap pentru păstrarea soluţiilor de acizi.
  

Ca aparatură putem avea:

• 
  Motoare de lustruit cu ax (biax) orizontal (polizoare);
  
• 
  Sablatoare;
  
• 
  Generator de vapori sub presiune;
  
• 
  Aparate de curăţat cu ultrasunete;
  
• 
  Instalaţii pentru electrolustruire.
  

LABORATORUL PENTRU CERAMICĂ DENTARĂ
Această încăpere trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

• 
  O bună izolare şi protecţie împotriva prafului;
  
• 
  O curăţenie impecabilă;
  
• 
  Iluminarea naturală este de preferat.
  

Ca dotări putem avea:

• 
  Mese de lucru;
  
• 
  Instrumentar pentru depunerea şi modelarea maselor ceramice;
  
• 
  Cuptor pentru coacerea maselor ceramice;
  
• 
  Instrumente pentru prelucrarea, finisarea şi lustruirea ceramicii;
  
• 
  Un sablator numai pentru metalo-ceramică.
  

CAPITOLUL III
INSTRUMENTE, DISPOZITIVE ŞI APARATE DE TEHNICĂ DENTARĂ

FAZELE DE REALIZARE A PROTEZELOR DENTARE
Pentru obţinerea unei lucrări protetice sunt necesare etape:

• 
  Clinice, efectuate de medicul dentist în cabinet;
  
• 
  Tehnice, realizate de tehnicanul dentar în laborator.
  

ETAPELE CLINICE

• 
  Examenul clinic al pacientului, stabilirea diagnosticului şi a planului de tratament;
  
• 
  Intervenţii asupra ţesuturilor restante (dacă este cazul);
  
• 
  Uneori obţinerea piesei protetice direct în cabinet;
  
• 
  Protezarea provizorie;
  
• 
  Amprentarea câmpului protetic;
  
• 
  Determinarea relaţiilor intermaxilare;
  
• 
  Proba machetei sau scheletului lucrării;
  
• 
  Verificări de adaptare/retuşuri/readaptări;
  
• 
  Aplicarea protezei totale în cavitatea bucală.
  

ETAPELE TEHNICE

• 
  Confecţionarea modelului;
  
• 
  Confecţionarea machetei viitoarei lucrări;
  
• 
  Transformarea machetei în piesă protetică.
  

CLASIFICAREA INSTRUMENTARULUI ŞI APARATURII DE LABORATOR
O clasificare a acestui instrumentar este în general greu de făcut. După Burlui (1997) se poate face în:

1. Instrumentarul static

Este utilizat în principal pentru aplicarea şi modelarea cerii şi cuprinde spatule pentru ceară (cu mânere), cuţite pentru ceară (asociate sau nu cu spatule) şi instrumente cu partea activă în forme variate pentru modelat formele de relief ale machetei în ceară. S-au imaginat astfel de truse ergonomice cu tot inventarul necesar. Se mai utilizează, în special în ortodonţie, cleştii (cleşte crampon, Peeso, cleşte pentru ligaturi din sârmă), foarfeci (pentru tăiat tablă, sârmă), pense pentru prehensiune, pile, truse speciale pentru ortodonţie fixă.

De asemenea, există un instrumentar special pentru prepararea pastelor şi montarea fazelor în tehnica ceramo-metalică (spatulă, pense şi numeroase pensoane de grosimi diferite) şi un instrumentar special de lustruire, truse puse la dispoziţie de firmele producătoare.

2.Instrumentarul rotativ

Cuprinde instrumentar montat şi nemontat sub forma frezelor din oţel inoxidabil, extradure, carbură de tungsten şi diamantate de forme şi mărimi diferite pentru piesa de mână de laborator. Tehnicianul dentar mai foloseşte pietre (cilindrice, conice, roată), discuri diamantate, de carborundum sau pietre de corindon cu liant ceramic, abrazive (lenticulare, cilindrice, roată, flacără), de culori diferite.

Fiecare determină grade de finisare şi lustruire diferite (negru, roşu pentru finisare, verde pentru lustruire, gri pentru finisare ceramică şi roz pentru lustruire). Cele folosite pentru ceramică nu trebuie utilizate şi pentru alte materiale. Există şi seturi în cutii speciale, aşezate în ordinea utilizării, pentru materiale compozite, pentru porţelan, pentru metale preţioase, pentru răşini acrilice.

