Sandra Brown Imaginea din oglinda

Acum! Mergi acum! striga disperată mintea lui Avery. Nu vei găsi bijuteriile Carolei în seif - nu sînt ale ei!

Dacă le vor vedea, îşi vor da seama de greşeala îngrozitoare pe care au făcut-o. Domnul Rutledge va afla că soţia lui a murit. Va fi o lovitură pentru el, dar era mai bine să descopere greşeala acum, decît mai tîrziu. Ea va deplînge pierderea familiei Rutledge, dar Irish va fi în culmea fericirii. Dragul de Irish. Doliul lui va lua sfîrşit.

Dar dacă domnul Rutledge nu -va lua bijuteriile soţiei sale înainte ca chirurgul să înceapă operaţia estetică?

Acesta a fost ultimul gînd conştient, înainte ca medicamentul pentru calmare să-şi facă efectul.

Ţaţe nu va trăi să ajungă senator

Avea din nou coşmarul acela, încerca disperată să-l alunge. Iar nu-l putea vedea, dar îi simţea prezenţa sinistră deasupra ei, dincolo de raza ei vizuală. Respiraţia lui cădea pe ochiul ei. Era parcă o prezenţă a nopţii, acoperit de văluri - nevăzut, dar simţit, fantomatic.

Nu va exista un senator Ţaţe Rutledge. Ţaţe nu va trăi. Senatorul Ţaţe Rutledge va muri mai întîi. Nu va exista niciodată... nu va trăi...

Avery se trezi ţipînd. Era un ţipăt mut, desigur, dar îi vibra tot creierul. Deschise ochiul şi recunoscu luminile de deasupra capului, mirosul specific de spital, sunetul aparatului de respirat. Adormise, aşadar, de data aceasta a fost un coşmar.

Dar noaptea trecută a fost real. Noaptea trecută nici nu cunoştea prenumele domnului Rutledge! Nu putea să fi visat, dacă nu-l cunoştea, dar îşi amintea foarte clar ameninţările, şoapta fioroasă a vocii fără trup, care îi şoptea la ureche.

Oare mintea ei îi juca feste sau într-adevăr Ţaţe Rutledge era în pericol? Cu siguranţă că se agita prematur. Doar a fost sedată şi dezorientată destul de mult timp. Poate că nu mai avea noţiunea timpului. Oare distorsiona ea evenimentele? Cine ar putea să-i dorească moartea?

Dumnezeule, ce întrebări cutremurătoare! Trebuia să le găsească un răspuns. Dar părea că puterea de deducţie a părăsit-o definitiv, împreună cu toate celelalte facultăţi. Nu mai putea gîndi logic.

Ameninţarea la viaţa lui Ţaţe Rutledge avea nişte implicaţii extraordinare, cu bătaie lungă, iar ea nu putea face absolut nimic. Era prea ameţită pentru a formula o explicaţie ori pentru a găsi o soluţie -mintea îi lucra cu încetineală. Nu dorea sau nu putea să funcţioneze cum se cuvine, deşi era în joc viaţa unui om.

Avery privea cu resentiment acest amestec în problema ei, personală. Nu avea ea destule pe cap? Mai trebuia să-şi facă probleme şi din pricina siguranţei unui candidat senatorial.

Nu se putea mişca, tremura de frustrare. Era epuizant. Continua să rămînă la graniţa dintre vid şi conştientă, încerca să lupte, dar în cele din urmă renunţă şi alunecă din nou în uitare.

- Nu mă surprind deloc reacţiile ei. Sînt normale pentru victimele unor accidente. Doctorul Swayer, recunoscutul plastician, zîmbi placid. Imaginaţi-vă cum v-aţi simţi dumneavoastră, dacă chipul frumos pe care-l aveţi ar fi fost pulverizat.

- Mulţumesc pentru compliment, spuse Ţaţe încordat.

în acel moment ar fi fostjn stare să zdrobească faţa zîmbitoare a chirurgului, în ciuda reputaţiei, omul părea să aibă în vene apă amestecată cu gheaţă.

Reuşise operaţii excepţionale pentru cîteva personalităţi cunoscute, dar şi persoane care aveau suficienţi bani ca să-şi permită aşa ceva şi care doreau să sfideze procesele de îmbătrînire - modele, staruri de televiziune. Deşi realizările sale erau impresionante, lui Ţaţe nu-i plăcea felul în care trata problema Carolei, mai ales djn punct de vedere psihologic.

- Am încercat de multe ori să gîndesc ce aş face dacă aş fi în locul ei, explică el. în condiţiile date, cred că suportă totul foarte bine - mai bine decît aş fi sperat.

- Te contrazici, Ţaţe, remarcă Nelson, care stătea pe o canapea lîngă Zee. Tocmai i-ai spus doctorului Sawyer cît de neliniştită ţi s-a părut Carole cînd i-ai spus despre operaţia estetică.

- Ştiu că pare o contradicţie. Mă refeream la felul în care a reacţionat la accident, cum s-a comportat cu Mandy. Dar cînd îi spuneam despre operaţia estetică a feţei, a început să plîngă. Dumnezeule! Vă puteţi imagina cum arăta de jalnic, plîngînd doar cu un ochi? Parcă este o viziune din "Zona Crepusculară".

- Soţia dumneavoastră a fost o femeie frumoasă, domnule Rutledge. Ideea că nu mai are acelaşi chip frumos o terorizează. Normal, îi este teamă că arată ca un monstru şi că va rămîne aşa pentru tot restul vieţii. O parte a misiunii mele este să o asigur că faţa pe care a avut-o dintotdeauna va putea fi reconstruită, chiar îmbunătăţită. Sawyer se opri şi-i privi pe rînd.Simt din partea dumneavoastră ezitare, sînteţi refractar. Nu sînt dispus să accept aşa ceva. Trebuie să am acordul şi colaborarea dumneavoastră, dar mai ales trebuie să ştiu că aveţi totală încredere în mine.

- Dacă nu-aş avea încredere, nu aş apela la serviciile dumneavoastră, spuse Ţaţe categoric. Nu cred că aveţi inabilităţi profesionale, cred doar că nu av ţi sentimente.

- Cu pacienţii mei arn un fel anume de a mă comporta. Nu-mi pierd energiile discutînd cu familia, domnule Rutledge, las asta în seama politicienilor.

Ţaţe şi chirurgul se priviră cîteva momente, într-un tîrziu, Ţaţe zîmbi neconvingător.

- Nu am intenţia să fac presiuni, doctore Sawyer. Sînteţi un om necesar. De aceea sînteţi aici. Sînteţi şi cel mai afurisit îngîmfat pe care l-am cunoscut vreodată, de fapt de la început am vrut să vă spun că sînteţi cel mai mare îngîmfat: Voi colabora cu dumneavoastră, pentru că doresc să o văd pe Carole, reintrînd în normal.

- Foarte bine, spuse chirurgul, deloc afectat de insultă, să mergem la pacientă.

Cînd intrară în cameră, Ţaţe se mişcă mai pentru a ajunge primul la patul femeii.

- Carole, eşti trează?

Ea îi răspunse imediat, deschizînd ochiul. Din cîte îşi dădea seama, era lucidă.

- Bună, uite, au venit şi mama cu tata.

Ei- se dădirîntr-o parte şi-i lăsă să se apropie de pat.

- Bună ziua, Carole, spuse Zee. Mandy mi-a spus să-ţi transmit că te iubeşte.

Ţaţe uitase să-şi avertizeze mama să nu-i spună Carolei despre prima şedinţă făcută de Mandy cu psihologul. Nu a mers prea bine, dar, din fericire, .Zee era o femeie rezonabilă şi nici nu s-a gîndit să spună ceva despre asta. Ea se îndepărtă şi îl lăsă pe Nelson aproape.

- Bună, Carole: Ne-ai speriat grozav. Nu-ţi pot spune cît sîntem de mulţumiţi că evoluezi bine.

Şi Nelson îl lăsă pe Ţaţe.

- Carole, a venit şi chirurgul.

Ţaţe schimbă locul cu doctorul Sawyer, care zîmbi spre pacientă.

- Noi ne-am mai întîlnit, Carole, dar tu nu-ţi mai aminteşti. La cererea familiei, am venit să te examinez, chiar a doua zi cînd ai venit aici. Echipa de practicieni pentru chirurgie plastică a făcut toate pregătirile preliminare şi toate tratamentele, imediat ce ai venit. De acum înainte preiau eu totul.

Ea părea alarmată. Ţaţe fu mulţumit să constate că şi doctorul a remarcat reacţia. O bătu pe umăr încurajator.

- Structura oaselor faciale a fost serios distrusă. Sînt convins că eşti conştientă de asta, Ştiu că soţul tău ţi-a spus că va fi refăcută în întregime, dar vreau să auzi asta şi de la mine. Am să te fac să arăţi mai bine decît arătai înainte, Carole Rutledge. _a

Trupul ei se încorda sub bandaje, încercă să scuture viguros din cap şi începu să scoată sunete guturale disperate.

- Ce naiba încearcă să ne spună? întrebă Ţaţe.

- Că nu mă crede, răspunse doctorul calm. Este speriată. Este normal. Se aplecă deasupra ei. Durerea pe care o ai acum este de la arsuri, dar ele sînt superficiale. Specialiştii în arsuri de aici le tratează cu antibiotice. Eu voi amîna operaţia pînă cînd va scădea la minimum riscul de infecţie, atît al pielii, cît şi al plămînilor. Numai peste o săptămînă sau două vei putea să-ţi mişti mîinile. Atunci vei începe terapia fizică. Rănile nu vor rămîne permanente, te asigur. Se apropie şi mai mult de ea. Acum, hai să vorbim despre faţa ta. Ţi-am făcut raze X cît erai în stare de inconştienţă, pe care le-am studiat. Ştiu ce trebuie făcut. Am o echipă de chjrurgi excelenţi care mă vor asista în timpul operaţiei, îi atinse faţa cu vîrful pixului, conturînd peste bandaje. Vom reface nasul şi pomeţii obrajilor folosind grefe. Maxilarul va fi fixat la locul său cu ajutorul tijelor şi şuruburilor. Am o adevărată colecţie de trucuri. Vei avea o cicatrice invizibilă, deasupra frunţi', de la o tîmplă la alta. Vom face incizii şi sub fiecare pleoapă. Şi acestea sînt invizibile. O parte din refacerea nasului se va lucra din interior, nu vor fi deloc cicatrice. După operaţie, vei fi umflată, te va durea totul şi vei arăta îngrozitor. Fii pregătită pentru asta. Vor trece cîteva săptămîni şi vei arăta o frumuseţe ravisantă.

- Şi părul, doctore Sawyer? întrebă Zee.

- Va trebui să-l rad, pentru că voi lua grefe din scalp şi' le voi folosi ia nas. Dar cred că vreţi să "întrebaţi dacă părul care a ars se va regenera. Specialistul în arsuri spune că da. Asta este una dintre problemele cele mai mărunte, continuă el zîmbind spre faţa bandajată. O vreme nu vei avea hrană solidă. Un dentist îţi va lua rădăcinile dinţilor şi în timpul operaţiei va instala implanturi dentare. După două sau trei săptămîni ţi se vor pune dinţii, vei arăta exact ca înainte. Pînă se va face înlocuirea, vei fi hrănită prin tub, cu un regim alimentar uşor.

Ţaţe observă, chiar dacă chirurgul nu remarcă, că ochiul Carolei se rotea disperat, parcă în căutarea unui prieten, sau parcă ar fi dorit să fugă. îşi spunea în sinea sa că doctorul Sawyer ştie ce face. Poate că el era obişnuit cu astfel de nelinişti ale pacienţilor, dar pe Ţaţe îl îngrijora la culme.

Sawyer scoase din dosarul pe care-l avea la el o fotografie color de opt pe zece.

- Aş dori să te uiţi la asta, doamnă Rutledge.

Era o fotografie a Carolei. Zîmbea încîntător, zîmbetul care l-a înşelat pe Ţaţe şi l-a făcut să se îndrăgostească de ea. Ochii îi străluceau şiret. Părul bogat îi încadra faţa.

- Va fi o operaţie de o zi, spuse doctorul, dar eu şi echipa mea te vom reface. Acordă-ne opt pînă la zece -săptămîni de la operaţie, şi vei arăta ca în fotografie, dar vei fi mai tînără şi cu părul mai scurt. Cine nu-şi doreşte aşa ceva?

Se părea că soţia lui nu-şi dorea, observă Ţaţe. în loc să-'i diminueze temerile, se părea că vizita doctorului nu a făcut decît să le sporească.

Avery încerca sa mişte vîrfurile degetelor de la mîini şi picioare, dar le simţea ca de plumb. Nici capul nu şi-l putea mişca deloc, între timp, fiecare minut care trecea o aducea mai aproape de dezastru, pe care era incapabilă să-l împiedice.

Zile în şir - era greu de ştiut exact cîte, dar ghici ea cam zece - încercase să găsească un mijloc de a spune tuturor adevărul pe care numai ea îl cunoştea. Pînă acum nu găsise o soluţie. Pe măsură ce trecea timpul şi trupul ei se vindeca, neliniştea ei creştea. Toţi gîndeau că este din pricina întîrzierii operaţiei estetice.

în cele din urmă, într-o seară, Ţaţe a anunţat-o că operaţia era programată pentru a doua zi.

Toţi doctorii care vor participa se întrunesc astăzi după-amiază. Sînt de acord că ai trecut de momentul periculos. Sawyer a dat cale liberă. Am venit să-ţi spun imediat ce am aflat.

Mai avea timp pînă mîine să-l anunţe că se face o greşeală îngrozitoare. Ciudat, deşi el era parţial responsabil pentru această inversare de situaţie, ea nu-l condamna. Ajunsese să-i aştepte cu nerăbdare vizitele. Cînd era cu ea, se simţea în siguranţă.

- Cred că pot să-ţi spun acum că mie nu mi-a plăcut Sawyer, la început, spuse el aşezîndu-se pe marginea patului. Nici acum nu-mi place, dar am încredere în el. Ştii ce mi-a spus? Că el nu face-operaţia, dacă eu nu sînt convins că el este cel mai bun. Ţi-e teamă?

Ea clipi.

- Nu te condamn, spuse el. Următoarele săptămîni vor fi extrem de grele, Carole, dar o să treci de ele. Zîmbetul lui se încorda. Tu ai căzut întotdeauna în picioare.

- Domnule Rutledge?

Cînd el întoarse capul spre uşă, Avery îi văzu profilul şi se gîndi că soţia lui, Carole Rutledge, a fost o femeie norocoasă.

- Mi-aţi spus să vă reamintesc de bijuteriile doamnei, spuse sora. Sînt tot în sejf.

' Mintea lui Avery se încorda, îşi imagina cum va intra în cameră şi va arunca bijuteriile pe pat: "Acestea nu sînt ale Carolei! Cine eşti dumneata?" Dar scenariul acesta nu s-a desfăşurat. Poate că mai era o. mică şansă.

- Uit mereu să mă opresc să le iau, spuse el trist. Nu ai putea trimite pe cineva să mi le aducă?

- Am să încerc.

- Mulţumesc foarte mult.

Inima lui Avery începu să bată. Făcu o rugăciune mută de mulţumire, lată, în ceasul al unsprezecelea, va fi salvată de la dezastru. Chirurgia plastică trebuia făcută pentru refacerea chipului său, nu al altei persoane. Trebuia să arate ca Avery Daniels, nu ca altcineva.

- Bijuteriile nu prea ajută în sala de operaţie, spuse Ţaţe, dar ştiu că te vei simţi mai bine cu ele în grija mea.

în mintea ei zîmbea bucuroasă. Va fi bine. Greşeala va fi descoperită în timp util şi va putea fi reparată.

Domnule Rutledge, este împotriva regulamentului spitalului să se ridice din seif obiectele personale de către alte persoane, în afara pacientului sau a rudei celei mai apropiate. Nu pot trimite pe nimeni, îmi pare rău.

- Nu-i nici o problemă. Am să încerc să ajung eu i mîine acolo.

Disperarea o cuprinse din nou pe Avery. Mîine va fi prea tîrziu. Se întreba de ce o supune Dumnezeu unui asemenea supliciu. Nu a fost pedepsită suficient pentru greşeala aceea? Tot restul vieţii va fi chinul de a încerca să repare greşeala? îşi pierduse deja credibilitatea printre colegi, scăzuse şi statutul ei profesional. Trebuia acum să renunţe şi la propria identitate?

- Maj este ceva, domnule Rutledge, spuse sora ezitînd. în hol sînt doi reporteri care doresc să vorbească cu dumneavoastră.

- Reporteri?

- De la un studio de televiziune.

- Aici? Acum? l-a trimis Eddy Paschal?

- Nu. Acesta a fost primul lucru de care i-am întrebat. Au un scop. Se pare că au aflat că operaţia va avea loc mîine. Vor să vorbească despre efectele pe care le-a avut accidentul asupra familiei dumneavoastră şi a candidaturii pentru Senat. Ce să le spun?

- Spune-!e să se ducă la dracu'!

- Domnule Rutledge, nu pot.

- Nu, nu poţi. Şi dacă ai face-o, Eddy m-ar omorî, murmură ca pentru sine. Spune-le că nu voi face nici o declaraţie, pînă cînd starea sănătăţii soţiei şi fiicei mele nu va fi categoric bună. Apoi, după ce pleacă, cheamă serviciul de securitate al spitalului. Spune-le că dacă aceştia vor încerca să se apropie.de secţia de pediatrie şi de fiica mea, îi dau în judecată şi le cer despăgubiri imense.

- îmi pare rău că v-am necăjit cu...

- Nu-i vina dumitale. Dacă îţi fac necazuri, vino şi spune-mi.

Cînd se întoarse din nou spre ea, Avery observă printre lacrimi că era îngrijorat şi epuizat.

- Corbi de reporteri. Ieri un ziar a scos o afirmaţie din context şi i-a schimbat sensul. Azi-dimineaţă telefoanele nu mai conteneau, pînă cînd Eddy-a cerut retragerea celor scrise şi recunoaşterea greşelii.

Clătină din cap dezgustat de atîta lipsă de loialitate.

Avery îl compătimea. Petrecuse suficiejit de mult timp la Washington, pentru a şti că singurii politicieni care nu suferă sînt cei lipsiţi de scrupule. Bărbaţii integri, cum era Ţaţe, aveau multe de suportat.

Nu era de mirare că părea atît de obosit. Era sub presiunea alegerilor şi traumatizat emoţional de un copil suferind şi o soţie care trebuia să mai facă o dată faţă unui coşmar.

Numai că ea nu era soţia lui. Ea era o necunoscută. Nu avea cum să-i spună că face confidenţe unei necunoscute. Nu-l putea ajuta cu presiiJnea presei, nici cu dificultăţile lui Mandy. Nici măcar nu-l putea preveni că cineva plănuia să-l omoare.

Ţaţe a stat cu ea toată noaptea. De fiecare dată cînd se trezea, îi materializa trăsăturile, îi vedea cutele lăsate de oboseală. Ochii îi erau roşii de nesomn. Odată, Avery a auzit-o pe soră rugîndu-l să se odihnească, dar el a refuzat.

- Nu o pot părăsi acum, spuse el. Este speriată. Sufletul ei striga cu disperare: nu, te rog, nu pleca! Nu mă lăsa! Am nevoie de cineva!

Trebuie să fi fost la revărsatul zorilor cînd o altă soră i-a adus o cafea proaspătă. Mirosea delicios. Avery ar fi dat orice să poată lua o gură. j

Tehnicienii au venit şi au reglat aparatele. Pe măsură ce plămînii se vindecau, îi lăsau din ce în ce mai puţin aparatul de respirat. Mai avea nevoie de aparat doar o zi sau două.

Asistentele o pregăteau pentru operaţie. I-au luat tensiunea. Avery încerca să prindă privirea cuiva şi să le atragă atenţia că făceau o greşeală, dar nimeni nu-i dădea nici o atenţie.

Ţaţe a plecat pentru un timp, apoi, cînd s-a întors, era însoţit de doctorul Sawyer. Chirurgul era vesel.

- Ce mai faci, Carole? Domnul Rutledge mi-a spus că ai fost foarte neliniştită azi-noapte, dar astăzi pentru tine este ziua cea mare. Reluă metodic programul operaţiei. Ca om, nici ei nu-i plăcea.

Mulţumit de'analize, doctorul închise dosarul şi-l dădu unei asistente.

- Fizic, ai o condiţie excelentă, în cîteva ore vei avea conturată faţa şi vei începe recuperarea.

Avery forţă cîteva sunete guturale, pentru a le mai spune o dată cît de mult greşeau. Iar au interpretat greşit neliniştea ei. Chirurgul a crezut că ea doreşte să-l contrazică.

- îţi promit că se poate face. Vom începe cam într-o jumătate de oră.

Avery încercă din nou să protesteze, folosind singurul mijloc de care dispunea, ochiul. Clipi furioasă.

- Daţi-i un calmant preoperator să se liniştească, ordonă doctorul unei asistente, apoi ieşi vijelios.

în mintea ei, Avery urla. Ţaţe făcu un pas spre ea şi o bătu reconfortant pe umăr.

- Carole, totul va fi bine.

Sora injecta un narcotic în venă. Avery simţi înţepătura. Cîteva secunde mai tîrziu, căldura de acum familiară, îi invada trupul. Aproape instantaneu se simţi uşoară şi transparentă. Trăsăturile lui Ţaţe deveneau distorsionate.

- O să fie bine. îţi jur, Carole. Eu nu sînt Carole!

Lupta să ţină ochii deschişi, dar îi deveneau grei. -... te aştept, Carole, spunea el blînd. Eu sînt Avery. Eu sînt Avery. Eu nu sînt Carole! Dar după ce va ieşi din sala de operaţie, va fi Carole.

- Nu înţeleg de ce eşti atît de nervos.

Ţaţe se învîrtea furios, înfruntîndu-şi directorul de campanie. Eddy Paschal suportă privirea cu detaşare. Din experienţă ştia că mîniile lui Ţaţe erau de scurtă durată.

După cum anticipase Eddy, fulgerele din ochii lui Ţaţe se potoleau. Lăsă mîinile de pe şolduri şi încercă să vorbească rezonabil.

- Pentru Dumnezeu, Eddy, soţia mea abia a ieşit dintr-o operaţie care a durat ore în şir.

- înţeleg.

- Dar nu înţelegi de ce m-am enervat cînd hoardele de reporteri m-au înconjurat, punîndu-mi tot felul de întrebări? Ţaţe clătină neîncrezător din cap. Am să-ţi explic. Nu aveam chef de conferinţe de presă.

- Sigur, nu era momentul.

- Nu era momentul!

- Dar ai obţinut patruzeci de secunde pentru jurnalul de la ora nouă - pe toate reţelele de televiziune. Le-am înregistrat şi o să le vezi mai tîrziu. Erai încordat, dar este de înţeles în condiţiile date. Eu cred că ne-au fost favorabile. Arătai ca o victimă. Votanţii te vor simpatiza. Ăsta este un avantaj pentru noi.

Ţaţe rîse, nevenindu-i să-şi creadă urechilor şi se prăbuşi pe un scaun.

- Eşti la fel de rău ca şi Jack. Nu te gîndeşti decît la campanie, numeri, cîntăreşti - ce este în favoarea noastră, ce este împotrivă... îşi acoperi faţa cu mîinile. Dumnezeule! Sînt obosit.

- la o bere.

Eddy îi întinse o cutie rece, luată din frigider. Luînd una şi pentru el, se aşeză pe marginea patului din camera de hotel. Cîteva momente au băut în tăcere. Apoi, Eddy a întrebat:

- Ce prognoze are, Ţaţe? Ţaţe oftă.

- Sawyer se împăuna ca~un prost cînd a ieşit din sala de operaţie. A spus că este perfect mulţumit de rezultate - că a fost cea mai bună operaţie făcută de echipa lui.

- Tu ce crezi, se lăuda, sau spunea adevărul?

- Sper din suflet să fi spus adevărul.

- Cînd o vei putea vedea?

- Acum nu prea ai ce vedea, dar peste cîteva săptămîni...

Făcu un gest vag şi se scufundă în scaun, întinzînd picioarele în faţă. Cizmele lui prăfuite nu se potriveau deloc cu pantofii lustruiţi ai lui Eddy. Jeanşii lui Ţaţe contrastau puternic cu costumul elegant al lui Eddy şi cu ideile acestuia privind garderoba.

Pentru moment Eddy nu şi-a bătut la cap candidatul în privinţa ţinutei. Platforma politică, pe care o consolidau, era imaginea unui om obişnuit - un om muncitor, provenit din clasa de mijloc texană. Ţaţe Rutledge va fi campionul acestui om. Se îmbrăca aşa - nu ca o manevră politică - ci pentru că aşa s-a îmbrăcat din anii şaptezeci, cînd l-a cunoscut Eddy la Universitatea din Texas.

- Unul dintre supravieţuitorii accidentului a murit astăzi, îi spuse Ţaţe cu voce scăzută. Un bărbat de vîrsta mea, cu soţie şi patru copii. A avut leziuni interne, dar toţi au crezut că va rezista. A murit din pricina infecţiei. Dumnezeule! exclamă dînd din cap, îţi imaginezi ce înseamnă să rezişti atît de mult şi să mori din pricina unei infecţii?

Eddy vedea că prietenul său trecea printr-o stare de melancolie. Nu era bine nici pentru Ţaţe, ca persoană, nici pentru campanie. Şi Jack s-a arătat îngrijorat pentru starea psihică a lui Ţaţe. Şi Nelson. O parte importantă din munca lui Eddy era să-i ridice moralul.

- Ce mai face Mandy? întrebă el, strecurînd veselie în voce. Toţi voluntarii îi duc dorul.

- Am pus posterul acela semnat de toţi,- pe peretele camerei ei. Te rog să le mulţumeşti...

- Ei au vrut să facă ceva deosebit pentru a-i sărbători ieşirea din spital. Te previn că mîine va primi un ursuleţ, care este mai mare decît tine. Mandy este prinţesa acestor alegeri, ştii?

Eddy fu gratulat cu un zîmbet recunoscător.

- Doctorul mi-a spus că fractura se vindecă, arsurile nu vor lăsa urme. Va putea juca tenis, sări coarda, va putea dansa, tot ce va dori.

Ţaţe se ridică să mai aducă două beri. Se întoarse şi se aşeză din nou pe scaun.

- Fizic este foarte bine. Emoţional, încă nu sînt sigur.

- Ai încredere în copil. Adulţii reuşesc foarte greu să treacă peste astfel de traumatisme. De aceea toate liniile zbor au consilieri care se ocupă de persoanele care supravieţuiesc accidentelor de avion şi de familiile celor care nu supravieţuiesc.

- Ştiu, dar Mandy este un copil timid. Acum pare total izolată. Oh, reuşesc să-i smulg un zîmbet, dar numai dacă mă străduiesc şi cred că zîmbeşte numai ca să-mi facă plăcere. Nu are pic de energie, de vitalitate. Stă nemişcată şi priveşte în gol. Mama spune că plînge în somn şi se trezeşte ţipînd cînd are coşmare.

- Ce spune psihologul?

- Afurisita aia? spuse Ţaţe înjurînd. Zice că trebuie timp şi răbdare şi că nu trebuie să mă aştept la mare lucru din partea lui Mandy.

- Eu aş zice la fel.

- Nu sînt supărat pe Mandy pentru că nu face ceea ce i se spune, se stropşi Ţaţe nervos. Asta implică psihologul şi mă înfurie la culme. Dar văd cum fetiţa mea priveşte în gol, de parcă ar duce pe umeri povara întregii omeniri şi nu mi se pare normal la un copil de trei ani.

- Nici un accident de avion nu este normal pentru o asemenea vîrstă, comentă Eddy înţelegător. Traumatismele emoţionale nu se vindecă peste noapte, nici nu se vindecă mai repede decît cele fizice.

- Ştiu. Numai că... Doamne, Eddy, nu ştiu dacă voi rezista la campanie, cu grija faţă de Carole şi Mandy.

Temerile cele mai mari ale lui Eddy erau că Ţaţe se va răzgîndi în privinţa cursei" electorale. Cînd Jack i-a spus că printre ziarişti circulă zvonul că Ţaţe se retrage, ar fi fost în stare să înceapă vînătoarea de reporteri. Din fericire, Ţaţe nu a auzit zvonurile. Eddy trebuia să-i menţină tonusul ridicat. Aplecîndu- se în faţă, spuse:

- Iţi mai aminteşti cînd ai jucat în turneul de tenis al facultăţii şi l-ai cîştigat, cînd eram noi studenţi în anul doi?

- Vag, spuse Ţaţe.

- Vag, repetă Eddy. Motivul pentru care îţi aminteşti atît de vag este pentru că în 'noaptea precedentă îţi făcuseşi de cap. Ai băut bere şi ai stat cu o ţipă, pînă cînd te-am scos din patul ei, te-am băgat sub duş şi te-am alergat, de frică să nu pierdem.

Ţaţe rîdea, nevenindu-i să creadă.

- Povestea asta are vreun substrat? Vrei să insinuezi ceva?

- Ceea ce vreau să spun este că atunci ai jucat avînd o condiţie fizică îngrozitoare, dar ai jucat pentru că ştiai că trebuie. Tu erai singura noastră şansă de a cîştiga turneul. L-ai cîştigat pentru noi, chiar dacă numai cu cîteva minute înainte de primul meci erai istovit de sex şi de bere. .

- Acum este cu totul altfel.

- Dar tu, spuse Eddy, arătînd cu degetul spre el, tu eşti exact la fel. De cînd te^ cunosc eu pe tine, niciodată nu ai dat greş. în cei doi ani de antrenamente de zbor, la Nam, cînd mă scoteai din junglă, tot timpul ai reuşit să fii un erou.

- Nu vreau să fiu erou. Nu vreau decît'să fiu un congresman eficient pentru oamenii din Texas.

- Şi vei fi.

Lovindu-şi genunchii cu palma, de parcă tocmai a luat o hotărîre importantă, Eddy se ridică şi puse cutia de bere pe o servantă. Se ridică şi Ţaţe şi văzu în treacăt reflexia lui din oglindă.

- Dumnezeule! îşi trecu mîna peste barba neîngrijită. Cine ar vota pentru un asemenea om? De ce nu mi-ai spus că arăt aşa de rău?

- Ny m-a lăsat inima, spuse Eddy bătîndu-l pe spate. Nu trebuie decît să te odihneşti puţin, îţi recomand să te bărbiereşti mîine dimineaţă.

- Plec devreme la spital. Mi-au spus că o vor duce pe Carole de la reanimare într-o rezervă. Vreau să fiu acolo.

Eddy îşi studie vîrfurile lustruite ale pantofilor, apoi îşi privi prietenul, care era puţin mai înalt decît el.

- Ştii, faptul că eşti atît de apropiat de ea acum, în aceste momente, mie mi se pare admirabil.

- Mulţumesc.

Eddy începu un alt gînd, dar se răzgîndi. Ţaţe nu ar fi primit sfaturi în privinţa căsniciei lui, de la nimeni. Te las să te culci. Mîine ţinem legătura. Aşteptăm să ne spui în ce stare este Carole.

- Ce mai este pe-acasă?

- Status quo.

- Jack mi-a spus că ai pus-o pe Francy la treabă, la cartierul general.

Eddy rîse, ştiind că Ţaţe n-o să se supere pentru un comentariu colorat în privinţa nepoatei sale.

- în timpul zilei o ţin ocupată cu plicurile. Dumnezeu ştie cine şi cu ce o ţine ocupată noaptea.

Francine Angela Rutledge trecu cu o viteză de şaptezeci şi cinci de mile pe oră. Pentru că nu-i plăceau centurile de siguranţă, din cauza denivelărilor, fu aruncată în sus vreo cinci inci. Cînd ateriza rîse încîntată. îi plăcea la nebunie să simtă yîntul în părul ei lung, blond, chiar şi iarna. Viteza, împreună cu ignorarea flagrantă a legifor de circulaţie, erau doar parte din pasiunile lui Francy.

O altă parte se concentra total pe Eddy Paschal.

Pasiunea pentru el.era destul de recentă şi pînă în prezent nu era reciprocă. Dar ea era foarte încrezătoare că pînă la urmă va reuşi, între timp îşi umplea orele cu un tip, la Hanul Holiday din Kerrville. L-a cunoscut la un popas pentru camioane, acum cîteva săptămîni. S-a oprit acolo după un film, pentru că era unul din puţinele locuri din oraş care era deschis după ora zece şi se afla în drumul ei spre casă.

