Vector european

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Figura 1. Variabile care influențează succesul unui proiect [5] 
Evidențiind  caracteristicile  de  bază  ale  proiectelor, 
menționăm că ele se referă la toate tipurile de proiecte, 
cu atât mai mult că diverși autori le clasifică în diverse 
moduri.  De  exemplu,  în  funcție  de  natura  lor,  pot  fi 
derulate  proiecte:  economice,  sociale,  cultural–artistice, 
ecologice, 
de 
construcţii, 
de 
inginerie, 
de 
cercetare/dezvoltare  etc.[9,  p.  7-8].  În  opinia  noastră, 
fiecare  dintre  categoriile  menționate  poate  fi,  la  rândul 
său,  divizată  în  multiple  alte  tipuri  de  proiecte,  în 
funcție  de  domeniul  și  scopul  concret  în  care  se 
derulează.   
Analiza  cadrului  conceptual  al  managementului 
prin  proiecte.  Generalizând  cele  expuse  mai  sus, 
susținem  abordarea  că  managementul de  proiect 
propriu-zis urmărește atingerea obiectivului general și a 
obiectivelor  derivate  în  condiții  de  timp  stabilite,  în 
funcție de resursele alocate, cu respectarea bugetelor și 
a  costurilor  aprobate  [1,  p.  127-134].  Indiferent  de 

 
72 
 
dimensiunea 
sau 
complexitatea 
unui 
proiect, 
îndeplinirea  obiectivelor  fixate  implică  atingerea 
standardelor de calitate propuse în limitele de timp şi de 
buget stabilite. 
Astfel,  fiecare  proiect  reprezintă,  în  realitate,un 
proces  cu  o  durata  prestabilită,  iar  prin  managementul 
de  proiect  se  impune  crearea  unei  structuri  proprii 
(și/sau  utilizarea  unor  elemente  ale  structurilor  deja 
existente),  care  să  promoveze  atingerea  obiectivelor 
propuse  ale  proiectului.  Acest  lucru  se  realizează  în 
conformitate  cu  prevederile  programului,  strategiei  și 
politicilor de dezvoltare sub influența unor factori socio-
economici  concreți,  cu  utilizarea  resurselor  alocate,  în 
limitele de timp prevăzute și în condiții de respectare a 
cerințelor  stabilite.  Aceste  componente  indispensabile 
pentru  realizarea  cu  succes  a  unui  proiect  apar  încă  în 
una  din  primele  definiții,  prin  care  „managementul  de 
proiect constă în planificarea, organizarea și gestionarea 
sarcinilor  și  resurselor  și  urmărește  atingerea  unui 
anumit 
obiectiv 
în  condițiile  existenței  unor 
constrângeri, referitoare la timp, resurse și costuri” [8, p. 
14]. 
Totodată, managementul de proiect include un șir de 
elemente  necesare  derulării  proiectului,  care  țin  și  de 
alte 
ramuri 
ale 
managementului, 
cum 
ar 
fi 
managementul  timpului,  managementul  resurselor 
umane, 
managementul 
resurselor 
materiale, 
managementul riscurilor, managementul calității, etc. 
Menționăm  că  o  variabilă  importantă  pentru 
implementarea unui proiect este existența unui moment 
inițial  (când  se  ia  decizia  de  a  începe  un  proiect)  și  al 
unui moment final al proiectului, (cel în care se încheie 
ultima activitate din el), deci proiectul implică o durată 
determinată  de  lucru  în  care  se  derulează  activitățile 
acestuia.  Astfel,  realizarea  unui  Time  management 
eficace  va  avea  permanent  în  vizor  obiectivul  că 
proiectul  trebuie  să  se  finalizeze  la  momentul  fixat  în 
documentele  aprobate.  Iar  pentru  aceasta,  toate 
activitățile din cadrul proiectului se vor planifica în mod 
eficient, va exista o previziune a eventualelor probleme 
și riscuri, a modalităților și a termenelor de soluționare a 
acestora, astfel încât să fie respectate limitele temporale 
de  finalizare  stipulate  în  proiect,  dar  luând  în 
considerație  necesitatea  asigurării  unui  management  al 
calității la nivel înalt.   
Managementul resurselor umane este un alt element 
important  în  gestiunea  proiectului,  prin  asigurarea 
disponibilității  la  timp  a  persoanelor  implicate  în 
proiect,  atribuirea  și  îndeplinirea  în  mod  corect  a 
