Suport de curs

plan metalic demontabil ce materializează planul de orientare ocluzală;

accesorii pentru montarea modelelor pe braţele articulatorului (discuri de montare, ştifturi de fixare).

Construit pe acelaşi principiu, articulatorul mediu I.T.M. este cel mai cunoscut şi utilizat la noi în ţară. Majoritatea articulatoarelor cu valori medii au repere pe care se întinde un inel elastic, după care se orientează planul ocluzal şi care este solidar cu partea inferioară a articulatorului. Ele au şi un stilet pentru poziţionarea punctului interincisiv, înclinaţia platoului incizal fiind de 10 grade.
Montarea în articulatorul mediu

Este realizată în următoarea succesiune:

a) Pregătirea modelelor ce va cuprinde:

• 
  trasarea reperului medio – sagital pe soclul superior;
  
• 
  trasarea altor repere: linia surâsului, a caninilor, planul de orientare ocuzală;
  
• 
  umezirea modelelor în apă;
  

b) Pregătirea şabloanelor cuprinde:

• 
  realizarea a trei chei de reper, una frontală şi câte una laterală, dreapta şi stânga, necesare pentru a repoziţiona şabloanele, oricând după separarea lor;
  
• 
  separarea şabloanelor.
  

c) Pregătirea articulatorului:

• 
  tija de ghidaj anterioară se situează la nivelul ramurii superioare;
  
• 
  înclinarea platoului incisiv este reglată după înclinaţia dinţilor cuspidaţi şi gradul de supraacoperire a frontalilor;
  
• 
  plăcuţa ocluzală va fi distanţată de axul condilian la 3,4 cm, iar în sens transversal se va situa pe axa de simetrie a aparatului;
  
• 
  indicatorul incisiv se va situa la punctul interincisiv;
  
• 
  se face izolarea cu ulei de vaselină a braţelor la locul de gipsare a modelelor, lucru ce va permite îndepărtarea modelelor.
  

d) Gipsarea modelului superior. Întodeauna se începe montarea cu modelul superior după tehnica:

• 
  se separă cele două şabloane de ocluzie dacă nu s-a făcut la faza de pregătire a şabloanelor;
  
• 
  se ridică braţul superior;
  
• 
  se aşează şablonul superior împreună cu modelul cu suprafaţa ocluzală a bordurii de ocluzie pe planul de orientare protetică;
  
• 
  linia mediană trasată pe soclu trebuie să corespundă cu linia mediană a braţului superior;
  
• 
  indicatorul incizal se aduce la nivelul punctului interincisiv marcat pe bordura de ocluzie şi se fixează;
  
• 
  bordura de ocluzie se lipeşte cu ceară pe planul de orientare protetică;
  
• 
  se aplică pasta de gips pe soclul modelului superior peste care se coboară ramura superioară a articulatorului.
  

Fig. VII. 14. Montarea modelului superior

e) Gipsarea modelului inferior se face după priza gipsului cu care s-a fixat modelul superior în ordinea :

• 
  se îndepărtează planul de orientare protetică;
  
• 
  poziţionarea modelului inferior faţă de cel superior prin intermediul şabloanelor de ocluzie şi a cheilor realizate pe acestea;
  
• 
  solidarizarea provizorie a şabloanelor prin lipire cu ceară;
  
• 
  aplicarea pastei de gips pe braţul inferior al articulatorului;
  
• 
  se coboară braţul superior pe care se află ansamblul modele – şabloane până când modelul inferior vine în contact cu pasta de gips;
  
• 
  se fixează tija verticală la înălţimea data de şabloane şi se reglează platoul incizal.
  

Fig. VII. 15.: Montarea ambelor modele

Erorile care pot apărea se datoresc:

• 
  solidarizării neuniforme a şablonului inferior de cel superior;
  
• 
  la gipsarea modelului mandibular;
  
• 
  situarea incorectă a modelului superior;
  
• 
  nerespectarea timpilor de fixare;
  
• 
  nesprijinirea plăcuţei ocluzale în momentul gipsării.
  