La micul popas Buck şi Francy şi-au făcut ochi dulci, el ocupat cu o oranjadă, ea gîdilînd o sticlă de cola cu un pai. Buck mînca un sandviş cu şuncă şi felul în care mesteca gura lui a excitat-o grozav. Cînd a trecut pe lîngă masa lui, s-a oprit ca şi cum ar fi dorit să-i spună ceva, apoi a trecut mai departe. A plătit repede la casă, renunţînd la conversaţia cu casieriţa, cum făcea de obicei, şi s-a dus direct la maşina ei din parcare.

Aşteptînd, zîmbea mulţumită. Acum era doar o problemă de timp. Privind spre ferestrele mari ale cafenelei, îl văzu pe tînăr ridicîndu-se, aruncînd nişte bani pe masă şi repezindu-se înfierbîntat spre uşă.

După ce au făcut cunoştinţă, Buck i-a sugerat să se întîlnească tot acolo, să servească cina, în seara următoare. Francy a avut o idee mai bună - să servească micul dejun la motel.

Buck i-a spus că pentru el este perfect, pentru că are acces la toate camerele motelului. Aranjamentul, ilicit şi riscant, i-a plăcut grozav lui Francy. Zîmbea studiat, ştiind că se va distra de minune.

- Am să vin la şapte fix. Eu aduc ovule, tu aduci prezervative.

Deşi.nu era mai bună decît o pisică în călduri, era prea deşteaptă să se îmbolnăvească numai de la o joacă ocazională.

Buck nu a dezamăgit-o. Lipsa de fineţe a fost din plin compensată de virilitatea lui. Era atît de dornic să-şi facă plăcere, încît ea se prefăcu că nu-i observă pistruii de pe fund. De fapt, avea un corp acceptabil şi de aceea s-a culcat cu el de şase ori de atunci.

în seara aceea el era liber şi o petreceau împreună în apartamentul lui, de care era foarte mîndru, mîncînd mîncare mexicană oribilă, bînd vin ieftin şi fumînd ţigări scumpe - contribuţia lui Francy la reuşita serii. Făceau dragoste pe covor, pentru că ei i s-a părut mai curat decît cearceafurile de pe pat.

Buck era dulce. Era cinstit. Era înfierbîntat. l-a spus de multe ori că o iubeşte. Era bun. Nimeni nu este perfect.

Cu excepţia lui Eddy.

Oftă frecîndu-şi sînii goi. Spre dezaprobarea totală a bunicii sale, Zee, Francy nu credea în sutiene, cum nu credea în centura de siguranţă a maşinii.

Eddy era frumos. Se îmbrăca perfect, ca un

| bărbat, nu ca un tînăr. Băieţii de vîrsta ei se îmbrăcau

în haine de cowboy. Nu avea nimic cu moda vestului,

doar şi ea a arătat grozav cînd a ieşit regina unui

rodeo. Dar un rodeo era altceva.

Eddy se îmbrăca în costume închise, cămăşi de mătase. Mirosea de parcă tocmai a ieşit de sub duş. Numai gîndindu-se cum arăta el sub duş, tremura toată. Trăia numai pentru ziua cînd va reuşi să-i atingă trupul, să-l sărute. Ştia că va avea un gust plăcut.

Se foi înfiorată de plăcere, dar imediat se încruntă consternată. Mai întîi trebuia să-l vindece de obsesia că era prea bătrîn 'pentru ea. Să-l ajute să treacă peste faptul că ea era nepoata celui mai bun prieten al lui. Eddy nu i-a spus în faţă că acestea sînt motivele, dar Francy ştia că de aceea o evită.

Toată "lumea a fost încîntată la culme cînd s-a oferit să lucreze voluntar în campania electorală. Bunicul a strîns-o în braţe de i s-a tăiat respiraţia. Bunica a gratulat-o cu zîmbetul ei de doamnă, pe care Fancy nu-l putea suferi. Tata şi-a arătat aprobarea uimită. Mama a rămas trează suficient de mult pentru a-i spune că se bucură să o vadă făcînd ceva folositor.

Francy a sperat că şi Eddy va fi la fel de entuziasmat, dar el a părut doar amuzat. Nu a spus decît: "Avem nevoie de ajutor. Apropos, ştii să baţi la maşină?"

Ştiu să mă culc cu tine, ar fi vrut să-i spună. Nu i-a spus nimic, pentru că bunicii ei ar fi făcut un atac de inimă şi pentru că Eddy, probabil, ştia ce ar fi vrut să-i spună ea şi nu i-a dat satisfacţie. L-a privit cu respectul cuvenit şi i-a răspuns:

- Am să mă străduiesc să fac bine ceea ce fac, Eddy.

Mustangul decapotabil stîrni un nor de praf şi.opri în faţa casei. Sperase să ajungă la apartamentul în care locuia cu părinţii, fără să întîlnească pe nimeni, dar nu avu noroc.

- Cine este?

- Eu, bunicule.

El îi ieşi în întîmpinare.

- Bună, fetiţo. O sărută pe obraz. Francy ştia că este un truc - o controla dacă a băut. Se pregătise pentru aşa ceva. Consumase trei cutii de gumă cu mentă. El s'e retrase mulţumit.

- Unde ai fost?

- La'film, minţi ea fără ruşine. Ce mai face mătuşa Carole? A mers bine operaţia?

- Doctorul spune ca a mers bine. Va fi greu de văzut în prima săptămînă.

- Doamne, este îngrozitor ce s-a petrecut cu fa|a ei, nu-i aşa?

Cînd dorea ea, putea clipi angelic din genele-i lungi.

- Sper să se termine cu bine.

- Sînt sigur de asta. Ştia, după cum o privea, că îngrijorarea ei l-a

impresionat.

- Sînt cam obosită. Filmul a fost plictisitor, aproape că am adormit. Noapte bună, bunicule.

Se ridică pe vîrfuri să-l sărute, dar în sinea ei zîmbi. Ar bate-o cu biciul, dacă ar şti cu ce s-au ocupat buzele ei, acum mai puţin de o oră.

Plecă prin holul principal, apoi o luă la stînga. La capătul lui intra spre aripa în care aveau apartamentul ea şi părinţii ei. Era cu mîna pe clanţa uşii, cînd tatăl său scoase capul din dormitorul lui.

- Francy?

- Bună, tată, spuse ea zîmbind dulce.

- Bună.

Nu o întrebă unde a fost, pentru că nu dorea să ştie. De aceea ea i-a spus singură:

- Am fost cu un... cu prieteni. Pauza a fost deliberată şi strategică.

- Unde-i mama?

El privi peste umăr în cameră.

- Doarme.

De unde se afla, Francy auzea sforăiturile mamei sale. Nu dormea pur şi simplu, dormea de băutură.

- Noapte bună, spuse Fancy păşind în camera ei.

- Cum merg treburile la cartierul general?

- Bine.

- îţi place ce faci?

- Da. Uneori îmi place.

- Ai putea să-ţi reiei cursurile la colegiu.

- Las-o baltă!

El tresări, dar nu-i reproşa nimic. Ea ştia foarte bine că nu, o va certa.

- Bine. Noapte bună, Fancy.

- Noapte bună, spuse şi ea, alunecînd fără zgomot în dormitor şi închizînd uşa.

- Aş putea s-o aduc pe Mandy mîine, să te vadă. Nu mai eşti inflamată şi te poate recunoaşte.

Avery îl privea. Deşi, de cîte ori o privea, îi zîmbea încurajator, ea ştia că arată îngrozitor. Acum nu mai avea bandaje care să o ascundă. Cum ar spune Irish, îţi făcea greaţă.

Şi, totuşi, toată săptămîna de după operaţie, Ţaţe nu a ezitat nici o clipă să o privească în faţă. "Aprecia foarte mult această capacitate a lui de a fi înţelegător. Imediat ce va fi în stare să ţină un creion în mînă, îi va scrie.

I-au scos bandajele de cîteva zile, A fost îngrozită de pielea roşie şi iritată a mîinilor. l-au tăjat unghiile foarte scurt şi acum mîinile ei arătau urîte. în fiecare zi făcea terapie fizică; strîngea o minge de cauciuc între degetele lipsite de forţă, dar pînă acum nu reuşise să ţină un creion în mînă şi să-l controleze prin mişcări clare. Imediat ce va reuşi, va avea foarte multe să- i spună lui Ţaţe Rutledge.

în sfîrşit, i-au luat aparatul pentru respiraţie. Spre totala ei neputinţă, nu reuşise să scoată nici măcar un sunet - un lucru traumatizant pentru un reporter cu o carieră deja compromisă.

Totuşi, doctorii i-au spus să nu se alarmeze şi au asigurat-o că vocea îi va reveni treptat, l-au spus că, probabil, prima dată cînd va încerca să vorbească, nu va reuşi să se facă înţeleasă, dar acesta era un lucru normal, dacă lua în consideraţie cît de mult i-au fost

afectate corzile vocale, din pricina fumului inhalat.

Şi, pentru ca totul să fie absolut îngrozitor, nu mai avea nici un fir de păr, nu mai avea dinţi şi se hrănea cu lichide, printr- un tub. Toate la un loc o convingeau că este înfiorătoare.

- Ce spui? o întrebă Ţaţe. Te simţi în stare să o vezi pe Mandy mîine?

li zîmbij dar Avery ştia că nu o face din toată inima, îi era milă de el. îşi dădea toată silinţa să fie vesel şi optimist. Imediat după operaţie, îşi amintea cum îi vorbea blînd şi încurajator, l-a spus atunci, iar de atunci i-a spus-o în fiecare- zi, că operaţia a reuşit extrem de bine. Doctorul Sawyer şi toate asistentele nu mai conteneau să o felicite pentru felul rapid în care^se recupera şi pentru buna ei dispoziţie.

în situaţia ei ce fel de bună dispoziţie putea să aibă? Se putea obişnui cu un picior rupt, dacă mîinile ei ar fi fost în stare să o susţină în nişte cîrje, dar ele nu erau în stare de asta. încă mai era prizoniera patului de spital. S-o ia naiba de bună dispoziţie. De. unde ştiau ei că ea nu este sfîşiată pe dinăuntru? Furioasă nu era, pentru că nu-i era de nici un folos. | Nenorocirea, însă, s-a produs. Chipul lui Avery Daniels fusese înlocuit cu chipul altcuiva. Gîndul acesta, care nu o părăsea niciodată, îi aducea mereu lacrimi în ochi. Ţaţe le dădea, mereu o altă interpretare.

- Promit să nu o ţin prea mult timp pe Mandy aici, dar sînt convins că o să-i facă foarte bine, dacă te va vedea. Ştii, acum este acasă. Toată lumea o alintă, chiar şi Francy. Dar încă mai are coşmaruri noaptea. Dacă te va vedea, poate va căpăta puţin curaj. Poate că acum crede că noi o minţim, cînd îi spunem că o să te întorci. Poate că în mintea ei crede că tu ai murit. Nu a spus aşa ceva pînă acum, dar de fapt nu prea_A spune multe Mandy.

îşi aplecă privirea şi începu să-şi studieze mîinile. Avery îi privi părul rebel, îi plăcea să-l privească. Mai mult decît doctorul cel renumit sau decît personalul spitalului, Ţaţe Rutledge devenise centrul micului ei univers.

