Universitatea de stat de medicină Şi farmacie „nicolae testemiţanu”

Manifestările clinice. Copiii cu fenilcetonurie se nasc sănătoşi, dar în primele săptămâni 

după naştere, în legătură cu pătrunderea fenilalaninei în organism cu laptele matern şi  cu lipsa 

totală  sau  parţială  a  fenilalanin-hidroxilazei,  responsabile  de  metabolismul  Phe,  se  dezvoltă 

manifestările clinice precum: 

•  hiperexcitabilitatea; 

•  hiperreflexia; 

•  mărirea tonusului muscular; 

•  tremorul; 

•  convulsiile epileptiforme; 

•  mirosul specific „de şoarece” al urinei; 

•  comportamentul anormal cu episoade de agitaţie, legănatul repetat;  

•  retardul mental,  microcefalia secundară; 

•  retardul creşterii şi dezvoltării; 

•  hipopigmentaţia tegumentelor, părului, irisului. 

Evoluţia bolii este progredientă. 

 

La  heterozigoţi  se  constată  doar  hiperfenilalanilemia  determinată  de  o  dietă  bogată  în 

fenilalanină.  Observaţiile  clinice  au  dovedit  existenţa  indivizilor  heterozigoţi  fără  exprimarea 

clinică a fenilcetonuriei. Diversitatea clinică a maladiei  dovedeşte modificările mutaţionale ale 

moleculei fenilalaninei – 4-hidrohilazei, dar instabilitatea moleculei şi insuficienţa producerii ei 

hepatice împiedică apariţia mutaţiilor la nivelul succesiunii aminoacizilor şi a caracterelor fizico-

chimice enzimatice. 

 

Studiul aprofundat al fenilcetonuriei a condus la descoperirea genocopiilor formei clasice, 

care sunt determinate de mutaţii genice ale altor formaţiuni ce participă la oxidarea fenilalaninei 

ca:  dihidropteridinreductaza  şi  dihidrofolatreductaza.  Aceşti  doi  fermenţi  sunt  necesari  pentru 

funcţionarea normală a cofactorilor necesari BH2 şi BH4. Insuficienţa BH4 blochează oxidarea 

fenilalaninei. Prin urmare, se poate aştepta dezvoltarea formelor asemănătoare formei clasice de 

---

33 

 

fenilcetonurie,  acestea  fiind  forme  grave,  dietorezistente,  sensibile  numai  la  tratamentul  cu 

cofactorul BH4. 

 

Diagnosticul  se  bazează  pe  manifestările  clinice  şi  în  baza  rezultatelor  analizelor 

biochimice ale sângelui sau urinei. Testul de screening neonatal (testul Guthrie) poate depista la 

naştere copiii afectaţi cu fenilcetonurie. La a 3-a – a 5-a zi de viaţă a nou-născutului se înţeapă 

călcâiul cu un ac steril şi două picături de sânge se aplică pe o hârtie specială care va fi testată în 

laborator  pentru  concentraţia  fenilalaninei.  Rezultatul  pozitiv  este  trimis  părinţilor  în  două 

săptămâni de la naştere. Diagnosticul precoce al fenilcetonuriei şi tratamentul profilactic (dieta) 

stopează  evoluţia  clinică  a  maladiei.  Diagnosticarea  prenatală  prin  testul  genetic  molecular 

(identificarea mutaţiei în gena PHA de pe cromozomul 12) este posibilă atunci când se cunoaşte 

mutaţia la părinţi. La 16 saptamâni de sarcină se efectuează amniocenteza (puncţionarea sacului 

amniotic) cu extragerea de lichid amniotic care va fi folosit la izolarea ADN-ului fetal. ADN-ul 

fetal este analizat pentru mutaţii în genele PHA de pe cei doi cromozomi 12.