Neurologie, neurochirurgie dereglări vasculare medulare ischemice în leptopahimeningită fibrozantă D. Gherman, E. Gavriliuc Catedra de Neurologie, usmf „N. Testemiţanu”

Rezumat

Vertijul migrenos este un sindrom vestibular cauzat de migrenă şi prezentat prin atacuri de vertij spontane şi poziţionale, care poate să dureze de la câteva secunde până la câteva zile incluzând simptoamele migrenoase în timpul atacului. Vertijul se numără ca unul din cele mai frecvente acuze raportate la pacienţii cu migrenă. Astfel am efectuat acest studiu cu scopul de indentificare a unei corelaţii între migrenă şi vertij pe baza datelor literaturii şi a unui caz clinic prezentat în lucrare.

Actualitatea temei

Migrena reprezintă o patologie a SNC caracterizată printr-o hiperexcitabilitate neuronală şi activare a sistemului trigemino-vascular, care provoacă o vasodilatare şi o inflamaţie neurogenă, non-infecţioasă a vaselor meningeale (2). Aceasta reprezintă o cefalee primară episodică, caracterizată prin diferite combinaţii de tulburări neurologice, gastro-intestinale şi vegetative. Se caracterizează prin durere de cap localizată unilateral, de tip pulsatil şi prezenţa diverselor simptome ca fotofobie, fonofobie, greaţă şi vomă. Adiţional la aceste caracteristici a migrenei pacienţii mai acuză o varietate de simptome adăugătoare.

Conform International Headache Society (IHS) migrena a fost clasificată astfel:

• 
  Migrena fără aură (migrena comună)
  
  • 
    Durerile de cap au loc 4-72 ore, fără tratament.
    
  • 
    Durerile au cel puţin două din următoarele caracteristici:
    

• 
  Localizare unilaterală
  
• 
  Durere de tip pulsatil
  
• 
  Intensitate moderată sau severă, care diminuează activităţile zilnice
  
• 
  Agravarea la efort fizic
  

• 
  În timpul durerii poate avea loc 1 din următoarele caracteristici:
  

• 
  Greaţă şi/sau vomă
  
• 
  Fotofobia şi fonofobia
  

• 
  Cel puţin una din următoarele are loc:
  

• 
  Anamneza şi examinarea clinică nu sugerează altă maladie
  
• 
  Anamneza şi examinarea clinică sugerează altă maladie, dar aceasta este exclusă prin investigaţii paraclinice (CT, RMN)
  

• 
  Migrenă cu aură (migrena clasică)
  
  • 
    Aura cu cel puţin 2 din următoarele caracteristici:
    

• 
  Disfuncţia SNC (vertij, tinnitus, dereglări de auz, de vedere, ataxia, disartria, simptome vizuale bilaterale, parestezie, pareză)
  
• 
  Simptoamele durează mai mult de 4 minute sau 2 sau mai multe simptoame apar în succesiune
  

• 
  Durerea de cap
  

• 
  Durerea de cap apare înainte, în timpul, sau peste 60 min după aură
  

• 
  Migrena cu aură prelungită – se conformează criteriilor pentru migrenă cu aură, dar aura durează mai mult de 60 de minute şi mai puţin de 7 zile
  
• 
  Migrena bazilară - Aura constă din cel puţin 2 din următoarele simptome: disartrie, vertij, tinitus, hipoacuzie, diplopie, ataxie, reducerea nivelului de conştienţă, simptome vizuale bilaterale simultane în ambele câmpuri nazale şi temporale ale ambilor ochi. Fiecare simptom al aurei durează între 5 min şi 60 min.
  
• 
  Migrenă cu aură fără durere de cap – corespunde caracteristicilor migrenei cu aura, dar nu apare durere de cap
  
• 
  Vertijul paroxistic benign al copilăriei - Concomitent cu vertijul, mai apar şi alte fenomene: pacientul devine palid, transpiră, are vărsături şi adesea nistagmus.
  
• 
  Ictus migrenos - Atacul prezent la un pacient cu migrena cu aură este tipic, cu excepţia că unul sau mai multe simptome ale aurei persistă mai mult de 60 min. Neuroimagistica demonstrează infarctul inschemic într-o zonă relevantă.
  

