Sandra Brown Imaginea din oglinda

Mă faci să rid.

A schimbat tactica. S-a descurcat bine pentru ceea ce a fost angajată să facă: să distrugă sufletul lui Ţaţe Rutledge pentru ca, în momentul în care glonţul va exploda, aceasta să fie o binecuvîntare.

Carole Navarro a fost omul perfect pentru sarcina primită. A trebuit să se aranjeze, să se îngrijească, să se îmbrace corect şi să vorbească îngrijit. Dar, cînd totul a fost gata, arăta ca o soţie extrem de potrivită, inteligentă, sofisticată, spirituală şi atrăgătoare, încît Ţaţe nu i-a putut rezista.

Ţaţe nu a avut de unde să ştie cum a căpătat ea această inteligenţă şi rafinament, ieşite dintr-o adevărată mocirlă. Exact cum a fost planificat, el a căzut în plasă, gîndind că ea are toate calităţile unei soţii.

Carole a perpetuat mitul pînă după ce s-a născut Mandy, conform planului. A fost o adevărată uşurare pentru ea cînd a trebuit să înceapă faza a doua a planului şi -să angajeze aventuri extraconjugale. Abia dacă mai avea răbdare. Odată scăpată, şi-a jucat rolul perfect.

Dumnezeule, a fost o adevărată plăcere să vadă nefericirea lui Ţaţe.

Cu excepţia indiscreţiei de la spital, între ei doi nu s-au schimbat informaţii privind_A alianţa lor secretă, începută cu patru ani în urmă. în nici un fel nu s-a făcut nici o referire la sarcina pentru care a fost recrutată.

Dar, de la accident, ea a devenit mai distantă. Privea pe toată lumea cu multă atenţie. Făcea lucruri ciudate şi neobişnuite, chiar pentru Carole. întreaga familie observase aceste trăsături de personalitate neobişnuite.

Poate că se purta aşa ca să se distreze, îi plăcea, îi plăcea să fie perversă de dragul suferinţei pe care o pricinuia. Nu era ceva grav, dar arăta că a preluat iniţiativa şi a schimbat planul iniţial fără să ceară permisiunea. Poate că nu a avut ocazia. Poate că ştia ceva despre Ţaţe şi a trebuit să acţioneze imediat.

Dar era posibil ca afurisita să dorească să fie într-adevăr soţie de senator, considerînd că este o răsplată mai mare decît plata pe care o primea. La urma urmei, metamorfoza ei a coincis cu alegerile primare.

Oricare i-ar fi fost motivele, această nouă comportare era foarte îngrijorătoare. Mai bine se controla, altfel trebuia îndepărtată. Din acest moment totul se putea continua fără participarea ei. Oare chiar nu-şi dădea seama de asta, căţeaua? Sau a ajuns la concluzia că, în sfîrşit, al doilea glonte era pentru ea.

- Doamnă Rutledge, ce surpriză! Secretara se ridică să o primească la firma de avocaţi condusă de Ţaţe şi fratele său. Ca să ajungă acolo a căutat adresa în cartea de telefon.

- Bună ziua, ce mai faci?

Nu-i spuse secretarei pe nume, dar citi plăcuţa de pe birou: "Mary Crawford".

- Bine, arătaţi excepţional.

- Mulţumesc.

- Ţaţe mi-a spus că sînteţi mai drăguţă decît înainte, dar acum m-am convins.

i-a spus Ţaţe aşa ceva? Din noaptea cînd a sărutat-o au evitat amîndoi să rămînă singuri, se părea greu de crezut că a lăudat- o în faţa secretarei.

- Este în birou?

Ştia că este. Maşina era parcată în faţă.

- Este cu un client.

- Am crezut că nu se mai ocupă de procese.

- Nu o mai face. Dar este cu Barney Bridges. Ştiţi cum este. Oricum, i-a adus lui Ţaţe o donaţie substanţială pentru campanie. Ţaţe şi-a făcut timp să-l primească.

- Am venit atîta drum. Stau mult? Pot să aştept?

- Vă rog. Luaţi loc.

Secretara îi făcu semn spre anticameră.

- Doriţi o cafea?

- Nu, mulţumesc.

Renunţase la cafea în ultima vreme pentru că Carole prefera o zeamă dulce. Această vizită impetuoasă la biroul lui Ţaţe a fost de fapt o măsură disperată, ca să nu înnebunească. Oare ce făcea Carole toată ziua? Avery a stat la fermă două săptămîni şi nu a descoperit că îşi poate ocupa timpul cu ceva constructiv, l- au trebuit cîteva zile să depisteze unde sînt lucrurile din casă. A fost tot timpul alertată pentru că nu a vrut să dea de bănuit celor din jurul ei. Pe urmă, s-a obişnuit cu ceea ce se afla afară. O lua şi pe Mandy în aceste misiuni secrete pentru ca totul să pară o joacă nevinovată. Felul de viaţă al Carolei era îngrozitor de plictisitor. Avery era înnebunită.

în ziua în care a descoperit un carneţel cu date de înîîlnire l-a strîns la piept ca pe ceva preţios. Dar înăuntru nu erau decît şedinţele de coafor şi manichiură. Avery nu s-a dus niciodată. Nu-şi putea permite luxul. Coaforul sau manichiurista puteau descoperi lucruri prea intime şi periculoase. Aparent, nu avea prieteni, nu era membră a nici unui club, primise flori, probabil, de la prieteni de familie.

Carole nu făcea nimic. Ar fi trebuit să-i fie recunoscătoare pentru asta. Dacă ea ar fi fost expertă în ceva anume? Cum s-ar fi descurcat ea, Avery? Dar Carole era leneşă,

Uşa de la biroul lui Ţaţe se deschise, El ieşi însoţit de un bărbat bondoc de vîrstă mijlocie. Rîdeau.

Cînd î! văzu, inima lui Avery începu să bată. Rîdea sincer, aşa cum nu o făcuse niciodată cu ea.

- Pe cine trebuie să impresionez? îl întreba el pe directorul de campanie cînd acesta îl sfătuia să rîdă seducător.

- Cîteva milioane de alegători.

- Dacă nu-i pot impresiona prin ceea ce spun, poţi să fii sigur că nu-i voi impresiona cu un zîmbet.

Avery îndrăgea felul în care se îmbrăca Ţaţe. Arăta senzaţional. O buclă de păr îi cădea mereu pe frunte_. Gura sugera hotărîre şi putere. Nu o văzuse încă. în astfel de momente nu avea nici urmă de dispreţ pentru soţia lui.

Vizitatorul lui Ţaţe se îndreptă spre ea cu multă condescendenţă.

- Ce surpriză! Doamne, dar arăţi mai bine ca niciodată. Nu credeam că aşa ceva este posibil.

- Bună ziua, domnule Bridges.

- "Domnule Bridges"? De unde ai mai scos-o şi pe asta? l-am spus mamei cînd te-am văzut la televizor că eşti tare drăguţă. Şi ea zice la fel.

- Mă bucur.

El apropie vîrful trabucului de nasul ei.

- Ascultă-l pe bătrînul Barney, dragă, aveţi voturile. Estimările nu înseamnă nimic. Altfel crezi că mi-aş pune banii la bătaie pentru băiatul ăsta? Crezi că aş face-o, dacă nu aş fi sigur?

- Nu, domnule, nu tu, Barney, se descurcă ea rîzînd.

- Asta este. Mi-ar plăcea să vă invit la masă, dar am o întîinire plictisitoare cu un reprezentant al bisericii.

- Noi nu te mai reţinem, spuse Ţaţe, încercînd să pară serios. Mulţumim din nou pentru bani.

- Mama îi trimite pe ai ei astăzi. Ţaţe înghiţi cu dificultate.

- Am... am crezut că cecul este pentru arnîndoi.

- Doamne, măi băiete! Sînt numai jumătate. Trebuie să plec. Este tîrziu. l-am promis mamei că n-am să întîrzii. Aveţi grijă de voi.

După ce uşa se închise în urma lui, secretara îl întrebă uimită:

- A spus jumătate?

- Aşa a spus, răspunse Ţaţe neîncrezător. Zîmbiră cu toţii, dar, după ce închise uşa biroului,

zîmbetul lui dispăru.

- Ce faci aici? Ai venit după bani? Tonul vocii lui o înnebunea.

• Nu, nu am nevoie de bani, spuse ea aşezîndu-se pe un scaun în faţa biroului. Aşa cum mi-ai sugerat, am mers la bancă şi am semnat un nou carnet de cecuri. Le-am explicat de ce scriu cu stînga. Am bani.

- Şi atunci de ce ai venit?

- Am nevoie de altceva.

- De ce anume?

- Vreau să fac ceva.

Afirmaţia ei neaşteptată îl izbi direct. O privea cu toată atenţia. Sceptic, studiind-o, puse picioarele pe birou.

- Vrei să faci ceva? -Da.

- Ascult.

- Mă plictisesc, Ţaţe. Sînt izolată acolo la fermă şi nu fac nimic toată ziua. Nu mai suport lenevia. Mi s-a năclăit mintea. De fapt, am ajuns să vorbesc singură.

Se ridică şi începu să se plimbe prin birou. Observa detaliile. Erau mai multe fotografii de-ale lui Mandy, dar nici una de-a Carolei. Pe perete, erau frumos aranjate alte diplome, împreună cu cîteva fotografii vechi, încercînd să-şi amintească cîte ceva, studie o fotografie veche făcută în Vietnam.

Ţaţe şi Eddy erau în faţa unui bombardier, într-o atitudine de camaraderie. Se priveau zîmbind. Pînă în acest moment nu şi-a dat seama că Eddy a fost lîngă el în timpul războiului.

- Dar de cînd te preocupă să-ţi pui mintea la contribuţie?

- Am nevoie să fac ceva activ.

- Fă gimnastică aerobică.

- Am făcut. Dar am numai o oră de trei ori pe săptămînă.

- Fă mai mult.

- Ţaţe!

- Poftim? Ce naiba mai vrei?

- încerc să-ţi spun, dar tu refuzi cu încăpăţînare să mă asculţi.

El privi îngrijorat spre uşă, gîndindu-se că îi aude secretara. Cu vocea scăzută îi spuse:

- îţi plăcea să călăreşti dar, de cînd ai venit acasă, nu ai făcut-o niciodată.

Şi lui Avery îi plăcea să călărească, dar nu ştia cît fusese de bună Carole şi de aceea evitase.

- Nu-mi mai place, spuse ea încet.

- Şi eu care eram convins că-ţi place, continuă el ironic. Doar ţi-ai cumpărat o adevărată garderobă.

Avery ştia că dulapul este plin cu haine de călărie.

- Probabil că am s-o fac.

Dorind să se reculeagă, se întoarse din nou spre fotografii. Erau mai multe fotografii ale lui Nelson în haine militare. Una îi atrase atenţia în mod deosebit. Nelson ţinea de după umeri un cadet, un tînăr extrem de frumos, îngrijit, pe fotografie scria "Maiorii Nelson Rutledge şi Bryan Ţaţe, Coreea de Sud, 1951".

Bryan Ţaţe. O rudă de-a lui Nelson? Un prieten? Probabil că da, de vreme ce Nelson a dat numele lui copilului său.

- Te rog să mă laşi să lucrez la cartierul general al campaniei electorale.

- Nu.

- De ce? Pentru că lucrează şi Francy acolo?

- Motiv suficient pentru ca tu să stai departe de asta. Ar putea curge sînge.

- Am s-o ignor.

- Avem deja voluntari, ^e calcă unul pe altul. Eddy nu ştie ce să le mai dea"de lucru.

- Dar trebuie să fac şi eu ceva, Ţaţe.

- De ce, pentru Dumnezeu?

Pentru că Avery Daniels nu putea sta locului. Era obişnuită cu tensiunea. Viaţa sedentară a Carolei o înnebunea.

Nici nu-l putea proteja de prezumtivul asasin, (dacă el continua să o ţină departe. Viitorul ei şi al lui depindeau de implicarea ei în campanie, pentru a descoperi suspecţii.

- Simt că trebuie să te ajut şi eu cumva.

- Pe cine crezi tu că minţi acum? rîse el ironic. .

- Sînt soţia ta!

- Numai pentru moment!

Duritatea lui o lăsă fără grai. Văzînd expresia jignită de pe faţa ei, el înjură încet.

- Bine, dacă vrei să faci ceva pentru mine, continuă să fii o mamă decentă pentru Mandy. în ultima vreme a început să-şi dea drumul.

- Ba chiar foarte mult. Şi am de gînd să continui. Dar chiar şi Mandy îmi consumă foarte puţin din timpul liber. Nu pot fi cu ea în permanenţă. De trei ori pe săptămînă merge la grădiniţă.

- Si tu ai fost de acord cu asta.

- încă mai sînt. Legăturile cu alţi copii îi prind bine. Are nevoie, de legături sociale. Dar cît este ea plecată eu umblu prin casă fără nici un scop, pînă se face ora cînd trebuie s-o aduc acasă, în fiecare după-amiază doarme. Te rog, Ţaţe, mă topesc dacă nu fac ceva.

E! o privi îndelung. Fără să vrea, coborî ochii spre bluza de mătase, dar îi ridică imediat, neliniştit că nu a reuşit să se controleze. O întrebă răstit:

- Şi ce vrei să faci?

Ea se mai relaxa puţin. Măcar accepta discuţia.

- Lasă-mă să lucrez la cartierul general. -Nu.

- Atunci, ia-mă cu tine în turneul electoral de săptămîna viitoare.

- Nu, spuse el şi mai hotărît. -Te rog.

- Am spus nu. Se ridică furios şi începu să se plimbe prin birou.

- De ce nu?

- Pentru că nu eşti un om de echipă, Carole, şi nu sînt dispus să-ţi suport toanele.

- Cum ar fi?

- "Cum ar fi", întrebă el, nevenindu-i să creadă. Cînd ai fost data trecută, te-ai plîns de camere, de mîncare, de totul. Ai întîrziat tot timpul, deşi ştiai cît este de strîns programul. Ai făcut gafe cu ziariştii, pe care numai tu le-ai considerat inteligente, iar ceilalţi le-au considerat lipsite de gust. Numai în trei zile. Atunci m-am hotărît.

- N-am să mai fiu aşa.

- Nu voi avea timp pentru tine. Cînd nu voi ţine discursuri, voi fi ocupat să le scriu. Ore în şir te voi ignora şi ai să mă baţi la cap că nu ai nimic de făcut.

- îmi găsesc ceva de lucru. O să fierb cafeaua, o să fac sandvişuri, o să ascut creioane, o să răspund la telefon.

- Lucru manual. Peste tot avem oameni care se vor ocupa de asta.

- Pot să fac orice.

Tot timpul cît el s-a mişcat prin birou, ea a mers aproape pe urmele lui. Cînd s-a oprit brusc, s-a lovit de el.

- Noutatea o să se spulbere după prima zi, o să te saturi, o să te plîngi şi o să vrei să vii acasă.

- N-o să fac nimic din toate astea.

- Ce ţi-a venit aşa deodată?

- Candidezi pentru Senat şi este responsabilitatea mea, ca soţie a ta, să te ajut să cîştigi.

- Praf în ochi!

Cineva bătu la uşă. După cîteva secunde, Eddy intră urmat de Jack.

- Scuzaţi-ne, dar am auzit că strigaţi unul la altul şi ne-am gîndit că aveţi nevoie de arbitru.

- Ce se întîmplă? întrebă Jack, închizînd uşa. Ce faci tu aici?

- Am venit să-mi văd soţul, se răsti Avery. Dacă n-ai nimic împotrivă, Jack?^JCu.un gest războinic, Avery îşi dădu părul de pe frunte.

- Calmează-te, pentru Dumnezeu! Am pus doar o întrebare.

Eddy îi privea cu mîinile în buzunarele pantalonilor.

- Carole vrea să vină cu noi în turneul electoral de săptămîna viitoare, le explică Ţaţe.

- Dumnezeule! Iar? nu se putu abţine Jack.

- Şi de ce nu, mă rog? strigă Avery.

- Hai să discutăm, spuse Eddy.

- Nu-ţi place ideea, Jack? întrebă Ţaţe privindu-l fix,

Jack -o privi şi înjură încet.

- E soţia ta.

Ţaţe îşi îndrepta atenţia spre Avery.

- Cunoşti deja obiecţiile mele.

- Unele dintre ele sînt justificate, spuse ea împăciuitor, recunoscătoare că nu îşi critică soţia în faţa celorlalţi. De data aceasta am să mă comport cum trebuie.

- Eddy?

Cînd îşi auzi numele, Eddy ridică privirea. - Fără îndoială că un cuplu frumos face o impresie mai bună decît un bărbat singur.

- De ce?

- Gîndeşte-te. Familia reprezintă conceptul de viaţă american - unitate, căsnicie, visul american. Căsătoria reprezintă aceste lucruri şi le va reprezenta chiar cînd vei ajunge la Washington.

- Măcar în teorie, spuse Jack răutăcios.

- Măcar în teorie, acceptă Eddy, zîmbind. Femeile te vor respecta că eşti un soţ credincios şi un tată bun. Bărbaţii vor aprecia că nu eşti homosexual.

- Da, nici unul nu va accepta să fie reprezentat de un homosexual. De obicei, un candidat singur care arată bine nu este acceptat de bărbaţi. Dar, însoţit de soţie, înseamnă că intră în rîndul celor mulţi.

- Cu alte cuvinte, rău cu rău, dar mai rău fără rău, comentă Avery.

Eddy ridică neajutorat din umeri.

- Nu eu am făcut aceste reguli, Carole. Ea îi privi dezgustată pe toţi trei.

- Ei, care este verdictul?

- Am o propunere.

- Ai cuvîntul, Eddy.

Ca şi mai înainte, Ţaţe stătea pe scaun cu picioarele pe birou. Avery ar fi vrut să-l îmbrîncească ca să se răzbune.

- în numele Carolei am refuzat o invitaţie la un dineu pentru vineri seara, spuse Eddy.

- Cel de la Austin?

- Da. Am scuzat-o că nu este complet refăcută. Aş putea să-i spun şi să accept invitaţia. Este un grup bipartizan. Este doar o ocazie de a te face observat. Vom vedea cum decurge seara şi apoi vom hotărî despre turneu.

- Cu alte cuvinte, trebuie să trec un test, spuse Avery.

- Da, dacă aşa vezi tu lucrurile, zise Eddy. Apoi vorbi calm cu Ţaţe:

- S-a descurcat foarte bine la conferinţa de presă, la spital.

Părerile lui Eddy contau foarte mult pentru Ţaţe, dar hotărîrea finală pînă la urmă el o lua. îl privi pe fratele mai mare, care rămăsese într-o tăcere ostilă.

- Tu ce spui, Jack?

- Cred ca ar fi bine să vină, spuse, privind-o cu resentiment. Ştiu că mama şi tata ar vrea să păreţi un cuplu fericit.

- Vă mulţumesc pentru sfaturi.

Amîndoi au înţeles aluzia subtilă... Jack părăsi biroul fără alte cuvinte. Eddy îşi luă un tăcut rămas bun şi plecă. Ţaţe o privi fix pentru cîteva clipe.

- Bine, spuse el fără entuziasm. Mai ai o şansă să mă convingi că mă pot bizui pe tine cînd va începe adevărata campanie electorală.

- Nu vei fi dezamăgit, Ţaţe, îţi promit.' El se încruntă neîncrezător.

- Vineri seara. Plecăm la ora şapte fix. Să fii gata la timp.

- Răspund eu.

Cineva a sunat de două ori la uşă. Avery a_Afost mai aproape. Desfăcu siguranţa şi deschise uşa. Intre vazele de flori stătea Van Lovejoy.

Avery îngheţă. Zîmbetul de bun venit îi împietri pe buze. îi tremurau genunchii, simţea un nod în stomac.

Van arăta aceeaşi stinghereală. Ţigara îi căzu dintre degete. Clipi de mai multe ori. Avery spera din inimă ca pupilele ochitor lui să fie dilatate de marijuana şi nu de şoc. încercînd să pară cît mai normală, spuse:

- Bună ziua.

- Bună ziua... pentru o clipă Van închise ochii şi dădu din cap. Ah, doamna Rutledge?

-Da!

- Isuse, pentru o clipă am crezut că sînteţi... semănaţi... nu mai continuă, duse o mînă osoasă la inimă.

- Intraţi, vă rog, spuse Avery iute, nedorind sa-şi audă numele rostit de el. Abia se abţinea să nu-l ia în braţe şi să-l strîngă, şi să-i povestească totul, să-i spună că avea la îndemînă reportajul vieţii ei.

însă, chiar de la început intrase singură în această încurcătură. Dacă i-ar spune şi lui Van, i-ar pune şi lui viaţa în pericol. Oricît de reconfortantă ar fi ideea de a avea un aliat, nu-şi putea permite luxul. Şi apoi, Van nu era chiar un confident de încredere.

li făcu loc şi îl lăsă să păşească în hol. Normal ar fi fost ca el să privească în jurul său, curios. In schimb, el nu-şi lua ochii de la ea. îi era milă de deruta lui.

- Dumneavoastră sînteţi...?

- Oh, mă scuzaţi, îşi frecă palmele de jeanşii ponosiţi şi-i întinse mîna. Sînt Van Lovejoy.

- Carole Rutledge.

- Ştiu. Am fost acolo în ziua cînd aţi plecat de la clinică. Lucrez pentru postul de televiziune KTEX.

- Ah, înţeleg.

Deşi el se străduia să poarte o conversaţie normală, nu-şi putea lua ochii de la ea. Era o adevărată agonie să fii atît de aproape de un prieten şi să nu te poţi purta normal. Ar fi avut un milion de întrebări pentru el, dar se opri la una care ar fi fost normală pentru Carole:

- Dacă aţi venit pentru o emisiune de televiziune, nu ar fi fost normal să discutaţi mai întîi cu domnul Paschal, directorul de campanie al soţului meu?

- El ştie că vin. M-a trimis compania.

- Compania?

- Da, voi filma aici o reclamă comercială, săptămîna viitoare. Astăzi am venit să văd decorul. Nu v-a spus nimeni că voi veni?

- Eu...

- Carole?

Nelson intră în hol, studiindu-l pe Van cu evidentă dezaprobare. El era un milităros, niciodată nu avea hainele boţite şi părul nepieptănat.

Exact antiteza lui Van. Purta un tricou care făcea reclamă unui restaurant specializat în stridii. Avea un desen sugestiv şi cuvintele: "Strînge-mă, suge-mă, muşcă-mă .crudă". Blugii îi erau rupţi. Emana un aer nesănătos. Avery ştia foarte bine că Van, cu acele degete pătate de nicotină, mînuia camera de luat vederi ca un adevărat artist. Dar ceea ce vedea Nelson era imaginea unui hippie, o viaţă irosită. Talentul lui Van era la fel de bine ascuns, ca şi adevărata ei identitate.

- Nelson, acesta este domnul Lovejoy. Domnule Lovejoy, colonelul Rutledge.

Nelson evită să-i întindă mîna.

- A venit să vadă casa, pentru ,a o pregăti pentru filmarea de săptămîna viitoare.

- Lucraţi pentru studiourile MB?

- Din cînd în cînd şi pentru ei. Cînd au nevoie de cel mai bun.

- Hmm. Au spus că vor trimite pe cineva. Categoric, Van nu era ceea ce ar fi vrut Nelson. Ce doriţi să vedeţi? Interiorul? Exteriorul?

- Totul. Vreau să văd un loc unde Rutledge, soţia şi copilul îşi petrec o zi obişnuită. Aşa au spus că vor. Ceva obişnuit. Chestii sentimentale.

- Poţi vedea tot ce doreşti în casă, domnule Lovejoy, dar nu vei avea acces la familia mea. Soţia mea ar fi şocată dacă arvedea cum eşti îmbrăcat.

- Doar nu-i ea îmbrăcată cu hainele astea. De ce naiba i-ar păsa?

Ochii albaştri ai lui Nelson îngheţară. Era obişnuit să fie tratat cu politeţe şi mai ales cu respect de o persoană pe care el o considera inferioară lui. Dacă treaba lui Van nu ar fi avut legătură cu campania lui Ţaţe, probabil că I-ar fi luat de guler şi I-ar fi aruncat pe uşă afară. Dar aşa, se mulţumi să spună doar:

- Carole, te rog să scuzi aceste cuvinte. Acum plecăm.

Van se întoarse spre ea.

- Ne mai vedem. Vă rog să mă iertaţi, doamnă Rutledge, am fost nepoliticos, v-am privit fix, dar îmi amintiţi atît de bine de...

- Sînt obişnuită cu privirile curioase ale oamenilor, îl întrerupse ea din nou. Toţi sînt foarte curioşi.

Nelson îi strigă nerăbdător:

- Pe aici, domnule Lovejoy.

Van o mai privi o dată uluit şi apoi plecă după Nelson.

Ar fi vrut să-l prindă de mînă şi să-l întrebe ce mai face Irish, dacă o mai jeleşte, dacă are grijă de el, dacă secretara a născut un băiat sau o fetiţă, ce se mai bîrfeşte la birou?

în acelaşi timp, intuia că s-ar putea ca Van să nu fie la fel de bucuros că o vede. Oh, ar fi încîntat să ştie că trăieşte, dar imediat ce şi-ar fi revenit din surpriză, parcă I-ar fi auzit: "Ce prostie ai făcut?"

De foarte multe ori s-a întrebat şi ea acelaşi lucru. Da, îşi dorea reportajul, dar această motivaţie nu era satisfăcătoare.

Salvarea vieţii lui Ţaţe a fost motivul suprem pentru a lua locul fostei lui soţii. Dar mai era oare acest motiv operant? Unde era ameninţarea pe care ea ar fi trebuit să o descopere?

De cînd a venit acasă, Avery a fost un foarte atent observator, între Jack şi Dorothy Rae existau neînţelegeri. Francy ar fi scos din minţi şi un sfînt. Nelson era un autocrat. Zee era distantă. Eddy era competent pînă la pedanterie. Dar nici unul din ei nu a arătat decît dragoste faţă de Ţaţe. îşi dorea să depisteze un potenţial criminal şi să facă reportajul cu toată credibilitatea necesară unui jurnalist.

Prezenţa lui Van a adus cu sine înţelegerea faptului că nu se mai concentra suficient de mult pe povestea reportajului, ci pe personajele care trăiau această poveste. Nu era surprinzător. Detaşarea a fost cea mai grea problemă de rezolvat în cariera ei, singurul element care i-a scăpat.

Moştenise talentul de la tatăl ei, dar capacitatea de a disocia factorul uman nu a moştenit-o. Nu avea obiectivitate. Se temea că nu va mai avea deloc, dacă se va implica în povestea lui Ţaţe Rutledge.

Nici nu-l putea părăsi acum. Nu avea de ales. Trebuia să ia lucrurile aşa cum se petreceau - chiar şi vizitele surprinzătoare din partea prietenilor.

Sosi şi ziua de vineri. Avery omorî orele lungi ale după-amiezei jucîndu-se cu Mandy în camera ei, după ce se trezise din somnul de prînz. Stăteau la o masă şi făceau dinozauri din plastilină, pînă cînd lui Mandy i s-a făcut foame şi a dat-o în grija Monei.

La ora cinci, Avery a făcut o baie. în timp ce se machia, ciugulea dintr-o farfurie cu gustări.

îşi aranja părul. Era încă scurt, dar şic, totuşi puţin mai mare decît la început. Crescuse destul pentru a-l aranja într-o formă oarecare. Sublinie rezultatul final, destul de sexy, cu o pereche de cercei cu diamante.

La şapte fără un sfert, cu cincisprezece minute mai devreme, era gata, se spreia cu parfum, cînd Ţaţe intră în cameră brusc. Apariţia lui o ului. Dormea pe o canapea într-un mic salonaş de lîngă camera ei. Intre ei era o uşă, dar el o încuia întotdeauna. Salonaşul în care stătea era mobilat sever, cu un aer masculin. Avea şi o baie mică. Chiuveta nu era mai mare decît una dintr-un cabinet dentar, abia dacă putea fi folosită de un adult. Şi totuşi, Ţaţe prefera aceste condiţii modeste, decît să împartă dormitorul spaţios cu soţia sa. Primul gînd care a izbit- o cînd I-a văzut intrînd furtunos era că s-a răzgîndit şi nu mai vrea să o ia la dineu. Şi totuşi, nu era furios, doar neliniştit. O studie apreciativ în oglindă. Mulţumită să vadă că eforturile ei erau răsplătite, Avery se întoarse şi-l întrebă:

- îţi place?

- Rochia? Rochia este foarte frumoasă.

Ştia că arată foarte bine. Rochia era minunată. Bustul era ornat discret cu paiete ascunse în dantelă. Era lungă pînă la genunchi şi căptuşită cu mătase neagră. Era sexy, dar într-un anume fel elegantă şi respectabilă, în genul toaletelor lui Audrey Hepburn. O cumpărase pentru că nu a mai,vrut să poarte toaletele Carolei. Dorea să arate altfel în ochii lui Ţaţe, să nu semene deloc cu fosta lui soţie. Toate rochiile Carolei erau decoltate prea pronunţat şi Avery simţea nevoia să poarte ceva elegant, uşor şi cu mînecă lungă, pentru că nu dorea să se expună prea mult.

- Bani cheltuiţi cu înţelepciune, murmură Ţaţe.

- Vrei să-mi spui ceva în mod deosebit sau ai venit să vezi dacă sînt gata la timp?

- Eu sînt cel care nu am terminat. Nu-mi găsesc butonii. Nu i-ai văzut?

Remarcase şi ea că el era îmbrăcat pe jumătate. Avea un mic punct care sîngera în bărbie, ceea ce însemna că s-a bărbierit în grabă. Era cu picioarele goale şi părul ud, iar cămaşa era neîncheiată. Priveliştea pe care o oferea o făcu să-l dorească cu disperare. Pentru că încă nu-şi încheiase pantalonn, Avery nu se putu opri şi îl studie de la talie în jos. îi bătea inima atît de tare, încît aproape se simţea prin rochie.

- Bufonii?

Spre surprinderea lui, Carole s-a ghemuit lîngă ei.

- Am să vin să te sărut cînd o să ne întoarcem, vrei?

Mandy acceptă solemn.

- Bine, mami.

- Să fii fetiţă cuminte. Mandy îl lăsă pe Ţaţe şi o îmbrăţişa pe Carole. Noapte bună.

- Trebuie să mă culc chiar acum?

- Nu, dar să te culci la timp.

Mandy o sărută zgomotos şi fugi înapoi la bunica. De obicei, Carole se înfuria cînd copila îi şifona hainele. Acum se aranja doar şi îşi şterse buzele cu un şerveţel de hîrtie. Această nouă afecţiune pe 'care o arăta faţă de Mandy era mai mult ca sigur prefăcătorie. Ţaţe o luă de mînă şi se îndreptară spre uşă.

- Ne întoarcem tîrzlu.

- Să conduci cu grijă, strigă Zee în urma lui. Nelson îi conduse la uşă.

- Dacă în seara asta ar fi un concurs de frumuseţe, voi doi l-aţi cîştiga. Nici nu ştiţi ce mîndru sînt cînd mă uit la voi.

Oare tata dorea să-i sugereze să uite şi să ierte ceea ce s-a petrecut? Să uite? întotdeauna i-a fost greu. Să ierte? Nu-i stătea în fire.

Dar, văzînd-o pe Carole, îşi dori să fie în stare de amîndouă. Dacă ar fi în star© să-şi anuleze furiile, durerea şi dispreţul şi să înceapă o nouă viaţă cu această femeie, ar fi dorit-o?

Evident pe ea o dorea, îi plăcea cînd o vedea aşa blîndă şi sexy. Nu se aştepta să fie supusă, nici nu o dorea, li plăceau scînteile de furie şi de umor. Fără ele căsnicia lor nu ar fi avut gust. Acum ea îl privea şi zîmbea.

- Nelson are dreptate. Arăţi foarte bine, Ţaţe.

- Mulţumesc, şi pentru că era sătul să tot fie morocănos, adăugă: şi tu arăţi bine.

Ea îl ameţi cu un zîmbet. Altădată ar fi spus "nu contează că întîrziem, acum vreau să fac dragoste cu soţia mea". Şi ar fi făcut-o chiar acolo în maşină.

Gîndul la această fantezie îl înfierbîntă pentru că îşi dorea din inimă să o simtă, să-i mîngîie sînii, să se cufunde în căldura emanată de trupul ei. Gemu încercînd să revină cu picioarele pe pămînt. De multă vreme nu a mai simţit plăcerea dragostei cu cea p^e care o iubea, încercă să-şi ascundă lumina din privîri pentru că ea ar fi ghicit imediat că este înfierbîntat, în timp ce conducea maşina, recunoscu că îi era dor de ceea ce a existat între ei odinioară. Au avut sex, destul de bun, dar niciodată intim. Nu a fost prea mare lucru, dar iată că o dorea. Chiar dacă Carole i-ar fi putut da acest fel de dragoste, el nu va mai accepta, pentru că ea a distrus această posibilitate cu mult timp în urmă. Dar atracţia fizică exista şi era, inexplicabil, foarte puternică, însă legăturile emoţionale muriseră de multă vreme.

O privi pe Carole din colţul ochilor. Arăta fantastic. Mama lui a avut dreptate. Era prea sofisticată pentru o mireasă.

Arăta ca o soţie iubită şi mulţumită, nu semăna deloc cu Carole.

Eddy Paschal ieşi de sub duş. Se şterse repede cu prosopul, îl trecu peste spate şi începu să îl frece viguros. Imediat ce ieşi din baie, scoase un sunet uimit.

- Ce naiba...

- Salut. Nu ştiam că te găsesc aşa.

Francy stătea în patul lui, sprijinită într-un cot. Luase o atitudine provocatoare, dar îi zîmbea cu subînţeles.

- Băiat rău ce eşti, nu ştiam că te uiţi prin reviste porno.

- Ce naiba faci aici? întrebă el acoperindu-se cu prosopul.

Francy se întinse ca o felină.

- Am făcut plajă la piscină şi m-am gîndit că ar fi bine să vin la tine să mă răcoresc.

Eddy locuia într-un apartament la fermă, lîngă garaje. Imediat după ce a fost numit directorul campaniei electorale, i s-a dat această cameră, deşi Ţaţe şi Zee au protestat, "în aripa servitorilor? Nici vorbă".

Eddy le-a explicat că este bine să fie aproape de ei, dar are nevoie de intimitate şi atunci apartamentul de lîngă garaj era cel mai potrivit. Acum intimitatea îi era spulberată.

- De ce să te răcoreşti aici? întrebă el, certăreţ. S-a stricat instalaţia de aer condiţionat din casă?

- Nu fi ţepos. Nu te bucuri că mă vezi?

- Da, am ce vedea, murmură el trecîndu-şi mîna prin părul ud. Am văzut protectoare contra SIDA mai mari puţin decît bikini-ul de la costumul tău. Nelson este de acord cu felul cum te porţi?

- Bunicul nu e de acord cu nimic. Nici nu ştiu cum au fost concepuţi tata şi unchiul Ţaţe. Sînt convins că bunicul cînta imnul republicii şi făcea dragoste cu bunica. Nu-mi imaginez cîtă plăcere simţea bunica.

- Eşti incorigibilă, Francy.

Fără să vrea, rîse de imaginaţia fetei, apoi îşi puse mîinile în şold şi-i spuse cu reproş:

- Vrei, te rog, să pleci să mă îmbrac şi eu? l-am promis lui Ţaţe că mă întîlnesc cu ei la Waller Creek şi deja am întîrziat.

- Pot să vin şi eu? -Nu.

- De ce?

. - Nu mai sînt bilete.

- Te descurci tu. Sînt gata într-o secundă.

- Este o întîlnire de oameni mari, Francy. Ai să te plictiseşti.

- Tu ai să te simţi bine dacă vin şi eu. îţi garantez că n-o să te plictiseşti, spuse fata insinuant.

- Hai, nu pleci?

- Păi, cred că... îşi desfăcu sutienul şi îl lăsă să cadă... cum îţi place bronzul meu?

Avea sînii plini, copilăros!, bronzaţi şi aţîţaţi. El privi cu disperare în tavan.

- Ce faci? Hai, pleacă. Pune-ţi naibii sutienul şi ieşi de aici.

întinse mîna să o scoată din pat. Francy a fost mai repede decît el, i-a prins-o şi i-a apăsat-o pe un sîn. îl privea cu răutate. Cu cealaltă mîna trase prosopuKde pe el şi îl pcivi cu plăcere.

- Hmm, Eddy, ce sex frumos ai! îl privi cu aviditate. Atît de mare! Pentru cine îl păstrezi? Pentru urîta aia de roşcată? Sau pentru mătuşa Carole?

El o privi cu răceală, alarmat, şi ea hotărî că-i place mai mult cînd îl vede furios.

- Ştii, eu pot face pentru tine mai mult decît ele •amîndouă.

Luîndu-l prin surprindere, aplecă capul ca să-i demonstreze, în cîteva secunde reuşi să îl atragă în pat deasupra ei. Dumnezeule!

Nefiind în stare să se abţină, el începu să o sărute fu,rios. După cîteva secunde fata deschise ochii constatînd uimită că el se oprise, îl văzu la capătul patului, zîmbind amuzat...

-Ce...

Numai cînd a încercat să se ridice a descoperit că avea mîinile legate deasupra capului cu sutienul costumului de baie.

- Ticălosule, strigă ea. Dezleagă-mă imediat. Calm, Eddy se îndreptă spre dulap şi se îmbrăcă.

- Ce limbaj!

- Dezleagă-mă, afurisitule.

- Sînt sigur că o tînără cu atîta imaginaţie va găsi soluţia să se,-elibereze.

Cît timp s-a îmbrăcat, Francy l-a blagoslovit cu toate epitetele minţii ei fertile şi cu un vocabular nelimitat.

- Potoleşte-te spuse Eddy dur. Vreau să ştii foarte bine un singur lucru.

-Sate iadracu'!

- Ce ai vrut să spui că este între Carole şi mine?

- Tu ce crezi?

; Nu ştiu ce să cred şi de aceea te întreb, înfăţişarea lui o înspăimîntă.

- Faci tu dragoste cu cineva. De ce nu ar fi mătuşa Carole?

- In primul rînd pentru că nu îmi place.

- Cine să te creadă?

- De ce să nu mă crezi?

- Pentru că o priveşti cu ochi de vultur, mai ales de cînd a venit acasă.

- Este soţia celui mai bun prieten. Au avut probleme. Mă preocupă căsnicia lor, pentru că poate avea efecte în campania electorală.

- Halal căsnicie. El n-o poate suferi pentru că ea şi-a făcut de cap cu toată lumea. A fost nebun unchiul Ţaţe să-şi ia asemenea tîrfă de soţie. Mai rămîne cu ea pînă se termină campania. Dar ştii ceva? Dacă vrei să intri în patul Carolei, cred că ai ghinion, în ultima vreme relaţiile lor s-au îmbunătăţit. Cred că acum îi dă lui ceea ce îţi dădea ţie înainte de accidentul de avion.

- Este o întreagă filozofie în ce spui tu, Francy. Vocea lui era calmă, dar rece. Din nefericire este greşită, între mine şi Carole nu a fost şi nu va fi niciodată nimic.

- S-o întreb şi pe ea?

- Dacă aş fi în locul tău, spuse el ameninţător, mi-aş păstra speculaţiile numai pentru mine.

- Desfă-mi mîipile.

- Nu, nu cred că am s-o fac. Cred că am să las ceva distanţă între tine şi mine.

- Dar nu pot pleca de aici, dacă nu mă dezlegi.

- Aşa este.

- Te rog, Eddy, începu ea să plîngă, văzîndu-l că pleacă. Eşti foarte crud. Pentru mine este un lucru serios. Ştiu că tu crezi despre mine că mă prostituez în faţa ta, dar m-am gîndit că trebuie să fac eu prima mutare, pentru că tu nu o făceai. Te iubesc, lubeşte-mă şi tu, te rog.

- Sînt sigur că îţi găseşti tu un tip care să aprecieze faptul că te-am încălzit pentru el.

Ea era roşie ca focul.

Ticălosule, tremura de furie. Ai dreptate, îmi găsesc eu un bărbat. Am să-l storc de vlagă. Am să-l...

- Distracţie plăcută, Francy.

Neceremonios, o împinse din calea lui. Francy ridică un picior şi trînti uşa în, urma lui.

Avery ieşea de la toaletă. Nu-l observase pe bărbatul de la telefonul public. Era nerăbdătoare să se întoarcă la petrecere. Ţaţe a fost în centrul atenţiei. Parcă toată lumea dorea să-l întîlnească şi să-i strîngă mîna. Chiar şi rivalii politici au fost prietenoşi. Nimeni nu a fost ostil, oricum nu pentru a-i dori moartea. Totul mergea minunat. Cînd s-a ridicat să plece la toaletă, Ţaţe a prins-o de mînă, de parcă era speriat că n-o să se mai întoarcă.

Acum trecea pe lîngă telefoane şi o mînă o prinse ameninţător de încheietură. Scoase un ţipăt de uluire şi se întoarse să-l înfrunte pe bărbatul care o acostase. Purta frac, ceea ce însemna că făcea parte dintre invitaţi.

- Cum merg treburile, fetiţo? o întrebă cu o voce răguşită.

- Dă-mi drumul, în primul moment s-a gîndit că este cineva care a băut prea mult.

- Nu chiar aşa, doamnă Rutledge. îi pronunţă numele insultător. Vreau să văd bine noul tău chip. Am auzit multe despre el. O trase aproape. Cu excepţia părului, arăţi ca înainte. Dar spune- mi ceea ce nu ştiu. Tot atît de fierbinte eşti?

- Dă-mi drumul.

- Ce se întîmplă? Ţi-e teamă că soţul o -ară te prindă? Nu. Este prea ocupat cu campania.

- Am să ţip să audă toată lumea, dacă nu-mi dai drumul imediat.

- Eşti supărată că nu am venit să te văd la spital? Spune şi tu, era bine ca unul dintre amanţii tăi să-l dea deoparte pe soţul tău?

Ea îl privea tăios.

- Lucrurile s-au schimbat.

- Da? Şi nu te mai mănîncă ca înainte? Speriată, ea continua să încerce să-şi elibereze

mîna_x El se aplecă şi îi trimise un damf de băutură în faţă. îi prinse bărbia.,

- Ce-i cu tine, Carole? Te crezi mare şi tare, pentru că Ţaţe candidează? Ce glumă bună! Dekker o să-l bată. Dacă tu crezi că o să ajungi la Washington, eşti o proastă, în seara asta nici nu te-ai uitat la mine. Cine dracu' te crezi, căţea ce eşti, să mă ignori aşa?

încercă să o sărute. Ea îl respinse cu toată puterea, încercă să-l lovească cu genunchiul, dar rochia era prea strîmtă. Simţea că nu mai are aer. Auziră voci apropiindu-se. El îi dădu drumul zîmbindu-i cu răutate.

- Ar fi bine să nu uiţi cine-ţi sînt prietenii.

Se apropiau două femei. Cînd au văzut-o pe Avery, au tăcut brusc. Ea le-a întors repede spatele şi s-a prefăcut că foloseşte telefonul. Bărbatul plecase. Imediat ce femeile dispărură la toaletă, ea se prăbuşi pe bancheta din cabina de telefon, în graba de a găsi un şerveţel, şi-a rupt o unghie. S-a şters repede încercînd să alunge gustul îngrozitor al sărutului fostului amant al Carolei. Cînd, în sfîrşit, s-a simţit în stare, s-a îndreptat spre sala de recepţii. Un bărbat ieşea grăbit.

- Carole? Pentru Dumnezeu, ce s-a întîmplat?

- Ţaţe!

Se prăbuşi în braţele lui. Ezitînd, Ţaţe o prinse în braţe, o mîngîie încet pe spate.

- Ce s-a întîmplat? O doamnă mi-a şoptit că eşti foarte deprimată. Ţi-e rău?

îi sărise imediat în ajutor, deşi ea a fost o soţie necredincioasă. Chia^r dacă mai avea scrupule în dorinţa de a face .dragoste cu soţul altei femei, în acel moment ele dispărură. Carole nu-i merita;

- Ţaţe, îmi pare rău. îmi pare atît de rău.

- De ce? Vrei să-mi spui co s_pa întîmplat? Pentru că nu-i putea spune adevărul, încercă o

explicaţie logică. Abia mai tîrziu realiză că nu era chiar lipsită de adevăr.

- Presupun că nu sînt obişnuită cu atît de multă lume. Mă copleşeşte. Mă simt sufocată.

- La început arătai bine.

- Arătam. Mă distram. Dar deodată mi s-a părut că lumea se strînge în jurul meu. Parcă eram din nou împachetată în bandaje. Nu mai puteam respira, nu mai puteam...

- Bine, bine, înţeleg. Trebuia să-mi fi spus. Hai. O luă de mînă.

- Nu trebuie să plecăm.

- Oricum, petrecerea e pe sfîrşite. _: Eşti sigur?

îşi dorea să plece. Nu suporta să se întoarcă între invitaţi şi să vadă din nou chipul acela dezgustător. Totuşi, trlbuia să treacă un test. Dorea să plece cu el în turneul electoral.

- Sînt sigur, hai să mergem.

Pe drumul spre casă nu şi-au spus prea multe. Ar fi vrut să-l atingă, să-l mîngîie şi să fie mîngîiată.

Cînd au ajuns acasă, toată lumea dormea. Au intrat în tăcere în camera fetiţei şi, aşa cum i-au promis, au sărutat-o pe rînd. în timp ce se îndrepta fiecare spre camera lui, Ţaţe spuse pe neaşteptate:

- Vom participa la mai multe întruniri. Poate că ar trebui să iei această rochie la tine.

Avery îl privi neîncrezătoare.

- Vrei să spui că mă iei şi pe mine?

- Toată lumea spune că este/) idee bună. Nu dorea să-l lase să plece, îl privi intens.

- Mă interesează ce crezi tu, Ţaţe. El cumpăni o vreme cuvintele.

- Da, cred că este o idee bună. Eddy îţi va da itinerarul, ca să ştii ce haine îţi iei. Noapte bună.

Dezamăgită, Avery îl privi intrînd în camera lui. Intră şi ea şi se pregăti de culcare. Era epuizată, stinse lumina, dar nu reuşi să adoarmă. Se ridică şi ieşi din cameră.

Francy hotărî că e mai bine să intre în bucătărie, ca să nu dea ochii cu bunicul său.

- Cine este? Francy?

Francy tresări speriată.

- Dumnezeule, mătuşă Carole! M-ai speriat. Aprinse lumina.

- Oh, doamne. Avery sări din scaun şi o privi speriată.

- Ce s-a întîmplat cu tine? Fata o privea cu ironie.

- Poate îmi împrumuţi şi mie chirurgul tău. Avea o tăietură la buză şi ochiul umflat.

- N-am nimic.

- N-ar trebui să te vadă un doctor? Vrei să-l chem?

- Nu. Şi te rog nu mai ţipa aşa. Nu vreau să mă vadă bunica şi bunicul.

- Ce s-a întîmplat?

- Păi, s-a întîmplat aşa. Am fost la dans. Era plin, ştii cum este vineri noaptea. Toată lumea avea chef de distracţie. Dar era un tip foarte atrăgător. M-a dus la un motel, am băut bere şi am fumat marijuana. Cred că l-au cuprins prea tare ameţelile, pentru că, în momentul în care trebuia să-mi facă treaba, nu a reuşit şi atunci s-a înfuriat pe mine.

- Te-a lovit?

Francy o privi şi o imită.

- "Te-a lovit?" Tu ce dracu' crezi că a făcut? Sigur că m-a lovit.

- Puteai s-o păţeşti mai rău, Francy.

- Nu-mi cred urechilor, spuse Francy privind în tavan, întotdeauna te-ai distrat pe seama interludiilor mele romantice, îmi spuneai că te excită.

- Eu nu aş numi asta romantism. Te-a şi legat? Francy urmări privirea mătuşii spre dungile roşii

pe care le avea la încheietura mîinii.

- Da, ticălosul m-a legat. Carole nu avea de unde să ştie cine era ticălosul.

- Trebuie să fii nebună să te duci la un motel cu un străin.

