Suport de curs

PORTAMPRENTA
Portamprentele (lingurile de amprentare) sunt suporturile rigide cu ajutorul cărora se aplică materialul de amprentare în stare plastică. Ele trebuie să îndeplinească anumite condiţii:

• 
  Să fie rigide, adică stabile la deformare;
  
• 
  Să cuprindă tot câmpul protetic;
  
• 
  Să asigure o grosime cât mai uniformă materialelor de amprentă. Se apreciază că spaţiul între lingură şi câmp ar fi bine să fie cuprins între 3 – 5 mm în toate direcţiile, care să permită revenirea elastică a materialului;
  
• 
  Să retenţioneze cât mai bine materialele de amprentă prin diferite sisteme mecanice. Se pot utiliza şi lacuri sau benzi adezive care permit o mai bună aderenţă materialelor la portamprente;
  
• 
  Să prezinte un mâner, stopuri şi puncte de reper necesare unei corecte centrări;
  
• 
  Să nu limiteze mişcările funcţionale ale părţilor moi.
  

CLASIFICAREA PORTAMPRENTELOR:

În funcţie de materialele din care sunt confecţionate, ele se pot clasifica în:

1. 
   Metalice, care pot fi din:
   

• 
  Oţel inoxidabil;
  
• 
  Alamă cromată;
  
• 
  Aluminiu placat cu răşin epoxidice.
  

2. Din mase plastice:

• 
  Răşini acrilice;
  
• 
  Materiale compozite;
  
• 
  Polistiren;
  
• 
  Răşini policarbonate.
  

3. Mixte (metalo-plastice)

După întinderea suprafeţei de înregistrare din teritoriul câmpului protetic pot

fi:

1. Totale:

• 
  Cu loje alveolare plane, pentru dentat şi edentaţii intercalate;
  
• 
  Cu loje alveolare rotunjite, pentru edentatul total;
  
• 
  Cu loje rotunjite în zonele laterale şi loje plane în regiunea frontală, pentru edentaţii terminale.
  

Fig. IV.6.: Lingură superioară pentru dentat
2. Parţiale:

• 
  Pentru hemiarcadă (stânga, dreapta);
  
• 
  Pentru regiunea frontală;
  
• 
  Pentru amprentele în ocluzie – prezintă doar pereţi laterali, fără planşeu.
  

3. Unidentare – inelul de cupru.

După fidelitatea (exactitatea) înregistrării distingem:

1. Portamprente standard.

2. Portamprente individuale.

1. Portamprentele standard:

• 
  Se folosesc pentru amprente preliminare, documentare;
  
• 
  Corespondenţa cu câmpul protetic este aproximativă;
  
• 
  Exactitatea este redusă, incertă;
  
• 
  Se livrează într-o varietate limitată de forme şi dimensiuni.
  

Se livrează în variante de mărimi diferite:

• 
  Pentru câmp protetic maxilar;
  
• 
  Pentru câmp protetic mandibular;
  
• 
  Pentru arcade dentate;
  
• 
  Pentru arcade edentate;
  
• 
  Pentru edentaţii terminale;
  
• 
  Pentru edentaţii frontale.
  

Lingura maxilară are următoarele părţi componente:

• 
  Lojă pentru amprentarea dinţilor sau crestelor alveolare;
  
• 
  Lojă pentru amprentarea bolţii palatine;
  
• 
  Mâner.
  

Lingura mandibulară se compune din:

• 
  Lojă pentru amprentarea dinţilor sau crestelor alveolare;
  
• 
  Mâner.
  

Portamprentele standard, din punct de vedere al utilizării lor în practică, se împart în două categorii:

• 
  Care pot fi utilizate de mai multe ori, aşadar ele trebuie să se poată steriliza;
  
• 
  De unică folosinţă – se livrează în ambalaje de 50 sau 100 de piese, la care se adaugă unul-două mânere metalice care se adaptează la linguri.
  

Pentru edentaţia totală

Lingurile standard au o adâncime redusă a jgheabului corespunzător arcadei alveolare, mărimi variabile şi sunt pentru maxilar şi mandibulă. În funcţie de materialul din care sunt confecţionate, ele pot fi:

• 
  metalice, netede, cu perforaţii sau cu striuri (nervuri), pentru o mai bună fixare a materialului de amprentat. La lingurile standard, se pot face retenţii suplimentare, prin aplicarea unei benzi adezive (leucoplast) pe margine, sau retenţii conice din Stents sau Kerr, pe faţa internă. Ca materiale din care sunt confecţionate amintim oţelul inoxidabil, alama cromată, aluminiul sau aluminiul placat că răşini epoxidice.
  
• 
  mixte (metalo-plastice).
  
