Se spune că tot ceea ce facem şi/sau întreprindem în relaţiile cu mediul ambiant este şi înseamnă comunicare

a) clientul care afirmă: „Eu ştiu tot” (Atotcunoscătorul).

Adeseori, în loc să îi permită interlocutorului formularea unei soluţii, clienţii doresc să îşi impună propriul punct de vedere. Este, spre exemplu, cazul acelui gen de client care aduce la cunoştinţa întreprinzătorului decizia sa de a rezolva, într-o anumită manieră, propriul proiect, fiind interesat numai de aflarea preţului tranzacţiei şi, în funcţie de acesta, urmând a decide pe cine va alege.

În situaţia unei asemenea atitudini comportamentale manifestată de client, este posibil ca acesta să stăpânească destul de bine noţiunile tehnice şi tehnologice aferente afacerii. Şi, în condiţiile în care întreprinzătorul doreşte să îşi asigure un câştig, el este cel care trebuie să accepte servirea intereselor unui asemenea client.

Situaţia este frecvent întâlnită în unele industrii, mai ales în cele producătoare de bunuri de folosinţă îndelungată, acolo unde fabricanţii cunosc, în principiu, cum ar dori să arate noile lor produse şi, drept consecinţă, nu mai au nevoie nici de consultanţă din exterior, nici de întreprinzători creativi.

În alte cazuri, cum este cel al ramurii construcţiilor (spre exemplu, în relaţiile de subantreprenoriat), există riscul ca, de regulă, clientul să se creadă doar „stăpânul” progresului şi să ignore posibilitatea de a fi ajutat cu (cel puţin) o părere referitoare la soluţii mai performante din punct de vedere economic.

În situaţiile de genul celor menţionate, principala dificultate cu care se poate confrunta întreprinzătorul constă în a se face cunoscut ca aportor de idei, el trebuind să determine schimbarea „opticii” clientului, în sensul de a-l considera nu un simplu executant, ci un realizator capabil să gândească constructiv.

Iată numai câteva dintre motivele pentru care este recomandabil ca, în cazul întâlnirii unui client „atotcunoscător”, atitudinea comportamentală a întreprinzătorului să aibă următoarele caracteristici:

• 
  modestie, răbdare şi prudenţă. Atât timp cât clientul este „plin de sine” şi îşi adoră, practic, doar propriile idei, metoda „vânzării serviciilor” este indicat a fi folosită. În acest sens, este recomandabil să i se satisfacă, clientului, nevoia de a avea, în serviciul său, o societate comercială competentă, fiabilă şi competitivă;
  
• 
  „agresivitate” redusă, maleabilitate relaţională şi dovedirea, progresiv, a propriilor calităţi creative.
  

Cu siguranţă că, în această situaţie, clientul va constata că întreprinzătorul posedă o înaltă competenţă profesională şi, nu după mult timp, se va întreba: „Oare chiar ştiu tot?” …

Iar din momentul în care clientul îşi va pune la îndoială propriile-i calităţi de „atotcunoscător”, el poate fi încadrat într-o nouă tipologie comportamentală: