Sandra Brown Imaginea din oglinda

Doamne ajută-mă! Imediat ce îşi va dezvălui adevărata identitate, trebuia să îl prevină împotriva asasinatului care era pus la cale. Singura limită pe care o ştia era că el nu va reuşi să trăiască pentru a-şi exercita funcţia. Se putea întîmpla mîine, astă-seară, poate în noiembrie, dar el trebuia să afle imediat.

Pe cine din familia lui să acuze? încă nu ştia, nu avea dovezi. Sperase în fiecare zi că va afla..Dar el oare o va crede? De ce ar face-o?

De c,e ar asculta o femeie care aproape două luni s-a dat drept soţia lui? O ya crede o oportunistă.

Creionul se mişcă cu greutate şi reuşi să contureze litera d. Mîna îi tremura şi scăpă creionul. Ţaţe îl ridică,

- D. de la ce? Ea îl privi cerîndu-i parcă iertare. Apoi termină cuvîntul pe care l-a început.

- Doare, citi el. Te doare cînd foloseşti mîna dreaptă?

Vinovată, Avery dădu din cap. Minciuna ei era justificată, spuse în sinea sa. Nu putea să-i spună adevărul pînă cînd nu va avea amănunte. Un mesaj de cîteva cuvinte mîzgălite nu va face decît să-i sporească confuzia, într-o asemenea stare nu va crede niciodată că cineva dorea să-l omoare,

- L-ai speriat pe Jack, rîse el. Nu-mi vine să cred că eu nu am observat. Cred că am prea multe pe cap, ca să mai văd amănunte. Ei bine, am un drum lung de făcut şi este destul de tîrziu. Am aflat că mîine ţi se scot atelele. Este bine. O să te poţi mişca.

Ochii lui Avery se umplură din nou de lacrimi. Omul acesta, care a fost atît de bun cu ea, o va urî cînd va descoperi adevărul, în toate aceste săptămîni el a devenit viaţa ei. Fie că ştia sau nu, ea a depins de el pentru vindecarea rănilor emoţionale. Acum îi va răsplăti bunătatea arătîndu-i nişte adevăruri crîncene: soţia lui era moartă, în locul ei era o reporteră care se amestecase în viaţa lui personală, cineva încerca să-l asasineze.

în loc să-i stîrnească mila, lacrimile ei îl provocară. O privi iritat.

- Nu-ţi înţeleg lacrimile, Carole. Faţa ta arată grozav. Ai fi putut muri. Şi Mandy. Nu poţi crede că ai avut norocul să trăieşti?

După această izbucnire, oftă adînc, încercînd să se controleze.

-Imi pare rău, nu am vrut să mă răstesc la tine. Ştiu că ai suferit mult. Dar am fi putut suferi şi mai mult. Ne vedem mai tîrziu.

Fără alte cuvinte, părăsi camera. O asistentă intră imediat să o ajute să se aşeze în pat. Reuşise să folosească cîrjele, dar încă nu avea putere. O dureau mîinile.

Mintea ei era la fel de obosită ca şi trupul, încerca să-şi imagineze expresia de pe faţa lui cînd va descoperi adevărul. Va deveni şi mai vulnerabil. Jmediat îi trecu prin minte un gînd îngrozitor. Cînd va fi descoperită şi ea va fi vulnerabilă în faţa celui care plănuia să-l omoare pe Ţaţe. De ce nu s-a gîndit la asta mai devreme? Cînd se va şti că ea este Avery Daniels, reportera, vinovatul va'înţelege că i-a dat o cheie şi va fi obligat să fecă ceva. Prezumtivul asasin nu va ezita să îi omoare pe amîndoi.

- Dumnezeule, ce pe t face? Cum să mă apăr? Cum să îl apărpe Ţaţe?

Dacă ea ar fi într-ade\ ar Carole... nu se putea.

Dar, dacă ar continua să joace rolul ei, pînă cînd va afla cine este duşmanul lui Ţaţe, i-ar putea salva viaţa.

Şi totuşi era de neconceput să intre în viaţa altei femei. Ce se întîmpla cu viaţa ei? Oficial, Avery Daniels nu mai exista. Nimeni nu-i simţea lipsa. Nu avea soţ, copii, familie. Cariera ei a fost un eşec. Din pricina unei grave erori de raţiune.

Dar iată că acum i se oferea pe tavă un reportaj senzaţional. Dacă devenea doamna Rutledge, putea face un documentar asupra campaniei senatoriale şi a tentativei de crimă, din interiorul faptelor. Putea, să trăiască acest reportaj. Cîţi reporteri au avut această posibilitate?

Zîmbi obosită, se dăduse deja faţa, numele şi identitatea ei. Cînd adevărul va fi în sfîrşit descoperit, nimeni nu o va acuza. Nu ea a dorit acest lucru. Soarta i l-a oferit. Dar, mai presus de dorinţa de a-şi reabilita credibilitatea profesională, ea dorea să salveze viaţa lui Ţaţe, care îi devenise cel mai preţios lucru.

Riscurile erau enorme. Şi totuşi înţelegea că trebuie să ia o decizie raţională. Trebuia să fie pragmatică, nu emoţională. Va prelua rolul soţiei lui şi tot ceea ce implică acest lucru. Va trăi cu familia lui şi va descoperi persoanele cu care Carole avea relaţii intime. Enormitatea ideii o intimida, dar în acelaşi timp i se părea irezistibilă. Consecinţele vor fi severe, dar şi răsplata va merita sacrificiul.

Oare va reuşi? Să îndrăznească? Reuşi să ia cîrjele şi se îndreptă spre baie. în lumina difuză îşi privi faţa în oglindă şi o conpară cu cea din fotografia de pe perete, pusă pentru a se încuraja.

Pielea era rozie şi netedă ca a unui copil, exact cum i-a promis doctorul, îşi studie protezele dentare, îşi trecu mîna prin păr. Nu se vedea nici o cicatrice. Nu-şi îngădui luxul de a fi tristă. Acum acesta era destinul ei. Avea un alt chip. Putea să însemne o nouă viaţă. Mîine va prelua identitatea Carolei Rutledge.

Avery Daniels nu mai avea nimic de pierdut.

Asistenta o privi mulţumită.

- Arătaţi minunat, doamnă Rutledge. Şi părul e frumos.

-_a Mulţumesc, spuse Avery. Ce a mai rămas din el.

în cele şapte zile cît a lipsit Ţaţe, reuşise să-şi recapete vocea. El trebuia să sosească dintr-un moment în altul. Era nervoasă.

- Nu, continuă asistenta, tocmai aici e cheia. Nu toată lumea poate purta părul scurt, şi să arate bine. Dumneavoastră arătaţi extraordinar.

Avery se privi în oglindă, trase de firişoarele de pe frunte şi spuse neîncrezătoare:

- Sper că da.

Stătea într-un scaun cu piciorul drept sprijinit pe stîngul. îşi ţinea mîinile în poală. Asistentele erau agitate ca întotdeauna cînd trebuia să sosească Ţaţe. O gătiseră ca pe o mireasă care îşi aşteaptă mirele.

- A venit, spuse una băgîndu-şi capul pe uşă. Asistenta care stătea cu Avery, o strînse încurajator de umeri.

- Arătaţi grozav. O să fie uluit.

Ţaţe nu a rămas chiar uluit, dar un moment a privit-o fix. Ea a văzut cum i se măresc ochii de uimire, văzînd că este îmbrăcată în hainele de stradă aduse de Zee.

- Bine ai venit, Ţaţe.

La sunetul vocii ei, el păru şi mai surprins. Inima îi tresări. Ştia! Făcuse o altă gafă? Folosea Carole un alt nume pentru el? îşi ţinu respiraţia aşteptînd ca el să o acuze: "Impostoare!" în loc de asta, el îi răspunse şovăitor.

- Bună, Caroie.

Răsuflă uşurată cînd văzu că el nu reacţionează. E! traversă camera şi îi întinse absent un buchet de flori şi un pachet.

- Arăţi foarte bine.

- Mulţumesc.

- Poţi^vorbi, spuse stîngaci.

- Da. în sfîrşit.

- Vocea ta sună altfel.

- Ni s-a spus că aşa va fi, îţi aminteşti? răspunse ea repede.

- Da, dar nu mă aşteptam la... făcu un gest arătînd gîtul... răguşeală.

- Cu timpul o să dispară.

- Mie îmi place.

Nu-şi putea lua ochii de la ea. Dacă relaţiile lor nu ar fi fost aşa, acum el ar fi îngenunchiat în faţa ei şi i-ar mîngîia faţa cu degetele, încîntat de moliciunea ei. Spre dezamăgirea ei, el păstră totuşi distanţa de siguranţă. Ca de obicei, era îmbrăcat în jeanşi. Erau şifonaţi, dar îi subliniau supleţea. Avery nu dorea să cadă în capcana curiozităţii feminine, aşa că evită să îl privească direct. Chiar de la nivelul jachetei sport, priveliştea era satisfăcătoare. Privirea ei era la fel de pătrunzătoare ca şi a lui. Nervos, ridică o mînă spre piept.

- Mă priveşti fix.

- îmi pare rău. Cred că nu m-am aşteptat că vei arăta cum ai fost odată şi... şi eşti exact la fel. Cu excepţia părului.

Ea se înfiora de bucurie.

- Ţi-e rece?

- Poftim? Rece? Nu. încerca cu disperare să schimbe subiectul. Ce-i asta?

- Bijuteriile tale, răspunse el privind pachetul.

- Bijuteriile? înghiţi cu dificultate.

- Adică ce purtai în ziua accidentului. Astăzi mi-au adus aminte că nu le-am luat din seif. M-am oprit acum şi !e-am luat.

îi întinse plicul. Avery îl privi de parcă era un şarpe otrăvit. Neavînd nici o posibilitate de a evita situaţia, îl luă.

- Nu m-am uitat -să văd ce este înăuntru, dar poate te uiţi tu.

Ea lăsă plicul în poală.

- Am să mă uit mai tîrziu.

- Em credeam că abia aştepţi să-ţi capeţi lucrurile înapoi.

- Da. Dar, ştii, nu-i prea comod să-mi pun bijuterii acum. Mîinile mele sînt aproape normale, dar tot mă dor. Cred că nu voi reuşi să suport inelele.

-Trebuie să încerci, nu? Oricum, măcar verigheta.

Cuvintele au lovit-o în plin. Nici el nu purta verighetă şi pentru moment a fost tentată să îi răspundă, dar se opri. Caroie îşi luase verigheta cu un scop anume, mai bine evita subiectul, pentru moment. Ţaţe se aşeză pe marginea patului. Exista o tăcere ostilă. Avery a rupt-o prima.

- Călătoria a fost cum ai sperat?

- Da, a fost bine. Dar foarte obositoare.

- Aproape în fiecare seară te-am văzut la televizor. Oamenii păreau entuziasmaţi.

- Toţi. au fost mulţumiţi ele răspunsurile mele.

Toţi analiştii politici prevăd că vei cîştiga alegerile primare.

- Aşa sper şi eu.

Iarăşi tăcură, privindu-se ciudat.

- Ce face Mandy?

- Bine.

Avery se încruntă.

- Ei, nu chiar bine. Se ridică şi începu să măsoare camera. Mama spune că tot mai are coşmaruri. Aproape în fiecare noapte se scoală ţipînd, uneori chiar şi în timpul somnului de după-amiază. Parcă este o mică stafie. Parcă nu există, ştii? Nimeni nu reuşeşte să rupă carapacea... nici eu, nici psihologul.

- Am rugat-o pe Zee să o aducă. Mi-a spus că tu i-ai cerut să nu vină cu ea la mine.

- Aşa este.

- De ce?

- Nu cred că era bine să vină, dacă nu eram şi eu. Ea nu mai continuă să întrebe de ce. Putea să

stîrnească o ceartă pe care nu era pregătită să o suporte.

- Mi-e dor de ea. Cînd o să fiu acasă, o să-i fie mai bine.

- Poate. Scepticismul din vocea lui era evident.

- A întrebat vreodată de mine? -Nu.

- înţeleg, spuse Avery coborînd privirea.

- La ce te aştepţi, Carole? Primeşti ceea ce meriţi. Pentru moment ochii lor se încrîncenară, apoi ea

îşi duse mîna la frunte. Ochii îi erau plini de lacrimi. Plîngea pentru copilul care nu a avut dragostea mamei sale. Biata Mandy. Avery ştia cum este cînd părinţii nu au grija copilului. De aceea îşi justifica în sinea ei hotărîrea pe care o luase că trebuie să pretindă că este mama lui Mandy.

- Ce prostie, spuse Ţaţe cu respiraţia tăiată.

Traversă camera şi îi puse uşor mîna pe cap. îmi pare rău. N-am vrut să te fac să plîngi. Mandy o să se facă bine. După un moment continuă: poate că ar trebui să plec.

- Nu! ridică spre el ochii plini de lacrimi. Aş dori să nu pleci.

- Dar am stat destul. .

- Te rog să mai stai puţin.

- Sînt obosit şi nervos din cauza călătoriei. Nu sînt o companie agreabilă.

- Nu mă deranjează.

El refuză. Ea reuşi să-şi ascundă dezamăgirea.

- Am să te conduc.

Apucă bastonul şi se sprijini cu toată greutatea de el. Dar din cauza încordării mîna transpirată alunecă şi ea îşi pierdu echilibrul.

- Dumnezeule, fii atentă.

Ţaţe o prinse în braţe. Plicul alunecase pe

duşumea, dar nici unul din ei nu văzu. Braţele lui puternice o susţineau, în timp ce se îndrepta spre pat,

Avery îl prinse strîns de haine. Puterea Iui o pătrundea ca un elixir.

Recunoscu atunci ceea ce refuzase să recunoască atît de multă vreme. Dorea să devină doamna Rutledge, ca să fie aproape de Ţaţe. Cît timp a fost el plecat, ea a fost mizerabil de tristă. Acum se bucura că s-a întors.

El o lăsă uşor pe marginea patului şi îi atinse coapsa piciorului suferind.

- Aici ai avut fractură multiplă. Osul nu este încă vindecat, cum îţi place ţie să crezi.

- Cred că nu.

- Am.avut dreptate să hotărîm că trebuie să rămîi aici pînă după alegerile' primare. Agitaţia de acasă nu-ţi va face bine.

- Probabil.

Răspunsul ei era neutru pentru că Zee i-a comunicat că s-a luat â*ceastă hotărîre fără să fie consultată. Se simţea abandonată, ca oaia neagră a familiei care era ascunsă ochiului public.

- Abia aştept să vin acasă, Ţaţe.

Capetele lor erau apropiate. Ea îşi vedea chipul reflectat în pupilele IUL Dorea să o îmbrăţişeze..