Sandra Brown Imaginea din oglinda

Ţaţe Rutledge! Sigur că da!

- Povesteşte-i despre Mandy, mamă. Conştiincios, străina îi povesti ca unei străine.

- Mandy a reuşit să mănînce aproape tot la micul dejun. Noaptea trecută i-au dat un sedativ şi a dormit mai bine. O deranjează ghipsul, dar este de înţeles. Este iubită de toată lumea de la pediatrie si-i are pe toţi la degetul cel mic. Ochii i se umplură de lacrimi. Cînd mă gîndesc la ce...

Ţaţe Rutledge îşi îmbrăţişa mama.

- Dar nu s-a întîmplat, mulţumesc lui Dumnezeu! Avery înţelegea că pe Mandy Rutledge trebuie să

o fi salvat atunci, îşi amintea că a auzit un strigăt de copil, care încerca disperat să-şi desfacă centura. După ce a eliberat-o, a luat copilul speriat în braţe şi cu ajutorul unui alt pasager a pornit prin fumul dens spre ieşirea de urgenţă.

Pentru că a avut acel copil în braţe, toţi au crezut că este doamna Rutledge. Dar asta Viu era tot - ele schimbaseră locurile între ele.

Mintea ei începea să adune bucăţi de amintiri, îşi aminti că biletul ei avea locul de la geam, dar cînd a sosit ea o femeie stătea deja pe locul ei. Nu a făcut caz de asta, s-a aşezat pe locul liber de lîngă culoar. Copilul a stat între ele, pe iocul din mijloc.

Femeia avea părul destul de lung şi ca şi Avery, tot ochi închişi la culoare. Semănau una cu alta. De fapt, însoţitoarea de zbor, care se îndrăgostise de fetiţă, a întrebat care din ele este mama şi care este mătuşa copilului, crezînd că Avery Daniels şi Carole Rutledge erau surori.

Era desfigurată şi nu putea fi recunoscută. Probabil că doamna Rutledge a ars şi nu a mai fost recunoscută. Au identificat-o doar pentru că a salvat copilul şi lucrurile s-au aranjat în aşa fel încît nimeni nu ştia adevărul. Dumnezeule! Trebuia să le spună!

- Mai bine te întorci, înainte ca Mandy să se agite, mamă, spunea Ţaţe. Spune-i că vin şi eu imediat.

- La revedere, Carole, îi spuse femeia. Sînt sigură că după ce va termina doctorul Swayer, vei fi tot atît de drăguţă cum ai fost.

Nici 'ochii ei nu zîmbesc sincer, gîndi Avery, în timp ce femeia se îndepărta.

- Ca să nu uit, spuse Ţaţe apropiindu-se de pat ca să-l poală vedea, Eddy, tata şi Jack îţi transmit salutări. Cred că tata va veni la întîlnirea cu chirurgul plastic de astăzi după-amiază şi o să vă vedeţi. Jack a plecat acasă azi dimineaţă, continuă Ţaţe, neştiind că nu vorbeşte cu soţia sa. Sînt sigur că este îngrijorat din pricina lui Dorothy Rae. Dumnezeu mai ştie ce mai pune la cale. Francy şi Eddy au cooptat-o voluntară la cartierul general al alegerilor. Nici unul nu te va putea vedea, pînă nu vei fi mutată într-o rezervă specială. Dar nu cred că le duci dorul, nu?

El implica faptul că ea înţelegea despre cine şi despre ce vorbeşte. Cum ar putea să-i transmită că nu are nici cea mai mică idee? Oamenii aceştia îi erau total necunoscuţi. Nu o interesa ce fac ei. Trebuia neapărat să ia legătura cu Irish. Trebuia să-i spună acestui om că el este văduv.

- Ascultă, Carole, în legătură cu campania electorală - după mişcarea umerilor ea a ghicit că el şi-a pus mîinile în buzunar. Voi continua aşa cum am hotărît. Tata, Jack şi Eddy sînt de acord cu asta. Au spus că mă vor susţine. Am ştiut de la început că va fi o luptă dură şi nu-mi £ra teamă. Acum, cu nenorocirea asta, va fi chiar mai greu. Totuşi sînt hotărît să continui.

în ultima vreme, Ţaţe Rutledge era o persoană cunoscută la jurnalul de ştiri. De aceea îi erau familiare vocea şi chipul, deşi nu l-a cunoscut niciodată personal. Spera să cîştige alegerile primare din mai şi apoi să candideze din nou în noiembrie.

• Nu voi da înapoi de la nici un fel de responsabilitate faţă de tine şi Mandy, cît timp sînteţi în recuperare, dar faptul de a ajunge în Congres este ceea ce am pregătit toată viaţa mea. Nu doresc să mai aştept încă şase ani, nici nu doresc să pierd momentul la care am lucrat foarte mult. Trebuie să o fac acum. După ce îşi consultă ceasul, spuse: Acum e bine să trec pe la Mandy. l-am promis că-i duc îngheţată. Trebuie s-o ajut să mănînce, ştii cum e, cu mîinile⁷ bandajate şi... spuse privind spre mîinile ei. Astăzi a avut prima şedinţă cu psihologul. Nu este nici o problemă, se grăbi să adauge. Am făcut-o mai mult din precauţie. Nu aş vrea să rămînă traumatizată.

Făcu o pauză, privind-o cu subînţeles.

- De aceea cred că nu este bine acum să vină să te vadă. Ştiu că este crud ce spun, dar bandajele astea o vor speria şi mai mult, Carole. După ce chirurgul îţi reface faţa şi ai să fii din nou cum ai fost, am s-o aduc în vizită. De altfel, acum sînt convins că nici tu nu doreşti s-o vezi.

Avery se lupta din greu să vorbească, dar gura îi era ocupată de tubul pentru oxigen. A auzit-o pe soră spunînd că inhalarea fumului i-a dăunat temporar coardelor vocale. Oricum, nu ar fi putut mişca falca, încerca să transmită neliniştea ei prin singurul ochi disponibil. El nu înţelese exact ceea ce dorea ea şi-i puse o mînă consolatoare pe umăr.

- îţi promit că desfigurarea ta este doar temporară, Carole. Doctorul Swayer spune că, de fapt, nouă ni se pare mult mai rău decît este în realitate. Vine puţin mai tîrziu şi îţi va explica procedura. Ştie cum arătai înainte şi garantează că vei arăta la fel după operaţie.

Ea încercă să scuture capul în semn de "nu". Lacrimi de panică şi teamă îi umplură ochiul. O soră veni şi-l îndepărtă.

- Cred că trebuie să o lăsaţi să se odihnească acum, domnule Rutledge. Oricum, trebuie să-i schimb bandajele.

- Sînt la fiica mea.

- Vă vom chema, dacă va fi nevoie, îi spuse sora cu blîndeţe. Oh, era să uit. Au sunat de jos să vă reamintească faptul că bijuteriile doamnei Rutledge sînt depuse în seiful spitalului, le-au scos cînd a fost adusă la urgenţă.

- Mulţumesc, trec pe acolo mai tîrziu.