SIMULATOARELE REGLABILE INDIVIDUAL:

Acestea pot fi:

1. 
   ARTICULATOARE PARŢIAL PROGRAMABILE (SEMIADAPTABILE)
   

Tipuri comerciale: Gysi – Trubyte, Schroder, Rumpel, Spreng, Dentatus ARL, Hanau H2-0, Whip-Mix, Protar II.

Acestea au următoarele valori reglabile individual:

• 
  înclinarea pantei retroincisive (ghidajul anterior);
  
• 
  înclinarea pantei tuberculului articular;
  
• 
  distanţa de la punctul interincisiv la axa de rotaţie pură;
  
• 
  unghiul Bennett.
  

În funcţie de valoarea aparatului, se mai pot regla:

• 
  unghiul simfizar;
  
• 
  orientarea planului de ocluzie după planurile de referinţă.
  

În general se pot deosebi trei tipuri de articulatoare parţial programabile:

• 
  Tipul I – mişcările de protruzie şi lateralitate se realizează liniar, deoarece panta tuberculului articular este plană.
  

Tipuri: SAM1, Whip-Mix, Denar Mark II, Hanau, Dentatus.

• 
  Tipul II – panta tuberculului articular este conformată curb, atât în plan sagital, cât şi în plan frontal şi orizontal. Astfel mişcările de protruzie şi de mediotruzie vor avea traiectorii mai apropiate de cele corespunzătoare pacientului.
  

Tipuri: SAM 2, Protar II. La articulatorul Condylator (variantele Individual şi Varior) panta este inţial curbă în plan sagital şi apoi liniară.

Fig. VII. 16.: Articulator semiadaptabil Dentatus

• 
  Tipul III – au boxe articulare rigide, frezate în general din blocuri de acrilat, conform datelor individualizate ale pacientului.
  

Tipuri: TMJ, Panadent.

Articulatorul Dentatus este un articulator Non-Arcon la care se pot regla:

• 
  Traiectoria condiliană;
  
• 
  Unghiul Bennett;
  
• 
  Platoul incizal permite deplasări antero-posterior şi stânga-dreapta.
  

Ca element accesoriu i se poate monta un simetroscop pentru montarea simetrică a dinţilor artificiali la proteza totală.

Fig. VII. 17.: Montarea simetroscopului

2. ARTICULATOARE TOTAL PROGRAMABILE (ADAPTABILE)
Au individualizate următoarele elemente:

• 
  Înclinarea pantei tuberculului articular;
  
• 
  Articularea pantei retroincisive (ghidaj anterior);
  
• 
  Distanţa de la punctul interincisiv la axa bicondiliană de rotaţie;
  
• 
  Orientarea planului de ocluzie în raport cu un plan de referinţă (planul de la Frankfurt, planul Camper);
  
• 
  Unghiul Bennett, ca particularitate a mişcării de lateralitate;
  
• 
  Mişcarea Bennett;
  
• 
  Unghiul simfizar.
  

Tipuri: Stuart, Denar D5A, Aderer, Stallard.

Analiza mecanică a mişcărilor mandibulare a pus în evidenţă factorii indispensabili pentru reproducerea tridimensională a mişcărilor limită:

• 
  În plan sagital:
  

- Pentru rotaţie:

1.Un centru şi o rază comună;

2. Gradul de rotaţie;

- Pentru translaţie:

1. Forma traiectoriei condiliene;

2. Orientarea traiectoriei condiliene;

• 
  În plan orizontal:
  

- Pentru rotaţie

1. Centru de rotaţie drept şi stânga

2. Distanţa între centrii de rotaţie;

3. Gradul de rotaţie – unghiul Bennett;

- Pentru translaţie:

1. Orientarea şi amplitudinea mişcării Bennett.

PROGRAMAREA ARTICULATOARELOR
Pentru programarea individuală a articulatorului este necesar ca modelele să fie în prealabil montate în poziţia de relaţie centrică, pe baza unei înregistrări grafice sau în ceară. Modelele trebuie să fie prevăzute cu un soclu de control (sistemul Split-Cast de exemplu).

Programarea individuală a articulatoarelor se face pe baza relaţiilor obţinute de la pacient prin:

• 
  Înregistrări intraorale;
  
• 
  Înregistrări grafice extraorale;
  
• 
  Înregistrări electronice.
  

SIMULATOARE ELECTRONICE PROGRAMABILE PRIN COMPUTER

Oferă posibilitatea modelării din acrilat a articulaţiilor de formă, volum şi orientare foarte fidele celor naturale. Ele reprezintă un sistem de înregistrare şi redare electronică a cinematicii mandibulare, fiind redate fidel valorile individuale ale tuturor parametrilor articulari şi ocluzali. Au următoarele caracteristici:

• 
  capacitatea de a individualiza traiectoria condiliană în trei planuri;
  
• 
  programarea ghidajului condilian în funcţie de mişcarea Bennett;
  
• 
  reproduc curburile pantei tuberculului articular pe baza datelor înregistrate pe pacienţi;
  
• 
  au distanţa intercondiliană reglabilă în totalitate;
  
• 
  elementele articulare sunt fixate la braţul inferior, cel superior fiind mobil;
  
• 
  acceptă un ax cinematic de transfer.
  

DUPĂ CONSTRUCŢIE SIMULATOARELE POT FI:

• 
  Tipul ARCON – imită articulaţia anatomică. Condilii de formă sferică se află pe braţul inferior al articulatorului, iar ghidajul condilian se deplasează împreună cu braţul superior. Tipuri: Whip-Mix, SAM, Denar Mark II, Artes SA, Protar.
  

Avantajele simulatoarelor de tip ARCON:

• 
  Variaţia ghidajelor şi formelor condiliene se realizează prin interschimbarea elementelor corespunzătoare de la nivelul boxelor articulare;
  
• 
  O dimensiune verticală de ocluzie mărită, respectiv înălţarea corespunzătoare a stiletului incizal (tijei de orientare anterioară) nu modifică înclinarea relativă a pantelor condiliene faţă de planul de referinţă, programată în prealabil;
  
• 
  La programarea mişcării de mediotruzie cu ajutorul înregistrării poziţiilor excentrice nu este necesară reajustarea înclinării pantei condiliene;
  
• 
  Corespondenţa costrucţiei acestor instrumente cu articulaţia anatomică permite o înţelegere mai bună a simulărilor efectuate în laborator;
  
• 
  Permit prelucrarea înregistrărilor efectuate cu diferite instrumente destinate acestui scop (arc facial, pantograf, etc);
  
• 
  Construcţia acestor simulatoare facilitează schimbarea poziţiei condililor, când aceasta devine necesară.
  

Dezavantajele simulatoarelor de tip ARCON:

• 
  Cele cu unghi de deschidere insuficient nu pot fi deschise la 180 de grade, respectiv braţul superior nu poate fi sprijinit pe masa de lucru prin intermediul unei tije fixate pe partea externă (superioară) a acestuia. Datorită acestui inconvenient, aceste instrumente sunt mai greu de manipulat în timpul modelării funcţionale a diferitelor restaurări protetice;
  
• 
  Prin imposibilitatea unei blocări sigure a condililor în poziţie centrică, în timpul executării diferitelor mişcări se poate pierde foarte uşor contactul dintre condili şi boxele articulare, respectiv pantele de ghidaj corespunzătoare, ceea ce va duce la rezultate eronate. De aceea aceste manopere trebuie executate cu o deosebită atenţie, exercitând o oarecare presiune pe braţul superior în cursul executării mişcărilor.
  