În ultimii 20 de ani a fost demonstrat că vertijul este unul din simptomele des întâlnite a migrenei. Asocierea vertijului cu migrena poate fi subdivizată în relaţie cauzală, statistică şi de coincidenţă. Vertijul migrenos merită o studiere în continuare deoarece este important din punct de vedere clinic. Varietatea manifestărilor atacurilor de vertij cauzate de migrenă, în mod special durata, fără asocierea durerii de cap în o treime de cazuri şi apariţia în orice perioadă a vieţii demonstrează actualitatea acestei teme şi necesitatea de a fi studiată în continuare.

Materiale şi metode

A fost analizat cazul clinic al unei paciente, internate în Institutul de Neurologie şi Neurochirurgie, Chişinău, în martie 2008. Pentru stabilirea diagnosticului au fost utilizate criteriile de clasificare a migrenei conform International Headache Society (IHS). A fost efectuat examenul neurologic. Pentru evaluarea durerii a fost utilizată scala vizuală de la 0 la 10 în care 0 este lipsa durerii, iar 10 este cea mai mare durere percepută de pacient. Bolnava a fost intervievată pe baza unei anchete speciale ce include întrebări referitor la migrenă şi vertij, testul Jacobsen Dizziness Inventory şi Tinnitus Inventory.

Caz clinic

Pacienta C, în vârstă de 56 ani, căsătorită, 2 copii, vânzătoare. Acuză cefalee frecventă (cu intensitate de 9 puncte) localizată în regiunea fronto-temporală preponderent pe stânga, de caracter pulsatil şi înghimpător. Orice efort fizic intensifica cefaleea, ea afectând totalmente activităţile zilnice.

Durerile de cap se agravează la stres, somn insuficient, oboseală, mirosuri puternice, lumini intense, zgomot, lucru fizic, mişcări ale capului, la schimbări meteorologice.

Frecvenţa cefaleelor ultimele 3 luni este de aproximativ 15-20 zile/luna fără tratament. De la apariţia maladiei până în prezent s-a mărit frecvenţa apariţiei atacului migrenos. Iniţial durerea de cap avea o durată de 2-3 zile. În timpul atacului bolnava preferă o odaie întunecoasă cu repaus la pat.

În timpul acesului pacienta mai acuză: fotofobie, fonofobie, greaţă, vomă, tinitus (în urechea dreaptă), scăderea vederii, parestezie, osmofobie, apariţia aurei vizuale. Fotofobia, osmofobia, fonofobia apar la începutul atacului migrenos. La sfârşitul acestuia apare greaţa. Tinitusul durează tot timpul cefaleei şi poate apărea independent de aceasta. Durerea de cap apare mai des ziua decât noaptea. Pacienta prezintă fenomene de alodinie la pieptănare sau la atingerea capului.

Bolnava acuză vertije, lipsa de motivaţii şi pofta de mâncare, nelinişte, frică de a sta singură, diminuarea memoriei, fond emoţional depresiv, labilitate emoţională, dificultăţi de concentrare, fatigabilitate şi dereglări de somn. Ultimele se manifestă prin adormire dificilă, somn superficial, treziri frecvente şi vise neplăcute. Pacienta poate să se trezească dimineaţa cu dureri de cap. Tulburările de somn au apărut de la apariţia cefaleei.

Rar în timpul atacului migrenos mai apar fenomene ca bătăi puternice ale inimii, transpiraţii excesive, accese de palpitaţii cardiace, cardialgii cu caracter de constrângere, dispnee.

Vertijul este prezent în timpul atacului migrenos. Acesta apare mai des în timpul efortului fizic, de obicei la sfârşitul atacului migrenos şi durează câteva secunde. Pentru prima dată vertijul a fost observat la vârsta de 46 de ani.

Pacienta are dureri de cap din tinereţe, iniţial fiind de frecvenţă rară. Durerile de cap s-au intensificat după prima graviditate (la 19 ani), când a avut avort spontan. Pacienta a suferit traumatism cranio-cerebral la vârsta de 30 ani. Starea s-a agravat din 2004 după TCC fără pierderea conştiinţei cu accentuarea şi frecventizarea cefaleei. A fost examinată prin IRM cerebral, EEG. Tratamentul administrat cu nootropi la locul de trai au avut efect temporar. Se internează în BCV în legătură cu accentuarea frecvenţei şi intensităţii sindromului cefalalgic, cât şi a sindromului psiho-vegetativ. Anterior a efectuat tratament cu MgSO4, Relanii, Pyracetam.