sarcinilor de  către  toți membrii echipei  de  proiect, dar, 
în același timp, și de  rezolvare  a  eventualelor conflicte 
ce pot apărea pe parcursul derulării acestuia. 
Un  manager  competitiv  trebuie  să  fie  capabil  să 
realizeze  susținut  și  un  management  al  resurselor 
materiale, prin alocarea la timp a unor astfel de resurse 
necesare derulării ritmice a proiectului prin planificarea 
și desfășurarea activităților în conformitate cu resursele 
alocate,  iar  acestea  din  urmă  să  aibă  un  impact pozitiv 
maxim. 
Din start,  adică de  la nivelul etapei  de planificare a 
proiectului, e necesar să fie promovat un management al 
riscurilor, provenite atât din mediul extern, cât și din cel 
intern  al  proiectului,  prin  identificarea  soluțiilor  de 
prevenire și minimizare a efectelor acestora, pentru a nu 
fi  afectat  progresul  sau  chiar  succesul  proiectului  în 
general. 
Managementul  calității  reprezintă  un  element  al 
managementului  general  al  proiectului  care  străbate 
transversal toate activitățile derulate în cadrul său și pe 
toată  durata  de  acțiune  a  proiectului.  Această 
componentă de gestiune urmărește ca toate procesele și 
activitățile pe perioada proiectului să se desfășoare la un 
nivel calitativ înalt și, drept rezultat, produsele obținute 
(fie ele tangibile sau intangibile) să corespundă nevoilor 
de  calitate  solicitate  de  către  beneficiari.  Calitatea 
managementului  proiectului  este  testată  practic 
permanent prin instrumentul de monitorizări și evaluări 
periodice,  care  permite  intervenții  oportune  în  caz  de 
derapare  de  la  standardele  de  calitate  stipulate  în 
documentele de proiect.    
Totodată, menționăm și alte elemente indispensabile, 
în opinia noastră, pentru ca managementul de proiect să 
fie  eficient:  axare  pe  priorități  strategice  -  naționale  / 
ramurale  /  instituționale,  pe  valori  de  creativitate  și 
inovare,deschidere  la  schimbare,  concentrare  pe 
performanță, flexibilitate îndreptățită. Privit din această 
perspectivă, managerul de proiect trebuie să se adapteze 
rapid  la  modificările  mediului  intern  și  extern,  apărute 
pe  parcursul  derulării  proiectului,  să  propună  în 
permanență  soluții  creative  și  calitative  și,  în  același 
timp,  să  știe  să  conducă  armonios,  dar  cu  fermitate 
colectivul din subordine.   
Oricare ar fi tipul de proiect ales spre implementare, 
fiecare  din  ele  va  implica  procesul  de  gestiune,  iar, 
indiferent de personalitatea și stilul managerului sau de 
metoda specifică de conducere adoptată, managementul 
de  proiect  trebuie  să  respecte  un  șir  de  principii. 
Considerând și opiniile altor autori [14, p. 14-15], vom 
analiza principalele, în opinia noastră, aceste principii:  
•  Unicitatea obiectivului. Presupune că un proiect 
are un singur obiectiv principal (general), ce reprezintă 
motivul  pentru  care  proiectul  a  fost  elaborat  și  este 
finanțat.  Atingerea  obiectivului  înseamnă  rezolvarea 
problemei care a fost identificată la etapa apariției ideii 
de proiect. 
•  Managerul  de  proiect  (coordonatorul).  Orice 
proiect  este  implementat  de  către  o  echipă  („Project 
team”), condusă de un manager de proiect cu abilități de 
lider  („team  leader”)  ce  poartă  responsabilitatea 
atingerii  obiectivelor  propuse  și  are  competențele  și 
experiența  necesară  derulării  proiectului.  În  funcție  de 
capacitatea  managerului,  de  talentul  și  stilul  său  de 
lucru,  acesta  poate  delega  luarea  unor  decizii 
colaboratorilor  din echipa sa. Este salutabil ca astfel de 
delegări să fie notificate în scris pentru a responsabiliza 
membrii  echipei  și  a  monitoriza  eficient  îndeplinirea 
sarcinilor  în  timp  util  și  la  nivel  calitativ  înalt.  Fiecare 
colaborator  implicat  răspunde  pentru  propriile  decizii 

