Mânerul se face din resturile de placă de bază care se încălzesc bine şi se unesc sub forma unei piramide care se lipeşte la baza lingurii. El se plasează pe linia mediană, având ca reper sutura mediană la maxilar (când medicul nu a trasat linia mediană pe amprenta preliminară) şi frenul lingual la mandibulă.
Fig. IV.13.: Realizarea mânerului
Butonii de presiune la lingura individuală inferioară, care au înălţimea de 5 - 8 mm, lungimea de 15 mm, iar lăţimea nu trebuie să depăşească lăţimea crestei alveolare.
Întăriturile din sârmă - se ia o sârmă de 8 - 10 cm lungime şi 1,5 mm diametrul care se îndoaie în două, realizând la mijlocul ei o buclă ovală sau romboidă pe care se va prinde ulterior mânerul. De la locul unde se termină bucla, cele două braţe de sârmă se răsucesc în linie dreaptă circa 2,5 cm şi li se dă apoi o poziţie oblică faţă de cea a buclei. Porţiunile libere ale sârmei vor urmări reliefurile crestei alveolare până la limitele distale ale lingurii, fiind modelate în formă de semielipsă. Apoi, ţinând sârma cu un cleşte crampon, se încălzeşte la flacără şi se aplică prin presiune pe corpul lingurii, care prin topire va pătrunde parţial în grosimea plăcii. Peste locul unde a pătruns sârma în placă se trece cu un cuţit încălzit pentru a asigura o bună unire a celor două elemente sau se acoperă cu bucăţi de placă încălzită. Întăriturile sunt obligatorii la lingura mandibulară, care fiind foarte îngustă se poate fractura uşor.
Se prelucrează marginile lingurii cu freze pentru acrilat şi hârtie abrazivă pentru a nu leza mucoasa în timpul amprentării finale.
