Vector european

Traumatismele  de  trafic  prin  autovehicule.  Prin 
traumatisme  produse  prin  mijloace  de  transport, 
denumite și traumatisme de trafic rutier, se  subînțelege 
orice  traumatism  asupra  organismului  uman  care,  din 
punct  de  vedere  medico-legal,  trebuie  să  fie  obiectivat, 
în  mod  obligatoriu,  prin  leziuni  traumatice,  produse  de 
către  sau  în  interiorul  unui  mijloc  de  transport.  [9,  p. 
126] 
Factorii implicați în generarea traumatismelor rutiere 
sunt reprezentați prin: 
•  factorul  principal  –  omul  care  trebuie  să  fie 
sănătos  din  punct  de  vedere  psiho-somatic,  să  conducă 
autovehiculul  în  condiții  de  siguranță  pentru  sine  și 
pentru membri care sunt în același autovehicul; 
•  factorii secundari: 
o  normele tehnice ale mijlocului de transport; 
o 
starea  necorespunzătoare  a  drumului/căii  de 
acces. 
•  factorii favorizanți:  
o 
condițiile meteorologice; 
o  gradul de luminozitate; 
o  viteza de deplasare a autovehiculului; 
o 
alterarea stării de conștientă / percepție indusă de 
alcool sau de substanțe psihotrope; 
o 
starea  de  tensiune  psihică  apărută  în  urma  unor 
certuri, aflarea unei vești etc.  
Traumatismele rutiere pot fi de la cele mai simple la 
cele  mai  complexe.  Cele  mai  des  întâlnite  sunt 
mecanismele simple – mecanisme care traduc o singură 
acțiune asupra corpului uman.  
În categoria mecanismelor simple se include: 
•  lovirea (izbirea); 
•  căderea; 
•  proiectarea; 
•  comprimarea; 
•  târârea; 
•  călcarea; 
•  hipertensiunea  și/sau  hiperflexia  coloanei 
vertebrale. 
O  altă  categorie  de  mecanisme  care  produc  leziuni 
traumatice  sunt  mecanismele  asociate.  În  categoria 
mecanismelor  asociate  se  includ  cele  care  grupează 
două mecanisme simple, de exemplu: 
•  lovire-cădere; 
•  lovire-proiectare; 
•  lovire-comprimare; 
•  proiectare-călcare; 
•  proiectare-târâre; 
•  călcare - târâre etc. 
Mecanismele  complexe  reunesc  trei  sau  mai  multe 
mecanisme  simple.  Leziunile  traumatice  produse  prin 
mecanisme  complexe  se  caracterizează  prin  graviditate 
mare,  prezența  leziunilor  osteo-articulare  și  distribuția 
extinsă a leziunilor traumatice.  
Dintre  mecanismele  complexe  cele  mai  frecvente 
sunt: 
•  lovire-proiectare-călcare; 
•  lovire-proiectare-comprimare și/sau călcare; 

17 
 
•  proiectare-comprimare/călcare-târâre; 
•  lovire-basculare-cădere-comprimare/călcare etc.  
O  categorie  aparte  sunt  decesele.  Decesul  se  poate 
produce  imediat  sau  după  un  anumit  interval  de  timp 
prin șoc sau în urma unor complicații.  
Traumatismele  de  trafic  pot  surveni  în  diferite 
împrejurări.   
Problematica  prevenirii  vătămărilor  grave 
cauzate de accidente rutiere. În Registrul Accidentelor 
Rutiere al Sistemului Tehnologii Informaționale deținut 
de  Ministerul  Afacerilor  Interne  sunt  înregistrate  date 
statistice,  conform  cărora  numărul  persoanelor 
traumatizate  în  urma  accidentelor  rutiere  este  mult  mai 
mare comparativ cu numărul persoanelor decedate. 
Referitor  la  tipul  accidentului  s-a  constatat  că  cel 
mai mare număr de accidente rutiere au fost comise ca 
urmare a: 
•  coliziuni  laterale  –  348  de  accidente,  în  urma 
căror  au  decedat  17  persoane  şi  501  persoane  au  fost 
traumatizate; 
•  lovirea  pietonilor  aflați  pe  spațiile  destinate 
circulației  acestora  (trotuare,  marcaje,  insule,  etc.)  – 
297  de    accidente,  în  urma  căror  şi-au  pierdut  viața  7 
persoane şi au fost traumatizate alte 307 persoane; 
•  lovirea  pietonilor  angajați  în  traversare 
neregulamentară  sau  staționați  pe  partea  carosabilă  a 
drumului  –  250  de  accidente,  ca  urmare  şi-au  pierdut 
viață  36  de  persoane  şi  au  fost  traumatizate  alte  219 
persoane [8]. 
Corelarea datelor statistice a persoanelor decedate și 
traumatizate poate fi reprezentată în felul următor: 
 