 
73
 
 
(fie că ele sunt sau nu delegate de către șeful de proiect) 
în  fața  managerului  de  proiect,  iar  acesta  poartă 
responsabilitatea  generală  pentru  implementarea  cu 
succes a proiectului în ansamblu. 
•  Structurarea 
pe 
activități, 
termene 
și 
responsabilități.  Indiferent  de  complexitatea  sa,  orice 
proiect  trebuie  să  fie  împărțit  pe  activități,  să  aibă 
prevăzute  termene  și  responsabilități  clare  în  ceea  ce 
privește îndeplinirea sarcinilor pentru fiecare membru al 
echipei  de  proiect  și  conform  competenței  fiecărui 
participant al echipei. 
•  Alocarea  eficientă  a  resurselor  în  funcție  de 
obiective. 
Resursele 
sunt 
alocate în 
funcție de 
obiectivele  proiectului,  pe baza  activităților  ce urmează 
a  fi  realizate  și  după  o  atentă  înregistrare  a  rezultatelor 
obținute.  
•  Monitorizarea  și  evaluarea  periodică  ca  parte 
integrantă  a  managementului  calității  proiectului. 
Proiectele 
sunt 
în 
mod 
obligatoriu 
permanent 
monitorizate  intern  (de  către  managerul  de  proiect)  și 
pot fi (și, de regulă, sunt) monitorizate extern (de către 
evaluatori  din  afara  proiectului,  de  către  finanțatori, 
beneficiari,  etc.).  Este  recomandabil  a  se  evalua 
rezultatele în fiecare fază de derulare a proiectului, de la 
concepere  până  la  finalizare.  Acest  lucru  se  poate 
realiza  prin  elaborarea  unui  plan  de  monitorizare,  în 
care  să  fie  prevăzute  evaluări  intermediare,  stabilite 
înainte  de  momentul  de  sfârșit  al  proiectului,  pentru  a 
verifica  stadiul  său  de  evoluție  și  pentru  a  remedia 
situațiile  neprevăzute  apărute  în  derularea  acestuia. 
Evaluările  periodice  sunt  binevenite,  deoarece  permit 
corecții  pentru  eliminarea  eventualelor  erori  sau 
înlăturarea  consecințelor  unor  evenimente  neprevăzute. 
Acestea  în  contextul  că  probabilitatea  producerii  unor 
erori este mai mare în faza de pregătire a proiectului, iar 
consecințele  lor  se  pot  manifesta  mult  mai  târziu,  de 
exemplu,  în  faza  de  implementare  a  lui.  Prin 
monitorizări  și  analize  sistematice  se  pot  identifica 
eventualele  greșeli  încă  din  faza  de  „proiectare”,  când 
costurile de înlăturare / evitare a erorilor sunt minime. 
Fiecare  dintre  evaluările  intermediare  se  va  încheia 
prin realizarea unor rapoarte periodice de activitate, care 
vor  analiza  nu  doar  realizările,  ci  și  eventualele 
probleme  întâmpinate  de  către  membrii  echipei  în 
planul  relațiilor  orizontale  sau  verticale,  apărute  în 
procesul  implementării  proiectului.  Prin  asigurarea 
monitorizării  periodice  se  pot  prevedea  eventualele 
probleme  ce  pot  apărea  pe  viitor  în  derularea 
proiectului. De asemenea, printr-o astfel de monitorizare 
se  pot  revizui/actualiza  obiectivele  și  redefini  sarcinile 
trasate la începutul activităților în proiect.  
Totodată,  nu  poate  fi  contestată  importanța 
monitorizării  externe  a  proiectului,  atât  din  partea 
beneficiarilor  și  finanțatorilor  lui,  cât  și  a  unor  experți 
independenți, care este în măsură să evalueze succesele 
înregistrate  și  să  prevină  apariția  sau  să  destindă 
gravitatea  unor  eventuale  riscuri  de  proiect.  Astfel, 
monitorizarea  permanentă  și  efectuarea  evaluărilor 
periodice pe tot parcursul derulării proiectului reprezintă 
măsuri  de  siguranță  pentru  obținerea  rezultatelor  dorite 
și atingerea obiectivelor scontate.  
Concluzii.  În  cadrul  prezentului  articol  au  fost 
analizate  condițiile  și  necesitățile  implementării  unor 
instrumente  moderne  de  gestiune,  cum  este  cel  al 
managementului bazat pe proiecte, precum și specificul 
elaborării și derulării cu succes a proiectelor, practică ce 
devine  tot  mai  utilizată  în  diverse  domenii  ale 
economiei  contemporane.  La  finele  analizei  promovate 
putem  concluziona  că  doar  asigurând  echilibrul 
permanent  al  funcționării  „triunghiului”  proiectului 
(interacțiunea  sinergică  dintre  obiective,  mijloace  și 
termene),  stabilind  obiective  de  tip  „SMART”, 
implementând  un  program  de  monitorizare  și  evaluare 
internă  și  externă  permanentă,  menținând  eficientă 
comunicarea  între  membrii  echipei  și  în  afara  ei,  toate 
acestea  intermediate  și  coordonate  de  către  managerul 
de proiect, se poate crea un cadru propice de derulare a 
managementului  bazat  pe  proiecte  și  se  pot  obține 
premise favorabile pentru succesul final al unui proiect. 
 
Referințe bibliografice: 
1. 
Burduș, E., Popa, I. Metodologii manageriale. Ediția a II-a. -- București: Ed. Pro Universitaria, 2018. 
2. 
Cruceru,  A.,  Zirra,  D.,  Munteanu,  A.C.  Managementul  proiectelor.  Suport  de  curs.      --  Bucureşti:  Ed. 
Universitară, 2011. 
3. 
Ghid  de  bune  practici  în  managementul  de  proiecte  [online].  Ministerul  Dezvoltării  Regionale  și 
Administrației Publice a României, 2015 [citat 20.06.2019] Disponibil: https://www.mdrap.ro/userfiles/ghid_MP.pdf 
4. 
Guițu,  Vl.  (coord.),  Andrițchi,  V.,  Cojocaru,  T.  Programul  raional/municipal  de  dezvoltare  a 
învățământului: conceptualizare și implementare. Ghid metodologic.     -- Chișinău: CEP USM, 2015. 
5. 
Hulea,  M.  Managementul  proiectelor.    Note  de  curs.  Partea  I.  [online],  2015,  [citat  01.06.2019]. 
Disponibil: http://control.aut.utcluj.ro/doc/lib/exe/fetch.php?media=notecurs.pdf. 
6. 
Ilie,  G.  Managementul  proiectelor  cu  finanțare  europeană.  Ediția  a  III-a,  revizuită.        --  București:  Ed. 
Universitară, 2015. 
7. 
Management  performant.  Vol  2:  Controlul  managerial.  Open  University  Business  School.  --  București: 
Ed. Codecs, 2002. 
8. 
Manual de managementul proiectelor. Guvernul României, Departamentul pentru Integrare Europeană. -- 
București, 1998. 
9. 
Nae,  I.  Elemente  fundamentale  privind  managementul  proiectelor.  --  Ploieşti:  Ed.  Universităţii  Petrol-
Gaze din Ploieşti, 2008. 
10.  Newton,  P.  Principles  of  Project  Management,  [online],  2015,  [citat  28.06.2019].  Disponibil  pe: 

 
74 
 
http://www.free-management-ebooks.com/dldebk-pdf/fmeproject-principles.pdf  
11.  Oprea, D. Managementul proiectelor europene. Suport de curs. -- Iași: Ed. Univ. „Al. I.Cuza”,  2011. 
12.  Popa, 
V. 
Managementul 
proiectului. 
[online], 
2014, 
[citat 
08.12.2018]. 
Disponibil 
pe: 
http://virgilpopa.com/carti/2014_managementul_proiectului/capitol_10.pdf  
13.  Savin,  V.,  Ghițu,  V.  Managementul  proiectelor.  Monitorizarea  și  evaluarea proiectelor.      --  Bălți:  Ed. 
Tipografia din Bălți, 2013. 
14.  Scarlat,  C.,  Galoiu,  H.  Manual  de  instruire  avansată  în  managementul  proiectelor.        --  București:  Ed. 
Bren, 2002. 
15.  Zenovic, G. (coord.) et al. Managementul proiectelor. Bucureşti: Ed. Fundaţiei  România  de  Mâine, 2010. 
 
