Sandra Brown Imaginea din oglinda

Atinge-mă, Ţaţe! îmbrăţişează-mă! Sărută-mă! ar fi vrut să-i spună.

Cîteva secunde el păru să se gîndească, apoi" se retrase.

- Am să plec acum, spuse morocănos, te las să te odihneşti.

Ea îi strînse mîna cît putu de tare.

- Mulţumesc.

- Pentru ce?

- Pentru... flori şi... pentru că m-ai ajutat să ajung în pat.

- Asta-i un fleac, spuse el şi-şi retrase mîna. Ea scoase un geamăt jignit.

- De ce refuzi întotdeauna mulţumirile mele?

- N-o face pe proasta cu mine, Carole, şopti el încordat. Mulţumirile tale nu înseamnă nimic pentru mine şi ştii foarte bine de ce.

Spuse sever la revedere şi plecă.

Avery era zdrobită. Sperase atît de multe! Imaginaţia ei se topea în faţa realităţii crude. Dar ce putea aştepta de la un soţ care în mod evident nu dădea doi bani pe soţia lui? Bine măcar că nu i-a descoperit minciuna. Din punct de vedere profesional, era pe picioarele ei. Se întoarse la scaun, luă plicul şi răsturnă conţinutul în poală. Ceasul de

mîna nu mai mergea, lipsea un cercel de aur, dar asta nu era o pierdere. Obiectul cel mai important nu era acolo. Unde era medalionul, apoi îşi aminti.

Ea nu a avut medalionul în timpul accidentului. Era la Carole Rutledge. Se rezemă de scaun cu părere de rău că a pierdut acea bijuterie, dar se ridică imediat. Va deplînge pierderea mai tîrziu. Acum avea altceva de făcut. Cîteva minute mai tîrziu, asistenta de la computerul central ridică privirea şi o salută.

- Bună seara, doamnă Rutledge. V-a făcut plăcere vizita soţului?

- Foarte multă, mulţumesc, întinse plicul spre asistentă. Vreau să te rog ceva. Vrei, te rog, să pui asta la poştă mîine? Asistenta citi adresa de pe plic. Te /og foarte mult, insistă Avery, înainte ca femeia să-i pună vreo întrebare.

- Cu plăcere, spuse aceasta, deşi evident i se părea ciudat. Va pleca cu poşta de dimineaţă.

- Aş prefera să nu spui nimănui nimic. Şi aşa soţul meu mă acuză că sînt sentimentală.

- Foarte bine.

Avery îi întinse mai multe bancnote din cele pe care Ţaţe i le-a lăsat cu generozitate.

- Cred că ajung banii. Mulţumesc.

Era o altă ruptură de Avery Daniels. Se întoarse în cameră doamna Carole Rutledge.

Sandra Brown

în şosete, Irish McCabe se îndreptă spre frigider şi mai luă o bere. O desfăcu şi bău din cutie cîntărind din privire ce mîncare avea pentru seară. Nu găsi nimic satisfăcător şi hotărî că va renunţa la mîncare. în drum spre salon luă scrisorile pe care le aruncase pe masă cînd venise. Le studie privind la televizor, sortînd notele de plată de celelalte plicuri.

; Hîmmm.

îşi încruntă uimit sprîncenele cărunte cînd ajunse la un plic anume. Nu avea adresa expeditorului, avea ştampila poştei locale, îl cîntări, îl deschise şi goli conţinutul, se tăie respiraţia gîndind că visează. Privea bijuteriile luptînd din greu să inspire aer curat. Se calmă abia după cîteva momente. Luă ceasul de mînă pe care îl recunoscu ca fiind al lui Avery. Cercetă cercelul de aur şi gîndi că l-a văzut la urechea lui Avery.

Se ridică iute în picioare şi se repezi la un birou pe care îl folosea foarte rar. Trase un sertar şi scoase din el plicul pe care l-a primit la morgă cînd s-a dus să identifice trupul lui Avery. îşi aminti cum a aruncat medalionul în plic fără să se uite la celelalte obiecte. Pînă acum nu a avut curajul să-l deschidă şi să se atingă de bijuteriile ei. Era superstiţios.

A "trebuit să-i golească apartamentul pentru că a insistat gazda. Nu a păstrat nici măcar un singur lucru, cu excepţia cîtorva fotografii. Toate au fost donate asociaţiilor de caritate.