Vector european

c) Diplomaţia preventivă 
La începutul anilor ‘90, odată cu sfârşitul războiului 
rece,  la  ordinea  de  zi  a  celor  mai  prestigioase  instituţii 
internaţionale  şi-a  găsit  înaintare  tematica  diplomaţiei 
preventive.  În  ianuarie  1992,  Consiliul  de  Securitate  al 
Organizaţiei  Naţiunilor  Unite,  întrunit  în  şedinţă  la 
nivelul şefilor de state şi guverne, a cerut recomandaţii 
în  vederea  întăririi  capacităţii  Naţiunilor  Unite  în 

21 
 
domeniul  diplomaţiei  preventive  pentru  operaţiile  de 
menţinere şi asigurare a păcii [11]. 
În lumea contemporană este recunoscută actualitatea 
diplomaţiei preventive ca formă de activitate politică. În 
ceea  ce  priveşte  concepţia  diplomaţiei  preventive,  care 
cuprinde  definiţia,  formele,  metodele,  mijloacele  şi 
instrumentele  ei,  putem  constata  că  aceasta  este  în 
proces  de  formare,  fapt  despre  care  ne  vorbeşte 
varietatea  de  opinii  în  domeniul  respectiv,  spectrul  lor 
larg şi multiplu. 
Aşa,  de  exemplu,  unii  autori  limitează  termenul 
diplomaţie  preventivă  doar  la  eforturile  de  a  ţine 
conflictele de la izbucnire sau de la reaprinderea lor. În 
acest  sens,  după  cum  menţionează  autorul  american 
Michael S. Lund, însuşi termenul diplomaţie preventivă 
înseamnă  diplomaţie  închisă,  efectuată  de  către 
oficialităţi la nivel înalt cu scopul de a îndrepta situaţia 
internaţională  deteriorată  sau  folosirea  de  către 
Secretarul  General  al  ONU  a  bunelor  oficii  pentru  a 
media  conflictul  sau  chiar  încetarea  focului.  Din  alt 
punct  de  vedere,  diplomaţia  preventivă  este  văzută  ca 
orice efort care opreşte sau limitează conflictul la orice 
stadiu, chiar supravegherea războiului declanşat de la o 
răspândire mai largă sau atenuarea distrugerilor posibile 
în război. 
Există însă şi părerea că diplomaţia preventivă nu ar 
trebui restrânsă la preîntâmpinarea conflictelor propriu-
zise, a ostilităţilor armate deschise de către două sau mai 
multe  părţi  antagoniste.  Termenul  „diplomaţie 
preventive”  nu  specifică  ce  urmează  să  fie  prevenit. 
Astfel,  noţiunea  de  prevenţie  poate  să  fie  pusă  la  baza 
chiar  a  viitorului  în  etiologia  conflictului,  să  includă 
sisteme  de  măsuri  şi  programe  cu  caracter  social-
economic, cultural, educativ, juridic, întreprinse în plan 
internaţional  şi  naţional,  cum  ar  fi  programe  de 
dezvoltare  economică,  planificare  a  familiei,  migraţia 
etc.  Realizarea  lor  aplanează  condiţiile  ce  creează 
conflicte precum sărăcia, suprapopulaţia, ignoranţa etc.  
Astfel  definiţia  cea  mai  completă  a  diplomaţiei 
preventive ar trebui să includă întregul şir de lucruri pe 
care statele moderne le fac ca să-şi configureze relaţiile 
şi  care  afectează  bunăstarea  umană,  inclusiv  relaţiile 
diplomatice, comerţul, călătoriile, drepturile omului etc., 
in  timp  ce  toate  aceste  politici  şi  activităţi  ar  putea 
determina viitorul prospect al păcii sau războiului. 
Una  din  definiţiile  diplomaţiei  preventive  este 
propusă  de  către  autorul  rus K.  Bеcheașev.  Diplomaţia 
preventivă 
sunt 
acţiunile 
îndreptate 
spre 
preîntâmpinarea  apariţiei  diferendelor  între  părţi, 
neadmiterea  evaluării  în  conflicte  a  diferendelor 
existente  şi  limitarea  dimensiunilor  conflictelor  după 
apariţia lor [12]. 
Actuala temă referitoare la prevenţie este în corelaţie 
nu numai cu aşa termeni ca diplomaţia preventivă, dar şi 
uneori  prevenţia  crizelor,  prevenţia  conflictelor, 
administrarea  conflictelor,  folosiţi  fără  schimbări,  chiar 
dacă  diferenţele  conceptuale  pot  avea  implicaţii 
importante pentru deciziile politice. 