 
 
Fig. 3. Corelația dintre numărul persoanelor decedate și traumatizate în raport cu tipul accidentului 
 
În opinia noastră numărul peroanelor traumatizate ar 
putea  fi  mai  mic,  dacă  societatea  civilă  ar  fi  informată 
despre primul ajutor medical în asemenea situații. 
Specificul 
leziunilor 
traumatice 
produse 
de 
autovehicule constă în faptul că în urma accidentelor pot 
fi  traumați  șoferii,  pasagerii,  precum  și  pietonii. 
Leziunile  traumatice,  în  cazul  șoferilor,  se  pot  produce 
direct  (în  urma  contactului  nemijlocit  dintre  corp  și 
diverse  componente  din  interiorul  autovehiculului), 
precum  și  indirect  (prin  intermediul  forțelor  ce  se 
transmit  prin  os  și  care  generează  leziuni  traumatice  la 
distanță  de  zona  impactului  primar),  prin  inerția 
organelor interne sau prin mecanismul de hiperextensie-
hiperflexie.  
Concluzii.  Medicina  legală  este  un  domeniu 
preocupat  de  realitatea  faptică  obiectivă  care  oferă  un 
serviciu inedit cauzei nobile de identificare a adevărului. 
Medicina legală nu are ca scop informarea sau educarea 
maselor  largi  în  scopul  prevenirii  accidentelor  de  trafic 
prin autovehicule. Lichidarea acestei lacune ar conduce 
la  minimalizarea  riscurilor  vătămărilor  grave  în  urma 
accidentelor rutiere, numărul cărora crește. 
Referințe bibliografice: 
1. 
INP: Peste 30% din victimele accidentelor rutiere, produse de la începutul acestui an, sunt pietoni. 
Jurnal.md, 
http://www.jurnal.md/ro/news/7669f620a46018d6/inp-peste-30-din-victimele-accidentelor-rutiere-produse-
de-la-inceputul-acestui-an-sunt-pietoni.html
 
2. 
Marinescu, T. O persoană a decedat, iar 35 s-au ales cu traumatisme în urma accidentelor rutiere produse 
în week-end, 
https://cotidianul.md/2019/08/19/o-persoana-a-decedat-iar-35-s-au-ales-cu-traumatisme-in-urma-
accidentelor-rutiere-produse-in-weekend/
 
3. 
Iftenie, V. Medicina legală. – București: Editura științelor medicale, 2006. 
4. 
Baciu, Gh. Curs de medicină legală. -- Chișinău: USEM, 2003.  
5. 
Medicina legală. 
https://www.cdt-babes.ro/articole/medicina-legala.php
 
6. 
Medicină legală. 
https://rezidentiat.ms.ro/curricule/medicina_legala.pdf
 
7. 
Dosar „Adevărul"/Bestiile șoselelor, ocrotite de lege, 2010-06-28. Adevarul.ro. 
8. 
Date statistice: Câte accidente rutiere au avut loc în primele 9 luni din 2019 în Moldova. Categoria şi tipul 
lor, 
https://autoblog.md/date-statistice-cate-accidente-au-avut-loc-in-primele-9-luni-din-2019-categoria-si-tipul-lor/
, 
accesat la 26 octombrie 2019. 
9. 
Iftenie, V., Dermengiu, D. Medicina legală. Curs universitar. București: Editura C. H. Beck, 2009. 
10.  Vătămările grave cauzate de accidente rutiere, 
https://ec.europa.eu/transport/road_safety/topics/serious_injuries_ro
, (accesat la 1 Noiembrie  2019). 
11.  UE Ce facem? 
https://ec.europa.eu/transport/road_safety/what-we-do_ro
 
 
 
0
100
200
300
400
500
600
coliziuni laterale
lovirea pietonilor aflați pe spațiile destinate …
lovirea pietonilor angajați în traversare …
traumate
decedate

