Introducere

OBIECTIVELE educării tusei:

• 
  învăţarea unor modalităţi de tuse eficiente în vederea utilizării lor pentru asigurarea evacuării secreţiilor:
  
• 
  în situaţia unei tuse cu expectoraţie abundentă;
  
• 
  în situaţia unei tuse iritative, neproductive;
  
• 
  în situaţia în care în timpul tusei pacientul se congestionează la faţă şi la gât;
  
• 
  în situaţia în care tusea provoacă pacientului ameţeli ori senzaţie lipotimică.
  
• 
  prevenirea accidentelor aparatului circulator şi/sau respirator.
  

Tuse cu expectoraţie abundentă:

• 
  inspir profund, inspir ce va mării valoarea coloanei de aer ce va fi expulzat, iar prin destinderea sistemului toracopulmonar va creea premisa creşterii forţei de expulsie a musculaturii expiratorii;
  
• 
  scurtă apnee cu gura şi glota închise;
  
• 
  începerea expirului, înaintea deschiderii glotei, astfel încât presiunea intratoracică va creşte la peste 100 mm Hg;
  
• 
  deschiderea bruscă a glotei;
  
• 
  expiraţia propriu-zisă; prin contracţie puternică a musculaturii expiratorii şi a marelui gradient presional alveolo-gură, va determina o expulsie a aerului care poate atinge 280 m/sec. Această coloană puternică de aer expirat va antrena cu ea secreţiile, eliminându-le din plămân.
  

Tuse iritativă; oboseşte inutil bolnavul, putând fi calmată prin exerciţii de liniştire a hiperexcitabilităţii

• 
  inspir pe gură, cu menţinerea toracelui în această poziţie;
  
• 
  retracţia abdomenului inferior, lăsând aerul să se evacueze “ca de la sine”.
  

Astfel se produce în fond o expiraţie fără presiune, iar coloana de aer nu va întreţine iritabilitatea receptorilor de tuse.


Tuse în timpul căreia pacientul se congestionează la faţă şi la gât; simptom ce ne avertizează asupra unei presiuni mari intratoracice, va avea următoarea execuţie:

• 
  inspir profund fără închiderea glotei;
  
• 
  expulsie a unei cantităţi mici de aer din plămân;
  
• 
  expiraţie prin contracţie puternică a musculaturii abdominale.
  

În acest fel, expulsia aerului se va face la un nivel mai mic decât capacitatea vitală, fiind mai lentă şi mai puţin violentă.