• 
  Tipul NON – ARCON (condilian) – la care condilii articulari se află pe braţul superior al articulatorului, capul condilian fiind cel care se deplasează împreună cu braţul superior. Tipuri: Dentatus, Hanau H2PR, Artex tip S.
  

Avantajele simulatoarelor de tip NON-ARCON:

• 
  Se manipulează uşor şi sigur;
  
• 
  Fixarea sigură a condililor, atât în poziţie centrică cât şi în cursul efectuării diferitelor mişcări excentrice;
  
• 
  Posibilitatea deschiderii maxime a articulatorului, cu sprijinirea braţului superior prin intermediul unei tije pe masa de lucru a tehnicianului dentar.
  

Dezavantajele simulatoarelor de tip NON-ARCON:

• 
  Mărirea dimensiunii verticale, respectiv înălţarea corespunzătoare a stiletului incizal (tijei de orientare anterioară) modifică înclinarea relativă a pantelor condiliene faţă de planul de referinţă, programată (reglată) în prealabil;
  
• 
  Nu poate fi realizată modificarea individuală a ghidajelor şi formelor condiliene, acestea fiind dependente de detaliile constructive ale aparatului;
  
• 
  La programarea ghidajului posterior cu ajutorul unor înregistrări ale poziţiilor excentrice ale mandibulei, sunt necesare corecturi, în sens geometric. Astfel, la programarea mişcării de mediotruzie, în funcţie de unghiul Bennett determinat, vor fi necesare retuşări ale mişcării de propulsie, corespunzător înclinării pantei tuberculului articular programată anterior. În practică se utilizează tabele specifice;
  
• 
  Modul de construcţie al simulatorului nu corespunde articulaţiei temporo-mandibulare anatomice, fiind necesară inversarea în oglindă a tuturor parametrilor care vor fi progamaţi, fapt ce poate cauza unele erori, îngreunând înţelegerea simulării.
  

A B

Fig. VII. 18.: A. Non-arcon; B. Arcon; C. Unghiuri variabile; F. Unghiuri fixe; CP. Planuri ocluzale variabile

Diferenţa esenţială dintre cele două articulatoare constă în modul de demontare al braţului superior.

• 
  La tipul ARCON braţul superior se sprijină pe bulele condiliene, de aceea când este folosit trebuie să se controleze permanent dacă suprafaţa de ghidaj a braţului superior se află în contact cu bulele condiliene.
  
• 
  La tipul NON-ARCON braţul superior este blocat în şanţul ghidajului condilian.
  
• 
  Diferenţele de angulaţie sunt de asemenea evidente, mai ales între traiectoria condiliană şi axa verticală sau axa balama a braţului superior.
  

ALEGEREA SIMULATORULUI:

Medicul va alege instrumentul cel mai simplu care satisface necesităţile cazului respectiv. Pe măsură ce complexitatea unui simulator creşte, se înmulţesc şi posibilităţile de eroare. Astfel, la realizarea unei proteze totale mobile se va ţine cont de:

• 
  Tipul de ocluzie care va fi refăcută (conceptul ocluzal la care se apelează);
  
• 
  Designul dinţilor artificiali posteriori;
  
• 
  Ghidajele dentare excursive;
  
• 
  Înregistrările articulare care pot fi efectuate în vederea programării simulatorului.
  

În edentaţia parţială rezolvată prin proteze mobilizabile se recomandă:

• 
  Un simulator mediu – în edentaţiile clasa a III-a Kennedy, când se înlocuiesc câţiva dinţi posteriori, iar frontalii naturali sunt prezenţi şi asigură dezocluzia dinţilor posteriori naturali şi artificiali în protruzie şi laterotruzie;
  
• 
  Un simulator parţial programabil – în rezolvarea edentaţiilor din clasele I-a, a II-a şi a III-a Kennedy;
  
• 
  Simulatoarele total programabile şi cele electronice se folosesc foarte rar, doar în cazurile dificile de edentaţie parţială, care necesită reabilitări ocluzale de amploare.