 
 
CZU 37.091 
 
UNELE ASPECTE MANAGERIALE DE COMBATERE A ABANDONULUI ȘCOLAR PRIN 
DEZVOLTAREA ACTIVITĂȚII EXTRACURRICULARE 
 
TROFIMOV Victoria, 
Doctor în economie, conferențiar universitar, 
Universitatea de Studii Politice și Economice Europene ”Constantin Stere” 
[e-mail] 
 
PINTILEI Nicoleta-Aura,  
doctorand,  
Universitatea de Studii Politice și Economice Europene ”Constantin Stere”,  
Iași, România 
 
REZUMAT 
Activitățile  extracurriculare  sunt  complementare  celor  desfășurate  în  clasă,  iar  scopul  lor  este  de  a  lărgi 
cunoștințele și de a extinde adaptabilitatea la viață a viitorilor adulți. Astfel de activități dezvoltă interesul elevilor față 
de diferite domenii ale științei, atrag individul către viața socială și sunt benefice pentru organizarea timpului liber într-
un mod plăcut și util. Prin urmare, școala ar trebui să fie deschisă la activități extracurriculare, care pot fi foarte diferite 
și ar putea contribui la prevenirea abandonului școlar timpuriu. 
Scopul  acestui  articol  este  de  a  sublinia  importanța  activităților  extracurriculare  pentru  prevenirea  și 
combaterea abandonului școlar și evidențierea elementelor unei politici eficiente în acest sens. Gestionarea activităților 
extracurriculare pentru prevenirea abandonului școlar nu este un lucru ușor de făcut și, prin urmare, este nevoie de un 
studiu amănunțit și specializat al acestui proces. O gestionare eficientă a școlii și a educației naționale este vitală pentru 
o educație care ține elevii la școală până la absolvire și îi motivează să continue educația lor.  
Cuvinte-cheie:  management,  sistem  educațional,  politici  educaționale,  activitate  extracurriculară,  abandon 
școlar. 
 
 
SOME MANAGERIAL ASPECTS TO COMBAT THE SCHOOL DROPOUT BY THE 
DEVELOPMENT OF EXTRACURRICULAR ACTIVITY 
 
TROFIMOV Victoria, 
PhD in Economics, associate professor, 
University of European Political and Economic Studies ”Constantin Stere”, 
[e-mail] 
 
PINTILEI Nicoleta-Aura,  
PhD student,  
University of European Political and Economic Studies ”Constantin Stere”, 
 Iași, România 
 
 
SUMMARY 
The  extracurricular  activities  are  complementary  to  those  carried  out  in  the  classroom  and  their  goal  is  to 

 
75
 
 
enlarge  the  knowledge  and  to  extend  the  life  adaptability  of  future  adults.  Such  activities  develop  students  interest 
towards different areas of science, attract the individual towards social life and they are benefical for spending students 
free time in a pleasant and useful way. Therefore, school should be open to extracurricular activities, which can be very 
different and could contribute to the prevention of early school dropout.  
The  purpose  of  this  article  is  to  emphasize  the  importance  of  extracurricular  activities  for  preventing  and 
combating school dropout and to highlight the elements of an effective policy in this regard. Managing extracurricular 
activities  to  prevent  school  dropout  is  not  an  easy  thing  to  do  and  therefore,  it  is  needed  a  thorough  and  specialized 
study of this process. En effective school and national educational management is vital to an education that keeps pupils 
in school till the graduation and motivate them to continue their education. 
 
Keywords: management, educational system, educational policies, extracurricular activity, school dropout. 
 
 
„Să  nu-i  educăm  pe  copiii  noștri  pentru  lumea  de 
azi. Această lume nu va mai exista când ei vor fi mari 
și  nimic  nu  ne  permite  să  știm  cum  va  fi  lumea  lor. 
Atunci să-i învățăm să se adapteze.” 
(Maria Montessori ”Descoperirea copilului”) 
 
