mimica şi gesturile – însoţesc, în mod cât mai natural, discursul şi constituie un mijloc extrem de important pentru a-l determina pe interlocutor să ne înţeleagă. În acelaşi timp, mimica şi gesturile sunt o dovadă elocventă a capacităţii noastre de exprimare în dialogul cu clientul;
privirea – constituie cel mai puternic „vector” al comunicării. Privirea este cea care nuanţează atât atenţia acordată interlocutorului, cât şi forţa intenţiei mesajului, sporind, totodată, receptivitatea celui cu care dialogăm. Nu puţine sunt situaţiile în care părţile implicate în dialog se înţeleg „din priviri”;
pauzele – sunt indispensabile unei comunicări eficiente. Pauzele valorifică ceea ce s-a spus, conferind „greutate” şi credibilitate cuvintelor, cu condiţia să fie însoţite de privire. Când cineva vorbeşte fără a fi „sigur pe el/ea”, se teme de pauze şi, implicit, se „precipită”, fapt ce îi permite interlocutorului să îl contracareze şi/sau chiar să îl „încuie”!...
