Aprobat de Consiliul metodic central al usmf nicolae Testemiţanu

II.  COMPLEMENT MULTIPLU

1 

Există câteva  poziţionări ale pacientului cu afecţiune cerebrală  pe masa de ope­

raţie:

A.'  Atârnată.

B.  Şezând.

C.  Laterală.

D.  Ventrală.

E.  Pronată.

•>

2.  Numărul găurilor de trepan depinde de:

A.  Suprafaţa craniotomiei.

B.  Localizarea craniotomiei.

C.  Microscopul de operaţie.

D.  Vârsta pacientului.

E.  Prezenţa aderenţelor dintre dura mater şi lamela internă a craniului.

3.  Hemoragia epiduralâ poate fi stopată prin:

A.  Utilizarea coagulatorului bipolar cu  irigare continuă.

B.  Aplicarea de ceară medicală  la sfârşitul  rezecţiei osului.

C.  Aplicarea  preparatului gelcofoam.

D.  Plasarea unor suturi pe dura  mater şi fixarea lor de os.

E.  Utilizarea penselor hemostatice sau a clamelor.

•

4.  Abordurile supratentoriale sunt posibile prin:

A.  Abordul frontal (bifrontal).

B.  Abordul pterional.

C.  Craniotomia temporală.

D.  Craniotomia intraorbitalä.

E.  Craniotomiile parasagitale.

5.  Abordul frontal (bifrontal) este utilizat pentru accesarea:

A.  Tumorilor lobului frontal.

B.  Tumorilor corpului calos.

C.  Tumorilor frontobazale anterioare ale chiasmei.

D.  Tumorilor de fosă craniană posterioară.

E.  Anevrismelor poligonului Willis.

6.  Pentru  a  evita  lezarea  durei  mater în  timpul  unirii  găurilor de  trepan  prin  abord 

frontal,  trebuie să cunoaştem următoarele particularităţi:

A.  Dura  mater este o membrană subţire,  fină,  ce înconjoară creierul  şi  măduva 

spinării.

B.  Deseori,  dura  mater  aderă  la  suprafaţa  internă  a  osului  la  nivelul  sinusului 

sagital superior al porţiunii anterioare.

C.  Dura mater aderă la craniu  la  nivelul suturilor craniene.

D.  La conectarea  primelor freze anterioare,  translatorul  se  plasează din  partea 

laterală spre gaura  medială.

E.  Conectarea găurilor 2 şi  3 se face de la gaura  medială  posterioară spre cea 

medială anterioară.

7.  Indicaţi elementele poziţionării pacientului pentru craniotomie pterională:

A.  Pacientul este supinat.

B.  Capul pacientului este în flexiune sub un  unghi de 90°.

C.  Toracele este uşor ridicat de la  planul orizontal.

D.  Picioarele -  flexionate în articulaţia genunchilor.

E.  Fixarea în fixatorul Mayfield.

8.  Sunt recomandate următoarele metode principale pentru efectuarea craniotomiei 

temporale:

A.  Incizie cutanată în formă de „S”.

B.  Incizie  de  la  arcul  zigomatic anterior de tragus cu finisare  pe  linia  piloasă  a 

capului aproximativ la linia mediană.

C.  Craniotomie  minimal  invazivă cu  incizie  liniară a  pielii,  efectuată  pentru eva­

cuarea hematomului subdural.

D.  Incizie  în  formă  de  question  mark (semn  de  întrebare)  cu  craniotomie  stan­

dard.

E.  Incizie în formă de potcoavă.

9.  Dacă în timpul craniotomiei temporale se lezează sinusul transvers,  se acţionea­

ză în  modul  următor:

A.  Se opreşte de urgenţă intervenţia neurochirurgicală.

B.  Se transfuzează suplimentar 1,0 I lichid  intravenos.

C.  Sinusul se acoperă cu  muşchi.

D.  Sinusul se acoperă cu gelfoam.

E.  Pe sinus se plasează o sutură,  care include şi o bucată de muşchi temporal.

10.  în craniotomia occipitală frezele de trepan se aplică:

A.  în  locul intersecţiei sinusului sagital superior cu sinusul transvers.

B.  La joncţiunea sinusurilor sigmoid  şi transvers.

C.  De-a lungul liniei mediane de la primul punct (5-7 cm).

D.  Lateral de ultimul  punct,  perpendicular pe ultimul punct (5-7 cm).

E.  Opţional,  în funcţie de caz.

11.  Craniotomia suboccipitală este folosită pentru a avea acces la:

A.  Cerebel.

B.  Unghiul ponto-cerebelos.

C.  Artera cerebrală medie.

D.  Partea antero-laterală a trunchiului cerebral.

E.  Patologiile  cu  necesitate  de  a  recurge  la  decompresiuni  microvasculare  în 

tumorile găurii mari occipitale.