Introducere.  În  sistemul  educațional  modern, 
activitățile extracurriculare sunt complementare cu cele 
desfășurate  în  clasă,  iar  scopul  lor  este  să  extindă 
orizontul  cunoașterii  și  al  adaptabilității  elevilor. 
Organizarea  timpului  în  afara  orelor  de  studiu  dezvoltă 
interesul  elevilor  față  de  diferite  domenii  ale  științei  și 
culturii,  atrag  individul  către  viața  socială  și  sunt 
benefice pentru petrecerea timpului lor liber într-un mod 
plăcut  și  util.  Prin  urmare,  școala  ar  trebui  să  fie 
deschisă  activităților  extracurriculare,  care  pot  fi  foarte 
diferite și ar putea duce la prevenirea părăsirii timpurii a 
instruirii.  
Scopul  prezentului  articolul  este  să  accentueze 
importanța 
activităților 
extracurriculare 
pentru 
prevenirea  și  combaterea  abandonului  școlar  și  să  pună 
în  valoare  elementele  unei  politici  eficiente  în  acest 
sens.  Deoarece  gestionarea  activităților  extracurriculare 
cu scopul prevenirii abandonului școlar implică multiple 
cunoștințe teoretice și practice, este nevoie de un studiu 
amănunțit și specializat al acestui proces, pentru a-l face 
cât mai eficient, responsabil și aplicabil pentru sistemul 
educațional,  în  general,  dar,  în  mod  special,  pentru 
elevi, astfel ca ei să dorească să fie cât mai implicați în 
cadrul  instituțional  de  instruire  o  perioadă  suficient  de 
îndelungată,  care  să  le  permită  să-și  creeze  un  bagaj 
necesar de cunoștințe și abilități pentru o organizare cât 
mai benefică a vieții lor postșcolare pe viitor.    
Pertinența  abordării  gestiunii  abandonului  școlar 
prin prisma relației cauză-efect. Organizarea eficientă a 
activității extracurriculare are un rol foarte important în 
formarea 
personalității 
elevilor. 
Educația 
prin 
intermediul  unor  astfel  de  activități  se  referă,  în  primul 
rând,  la  cultivarea  unui  stil  de  viață  civilizat  și 
stimularea  comportamentului  creativ  al  elevilor  în 
diverse  domenii,  fapt  menționat  și  în  literatura  de 
specialitate  [4,  p.  54-62].  Activităţile  extraşcolare,  de 
regulă,  se  organizează  într-un  cadru  informal,  fapt  ce 
ajută  elevii  cu  dificultăţi  de  afirmare  în  mediul 
instituțional să reducă nivelul anxietăţii şi, totodată, să-
şi maximizeze potenţialul intelectual. 
Dezvoltarea  personalității  elevilor  trebuie  să  fie 
principala  preocupare  a  profesorilor,  având  drept  țintă 
modelarea  activității  psihice  și  a  conduitei  acestora 
conform cerințelor mereu în schimbare  ale  societății în 
care  trăiesc.  În  izvoarele  bibliografice  se  menționează 
importanța organizării activităților extracurriculare, prin 
care  elevii  se  familiarizează  cu  multiple  surse 
informaționale,  dezvoltă  abilități  creative,  deprind 
metode eficiente de învățare [13, p. 215]. De asemenea, 
ele  permit  destinderea  unor  probleme  socio-economice, 
cum sunt cele de relaţionare între părinţi şi copii, timpul 
din  ce  în  ce  mai  redus  petrecut  cu  familia, 
suprasolicitarea profesională a părinţilor, plecarea lor la 
muncă  în  străinătate  etc.  Drept  rezultat,  apar  anumite 
riscuri cum ar fi consumul de droguri și alcool, frica de 
examene,  izolarea,  care,  la  rândul  lor,  pot  conduce  la 
fuga  de  la  ore,  iar  apoi  -  la  abandonarea  totală  a 
parcursului școlar [10, p. 168]. 
Privit  din  această  perspectivă,  absenteismul  școlar 
este  o  problemă  socială  gravă,  un  semnal  de  alarmă  al 
existenţei  unor  probleme  foarte  complexe,  care  se  află 
în spatele lui. În ultima perioadă, acest  absenteism este 
în creştere, în mod deosebit la nivel liceal. Ignorarea sau 
pedeapsa  excesivă  pot  doar  maximiza  amploarea 
fenomenului. 
 În  baza  cercetărilor  promovate,  am  putea  defini 
absenteismul școlar ca un „obicei rău”, format în timp, 
de  a  rămâne  departe  de  școală  fără  a  oferi  un  motiv 
întemeiat pentru aceasta sau găsirea a orice motiv pentru 
a  nu  participa  la  cursuri.  În  context,  e  logic  să 
extrapolăm că absenteismul reprezintă un comportament 
care  afectează  în  mod  negativ  performanța  elevilor,  în 
plan  imediat,  dar  și  viitorul  lor,  privit  în  perspectivă 
durabilă și care contribuie în mod decisiv la abandonul 
școlar înainte de absolvire în termen a studiilor.   
Pentru  un  management  eficient  al  activităților 
extrașcolare  în  calitate  de  instrument  de  contracarare  a 
abandonului  școlar  considerăm  oportun  de  a  accentua 
cauzele  acestuia  din  urmă.  Astfel,  este  cunoscut  faptul 
că  elevii  abandonează  școala  din  mai  multe  motive, 
dintre care doar unele sunt academice, iar altele – legate 
de  educație,  în  general.  Întrucât  deocamdată  nu  s-au 
realizat  evaluări  riguroase  ale  programelor  existente  de 
prevenire 
a 
abandonului 
școlar 
(activitățile 
extraccuriculare  fiind  o  parte  activă  a  unor  astfel  de 
programe),  nu  există  încă  dovezi  clare  care  să  indice 
programele  și  practicile  optime,  capabile  să  reducă 
cardinal  rata  abandonului  școlar.  Cu  toate  acestea, 

 
76 
 
rezultatele  programelor  și  practicilor  extrașcolare 
derulate până acum oferă informații utile atunci când se 
elaborează strategii de intervenție [3, p. 26]. 
În  continuare  vom  încerca  să  conturăm  unii  factori 
psiho-socio-economici,  sesizați  și  de  către  alți  autori, 
care stau la baza absenteismului școlar.  
1.  Problemele  adolescentine.  În  timpul  acestui 
stadiu  de  dezvoltare  a  personalității,  deseori  se 
manifestă  o  frică  puternică,  cauzată,  în  mare  parte,  de 
schimbările  fizice  ale  corpului,  de  exemplu  apariția 
acneei,  tulburări  de  personalitate  etc.  Aceste  probleme 
pot îngreuna comunicarea adolescentului cu semenii săi 
și, astfel, să-l îndepărteze de școală. 
2. Lipsa de interes. Elevii pot pierde interesul pentru 
studii  ca  rezultat  a  unui  grad  de  dificultate  individual 
sporit  al  cursului  școlar,  care  provoacă  tentația  de 
evitare  a  orelor  și  a  emoțiilor  negative,  resimțite  în 
cadrul lor. 
3.  Atitudinea  profesorului,  care  poate  să  nu  fie 
agreată  de  elev  și  poate  provoca  pierderea  interesului 
pentru școală. Conform unor autori, astfel de abordări ca 
pedepsele joacă un rol important, inclusiv în provocarea 
și accentuarea absenteismului școlar [2, p. 81]. 
4.  Surplusul  de  bani  de  buzunar.  Școlarii  care 
primesc prea mulți bani de buzunar de la familiile lor se 
întâmplă că lipsesc de la școală, deoarece au nevoie de 
timp  pentru  a  cheltui  banii,  obținând  satisfacție  de  la 
bunurile procurate cu aceștea. Astfel, în mentalitatea lor 
se  înrădăcinează  ideea  că  banii  sunt  mai  importanți 
decât educația. 
5. Meditațiile private, agreate de către unii părinți și 
care oferă plăcerea programului flexibil, pot contribui la 
faptul  ca  unii  elevi  să  renunțe  la  programul  școlar 
obișnuit. 
6.  Maladiile.  Unele  boli  serioase  necesită  atenție  în 
timp  și  îngrijire,  ele  deseori  sunt  asociate  cu  perioade 
îndelungate  de  absență  de  la  școală  și,  ca  rezultat, 
(re)integrarea  în  colectiv,  dar  și  în  materiile  studiate 
decurge cu dificultate. 
7.  Infrastructura  școlară.  Deficiențele  legate  de 
confortul  școlar,  gen  lipsa/sărăcia  bibliotecilor, 
facilitățile  sportive  precare  etc.  devin  un  obstacol  în 
calea aflării cu plăcere la școală a  elevilor. 
8.  Divertismentul  excesiv.  Frecventarea  cluburilor, 
cinematografelor, cafenelelor etc. poate sustrage atenția 
anumitor elevi de la școală. 
Deseori  astfel  de  cauze  se  manifestă  cumulat, 
favorizând  intensificarea  absenteismului,  care  poate 
avea urmări serioase, legate nu doar de calitatea slabă a 
educației obținute, dar și la apariția stărilor de depresie 
ca urmare a timpului petrecut de elev departe de școală. 
Iar acestea, la rândul lor, pot conduce la indisciplină și 
degradare morală, apariția adicțiilor de droguri și alcool, 
la sarcini timpurii și alte probleme serioase. 
În  unele  surse  bibliografice  de  specialitate  putem 
găsi încercări de identificare timpurie a persoanelor care 
sunt pasibile să abandoneze școala cu scopul de a ajuta 
educatorii  și  factorii  de  decizie  politică  să  dezvolte 
programe,  politici  și  intervenții  care  vor  reduce 
incidența  acestui  fenomen  [14,  p.  49].  Ținem  să 
menționăm  că  aplicarea  cu  succes  a  strategiilor  de 
prevenire  a  abandonului  școlar  este  influențată  de 
multipli  factori  și  rezultatele  acelorași  activități  pot  fi 
deferite în context de timp, spațiu, mediu cultural etc. Și 
pentru  creșterea  gradului  de  rezultativitate  și 
adresabilitate  a  programelor  respective  este  pe  cât  de 
important, pe atât și de problematic a identifica cât mai 
timpuriu  elevii  aflați  în  grupa  de  risc  de  a  părăsi 
sistemul de instruire fără a obține o diplomă și astfel de 
a-și  diminua  drastic  șansele  de  inserție  reușită  pe  piața 
muncii. 
Cercetările  promovate  au  relevat  că  la  baza 
abandonului  școlar  pot  sta  mai  multe  cauze,  care,  de 
fapt,  deseori  acționează  simultan  și  care  conduc  la 
conturarea 
unui 
model 
psihologic 
specific 
de 
comportament al elevilor vizați: 
➢  provin din medii socio-economice precare; 
➢  sunt exponenții unor minorități naționale care se 
integrează greu într-un alt mediu cultural compact; 
➢  denotă performanțe academice slabe; 
➢  manifestă o prezență scăzută la ore; 
➢  au repetat una sau mai multe clase; 
➢  locuiesc  în  altă  localitate  decât  cea  unde  se  află 
școala; 
➢  devin timpuriu părinți etc. 
Un  rol  important  în  destinderea  problemei 
abandonului  școlar  îl  are  mediul  instituțional 
educațional, deoarece anume el are responsabilitatea de 
elaborare a politicilor în domeniu și de creare a cadrului 
propice de gestiune a implementării lor, care implică un 
șir  de  elemente  importante  cum  ar  fi:  organizarea  și 
mărimea  școlii,  tipul  de  instruire,  conținutul  cursurilor, 
climatul  școlar,  relațiile  adult-elev  etc.  De  gradul  de 
eficiență  al  managementului  acestor  elemente  depinde 
cât  de  confortabil  se  va  simți  elevul  la  școală.  Ele  pot 
influența  inclusiv  decizia  elevului  să  renunțe  la  școală. 
În  continuare  semnalăm  o  serie  de  factori  legați  de 
instituțiile  educaționale  și  căminul  de  trai  al  elevului, 
care pot determina decizia lui de abandon școlar: 
•  conflictul  dintre  cultura  de  acasă  și  cultură 
școlară; 
•  sistemul de disciplină ineficient; 
•  lipsa de consiliere adecvată; 
•  climatul școlar negativ; 
•  lipsa curriculum-ului relevant; 
•  strategii instructive pasive; 
•  utilizarea  necorespunzătoare  a  tehnologiilor 
moderne de instruire; 
•  ignorarea  stilurilor  personale  de  învățare  a 
elevilor; 
•  lipsa instruirii în limba maternă etc. 
Menționăm  că,  deși  acești  factori  sunt  importanți, 
profesorii  nu  ar  trebui  să  insiste  să  prezică  pe  baza 
factorilor  de  risc  cine  din  elevi  va  ceda,  deoarece  unii 
elevi,  care  totuși  renunță  la  școală,  nu  se  potrivesc 
întocmai  profilului,  iar  alții  care  corespund  profilului  - 
finalizează  studiile  în  termen.  Anume  în  conturarea 
deciziei  de  a  pleca  sau  a  rămâne  în  școală  un  puternic 

 
77
 
 
efect  pozitiv  îl  pot  avea  activitățile  extracurriculare  -- 
bine  planificate  și  puse  în  practică  de  către  cadre 
didactice profesioniste, carismatice și entuziaste.  
 
