Petrenco împotriva Republicii Moldova
30 martie 2010
La momentul faptelor, reclamantul era președintele Asociației Istoricilor din Republica
Moldova și profesor universitar. Acesta s-a plâns că i-a fost afectată reputația drept urmare
a publicării, în aprilie 2002, a unor afirmații în ziarul oficial al guvernului moldovean care
sugerau că a colaborat cu KGB.
Curtea a hotărât că a fost încălcat art. 8 (dreptul la respectarea vieții private) din
Convenție, constatând că motivele invocate de instanțele moldovenești pentru a proteja
dreptul la libertatea de exprimare al ziarului și autorul articolului în litigiu erau insuficiente
pentru a prima față de dreptul la respectarea reputației al reclamantului. Curtea a
observat, în special, că articolul a fost publicat în contextul unei dezbateri animate de mare
interes public și că reclamantul, care era o personalitate publică, avea obligația să tolereze
un control și critici publice mai mari decât dacă ar fi fost o persoană particulară. Prin
urmare, tonul general al articolului și limbajul ofensator nu au constituit în sine o încălcare
a dreptului reclamantului la respectarea reputației sale. Cu toate acestea, sugerând că
reclamantul a colaborat cu KGB ca și când ar fi fost un fapt stabilit, în măsura în care nu
era decât o simplă speculație din partea autorului, articolul a depășit limitele unor
comentarii acceptabile în contextul unei dezbateri de interes general.
Dostları ilə paylaş: |