12.  în craniotomia suboccipitală  pot fi folosite următoarele tipuri de poziţionare:

A.  Şezând.

B.  Lateral oblic.

C.  Semişezând.

D.  „Rândunică".

E.  „Concord”.

13.  Dezavantajele poziţionării şezând  şi  pronat în craniotomia suboccipitală  sunt ur­

mătoarele:

A.  Riscul sporit de embolism aerian.

B.  Oboseala sporită a mâinilor chirurgului.

C.  Risc sporit de pneumotorax.

D.  Posibilele leziuni ale plexului brahial.

E.  Posibilele leziuni ale nervilor femurali.

14.  Indicaţiile generale în intervenţiile la coloana vertebrală se bazează pe:

A.  Acuzele pacientului.

B.  Anamnesticul bolii.

C.  Severitatea, durata şi progresarea simptomelor clinice (segmentare sau pira­

midale).

D.  Alteraţiile parametrilor electrofiziologici (potenţiale evocate somato-senzoria- 

le -  PESS,  potenţiale evocate motorii -  PEM).

E.  Imaginile radiologice concordante cu datele clinice (mielografie computeriza­

tă,  rezonanţă magnetică nucleară).

15.  în cadrul tratamentului chirurgical al afecţiunilor degenerative ale coloanei verte­

brale sunt descrise următoarele metode alternative de abord:

A.  Posterior.

B.  Anterior.

C.  Lateral.

D.  Transversal.

E.  Coronar.

16.  Tehnica abordului posterior către coloana vertebrală (laminotomia) are următoa­

rele indicaţii:

A.  Tumorile medulare (epidurale,  subdurale şi  intramedulare).

B.  Tumorile  primare  ale  coloanei,  de  localizare  posterioară  cu  compresiunea 

măduvei spinării.

C.  Abcesul pulmonar.

D.  Discectomiile cervicală,  lombară şi toracică.

E.  Stenoza de canal spinal.

17.  Indicaţiile în abordul anterior către coloana vertebrală sunt:

A.  Imposibilitatea certă de a rezolva intervenţia prin abord posterior.

B.  Pregătirea chirurgului (predilecţia lui spre asemenea abord).

C.  Tumorile medulare şi primitive vertebrale de localizare anterioară.

D.  Fracturile de corp vertebral.

E.  Discectomiile toracică şi cervicală (C4-C 7).

18.  Ca  puncte  de  reper pentru  abordul  anterior către  coloana  cervicală  servesc  ur­

mătoarele structuri anatomice:

A.  Unghiul mandibulei.

В  Muşchiul sternocleidomastoid.

C.  Fasciculul  neurovascular carotid.

D.  M.  colii longus.

E.  Marginea superioară a claviculei.

19.  în teaca carotidă se află:

A.  Artera carotidă.

B.  Vena jugulară internă.

C.  Nervul vag

D.  Nervul glosofaringian.

E.  Parţial,  plexul simpatic.

20.  Cele mai frecvente afecţiuni  neurochirurgicale ale nervilor periferici sunt:

A.  Malformaţiile.

B.  Neoplasmele.

C.  Traumatismul.

D.  Sindroamele de tunel.

E.  Angiopatiile intraneurale.

21.  Cele mai frecvente sindroame de tunel sunt:

A.  Sindromul de canal carpian (n.  median).

B.  Sindromul de canal cubital (n.  ulnar).

C.  Sindromul  muşchiului  scalen  anterior  (fasciculul  primar  inferior  al  plexului 

brahial).

