Introducere

Uşor - VEMS peste 70 %, PEF (flux expirator maxim de vârf) 80 %; variabilitatea PEF sub 20 %,

Moderat - VEMS între 45-70 %, PEF 60-80 %, variabilitatea PEF 20-30 %;

Sever - VEMS mai mic de 50 %, PEF mai mic de 60 %, variabilitatea PEF 20-30 %.

Funcţia pulmonară: după bronhodilatatoare PEF (flux expirator maxim de vârf) se normalizează pentru uşor şi moderat şi rămâne sub normal pentru sever.
Pentru aprecierea reversibilităţii obstrucţiei aplicăm:

• 
  test de bronhodilatare, (inhalare de cortizon) – în sindromul de obstrucţie bronhică;
  
• 
  test de provocare (administrare de bronhoconstrictoare: Metacholină) – este riscant şi îl aplicăm la cei cu VEMS şi PEF normale. Testul este pozitiv dacă VEMS-ul scade cu 20 %.
  

Diagnosticul diferenţial al astmului – se face faţă de bolile cu dispnee şi wheezing. Nu orice astm este şi astm bronşic. Insuficienţa ventriculară stângă de exemplu dă o formă de astm cardiac.
Evoluţie şi complicaţii.
Astmul bronşic este o afecţiune cronică cu evoluţie imprevizibilă. Vindecarea este rară, posibilă eventual în astmul profesional şi cel infantil.
Astmul cu accese intermitente se tratează doar în timpul crizelor frecvente, în cazul crizele rare nu se tratează. Folosirea cortizonului abuziv determină apariţia complicaţiilor: pneumotorax spontan, pneumomediastinul sau crize severe, ex. insuficienţa respiratorie severă. evoluând cronic până la cord pulmonar cronic.
Tratamentul:
Obiectivele terapiei sunt trei:

1. 
   Controlul manifestărilor acute (criza);
   
2. 
   Prevenirea exacerbărilor;
   
3. 
   Menţinerea funcţiilor pulmonare cât mai aproape de normal.
   

Se aplică:

1. 
   Educarea şi informarea bolnavului;
   
2. 
   Controlul mediului şi “triggerilor” astmatici (acţionează conjugat cu factorii etiopatogeni ce induc astmul);
   
3. 
   Tratamentul farmacologic;
   
4. 
   Imunoterapia.
   

Tratamentul farmacologic:

1. 
   medicaţie bronhodilatatoare,
   
2. 
   medicaţie antiinflamatoare,
   
3. 
   alternative terapeutice.