1 academia de știinţe a moldovei secţia de știinţe medicale buletinul academiei de ştiinţe a moldovei

Clasifi carea bolii cronice de rinichi (K/DOQI, 2002; ISN, 2005)
Stadiul
Descrierea
Filtraţia glomerulară,
mL/min/1.73 m2
Managementul
Riscul sporit
≥ 90 (BCR asociată cu fac-
torii de risc)
Screening;
Atenuarea factorilor de risc al BCR
1
Leziunea renală cu FG 
normală sau sporită
≥ 90
Diagnosticul şi tratamentul maladiilor aso-
ciate, încetinirea progresiei BRC, reducerea 
riscului
2
Leziunea renală cu FG 
uşor scăzută
60-89
Monitorizarea progresiei BCR
3
Leziunea renală cu FG 
moderat scăzută
30-59
Evaluarea şi tratamentul complicaţiilor
4
Leziunea renală cu FG 
semnifi cativ scăzută
15-29
Pregătirea pentru un transplant renal
5
Insufi cienţa renală
< 15 (sau la dializă)
Terapia de suplinire a funcţiei renale (la 
prezenţa uremiei)
În ghidurile contemporane au fost pentru prima dată introduşi factorii de risc ai BCR. Studiile 
epidemiologice au demonstrat că aceştia contribuie independent la dezvoltarea şi progresia BCR, 
agravând, astfel, evoluţia ei (tab. 2) [4,5,8].

204
Tabelul 2 
Factorii de risc în BCR
Factorii de risc renali
Factorii de risc cardiaci
Factorii de risc generali
Diabetul zaharat
Obezitatea
Vârsta
Hipertensiunea Arterială
Hiperlipidemia
Rasa (persoane de culoare)
Administrarea cronică 
a AINS
Tabagismul
Dietă cu conţinut sporit de proteine
Printre factorii de risc identifi caţi după o prelucrare statistică aprofundată a US Renal Data 
registry sunt diabetul zaharat, hipertensiunea arterială şi dislipidemiile, aceştia fi ind cei mai impor-
tanţi [3]. În funcţie de caracterul şi severitatea afectării renale, prezenţa maladiilor de bază, precum 
şi de complicaţiile lor, ghidurile internaţionale propun un set de măsuri cu efi cienţă demonstrată, care 
pot fi  sintetizaţi prin abordare stadială a pacienţilor cu BCR (fi g. 1).
     Depistarea factorilor de risc (vârst , ras ),  
     monitorizarea lor dinamic  (HTA, diabet zaharat)  i 
corec ia factorilor modificabile (cure de sl bire în  
obezitate, tratamentul dislipidemiei, limitarea aportului  
de proteine, sistarea fumatului, evitarea administr rii 
susbstan elor nefrotoxice) 
                  Tratamentul de suplenire a func iei renale: 
       Formarea fistulei arterio-venoase cu hemodializ , dializ    
          peritoneal , ultrafiltra ie, hemosorb ie, ultradiafiltra ie 
              
Efectuarea transplantului renal  
sub acoperirea tratamentului imunosupresor 
 
Tratamentul maladiei de baz  (etiologic):  
infec ii urinare (antibiotice), diabet zaharat (insulina  i 
preparatele antidiabetice perorale), 
boli autoimune (glucocorticoizi, citostatice  i tratamentul 
biologic)  i prevenirea progresiei bolii cronice de rinichi 
(evitarea acutiz rilor maladiei de baz , dieta hipoproteic , 
normalizarea TA  i glicemiei) 
   Corec ia deregl rilor hormonale: hiperparatireoidie  i   
   deficitul vitaminei D
3
 activate, deficit de eritropoetin , 
  ajustarea dozei de insulin  la pacien i cu diabet zaharat 
   Corec ia deregl rilor metabolice: combaterea hiperkalie-  
   miei, hipernatriemiei, hiperfosfatemiei, hipo- sau   
  hipercalciemiei, normalizarea echilibrului acido-bazic, 
optimizarea aportului caloric 
Tratamentul anticaren ial: 
suplenirea deficitului de fier  i vitaminoterapie 
     Tratamentul complica iilor bolii cronice de rinichi (patogenetic): 
       PACIENTUL NECESIT  O SUPRAVEGHERE MULTIDISCIPLINAR  
      terapia antihipertensiv , combaterea cardiomiopatiei 
     uremice, realizarea normovolemiei,  dezagregante,  
    terapia antiaterosclerotic , încerc ri de tratament  
   biologic (factorii de cre tere, celule-stem), tratamentul 
         neuropatiei  i encefalopatiei, adaptare social  
 