- Eu nebună? Tu eşti acuma, că scoţi cuburile de gheaţă.

- Pentru ochi.

- Uite, ştii ce, nu am nevoie de favoruri.

- Ochiul tău se învineţeşte. Dacă se umflă, n-ai să mai vezi. Vrei să te vadă părinţii tăi, să-ti pună întrebări şi să le povesteşti ce mi-ai spus mie?

Iritată, Francy luă punga cu gheaţă. Ştia că mătuşa are dreptate.

- Vrei să-ţi şterg buza cu peroxid? O aspirină? Un calmant?

- Am băut destulă bere şi am fumat, ca să nu mai simt durerea.

Francy nu mai ştia ce să creadă. De ce era Carole atît de drăguţă cu ea? De cînd a venit de la spital era alt om. Nu mai striga [a fetiţă. De fapt, parcă îl iubea iar pe unchiul Ţaţe. întotdeauna Francy a considerat-o pe Carole o proastă, pentru că nu îşi respecta căsnicia. Unchiul Ţaţe era un bărbat frumos. Toate fetele erau înnebunite după el. Ea era convinsă că şi în pat face toate paralele. L-a irosit. Odată ce îl călcâi pe nervi pe unchiul Ţaţe, pentru el erai pe lista neagră tot restul vieţii.

- De ce nu dormi'la ora asta? o întrebă pe Carole. Şi stai pe întuneric?!

- N-am putut să dorm. Am venit să beau o Coca.

- Coca? Asta-i bună.

- Păi cred că este un remediu bun pentru insomnie, îi răspunse blînd.

Francy nu-şi pierdea niciodată vremea cu subtilităţi.

- Te dai cu binişorul?

- Ce vrei să spui?

- Doar ştii ce vreau să spun. Ţi-ai schimbat imaginea în speranţa că unchiul Ţaţe va fi ales şi te va lua cu el la Washington. Spune-mi, ai renunţat şi la băieţi sau numai la Eddy? Faţa mătuşii păli.

- Ce ai spus?

- N-o face pe inocenta cu mine. Am vorbit şi cu Eddy.

- Şi el ce a spus?

- Nimic, dar nici nu a negat. A răspuns ca un gentleman. Nu-ţi face probleme. Este destulă agitaţie pe aici. N-am să-i spun unchiului decît dacă... o privi bătăios... dacă nu îl laşi în pace pe Eddy. De acum încolo eu o să mă culc cu el. Ai înţeles? Noapte bună.

Mulţumită că a fost foarte fermă, Francy ieşi din bucătărie. O singură privire în oglinda din dormitor îi confirmă că arată îngrozitor.

Mult mai tîrziu îi trecu prin minte că mătuşa Carole a fost singura care a ştiut ce s-a întîmplat şi nu a povestit nimănui.

Van Lovejoy era în apartamentul său, un adevărat coşmar. Totul era într-o dezordine de nedescris. Celelalte camere goale erau pline cu casete de film. Avea şi echipament pentru a le înregistra, de altfel singurele lucruri de valoare din casa lui. Peste tot erau cataloage video. Colecţia lui de casete putea rivaliza cu orice magazin. Studia cu pasiune tehnici cinematografice.

îşi petrecea tot timpul liber vizionînd casete, în seara aceea era fascinat, privea filmul făcut la ferma Rocking. Dăduse filmul studiourilor, dar nu înainte de a-l copia. Nu se ştia niciodată. Păstra toate copiile. Ceea ce îl interesa acum erau imaginile filmate la fermă. Ţaţe Rutledge era seducător. Era genul de om pe care Van îl dispreţuia din principiu. Dar, dacă ar fi trebuit să-l voteze, l-ar fi votat, pentru că era un om direct. Nu promitea nimic, nu spunea prostii, nu spunea ceea ce ar fi dorit oamenii să audă. Ar fi putut pierde alegerile, dar era integru.

Se tot gîndea că ceva nu era normal cu copilul. Era destul de isteaţă, dar nu semăna deloc cu alţi copii. De obicei nu fiima copii, dar cînd îi filma ştia că trebuie să-i trateze cu prietenie pentru a-i avea de partea sa. Nu a fost cazlil copilului Rutledge. Era prea cuminte. Nu făcea nimic decît dacă i se cerea. Parcă era o păpuşă cu mecanism. Cea care reuşea să o impresioneze era Carole. Şi tot ea era aceea care acum îi atrăgea atenţia lui Van.

Văzuse de sute de ori casetele filmate la fermă şi cele de la spital. Femeia ştia să se poarte în faţa aparatului de filmat. El ar fi trebuit să fie acela care să o dirijeze pe fetiţă. Şi totuşi femeia a făcut-o. Se vedea cît de colo că este o profesionistă.

Asemănarea ei cu o altă profesionistă pe care o cunoscuse era uluitoare.

Ore în şir a văzut filmele şi a studiat-o pe Carole. A studiăt-o şi cu încetinitorul. A făcut un film de mare efect şi acum îl privea pentru a mia oară.

Deodată a văzut! Doamna Rutledge a întors capul şi a privit la soţul ei. Zîmbetu! bărbatului a îngheţat. A . mişcat mîna ca să respingă mîngîierea. Dacă filmul nu ar fi rulat încet Van nu ar fi observat respingerea subtilă a soţiei, în această căsnicie ceva nu mergea bine, aşa cum nu mergea bine nici cu fetiţa. Scoase caseta şi închise ochii: îşi frecă nasul pînă îl duru, gîndindu-se la Zona Crepusculară. Ideea nu-i dădea pace, deşi era o nebunie.

Acum cîteva zile l-a întrebat pe Irish:

- Ai văzut caseta pe care ţi-am dat-o?

- Caseta? Ah, aceea cu Rutledge?

- Ce crezi despre ea?

Irish se apucase din nou de fumat de la moartea lui Avery. Parcă dorea să recupereze. Fuma ţigară de la ţigară.

- Despre ea?

- Despre casetă.

- De ce? Nu ţi-a căzut bine lumina?

- Dumnezeule, murmură Van.

- Vrei să mă uit la ceva anume? Spune.

- La femeie.

-Ai intrat în călduri?

Van era neliniştit că Irish nu a observat asemănarea dintre Avery şi Carole Rutledge.

- Cred că seamănă foarte bine cu Avery. Irish îl privi tăios.

- Şi unde-i noutatea? Toată lumea a remarcat asta cînd Rutledge a intrat în politică.

- Cred că eu am lipsit în ziua aia.

- Sau ai prea beat ca să-ţi aminteşti.

Irish îşi văzu de treabă. Munca era singurul fel în care putea uita.

- Nu ai aflat cine ţi-a trimis bijuteriile? întrebă Van. Irish îi povestise bizara întîmplare şi Van o considerase la fel de ciudată în acel moment.

- Nu.

- Dar ai încercat?

- Am dat cîteva telefoane. -Şi?

Era evident că Irish nu doreşte să vorbească despre asta.

- Am vorbit cu nişte nătărăi care mi-au spus să nu-i mai deranjez. Au spus că după accident totul a fost un haos §i totul a fost posibil.