Caracterul activităţii sale este muncă fizică. Condiţii de lucru nu sunt satisfăcătoare. Pacienta lucrează în gălăgie, într-o încăpere însorită. Condiţiile de trai sunt medii.

Din anamneza eredocolaterală menţionează că tatăl său a avut de dureri de cap.

Prima menstruaţie a apărut la 14 ani. Pacienta a avut 2 naşteri, 3 avorturi. Menopauză – 50 ani. Pacienta a avut dureri de cap în timpul ciclului menstrual.

Bolnava suferă de hipertensiune arterială de la vârsta de 27 de ani. Valorile acesteia ajung la 200/100 mm Hg. La internare valorile au fost 160/85 mm Hg.

La vârsta de 48 de ani a observat scăderea auzului.

În urma examenului neurologic a fost depistat nistagmus fixator temporar, deviaţia posturală Romberg înapoi. La examinarea sistemului nervos vegetativ au fost constatate crize vegetative suprasegmentare uneori cu atacuri de panică.

Rezultate

Diagnosticul stabilit la această pacientă este migrena cronica cu aură, accese moderate şi severe ca intensitate, frecvente; vertij migrenos probabil disfuncţie vegetativă suprasegmentară psihogenă, tulburări vegetative permanente polisistemice şi sindrom anxio-astenic; microangiopatie cerebrală de origine hipertensivă. Diagnosticul a fost elaborat pe baza examenului clinic şi a anchetei speciale, examenului neurologic şi a testelor pentru vertij şi tinitus. Am constatat că vertijul la pacienta dată apare la sfârşitul atacului migrenos şi durează câteva secunde.

Conform Jacobsen Dizziness Inventory am obţinut următoarele rezultate:

DHI - total	Aspect fizic	Aspect funcţional	Aspect emoţional
39	11	15	13

În urma efectuării acestui test bolnava a acumulat 39 de puncte. În urma acestor rezultate constatăm că este necesară spitalizarea bolnavei. Se consideră că pacientul nu are vertij dacă acumulează mai puţin de 8 puncte. Dacă acesta acumulează de la 8-16 puncte este necesară supravegherea lui. În caz de 16 puncte şi mai mult este necesară spitalizarea acestuia.

Pe baza criteriilor de diagnostic pentru un VM (Tabel 1) în cazul dat suspectam vertij migrenos probabil, bolnava prezentând simptome vestibulare episodice repetate de severitate moderată, prezenţa migrenei în anterior, dereglări de somn.

Pacienta dată mai acuză şi prezenţa tinitusului, în acest caz este nevoie de a efectua un test special (Tabel 2). În urma efectuării Tinnitus Inventory, am constatat că pacienta, acumulând 58 de puncte, are un tinitus sever, care aproape întotdeauna este auzit, poate duce la dereglări de somn şi poate interveni în activităţile zilnice.

Discuţii

Pornind de la acest caz clinic, vom prezenta câteva date privind criteriile de diagnostic, unele aspecte clinice şi fiziopatologice ale vertijului migrenos.

Conform datelor literaturii vertijul migrenos este un sindrom vestibular cauzat de migrenă şi prezentat prin atacuri de vertij spontane şi poziţionale, care poate să dureze de la câteva secunde până la câteva zile incluzând simptoamele migrenoase în timpul atacului (1).

Vertijul migrenos poate să apară la orice vârstă. Se întâlneşte mai des la femei decât la bărbaţi. La unii pacienţi migrena apare mai devreme decât vertijul migrenos, la alţii atacurile migrenoase nu au fost prezente, prima manifestare fiind vertijul migrenos.

Vertijul nu este inclus în clasificarea IHS ca un simptom migrenos la adulţi, decât în cadrul migrenei bazilare, care prezintă vertij la 60% din pacienţi. Vertijul durează de la 5 până la 60 min şi este urmat de durere de tip migrenos. De aceea majoritatea pacienţilor cu VM nu pot fi incluşi în criteriile IHS.

Este necesar de a aprecia asocierea migrenei cu vertijul la una dintre cele trei categorii:

1. 
   Vertijul migrenos – vertij cauzat de migrenă
   
2. 
   Vertijul care nu este cauzat de migrenă, dar prezintă o asociere cu migrena, posibil ca rezultat al asocierii a acestor două condiţii cu un al treilea factor
   
3. 
   Vertijul care coexistă cu migrena la acelaşi pacient doar printr-o coincidenţă (6).
   

În 1992 Cutrer şi Baloh au descoperit teoria în ceea ce priveşte patofiziologia migrenei asociate cu vertijul. Autorii presupun ca episoadele de vertij cu durată similară cu cea a migrenei cu aură (<60min) au acelaşi mecanism patofiziologic (spreading wave of depression) ca la fenomenul de aură. Astfel există stimuli (mecanici, chimici). Are loc un flux de ion, care constă în creşterea K+ extracelular şi scăderea Ca++ extracelular. Aceste schimbări au loc din cauza reducerii fluxului de sânge cerebral. Majoritatea pacienţilor cu VM au vertij care apare independent de durerea de cap. Astfel a fost presupus că vertijul poate să apară prin eliberare de neuropeptide (neurokinina, calcitonina). Eliberarea neuropeptidelor are un efect excitator la nivelul urechii interne şi modulează activitatea neuronilor vestibulari. Mai multe evidenţe au sugerat existenţa unei relaţii strânse între serotonină şi migrenă. S-a observat că excreţia urinară a acidului 5-hidroxiindoleacetic, cel mai important metabolit al serotoninei sporeşte în atacurile de migrenă. Dar, introducerea intravenoasă a serotoninei îl poate jugula. Rolul receptorilor serotoninici (5 HT1D) localizaţi pe terminaţiunile nervoase ale n.trigemen inhibă eliberarea neuropeptidelor care provoacă inflamaţia neurogenă.

Pacienţii acuză de obicei vertij spontan şi poziţional. Unii pacienţi acuză iniţial vertij spontan, care mai apoi se transformă în vertij poziţional (7, 8). Intoleranţa la mişcarea capului, disbalanţa şi mişcările iluzorii agravate sau provocate de mişcarea capului prezintă un simptom adiţional care sugerează o problemă vestibulară. Durata vertijului variază de la câteva secunde până la câteva ore, dar poate să ajungă şi până la câteva zile (1). O parte din pacienţi au vertij în timpul duratei aurei, dar pot avea loc şi atacuri mai scurte sau mai lungi ca aura (9, 11). Vertijul poate precede durerea de cap, poate începe cu durerea sau poate să apară mai târziu (9, 10, 11). La unii pacienţi vertijul şi durerea de cap niciodată nu apar împreună (4).

Pe lângă vertij, pacienţii pot acuza fotofobie, fonofobie, dereglări de auz, de vedere şi tinitus. Dereglările de auz nu sunt pronunţate şi sunt tranzitorii, fără să progreseze pe parcurs (8).

Examinarea neurologică şi otologică generală sunt puţin informative în majoritatea cazurilor. O parte din pacienţi au hipoexcitabilitate unilaterală la stimulare calorică şi nistagmus (9). Acestea nu sunt specifice pentru vertijul migrenos, fiind găsite şi la pacienţii cu migrenă fără simptome vestibulare sau în alte simptoame vestibulare. Evaluarea neuro-oftalmologică poate detecta un uşor deficit oculomotor . Examenul clinic se va confirma pe baza următoarelor teste: Romberg, Bárány, Babinski-Weil, Unterberg.

Conluzii

1. 
   Vertijul este un simptom important al migrenei, prezentat prin atacuri de vertij spontane şi poziţionale, care poate să dureze de la câteva secunde până la câteva zile incluzând simptoamele migrenoase în timpul atacului.
   
2. 
   În afara vertijului, pacienţii mai pot acuza fotofobie, fonofobie, dereglări de auz, de vedere şi tinitus.
   
3. 
   Pentru confirmarea diagnosticului în afara examenului clinic şi neurologic sunt esenţiale noile criterii de diagnostic şi testul pentru vertij.
   

Anexe

Tabel 1. Criterii de diagnostic pentru un vertij migrenos (VM) (1)

• 
  VM definit
  

• 
  Simptoame vestibulare episodice repetate cel puţin de severitate moderată
  

• 
  Prezenţa migrenei în anterior conform criteriilor IHS
  

• 
  Prezenţa a cel puţin unui dintre următoarele simptoame migrenoase în timpul a cel puţin 2 atacuri de vertij: durere migrenoasă, fotofobie, fonofobie, aura vizuală etc.
  