  Tratament 
simptomatic: 
Grea
  i 
v rs turi  
Anorexie 
Prurit 
Sindromul 
picioarelor  
nelini tite 
Crampe  
musculare 
Letargie  i 
fatigabilitate 
Hipotensiune  
inter-  i  
intradialitic  
1 
2 
3 
4 
5 
 90
60-89
30-59
15-29
15
Figura 1.Managementul bolii cronice de rinichi în funcţie de stadiul conform clasifi cării 
K/DOQI(2002) – ISN (2005)
Notă: 1) Terapia aplicată la etapa precedentă este continuată după necesitate la etapa următoare; 2) Tra-
tamentul patogenetic se aplică în funcţie de complicaţia depistată, accentuarea lui începând cu BCR stadiile 
III-IV este legată cu creşterea semnfi cativă a numărului de pacienţi cu complicaţiile BCR în aceste stadii.
Analizând materialul prezentat, putem conchide că la moment este creat un cadru ştiinţifi c solid 
pentru abordarea sistemică a BCR, ce include stratifi carea pacienţilor, evidenţierea factorilor de risc 
şi identifi carea măsurilor preventive şi de tratament cu efi cacitate clinică dovedită [3]. În acelaşi timp, 
trebuie de menţionat faptul că ghidurile existente tratează căile posibile de prevenire şi tratament al 
BCR fără formularea unui program coerent de management pe plan naţional [1,2]. Astfel, activita-
tea reală în domeniul prevenirii bolii cronice de rincihi se desfăşoară bazându-se pe raţionalmentul 