18 
 
CZU 341.71 
 
FORMELE ŞI METODELE DE BAZĂ ÎN ACTIVITATEA DIPLOMATICĂ CONTEMPORANĂ 
 
PASCALU Inna, 
 magistru în drept,  lector universitar,  
USEM 
 
REZUMAT 
Diplomaţia  economică,  ca  şi  diplomaţia,  în  general,  este  una  din  părţile  componente  organice  ale  politicii 
externe şi activităţii internaţionale ale statului. Anume politica externă stabileşte scopuri şi obiective pentru diplomaţia 
economică, care prezintă totalitatea activităţilor practice, formelor, metodelor şi mijloacelor, utilizate pentru realizarea 
politicii externe. 
Cuvinte-cheie: diplomaţie, internaţional, activitate diplomatică, diplomați, diplomaţie economică,  state, articol, 
etc. 
 
BASIC FORMS AND METHODS IN CONTEMPORARY DIPLOMATIC ACTIVITY 
 
PASCALU Inna,  
MA in law, university lecturer,  
University of European Studies of Moldova
 
  
SUMMARY 
Economic  diplomacy,  as  well  as  diplomacy  in  general,  is  one  of  the  organic  component  parts  of  the  state's 
foreign  policy  and  international  activity.  Namely,  foreign  policy  sets  goals  and  objectives  for  economic  diplomacy, 
which presents all the practical activities, forms, methods and means used to carry out foreign policy. 
Key words: diplomacy, international, diplomatic activity, diplomats, economic diplomacy, states, article, etc. 
 
În conformitate cu reprezentările tradiţionale, statele se 
manifestă pe arena internaţională prin politica lor externă, 
ce  se  materializează  în  forma  principală  de  extindere  a 
acestei politici -- diplomaţia. Ele au drept scop satisfacerea 
intereselor naţionale şi păstrarea integrităţii teritoriale a 
statului,  precum  şi  asigurarea  suveranităţii  şi  securităţii 
acestuia. 
Abordarea  şi  promovarea  intereselor  sus-numite 
instituie  în  sine  aplicarea  procedurilor  speciale  de 
activitate  diplomatică,  care  substituie  o  clasificare 
inerentă a acţiunilor externe ale actorilor internaționali, 
reieşind  din  natura  relaţiilor,  statutului,  imaginii, 
intereselor  şi  viziunilor  proprii  asupra  diverselor 
probleme  de  ordin  internaţional.  În  acest  context 
distingem  trei  tipuri  de  activitate  diplomatică,  fapt 
consfinţit  pe  larg  în  cadrul  relaţiilor  internaţionale,  şi 
anume: 
•  Diplomaţia clasică; 
•  Diplomaţia parlamentară; 
•  Diplomaţia preventivă. 
a) Diplomaţia clasică 
În  forma  cea  mai  generală,  trasarea  principiilor  de 
bază în abordarea conceptului de diplomaţie clasică este 
legat  de  numele  lui  Charles  Maurice  de  Talleyr  and 
Périgord  (1754-1838),  unul  dintre  cei  mai  mari 
diplomaţi ai Franţei şi ai lumii, a avut un rol important 
în conturarea şi adoptarea hotărârilor Congresului de la 
Viena  (1814-1815).  Intre  altele,  Congresul  a  contribuit 
la  cristalizarea  unor  forme  stabile  şi  a  unor  reguli  ce 
caracterizează „diplomaţia clasică“:  
1. autonomia; 
2. caracterul secret; 
3. relațiile specifice ale „elitei alcătuitoare“ [1]. 
Congresul  de  la  Viena,  avea  să  observe  mai  târziu 
Nicolae  Titulescu,  are  meritul  de  a  fi  recunoscut  „cele 
două  ipostaze  ale  diplomaţiei  clasice  -  cea  deschisă  şi 
cea secreta“. 
Karl  W.  Deutsch  observa  că  „dintotdeauna 
diplomaţia deschisă s-a îmbinat cu diplomaţia secretă“, 
adesea trimişii diplomatici având de transmis:  
1. atât un mesaj public;  
2. cât şi unul confidenţial [2]. 
În cadrul metodologic al acestei afirmaţii vom opina 
asupra  faptului  că  diplomaţii  au  un  rol  activ  în 
convorbirile diplomatice, în cursul cărora „argumentele 
specifice“ au avut şi continuă să aibă un rol important în 
sugerarea  soluţiilor  şi  convenirea  acestor  soluţii  cu 
partenerul sau partenerii diplomatici. 
Dacă,  înainte  şi  după  Congresul  de  la  Viena,  multă 
vreme  „diplomaţia  clasică“  a  avut  ca  o  componentă 
importantă  diplomaţia  secretă,  în  zilele  noastre 
„elementul  dominant  îl  constituie  diplomația  deschisă, 
discuţiile  directe  dintre  partenerii  din  diferite  ţări“,  în 
spirit de conlucrare şi respect reciproc. 
Sub  oscilaţiile  practicii  trecutului  -  inclusiv  în 
perioada  războiului  rece  -  „preocuparea  majoră  o 
reprezenta  problematica  generata  de  relaţiile  de 
confruntare politică şi militară“, în prezent „interesul cel 
mai  mare  îl  reprezintă  problematica  economică“, 
evoluţia relaţiilor comerciale, preocuparea de a conveni 
„cele 
mai 
avantajoase 
tranzacţii 
de 
comerţ 
internaţional“. 
Diplomaţia  economică  a  trecut  pe  primul  plan  ca 
urmare  a  preponderenţei  relaţiilor  de  import-export,  a 
schimburilor  comerciale,  în  general,  şi  a  deplasării 
centrului  de  greutate  din  zona  politică  „în  sfera 
afacerilor“, a cooperării şi confruntării economice. Prin 
urmare,  în  întreaga  pleiadă  a  activităţilor  diplomatice, 