• 
  Alte cauze excluse de investigaţii adecvate
  

Simptoamele vestibulare sunt vertijul de rotire sau alte mişcări proprii iluzive sau ale unor obiecte. Ele pot fi spontane sau de poziţie sau pot şi provocate sau agravate de mişcările capului (intoleranţă la mişcarea capului). Simptoamele vestibulare sunt considerate moderate dacă nu intervin în activităţile zilnice şi sunt severe dacă pacienţii nu pot continua activităţile zilnice.

• 
  VM probabil
  

• 
  Simptome vestibulare episodice repetate cel puţin de severitate moderată
  

• 
  Una dintre următoarele:
  

• 
  Prezenţa migrenei în anterior conform criteriilor IHS
  
• 
  Simptome migrenoase pe parcursul a 2 atacuri de vertij
  
• 
  Existenţa factorilor precipitanţi înainte de vertij în mai mult de 50% atacuri: alimente, dereglări de somn, schimbări hormonale
  
• 
  Răspuns la tratament antimigrenos în mai mult de 50% cazuri
  

• 
  Alte cauze excluse de investigaţii adecvate
  

Tabel 2. Grade de severitate a tinitusului (12)

0-16	Slab, neînsemnat (auzit numai în mediu liniştit)	Gradul 1
18-36	Mediu (uşor de remarcat în timpul zgomotului din mediul înconjurător şi uşor de uitat în timpul activităţilor)	Gradul 2
38-56	Moderat (remarcat în prezenţa zgomotului, deşi activităţile zilnice pot fi efectuate)	Gradul 3
58-76	Sever (aproape întotdeauna este auzit, poate duce la dereglări de somn şi poate interveni în activităţile zilnice)	Gradul 4
78-100	Catastrofal (întotdeauna auzit, duce la dereglări de somn, limitează activităţile zilnice )	Gradul 5

Bibliografie

1. 
   H. Neuhauser şi T. Lempert -Vertigo and dizziness related to migraine: a diagnostic challenge, Blackwell Publishing Ltd Cephalalgia, 2004, 24, 83-91.
   
2. 
   Ion Moldovanu, David W. Dodick, Stela Odobescu – Cefaleele, durerile faciale şi cervicale, Diagnostic şi tratament, Chişinău 2007, p. 41.
   
3. 
   Rasmussen BK, Jensen R, Schroll M, Olesen J – Epidemiologz of headache in a general population – a prevalence studz. J Clin Epidemiol 1991; 44: 1147-57.
   
4. 
   Kroenke K, Prince RK. Szmptoms in the communitz. Prevalence, classification, and psychitric comorbiditz. Arch Intern Med 1993; 153: 2474-80.
   
5. 
   Headache Classification Committee of the International Headache Society. Classification and diagnostic criteria for headache disorders, cranial neuralgias and facial pain. Cephalalgia 1988; 8 (Suppl. 7): 1-96.
   
6. 
   Nana Tevzadze – Benign paroxzsmal positional vertigo associated with migraine; Librapharm LTD – headache Care 2005; 2(2), 2005, 119.
   
7. 
   Slater R. – Benign recurrent vertigo. J Neurol Neurosurg Psychiat 1979; 42:363-7.
   
8. 
   Moretti G, Manzoni GC, Caffara P, Parma M – benign recurrent vertigo and its connection with migraine. Headache 1980; 20:344-6.
   
9. 
   Neuhauser H, Leopold M, v Bervern M, Arnold G, Lempert T – The interrelations of migraine, vertigo and migainous vertigo. Neurologz 2001; 56:684-6.
   
10. 
    Johnson GD – Medical management of migraine-related dizziness and vertigo. Larzngoscope 1998; 108 (Suppl. 85): 1-28.
    
11. 
    Cutrer FM, Baloh RW – Migraine-associated dizzness. Headache 1992; 32:300-4.
    
12. 
    McCombe, A., Bagueley, D., Coles, R., McKenna, L., McKinney, C. & Windle-Taylor, P. (2001), Guidelines for the grading of tinnitus severity: the results of a working group commissioned by the British Association of Otolaryngologists, Head and Neck Surgeons, 1999, Clin Otolaryngol 26, 388-393.
    