D.  Nevralgia intercostală (n.  intercostal).

E.  Sindromul de canal tarsal  (n.  tibial).

22.  Principalele tipuri de operaţii  microneurochirurgicale decompresive  pe  nervii  pe­

riferici sunt:

A.  Suturarea epineurală  primară.

B.  Suturarea secundară  (dacă nu au fost condiţii pentru suturarea primară).

C.  Neuroliza externă  microchirurgicală.

D.  Neuroliza internă microchirurgicală.

E.  Autoplastia  nervilor cu aplicarea tehnicii microchirurgicale.

23.  Indicaţii pentru  neuroliza internă în sindromul canalului carpal sunt:

A.  Dereglările senzitive permanente, confirmate de proba Weber.

B.  Durerile nocturne severe în  mână,  rebele la tratamentul medicamentos.

C.  Existenţa atrofiei muşchilor tenari.

D.  Creşterea timpului de latenţă distală la stimularea nervului  median.

E.  Prezenţa  pe traseul electromiografic a fibrilaţiilor în  muşchiul tenar.

III.  ASOCIERE SIMPLĂ

neurochirugicale cu scopurile în care se folosesc:

Scopul:

1.  Anevrismele  circulaţiei  anterioare  şi  ale 

circulaţiei bazale.

2.  Biopsia  lobului  temporal  (encefalită  her- 

petică).

3.  Lobectomia  temporală  în  caz  de epilep­

sie  temporală,  decompresiune  posttrau- 

matică.

4.  Abordarea sinusului cavernos.

5.  Hematomul subdural cronic.

6.  Tumorile  supraselare  (adenomul  hipofi­

zar, craniofaringiomul).

7.  Tumori ale lobului temporal.

2.  Asociaţi tipurile operaţiilor microneurochirurgicale cu tipul leziunii nervilor periferici: 

Tipul leziunii: 

Tipurile operaţiilor:

a.  Traumatică închisă.

1.

Neuroliza externă.

b.  Traumatică deschisă.

2.

Neuroliza  interfasciculară.

3.

Suturarea  epineurală  a  bonturilor  ner­

voase.

4.

Suturarea  interfasciculară  a  bonturilor

nervoase.

5. Transpoziţionarea  nervului  ulnar în  regi­

unea cubitală.

6.

Autoplastia cu grefon al  nervilor.

IV.  RELAJIE  CAUZĂ-EFECT

Răspunsurile se vor nota cu:

A -  dacă ambele afirmaţii sunt adevărate şi există o relaţie cauză-efect între ele;

В -  dacă ambele afirmaţii sunt adevărate şi nu există o relaţie cauză-efect între ele; 

С -  dacă prima afirmaţie este adevărată,  iar cea de a doua este falsă;

D -  dacă prima afirmaţie este falsă,  iar cea de a doua este adevărată;

E -  dacă ambele afirmaţii sunt false.

în  cadrul  craniotomiei  occipitale  lamboul  cutanat  incizat  trebuie  reflectat  spre 

baza craniului,  de-a lungul liniilor nucale,  ceea ce permite păstrarea arterei occi­

pitale ca sursă de alimentare sanguină.

1.  Asociaţi craniotomiile 

Craniotomia

a.  Pterională.

b.  Temporală.

RĂSPUNSURI

1. A,  p. 413.

2.  В,  p. 415.

3.  С,  p.  416.

4.  С,  p.  419.

5.  D,  p.  416, 417.

6.  E,  p. 417.

7.  E,  p. 417.

8.  C,  p. 421.

9. A,  p. 422.

10.  D,  p. 422.

11.  E,  p. 423.

12.  D,  p. 424.

13. C,  p. 425.

I.

1.B,  C,  D,  E,  p. 413. 

1.

2.  A,  B,  D,  E,  p. 414. 

a. 1,

3. А,  В,  C,  D,  p.  415. 

b. 2,

4. А,  В,  С,  E,  p.  415.

5.A .B .C ,  E.p.415. 

2.

6. 

В,  C,  D,  E,p. 415-416.  a. 1,

7. A,  C,  D,  E,  p. 416. 

b. 3,

8.  C,  D,  p. 417.

9.  C,  D,  E,  p. 418.

10. А,  В, C, D, p. 418.

11. A, 

B, D, E, p.  419.

12. А,  В, С, E, p. 419.

13. А,  В, C, D, p. 419.