Aşa cum i-a promis toată lumea, i-a revenit vederea şi la ochiul stîng, după ce i s-a refăcut scheletul care să-l susţină. La trei zile după operaţie i-au scos firele de la pleoape, l-au promis că-i vor lua şi tampoanele din nări şi atela de protecţie, mîine.

Ţaţe îi trimitea în fiecare zi flori proaspete, -dorind parcă să sublinieze fiecare pas făcut spre însănătoşire. Cînd venea la ea era zîmbitor. întotdeauna avea un cuvînt de încurajare, chiar o flata.

Lui Avery îi părea rău pentru el. Deşi el se străduia, ea ştia că vizitele la spital erau o povară. Şi, . totuşi, dacă nu ar fi venit să o vadă, ea ar fi murit.

In cameră nu erau oglinzi - de fapt nu era nimic care ar fi putut reflecta o imagine. Era convinsă că aceasta era şi intenţia lor. Iar ea îşi dorea din suflet să se poată privi, să vadă cum arată. Oare înfăţişarea ei îngrozitoare era motivul pentru care Ţaţe simţea acea aversiune, pe care reuşea cu greu să o ascundă?

Ca la orice persoană cu disfuncţii fizice, simţurile ei se ascuţiseră. Percepea cu acuitate ceea ce spuneau sau simţeau oamenii. Ţaţe era bun şi atent cu "soţia" lui. Din bun simţ. Totuşi exista între ei un soi de înstrăinare, pe care Avery nu o înţelegea.

- S-o aduc, sau nu?

Stătea pe marginea patului ei, foarte atent să nu-i atingă piciorul rupt, care stătea suspendat. Trebuie să fie frig afară, gîndi ea, pentru că avea un sacou peste obişnuita-i cămaşă. Dar soarele strălucea. Avea ochelarii de soare pe nas, cînd a intrat în cameră. I-a scos după aceea şi i-a pus în buzunarul de la piept. Avea ochii verzi, cu o privire directă, dezarmantă. Era un bărbat extrem de atrăgător, gîndi ea, încercînd să-l judece cu toată obiectivitatea de care era în stare.

Cum putea să-i refuze rugămintea? El a fost atît de bun cu ea! Chiar dacă fetiţa nu era copilul ei, dacă acest lucru îl făcea fericit, va pretinde că este mama lui Mandy - doar pentru moment.

îi făcu semn că da - după operaţie reuşea să mişte capul.

- Bine. Zîmbetul lui era sin9er acum. Am vorbit cu asistenta şefă şi mi-a spus că de acum poţi să-ţi porţi hainele tale, dacă doreşti. Mi-am permis să-ţi aduc nişte cămăşi de noapte şi capoate. Ar fi mai bine pentru Mandy dacă te va vedea în hainele tale obişnuite.

Avery dădu din nou din cap.

Mişcarea de la uşă îi atrase atenţia, îi recunoscu pe bărbatul şi femeia care erau părinţii lui Ţaţe. Nelson şi Zinnia, sau Zee, cum îi spunea toată lumea.

- la te uită! spuse Nelson, jovial, treversînd camera mai repede decît soţia sa şi oprindu-se la picioarele patului. Arăţi foarte bine, chiar foarte bine, nu-i aşa, Zee?

Ochii lui Zee se încrucişară cu privirea lui Avery. Politicos aceasta spuse:

- Mult mai bine decît ieri.

- Poate că doctorul merită onorariul substanţial pe care I-a cerut, continuă Nelson rîzînd. Niciodată nu

*am avut-încredere în chirurgia plastică, întotdeauna am crezut că este o toană de femei bogate, dar asta,

spuse arătînd spre faţa lui Avery, asta merită fiecare bănuţ,

Âvery" era stînjenită de complimentele lor, pentru că ştia foarte bine că arată exact ca victima unui accident de avion.

Ţaţe simţi imediat stînjeneala ei şi schimbă subiectul.

- A fost de acord să o aducem pe Mandy_Amîine. Zee se îndreptă brusc spre fiul ei. îşi puse

palmele pe faţă.

- Eşti sigur că e bine să faci asta? Nu numai pentru Mandy, dar şi pentru Carole?

. ,- Nu, nu sînt deloc sigur.

- Ce spune psihologul lui Mandy?

- Cui naiba îi pasă ce spune afurisita aia de femeie? întrebă Nelson furios. Cum poate un străin să ştie ce-i mai^ bine pentru un copil, mai sigur decît tatăl copilului? îl bătu pe umăr pe Ţaţe. Cred că ai dreptate. Cred că o să-i facă foarte bine lui Mandy să-şi vadă mama.

- Sper să ai dreptate.

Avery observă că Zee nu era deloc convinsă, împărtăşea şi ea îngrijorarea lui Zee, dar nu avea nici o modalitate de exprimare. Nu putea decît să spere că gestul ei de bunăvoinţă, pe care-l făcea de dragul lui Ţaţe, nu se va întoarce ca un bumerang împotriva fetiţei cu stare emoţională foarte fragilă.

Zee îşi făcu de lucru prin cameră, udînd florile pe care le-a primit Avery nu numai de la Ţaţe, ci şi de la oameni pe care nici măcar nu-i cunoştea. Pentru că nu s-a vorbit niciodată de familia Carolei, a dedus că nu exista.

Nelson şi Ţaţe discutau despre campanie, subiect care le stăruia tot timpul în minte. Cînd a vorbit despre Eddy, ea a făcut imediat legătura cu un bărbat impecabil şi foarte îngrijit. A venit să o vadă de vreo două ori, întotdeauna însoţit de Ţaţe. Părea un tînăr plăcut, un fel de conducător de grup.

Fratele lui Ţaţe se numea Jack. Era mai mare decît el şi o fire mult mai nervoasă. Sau cel puţin aşa i s-a părut, pentru că, de fiecare dată cînd a vizitat-o, a murmurat stingherit nişte scuze, pentru că soţia şi fiica lui nu au venit să o vadă.

Avery a ghicit că Dorothy Rae, soţia lui Jack, suferea de o maladie permanentă, deşi nimeni nu a spus limpede ce fel de boală avea. Francy era evident ţinta nemulţumirilor familiei. Din bucăţi de informaţii Avery a înţeles că era destul de mare să conducă o maşină, dar nu suficient de mare pentru a trăi pe picioarele ei. Locuiau cu toţii undeva la o oră de Sân Antonio, îşi amintea vag despre nişte informaţii citite în reviste. Era o fermă. Evident, familia avea bani şi multă stimă, dar şi putere.

Cînd vorbeau cu ea erau prietenoşi şi veseli, îşi alegeau cu atenţie cuvintele, să nu o supere. Dar ceea ce nu-i spuneau o interesa mai mult decît ceea ce afla.

Le studia expresiile feţelor şi remarca de fiecare dată că erau mereu puşi în gardă. Zîmbeau întotdeauna încordat. Familia lui Ţaţe o trata pe soţia acestuia cu atenţie, dar evident nu o acceptau.

- Ai un capot frumos, spuse Zee, atrăgîndu-i din nou atenţia lui Avery. Despacheta nişte lucruri pe care Ţaţe Ie adusese de acasă şi le punea într-un dulap. Poate că ar trebui să te îmbraci cu el mîine, pentru vizita lui Mandy.

Avery acceptă.

- Ai terminat, mamă? Cred că este obosită. Ţaţe se apropie de ea şi o privi intens. Mîine vei avea o zi grea. Ar fi bine să te lăsăm să te odihneşti.

- Nu-ţi face nici o grijă, spuse Nelson. Evoluezi foarte bine, arăţi exact cum te ştiam. Haide, Zee, să-i lăsăm singuri un minut.

- La revedere, Carole, spuse Zee.

Au ieşit din cameră. Ţaţe s-a aşezat din nou pe marginea patului. Era îngrijorat. Ar fi dorit să aibă curajul să întindă mîna şi să-l mîngîie, dar nu putea. El nu a atins-o niciodată decît ca să o consoleze şi nu şi-a exprimat niciodată afecţiunea.

- Vom veni la mijlocul după-amiezei, după somnul lui Mandy. Se opri întrebător. Ea acceptă. Aşteaptă-ne în jurul orei trei. Cred că ar fi ce! mai bine să venim singuri, să nu mai aducem pe nimeni.

Privi într-o parte şi oftă adînc.

- N-am nici o idee despre cum va reacţiona, Carole, dar te rog să ţii cont de iadul prin care a trecut. Ştiu că şi tu ai suportat greu, dar tu eşti adult. Ai mai multă putere de adaptare decît ea. Ea nu este decît un copil. Te rog să ţii minte asta. îi zîmbi scurt. Dar ce spun, sînt sigur că vizita de mîine va merge bine.

Se ridică. Ca de obicei, de fiecare dată cînd îl vedea pregătindu-se de plecare, Avery intra în panică. El era singura ei legătură cu lumea. Singura ei realitate. După ce el pleca, ea îşi pierdea curajul; se simţea singură, speriată şi înstrăinată.

-/Te rog să te odihneşti bine. Ne vedem mîine.

în semn de rămas bun o mîngîie cu vîrful degetelor, dar nu o sărută. Nu o săruta niciodată. De fapt, nu prea existau locuri accesibile pentru un sărut pe faţa ei, dar Avery gîndi că un soţ ar fi descoperit unul, dacă într-adevăr ar fi dorit să-şi sărute soţia.
îl privi pînă închise uşa. Singurătatea o împresură din toate direcţiile, pînă la sufocare. Singurul fel în care putea scăpa de ea era să gîndească. îşi petrecu următoarele ore gîndindu-se cum îi va spune lui Ţaţe Rutledge că ea nu era cea care credea el. Carole, fără nici o îndoială, era înmormîntată într-un mormînt pe care scria Avery Daniels. Cum o să-i spună? Cum să-i spună că cineva, care îi era foarte apropiat, îi dorea moartea?

Cel puţin de o mie de ori în ultima săptămînă, ea a încercat să se convingă pe sine că vizitatorul fantomatic a fost un coşmar. Existau mulţi factori care ar fi putut să-i dea halucinaţii. Era mai uşor să crezi că vocea care rostise acele cuvinte de ură a fost o iluzie.

Dar ea ştia. A fost real. în mintea ei cuvintele lui răsunau foarte clar. Le reţinuse. Tonul sinistru şi inflexiunile erau întipărite în mintea ei. Era convins de ceea ce i-a spus. Fără nici o îndoială.

Trebuia să fie cineva foarte apropiat de familia Rutledge, pentru că numai cei foarte apropiaţi aveau voie în rezerva,de terapie intensivă. Dar cine? Nimeni nu părea să arate atîta ură faţă de Ţaţe; dimpotrivă, toţi păreau să-l adore.

îi luă pe rînd: tatăl său? De neconceput. Era evident că ambii părinţi îl iubeau. Jack? El nu părea să aibă resentimente faţă de fratele mai mic. Deşi Eddy nu era rudă de sînge, era tratat ca membru al familiei şi prietenia dintre Ţaţe şi acesta era mai mult decît evidentă. Mai trebuia să le audă pe Dorothy Rae şi Francy, dar era sigură-că vocea pe care a auzit-o era a unui bărbat.

