Se spune că tot ceea ce facem şi/sau întreprindem în relaţiile cu mediul ambiant este şi înseamnă comunicare

dezvoltarea şi afirmarea propriei personalităţi;

construirea spiritului de echipă („team building”);

creşterea eficienţei activităţii echipei (respectiv, a efectului sinergetic al acţiunilor individuale desfăşurate într-un mediu ambiental comun).

Cel mai vechi centru de formare outdoor din S.U.A., cel de la Universitatea din Boston (Executive Challenge), a pornit de la concluziile esenţiale ale analizei situaţiilor-tip manifestate în interiorul marilor firme, trusturi şi/sau companii:

1. 
   luând în considerare creşterea continuă a cantităţii de informaţii necesare fundamentării şi luării deciziilor, acest proces devine, din ce în ce mai mult, dependent de grupul de indivizi şi nu de capacităţile unei singure persoane;
   
2. 
   fenomenul precedent (a) este semnificativ însoţit de sporirea calitativă a profesionalismului fiecărui salariat în domeniul său de activitate;
   
3. 
   activităţile manageriale devin, din ce în ce mai mult, o practică (un mod) de a influenţa decisiv grupul condus, deci o manifestare a capacităţilor şi disponibilităţilor de a îl anima şi de a dovedi, prin aceasta, şi caracterul autoritar al liderilor.
   

În acest context, apare ca evident faptul că accentul trebuie pus pe învăţarea modului de a lucra în echipă şi pe determinarea (motivarea) grupului de a-şi derula activităţile în consens şi cu maximum de eficienţă.

Pornind de la aceste constatări, formarea outdoor permite atât înţelegerea şi stăpânirea tehnicilor de „funcţionare” a grupurilor, cât şi dobândirea caracteristicilor necesar a fi dovedite de către liderul fiecărei echipe.

În vederea realizării obiectivului propus, specialiştii de la Executive Challenge au conceput şi elaborat practici pedagogice inovatoare şi originale, pornind de la două opţiuni simple de învăţare activă:

• 
  nu cursuri şi seminarii, nu conferinţe şi dezbateri, ci trăirea, „pe viu”, a tuturor situaţiilor;
  
• 
  a şti şi a fi capabil să declanşezi şi să „activezi”, decisiv, toate conexiunile şi interdependenţele capacităţilor fiecărui individ, „rupându-l” de mediul său profesional şi determinându-l să iasă din situaţii de tip „clasic” prin mobilizarea şi motivarea tuturor resurselor sale psihovolitive, cu scopul de a genera cele mai adecvate şi eficiente condiţii de formare.
  

Aceste două opţiuni (transformate, ulterior, în principii) ale învaţării active au stat la baza formării sistemului outdoor, fiecare „personaj” fiind pus, de fiecare dată, într-o situaţie cu totul nouă, excepţională şi nemaiaflându-se sub „imperiul” pedepselor fizice, ci al autosancţiunilor impuse de eventualele greşeli comise. Prin urmare, impactul memorizator al unor asemenea situaţii se dovedeşte, în mod cert, de o maximă eficacitate (pornind de la principiul: „Nu crezi până nu vezi şi nu te loveşti, tu însuţi, de greutăţi şi situaţii delicate şi/sau dificile”).

Programul activităţilor outdoor desfăşurate în centrele americane include, în general, urmatoarele cinci „puncte-cheie”:

1. „ruperea” subită de atmosfera cotidiană uzuală şi gruparea membrilor echipelor în locuri special concepute şi amenajate;

2. trecerea printr-un stadiu de regres psihosocial (generat prin concentrarea în regim militar sau, adeseori, de comando), în cadrul căruia cei interesaţi se regăsesc asemenea unor copii (fiinţe în devenire);

3. iniţierea în acţiuni care marchează progresia în domeniul descoperirii şi cunoaşterii de sine, a relaţiilor cu mediul social ambiental şi cu membrii propriei echipe;

4. tranziţia printr-o formă de adolescenţă, prilej cu care sunt generate situaţii conflictuale, de „rupere” a uzanţelor cotidiene şi de afirmare a identităţii propriei personalităţi;

5. ajungerea la stadiul de maturitate, cu accentuarea rolului Adultului (prin prisma analizei tranzacţionale) în „agregarea” grupului.