14.  C,  D,  E,  p.  420.

15. A,  B,  p.  420.

16. A,  B,  D,  E,  p.  420.

17.  C,  D,  E,  p. 421.

18.  В,  C,  D,  p. 421.

19. A,  B,C,  E,  p. 421.

20.  C,  D,  p. 423.

21. А,  В,  E,  p. 424.

22.  C,  D,  E,  p. 425.

23. А, С,  E,  p. 425-426.

II.

4, 6,  p. 416. 

3,5,  7,  p. 417.

III.

2,  5,  p. 423.

4, 6,  p. 423-424.

21. EPILEPSIA 

Ş l 

SINDROM UL  C O N V U LS IV

I.  COMPLEMENT SIMPLU

1.  Actualmente, epilepsia se defineşte ca:

A.  O maladie acută a encefalului, de etiologie multiplă, caracterizată prin accese 

repetate,  apărute  în  rezultatul  descărcărilor  neuronale  excesive,  şi  care  se 

manifestă prin simptomatologie clinică şi paraclinică diversă.

B.  Maladie ondulatorie,  caracterizată  prin  accese  comiţiale  repetate  cu  pierde­

rea cunoştinţei,  iar ulterior -  cu tulburări de personalitate.

C.  O stare cronică de etiologie diversă, în cadrul căreia un individ este predispus 

la crize epileptice recurente,  de obicei spontane.

D.  O afecţiune cronică progresivă, manifestată prin tulburări paroxistice ale con- 

ştienţei, accese de convulsii, înţepeniri, accese vegetative,  precum şi modifi­

cări progresive în sfera psihoemoţională, înregistrate în perioada interictală.

E.  Accese de pierdere a cunoştinţei de scurtă durată în cadrul tulburărilor paro­

xistice de conştienţă.

2.  Criza epileptică reprezintă:

A.  O descărcare anormală excesivă a neuronilor cerebrali, însoţită de manifes­

tări motorii şi de alt caracter: senzorial, cognitiv sau afectiv.

B.  O stare paroxistică în care bolnavul are senzaţia că lumea înconjurătoare se 

roteşte în jurul lui sau că însuşi corpul lui se deplasează în spaţiu, acompani­

ată de simptome vegetative sau afective.

C.  Un acces de tulburări vegetative cu componente emoţional-afective, compor­

tamentale şi cognitive.

D.  Un  acces  de  scurtă  durată,  în  cadrul  tulburărilor  paroxistice  de  conştienţă, 

precedat de obicei de vertijuri, senzaţii afectiv-vizuale, acustice etc.

E.  O  stare  patologică  manifestată  prin  tulburări  polisistemice  psihice,  vegetati­

ve, algice, dereglări musculo-tonice.

3.  în structura maladiilor neurologice, după incidenţă, epilepsia ocupă locul:

A.  întâi.

B.  Doi.

C.  Trei.

D.  Patru.

E.  Cinci.

4.  Indicaţi numărul aproximativ al bolnavilor de epilepsie din  Republica  Moldova:

A.  10 000.

B.  20 000.

C.  30 000.

D.  40 000.

E.  50 000.

•

5.  De  câte  ori  este  mai  înalt  indicele  mortalităţii  de  epilepsie  în  raport  cu  indicele

respectiv normal?

A.  De 2 ori.

C.  De 4-5 ori.

D.  De 6 ori.

E.  De  10 ori.

6.  Indicaţi  procentajul  cazurilor în  care, în  pofida  utilizării  explorărilor suplimentare 

sofisticate, etiologia epilepsiei rămâne nedeterminată:

A.  5%.

B.  25%.

C.  37%.

D.  62%.

E.  78%.

7.  Alegeţi  descrierea  corectă  a crizelor epileptice  generalizate  (convulsive sau  ne­

convulsive).

A.  Primele semne clinice şi traseul electroencefalografic (EEG) indică activarea 

unui sistem anatomo-funcţional neuronal limitat al unei emisfere cerebrale.

B.  Primele semne clinice  indică  chiar de  la început implicarea  ambelor emisfe­

re cerebrale, conştiinţa poate fi tulburată, acesta putând fi simptomul iniţial. 

Manifestările motorii sunt bilaterale.

C.  Nu au un caracter bine definit, din cauza datelor nesatisfăcătoare sau incom-

• 

plete.

