Cuprins prefaţĂ

2.2. Caracteristica condiţiilor apariţiei bolilor

Etiologia (din greceşte aitia – cauză; logos – ştiinţă) se tra­du­ce literalmente ca ştiinţa despre cauză (a bolii). Actual­mente etiologia se defineşte ca ştiinţă şi compartiment al fiziopato­lo­giei, care studiază cauzele şi condiţiile apariţiei bolilor. Or, eti­o­lo­­­­gia răspunde la întrebarea: De ce este provocată boala?

În cadrul noţiunii etiologie se evidenţiază etiologia ge­ne­ra­lă şi etiologia specială.

Etiologia generală se defineşte ca ştiinţa şi unul din com­par­­timentele fiziopatologiei teoretice (a nozologiei), care stu­diază legile generale ale originii bolii, interrelaţiile şi interac­ţi­u­nea cauzei, condiţiilor exogene şi endogene în originea bolii. Or, etiologia generală studiază doar acele legi, care sunt comune pen­tru originea tuturor bolilor. În contrast, etiologia specială cer­­­cetează legile originii, cauzele şi condiţiile apariţiei fiecărei boli concrete şi este prerogativa disciplinelor clinice.

Boala în context etiologic se defineşte ca rezultanta inte­rac­ţiunii dintre cauză şi organismul viu în anumite condiţii.

2.1. Caracteristica cauzelor bolii

Cauza bolii poate fi orice substanţă, energie sau informaţie, care interacţionează cu organismul omului (o complexitate de substanţe, energii şi informaţii) şi provoacă modificări struc­turale şi dereglări funcţionale. Cauza, la fel ca şi efectul, sunt doar categorii abstracte, manifestându-se în mod concret în di­­ferite condiţii. Orice substanţă, energie sau informaţie devine cauză doar în momentul, când, interacţionând cu altă substanţă, energie sau informaţie din organismul uman, provoacă un efect. Acest moment dialectic trezeşte şi anumite colizii semantice, în special pentru diferenţierea noţiunilor de factor etiologic şi cauză. Factorul etiologic este complexitatea cauzei şi a con­di­ţi­ilor în momentul când, interacţionând cu organismul, provoacă boala. (De menţionat că în ultimul timp uneori noţiunile de ca­u­ză şi factor etiologic se echivalează).

Teoretic orice substanţă, energie sau informaţie interac­ţi­­o­nând cu organismul poate provoca boala, însă în realitate pro­­­babilitatea aceasta variază de la zero până la 100%. Cu­noaş­te­rea acestei probabilităţi de către medic este un mijloc de prog­nosti­care a morbidităţii. Multitudinea şi diversitatea fac­torilor mate­riali (substanţe, energie, informaţie), care ar evolua în ca­li­ta­te de cauze eventuale ale bolilor necesită o sistematizare a acestora.

Clasificarea factorilor ce pot servi drept cauze pentru dez­vol­tarea bolilor se face în funcţie de numeroase criterii, pre­do­­minant de o importanţă pragmatică.

A. Clasificarea după origine:

a) cauze exogene – rezidă în afara organismului, în mediul ambiant; constituie majoritatea covârşitoare a cauzelor bolilor;

b) cauze endogene – rezidă în însăşi organism, prezentând anumite defecte sau particularităţi ale structurii şi funcţiilor or­ga­nismului.

Cunoaşterea originii cauzei bolii este importantă pentru pro­fi­laxia acestora şi pentru strategia terapeutică. Astfel, bolile cauza­te de factorii exogeni pot fi preîntâmpinate prin ame­li­ora­rea ambiantului, în timp ce bolile cauzate de factori endogeni (de ex., bolile ereditare) necesita o profilaxie specifică.

B. Clasificarea după natura factorilor cauzali:

a) factori mecanici – acţionează prin intermediul energiei mecanice potenţiale (compresie) sau cinetice (acceleraţie po­zi­ti­vă sau negativă, compunerea forţelor ş. a.); rezultanta acţiunii sunt modificările structurii organismului – traumele mecanice;

b) factori fizici – acţionează prin intermediul energiei fizice a mişcării atomilor (energia termică), a particulelor elementare (electroni, protoni, neutroni), a undelor electromagnetice (lu­mi­na, razele ionizante), a câmpurilor (electric, magnetic, gra­vi­ta­ţional); rezultanta acţiunii factorilor fizici sunt traumele fizice – combustii termice, congelaţii, boala actinică, formarea de ra­di­cali liberi ş.a.;

c) factori chimici – acţionează prin iniţierea de reacţii chi­mi­­ce cu substanţele proprii ale organismului, caracterul cărora depinde de natura chimică a substanţei şi pot fi reacţii de oxi­dare, reducere, neutralizare, decarboxilare, dezaminare ş.a.; re­zul­tanta acţiunii factorilor chimici este dereglarea homeosta­ziei biochimice a organismului;

d) factori informaţionali – factori, care posedă informaţie biologic semnificativă pentru organism şi acţionează asupra sistemelor de recepţie a informaţiei ale organismului (mediatori, hormoni, antigeni);