În  viziunea  autorului  englez  Victor  Ives  Ghebali 
distincția între prevenţie, administrare şi rezolvare nu au 
o  justificare  solidă.  Noţiunea  de  conflict  şi  cea  de 
diferend  se  intersectează  substanţial,  unica  diferenţă 
posibilă  fiind  că  cea  din  urmă  aparţine  vocabularului 
tehnic  curent  al  dreptului  internaţional.  În  afară  de 
aceasta,  noţiunile  de  „criză” şi  „conflict”  sunt  dialectic 
interdependente  după  cum pot fi două faze  succesive  a 
unei singure situaţii. Iată de ce o definiţie mai riguroasă 
a diplomaţiei preventive este necesară şi ar trebui:  
•  să indice ce este diplomaţia preventivă în esenţă 
şi cum s-o distingem de alte forme de diplomaţie şi alte 
intervenţii în conflict;  
•  să vorbească ce fel de probleme intenţionează să 
desemneze;  
•  să  arate  prin  ce  tehnici  şi  instrumente  se 
realizează şi cine este antrenat în activitate.  
O  definiţie  utilă  pentru  scopurile  numite  este 
propusă  de  către  Michel  S.  Lund  în  proiectul  lucrării 
sale  despre  prevenirea  conflictelor  violente  [13].  În 
viziunea  acestui  autor,  diplomaţia  preventivă  include 
activităţi 
diplomatice 
guvernamentale 
sau 
nonguvernamentale,  politice,  economice,  militare  sau 
alte eforturi care sunt întreprinse în mod deliberativ la o 
etapă  timpurie  să  reţină  statele  sau  grupe  sociale  de  la 
ameninţarea cu forţa, aplicarea forţei sau constrângerea 
ca  mijloace  de  rezolvare  a  diferendelor  politice,  care 
apar  de  la  efectele  destabilizatoare  a  schimbărilor 
naţionale sau internaţionale.  
Diplomaţia preventivă are ca scop să descurajeze sau 
să minimalizeze ostilităţile, iar în cazul când conflictul a 
evaluat până la confruntări armate, să reducă tensiunile, 
să ajusteze diferenţele, să creeze canale pentru soluţii şi 
să  uşureze  insecurităţile şi condiţiile  materiale  care  pot 
provoca  violenţa.  Trei  părţi  ale  acestei  definiţii  conţin 
orientarea  la  acţiunea  timpurie,  ca  bază  a  diplomaţiei 
preventive, 
metodele 
diplomaţiei 
preventive, 
nerecurgerea  la  forţă  sau  constrângerea  în  rezolvarea 
diferendelor politice. 
Luând  ca  bază  această  definiţie,  Michael  S.  Lund 
argumentează  existenţa  următoarelor  forme  de 
diplomaţie.  Existenţa  a  aşa  tipuri  de  diplomaţie  ca 
diplomaţia tradiţională, diplomaţia de criză, de război şi 
diplomaţie  preventivă.  Aici  s-ar  putea  adăuga  că  mai 
sunt cunoscute şi aşa tipuri de diplomaţie ca diplomaţia 
secretă,  diplomaţia  economică,  diplomaţia  ad-hoc, 
diplomaţia  multilaterală  etc.  Pentru  a  elucida  însă 
conceptul diplomaţiei  preventive  în  plan  comparativ  ne 
vom oferi la primele trei tipuri. 
Concluzii și recomandări 
Realizarea  activităţilor  diplomatice  ale  unui  stat  se 
concentrează  în  primul  rând,  în  organul  de  stat 
specializat.  Un  atare  minister  există,  într-o  formă  sau 
alta,  în  fiecare  stat.  În  orice  guvern  există  un 
departament  ministerial  însărcinat  cu  managementul 
afacerilor externe. Conducerea influenţează şi determină 
personalul  diplomatic  să  participe  activ  la  realizarea 
obiectivelor  politicii  externe,  reprezintă  organul  central 
de specialitate al sistemului serviciului diplomatic, creat 
special  pentru a  organiza  şi desfăşura  direct  relaţiile  de 
politică  externă  ale  statului.  Este  instrumentul 
privilegiat  al  desfăşurării  raporturilor  internaţionale 
dintre  state,  el  fiind  organizat  şi  funcţionează  potrivit 
legilor şi intereselor de politică externă ale fiecărui stat; 
orice  stat  trebuie  să  ţină  seama  însă  de  particularităţile 
societăţii internaţionale şi de evoluţia acesteia. 

22 
 
Una  dintre  aceste  ţări  este  Republica  Moldova 
pentru  care,  în  situaţia  în  care  se  află  în  prezent,  unul 
dintre  elementele  cheie  îl  reprezintă  armonizarea 
relaţiilor  externe,  arma  de  bază  a  acestei  activităţi 
reprezentând  diplomaţia.  La  momentul  dat  diplomaţia 
este  o  armă  exclusivă  pentru  Republica  Moldova  în 
promovarea 
intereselor 
sale 
peste 
hotare, 
în 
exclusivitatea dobândirii unor parteneriate strategice noi 
în relaţiile externe. Actualitatea problemei se rezumă la 
faptul  că  aşezarea  economico-geografică  a  Republicii 
Moldova  plasează  ţara  la  confluenţa  diversificării  şi 
stabilirii unor parteneriate externe durabile. Un moment 
destul  de  important  este  faptul  că  actualitatea 
comprimării  şi  ajustării  momentelor  desfăşurării 
diplomaţiei  Republicii  Moldova  trebuie  să  fie 
subordonată  cerinţelor  timpului  fapt  care  necesită 
schimbări  permanente  în  modalitatea  desfăşurării 
relaţiilor externe. 
 
 
 
 
Referinţe bibliografice: 
1. 
Burian A., Drept Internaţional Public. Vol. II, Chişinău 2003, pag. 23-29. 
2. 
Strategia  Republicii  Moldova  privind  asocierea  la  Uniunea  Europeană  (proiect),  Ministerul  Afacerilor 
Externe, Chișinău, 2003. 
3. 
Mazilu D., Diplomaţia – ştiinţa şi arta. în Cadran Politic Nr. 12 2003, pag. 27. 
4. 
Titulescu N., Diplomaţia României în perioada interbelică, Bucureşti 1928, pag. 34. 
5. 
Mazilu D., Diplomaţie deschisă şi secretă - evoluţii caracteristice. Revista Lumea, Nr 10, 2000, p. 44. 
6. 
Tănasie  P.,  Economie  internaţională.  Teoria  şi  practica  relaţiilor  economice  internaţionale,  Bucureşti 
1992, pag. 133. 
7. 
Silasi G., Sîrghi N, Şoşdean, C, Diplomaţia comunitară, Cluj-Napoca, Efes, 2001, pag. 154. 
8. 
Deruţa I., Relaţii economice internaţionale, Bucureşti 1999, pag. 50. 
9. 
Deutsch  K.,  External  Involvement  in  Internal  War,  reprodus  în  Felthan,  R.G.,  Introducere  în  dreptul  şi 
practica diplomatică, Bucureşti, All, 1996, pag. 18. 
10.  Rana K., Bilateral Diplomacy,Chapter 4: Economic Diplomacy.  
 
Surse electronice 
11. 
https://www.mfa.gov.md/
 - (accesat 30.10.2019). 
12.  http://www.mae.ro/ - (accesat 31.10.2019). 
13. 
http://textus.diplomacy.edu/thina/
 - (accesat 01.11.2019). 
 
 
 
 
CZU 328.185 
COMBATEREA CORUPȚIEI – UNA DIN PRIORITĂȚILE GUVERNĂRII DEMOCRATICE 
PÎRȚAC Grigore, 
doctor în științe politice, conferențiar universitar, 
Universitatea de Studii Europene din Moldova, 
MOȘNEAGA Gheorghe, 
lector universitar, doctorand 
Universitatea de Studii Europene 
REZUMAT 
În  acest  articol  autorii  analizează  fenomenul  corupției  în  Republica  Moldova  în  contextul  schimbărilor 
democratice.  Sunt  examinate  cauzele  corupției  în  Republica  Moldova,  evidențiate  căile  minimizării  și  combaterii  a 
fenomenului corupției.  Autorii analizează  cadrul legislativ și normativ al  Republicii Moldova, modificările care reies 
din Acordul de asociere cu Uniunea Europeana. Autorii elucidează sursele bibliografice științifice moldovenești în care 
este examinat fenomenul corupției, căile și mecanismele combaterii ei. 
Cuvinte-cheie: corupție, transformări democratice, acord de asociere, căi de combatere. 
 
COMBATING CORRUPTION – ONE OF THE PRIORITY OF DEMOCRATIC GOVERNANCE 
PÎRȚAC Grigore, 
PhD in Political Sciences, Associate Professor, 
University of European Studies of Moldova 
MOȘNEAGA Gheorghe, 

23 
 
University lecturer, doctoral student 
University of European Studies of Moldova 
SUMMARY 
In the following article, the authors are analyzing the phenomenon of corruption in the Republic of Moldova in 
the  context  of  democratic  changes.  The  causes  of  corruption  in  the  Republic  of  Moldova  are  analyzed,  and  ways  of 
minimizing and combating the phenomenon of corruption are presented. The authors are analyzing the legislative and 
normative  frameworks,  as  well  as  the  modifications  made  based  on  the  Association  Agreement  with  the  European 
Union.  The  authors  are  elucidating  the  Moldovan  scientific  bibliographical  sources  that  examine  the  phenomenon  of 
corruption, the ways and mechanisms of combating it. 
Key words: corruption, democratic transformations, Association Agreement, ways of combating. 
 
În  1991  Republica  Moldova  și-a  proclamat 
independența, declarându-și statutul de stat democratic, 
care  împărtășește  valorile  general-umane  și  își  exprimă 
interes  comun  cu  țările  europene  și  toate  statele  lumii. 
Printre interese comune se subînțelege menținerea păcii, 
valorificarea vieții  umane, promovarea  democrației  și  a 
statului  de  drept  –  lucruri  fără  de  care  societatea 
modernă  ar  fi  greu  de  imaginat.  Din  păcate,  atingerea 
acestor  interese  în  Republica  Moldova  adesea  lasă  de 
dorit, fiindcă într-o țară, care a  ieșit din sub tutela unui 
regim  autoritar,  este  foarte  greu  să  te  debarasezi  de 
metodele  și  „tradițiile”  acestui  regim.  O  asemenea 
„tradiție”,  în  sensul  dat,  este  corupția,  un  fenomen 
negativ,  prevalent  în  societățile  nedemocratice,  în 
societățile în tranziție spre democrație și, într-o măsură 
redusă,  în  societățile  democratice.  Lupta  cu  corupția 
este  și  ea  un  interes  comun  al  țărilor  europene  și  al 
majorității statelor lumii.  
De ce este corupția un fenomen negativ? Ea permite 
infractorilor să scape de judecată, ea permite indivizilor 
compromiși, instabili sau, pur și simplu incompetenți, să 
ajungă  la  posturi  de  conducere,  de  securitate  saula 
volanul  unui  automobil,  ceea  ce,  potențial,  poate  să-i 
transforme în noi infractori, să distrugă viața unui om, a 
unei  familii  sau  a  unei  țări  întregi.  Însă  ceea  ce  este  și 
mai  rău  în  corupție  este  faptul  că  ea  dă  naștere  unei 
corupții  mai  mari:  un  individ  cu  putere  se  folosește  de 
statutul său pentru a extorca diverse bunuri sau beneficii 
de  la  alți  indivizi,  șantajân-du-și  victima.  Victima  dată, 
la rândul său, se învață că este posibil de „a te înțelege” 
și  începe  să  practice  aceleași  metode  pentru  a-și  atinge 
scopurile  personale.  Corupția  este  un  pericol  național, 
nu  doar  pe  plan  extern,  având  potențialul  de  a  fi 
exploatată  de  dușmanii  unii  țări,  de  exemplu,  dar  și  în 
plan  intern,  slăbind  economia  țării,  calitatea  cadrelor 
profesionale și integritatea morală a cetățenilor.  
În  Republica  Moldova  corupția  este  o  problemă 
actuală.  Ea  se  găsește  în  toate  sferele  de  viață,  la  toate 
nivelele,  ceea  ce  este  inadmisibil  într-un  stat 
democratic, care dorește să adere la comunitatea statelor 
europene. Este o ironie atunci când unii din cei mai mari 
adepți ai vectorului european au fost și sunt persoanele 
acuzate  de  cea  mai  mare  corupție  în  țară.  Aceasta 
diminuează  imaginea  Uniunii  Europene  în  ochii 
populației slab informate, care, astfel, asociază Uniunea 
cu  o  entitate  suprastatală  ce  favorizează  corupția  și  pe 
cei care o practică. Aceasta, la rândul său, se extinde și 
spre imaginea altor valori europene sau general-umane, 
precum  democrația,  drepturile  omului  și  altele, 
discreditându-le. 
Însă,  dacă  Republica  Moldova  și-a  declarat  dorința 
și  și-a  asumat  angajamentul  de  a  deveni  un  stat  cu 
adevărat  democratic  și  membru  al  UE,  ea  trebuie  să  se 
conformeze anumitelor condiții, una din care este cea de 
a  combate  și  de  a  reduce  corupția  din  țară.  Pentru 
aceasta,  Republica  Moldova  a  semnat  mai  multe 
documente  internaționale  și  își  fortifică  cooperarea  cu 
partenerii strategici. 
După  cinci  ani  de  implementare  a  Acordului  de 
Asociere, 
cooperarea 
sectorială 
dintre 
Uniunea 
Europeană  și  Republica  Moldova  este  mai  consolidată, 
în  special,  în  domeniul  cercetării,  al  inovării  și  cel  al 
educației. Beneficiile, de asemenea, au fost multiplicate 
de  regimul  fără  vize  cu  UE,  lansat  la  28  aprilie  2014. 
Cooperarea  în  domeniul politicii  externe  și  securității  a 
fost  aprofundată.  Totuși,  funcționarea  instituțiilor 
democratice,  fortificarea  statului  de  drept  și  a 
independenței  justiției  nu  au  cunoscut  transformări 
evidente, ceea ce a afectat mult calitatea dialogului UE--
Moldova, implicit valorificarea deplină a suportului din 
partea Uniunii Europene. 
Acestea  sunt  principalele  constatări  ale  „Raportului 
Alternativ:  5  ani  de  implementare  a  Acordului  de 
Asociere  UE--Moldova  (2014-2019)  –  Progrese, 
Constrângeri  și  Priorități”,  prezentat  de  experții 
Centrului  Analitic  Independent  „Expert-Grup”  și  ai 
Institutului pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), 
cu  suportul  Fundației  Konrad  Adenauer.  În  acest 
context,  una  din  prioritățile  actuale  ale  reformelor 
economice,  politice  și  sociale  din  Republica  Moldova 
este prevenirea și combaterea corupției.  
Din  punct  de  vedere  juridic,  corupția  este  definită 
prin  Legea  privind  combaterea    corupției  și 
protecționismului nr.900--XIII din 27 iunie 1996, ca un 
fenomen    antisocial  ce  reprezintă  o  înțelegere  ilegală 
între două părți, una propunând sau promițând privilegii 
sau  beneficii  nelegitime,  cealaltă,  antrenată  în  serviciul 
public,  consimțind  sau  primindu-le  în  schimbul 
executării  sau  neexecutării  unor  anumite  acțiuni 
funcționale,  ce  conțin  elemente  ale  infracțiunii 
prevăzute  în  Codul  penal  [1].  Corupția  reprezintă  o 
provocare  majoră  la  adresa  democrației  și a  statului de 
drept. Aceasta determină luarea unor decizii și o alocare 
a  resurselor  care  nu  reflectă  interesele  publicului  și 
concentrează  puterea  politică  în  mâinile  unui  cerc 
restrâns. La rândul său, acest lucru face ca liderii politici 
și  instituțiile  să-și  piardă  legitimitatea  și  încrederea 
populației, ceea ce le scade capacitatea de a guverna. De 
asemenea,  corupția  face  ca  autoritățile  locale  și 
regionale să devină ineficiente și ineficace în exercitarea 

24 
 
atribuțiilor  lor.  Drept  urmare,  deciziile  sunt  luate 
neavând  la  bază  interesele  societății  în  ansamblu,  ci 
pornind  de  la  interesele  personale  ale  celor  care  iau 
deciziile și ale asociațiilor acestora. Acest lucru duce la 
utilizarea  ineficientă/greșită  a  banilor  publici,  la 
încheierea contractelor cu furnizori cu prestație slabă și 
la alocarea necorespunzătoare  a bugetului. Mai mult ca 
atât,  duce  la  delapidare  de  bani  și  resurse,  iar 
funcționarii  publici  se  folosesc  de  poziția  pe  care  o 
ocupă  pentru  a  se  îmbogăți  pe  seama  celor  pe  care  au 
datoria de a-i sluji.  
Corupția  mai  poate  duce  la  desemnarea  funcțiilor 
publice  pe  baza  favoritismului  și  nu  pe  meritocrație, 
ceea ce înseamnă că autoritățile locale și regionale nu au 
acces la cele mai pregătite cadre și mai strălucite talente. 
La  rândul  său,  acest  lucru  creează  un  mediu  propice 
pentru  răspândirea  corupției  și  reduce  și  mai  mult 
eficiența  și  eficacitatea  administrației.  La  fel,  corupția 
dăunează  dezvoltării  economice.  Aceasta  face  ca  banii 
publici să fie direcționați și către mediul de afaceri mai 
puțin  competent,  care  nu  întotdeauna  prestează  servicii 
sau produse inovative sau mai accesibile ca preț. Piețele 
necompetitive, asociate cu impactul negativ al corupției 
asupra 
calității 
serviciilor 
publice 
locale 
și 
infrastructurii, ar putea demotiva investitorii privați, cei 
internaționali  să  vrea  să  investească  într-o  regiune 
anume. 
Cu  referire  la  legislația  națională,  Articolul  16  din 
Legea privind prevenirea și combaterea corupției nr. 90 
din  25.04.2008,  stabilește  răspunderea  instituțională 
pentru  infracțiunile  de  corupție,  în  conformitatea  cu 
Codul Penal. În același articol sunt enumerate actele de 
corupție:  corupția  activă,  corupția  pasivă,  traficul  de 
influență,  oferirea  de  mită  și  luarea  de  mită.  Agenții 
publici, inclusiv cei străini, persoanele fizice și entitățile 
corporative  poartă  răspundere  în  conformitate  cu 
prevederile Codului Penal pentru comiterea deliberată a 
actelor  de  corupție,luarea  de  mită  activă  și  pasivă, 
extorcarea  de  fonduri,  abuz  în  serviciu,  luarea  de  mită 
de  către  funcționarii  publici  străini  și  traficul  de 
influență [2].  
Cauzele  principale  ale  fenomenului  corupției  în 
Republica  Moldova,  în  opinia  unor  experți,  țin  de 
aspectul  legislativ,  precum  „imperfecțiunea  și 
neaplicarea  cadrului  legal,  lipsa  voinței  politice  de  a 
întreprinde măsuri radicale (ca exemplu pot servi statele 
Georgia,  Hong  Kong)”,  aplicarea  unor  „pedepse 
ușoare”.  Pot  fi  menționate  și  cauze  ce  țin  de  situația 
economică,  precum  „nivelul  mic  al  salariilor  în 
comparație  cu  prețurile  mari”,  „sărăcia,  nivelul  scăzut 
de  trai,  nivelul  jos  de  motivare  a  funcționărilor”. 
Totodată,  majoritatea  experților  au  atenționat  și  unele 
cauze  ce  țin  de  factorul  uman,  precum  „nivelul  jos  al 
integrității  funcționarilor”  sau  „lipsa  voinței  politice  de 
a  o  contracara”,  „prevalarea  ”cumătrismului”  și 
nepotismului în structurile de stat și ale birocratismului 
[3, p. 116].  
În  opinia  cercetătorilor  A.  Colațchi,  I.  Sandu  [4,  p. 
127], pentru a obține rezultate palpabile în lupta contra 
corupției,  trebuie  anihilate  următoarele  cauzele  ale 
corupției: 
-  Depășirea  stării  de  lucruri  moștenite  de  la 
regimului politic totalitar; 
-  Cadrul legal și imperfecțiunea actelor legislative;  
-  Ineficiență instituțiilor puteri de stat; 
-  Deficiența  societății  civile,  sciziunea  dintre  putere 
și societate; 
-  Caracterul  neconsolidat  al  instituțiilor  și  tradițiilor 
democratice; 
-  Duplicitatea standardelor morale. 
Perspectiva  europeană  a  Republicii  Moldova  a  fost 
consolidată  prin  Rezoluția  Parlamentului  European  din 
17  aprilie  2014,  în  care  este  stipulat  expres  că  prin 
semnarea  Acordului  de  Asociere  nu  se  finalizează 
relațiile  cu  Uniunea  Europeană.  În  conformitate  cu 
articolul  49  al  Tratatului  pentru  Uniunea  Europeană, 
Georgia, Republica Moldova și Ucraina, ca și orice stat 
european, au perspective europene și pot cere să devină 
țări  membre  ale  Uniunii  cu  condiția  că  vor  adera  la 
principiile  democrației,  vor  respecta  libertățile 
fundamentale, 
drepturile 
omului, 
inclusiv 
ale 
minorităților,  și  vor  garanta  funcționarea  statului  de 
drept. 
Parteneriatul  Estic  reprezintă  o  dimensiune  specială 
a  politicii  europene  de  vecinătate,  în  particular: 
Summitul  de  la  Bruxelles  din  23-24  noiembrie  2017  a 
fost  unul  tehnic,  reafirmându-se  angajamentul  comun 
față  de  parteneriatul  strategic,  bazat  pe  valori  comune, 
pe  interes  și  înțelegere  reciprocă,  pe  asumare, 
responsabilitate  partajată  și  diferențiere  reciprocă,  care 
apropie  țările  partenere  est-europene  de  Uniunea 
Europeană. 
Cele  20  de  obiective  planificate  pentru  anul  2020 
sunt concepute ca un instrument de lucru, proiectat într-
un  mod  incluziv  cu  toate  părțile  interesate.  Obiectivele 
menționate  în  capitolul  „Consolidarea  instituțiilor  și  a 
bunei  guvernanțe”  se  referă  la  consolidarea  statului  de 
drept  și  a  mecanismelor  de  combatere  a  corupției  prin 
sprijinirea  creării  unor  structuri  durabile,  menite  să 
prevină  și  să  combată  în  mod  eficient  corupția  și 
spălarea banilor [5, p.35]. 
În  acest  context,  Consiliul  Europei  cere  Republicii 
Moldova 
să 
îmbunătățească 
și 
să 
garanteze 
implementarea  eficientă  a  legislației  anticorupție,  prin 
respectarea  statutului  parlamentarilor,  judecătorilor  și 
procurorilor.  De  asemenea,  într-un  raport  publicat  la  1 
ianuarie  2018,  GRECO  (Grupul  Statelor  împotriva 
Corupției,  organism  al  Consiliului  Europei)  identifică, 
de 
asemenea, 
ca 
probleme-cheie: 
aplicarea 
inconsecventă  a  legilor  și  politicilor  anticorupție, 
precum și lipsa de independență și capacitățile slabe ale 
principalelor  instituții  responsabile  cu  lupta  împotriva 
corupției. 
"Încă  este  nevoie  de  reforme  importante  în 
Republica  Moldova  pentru  a  preveni  și  combate 
corupția.  Este,  de  asemenea,  crucial  ca  măsurile 
pozitive,  cum  ar  fi  noua  lege  privind  serviciul 
procuraturii,  să  fie  efectiv  puse  în  aplicare",  afirmă 
secretarul  general  al  Consiliului  Europei,  Thorbjorn 
Jagland, citat în comunicat. 
”Comisia  Națională  de  Integritate,  competentă  în 
privința  integrității  și  conflictelor  de  interese  în  cazul 
parlamentarilor,  judecătorilor  și  procurorilor,  trebuie 
întărită  semnificativ,  deoarece  nu  are  independență  și 