D.  Clinic,  se  caracterizează  prin  convulsii  tonice  urmate  de  convulsii  clonice, 

care au un debut localizat, urmat de o extensie progresivă a convulsiilor într-o 

succesiune topografică  bine definită,  ajungându-se deseori  la generalizarea 

convulsiilor în hemicorpul  respectiv.

E.  Se manifestă prin fenomene senzoriale elementare. Crizele sunt parestezice, 

doloroase, însoţite de modificarea percepţiei termice.

8.  Termenul criză epileptică parţială „simplă" se utilizează atunci când:

A.  Bolnavul în timpul crizei rămâne conştient de ceea ce are loc în jurul său.

B.  Bolnavul în timpul crizei are tulburări uşoare de conştienţă.

C.  Crizele nu au  manifestări clinice, ci doar electroencefalografice.

D.  Crizele au doar manifestări clinice; pe traseul EEG chiar şi în timpul crizei nu 

se înregistrează modificări specifice.

E.  Focarul epileptogen este localizat în lobul frontal,  bilateral.

9.  Pentru afectarea lobului frontal sunt caracteristice crizele:

A.  Senzoriale elementare.

B.  Febrile.

C.  Jacksoniene.

D.  Sincopale.

E.  Vertiginoase.

10.  Aura nu este specifică pentru epilepsia:

A.  Lobului frontal.

B.  Lobului parietal.

C.  Lobului temporal.

D.  Lobului occipital.

E.  Nedeterminată.

286

11.  în majoritatea cazurilor (circa 60%),  la originea crizelor epileptice ale lobului pari­

etal stau:

A.  Accidentele vasculare cerebrale.

B.  Factorii genetici.

C.  Arahnoiditele posttraumatice.

D.  Glioamele.

E.  Malformaţiile arterio-venoase.

12.  Dacă prin examenul RMN a fost depistată o scleroză temporală, lobectomia tempo­

rală, recomandată ca metodă în tratamentul epilepsiei temporale, este eficientă în:

A.  100%.

B.  90% din cazuri.

C.  80% din cazuri.

D.  70% din cazuri.

E.  60% din cazuri.

13.  Epilepsia generalizată în  majoritatea cazurilor se manifestă prin crize:

A.  Absenţe.

B.  Mioclonice.

C.  Clonice.

D.  Tonice.

E.  Tonico-clonice.

14.  La copii, epilepsia generalizată deseori se manifestă prin crize:

A.  Atonice.

B.  Tonice.

C.  Clonice.

D.  Mioclonice.

E.  Absenţe.

15.  Care crize epileptice sunt cele mai frecvente (circa 50% din cazuri)?

A.  Parţiale simple.

B.  Parţiale complexe.

C.  Parţiale secundar generalizate.

D.  Tonico-clonice (grand  mal).

E.  Absenţele.

16. în  care fază  de desfăşurare  a  crizei  epileptice tonico-clonice  are  loc  prăbuşirea 

brutală a bolnavului, ce poate conduce la accidente?

A.  Faza de debut.

B.  Faza spasmului tonic.

C.  Faza convulsiilor clonice.

D.  Faza comatoasă sau stertoroasă.

E.  Faza postcritică.

17.  Unui pacient care pentru prima dată în viaţă suportă o criză epileptică i se indică 

în mod obligatoriu:

A.  Pneumoencefalografia.

B.  Echoencefalografia.

C.  Tomografia computerizată cerebrală.

D.  Rezonanţa magnetică cerebrală.

E.  Potenţiale evocate motorii transcraniene.

18.  Din investigaţiile suplimentare neurofiziologice în examenul bolnavului cu epilep­

sie rolul de bază revine:

A.  Potenţialelor evocate somato-senzoriaie (PESS).

B.  Electroencefalografiei (EEG).

C.  Ultrasonografiei Doppler duplex.

D.  Potenţialelor evocate vizuale.

E.  Potenţialelor evocate prin stimulare magnetică transcraniană.

19.  Electroencefalografia (EEG) se utilizează în diagnosticul epilepsiei din anul:

A.  1870.

B.  1905.

C.  1917.

D.  1924.

E.  1962.

20.  indicaţi rata monoterapiei efective în tratamentul epilepsiei'

