Să scoți uraniu din a morții mine ?”
-
”Io lucru și mă rog, după Pravilă!...”
Ultimul rus care –a plecat din Ştei...
Ultimul rus care-a plecat din Ştei
Faţa scăldată-n lacrimi o avea;
Baranov - nu mai ştiu cum - se numea-,
Cu prieteni dragi , căsătoriţi, holtei,
L-au însoţit la gară ortaci, femei,
Iar inima i-a tresărit prea grea,
Când a pierdut din ochi ruseasca stea
Pe - un turn de fabrică , printre scântei...
Pe-acelaşi lung traseu s-a dus cu trenul
Pe unde –a mers uraniul grămadă...
Acum a părăsit Adamul rus Edenul
Cel românesc, spre -o veşnică zăpadă
Unde se-ntinde muşchiul şi lichenul
Sub al Iakuţiei dur lemn de zadă..
Flămândul din Băița
Flămând, iradiat, păzind morminte,
Din care totul fost-a jefuit
Eu întâlnii, târziu , spre asfințit,
Un fost miner ce n-are nici un dinte.
Sub salopetă - ascunde oseminte;
La gura minei bate rar un nit
În ușa grea cu lanțul ruginit
Și mă privește cu luare-aminte:
-
”Închidem moartea-n galeria plină
De apă , poate s-o-neca cumva;
Să bea de- acum uraniu; e de vină,
Că mi- a luat atâți ortaci cu ea
Și inima din piept îmi mai suspină
Dup-a lor glumă ce mă-nveselea”...
Auto- iradierea tovarășului Gheorghe Gheorghiu - Dej
În vizitele sale prin județe
Primit-a comunistul flori de mină,
Ca resturi terțiare de lumină
Cu care se mândrea pe la ospețe
Sau le-oferea femeilor iubețe.
Le contempla adesea, după cină,
Cum se-nfioară strălucirea fină
Iar piatra vie făcea fețe-fețe...
Primit-a-n dar și - o piatră de uraniu:
Semn că-n Ciudanovița se deschide
O noua mină cu un scop cam straniu
De-a smulge cuibu-atomic din firide...
Cel ce l-a osândit pe Iuliu Mániu
S-a prăpădit cu raze X , perfide...
Somnifer cu radon
Radonul, gaz parșiv ce se adună
În catacombe tainice și sure
Sub case de mineri, lângă pădure
Se umflă , doarme, tace și amână.
Când fost-a a uraniului stână
Sub baciul cel sovietic, lângă mure,
Toți brazii au picat sub grea secure,
Tavanul galeriei să susţină .
Iar un sătean când a săpat sub casă
Să-și adâncească pivnița –n răcoare
A amețit ca-n cânepa cea deasă ...
Nu peste mult, abia stând înpicioare ,
Bărbatul a simțit cum îl apasă
O mare greutate-adormitoare...
Natură moartă de la Băița
Au fost pe Lună rușii, dar ´nainte,
Deșert lunar lăsat-au la Băița;
Nici nu mai crește-n plai a vieții vița,
Ortacii-n gură nu mai au un dinte.
A lor lămpașe aprind doar la morminte,
Tot întinzând tutunului foița,
Ferind de o scânteie –n jur căpița,
De aventuri de mult și- aduc aminte:
-
”Ce bani aveam atunci și ce muieri
Veneau din toată țara pe la Ștei,
Și noi , nici douăzeci de primăveri,
N-aveam și le iubeam ca niște zmei;
Parcă s-a întâmplat totul mai ieri
Și azi rămas-am singuri singurei...”
Colonia de mineri de la Nucet
Nucet, oraș de coloniști de-aiurea,
În care vodka s-a băut ca apa
Și s-a strivit cu pumnul țeapăn ceapa
Și s-a tăiat cu drujba-n sus pădurea,
S-armeze galeria pentru Iurea...
O noapte-ntreagă-atunci ținea agapa
Și se-njurau și Stalin, Dej și Papa
Și iar se ascuțea, cântând, securea:
-
”Oraș de munte fără de- altar,
Doar nucii te mai spală de păcate;
Nu sus spre cer, ci jos, la buzunar,
Privește tot băieșu - adus de spate;
Dar drumul lui prin mină e calvar
Prin care suie la Divinitate”...
Sovieticele case verzi din Ștei
Se dedică criticului de artă Ramona Novicov, născută în Ştei
Și azi rezistă la asaltul vremii
Cochetele căsuțe verzi din tundră
În care mari povești de-amor abundă:
Par sănii unde se înhamă renii...
Între pătrate blocuri, par vedenii
Aceste izbe cu veranda scundă,
Prin care Rusia nu vrea s- ascundă
Farmecul trist al unei vechi bejenii.
Par cochilii urieșești de unde
Au emigrat spre Răsăritul magic
Ciudații melci cu-antene muribunde,
Iar casele mai zac în somn letargic:
Vecinilor , nimeni nu le răspunde,
Vreun general sau barem ultim paznic...
Rata cu minerii
Foștilor mineri navetiști de la mina de exploatare a uraniului ”Avram Iancu”
Spre Ferice urca un autobuz
S-adune grabnic , dis de dimineață,
Minerii navetiști , plini de viață,
Cu glume ca semințele-n harbuz.
Prin neaua mare se-auzea difuz,
Motorul duduind prin recea ceață,
Suflarea –i promoroacă pe musteață:
Nici unul însă nu e trist , ursuz ;
Săud, Buntești, Lelești, Șebiș, cu toate,
Se-adaugă ratei noilor stăpâni ,
Alături de atâtea alte sate ,
Cu harnici, răbdurii și blânzi români.
Astăzi, privesc la Dumnezeu , pe spate
Și strălucesc ca sfinții: iradiați la mâini...
Revolta de la Băița din 1988 46
În cea dintâia zi a a săptămânii
Din data de - opt a opta optzeciși opt,
Răbdarea minerească s-a tot copt
Cum crește –n albie- aluatul pâinii.
De foame, insultatu-și-au stăpânii
Și un ortac mai îndrăsneț, necopt,
Revoluționar ca la pa´ș´opt
A început să strige tare : -”Câinii !,”
-
”Nici pita-n chioșcuri, amărâtă, neagră,
Dostları ilə paylaş: |