205
general şi pe experienţa în creştere. Cu toate că la moment nu există nici un studiu care evaluează 
efi cienţa comparativă a implementării politicilor naţionale de sănătate la capitolul bolii cronice de 
rinichi – toate programele au fost lansate relativ recent şi sunt în curs de perfecţionare continuă –, 
pot fi  enumerate anumite trăsuturi considerate de noi caracteristice abordării optimale faţă de această 
problemă. De asemenea, pot fi  identifi caţi paşii principali, care au fost întreprinşi în SUA, în ţările 
europene şi ale Americii Latine pentru a clarifi ca situaţia epidemiologică pentru BCR şi pentru a ela-
bora un program efi cient de management [1,3,4,5,8]. 
Prima etapă reprezintă crearea unei grup de lucru, care va avea scopul de a formula şi  de aprecia 
implementarea politicii naţionale în domeniul vizat [3]. În baza raportului preventiv este exercitat un 
studiu epidemiologic transversal prospectiv într-o regiune caracteristică ţării, ce oferă posibilitatea 
de a aprecia articularităţile epidemiologice ale BCR în statul concret [7]. Însă generalizarea acestui 
studiu la nivel naţional este un lucru extrem de costisitor şi laborios. Astfel, au fost propuse diferite 
strategii de efi cientizare ale screeningului [5,7,8]. De exemplu, o cercetare, efectuată în Norvegia, a 
demonstrat că aplicarea criteriilor de intrare în studiu ca vârstă peste 55 de ani şi/sau hipertensiune 
arterială, şi/sau diabet zaharat are o sensibilitate de 95% şi necesită investigarea numai a 6-8 persoane 
adulte pentru depistarea unui caz nou de BCR în comparaţie cu 20-25 de persoane adulte în caz de un 
studiu transversal fără nici o limită [7]. Sensibilitatea poate fi  mărită până la 98-99% în caz de inclu-
dere în lotul de cercetare a pacienţilor cu patologii ereditare şi boli autoimune [5,7]. 
Astfel, screening-ul primar la moment considerat optimal pentru BCR trebuie să includă mă-
surarea TA şi aprecierea glicemiei la etapa iniţială. Apoi pacienţii hiperglicemici şi/ sau hipertensivi 
împreună cu cei cu vârstă peste 55 de ani (patologie ereditară, boli autoimune) se îndreaptă la testarea 
creatinemiei, măsurarea masei ponderale şi a înălţimii persoanelor examinate cu calcularea ulterioară 
a fi ltraţiei glomerulare după formule cunoscute [7]. În baza rezultatelor obţinute persoanele investi-
gate se divizează conform clasifi cării ISN (2005) şi se introduc în Registrul Naţional. De subliniat 
faptul că încadrarea în studiu numai a pacienţilor cu HTA şi DZ deja cunoscute scade sensbilitatea 
screeningului până la 60-65%, nesemnifi cativ micşorând, în acelaşi timp, numărul pacienţilor investi-
gaţi pentru depistarea unui caz nou de BCR. Abordarea prezentată are un benefi ciu suplimentar: sunt 
evidenţiaţi pacienţi noi cu HTA şi DZ. Pacienţii cu BCR st. I-II vor fi  atenţionaţi în privinţa factorilor 
existenţi de risc. 
Repartizarea persoanelor cu BCR conform clasifi cării ISN (2005) este benefi că şi din punctul 
de vedere al caracterului măsurilor preventive recomandate: pentru BCR st. III este importantă pre-
venirea bolilor cardiovasculare (riscul dezvoltării evenimentelor fatale cardiovasculare este de 10 ori 
mai mare în comparaţie cu populaţia generală), iar cei cu BCR st. IV suplimentar au riscul anual de 
5-15% de a progresa spre IRC terminală [7]. Pacienţii cu BCR st. V necesită tratament prin suplinirea 
funcţiei renale. Luând în considerare structura patologiilor, ce determină dezvoltarea bolii cronice de 
rinichi, se recomandă includerea în grupele de lucru a specialiştilor nefrologi, cardiologi şi endocri-
nologi. Pacienţii cu BCR st. III-V necesită investigaţii suplimentare în condiţii de ambulator sau de 
staţionar în scopul stabilirii patologiei de bază, precum şi caracterului de afectare renală [3,4].
Pacienţii cu BCR stabilită trebuie să fi e supravegheaţi de specialişti, cu implementarea în prac-
tică a măsurilor preventive şi de tratament corepsunzător stadiului BCR (fi g. 1). Pacienţii cu BCR st. 
I şi II trebuie să fi e monitorizaţi de medicii de familie, iar cei cu st. III-V – obligator de nefrolog [1]. 
Efi cienţa companiei de prevenire şi de încetinire a progresiei BCR este semnifi cativ afectată de com-
plianţa populaţiei, care poate fi  considerabil majorată prin intermediul unei companii de informare în 
masă.
Concluzii
Boala cronică de rinichi are o prevalenţă înaltă în societatea modernă şi cauzează mari pierderi 
economice, deteriorând, în acelaşi timp, calitatea vieţii persoanelor afectate. La etapa actuală a dez-
voltării nefrologiei contemporane o strategie optimală de management al BCR la nivel naţional poate 
fi  sintetizată în următoarele puncte: crearea unui grup de lucru naţional, care să dirijeze procesul de 
screening pentru BCR în rândul populaţiei (grupele cu risc crescut), cu supravegherea lor ulterioară 
de medicul de familie (BCR st. I-II) sau de nefrolog (BCR st. III-V) în colaborare cu alţi specialişti 
(cardiolog, endocrinolog).