A.  100%.

B.  Peste 90% din cazuri.

C.  Peste 80% din cazuri.

D.  Peste 70% din cazuri.

E.  Peste 60% din cazuri.

21. în  cazul  în  care  au  fost  respectate  principiile  tratamentului  anticonvulsivant  şi 

două preparate administrate succesiv sunt ineficiente, se recurge la:

A.  Administrarea de trei  preparate.

B.  Tratamentul chirurgical.

C.  Reconsiderarea diagnosticului.

D.  Consultul genetic.

E.  Stoparea tratamentului pe un termen de 2 săptămâni.

22.  Calendarul  convulsiv,  intrat în  principiile tratamentului  anticonvulsivant,  este util 

pentru:

A.  Informarea pacientului: durata tratamentului, beneficiile, efectele adverse po­

sibile.

B.  înregistrarea eficacităţii tratamentului.

C.  Rezolvarea problemelor de toleranţă a preparatului.

D.  încercarea de a atinge eficienţa maximal posibila pentru fiecare remediu.

E.  Supravegherea dozei remediul ui (tratamentul începe cu doze mici, majorând 

treptat doza preparatului  până la doza necesară).

II.  COMPLEMENT MULTIPLU

1.  Termenul epilepsie,  precum şi  boala ca atare,  în  aspect istoric,  comportă  urmă­

toarele tălmăciri şi ipoteze:

A.  Provine de la cuvântul latin epilambana -  a se distra.

B.  în traducere din limba greacă înseamnă surpriză -  de la modul neaşteptat de 

instalare („ca o surpriză”).

C.  în  perioada  magică  a  medicinei  se  numea  morbus  sacer -   „boală  sfântă”, 

datorită forţei de mare amploare din crizele convulsive.

D.  Epilepsia este o suferinţă cu desfăşurare dramatică şi cu impresie deosebită 

asupra unui public neavizat, care merge până la spaimă şi fiori reci.

E.  Bolnavii  erau  consideraţi  mesageri  ai  forţei  diavolului,  motiv  pentru  care  a 

căpătat denumirea de „boală neagră”.

2.  Caracteristicile epilepsiei sunt următoarele:

A.  Este un simptom al disfuncţiei creierului.

B.  Implică o depolarizare haotică şi paroxistică a  neuronilor şi propagarea des­

cărcărilor neuronale respective în ţesutul nervos.

C.  Are  implicaţii  bruşte  şi  severe  în  plan  motor,  senzitivo-senzorial,  comporta­

mental, emoţional şi bioelectric.

D.  Descărcarea anormală  poate fi  limitată  la  un teritoriu  particular sau  localizat 

din creier ori se poate propaga în ariile largi ale acestuia.

E.  Include  un  complex de semne patologice,  determinate de afectarea funcţio­

nală a sistemului nervos vegetativ segmentär şi suprasegmentar.

3.  în incidenţa epilepsiei pot fi marcate următoarele „vârfuri”:

A.  De la naştere până la vârsta de 10 ani.

B.  De la 10  ani până la  16 

ani.

C.  De la 16  ani până la 20 

ani.

D.  De la 20 ani până la 40 

ani.

E.  La vârstnici.

*

4.  La adulţi, un rol important în apariţia crizelor epileptice se atribuie:

A.  Afecţiunilor vasculare cerebrale.,

B.  Etilismului cronic.

C.  Polineuropatiei diabetice.

D.  Meningitelor şi encefalitelor.

E.  Traumatismului craniocerebral.

5.  La copii, rolul primordial în apariţia crizelor epileptice îl joacă:

A.  Infecţiile cerebrale.

B.  Sechelele patologiei perinatale.

C.  Neoplasmele cerebrale.

D.  Sindromul de hipertensiune intracraniană.

E.  Scleroza multiplă şi alte afecţiuni demielinizante.

6.  Clasificarea crizelor epileptice  şi  a  epilepsiei  (după  Liga  Internaţională de Com­

batere a Epilepsiei,  1981) se bazează pe:

A.  Acuzele pacientului.

B.  Anamneza bolii.

C.  Tabloul clinic.

D.  Traseul electroencefalografic.

E.  Alte particularităţi specifice.

7.  Clasificarea internaţională a epilepsiei (după Liga  Internaţională de Combatere a 

Epilepsiei,  1989) include: