Introducere



Yüklə 0,78 Mb.
səhifə19/62
tarix09.11.2022
ölçüsü0,78 Mb.
#68226
1   ...   15   16   17   18   19   20   21   22   ...   62
27373442-Kinetoterapia-Respirator

III. Terapia alternativă: Ketotifen (Zadifen), Metotrexat, săruri de aur, Hidroxicloradina.
Imunoterapia este:

  • nespecifică – cu gamaglobuline;

  • specifică – administrarea în doze crescute de alergen – bolnavi sensibili luni de zile, ani de zile – la tineri şi copii.

Se evită: beta blocantele, sedativele, tranchilizantele, mucoliticele inhalatoarele. În cazurile grave se face ventilaţie asistată (intubaţie).
Tratamentul balneofiziokinetoterapeutic:

  • se face speleoterapie, saline la 2/3 din astmul bronşic cronic. Efecte favorabile se obţin la Slănic Prahova, Târgu-Ocna, Ocna Dej.

  • climatoterapia se realizează la munte şi mare, alternativ (altitudini mari unde nu sunt alergeni, peste 800 m).

  • helioterapia se practică pe litoral.

  • Kinetoterapia se va aplica specific în fazele între crize.

Concluzie privind tratamentul pentru diferitele grade de astm:
Treapta 1. Astm uşor – se administrează 2 agonişti inhalatori la nevoie dar nu mai mult de 3-4x/săptămână, iar înaintea efortului fizic sau la expunere la un alergen cunoscut se administrează 2 agonişti sau Cromoglican - aerosoli. Dacă este nevoie se poate face şi corticoterapie.
Treapta 2. Astm moderat – se administrează antiinflamatoare inhalaţii. Se va alege din corticosteroizi (Fluticazone, Cromoglicat sau Antileucotriene); se va administra 2 agonişti inhalator dar nu mai mult de 4x/zi.
Treapta 3. Astm moderat necontrolat – se utilizează tratamentul anterior crescând corticosteroizii inhalator + 2 agonişti + Teofilină retard sau 2 agonişti eventual anticolinergice inalatorii – IPR atropina.
Treapta 4. Astm sever – se va administra tot ce este cuprins în treapta 3 plus corticosteroizi oral.


KINETOTERAPIA - OBIECTIVE.



  • Scăderea costului ventilaţiei şi tonifierea musculaturii respiratorii

  • Ameliorarea distribuţiei intrapulmonare a aerului,

  • Egalizarea rapoartelor V/Q,

  • Corectarea schimburilor gazoase şi a gazelor din sânge.

  • Readaptarea la efort.

  • Reinserţia socio-profesională.

  • Îndepărtarea factorilor organici, funcţionali şi psihici, ce sunt sau pot deveni factori de întreţinere sau agravare a deficitului funcţional respirator.

  • Corectarea tuturor condiţiilor de habitat, de muncă, a deprinderilor, a tuturor influenţelor exterioare ce reprezintă conjuncturi determinante sau agravante pentru evoluţia bolii. În această categorie intră:

  • fumatul

  • tipul muncii

  • regimul de viaţă

  • alimentaţia

  • prevenirea bolilor intercurente mai ales a virozelor

  • evitarea alergenilor.



ALGORITM DE ABORDARE KINETICĂ.


În faza de criză.

  • posturare într-o postură relaxantă şi facilitatoare a respiraţiei cât mai adecvată;

  • dezobstrucţie bronşică prin drenaj adaptat;

  • relaxarea musculaturii expiratorii, facilitarea expectoraţiei, reducerea tusei iritative,

  • creşterea circulaţiei pulmonare prin masajul reflex al ţesutului conjunctiv sau masajul segmentar pe zonele C3 – C8; D1 – D9 şi zonele intercostale 6 – 9;

  • controlul şi coordonarea respiraţiei – inspiruri lente, profunde cu apnee scurtă postinspiratorie, expiruri prelungite, fără efort, aerul dirijat printre buzele strânse. Mişcările abdomenului (respiraţia diafragmatică) vor fi amplificate.

Pentru efecte spasmolitice şi antiinflamatorii bronhice (edem – congestie – secreţie) se pot utiliza următoarele procedee fizicale:

  • Ultrasunet – aplicat paravertebral între D1 – D10 (0,2W/cm², 3 min. +3 min), intercostal spaţiile 6 – 7 şi 7 – 8 (0,4W/ cm² câte 2 min. pe fiecare hemitorace şi subclavicular 0,2W/cm² câte 30 sec. stânga/dreapta.

  • Băi ascendente Haufe pe membre superioare şi/sau inferioare;

  • Proceduri calde: cataplasmă, unde scurte, împachetări la trunchi etc.

  • Ultraviolete în doza eritem pe torace.



Între crize.

  • învăţarea şi utilizarea unor posturi

  • relaxante şi facilitatoare ale respiraţiei din decubit, aşezat şi ortostatism,

  • de drenaj bronhic,

  • învăţarea drenajului şi autodrenajului;

  • învăţarea unei tuse corecte;

  • învăţarea unor modalităţi de reeducare a respiraţiei;

  • învăţarea unor programe de exerciţii pentru corectarea diferitelor deficite musculoscheletale;

  • învăţarea unor modalităţi de creştere a capacităţii de efort.



2. DISFUNCŢIE VENTILATORIE RESTRICTIVĂ (DVR).

Spre deosebire de disfuncţia ventilatorie obstructivă (DVO), în care deficitul era determinat de obstacolul în calea fluxului de aer prin căi, în timp ce capacitatea de ampliaţie a sistemului toracoplumonar era normală, în disfuncţia ventilatorie restrictivă (DVR) este afectată tocmai această ampliaţie maximă a sistemului, căile aeriene fiind libere. Deci în DVR, testele rezistenţei la flux vor fi teoretic normale (de ex. VEMS) în timp ce volumul maxim mobilizabil (CV) va fi mai mic decât valoarea standard. De asemenea, din acelaşi motiv, va scădea şi (ventilaţia maximă) Vmx denotând o diminuare a capacităţii cinematice a sistemului toracopulmonar (Vmx este scăzută şi în sindromul obstructiv).


Orice boală care lezează sau dereglează un etaj al sistemului funcţional cinetic toracopulmonar, îi va afecta într-o măsură mai mare sau mai mică mişcarea, îi va reduce capacitatea ventilatorie, instalând DVR. Există o varietate foarte mare a acestor boli, care, în marea lor majoritate, nu au ca punct comun decât efectul identic asupra ventilaţiei. Cu toate acestea , în clinică rar întâlnim DVR pure, de obicei asociindu-se si DVO, realizând disfuncţii ventilatorii mixte. Au fost descrise o serie de clasificări care încearcă o ordonare logică a acestor boli atât de variate ca etiologie, patogenie şi localizare.



Yüklə 0,78 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   15   16   17   18   19   20   21   22   ...   62




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©azkurs.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin