Universitatea de stat de medicină Şi farmacie „nicolae testemiţanu”

 

Boala Wilson 

Boala  Wilson  (BW)  reprezintă  o  afecţiune  ereditară,  progresivă,  cu  prognostic  grav, 

determinată de tulburări ale metabolismului cuprului, în sensul diminuării excreţiei hepatice de 

cupru, provocată de deficitul de ceruloplasmină, şi are ca rezultat acumularea toxică de metal în 

ficat, creier, cornee, piele, ligamente şi rinichi. 

Epidemiologie.  Patologia  are  o  prevalenţă  relativ  constantă  în  populaţia  generală  de  1:30 

000. În unele regiuni ale lumii prevalenţa poate fi de 1:5 000. 

Etiopatogeneza.  Boala  are  transmitere  autozomal-recesivă.  Genă ATP7B,  situată  pe  braţul 

lung  al  cromozomului  13  (q14-21),  codifică  o  proteină  transportoare  a  cuprului,  care 

functionează ca o pompă, folosind ca sursă de energie ATP. S-au descoperit circa 80 de mutaţii la 

---

34 

 

nivelul  acestei  gene.  Mutaţiile  masive,  care  produc  o  distrucţie  completă  a  genei,  conduc  la 

forme severe de boală, cu apariţia precoce a simptomatologiei, la vârsta de 2-3 ani.  

La  bolnavii  din  cadrul  aceleiaşi  familii  există  aceleaşi  mutaţii.  Boala  apare  în  cazul 

homozigoţilor  (cca  1%  din  populaţie),  heterozigoţii  putând  prezenta  valori  scăzute  ale 

ceruloplasminei serice, dar nu dezvoltă boala şi nu necesită tratament. Legătura apropiată dintre 

locusul  genei  specifice  bolii  Wilson  şi  alţi  indicatori  cunoscuţi  pe  acest  cromozom  13,  face 

posibilă  identificarea  stării  de  purtator,  permiţând  diagnosticul  prenatal  şi,  în  funcţie  de 

complexitatea  mutaţiilor  descoperite,  putându-se  stabili  momentul  optim  pentru  iniţierea 

tratamentului şi eventual terapia genică.   

Defectul  metabolic  în  boala  Wilson  constă  în  imposibilitatea  menţinerii  unei  balanţe 

apropiate de  zero  a cuprului în  organism. Excesul  de cupru, care în  cantităţi mici  este esenţial 

pentru  viaţă,  se  acumulează  din  cauza  lizozomilor  hepatici,  care  blochează  mecanismul  de 

excreţie  al  cuprului  în  bilă,  clivat  catabolic  de  ceruloplasmină. Aceasta  poate  cauza  deficienţa 

ceruloplasminei,  in  vitro,  constatându-se  faptul  că  excesul  de  cupru  inhibă  formarea 

ceruloplasminei din apoceruloplasmină şi cupru.  

Decesul  se  poate  produce  din  cauza  depunerilor  de  cupru  de  la  nivelul  SNC,  provocând 

necroza  neuronilor.  În  rinichi,  depunerile  de  cupru  produc  puţine  modificări  structurale  şi  nu 

alterează în general funcţia renală.  

Nou-nascuţii  au  niveluri  scăzute  de  ceruloplasmină  în  plasmă  şi  concentraţii  hepatice 

crescute de cupru. Fiziologic, în timpul primului an de viaţă aceste valori tind să se normalizeze, 

în timp ce la bolnavii cu BW concentraţia de cupru hepatic rămâne ridicată. Manifestările clinice 

ale  excesului  de  cupru  sunt  totuşi  rare,  înaintea  vârstei  de  5-6  ani,  iar  circa  jumatate  dintre 

pacienţi ramân asimptomatici până la adolescenţă.