Nici una dintre vocile auzite recent nu semăna cu aceea. Dar cum putea un străin să se strecoare în camera ei? Omul nu era străin pentru Carole; îi vorbise cu încredere, ca unei părtaşe la complot.

Oare Ţaţe ştia că soţia lui conspira şi plănuia să-l omoare? Ghicea că îl ura atît de mult? Oare din această cauză el menţinea răceala dintre ei? Avery ştia că el i-a acordat toată atenţia, pentru că era soţul ei, dar nimic mai mult.

Doamne, cît îşi dorea să stea de vorbă cu Irish şi să încerce să descurce iţele! Ar încerca să pună la locul lor toate elementeîe care lipseau. Irish avea aproape puteri supranaturale în descifrarea comportamentul lui uman şi ea îl aprecia mai mult decît orice pe lume.

Gîndindu-se la familia Rutledge, pe Avery o cuprinse durerea de cap şi fu mai mult decît bucuroasă cînd i se injecta sedativul care o ajuta să doarmă. Au lăsat aprinsă doar o lumină de veghe.

Plutind între somn şi realitate, Avery şi-a permis să se întrebe ce s-ar întîmpla dacă ar juca pînă la capăt rolul Carolei Rutledge. Ar amîna faptul că Ţaţe era văduv. Mandy ar avea' un suport matern în timpul recuperării emoţionale. Avery Daniels ar putea să descopere un prezumtiv asasin şi ar deveni eroină.

Rîse ironic în sinea ei. Cu siguranţă că frish ar crede că a înnebunit. Probabil că ar face accese de furie şi ar certa-o că s-a gîndit la o astfel de faptă.

Şi totuşi era o idee provocatoare. Ce poveste ar avea în mînă cînd toată această şaradă ar fi descurcată: politică, relaţii umane şi intrigă. *

Cu această fantezie în minte, adormi.
Era mai nervoasă decît a fost la prima ei audiţie la televiziunea din Arkansas, acum opt ani. Cu palmele transpirate şi gîtul uscat, era pînă la glezne prinsă în noroi şi încerca cu degete lipsite de viaţă să prindă un microfon şi să vorbească despre boala care afecta fermele de porci. După aceea directorul jurnalului i-a reamintit că maladia afecta pprcii şi nu fermierii. Dar, oricum, i-a dat slujba.

Şi aceasta era o audiţie. Putea, Mandy să descopere ceea ce nu reuşiseră ceilalţi; putea să vadă că această femeie nu era Carole Rutledge?

Peste zi, în timp ce sora îi făcuse baie şi o îmbrăca, în timp ce terapistul îi făcuse exerciţiile, o întrebare i-a bîntuit mintea: dorea ea într-adevăr să se descopere adevărul?

Nu reuşise să găsească un răspuns clar. Pentru moment nu mai conta cine credeau ei că este ea. Nu putea schimba soarta. Ea trăia, iar Carole Rutledge murise. Forţe cosmice au dorit ca ea să supravieţuiască.

încercase cu disperare, cu puţinele mijloace pe care le-a avut la dispoziţie, să spună tuturor că este o greşeală, dar nu reuşise. Acum nu mai putea face nimic în privinţa consecinţelor. Pînă cînd va fi în stare să mînuiască un creion, trebuia să rămînă Carole. Jucînd acest rol ar putea să descopere complotiştii şi să-l răsplătească pe Ţaţe pentru bunătatea lui. Dacă el credea că este bine pentru Mandy să-şi vadă "mama", atunci Avery va juca temporar acest rol. Se gîndi că pentru copil ar fi fost mai bine să ştie că mama ei a murit, dar ea nu putea să-i spună. Spera din suflet ca înfăţişarea ei să nu sperie fetiţa.

Sora îi aranja eşarfa de pe cap, unde părul nu era mai lung de un centimetru.

- Gata, arătaţi foarte bine, spuse ea admirativ, în cîteva săptămîni frumosul dumneavoastră soţ n-o să-şi mai ia ochii de la dumneavoastră. Cred că ştiţi că toate asistentele, măritate sau nu, sînt îndrăgostite la nebunie de el.

Se agită în jurul patului, întinzînd cearceafurile, apoi aranja florile.

- Cred că nu vă supăraţi, nu? Sigur că sînteţi obişnuită ca femeile să se îndrăgostească de el. De cît timp sînteţi căsătoriţi? Patru ani, cred că aşa a spus unei surori care l-a întrebat. Doctorul Sawyer face minuni. Aveţi puţină răbdare. Veţi fi cel mai frumos cuplu din Washington.

- Eşti cam sigură, nu-i aşa?

Cînd îi auzi vocea^, inima lui Avery tresări. Privi' spre uşă şi îl văzu. în timp ce înainta, îi spuse asistentei:

- Sînt convins că doctorul Sawyer face minuni. Dar de unde eşti atît de sigură că voi cîştiga alegerile?

- Aveţi votul meu.

El rîse profund şi plăcut.

- Bine, am nevoie de fiecare vot.

- Unde este fetiţa?

- Am lăsat-o la asistente. O aduc peste cîteva minute.

Asistenta zîmbi spre Avery şi îi făcu din ochi.

- Noroc.

Imediat ce au rămas singuri, Ţaţe s-a apropiat de Avery.

- Bună, arăţi foarte bine. Uite, am adus-o. Nu sînt sigur cum o să fie. Te rog să nu fii dezamăgită dacă...

Se opri privind spre pieptul ei. Cămaşa de noapte a Carolei nu i se potrivea tocmai bine. Avery citi uimirea de pe faţa lui şi inima începu să-i bată.

- Carole? întrebă el răguşit. Ştia!

- Dumnezeule.

Cum o să-i poată explica?

- Ai slăbit atît de mult, şopti el. _a

Cu blîndeţe îi mîngîie sînii. îi privi tot corpul. Sîngele lui Avery luă foc. Reuşi să scoată un sunet nearticulat.

- Ai slăbit atît de mult. Nu vreau să spun că nu arăţi bine. Doar că... eşti altfel. De fapt, se explică. Privirile lor se întîlniră pentru o secundă, apoi el îşi retrase mîna. Mă duc să o aduc pe Mandy.

Avery oftă adînc, încercînd să-şi stăpînească nervii. Pînă în acest moment nu şi-a dat seama cîtă emoţie îi poate provoca descoperirea adevărului. Nici nu a" descoperit cît de profunde erau sentimentele ei faţă de el. Atingerea lui a înmuiat-o de tot.

Dar nu avea curajul să-şi lase sentimentele să o domine. Se pregăti pentru ce o aştepta, închise ochii, temîndu-se de groaza pe care o va citi în ochii copilului, cînd acesta o va vedea pe "mama" desfigurată, îi auzi intrînd şi apropiindu-se de pat.

-_a Carole?

încet, Avery deschise ochii. Ţaţe o ţinea pe Mandy în braţe. Era îmbrăcată cu un şorţuleţ alb pes'te o rochiţă albastră. Avea ciorăpei albi şi o pălăriuţă albastră. Avea părul negru şi bogat, des, dar nu la fel de lung cum şi-l amintea Avery. Ghicindu-i gîndurile, Ţaţe explică:

- A trebuit să-i tăiem părui, pentru că era ars.

Era tuns la nivelul urechii. Ochii serioşi erau acoperiţi de gene bogate. Era un copil frumos şi totuşi neobişnuit de timid, în loc să citească pe chipul ei repulsie, frică

; Dă-i mamei cadoul pe care i l-ai adus.

în mînuţa dreaptă ţinea un buchet de margarete. Le întinse timid spre Avery. Ea nu reuşi să le prindă şi atunci Ţaţe le luă şi le puse cu blîndeţe pe pieptul ei.

- Am să te las aici pe pat pînă găsesc nişte apă în care să pun florile.

Ţaţe o lăsă pe marginea patului, dar, cînd încercă să se îndepărteze, fetiţa îl prinse cu teamă de sacou.

- Bine, cred că renunţ, îi aruncă lui Avery un zîmbet încordat şi se aşeză lîngă Mandy. Uite, astăzi a făcut un desen pentru tine, spuse el scoţînd din buzunarul jachetei o bucată de hîrtie. Spune ce ai desenat, Mandy.

Liniile multicolore nu semănau cu nimic, dar Mandy şopti:

- Cai.

- Caii bunicului, completă Ţaţe. Ieri a călărit şi astăzi de dimineaţă am rugat-o să deseneze caii.

Avery ridică mîna, făcîndu-i semn să îi arate desenul. II studie cu atenţie.

- Cred că mamei îi place desenul tău, continuă Ţaţe privind-o ciudat pe Avery.

Copilul nu părea interesat dacă munca ei era sau nu apreciată. Arătă spre atela de pe nasul lui Avery.

- Ce este asta?

- O parte din bandajul despre care ţi-am povestit eu şi bunica.

Spre Avery spuse:

- Ştiam că astăzi ţi-l dau jos. Ea făcu un semn din mînă.

- Mîine? întrebă el. Ea dădu din cap.

- De ce îl are? întrebă Mandy intrigată de bandaj.

- Este la fel cu ghipsul de la mîna ta. Protejează faţa mamei pînă se face bine, aşa cum ghipsul tău îţi protejează mîna pînă se lipeşte osul.

Mandy ascultă explicaţia şi o privi solemn pe Avery.

- Mami plînge.

- Cred că este bucuroasă că te vede.

Avery închise ochii cîteva secunde apoi îi deschise. Spera ca astfel să le comunice că era bucuroasă să vadă copilul, care ar fi putut muri în flăcări. Accidentul 'a lăsat traume emoţionale, dar Mandy a supravieţuit şi va reuşi să îşi domine frica şi timiditatea. Avery era bîntuită de sentimente' de vinovăţie şi de tristeţea că era altcineva decît credeau ei.

Printr-o mişcare bruscă, pe care numai copiii o fac, Mandy întinse mîna spre faţa inflamată a lui Avery. Ţaţe o prinse înainte de atingere. Gîndindu-se, îi dirija mîna mai jos.

- Poţi să o atingi, dar foarte uşor. Să nu o doară. Ochii copilului se umplură de lacrimi.

- Mami, doare?

Buza de jos începu să-i tremure în timp ce se apropia de faţa ei. Avery nu mai putea să suporte suferinţa fetiţei. Răspunzînd cu un spontan impuls matern, întinse mîna şi apropie capul copilului. O legănă la piept suportînd durerea. Mandy se ghemui lîngă ea. Avery îi mîngîia părul. Această mîngîiere nearticulată transmitea încredere copilului. După cîteva momente fetiţa se opri din piîns şi o anunţă şoptit:

- Mami, nu am vărsat lapte pe rochiţă.

Inima lui Avery se topi. Ar fi vrut să îmbrăţişeze copilul şi să-i spună că laptele nu avea nici o importanţă, pentru că ele două supravieţuiseră unui dezastru, îl văzu pe Ţaţe ridicîndu-se şi luînd fetiţa în braţe.

