Katamadze împotriva Georgiei
14 februarie 2006 (decizie privind admisibilitatea)
Această cauză privea condamnarea reclamantei, o jurnalistă, în urma publicării unui
editorial în care îi critica pe fondatorul, editorul și trei jurnaliști de la un alt ziar local.
Aceștia s-au plâns că reclamanta a răspândit zvonuri prin intermediul presei și că expresiile
folosite în cuprinsul articolului în litigiu au adus atingere demnității și reputației lor.
Curtea a declarat cererea inadmisibilă ca fiind în mod vădit nefondată. Întrucât
reclamanții au dovedit în mod obiectiv că afirmațiile în litigiu puteau constitui o ingerință
în drepturile lor, faptul că legislația națională impunea ca reclamanta să probeze
veridicitatea declarațiilor sale nu pare în special, în sine, să contravină art. 10 (libertatea
de exprimare) din Convenție. Cu toate acestea, reclamanta nu a putut să demonstreze că
nu a fost un atac personal gratuit, cu comentarii vătămătoare inutile. Hotărârea pronunțată
împotriva sa a fost, prin urmare, o măsură necesară într-o societate democratică pentru
protecția reputației și a drepturilor celorlalți. În plus, având în vedere insultele publice la
adresa respectivelor persoane, fără nicio justificare valabilă, sancțiunea impusă nu pare
excesiv de dură.
Dostları ilə paylaş: |