19 
 
remarcăm  în  calitate  de  una  din  fundamentale 
preocupări  –  activitatea  economică.  În  aşa  fel,  în 
aparatul categorial al diplomaţiei a apărut un termen cu 
un îndreptar specific „diplomaţia economică” [3]. 
Harold  Nicholson  afirma  că  diplomaţia  economică 
ţine  de  conducerea  relaţiilor  economice  internaţionale 
ale  statelor;  este  metoda  utilizată  de  consuli  şi 
ambasadori pentru a normaliza şi întreţine aceste relaţii; 
meseria sau arta diplomaţiei, în general [4]. 
Diplomaţia  economică,  ca  şi  diplomaţia  în  general, 
este  una  din  părţile  componente  organice  ale  politicii 
externe  şi  activităţii  internaţionale  ale  statului.  Anume 
politica  externă  stabileşte  scopuri  şi  obiective  pentru 
diplomaţia  economică,  care  prezintă  totalitatea 
activităţilor practice, formelor, metodelor şi mijloacelor, 
utilizate pentru realizarea politicii externe. 
Diplomaţia  economică  este  o  formă  de  colaborare 
interguvernamentală,  desfăşurată  pe  baze  contractuale, 
vizând  conjugarea  eforturilor  instituţionale,  materiale, 
financiare,  tehnologice  şi  de  cadre  ale  partenerilor 
pentru  efectuarea  unor  activităţi  conexe  din  domeniile 
producţiei,  circulaţiei,  cercetării-dezvoltării  etc.  în 
scopul obţinerii unor avantaje reciproce [5]. 
Diplomaţia  economică,  după  părerea  lui  Petre 
Tănase,  reprezintă  conlucrarea  sub  cele  mai  diverse 
forme  dintre  două  sau  mai  multe  ţări  sau  agenţi 
economici  din  diverse  ţări  cu  scopul  de  a  realiza 
anumite  obiective  industriale,  agricole,  comerciale, 
tehnico-ştiinţifice, turistice sau de altă natură. 
Diplomaţia economică reprezintă o formă superioară 
de  relaţii  bilaterale  sau  multilaterale  dintre  guvernele 
diferitelor state sau dintre statele naţionale, care au drept 
scop  principal  realizarea,  prin  eforturi  obiective  sau 
activităţi  conexe,  fie  ele  de  producţie,  fie  de  cercetare, 
comerciale  sau  de  servicii,  elaborate  în  timp,  unor 
profituri  care  să  fie  oricum  mai  mari  decât  suma 
profiturilor  ce  ar  fi  fost  obţinute  de  către  fiecare  parte 
acţionând separat. 
Realizând  necesitatea  utilizării  termenului  de 
„diplomație  economică’’,  ca  parte  componentă  a 
politicii  externe  în  cadrul  procesului  de  constituire, 
formulare, apărare şi promovare a intereselor economice 
peste  hotare,  care  sunt  realizate  de  organele  statale 
interne  sau  externe  cu  atribuţii  exclusive  în  domeniul 
politicii  externe,  presupune  mobilizarea  şi  alocarea 
tuturor resurselor al aparatului diplomatic din stat pentru 
promovarea  eficientă  a  intereselor  de  stat,  în  special  al 
celor  economice.  Astfel,  diplomaţia  economică  se 
bazează  pe  un  cadru  profesional-diplomatic,  care 
vizează  conlucrarea  tuturor  sferelor  aparatului  din 
cadrul serviciului diplomatic al statului pentru afirmarea 
progreselor economice în politica externă a sa [6]. 
Efectiv,  putem  afirma  că  diplomaţia  s-a  dezvoltat 
odată cu evoluţia evenimentelor istorice, care au planat 
asupra  sistemelor  internaţionale,  care  s-au  rânduit  pe 
parcursul periodizării istoriei relaţiilor internaţionale. În 
cadrul  acestei  evoluţii  se  afirmă  că  activitatea 
diplomatică a unui stat s-a rezumat numai la întrebări de 
ordin geopolitic,  cultural  sau religios.  Din  sfera  acestor 
afirmaţii  s-a  exclus  cu  vehemenţă  interesul  economic, 
ceea  ce  exclude  automat  cauza  statului  de  a  activa  pe 
arena internaţională. Astfel, unii autori, cum este Harold 
Nicholson,  afirmă  în  International  Communication  in 
the  New  Diplomacy  că  diplomaţia  avea  puţine  legături 
cu  sfera  economică  şi  se  concentra  asupra  chestiunilor 
politico-juridice  în  relaţiile  interstatale.  Însă  ne  vom 
permite  să  nu  fim  de  acord  cu  această  afirmaţie, 
concluzionând  că  anume  interesele  economice  erau 
factorii de  bază  care  determinau statele  să-şi înteţească 
activitatea diplomatică peste hotare.  
Într-un 
cadru 
general 
de 
idei, 
dezvoltarea 
diplomaţiei clasice între actorii Relaţiilor Internaţionale 
au  scopul  de  a  sprijini  clarificarea  conceptuală  a 
parteneriatului  la  nivel  internaţional  şi  de  a  facilita 
cunoaşterea  şi  aprofundarea  unor  demersuri  în 
domeniile  ce  reprezintă  un  interes  sporit  pentru  state, 
cum ar fi cel politic, economic, cultural etc. Aici putem 
menţiona faptul că conceptul de diplomaţie clasică este 
corelat  cu  ideea  de  acţiune  în  interes  comun.  Această 
idee este, la rândul său, corelată, în mod tradiţional, cu 
conceptele de colaborare şi cooperare.  
Analiza  retrospectivă  a  diplomaţiei  clasice 
semnalează,  de  asemenea,  funcţionarea  relaţiilor  dintre 
diferite  instituţii  cu  atribuţii  în  domeniul  politicii 
externe,  cum  ar fi  Parlamentul,  Guvernul,  MAE  etc.  În 
cadrul abordării diplomaţiei clasice, natura dezvoltării ei 
poate  fi  caracterizată  prin  următoarele  tendinţe, 
specifice începutului sec. al XXI-lea: 
•  Dezvoltarea relaţiilor permanente de cooperare şi 
parteneriat; 
•  Relaţii  diplomatice  specifice  de  promovare  a 
intereselor politico-economice; 
•  Relaţii diplomatice structurate; 
•  Starea sau o anumită situaţie de conflict; 
•  Reglementările  şi  politicile  referitoare  la 
definitivarea unui proiect sau a unei asocieri; 
•  Desfăşurarea negocierilor şi consfătuirilor [7]. 
Faţă  de  clasificarea  anterioară,  vom  propune  o 
distincţie  între  nivelurile  operative  ale  diplomaţiei 
clasice: 
cooperarea, 
caracterizată 
prin 
relaţii 
interstatale,  care  există  în  afara  unei  misiuni 
diplomatice, structuri şi a unui plan de acţiuni comune, 
definit  de  statele  care  interacţionează.  Cooperarea  este 
distribuită în funcţie de nevoile părţilor cointeresate, iar 
autoritatea  rămâne  la  nivelul fiecărei  stat;  colaborarea 
implică  relaţii  durabile  şi  bine  structurate.  Prin 
colaborare  se  creează  noi  structuri  din  care  fac  parte 
misiunile  şi  reprezentanţele  diplomatice,  care  îşi  susţin 
identificarea  unei  misiuni  comune.  Autoritatea  aparţine 
noii structuri create, aflate pe teritoriul statului primitor, 
dar coordonând toate acţiunile cu centrul. 
b) Diplomaţia parlamentară 
În  accepţiunea  cea  mai  generală,  dezvoltarea 
diplomaţiei  parlamentare  implică  în  sine  aprofundarea 
relaţiilor parlamentare dintre ţări, proces care s-a extins 
şi se extinde continuu. În cursul ultimului deceniu rolul 
diplomaţiei  parlamentare  în  relaţiile  internaţionale  a 
crescut 
considerabil, 
iar 
organismele 
regionale 
interparlamentare  au  început  să  joace  un  rol  tot  mai 
important  pe  arena  politică  internaţională.  În  cadrul 
teoretic  cel  mai  general,  conceptul  diplomaţiei 
parlamentare 
defineşte 
cadrul 
care 
permite 
parlamentarilor  fie  să  joace  rolul  diplomaţilor,  fie  să 
faciliteze  forurilor  legislative  intervenţia  în  formularea 

20 
 
politicii externe sau în controlul ei. 
Desfăşurându-se  simultan  faţă  de  diverse  ţări  şi 
având  deseori  un  caracter  comunitar,  diplomaţia 
parlamentară  se  deosebeşte  de  cea  clasică.  Nefiind  o 
extensie a acesteia şi nedorind a o înlocui, ea reprezintă 
un  domeniu  distinct,  cu  caracteristici  şi  scopuri  bine 
definite.  Oferă  elemente  care  permit  o  anumită 
democratizare a procesului diplomatic, dobândind chiar 
un loc aparte în cadrul eforturilor de soluţionare a unor 
tensiuni  care  se  dovedesc  refractare  la  soluţiile 
diplomaţiei tradiţionale. 
O  alta  direcție,  pe  care  este  necesar  să  ne  axăm, 
priveşte  implicarea  Parlamentului  în  politica  externă  a 
statului. Sub acest aspect, legea internă a diferitelor ţări 
stabileşte  competenţele  puterii  legislative  -  parlament, 
congres, senat, dumă, în problemele internaţionale [8]. 
Articolul  66  din  Constituţia  Republicii  Moldova 
atribuie  Parlamentului  obligaţiunea  de  a  aproba 
direcţiile  principale  ale  politicii  interne  şi  externe  ale 
statului,  de  a  ratifica,  denunţa,  suspenda  şi  anula 
acţiunea tratatelor internaţionale încheiate de Republica 
Moldova etc. 
Art. I, secţiunea a opta a Constituţiei S.U.A. atribuie 
Congresului  dreptul  de  a  organiza  apărarea  Statelor 
Unite, de a obţine credite, de a reglementa comerţul cu 
statele  străine,  de  a  identifica  şi  a  pedepsi  actele  de 
piraterie şi alte delicte grave săvârşite în largul mării, de 
a  pedepsi  crimele  comise  împotriva  drepturilor 
naţiunilor, de a declara război. 
Constituţia  Statelor  Unite  Mexicane  prevede  la  art. 
73  (XII)  competenţele  Congresului  în  domeniul 
relaţiilor internaţionale: de a declara starea de război, de 
a  emite  legi  privind  statutul  cetăţenilor  străini,  de  a 
emite  legi  privind  organizarea  serviciului  diplomatic  şi 
consular al Mexicului, de a impune impozite comerţului 
exterior.  Art.  76  al  Constituţiei  atribuie  Senatului 
următoarele  competenţe  în  domeniul  politicii  externe: 
analiza politicii externe exercitată de puterea executivă; 
aprobarea  tratatelor  internaţionale  şi  acordurilor 
diplomatice  încheiate  de  reprezentanţii  puterii 
executive;  aprobarea  ambasadorilor,  reprezentanţilor 
diplomatici  şi  consulilor  generali,  numiţi  de  către 
Preşedintele  Federaţiei;  împuternicirea  Preşedintelui  de 
a  trimite  trupele  militare  naţionale  în  afara  teritoriului 
ţării,  a  permite  trupelor  militare  străine  tranzitarea 
teritoriului mexican şi flotelor militare maritime străine 
staţionarea  în  apele  teritoriale  ale  Mexicului  pe  un 
termen mai mare de o lună. 
Constituţia Argentinei prevede la art. 67, p. 19 şi p. 
21,  atribuţiile  Congresului  în  domeniul  relaţiilor 
externe, care se determină în dreptul de a aproba sau a 
abroga tratatele încheiate cu statele străine, concordatele 
încheiate cu Sfântul Scaun şi în dreptul de a împuternici 
Guvernul să  declare starea de război şi să  încheie pace 
[9]. 
Împuternicirile  acordate  instituţiilor  puterii 
legislative  de  legea  supremă  a  diferitor  state  este 
condiţia  de  bază  în  acceptul  dezvoltării  acţiunilor 
diplomaţiei  externe  de  către  legislativele  naţionale  din 
lumea întreagă. 
Diplomaţia  parlamentară  reprezintă  un  spaţiu  al 
consensului 
partidelor 
parlamentare, 
bazat 
pe 
înţelegerea şi angajamentul ferm în favoarea intereselor 
naţionale  majore.  Creşterea  considerabilă  a  eficacităţii 
acţiunilor  de  diplomaţie  parlamentară  se  datorează 
efortului  constant  de  structurare  a  acestora  pe  baza 
principiilor  coerenţei,  viziunii  strategice,  avantajului 
specific  şi  complementarităţii  în  raport  cu  diplomaţia 
tradiţională. 
Diplomația  parlamentară,  chemată  să  promoveze  în 
mod  activ  şi  adecvat  interesul  naţional  al  Republicii 
Moldova  pe  plan  internaţional,  joacă  un  rol  tot  mai 
important  în  condiţiile  concretizării  acţiunilor  de 
integrare a ţării noastre în Uniunea Europeană. 
Pentru  intervalul  2008-2011,  principalele  obiective 
şi  direcţii  de  acţiune  ale  legislativului  moldovenesc  în 
planul diplomaţiei parlamentare au fost următoarele: 
•  consolidarea dialogului politic parlamentar dintre 
Republica  Moldova  şi  Uniunea  Europeană  prin 
dinamizarea  şi  diversificarea schimburilor  şi  cooperării 
cu  Parlamentul  European,  structurate  pe  palierele 
principale:  comitet  parlamentar  mixt,  preşedinte, 
comisii, grupuri politice; 
•  dezvoltarea  relaţiilor  bilaterale  cu  Parlamentele 
ţărilor membre ale Uniunii Europene; 
•  contribuţia  la  procesul  de  reflecţie  privind 
viitorul Europei, finalizat prin Tratatul Constituţional, în 
prezent în curs de ratificare de către statele UE; 
•  o participare consolidată în forurile şi structurile 
de  cooperare  interparlamentară  ale  Uniunii  Europene 
[10],  precum  şi  la  dezbaterile  privind  obiectivele  şi 
formele  optime  de manifestare  ale  acestei cooperări,  în 
contextul 
responsabilităţilor 
sporite 
ce 
revin 
parlamentelor în noua structură instituţională a Europei 
extinse; 
•  promovarea 
dimensiunii 
parlamentare 
a 
cooperării  internaţionale  desfăşurate  sub  egida 
Naţiunilor Unite, contribuţii de  substanţă  la  dezbaterile 
parlamentare  organizate  în  marja  evenimentelor  din 
sfera  ONU  şi,  în  general,  o  participare  susţinută  la 
dezbaterea marilor teme ale agendei globale;  
•  dezvoltarea  proceselor  parlamentare  asociate 
organizaţiilor  şi  structurilor  de  cooperare  regionale  şi 
subregionale, 
urmărindu-se 
îndeosebi 
susţinerea 
dimensiunii  economice  a  acestei  cooperări  şi 
consolidarea 
statutului 
Republicii 
Moldova, 
de 
contribuitor  la  stabilitatea  şi  securitatea  regională  şi  de 
promotor al perspectivei şi strategiilor europene şi euro-
atlantice; 
•  dezvoltarea  parteneriatelor  cu  statele  vecine; 
stabilirea  unei  relaţii  consolidate  cu  statele din regiune, 
de care ne leagă preocupări şi interese comune;  
•  dezvoltarea  relaţiilor  cu  parlamentele  ţărilor  din 
alte  zone  de  interes,  pornind  de  la  necesitatea  unei 
valorificări mai bune, prin prisma noului profil strategic 
al  Republicii  Moldova,  a  legăturilor  tradiţionale 
existente în plan politic şi economic.