Introducere

6.5.2. Reeducarea respiraţiei costale.

Din cele trei diametre prin mărirea câtorva sistemul toracopulmonar îşi asigură variaţia de volum: sagital , transversal şi craniocaudal, primele două sunt asigurate exclusiv de grila costală, ultimul fiind rezultatul mişcării diafragmului.

Mişcarea predominantă a coatelor inferioare asigură deplasarea laterală a grilei costale în timp ce jocul coastelor superioare ne asigură mai ales deplasarea sagitală.
Deşi pare paradoxal o amplitudine mare a mişcării costale nu înseamnă şi o eficienţă ventilatorie mare, o variaţie mare de volum intratoracic. Aşa cum a demonstrat Care eficacitatea optimă a mişcării costale se înregistrează numai în jocul costal care pleacă de la poziţia de relaxare costală.
Această poziţie este îndeplinită când coasta face un unghi de 45 cu verticala care trece prin articulaţia respectivei coaste cu rahisul.
Poziţia şi mobilitatea costală depind de poziţia şi mobilitatea rahisului. Astfel flexia rahisului antrenează coborârea toracelui de tip expirator în timp ce extensia lui orizontalizează coastele ca în inspir. Precizăm totuşi că extensia rahisului nu măreşte inspirul ci din contră îl reduce, deoarece blochează mişcarea diafragmului.
O mişcare importantă pentru tehnicile de reeducare este înclinarea laterală a coloanei care " închide " hemitoracele homolateral sau îl "deschide "pe cel opus facilitând expirul pe partea închisă şi inspirul pe partea deschisă.
Vechile indicaţii pentru respiraţia toracică care asociază mişcarea membrelor superioare sunt părăsite deoarece s-a constatat că aceste mişcări mai mult împiedică decât facilitează deschiderea peretelui toracic. O scapulă fixă permite un punct de sprijin pentru musculatura mobilizatoare toracică decât în cazul mişcării braţelor.
De asemenea poziţia culcat pe un plan mai dur blochează prin greutatea corpului mişcările toracice.
Tehnica reeducării respiraţiei costale constă în primul rând în a face conştient pacientul asupra mişcării analitice a zonelor principale toracice.
Principiul conştientizării unei mişcări respectiv a comenzilor date unor grupe musculare este un principiu general în metodologia recuperării unui deficit muscular, contrarea respectivei mişcări, ceea ce forţează muşchiul să lucreze la o tensiune crescută, mult mai uşor de sesizat
Aplicat la mişcările respiratorii mâinile kinetoterapeutului plasate pe torace creează contrarezistenţă pentru mişcarea costală.
Tehnica este următoarea:

• 
  mâinile kinetoterapeutului se plasează pe zona dorită cu degetele de-a lungul coastelor,
  
• 
  se solicită expirul complet în care timp mâinile execută o presiune ce creşte pe măsură ce se apropie sfârşitul expiraţiei. Este faza de punere în tensiune a musculaturii respective.
  
• 
  mişcarea inspiratorie care urmează va găsi în zona antrenată o contra-rezistenţă prin mâinile kinetoterapeutului ceea ce va necesita o creştere a tensiunii musculaturii interesate. Presiunea exercitată de noi va slăbi treptat pe măsură ce se termină inspirul în aşa fel ca în acest moment toracele să fie liber de orice presiune.
  

Tehnica poate avea trei scopuri:

• 
  conştientizarea mişcării costale respective pentru ca apoi pacientul singur să şi-o execute în cadrul programului său de reeducare funcţională respiratorie;
  
• 
  să mărească ventilaţia zonei pulmonare subiacente prin mărirea amplitudinii inspiratorii şi facilitarea expirului. Astfel de situaţii sunt numeroase în practică, cum ar fi: pacienţii operaţi pe torace cu atelectazii, cu bronşite segmentare, cu bronşiectazii, cu redori toracice. Îndeplinirea acestui scop are mişcarea toracică amplă, deci presiunea mâinilor kinetoterapeutului, deşi fermă, nu trebuie să fie prea puternică pentru a nu bloca în inspir amplianţa locală toracică.
  
• 
  să dezvolte forţa musculaturii inspiratorii regionale. În acest caz ne interesează amplianţa toracică şi deci contra-rezistenţa va fi mai mare, muşchiul lucrând aproape izometric.