206
Bibliografi e selectivă
Abraham G., Moorthy A.V., Aggarwal V., 
1. 
Chronic kidney disease: a silent epidemic in Indian subcon-
tinent-strategies for management. J. Indian. Med. Assoc., 2006 Dec;104(12):689-91.
Atkins R.C., 
2. 
The changing patterns of chronic kidney disease: the need to develop strategies for pre-
vention relevant to different regions and countries. Kidney Int. Suppl., 2005 Sep;(98):S83-5.
Barsoum R., 
3. 
Chronic Kidney Disease in the Developing World. N. Engl. J. Med., 354;10; March 9, 
2006; 997-1000.
Combe C., Rigothier C., Vendrely B., Chauveau P., Rigalleau V., Lasseur C., 
4. 
Les stratégies pour retard 
de la progression de la maladie chronique du rein. Presse Med. 2007 Dec;36 (12 Pt 2):1849-55. 
Dirks J.H., Robinson S., Burdmann E. et al., 
5. 
Prevention strategies for chronic kidney disease in Latin 
America: a strategy for the next decade – a report on the Villarica Conference.Ren. Fail., 2006;28(8):611-5.
Gambaro G., D’Angelo A., Conte M., Bonfante L., De Biase V., Lupo A., 
6. 
Silent chronic kidney disease 
epidemic seen from Europe: designing strategies for clinical management of the early stages. J. Nephrol., 2005 
Mar-Apr;18(2):123-35.
Hallan S., Dahl K., Oien C., Grootendorst D., Aasberg A., Holmen J., Dekker F., 
7. 
Screening strate-
gies for chronic kidney disease in the general population: follow-up of cross sectional health survey. B.M.J., 
2006;333;1047-1053.
Mezzano S., Aros C., 
8. 
Enfermedad renal crónica: clasifi cación, mecanismos de progresión y estrategi-
as de renoprotección. Rev. Méd. Chile., 2005;133: 338-348.
Rezumat
Boala cronică de rinichi (BCR) recent a devenit una din problemele importante ale nefrologiei moderne. 
Managementul adecvat al acestei patologii nefrologice actualmente este fundamentat de ghidurile elaborate 
în cadrul K/DOQI (2002), adoptate în continuare de societăţile naţionale şi internaţionale de specialitate. În 
cadrul studiilor epidemiologice, confi rmate ulterior de cercetările clinice, au fost identifi cate 3 strategii de 
prevenire a dezvoltării şi progresiei BCR, ce corespund criteriilor medicinei bazate pe dovezi: identifi carea 
precoce a maladiei, modifi carea factorilor de risc şi adminsitrarea medicamentelor nefroprotectoare. Însă la 
moment în literatura de specialitate nu există un consens în privinţa implementării în practică a acestor strategii 
în cadrul unei politici naţionale coerente. 
Summary
Chronic Kidney Disease has recently become one of the most important problems in modern nefrology. 
Adequate management of this group of nephrological pathologies is nowadays based on the guides, carried 
out by K/DOQI (2002) and later adopted by national and international societies. Epidemiological studies, 
confi rmed by clinical investigations identifi ed 3 strategies for prevention of chronic kidney disease development 
and progression, that comply with the evidence-based medicine criteria: timely identifi cation of the affected 
persons, risk factors modifi cation as well as nephroprotective drugs administration. Although, on the moment 
in special literature there is no consensus regarding the practical implementation of these strategies as a part 
of coherent national policy. 
OPTIMIZAREA TRATAMENTULUI HEPATITEI CRONICE VIRALE B 
Elena Tofan
1
, doctorand, Maia Ţîbîrneac
2
, medic, Svetlana Nichita
1
, medic, 
Ivan
 
Butorov
1
, dr.h., prof. univ., Doina Barba
1
, dr. în medicină, asist. univ.,
 
USMF „Nicolae Testemiţanu”
1
, IMSP „Spitalul Clinic al MSRM”
 2
Maladiile cronice difuze ale fi catului continuă să ramână o problemă importantă medico-socială 
a ocrotirii sănătăţii din cauza răspândirii înalte, cu progresarea lor şi dezvoltarea pe parcursul a 20-30 
de ani a cirozei hepatice la 20-30 % din pacienţi [1;2;3;4]. Actualmente, aproximativ un milion de 
locuitori de pe Glob anual se îmbolnăvesc de hepatite virale şi indicii morbidităţii tind spre majorare. 
Creşte în permanenţă numărul de pacienţi cu leziuni cronice ale fi catului la vârsta tânără şi la cea me-
die. Multitudinea factorilor etiologici, patogenia complicată şi progresarea evoluţiei maladiilor difuze 
ale fi catului complică tratamentul lor. 
În prezent dereglările proceselor de peroxidare a lipidilor (POL) sunt considerate o verigă im-

207
portantă în patogenia maladiilor fi catului. În serul sangvin al pacienţilor cu hepatită cronică şi ciro-
ză hepatică se depistează majorarea considerabilă a proceselor POL [1;2;3]. Efectul hepatotoxic al 
produselor POL contribuie la dezvoltarea proceselor infl amator-necrotice cu sindromul de citoliză 
[4;6;7]. În acelaş timp, scade activitatea fermenţilor sistemului antioxidant (SAO). Persistarea proce-
selor POL infl uenţează pronosticul bolii. În arsenalul medicamentos contemporan sunt incluse prepa-
ratele hepatoprotectoare, efi cacitatea cărora nu depăşeşte 70-80 %, iar o parte din ele posedă efecte 
adverse şi sunt costisitoare [5;8]. Tratamentul etiotrop antiviral continuă să rămână destul de costisi-
tor şi puţin accesibil pentru majoritatea pacienţilor. Ţinând cont de aceasta, rămân actuale cercetările 
în vederea descoperirii unor metode noi alternative efi cace şi puţin costisitoare. 
Scopul studiului. Evaluarea efi cacităţii tratamentului complex, ce include produse entomologi-
ce biologic active la pacienţii cu hepatită cronică virală B.
Materiale şi metode. Au fost examinaţi 35 de pacienţi cu hepatită cronică virală B, care a con-
stituit lotul 1. Din ei : bărbaţi - 22 (62,8%) şi femei – 13 (37,2%), în vârsta de la 20 până la de 60 
de ani, vârsta medie fi ind de 45,0
±2 ani. Pacienţii din lotul 1 au administrat produsul biologic activ 
entomologic Imupurin, câte 300 mg pe zi, peste 2 – 3 ore după cină. Lotul 2 a inclus 20 de pacienţi 
cu hepatită cronică virală B, din ei: bărbaţi -13 (65%) şi femei -7 (35%) în vârstă de la 20 până la 
62 de ani, vârsta medie fi ind 43,5
±3 ani. Pacienţii din lotul 2 au administrat produsul biologic activ 
entomologic Imuheptin, câte 150 mg pe zi, peste 2 – 3 ore după cină. Lotul martor l-au constituit 12 
pacienţi: din ei bărbaţi – 6 (50%); femei - 6 (50%), vârsta medie fi ind de 44,0 
± 2,0 ani, cu hepatită 
cronică vitală B, la care s-a administrat tratamentul de bază. Loturile au fost comparabile conform 
sexului, vârstei, duratei maladiei şi expresiei simptomelor clinice. Au fost examinate, de asemenea, 
10 persoane sănătoase cu vârsta medie de 44,2
±2,5 ani.
Diagnosticul de hepatită cronică a fost stabilit în baza acuzelor, datelor anamnestice, rezultatelor 
examenului obiectiv şi a investigaţiilor biochimice, refl ectând funcţia de sinteză a fi catului, gradul 
proceselor citolitice, infl amaţia mezenchimală şi colestaza. La fel, s-au determinat marcherii sero-
logici ai infecţiei virale, indicii imunologici, peroxidării lipidelor (POL) şi sistemului antioxidant 
(SAO), ultrasonografi a organelor interne, scintigrafi a hepatică, la indicaţii – examenul radiologic al 
esofagului sau fi broezofagoscopia. 
Rezultate şi discuţii. Pe parcursul studiului efectuat a fost stabilit că până la iniţierea trata-
mentului la pacienţii examinaţi, în comparaţie cu cei sănătoşi, s-a depistat scăderea T-limfocitelor 
până la 54,2±0,5%, pe când la persoanele sănătoase acest indice a fost 66,5±0,54%, p<0,001. Nivelul 
limfocitelor T-helperi/inductori şi al T-limfocitelor citotoxice era micşorat de 1,5 ori comparativ cu 
persoanele sănătoase. Numărul B-limfocitelor a fost scăzut şi constituia 12,1±0,3%, comparativ cu 
20,4±0,4% la persoanele sănătoase, p<0,001.Totodată, s-a depistat majorarea moderată a imunoglo-
bulinelor G şi M până la corespunzător 16,8±0,21 g/l şi 2,19±0,15 g/l, comparativ cu 12,3±0,24 g/l şi 
1,40±0,06 g/l la persoanele sănătoase, p<0,001. 
Studiul stresului oxidativ la pacienţii cu hepatită cronică până la iniţierea tratamentului măr-
turiseşte despre creşterea veridică a proceselor POL şi scăderea activităţii catalazei şi superoxid-
dismutazei (SOD). Indicele cel mai sensibil care apreciază gradul de infl amaţie mezenchimală este 
ceruloplasmina, nivelul căreia a fost de 1,5 ori mai scăzut decât la persoanele sănătoase (p < 0,05). În 
hepatitele cronice virale cu activitate înaltă, până la începutul tratamentului s-a determinat majorarea 
veridică a produselor POL de 2,9 ori şi diminuarea activităţii SOD de 1,3 ori. Până la iniţierea trata-
mentului, la pacienţii din lotul de bază s-au depistat tulburări considerabile în componenţa lipidelor 
sangvine. Astfel, nivelul trigliceridelor a fost majorat cu 23,5 %, 
β-lipoproteidelor- cu 27,4 %, conţi-
nutul total de lipide cu 31,4 %, lipoproteidele cu densitate joasă (LDL) au fost majorate cu 29,8 %, în 
timp ce lipoproteidele cu densitate înaltă (HDL) au fost scăzute cu 33,1%.
Pe fundalul tratamentului cu Imupurin durata curei de tratament a fost de 1,5 ori mai mică, 
decât în lotul martor. Analiza dinamicii simptomelor şi sindroamelor clinice la pacienţii din loturile 
de bază şi martor pe parcursul tratamentului a demonstrat că dispariţia sau diminuarea manifestărilor 
sindromului asteno-vegetativ (slăbiciune generală, scăderea capacităţii de muncă) în lotul de bază s-a 
determinat cu 8-9 zile mai devreme decât în lotul martor. În lotul pacienţilor care administrau Imupu-
rin sindromul algic s-a micsorat către a 8-9 zi de tratament şi a dispărut complet în 80% cazuri către a 

208
9,0±0,5 zi de tratament, pe când în lotul martor a dispărut cu 2-3 zile mai târziu, către a 11,0±1,3 zile 
şi numai la 50% din pacienţi.
 Asocierea Imupurinei la tratamentul de bază a contribuit la regresarea dereglărilor dispeptice la 
a 8-9 zi de tratament, durata medie de dispariţie fi ind 8,5±0,3 zile, iar în lotul martor – 11,0±0,5 zile, 
datele fi ind statistic veridice. La 80,0% pacienţi din lotul de bază în acest termen a dispărut slăbiciu-
nea generală, s-au ameliorat dispoziţia şi capacitatea de muncă, iar în lotul martor numai la 50% din 
pacienţi. Datele referitoare la efi cacitatea clinică a tratamentului pacienţilor cu Imupurină, Imuhiptină 
şi al pacienţilor din lotul martor sunt prezentate în tabelul 1.
 Pe fundalul tratamentului cu Imuheptin durata curei a fost de 1,8 ori mai mică, decât în lotul 
martor, dispariţia sau micşorarea manifestărilor sindromului asteno-vegetativ în lotul de bază s-a înre-
gistrat cu 6-7 zile mai devreme decât în lotul martor. Administrarea Imupurinei pe fundalul tratamen-
tului de bază a contribuit la regresarea dereglărilor dispeptice la a 8-10 zi de tratament, durata medie 
de dispariţie a constitiut 9,5±0,5 zile, iar în lotul martor 15,0±0,8 zile (p< 0,001), datele fi ind statistic 
veridice. La 85,0 % din pacienţii din lotul de bază în acest termen a dispărut slăbiciunea generală, s-au 
ameliorat dispoziţia şi capacitatea de muncă, iar în lotul martor aceste efecte s-au manifestat doar la 
50 % din pacienţi.
Tabelul 1
Efi cacitatea clinică a tratamentului pacienţilor investigaţi
Efi cacitatea
Loturile de pacienţi
lotul I (n=35)
lotul II (n=20)
lotul martor (n=12)
Bună
5 (14,3%)
3 (15,0%)
1 (8,4%)
Satisfăcătoare
28 (80,0%)
15 (75,0%)
 8 (66,6%)
Nesatisfăcătoare
 2 (5,7%)
2 (10,0%)
3 (25%)
 
 Datele prezentate în tabelul 1 demonstrează că rezultatele satisfăcătoare şi bune ale tratamen-
tului efectuat sunt mai înalte la pacienţii din loturile I şi II şi au constituit, respectiv, 94,3% şi 90,0%, 
pe când la pacienţi din lotul martor numai 75,0%. 
Rezultatele modifi cărilor indicilor biochimici ai sângelui pe parcursul curei de tratament sunt 
prezentate în tabelul 2. Tratamentul efectuat pe parcursul a 4-5 săptămâni pacienţilor din lotul de bază 
s-a refl ectat pozitiv asupra indicilor biochimici sangvini în comparaţie cu lotul martor.
Tabelul 2