- Nu vrem să te epuizăm. Trimite-i o bezea mamei, Mandy.

Fetiţa nu o făcu. Timid, îl prinse de gît şi îşi ascunse faţa în gulerul lui.

- Altă dată, spuse,el scuzîndu-se. Mă întorc imediat.

După cîteva minute reveni în cameră singur.

- Am lăsat-o la asistente. Mănîncă o îngheţată. Se aşeză pe marginea patului şi îşi prinse mîinile

între genunchi. Le privea pentru a evita să o privească pe ea.

- Pentru că a mers atît de bine aş putea să o mai aduc şi altă dată. Cel puţin eu aşa am simţit, că a mers bine. Tu nu? O privi aşteptînd un răspuns. Ea îi făcu semn că da. Nu sînî prea sigur de sentimentele lui Mandy. Este foarte greu să ghiceşti ce simte. Nu reuşim să străpungem carapacea, Carole. Disperarea din vocea lui o sfîşia. Altădată o excursie la McDonald o umplea de bucurie. Acum nimic, îşi aşeză coatele pe genunchi şi îşi ascunse faţa în palme. Am încercat tot posibilul să străpung această indiferenţă. Nimic nu merge. Nu ştiu ce să mai fac.

Avery ridică mîna şi îi mîngîie părul de la tîmple. El tresări violent şi aproape că îi aruncă mîna. Gestul îi transmise o durere ascuţită prin tot braţul. Gemu.

- îmi pare rău, spuse ridicîndu-se în picioare. Te doare? Să chem pe cineva?

Ea făcu semn că nu şi încercă să-şi aranjeze eşarfa. Ar fi dorit să-şi ascundă urîţenia. Cînd el a fost convins că durerea a trecut, i-a spus:

- Nu-ţi face probleme în privinţa lui Mandy. Sînt sigur că în timp o să-şi revină, îmi pare rău, nu trebuia să îţi spun. Sînt obosit. Campania devine stresantă... nu-f nimic. Acestea sînt problemele mele, nu ale tale. Trebuie să plec. Ştiu că vizita a fost grea pentru tine. La revedere, Carole.

De data aceasta nu a atins-o nici măcar cu vîrful degetelor.

- Te plictisim, Ţaţe?

Vinovat, el îl privi pe directorul său de campanie.

- îmi pare rău.

Ţaţe, recunoscînd că Eddy avea toate motivele să fie îngrijorat, se îndreptă atent spre el. Erau acasă, ţinînd o şedinţă privind strategia campaniei pentru ultimele săptămîni, înainte de alegerile primare. . - Şi pe unde călătoreai?

- Pe undeva între El Paso şi Sweetwater, răspunse Ţaţe. Ascultă, Eddy, eşti sigur că acest turneu prin vestul Texasului este esenţial?

- Absolut esenţial, interveni Jack. Cu riscul de a-i negljja pe alţii, să ştii că oamenii de acolo au nevoie de toată atenţia pe care le-o poţi acorda.

- Le voi spune adevărul. De fapt, ştiţi părerea mea în privinţa speranţelor false şi a promisiunilor goale.

- îţi înţelegem perfect poziţia, Ţaţe, spuse Nelson. Dar senatorul Dekker este responsabil în cea mai mare parte pentru afacerile cu petrol de acolo. El este cel care a favorizat înţelegerile cu arabii. Şomerii de acolo trebuie să-şi amintească acest lucru.

Ţaţe aruncă creionul din mînă şi se ridică, îşi băgă mîinile în buzunarul de la jeanşi şi se duse la fereastră. Era o zi excepţională. Primăvara era încă timidă, dar copacii înmugureau, în fiecare zi iarba era de un verde crud.

- Nu eşti de acord cu Nelson? întrebă Eddy.

- Din toată inima, răspunse Ţaţe stînd cu spatele la ei. Ştiu că ar trebui să fiu acolo_şi să le arăt greşelile lui Dekker şi să le expun idef optimiste, dar trebuie să fiu şi aici.

- Cu Carole.

- Da. Şi cu Mandy.

- Păi, doctorul lui Mandy a spus că nu are nevoie decît de timp şi că, după ce Carole vine acasă, Mandy îşi va reveni, spuse Jack.

- Aşa a spus.

- Aşadar, fie că eşti aici sau nu, nu o poţi ajuta prea mult pe Mandy. Nici pe Carole.

- Dar pot fi lingă'ea, spuse Ţaţe nerăbdător. Simţind că se apără, se întoarse şi îi înfruntă.

^J- Şi ce să faci? Să stai şi să priveşti la cei doi mari ochi trişti, spuse Jack. Dumnezeule, mie îmi dau fiori pe şira spinării.

Ţaţe se înroşi de furie.

- Taci din gură, Jack, se răsti Nelson.

- Chiar dacă stau şi o privesc, şi nu pot face altceva, Jack, este totuşi responsabilitatea mea să fac acest lucru. Ţi-am explicat-o foarte clar acum cîteva săptămîni.

Cu un oftat, Eddy se prăbuşi pe un scaun.

- Eu credeam că am hotărît: Carole se va simţi mai bine într-o clinică particulară, decît aici, acasă.

- Am hotărît.

- Este tratată regeşte acolo, mai bine decît la spital, observă Jack. Cu fiecare zi arată din ce în ce mai bine. Ştii, am glumit cu ochii. Cînd nu vor mai fi roşii şi îi va creşte părul, o să arate grozav. Care este problema?

- Problema este că îşi revine dintr-un traumatism cu seriaase repercusiuni fizice, spuse Ţaţe,

- Nimeni nu te contrazice, sublinie Nelson. Dar

trebuie să profiţi de fiecare ocazie. Ai o responsabilitate şi faţă de campania electorală, pe care nu trebuie să o neglijezi.

- Crezi că nu ştiu asta? întrebă el privindu-i pe rînd.

- Ştii, spuse Eddy. Şi Carole ştie.

- Poate, dar nu se simte bine cînd sînt plecat. Doctorul Sawyer mi-a spus că este foarte deprimată.

- De unde najba ştie el dacă ea este deprimată sau îşi bate joc? încă nu poate să scoată un afurisit de...

- Jack! Nelson i se adresa cu un ton milităros. | Colonelul de aviaţie îşi privi fix fiul.

Foarte rar îşi pedepsise copiii cu pedepse corporale, şi numai atunci cînd a fost absolut necesar. De obicei, doar tonul vocii lui îi aducea la linia de plutire.

- Te rog să ai puţin respect pentru suferinţa fratelui tău.

Respectul părintesc îl făcu pe Jack să se oprească, dar pe faţa iui se citea exasperarea.

- Carole va fi prima care să-ţi ceară să pleci în acest turneu, îi spuse Nelson lui Ţaţe foarte calm. Nu ţi-aş spune aşa ceva, dacă nu aş fi convins.

- Eu sînt de acord cu Nelson, spuse Eddy.

- Iar eu sînt de acord cu amîndoi. înainte de accident ar fi împachetat şi ar fi venit imediat cu mine. Ţaţe îşi frecă gîtul, încercînd să scape de tensiune. Acum, cînd îi spun că plec, văd că ochii i se umplu de panică. Mă nelinişteşte. Este încă atît de neajutorată: Mă simt vinovat. De fiecare dată înainte de a pleca mai mult timp trebuie să reconsider argumentele şi să văd cum va reacţiona ea.

Le studie reacţiile. Pe fiecare faţă se vedea că ei ar fi dorit să-l contrazică. Din respect însă îşi păstrau opiniile pentru ei. Oftă adînc.

- La naiba! Am săjau puţin aer.

Ieşi din casă. în mai puţin de cinci minute încalecă un cal şi galopă pe cîmpurile fermei, împrăştiind turmele de animale. Nu se gîndea să meargă într-un loc anume; dorea doar să fie singur şi liniştit în intimitatea pe care i-o oferea spaţiul.

în ultimele zile foarte rar a fost singur, dar nu s-a simţit niciodată mai singur ca acum. Tatăl său, Eddy şi Jack îl sfătuiau în probleme politice, dar deciziile personale trebuiau să rămînă personale. Numai el trebuia să le ia.

Se tot gîndea cum l-a mîngîiat Carole. Se întreba ce a_Aînsemnat asta.

în cele două săptămîni care au trecut de atunci, a tot revăzut şi analizat scena pe care nu şi-o putea scoate din minte. Din cauza reacţiei lui brutale, nu a durat decît o fracţiune de secundă, suficient însă pentru ca degetele ei să-i atingă părul de la tîmple. O considera cea mai importantă mîngîiere pe care a avut-o vreodată din partea Carolei, mai importantă decît primul lor sărut, decît prima dată cînd au făcut dragoste... decît ultima dată cînd au făcut dragoste.

Descăleca lîngă pîrîiaşul de la poalele dealului. Stejari singuratici se ridicau ici şi colo pe pămîntul pietros. Bătea vîntul. îi biciuia obrajii. Plecase fără haină, dar soarele era călduţ.

Mîngîierea aceea l-a surprins la culme, pentru că era ceva nefiresc pentru ea. Ştia cum să impresioneze un bărbat. Chiar şi acum, după toate cîte s-au întîmplat între ei, amintirea primelor zile îl umplea de dorinţă. Carole era foarte vicleană cînd dorea să-i comunice ce vrea de la el. Fie că îl tachina

subtil, sau cu un limbaj murdar, reuşea întotdeauna să-i comunice dorinţele ei.

De data aceasta a fost altfel. El a simţit diferenţa. A fost o mîngîiere de îngrijorare şi compasiune. A fost din inimă, nu calculată. Lipsită de egoism. Nepotrivită felului ei de a fi.

Auzi zgomote de copite şi întoarse capul. Nelson descăleca cu ageritatea unui tînăr.

- M-am gîndit să vin şi eu. Este minunat pentru călărie.

- Prostii. Ai venit să mă ajuţi.

Nelson chicoti şi îi făcu semn să se aşeze.

- Zee te-a văzut cînd ai plecat. A sugerat să întrerupem şedinţa, l-a servit cu sandvişuri, iar pe mine m-a trimis după tine. Era îngrijorată. Mi-a spus că şi tu arătai neliniştit.

- Sînt.

- E momentul să treci peste asta.

- Nu este atît de uşor.

- Am ştiut de la începutul campaniei că totul va fi foarte greu, Ţaţe. La ce te aşteptai?

- Nu-i vorba de campanie. Sînt pregătit pentru asta, spuse strîngînd un pumn.

- Atunci e vorba de Carole. Dar ai ştiut că nici asta n-o să fie uşor.

Ţaţe întoarse capul şi întrebă direct:

- Ai observat că este schimbată?

- Doctorul te-a prevenit că vor fi cîteva modificări, dar nu sînt vizibile.

- Nu de fizic este vorba. Mă gîndesc la reacţiile ei.

- Nu pot să spun că le-am observat. De exemplu? Ţaţe îi povesti cîteva scene în care ochii Carolei

exprimaseră nesiguranţă şi teamă. Nelson ascultă cu atenţie, cumpănind fiecare cuvînt înainte de a vorbi.