e) factori biologici – diferite fiinţe vii (virusuri, bacterii, fun­gi, protozoare, metazoare), care acţionează asupra organis­mu­­lui omului în mod complex prin intermediul energiei me­ca­ni­ce, fizice, chimice sau prin intermediul informaţiilor (antigene, substanţe biologic active);

f) factori psihogeni – o clasă particulară de factori informa­ţionali, care acţionează prin intermediul conştiinţei (semnalele lingvistice); factorii psihogeni nu posedă acţiune nocivă directă, ci acţionează asupra organismului prin intermediul psihicului – acţiune psiho-somatică;

g) factori sociali – interrelaţiile dintre oameni, care deter­mi­nă poziţia ierarhică a persoanei în societate; pierderea de către persoană a poziţiei ierarhice în societate prezintă un factor pa­to­gen (stresogen) puternic apt să provoace infarctul miocardic, ul­ce­­rul gastric, hipertensiunea arterială, hipertiroidismul ş.a.

C. Clasificarea după potenţialul patogen:

1. 
   factori indiferenţi pentru organism; aceşti factori nu pro­­voacă în organism nici un fel de modificări sau reacţii (de ex., gazele inerte din atmosferă), iar posibilitatea provocării bo­­li­­lor de către acţiunea propriu-zisă a factorilor indiferenţi este zero. Acţionând însă repetat, concomitent cu alt factor patogen aceştia pot declanşa ulterior boala prin mecanismul reflex condiţionat;
   

b) factori fiziologici – acţionând asupra organismului în diapa­­zonul optim de intensitate şi durată provoacă reacţii re­­zo­­na­­bile, fiziologic adecvate atât calitativ, cât şi cantitativ, vizând menţinerea homeostaziei şi, prin urmare, adaptarea organis­­mu­­lui; factorii fiziologici devin patogeni doar atunci, când depăşesc diapazonul fiziologic de intensitate şi durata acţiunii, acţionează asupra organismului sensibilizat (de ex., în alergie) sau de­clan­­şea­ză boala prin mecanismul reflex condiţionat;

c) factori convenţional patogeni – factorii, care devin nocivi doar într-un anturaj de condiţii anumite, fie că aceste condiţii amplifică acţiunea cauzei, fie că diminuează rezistenţa organis­mu­­lui, deci, produc dezechilibrarea «coexistentei paş­ni­ce» a or­ga­­nismului cu factorul convenţional patogen (de ex., micro­flo­ra saprofită din tractul digestiv). Este uşor de observat că proba­bi­li­tatea îmbolnăvirii sub acţiunea factorilor conven­ţional patogeni variază într-un şir larg;

4. 
   factori patogeni – factorii, care provoacă boala în orice condiţii cu o probabilitate aproape absolută egală cu 100%.
   

D. Clasificarea după topografia acţiunii asupra organis­mu­lui:

a) acţiune generală orientată concomitent spre întregul or­ga­nism, când eventual toate structurile organismului sunt expuse acţiunii patogene a factorului nociv (factorii cosmici, gravitaţia). La rândul lor, factorii generali pot exercita acţiune izotropă cu intensitate egală şi leziuni uniforme ale tuturor structurilor aflate în zona de acţiune (de ex., câmpul gravitaţional) şi acţiune ani­zo­­tropă sau tropă – acţiune direcţionată selectiv asupra anu­mi­telor structuri (de ex., acţiune hepatotropă, cardiotropă, nefro­tro­­pă, neurotropă, psihotropă a substanţelor chimice în toxemia ge­nerală).

b) acţiune locală, limitată de o structură anumită – organ, re­giune anatomică.

Proprietatea comună pentru toate cauzele bolilor (factori pa­to­geni, factori nocivi) este capacitatea acestora de a modifica ho­­meostazia biochimică, structurală, funcţională, informa­ţiona­­lă, psihică şi socială a omului.

Rolul cauzei în originea bolii este decisiv, determinant. Cauza determină însăşi posibilitatea apariţiei bolii şi caracterul specific al acesteia. Determinismul relaţiilor dintre cauza şi boală nu poartă un caracter absolut. Astfel în lipsa cauzei apa­ri­ţia bolii este imposibilă, însă prezenţa cauzei nu face inevitabilă apariţia bolii. Relaţiile dintre cauză şi boală ar putea fi formulate în expresia următoare: în lipsa cauzei boala nu apare; la acţi­unea cauzei boala p o a t e să apară. Probabilitatea apariţiei bo­­­lii la acţiunea cauzei depinde în mare măsură de prezenţa ce­lui de-al doilea element al etiologiei şi anume a condiţiilor.

Cunoaşterea cauzei bolilor este baza teoretică a profilaxiei specifice, orientate spre evitarea acţiunii cauzei asupra organis­mu­lui. Cunoaşterea cauzei este de asemenea şi baza terapiei spe­cifice axate spre înlăturarea cauzei din organism deja după de­clanşarea bolii. Atât profilaxia, cât şi terapia specifică este efi­cientă pentru fiecare boală în parte.