Introducere

dispneea paroxistică de tip expirator care survine recidivant pe fondul unei evoluţii cronice,

• 
  senzaţie de sufocare, care se instalează brusc, obligând bolnavul să ia poziţia de ortopnee,
  

Criza apare:

• 
  deseori noaptea (tonus vagal) - creşte hiperreactivitatea bronşică, scad catecolaminele.
  

• 
  la expuneri de alergeni specifici, infecţii respiratorii, stress, emoţii psihice, efort.
  

• 
  uneori apare sub formă minimă de scurtă durată sau după efort, alteori poate exista pauze asimptomatice săptămâni sau chiar luni.
  

Factorii favorizanţi: microclimatul – anotimpul umed, aer poluat.
Tabloul clinic:

• 
  accesul poate fi precedat de hidroree nazală,
  
• 
  cianoză de tip central,
  
• 
  toracele pare în inspir permanent, cu hipersonoritate generalizată, auscultator predominând ralurile sibilante în expir,
  
• 
  expirul este prelungit, şuierător (wheezing),
  
• 
  de obicei este vorba de bradipnee, dar polipneea nu este rar întâlnită (polipnee de 20 – 30 respiraţii/min. Dacă creşte peste 30 respiraţii/min apare accesul sever cu evoluţie spre starea de rău astmatic).
  
• 
  ca durată şi severitate, tusea poate dura de la câteva minute, până la accese cu durată de ore,
  
• 
  bolnavii sunt afebrili,
  
• 
  tahicardie 90 – 100 bătăi/min.
  

Fazele crizei de astm:

1. 
   faza dispneică intensă poate dura 1-2 ore;
   
2. 
   faza catarală, când bolnavul începe să tuşească şi să expectoreze o spută mucoasă, grisată (sputa perlată). Auscultator în această fază se poate auzi o mixtură de raluri ronflante, sibilante şi buchete de subcrepitante (“zgomot de porumbar”),
   
3. 
   faza umedă a astmului, zeci de minute cu tuse productivă, şi terminarea accesului progresiv.
   

2. 
   Astmul cronic: este o obstrucţie respiratorie severă, progresivă. Se întâlneşte mai frecvent după 40-50 ani.
   

• 
  prezintă istorie veche,
  
• 
  dispnee de efort,
  
• 
  dispnee minimă în repaus,
  
• 
  accesele de astm sunt severe,
  
• 
  cedează greu la bronhodilatatoare şi/sau corticoizi, pacienţii sunt corticodependenţi,
  
• 
  este greu de diferenţiat de bronşita cronică obstructivă şi de astmul neinfectat.
  

3. 
   Starea de rău astmatic (astm acut grav, status astmaticus): este o formă specială complicată a astmului bronşic, o urgenţă medicală. Are durată minimă de 24 ore, nu răspunde la bronhodilatatoarele administrate corect şi pot apare fenomene de insufucienţă pulmonară gravă cu encefalopatie hipoxică: obnubilare, stupor, comă, cianoză extremă, transpiraţii, tremor, colaps. Se pot instala fenomene de cord pulmonar acut.
   

Factorii precipitanţi sunt infecţiile, medicamentele, etc.
Tabloul clinic:

• 
  dispnee severă;
  
• 
  polipnee peste 30 respiraţii/min.;
  
• 
  vorbirea grea, stare gravă, insomnie;
  
• 
  poziţia preferată de bolnav: aşezat;
  
• 
  tiraj epigastric, supraclavicular, suprasternal;
  
• 
  senzaţie de epuizare, asfixie iminentă;
  
• 
  transpiraţie, cianoză;
  
• 
  lipsesc tusea şi wheezingul.
  
• 
  tahicardie;
  
• 
  HTA reacţională;
  
• 
  colaps cardiorespirator;
  
• 
  hipoxemie severă, hipercapnie, acidoză metabolică.
  
• 
  La auscultaţie nu se aude aproape nimic = silenţiu respirator.
  

Astmul de tip alergic poate fi precedat de:

• 
  alte manifestări alergice ale căilor aeriene: ex. rinită la adulţi;
  
• 
  sau manifestări extra respiratorii la copii, la sugar de ex. urticarie, eczeme etc.
  

Ca tipuri de astm alergic mai frecvente putem aminti:

• 
  Astm indus de aspirină: polipoză nazală, este precedat de rinită cronică cu mulţi ani. Nu răspunde la cortizon.
  
• 
  Astmul în sindromul Churge – Strauss = vasculită alergică.
  
• 
  Aspergiloza bronhopulmonară alergică este dat de aspergilus fumigatus.
  

Explorare paraclinică:
Examenul de spută.

• 
  aceasta este mucoasă, opacă, perlată.
  
• 
  microscopic se observă eozinofile, cristale Charcot-Leyden, spirale Curshma, corpi Creola.
  

Examenul de laborator.

• 
  apare leucocitoză, eozinofilie, creşterea IgE.
  

Radioscopie toracică este normală cu semne de hiperinflaţie pulmonară.
EKG: normal.
Examenul funcţiilor respiratorii: ocupă loc central, Se face atât în accesele de astm, cât şi între crize.

• 
  Se reduce fluxul aerian. Se măsoară VEMS şi PEF (flux expirator maxim de vârf) cu debitmetru de vârf – Peak Flow Meter: valoarea critică este 150 l/min. Variabilitatea este zilnică: dimineaţa/seara, înainte/după bronhodilatatoare. (Variabilitatea normală este aproximativ 10 %). În astmul bronşic este peste 15 % şi merge paralel cu severitatea.
  

[(PEFmax – PEFmin.)/PEFmax]x100 = variabilitate nictemerală a PEF (flux expirator maxim de vârf)
Clasificarea astmului:

•