- Eu aş spune că neliniştile ei sînt normale, nu crezi? Faţa ei a fost pulverizată. Orice femeie ar fi îngrijorată, dar mai ales Carole, care a fost frumoasă -gîndul de a-şi fi pierdut frumuseţea este suficient pentru a-i zdrobi încrederea în sine.

- Presupun că ai dreptate, murmură Ţaţe, dar m-aş fi aşteptat la accese de furie din partea ei, nu de teamă. Nu pot să-mi explic. Am nişte sentimente nedefinite. Absent, începu să-i povestească vizitele lui Mandy. Am dus-o de trei ori şi de fiecare dată Carole plîngea şi o strîngea pe Mandy la piept.

- Se gîndeşte probabil că ar fi putut s-o piardă.

- Este mai mult decît atît, tată. Intr-o zi, am găsit-o în hol, aşteptîndu-ne. înainte să-i pună dinţii. Avea capul înfăşurat într-o eşarfă, piciorul în ghips. Arăta ca naiba, dar ne aştepta curajoasă. Acesta este un lucru pe care Carole nu l-ar fi făcut.

- Aştepta cu nerăbdare să vă vadă şi să vă arate că se poate da jos din pat.

Ţaţe se gîndi un moment, dar nu părea convins. Niciodată Carole nu a fost dispusă să le facă plăcere altora. Ar fi jurat atunci că, deşi nu putea zîmbi, radia de fericire cînd i-a văzuj ieşind din lift.

- Aşadar, tu crezi că joacă teatru?

- Nu, spuse Nelson, ezitînd. Cred că este... .

- Temporar.

- Da. «Să studiem faptele, Ţaţe. Nu vreau să mă amestec în viaţa ta personală. Zee şi cu mine dorim ca tu şi Jack şi familiile voastre să fiţi lîngă noi. Din această cauză am încercat să nu ne amestecăm în viaţa voastră intimă. Dacă m-aş amesteca, aş face ceea ce trebuie pentru Dorothy Rae şi aş educa-o cum trebuie pe Francy. Poate că ar fi trebuit să o fac pînă acum, dar am sperat că amîndoi vă veţi rezolva căsniciile. Ştiu că tu şi Carole v-aţi înstrăinat în ultimii ani. Nu trebuie să-mi explici de ce. Nu vreau să ştiu. Am simţit şi atît. Fiecare căsnicie are momentele ei grele din cînd în cînd. Zee şi eu sperăm ca tu şi Carole să vă călcaţi pe suflet, să mai faceţi un copil, să mergeţi la Washington şi să trăiţi împreună pînă la bătrîneţe. Poate că această tragedie va rezolva problemele şi vă va apropia. Dar, continuă el, nu aştepta de la Carole schimbări radicale. Poate că va fi chiar mai greu să o suporţi decît pînă acum.

Ţaţe încercă să ghicească ce se ascunde după cuvintele tatălui său.

- Vrei să spui că sînt în căutarea a ceea ce nu există?

- Spun că aşa ceva este posibil, accentua bătrînul. Uneori, cînd cineva a văzut moartea cu ochii, apreciază parfumul trandafirilor. Am văzut acestjucru la piloţii care s-au prăbuşit cu avioanele, într-o fracţiune de secundă au simţit vina de a nu- i fi apreciat pe cei iubiţi, şi-ai fi jurat că îşi vor schimba atitudinea faţă de viaţă, că vor fi mai buni. Cred că asta vezi tu acum la Carole. Nu vreau să începi să speri că, din pricina accidentului, ea nu mai are defecte. Doctorul a garantat că îi va reface faţa fără imperfecţiuni, dar nu a spus nimic despre suflet, adăugă el zîmbind.

- Cred că ai dreptate. Ştiu că ai dreptate. Asta fac, caut calităţi care nu există.

- Nu o judeca atîî de dur. Timpul şi răbdarea sînt indispensabile. Dacă merită, atunci nu contează cît aştepţi, poţi aştepta chiar o viaţă de om,

Incălecară şi porniră spre casă. Ţaţe se aplecă spre tatăi său.

- Despre călătoria din vestul Texasului...

-Da?

- O să fac un compromis. O săptămînă. Nu pot lipsi mai mult de- atît.

Nelson îl bătu pe umăr, apoi îi aruncă frîul.

- Am sperat asta. O să le spun lui Eddy şi Jack.

Tată? Nelson se opri şi se întoarse spre el. Mulţumesc, tată.

-^Mai bine du caii în grajd.

începu să ţesale caii dar, după cîteva minute, rămase cu mîinile suspendate, privind în gol.

în seara aceea a avut nevoie de compasiunea şi tandreţea ei. De dragul căsniciei lor şi al lui Mandy, spera ca aceste schimbări să fie permanente. Numai timpul va şti, dar probabil că tatăl său avea dreptate. Nu trebuia să creadă în schimbările ei, dar putea să îi acorde puţin credit.

- La naiba!

- După aceea îi vom trimite să ţină un discurs la Texas Tech.

în timp ce Jack îi dădea toate amănuntele itinerarului lui Ţaţe, cumnatei sale îi trecu un gînd prin cap.

- Ştii, Ţaţe, în zona aceea sînt foarte mulţi fermieri cultivatori de bumbac. Mă gîndesc dacă Eddy nu a luat în considerare să ţrt un discurs şi la una din cooperative.

- Dacă nu a gîndit-o, va trebui să o facă. Eu vreau să !e vorbesc.

- Am să ţin minte.

Din patul ei, Avery îi studia pe cei doi fraţi. Erau suficiente asemănări între ei pentru a şti că fac parte din aceeaşi familie, dar destul de multe diferenţe, destul de evidente.

Jack părea cu mult mai mare decît cu trei ani decît Ţaţe. Părul său era mai închis şi avea un început de chelie. Fizicul lui nu era la fel de plăcut ca al lui Ţaţe. Ţaţe arăta foarte bine. Deşi în înfăţişarea lui Jack nu era nimic care să te deranjeze, nu avea nici o trăsătură distinctă. El putea cădea repede în anonimat, dar nu şi Ţaţe.

- lartă-ne că îl luăm de lîngă tine atît de mult timp, Carole.

Ea observă că Jack nu o privea niciodată cînd vorbea, întotdeauna privea în altă parte.

- Nu l-am lua, dacă nu ar fi important pentu campanie.

Degetele ei prinseră creionul şi reuşi să mîzgălească pe hîrtie, "bine". Jack aplecă privirea, citi ce a scris, îi zîmbi timid şi aprobă. Erau nişte legături încordate între Jack şi cumnata lui. Şi Avery se întreba de ce.

- Ţaţe mi-a spus că ai reuşit să articulezi cîteva cuvinte astăzi. Este grozav. Vom fi foarte bucuroşi să te auzim povestind, cînd vei putea vorbi.

Avery ştia că Ţaţe nu va fi deloc bucuros să audă ce avea ea să-i spună. Va dori să ştie de ce nu şi-a scris numele adevărat, de ce l-a lăsat să creadă că este soţia lui chiar după ce a putut să scrie.

Şi ea ar fi dorit să ştie de ce a făcut asta.

Neliniştea îi umplu ochii de lacrimi. Jack se ridică imediat şi se îndreptă spre uşă.

- E tîrziu şi am drum lung pînă acasă. Mult noroc, Carole. Vii şi tu, Ţaţe?

- Nu încă, dar am să te caut. îşi însoţi fratele în hol.

- Cred că am necăjit-o povestindu-i despre turneu, spuse Jack.

- în ultimele zile a fost cam nervoasă.

- Crezi că se bucură că-i va reveni vocea?

- Cred că este frustrată că încearcă să vorbească şi nu reuşeşte.

- Ţaţe, ai observat ceva ciudat cînd a scris?

- Ciudat?

Se dădură într-o parte şi făcură loc unui grup de asistente.

- Carole foloseşte mîna dreaptă, nu? -Da.

- Şi atunci de ce scrie cu mîna stîngă? Mie mi se pare ciudat. Ne vedem acasă, Ţaţe.

- Ai grijă cum conduci.

Ţaţe privi în urma fratelui său. Apoi se întoarse pe călcîie şi se îndreptă gînditor spre camera Carolei.

Cît timp a fost plecat Ţaţe, Avery s-a gîndit cît de mult s-a schimbat. Simţise diferenţa din atitudinea lui de mai bine de o săptămînă. O vizita regulat. De cîte ori venea, îi aducea flori şi reviste. Acum putea mînca şi îi aducea mîncare pentru a varia meniul de la spital, l-a adus şi un aparat video şi o mulţime de filme, ca să nu se plictisească. Dar de cele mai multe ori era mohorît şi parcă pus în gardă. Niciodată nu stătea prea mult. Pe măsură ce faţa Carolei devenea distinctă, Ţaţe devenea din ce în ce mai rece.

Nici pe Mandy nu a mai adus-o. Ea a scris numele fetiţei, urmat de semnul întrebării. El a ridicat din umeri.

- Am crezut că vizitele îi fac mai mult rău decît bine. O să aveţi destul timp, cînd vei veni acasă.

Cuvintele lui reci au jignit-o. Vizitele fetiţei erau lumini în existenţa ei monotonă. Se ataşase de copil şi dorea cu disperare să o ajute. Ataşamentul faţă de ţaţe era acum un sentiment mai complex, şi va fi foarte greu cînd ea va ieşi din lumea lui şi va intra în lumea ei.

Curiozitatea jurnalistică a lui Avery nu-i dădea pace. Ce lipsea din căsnicia familiei Rutledge? De ce dorea Carole să-şi omoare soţul? Dorea să epuizeze toate posibilităţile şi să afle adevărul. Acest adevăr ar putea să-i dea încrederea în capacitatea ei profesională.

Problemele lui Ţaţe Rutledge îi aparţineau acum şi ei în egală măsură. Nu ea le-a dorit, i s-au impus într-un fel. Dar acum nu putea să le întoarcă spatele. Dintr-un motiv foarte bizar, căruia ea îi spunea explicaţie, acum dorea să răscumpere o parte din răul făcut de Carole.

Cînd a încercat să-i arate compasiune. Ţaţe a repezit-o şi atunci ea a văzut-că nu era doar un impas trecător în căsnicie. Era mult mai profund. El o trata ca pe o fiară sălbatică. Avea grijă să nu-i lipsească nimic, dar nu avea încredere în ea.

După cîte ştia Avery, neîncrederea lui Ţaţe era bine fondată. Carole, împreună cu un individ, plărîuiseră să îl omoare. Cum şi de ce, acestea erau întrebările care o chinuiau. Gîndurile i-au pornit în întîmpinare, cînd el a ieşit să-l conducă pe Jack. Totuşi, zîmbetul ei a îngheţat, cînd el s-a apropiat din nou de ea.

- De ce scrii cu mîna stîngă?

Avery îngheţă. Aşadar a sosit momentul adevărului. Sperase să aleagă ea momentul, dar iată că a venit. Ce prostie. Carole nu era stîngace. îl privi şi reuşi să îi rostească numele.