• 
  mase plastice (răşini acrilice, materiale compozite, polistiren, răşini policarbonate) netede, dar mai ales cu perforaţii sau nervuri.
  

Fig. IV.7.: Lingură maxilară pentru edentatul total


Fig. IV.8.: Lingură mandibulară pentru edentatul total


Fig. IV.9.: Set de linguri pentru amprentare
2. Portamprentele individuale:

• 
  Se utilizează la amprentările finale, funcţionale;
  
• 
  Au forme şi dimensiuni adaptate reliefului fiecărui câmp protetic;
  
• 
  Amprentele obţinute au o mare exactitate.
  

Aceste linguri sunt utilizate în tratamentul edentaţiei totale cu proteze totale şi al edentaţiei parţiale rezolvată prin proteze mobilizabile. Se compun dintr-un corp (bază) şi mâner. Se pot realiza din diferite materiale:

• 
  Mase termoplastice: Shellack, Stents, ebonită, polistiren;
  
• 
  Răşini acrilice auto, termo sau fotopolimerizabile;
  
• 
  Poliesteri, copoliesteri;
  
• 
  Metale sau aliaje.
  

LINGURA INDIVIDUALĂ DIN PLACĂ DE BAZĂ

Aceasta este formată din răşini naturale, sintetice, Shellac şi coloranţi, are o grosime de 1,5 mm şi aspect trapezoidal pentru maxilar şi de potcoavă pentru mandibulă. Se plastifiază la temperaturi relativ joase (46 - 50 grade Celsius), ceea ce îi conferă posibilităţi de prelucrare uşoară în laboratorul de tehnică dentară. Plăcile de bază sunt utilizate pentru obţinerea lingurilor individuale maxilare (cel mai frecvent) şi mai puţin pentru cele mandibulare (când câmpul protetic este favorabil), în edentaţii totale sau parţiale rezolvate prin proteze mobilizabile.

În cazul confecţionării lingurii individuale din placă de bază avem nevoie de următoarele instrumente:

• 
  Sursă de căldură – bec Bunsen, Teclu sau lampă de spirt;
  
• 
  Spatulă de ceară;
  
• 
  Foarfecă mică;
  
• 
  Freze pentru prelucrat, hârtie abrazivă.
  

Etapele de lucru sunt următoarele:

• 
  Trasarea limitelor câmpului protetic aşa cum au fost delimitate de medic pe amprenta preliminară dacă acest lucru nu s-a făcut imediat după realizarea modelului preliminar;
  
• 
  Izolarea modelului fie prin scufundare în apă timp de 3 - 5 minute, fie prin pudrare cu talc, în caz contrar placa de bază plastifiată aderă de gips şi se desprinde greu, riscându-se fracturarea ei sau deteriorarea modelului;
  
  • 
    Deretentivizarea zonelor exagerat retentive la edentaţiile totale, deretentivizarea dinţilor restanţi la edentaţiile parţiale;
    
  • 
    Plastifierea plăcii de bază prin încălzire uniformă la o sursă de căldură, pe toată suprafaţa acesteia, până se înmoaie, fără însă a o supraîncălzi.
    

Fig. IV.10.: Ramolirea plăcii de bază la flacără
Plastifierea se poate face ţinând placa direct pe sursa de căldură sau aplicată pe modelul preliminar şi apoi se trece la adaptarea ei pe model. Mularea se face prin presiuni digitale, la maxilar din centrul bolţii palatine către periferie, iar la mandibulă adaptarea se face simultan, pe versantul vestibular şi lingual al crestei alveolare, pentru obţinerea stabilităţii viitoarei linguri.

Fig. IV.11.: Adaptarea plăcii pe model
Placa de bază îşi pierde plasticitatea în timpul modelării fiind necesare mai multe reîncălziri până la adaptarea finală. În timpul adaptării trebuie avut grijă să nu se subţieze placa, fapt care ar micşora rezistenţa lingurii individuale. În zonele marginale placa de bază se apasă cu spatula de ceară pe model, pentru a se putea contura marginile lingurii.

Excesul de placă din zona marginală este decupat cu foarfeca astfel încât să rămână un plus de 3 mm ce depăşeşte marginile, care se va răsfrânge pe faţa externă a bazei portamprentei, rezultând margini rotunjite, de grosimi variabile şi cu rezistenţă sporită.

Fig. IV.12.: Îndepărtarea excesului de placă
Orice corectură ulterioară prin plastifierea plăcii de bază se realizează cu lingura pe model, pentru a nu altera adaptarea acesteia. În final se controlează dacă baza lingurii are stabilitate pe model, efectuând presiuni digitale alternative pe creste. Dacă ea basculează, se plastifiază din nou şi se readaptează.

•