3. Simulatoare şi mijloace de transfer.

Au rolul de a simula în laborator relaţiile complexe mandibulo-craniene. În ordinea istorică a utilizării, acestea se clasifică în:

• 
  cheia de gips (materializează rapoartele interarcadice);
  
• 
  ocluzorul (redă mişcările de închidere şi deschidere);
  
• 
  articulator neprogramabil (Gysy Simplex - redă mişcările de închidere, deschidere, lateralitate şi propulsie);
  
• 
  articulator parţial programabil - permite individualizarea unor valori la cazul clinic şi folosirea unora medii: unghi Benett, panta condiliană (Quick, Sam, Stratos 200);
  
• 
  articulator total programabil;
  
• 
  simulator electro-mecanic - a cărui programare se face prin computer.
  

O altă clasificare (Donciu, 1996) împarte instrumentele în funcţie de operaţiunile pentru care acestea sunt concepute:

• 
  Instrumente pentru modelat ceară;
  
• 
  Instrumente pentru îndepărtarea protezelor din tipar şi finisat modele;
  
• 
  Instrumente pentru tăiat;
  
• 
  Instrumente pentru ceramică;
  
• 
  Cleşti de tehnică dentară;
  
• 
  Cleşti pentru prins creuzete, chiuvete şi tipare;
  
• 
  Pense pentru lucrări de laborator;
  
• 
  Instrumente şi aparate pentru confecţionat modele şi tipare;
  
• 
  Conformatoare şi aparate pentru duplicat modele;
  
• 
  Aparate de mărit;
  
• 
  Conformatoare pentru tipare;
  
• 
  Aparate pentru poziţionat modele antagoniste;
  
• 
  Instrumente şi aparate pentru îndepărtarea cerii din tipar şi de pe modele;
  
• 
  Aparate pentru polimerizarea protezelor acrilice;
  
• 
  Cuptoare pentru încălzitul tiparelor protezelor metalice;
  
• 
  Aparate pentru topitul aliajelor;
  
• 
  Aparate pentru turnat aliaje în tipar;
  
• 
  Aparate pentru prelucrarea protezelor;
  
• 
  Instrumente pentru finisat proteze;
  
• 
  Aparate pentru examinarea structurii aliajelor;
  
• 
  Cuptoare pentru ars mase ceramice;
  
• 
  Paralelografe;
  
• 
  Instrumente pentru măsurat grosimea pereţilor coroanelor;
  
• 
  Instrumente pentru cântărit;
  
• 
  Instrumente ajutătoare.
  

Clasificarea lui Uram-Ţuculescu (1996) se face pe baza etapelor tehnice pe care aparatele şi instrumentele le execută, clasificare pe care am utilizat-o şi noi în acest curs.

CAPITOLUL IV

INSTRUMENTE, DISPOZITIVE ŞI APARATE PENTRU AMPRENTARE
AMPRENTA
Amprenta în stomatologie este copia negativă a câmpului protetic, redând tridimensional relieful acestuia, la scara 1:1.

Prin câmp protetic se înţelege teritoriul biologic pe care se va insera viitoarea piesă protetică. Aceste elemente ale câmpului protetic sunt:

• 
  Bontul dentar şi ţesuturile parodontale;
  
• 
  Dinţii vecini şi ariile de contact;
  
• 
  Dinţii antagonişti şi ariile de contact ocluzal (zonele de stop ocluzal);
  

• 
  Relaţia de ocluzie.
  

Fig. IV.1.: Câmpul protetic

Amprentarea reprezintă o operaţie care se execută atât în:

• 
  Cabinet, pentru înregistrarea reliefului câmpului protetic pe pacient;
  
• 
  Laborator, când se urmăreşte duplicarea modelelor.
  

Amprentarea se realizează prin aplicarea pe relieful de înregistrat a unui material aflat iniţial în stare plastică, care ulterior se întăreşte, reţinând în negativ, copia reliefului respectiv. Clasificarea amprentelor în funcţie de zona amprentată:

• 
  Amprenta unitară - pentru un singur dinte – de obicei preparat pentru o proteză fixă unidentară;
  

Fig. IV.2.: Amprentă unitară

• 
  Amprenta sectorială - pentru un sector de arcadă (frontal sau lateral);
  

Fig. IV.3.: Amprentă sectorială

• 
  Amprenta de hemiarcadă - care înregistrează o hemiarcadă;
  
• 
  Amprenta globală (unimaxilară) – înregistrează o arcadă (maxilară sau mandibulară);
  

Fig. IV.4.: Amprentă globală mandibulară

• 
  Amprenta bimaxilară;
  
• 
  Amprenta pentru ocluzie.
  

Fig. IV.5.: Amprentă pentru ocluzie