Se spune că tot ceea ce facem şi/sau întreprindem în relaţiile cu mediul ambiant este şi înseamnă comunicare

Afacerea: noţiune; etape; caracteristici

Fapt binecunoscut şi resimţit, „din plin”, de fiecare dintre noi, odată cu trecerea la un nou mod de organizare socio-politico-economică, o importanţă din ce în ce mai mare a revenit programelor referitoare la afaceri. Respectiv, unor programe complexe, prin intermediul cărora se urmăreşte a pregăti, a organiza şi a conduce resursele umane, a dezvolta activitatea antreprenorială prin planuri de acţiune structurală şi a mobiliza întreaga echipă în demersul comun către reuşită.

Fapt însă nici pe departe bănuit şi nici măcar cunoscut până nu cu mult timp în urmă, „nebunia” angrenării în „aventuri” generatoare de bani, de cât mai mulţi bani, a schimbat profund oamenii, mentalităţile şi comportamentele atitudinale ale acestora. Astfel, oameni cu care te întâlneai şi te salutai (cel puţin) din politeţe, oameni alături de care munceai şi convieţuiai, s-au „metamorfozat” profund şi rapid, devenind „ei înşişi”: răi, înrăiţi, plini de ură şi dispreţ, „închişi” în ei înşişi, lipsiţi de cel mai elementar bun simţ, avari, geloşi, profund egoişti şi, mai ales, capabili să facă orice, absolut orice pentru bani… Să mintă, să înşele, să abuzeze de oricine şi de orice, să apeleze, mai mult sau mai puţin (in)conştient, la cele mai „fine” şi „interesante” căi şi mijloace de atingere a scopurilor propuse, inclusiv la politică¹⁹… Să se organizeze în instituţii „de top”, ale căror sedii (şi nu numai) au uimit, prin impozanţa lor, lumea!… Să manipuleze sute de mii şi milioane de oameni, erijându-se în „garanţi şi apărători de nădejde ai drepturilor cetăţeanului” şi, mai ales, să vorbească despre noţiuni din ce în ce mai „abstracte” pentru noi şi profund „ştiinţifice” (şi nu mai puţin benefice) pentru ei: afaceri, tranziţie şi post-tranziţie, economie de piaţă funcţională, schimbarea mentalităţii, binele întregii naţiuni, eradicarea corupţiei şi a corupţilor şi alte asemenea „chestii”… Caragialeneşti. Cu timpul, însă, am început să auzim, să vedem şi să pricepem, din ce în ce mai des, chiar obsedant de des, aceleaşi noţiuni, dar abil reformulate şi având cu totul alte accepţiuni semantice: afaceri necinstite, de tip mafiot; tranziţie dificilă şi plină de sacrificii; economie instabilă şi nefuncţională; mentalităţi învechite, perimate, neocomuniste; şomaj, inflaţie şi delincvenţă în continuă creştere; etc. Doar vorbitorii (politicienii şi, în mod deosebit, „scumpii şi foarte dragii de ei, aleşii neamului”) sunt cei care se „schimbă”, în timp ce atât de mult râvnita alternanţă la putere implică, generează şi explică alternanţa la „os”, totul constituind rezultanta unui amplu proces nu numai „(r)evoluţionar” ci şi, adeseori, de-a dreptul revoltător: lupta (tot mai „colorată”, de la nuanţele de bleu, la cele de portocaliu) pentru bani şi putere...

Un cuvânt a rămas, însă, magic şi nu şi-a pierdut accepţiunea: afacerea. Tot mai mulţi oameni au dobândit spirit întreprinzător şi au „demarat” o afacere în tentativa lor de a supravieţui unui mediu ambiant nu numai concurenţial, ci şi, din ce în ce, mai ostil. Mai mult şi-a „făcut loc”, şi la noi, o expresie la modă: om de afaceri. Şi iată cum ajungem, vrând-nevrând, în situaţia în care auzim vorbindu-se de omul de afaceri X, de grupul oamenilor de afaceri Y & Z, de Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (oare de ce în alte ţări, cu experienţă în domeniu, nu se creează asemenea organizaţii?…) şi, mai peste tot, de VIP-uri...

În acest amplu context conjunctural intern extrem de dinamic, motivant şi foarte complex, dacă vrei să „cataloghezi” pe cineva, este suficient să îl apelezi „afaceristule!”… Vei avea, astfel, aproape toate argumentele pentru a-l „termina” (cel puţin figurativ), mai ales dacă te vei baza pe celebra zicală românească conform căreia: „Totul este bine când se termină cu… tine!...”.

Iată de ce nimeni şi nimic nu ne mai miră, nici chiar faptul că, în accepţiunea unor dicţionare din România²⁰, afacerea este descrisă şi ca reprezentând o „…tranzacţie financiară, comercială sau industrială bazată, de obicei, pe speculă sau speculaţii”!… Şi cum totul (sau aproape totul) ţine de cultură, de educaţie şi de modul de a fi, de ce să ne mai mirăm că „afaceriştii” sunt, obligatoriu, în concepţia unora dintre mai „marii” noştri, nişte indivizi dubioşi, necinstiţi, hoţi, corupţi, „puşi pe căpătuială” şi aşa mai departe?!… Sau şi mai „interesant”, auzim vorbindu-se, din ce în ce mai des, când despre afaceri cinstite şi/sau afaceri corecte, când, dimpotrivă, despre afaceri murdare, afaceri necurate, afaceri dubioase etc. În acest context, facem următoarea precizare: afacerile sunt afaceri şi, într-o economie normală, nu pot exista nici afaceri cinstite şi/sau corecte, nici afaceri murdare, necurate şi/sau dubioase ci, pur şi simplu, numai afaceri!…

În ţări cu mai multă experienţă în domeniul economic (şi nu numai), noţiunea de afacere are şi alte accepţiuni. Spre exemplu, americanii „văd” afacerea ca pe o „… tranzacţie cu finalitate financiară”²¹, britanicii o înţeleg ca fiind „…un lucru ce trebuie făcut, pentru a câştiga bani”²², în timp ce francezii o definesc ca reprezentând fie „…un tot care constituie obiectul unei ocupaţii şi priveşte interesul cuiva (întreprinzător): activităţi comerciale, industriale, financiare etc.”²³, fie „…un lucru care are urmări financiare”²⁴, fie un ansamblu de „…operaţiuni constând în studierea, contractarea şi realizarea, pentru un organism-client, a unui produs specific, care nu există, până în acel moment, într-o anumită formă sau în contextul dat”²⁵.

Putem concluziona că, în pofida „aprecierilor” mai mult sau mai puţin „ştiinţific” vehiculate la nivel autohton, afacerea reprezintă orice iniţiativă a unui întreprinzător, concretizată, de regulă, într-o relaţie contractuală şi având o finalitate economico-financiară precizată, corespunzătoare unui anumit scop.

Un alt fapt extrem de periculos şi dăunător mentalităţii româneşti despre afaceri, îl reprezintă concepţia asupra raporturilor dintre părţile implicate într-o afacere.

Astfel, nu puţini sunt cei care urmăresc, încă, să dea “marea lovitură”, fiind fermi, consecvenţi şi fideli aplicării principiului că „...fraier e cine dă, nu cine cere!”...

Negative şi chiar şi extrem de periculoase ne mai apar atât faptul, cât şi realitatea că mentalitatea noastră asupra afacerilor este „educată” şi „cultivată” pentru a ne menţine o idee fixă: în afaceri trebuie să existe, de regulă, un învingător şi un învins!... În acest context, subliniem că suntem adepţii fermi ai principiului conform căruia în afaceri nu există decât învingători, ambele părţi trebuind să câştige de pe urma afacerii încheiate, fiind capabile să îşi menţină şi să îşi dezvolte relaţia partenerială deschisă.

Revenind la conţinutul afacerii relevăm că, în general, specialiştii²⁶ apreciază că etapele unei afaceri pot fi sintetizate după cum urmează:

1.