Activităţile extracurriculare -- elemente importante 
ale  managementului  educațional.  Multe  dintre 
situațiile  precare  menționate  sunt  mai  ușor  de  prevenit 
decât de soluționat post-factum, inclusiv, contribuind la 
depășirea  abandonului  școlar.  O  cale  deja  testată  de 
remediere  a  acestei  probleme  poate  fi  găsită  prin 
planificarea și asigurarea unor activități extracurriculare, 
adecvate vârstelor și intereselor elevilor. Managementul 
școlar  actual  ar  trebui  să  implementeze  facilități  de 
învățare  performante,  cum  ar  fi  dotarea  bibliotecilor, 
crearea  facilităților  sportive  moderne  pentru  a  spori 
gradul de sustragere a elevilor de la activități nocive. De 
asemenea,    organizarea  cluburilor  de  interese  în  cadrul 
școlii  este  în  măsură  să  ofere  ocupații  elevilor  și  să-i 
mențină  cointeresați și monitorizați  atunci  când sunt în 
afara orelor. 
O  problemă  dificilă  majoră  este  managementul 
absenteismului  cronic,  adică  a  situației  când  elevul 
pierde  mai  mult  de  10%  din  anul  școlar,  care  pune  în 
pericol  însăși  asimilarea  programei  școlare.  Deși  ratele 
de  absenteism  cronic  sunt  mai  ridicate  în  liceu, 
problema  apare  și  în  perioade  mai  timpurii.  În  clasele 
mici,  participarea  slabă  poate  întârzia  învățarea  socială 
și  emoțională.  De  asemenea,  ea  poate  împiedica  copiii 
să  atingă  reperele-cheie,  cum  ar  fi  citirea  la  nivel 
adecvat  până  la  sfârșitul  clasei  a  2-a,  care  este  o 
precondiție esențială pentru succesul academic în viitor. 
De  fapt,  absenteismul  cronic  este  una  din  cauzele 
principale  a  reușitei  academice  scăzute  la  fiecare  nivel 
de școlarizare și reprezintă un indicator puternic pentru 
elevii care denotă un risc mai mare de abandon. 
Privit  în  acest  context,  managementul  educațional, 
reflectat în literatura de specialitate, menționează un șir 
de  activități  prin  care  profesorii  pot  ajuta  la  prevenirea 
sau reducerea absenteismului școlar [5, p. 473]: 
✓  ieşirea din unitatea școlară pe parcursul orelor de 
curs să se realizeze doar pe baza unor bilete de învoire, 
semnate de către profesor; 
✓  notarea permanentă și riguroasă a absențelor; 
✓  respectarea  cu  strictețe  a  Regulamentului  de 
Ordine Interioară pentru elevi; 
✓  menţinerea  în  sala  de  clasă  a  unei  atmosfere 
plăcute, care să asigure satisfacerea nevoii de siguranţă 
afectivă pentru toţi elevii [6, p. 84]; 
✓  aplicarea  unor  metode  și  tehnici  de  predare-
învăţare moderne, interactive și atractive; 
✓  profesorii  să  comunice  eficient  cu  auditorul,  să 
evite  etichetarea  elevilor,  să  critice  puțin  și  doar 
constructiv; 
✓  procesul  de  instruire  să  se  focalizeze  pe 
recompensarea elevilor şi nu pe sancţionarea lor; 
✓  diversificarea şi sporirea atractivității activităţilor 
extracurriculare [11, p. 88]. 
În  continuare  vom  prezenta  unele  exemple  de 
activități extrașcolare, care sunt în măsură să contribuie 
la eficientizarea managementului educațional. 
1.  Vizitele în comun la expoziţii, muzee, monumente 
şi  locuri  istorice  reprezintă  un  mijloc  de  valorizare  a 
tezaurului  cultural  şi  istoric  al  neamului.  Pentru  elevi, 
ele  oferă  ocazia  de  a  cunoște  trecutul  istoric,  viaţa  şi 
activitatea  unor  personalităţi  notorii  ale  ştiinţei  şi 
culturii  universale  şi  naţionale,  stimulând  astfel 
activitatea 
de 
învăţare,  completând  cunoștințele 
acumulate în cadrul orelor de clasă. 
2.  Vizionarea  de  filme,  spectacole  de  teatru  și 
operă,  a  diverse  competiții  orientează  elevii  către 
variate domenii de activitate, cum ar fi muzică, poezie, 
pictură, sport. 
3.  Concursurile școlare reprezintă o altă metodă de 
tip  extracurricular  de  a  incita  interesul  elevului  pentru 
diferite  arii  de  activitate,  având  o  deosebită  importanță 
în orientarea lor profesională. 
4.  Participarea  la  proiecte
. 
Aplicată  în  sala  de 
clasă, metoda proiectului este, de regulă, bine acceptată 
de către elevi, deoarece permite munca în echipă, unde 
ei pot contribui, în funcție de înclinaţiile individuale, la 
realizarea  unui  scop  comun.  Implicarea  elevilor  în 
proiectele educative atât la nivel naţional, cât şi la nivel 
internaţional  se  află  în  ascensiune  în  ultimii    ani.  Prin 
participarea  activă  la  proiecte  elevii  îşi  descoperă 
aptitudinile deja  existente, dar îşi dezvoltă și aptitudini 
noi  –  artistice,  literare,  spiritul  lucruluii  în  echipă  etc. 
[15, p. 146]. 
În contextul celor expuse, considerăm că activităţile 
extracurriculare  sunt  apreciate  la  nivel  înalt  în  calitate 
de 
elemente 
importante 
ale 
managementului 
educațional,  deoarece  comportă  un  șir  de  avantaje 
notorii, cum ar fi: 
-  pun  în  valoare  şi  dezvoltă  interesele  şi 
aptitudinile elevilor; 
-  organizează  într-o  manieră  plăcută  și  relaxantă 
timpul  liber,  contribuind  la  optimizarea  procesului  de 
instruire; 
-  ajută  la  dezvoltarea  armonioasă  a  elevilor  atât 
fizică, cât și psihică [9, p. 72]; 
-  formele  lor  de  organizare  sunt  inventive  și 
atractive; 
-  participarea la ele este liberă și necondiţionată și, 
astfel, devine foarte dorită de elevi; 
-  ele au un efect benefic pentru munca desfăşurată 
în grup; 
-  sunt  caracterizate  de  o  ambianță  plăcută, 
optimism şi umor; 
-  creează un sentiment de încredere a elevilor, care 
este  o  calitate  foarte  importantă  în  dezvoltarea 
personalității acestora. 
Ne  asociem  opiniei  unor  autori  [8,  p.  210]  că  atât 
activitatea  educativă  școlară,  cât  și  activitatea 
extrașcolară  dezvoltă  gândirea  critică  și  stimulează 
implicarea  elevului  în  actul  decizional,  în  contextul 
respectării  drepturilor  omului  și  al  asumării 
responsabilității  sociale,  astfel  realizându-se  o  legătură 
strânsă 
între 
componenta 
cognitivă 
și 
cea 
comportamentală,  care  sunt  deopotrivă  importante 
pentru  o  integrare  ulterioară  confortabilă  în  societate  a  

