Introducere

Tuse ce provoacă ameţeli ori senzaţie lipotimică, sau pacientul este slăbit, se va desfăşura astfel:

• 
  inspir cu gura şi glota deschise, fără perioadă de apnee (deci fără creşterea presiunii intratoracice);
  
• 
  expir în 3 – 4 reprize, cu flexia trunchiului pe bazin.
  

La pacienţii cu mare hiperinflaţie pulmonară, nu se va aminti la început de inspir. Vor fi învăţaţi doar să expulzeze aerul prin flexia trunchiului (în reprize), abia apoi reeducându-se inspirul (solicitându-se însă inspiruri mici)
Bolnavii vor repeta de câteva ori tusea până când vor evacua o spută ce va linişti reflexul tusigen.

6.5. REEDUCAREA RESPIRATORIE ASISTATĂ

ŞI ÎNVĂŢAREA ŞI UTILIZAREA UNEI RESPIRAŢII CORECTE.

Reeducarea respiraţiei este un ansamblu de tehnici kinetice ”specifice” şi “analitice” care se adresează unor bolnavi cu afectarea evidentă clinică a funcţiei respiratorii; aceste tehnici urmărind specific redresarea uneia sau alteia dintre mecanismele fiziopatologice care stau la baza degradării funcţiei respiratorii de către boală.

Ventilaţia pulmonară este un proces ciclic realizat prin variaţia volumului pulmonar care determină variaţii presionale între presiunea atmosferică şi cea intrapulmonară.
Kinetoterapia respiratorie propriu-zisă va trebui să activeze dirijat şi selectiv asupra:

• 
  fiecărei faze respiratorii,
  
• 
  asupra raportului între cele două faze,
  
• 
  asupra raportului de durată intre aceste faze şi pauzele dintre ele.
  

În concret, aceasta însemnând, modalitatea de realizare a mişcării toracice şi/sau diafragmatice, frecvenţa pe minut a acestor mişcări, lungimea fazelor respiratorii şi a pauzelor, dirijarea aerului pe nas, pe gură, ca şi postura în care se execută toate acestea .
Reeducarea respiratorie înseamnă deci abordarea unui „model” respirator nou adaptat necesităţilor unui anumit bolnav cu deficite funcţionale bine investigate şi cunoscute.


OBIECTIVELE reeducării respiratorii:

• 
  refacerea poziţiei de repaus toracal;
  
• 
  relaxarea musculaturii inspiratorie de rezervă;
  
• 
  corectarea perturbărilor sistemului cinetic toracoabdominal şi a asincronismului respirator;
  
• 
  controlul şi creşterea ventilaţiei în zonele pulmonare respective;
  
• 
  creşterea forţei de contracţie a muşchilor respiratori;
  
• 
  creşterea rezistenţei muşchilor respiratori;
  
• 
  influenţarea obstrucţiei dinamice din expir.
  
• 
  să crească volumele de aer mobilizate, pentru întreg plămânul sau numai în anumite regiuni pulmonare;
  
• 
  să scadă travaliul ventilator fie prin scăderea rezistentelor dinamice la flux, fie prin creşterea complianţei toracice, fie prin ambele;
  
• 
  să tonifice musculatura respiratorie;
  
• 
  să controleze şi să coordoneze ritmul respirator;