HIPERGLICEMIA ŞI ALŢI FACTORI DE RISC ÎN DEZVOLTAREA ICTUSULUI HEMORAGIC MINOR

Stela Vudu

(Cond.şt.: academician AŞM Gherman D.)

Catedra Neurologie USMF „Nicolae Testemiţanu”

Summary

Hyperglycemia and other risk factors in the development of

minor hemorrhagic stroke (MHS)

Imbalances of the carbohydrate metabolism represent one of the main risk factors in the development of minor hemorrhagic stroke, associated with arterial hypertension, hypercholesterolemia, smoking etc. Latent, long period of time evolution of metabolic imbalance leads to vascular complications, which provoke hemorrhagic stroke.

According to bibliographical data MHS constitutes 12,5 % in the structure of hemorrhagic stroke.

Rezumat

Dereglările metabolismului glucidic reprezintă unul din principalii factori de risc în dezvoltarea ictusului hemoragic minor, de rînd cu HTA, dislipidemia, fumatul etc. Evoluţia latentă, de lungă durată, a dereglărilor metabolice agravează complicaţiile vasculare, care, în comun, provoacă declanşarea ictusului hemoragic.

Conform datelor bibliografice, ictusul hemoragic de dimensiuni relativ mici (IHM) constituie aproximativ 12,5 % în structura AVC-urilor hemoragice.
Actualitatea temei

Ictusul cerebral constituie una din cele mai grave patologii vasculare, fiind cauza invalidizării precoce, astfel devenind nu numai o problemă medicală importantă, ci şi socială. AVC ocupă unul din primele locuri în structura mortalităţii după maladiile cordului şi oncologice [3]. Declanşarea ictusului cerebral în mare măsură este legată de diabetul zaharat (DZ).

Concomitent, în ultimele decenii se înregistrează şi o creştere progresivă a numărului bolnavilor cu DZ [6], 90 % dintre care constituie bolnavi cu DZ tip II, care se caracterizează prin evoluţie lentă şi lipsa simptomelor tipice în circa 2/3 cazuri [3]. Pentru aceşti bolnavi sunt caracteristice tulburări metabolice de lungă durată, nediagnosticate la timp, din cauza absenţei atît a acuzelor obiective, cît şi a controlului medical regulat. De regulă, aceşti pacienţi se adresează la specialist cînd deja s-au dezvoltat complicaţiile cronice. Una din cele mai grave complicaţii tardive ale DZ este ictusul hemoragic [5].

În dezvoltarea AVC un rol important îl joacă atît factorii de risc modificabili, aşa ca HTA, DZ, fumatul, hiperlipidemia, fibrilaţia atrială, cît şi nemodificabili – vîrsta, rasa, sexul şi anamneza familială de maladii cerebro-vasculare [4].

Conform datelor acad. D. Gherman şi L. Coşciug (2008), ictusul hemoragic de dimensiuni relativ mici (IHM) constituie aproximativ 12,5 % în structura AVC-urilor hemoragice şi reprezintă o formă nozologică aparte[1,2,8].

Cele expuse indiscubatil confirmă actualitatea temei.

Scopul lucrării este de a evidenţia rolul hiperglicemiei şi a altor indici ca factori de risc în dezvoltarea ictusului hemoragic minor.

Materiale şi metode

Au fost analizate 30 fişe de observaţii a pacienţilor internaţi în secţia neurologie a IMSP INN, la care a fost stabilit diagnosticul de AVC tip hemoragic de dimensiuni relativ mici – pînă la 2,5 cm în diametru şi nu mai mult de 5 - 7 cm³ în volum, în perioada ianuarie 2006-decembrie 2007. Din totalul de pacienţi femei au constituit 56,6%, cu vîrsta medie 65±7,5 ani, bărbaţi - 43,4%, cu vîrsta medie 60±8,5ani. Toţi bolnavii au fost examinaţi clinic, inclusiv au fost determinaţi indicele masei corporale (BMI m/h²), TA şi paraclinic (glicemia a jeun, profilul glicemic, lipidograma, coagulograma, oftalmoscopia cu examinarea fundului de ochi, analiza generală a sîngelui şi a urinei), neuroimagistic prin CT, cu scop de a stabili diagnosticul de AVC, dezvoltat pe fond de DZ tip II primar depistat şi de a determina localizarea hematomului intracerebral şi evoluţia focarului.