 
78 
 
elevului. 
Cercetările  promovate  conduc  la  ideea  că  urmările 
de  a  nu  absolvi  școala  sunt  extrem  de  serioase  atât 
pentru  indivizi,  în  parte,  și  pentru  familiile  lor,  cât  și 
pentru  societate,  în  ansamblu.  Elevii  care  abandonează 
sistemul educațional înainte de termen sunt mai pasibili 
să nu fie angajați în câmpul muncii și astfel vor câștiga 
mai  puțin  pe  durata  vieții  lor  active  [4,  p.  38].  Nevoia 
pentru  o  forță  de  muncă  mai  calificată  va  face  și  mai 
dificil pentru persoanele cu abandon școlar să găsească 
locuri  de  muncă  bune.  În  consecință,  sunt  descrise 
situațiile  că  cei  care  renunță  timpuriu  la  școală  au 
tendința  de  a  prezenta  rate  mai  mari  de  comportament 
social  deviant  și,  de  multe  ori,  necesită  mai  multe 
servicii sociale de diferite tipuri [12, p. 51].
 
Luând  în  considerație  incidența  abandonului  școlar 
asupra 
vieții  ulterioare  a  adultului,  politicile 
educaționale  elaborate  pentru  elevul  de  azi  trebuie  să 
țină cont de necesitățile și ambianța școlii moderne și de 
realitățile sociale contemporane, dar, totodată, trebuie să 
fie  axate  pe  identificarea  nevoii  fiecărui  elev,  în  parte, 
pentru  a  avea  o  adresabilitate  maximă  și  o  incidență 
eficientă  pentru  toți  actorii  implicați  în  crearea 
capitalului uman al societății de azi și de mâine. 
 
Concluzii.  Ideile  expuse  în  prezentul  studiu  ne 
permit  să  exprimăm  opinia  că  o  gestionare  eficientă  a 
școlii  și  a  activităților  extracurriculare  în  cadrul 
organizării ei, precum și promovarea unui cadru eficient 
de  dezvoltare  a  instruirii  naționale  sunt  vitale  pentru  o 
educație care ține elevii în școală până la absolvire și îi 
motivează  să  continue  educația  lor  mai  departe  și  în 
profunzime. 
În  acest  context,  considerăm  că  profesorii  și 
managerii educaționali trebuie să fie și sunt în măsură să 
revizuiască permanent politicile și procedurile școlare și 
activitățile extracurriculare, astfel  încât să  poată  estima 
și  evalua  consecințele  nedorite,  cu  preponderență  la 
elevii  cu  risc  sporit  de  a  părăsi  școala  înainte  de 
absolvire.  În  sensul  dat,  trebuie  să  fie  luate  măsuri 
pentru 
îmbunătățirea  sau  adaptarea  politicilor, 
practicilor și programelor ineficiente sau pentru crearea 
altora  noi,  mai  rezultative  și  cu  adresabilitate  mai 
pronunțată.  
Un  management  eficient  la  nivel  de  instituție  de 
învățământ  cât  și  la  nivel  național  este  vital  pentru  o 
educație  care  să  păstreze  elevul  în  școală  astăzi  și  să-l 
motiveze să vină și mâine, deoarece o educație completă 
și  prelungită  se  înscrie  în  tendințele  educaționale 
moderne  și  este  pasibilă  să  aducă  multiple  consecințe 
pozitive, inclusiv inserție benefică pe piața muncii, care 
vor  avea  un  impact  general  pozitiv  pentru  viața  și 
personalitatea adultului pe viitor.