25 
 
putere necesară pentru a controla corespunzător activele 
și  declarațiile  de  avere”,  mai  evidențiază  de  asemenea 
GRECO în raport.  Documentul atrage  atenția și asupra 
lipsurilor  cruciale  din  regimul  de  sancțiuni.  GRECO 
recunoaște că au fost luate măsuri pozitive în Parlament 
pentru  a  facilita  accesul  la  informațiile  privind 
activitatea legislativă, dar că mai trebuie depuse eforturi 
pentru  a  asigura  o  dezbatere  democratică  potrivită  sau 
pentru  a  extinde  participarea  publică  la  procesul 
legislativ.  „Trebuie  adoptat  un  cod  de  conduită  pentru 
parlamentari,  iar  integritatea  în  legislativ  trebuie 
susținută și consolidată”, se mai menționează în raport. 
Consiliul  European  atrage  de  asemenea  atenția  că 
imunitatea  parlamentară  reprezintă  un  obstacol 
semnificativ  în  a-i  aduce  în  fața  justiției  pe  aleșii 
suspectați de  corupție. Raportul evidențiază că există  o 
percepție  negativă  în  rândul  opiniei  publice  privind 
sistemul  judiciar  din  Republica  Moldova  și  că  este 
nevoie  de  acțiuni  hotărâte  pentru  a  reclădi  încrederea 
publică.  În  total  sunt  lansate  18  recomandări  pentru 
Republica Moldova, a căror implementare va fi evaluată 
de GRECO în prima jumătate a anului 2018 [6]. 
În  acest  scop,  a  fost  implementat  proiectul 
„Combaterea  corupției  prin  aplicarea  legii  și  prevenire 
(CLEP)” în Republica Moldova. Acesta este un proiect 
comun  al  Consiliului  Europei  și  al  Uniunii  Europene 
(UE),  menit  să  consolideze  cadrul  național  de  luptă 
împotriva  corupției  și  spălării  banilor.  Proiectul  a 
debutat  pe  1  iunie  2017.  El  va  avea  o  durată  de  36 de 
luni,  un  buget  de  2.225.000  euro  și  este  cofinanțat  de 
UE și Consiliul Europei. Proiectul este implementat de 
Consiliul Europei. 
Cu referire la consecințele corupției datele statistice 
oficiale,  precum  și  cele  prezentate  de  organizațiile 
nonguvernamentale  specializate  în  domeniu,  rezultatele 
cercetărilor  științifice,  socio-criminologice,  informațiile 
organelor 
de 
drept, 
datele 
statisticii 
judiciare, 
publicațiile  din  mass-media  impun  constatarea  faptului 
că  fenomenul  corupției  a  afectat  domeniile:  politic  și 
instituțional, economic, judiciar și de drept, de instruire 
și educație, de asistență socială și medicală, investițional 
și  de  comerț  internațional,  subminând  grav  statalitatea 
Republicii Moldova. 
Impactul  economic  al  corupției  se  manifestă  în 
diverse  moduri.  Tergiversarea  birocratică  la  întocmirea 
documentelor,  incapacitatea  statului  de  a  asigura 
securitatea  producătorilor,  lobbyismul,  protecționismul, 
traficul de influență, concurența neloială, reglementări și 
controale  de  stat  excesive,  ce  afectează  mecanismele 
economiei  de  piață  și  liberă  concurență,  descurajând 
potențialii  investitori  și  inițiativa  de  întreprinzător,  duc 
la  creșterea  costului  proiectelor  publice,  la  diminuarea 
eficienței  economice,  la  extinderea  evaziunii  fiscale,  la 
reducerea  plăților  la  buget  și  la  dezvoltarea  economiei 
subterane. 
Efectele  social-politice  ale  corupției  se  manifestă 
prin  degradarea  funcțională,  politică  și  morală  a 
autorităților  publice  centrale  și  locale,  ceea  ce  este  o 
extindere  a  corupției  politice,  prin  diminuarea 
competenței  politice  transparente  și  responsabile,  prin 
pauperizarea populației și creșterea tensiunii sociale. 
În  activitatea  executivului,  corupția  are  drept  efect 
calitatea  diminuată  a  administrației  publice;  un  sistem 
de  decizii  neoficiale;  legăturii  strânse  între  crima 
organizată, funcționarii publici și politicieni corupți, etc. 
Efectele  corupției  se  exteriorizează  și  în  relațiile 
internaționale,  manifestându-se  prin  comportamentul 
incompetent,  iresponsabil,  provocator  și  subiectiv-
convențional  al  persoanelor  cu  funcții  de  răspundere 
care,  în  relațiile  cu  partenerii  străini,  promovează  în 
mod  prioritar  interesele  personale  și  corporative  în 
raport  cu  interesele  naționale,  ceea  ce  subminează 
iremediabil imaginea și credibilitatea țării în calitatea sa 
de partener în relații internaționale [7].        
În  concluzie,  considerăm  că  pentru  ameliorarea 
situației privind prevenirea și combaterea corupției va fi 
necesară realizarea următoarelor măsuri: 
- 
Cooperarea  între  instituțiile  statului  cu 
atribuții în combaterea corupției și societatea civilă; 
- 
Acţiunile  de  prevenire  şi  de  combatere  a 
corupţiei  vor  fi  întreprinse  cu  respectarea  plenară  a 
drepturilor  omului  şi  a  libertăţilor  fundamentale, 
menționate  în  legislaţia  Republicii  Moldova,  în 
instrumentele  juridice  internaţionale,  mai  ales  în 
Declaraţia  universală  a  drepturilor  omului  şi  în 
Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului 
şi a libertăţilor fundamentale; 
- 
Cooperarea  cu  instituțiile  europene  abilitate 
cu sarcina utilizării legale a fondurilor europene; 
- 
Modificarea  și  completarea  cadrului  național 
care  să  ducă  la  îmbunătățirea  prevenirii,  investigării  și 
combaterii infracțiunilor cu caracter financiar;  
- 
Acţiunile  de  prevenire  a  corupției  să  fie 
îndreptate  spre    neutralizarea  cauzelor  şi  a  condiţiilor 
care  generează  sau  favorizează  acest  flagel,  iar 
prioritatea  măsurilor  de  prevenire  să  fie  justificată  prin 
efectele  acestora  şi  anume:  crearea  noilor  locuri  de 
muncă,  lichidarea  economiei  tenebre,  creşterea 
veniturilor  populației,  îmbunătăţirea  calităţii  serviciilor 
publice,  stimularea  încrederii  membrilor  societății  în 
activitatea anticorupţie desfășurată de instituțiile statului 
şi a participării societății civile în acest proces; 
- 
Perfecționarea  cadrului  legislativ  național 
prin  adoptarea  de  noi  amendamente  la  Codul  de 
procedură  penală  pentru  a  se  consolida  investigarea 
actelor  de  corupție,  spălare  de  bani  și  finanțare  a 
terorismului; 
- 
Implementarea    adecvată  a  noii  Legi  de 
prevenire  și  combatere  a  spălării  banilor  și  finanțării 
terorismului [8] și a întregii legislații de integritate.