Obstetrică Şi ginecologie

       
      Scopul studiului aprecierea celei mai veridice metode de diagnostic a IH la gravide. 
       
      Material și metode 
       Studiul  efectuat este de tip prospectiv pe un lot de 70 de gravide, în perioada anilor 2009-
2011 în cadrul IMSP SCM Nr. 1 și  IMSP ICȘDOSM și C. În studiu au fost incluse gravide cu 
HG primar sau recidivant. Diagnosticul de IH s-a stabilit în baza culegerii datelor anamnestice, 
examenului obiectiv și testelor de laborator. Tabloul clinic începe de obicei cu apariția erupțiilor 
herpetice - la a 2-3 zi apar erupţii pe un fon hiperemiat şi edemat: papule, vezicule, pustule care 
ulceriază, apoi apar cruste, cicatrice şi zone hiperpigmentate [2,4].  Testele de laborator au fost 
efectuate  în  cadrul  Laboratorului  Imunologic  și  au  inclus:  RPL  serologică  și  din  epiteliul 

19 
 
canalului cervical, deasemenea determinarea IgM, IgGp și IgGt.  Precucrarea  statistică a datelor 
a fost efectuată în programul Microsoft Excel 2000, prin aprecierea testului de semnificație (t-
Student) și pragului de semnificație (p). 
        
        Rezultate și discuții 
        Conform  datelor  literaturii  de  specialitate  până  la  moment  nu  există  în  diagnosticul  IH  o 
metodă sigură, eficientă şi accesibilă. Medicul specialist stabileşte diagnosticul de herpes genital 
prin colectarea anamnezei, inspecţia vizuală a zonei genitale în cazul în care leziunea este tipică  
sau prin prelevarea unei probe din leziune, în cazul în care este atipică. Infecţia cu virusul Herpes 
Simplex este dificil de diagnosticat între episoadele de reactivare, când nu existaă nici un fel de 
leziuni [7,9].  
        Analiza datelor obţinute ce ţin de vârsta pacientelor  în studiul dat  a fost cuprinsă între 16 şi 
42  ani,  în  mediu  27±1,2  ani,  cu  următoarea  structură:  până  la  20  ani  s-a  apreciat  în  11 
(15,7%±2,15%) cazuri,  21-30 ani – 39 (45,7%±1,95%), 31-40 ani – 14 (20,0%±4,05%)  cazuri, 
iar după 40 de ani – 6  (8,6%±6,05%)  cazuri (p > 0,05). 
       Diagnosticul  de  laborator  este  folosit  pentru  confirmarea  etiologiei  patologiei  apărute  în 
formele  atipice  şi  pentru  diagnostic  diferenţiat  [3,5].  În  studiul  dat  pentru  stabilirea 
diagnosticului  de  HG  s-au  abordat  următoarele  etape:  acuzele,  examenul  obiectiv  pentru 
aprecierea erupţiilor caracteristice şi testele de laborator. 
         Astfel,  pacientele  incluse  în  studiu  acuzau  la  inspecţia  OG  erupţii  herpetice  caracteristice 
HG,  în 100% cazuri, cu diversă localizare (vulvă, perineu, fese şi coapse). 
        Menţionăm  că  a  fost  apreciat  stadiul  de  replicare  virală  prin  detectarea  fragmentelor  de 
ADN al HVS prin metoda molecular genetică, din aşa secrete biologice ca serul şi epiteliul din 
canalul cervical. Am obţinut următoarele rezultate:  reacţii pozitive au fost apreciate serologic în 
9(12,9±4,01%) cazuri și ADN din ţesutul epitelial al canalului cervical pozitiv în 19(27,1±5,31) 
cazuri,  ( p>0,05).  
         La aprecierea statutului imunologic din serul sangvin, prin metoda ELISA au fost constataţi 
Ac antiherpetici, ca rezultat am obținut IgM s-a estimat pozitiv doar în 17(24,3±5,13) cazuri. 
        Având în vedere rezultatele obținute,  PCR serologic pozitiv doar 12,9%, PCR  din epiteliul 
canalului  cervical  pozitiv  în  27,1%,    la  fel  şi  IgM  pozitiv  doar  în  24,3%,    ne-am  propus  să 
întroducem o metodă nouă de diagnostic al IH la gravide prin separarea IgG în precoci şi tardivi, 
deoarece IgG precoci sau pretimpurii se încep a sintetiza de la 3-5 zi a procesului infecţios şi se 
menţin în sânge până la 1 lună, atât cât durează procesul inflamator acut. 
 
Tab.1  Metodele de diagnostic a IH la gravide utilizate în studiu 
 
Metode de diagnostic 
Rezultatul 
examinării 
Prezența 
erupțiilor 
RPL 
serologic 
RPL din 
epiteliul 
cervical 
IgM 
IgGp 
   Abs./% 
   Abs./% 
   Abs./% 
    Abs./% 
    Abs./% 
Pozitiv 
     70 
100,0±0,0 
       9 
12,9±4,01 
      19 
27,1±5,31 
 
       17 
24,3±5,13 
 
       63 
90,0±3,59 
 
Negativ 
      0 
     0% 
       61 
87,1±4,01 
     51 
72,9±5,31 
      53 
61,4±5,82 
       7 
10,0±3,59 
 

20 
 
        Astfel în rezultatul datelor obţinute am constatat că IgGp au fost detectaţi în 90,0% cazuri.  
Pe când IgGt au fost estimaţi în 3(8,6±4,74%) cazuri ( p>0,05) și servesc ca marcheri ai infecţiei 
herpetice subacute sau cronice.  
        Prin urmare aprecierea în  general a IgG anti herpetice este puţin informativ şi ne vorbeşte 
doar de o infectare cu HVS, divizarea IgG antiherpetice în IgG precoci şi tardivi, ne-au permis să 
apreciem stadiul infecţiei herpetice și să confirmăm necesitatea administrării tratamentului. 
        Aşadar  aprecierea  rezultatele  înalte  de  IgGp    în  90,0%    la  gravidele  cu  IH,  ne  permit  să 
constatăm forma de reactivare a infecţiei viral-herpetice şi să afirmăm necesitatea administrării 
tratamentului  deoarece  virusul  se  află  încă  în  stare  de  replicare  şi  este  sensibil  la  tratamentul 
antiviral. 
      
Concluzii 
1.
 
În rezultatul studiului efectuat am divizat IgG în IgGp (precoci) și IgGt (tardivi).  
2.
 
IgGp servesc ca marcheri a IH acute sau în reactivare deoarece se încep a sintetiza din a 3 
zi a procesului inflamator viral și se mențin serologic până la o lună. 
3.
 
La  gravidele  cu  herpes  genital  în  baza  studiului  realizat  s-a  demonstrat  că  cea  mai 
veridică metodă de diagnostic a IH  este metoda imunoenzimatică prin utilizarea truselor 
de tip ELISA cu determinarea  IgGp estimate în 90,0%. 
       
 Bibliografie 
1.
 
Agop  S.  Opţiuni  de  diagnostic  şi  tratament  în  herpesul  genital  la  gravide.  Anale 
ştiinţifice.  USMF  „Nicolae  Testemiţanu”.  Probleme  actuale  ale  sănătăţii  mamei  şi 
copilulii. Chişinău, 2009, vol. 5, p. 111-115.  
2.
 
Burlacu  A.  Algoritmul  de  diagnostic  și  tactica  conduitei  gravidelor  cu  chlamidioză  și 
herpes genital. În: Buletin de perinatologie. Chișinău, 2003, nr. 2. 42-47p. 
3.
 
Gavriliuc  M.,  Casian  M.,  Spânu  C.,  Floca  L.  Infectarea  sistemului  nervos  central  prin 
virusul Herpes simplex: considerații diagnostice și terapeutice. În: Analele științifice ale 
USMF „Nicolae Testemițanu”. Chișinău. 2000. 305-310p. 
4.
 
Орловская  И.  В.  Диагностика  внутриутробной  герпес-вирусной  инфекции  с 
церебралъными нарушениями. Автореф дис. канд. мед. наук. 1995. 
5.
 
Ashley  R.  L.  Laboratory  techiques  in  the  diagnosis  of  herpes  simplex  infection. 
Genitourin. Med. 1993. vol. 69. 174-183p. 
6.
 
Brown Z.A., Wald A., Morrow R. Et al. Effect of serologic status and cesarean delivery 
on  transmission  rates  of  herpes  simplex  virus  from  mother  to  infant.  JAMA.  2003.  vol. 
289. 2204-2208 p. 
7.
 
Enright  A.  M.,  Prober  C.  G.  Neonatal  herpes  infection:  diagnosis,  treatment  and 
prevention. Semin. Neonatal. 2002. vol. 25. 1-13 p. 
8.
 
Ilona  LF.,  Pia  O.,  Marianne  F.  et  al.  Detection  of  herpes  simplex  virus  DNA  in  dried 
blood  spots  marking a retrospective diagnosis  possible. J. Clin. Virol. 2003. vol.26.  39-
48p. 
9.
 
Immergluck  L.C.,  Domowicz  M.S.,  Schwartz  N.B.  Viral  and  cellular  requirements  for 
entry of herpes simplex type 1 into primary neuronal cells. J. Gen. Virol. 1998. vol. 79. 
49-559p. 
 
 
 

21 
 
APRECIEREA UNUI MARCHER NOU A INFECȚIEI HERPETICE CONGENITALE 
PRIN DETERMINAREA LA EXAMENUL HISTOLOGIC A PLACENTEI A 
CELULELOR POLINUCLEATE UNNA 
Silvia Agop, Olga Cernețchi, Virgil Popovici 
Catedra Obstetrică și Ginecologie FECMF “Nicolae Testemițanu” 
 
Summary 
The assessing of a new marker in congenital herpes infection by determining  
the Unna polynuclear cells during placental examination 
It  is  very  hard  to  diagnose  the  congenital  herpes  infection  because  till  our  days  we  do  not 
have any methods  which could help in differentiating the  maternal Ac from the fetal ones, and 
the polymerase chain reaction for the viral DNA sequences is very expensive, inaccessible and it 
requires  serological,  urinal  and  Cerebrospinal  fluid  (CSF)  frequent  repetitions.  This  was  a 
prospective  study  performed  on  a  group  of  140  placentas,  divided  into  the  1st  group  of  study 
with  a  number  of  70  pregnant  women  who  were  infected  with  genital  herpes  during  their 
gestation period, and the 2nd group which had a number of 70 healthy pregnant women. During 
this study there was carried a histological examination of the placenta and were found the Unna 
polynuclear cells, which are specific just for the Herpes simplex virus and they serve as markers 
in the congenital herpes infection.  
 
      Rezumat 
      Infecția herpetică congenitală este dificil de diagnosticat, deoarece până la moment nu există 
metode  de  a  diferenția  Ac  materni  de  cei  fetali,  iar  reacția  de  polimerizare  în  lanț  pentru 
aprecierea fragmentelor de ADN viral este costisitoare, neaccesibilă și necesită repetări frecvente 
atât serologice, urinare și a lichidului cefalorahidian. Studiul efectuat a fost de tip prospectiv pe 
un lot de 140 de placente, divizat în lotul Ide studiu ce a cuprins  70 de gravide care au suportat 
herpes  genital  în  timpul  perioadei  de  gestație  și  lotul  II  de  control  alcătuit  din  70  gravide 
sănătoase. În cadrul studiului s-a efectuat examenul histologic a placentei și s-au depistat celulele 
polinucleate Unna, specifice doar pentru virusul herpes simplex și servesc ca marcheri a infecției 
herpetice congenitale. 
       
       Actualitatea  
       Infecţia herpetică reprezintă o problemă acută a obstetricii şi perinatologiei, condiţionată de 
rolul  VHS  în  infectarea  fătului  şi  nou-născutului,  care  ulterior  se  manifestă  prin  probleme 
neurologice, somatice şi endocrine la noi – născuţi, sugari şi copii  de vârstă preşcolară [2].  
       Familia  Herpetoviridae  inclusiv  VHS,  ocupă  locul  doi  după  teratogenitate,  pe  primul  fiind 
virusul rubeolei [2]. 
       Rata transmiterii materno-fetale a HVS de la mama cu infecţie herpetică primară şi recurentă 
în sarcină este de 1,4-32% [1,2].  Procentul nou-născutilor cu Ac la HVS variază de la 40-90% în 
dependenţă de cantitatea Ac la mamă care trec bariera placentară. Cantitatea Ac se micşorează în 
primele luni după naştere, dar la vârsta de la 6 luni până la un an titrul scade brusc [1,3]. 
       În majoritatea cazurilor, fătul este infectat în timpul viremiilor, prin pasajul transplacentar al 
HVS sau prin  continuitate pe  cale  ascendentă de la secreţiile cervicale.  Transmiterea materno-
fetală a HVS se poate produce pe tot parcursul perioadei de gestație. Peste 2-3 săptîmâni de la 
infectare  va  urma  viremia  fetală,  apoi  viruria  şi  viramnia.  Consecinţe  mai  grave  va  avea 
infectarea în prima jumătate a sarcinei, cu implicarea sistemului nervos central al fătului, ceea ce 
se va manifesta prin retard mintal, tetraplegie spastică şi dereglări oftalmice [1,4]. 
      Infectarea  perinatală  cu  HVS  se  realizează  în  timpul  naşterii  prin  secreţii  cervicale  şi 
postpartum  prin  laptele  matern  şi  are  consecinţe  negative  asupra  dezvoltării  neuropsihice 

22 
 
ulterioară  a  copiilor  [4,6].    Infectarea  fătului  mai  frecvent  se  înregistrează  în  infecţie  herpetică 
genitală cronică cu evoluţie atipică şi asimptomatică [2,6]. 
       Infecţia  herpetică  intrauterină  după  Cudaşov  H.  I.  (1994),  este  una  din  cauzele  ce  duce  la 
mortalitate  şi  morbiditate  perinatală,  invalidizare  în  rezultatul  paraliziei  cerebrale  infantile  şi 
epilepsiei. 
       Datorită  tropismului  VHS  faţă  de  ţesutul  nervos,  conform  autorilor  A.F.  Puhner,  V.  I. 
Cozlova  (2003),  infectarea  fătului  se  poate  solda  cu  apariţia  de:  hidrocefalie,  microcefalie, 
dilatare de ventricole şi atrofia substanţei cenuşii. 
        Herpesul genital poate condiţiona întreruperea intempestivă a sarcinei, apariţia anomaliilor 
de  dezvoltare  şi  decurge  malign  pe  fonul  stării  de  imunodeficit  fiziologic  a  nou-născutului, 
achiziţionând forme severe a bolii ce au ca final decesul sau invalidizarea fătului [2,6]. 
        Infecţia ascendentă din colul uterin se asociază cu reproducerea şi acumularea virusului în 
lichidul  amniotic  şi  se  manifestă  prin  polihidramnioză,  retard  de  creştere  intrauterină,  sindrom 
edematic,  prematuritate,  însă  afectarea  fătului  poartă  un  caracter  mai  slab  pronunţat  faţă  de 
infectarea transplacentară [2,5]. 
        Formele clinice a infecţiei herpetice la făt sunt: localizată tegumentară, se întâlneşte la noi- 
născuţi  în  0,5%,  localizată  cu  afectarea  SNC  care  se  manifestă  prin  -  encefalită, 
ventriculomegalie, hidrocefalie, chisturi cerebrale, microcefalie, atrofia substanţei cenuşii, glioză, 
incidenţa este de 35%, letalitatea pe fon de tratament este 25%, cu tratament 15%  şi diseminată 
manifestată prin sepsis – letalitatea fără tratament este 90%, cu tratament 57% [2,3].  
      Diagnosticul  clinic  al  infecţiei  herpetice  la  copii  impune  colectarea  minuţioasă  a 
anamnesticului  bolii  şi  evoluția  sarcinei  prin  aprecierea  frecvenței  recidivelor  herpetice, 
examenul  de  laborator  a  urinei,  sângelui  şi  salivei  copilului  prin  PCR  şi  IgM,    în  consiliu  cu 
pediatrul, infecţionistul şi neurologul [6].  
       Cercetările histologice a placentelor colectate de la gravidele cu infecţie herpetică, au permis 
de a determina modificări inflamatorii ca: deciduita,  placentita, amnionita şi vilozita [3,4]. 
        În  pofida  informaţiilor  prezentate  anterior,  precum  că  imunitatea  maternă  preexistentă  (Ac 
antiherpetici)  ar  reduce  substanţial  transmiterea  transplacentară  şi  severitatea  infecţiei 
congenitale  cu HVS la nou-născuţi nu a influenţat semnificativ consecinţele infecţiei neonatale 
[6]. 
       În  ultimii  ani,  unul  dintre  subiectele  cele  mai  discutate  în  managementul  infecţiei 
congenitale  cu  HVS  este  descoperirea  unor  marcheri  (virusologici,  imunologici  sau  imagistici) 
cu  semnificaţie  pronostică  pentru  evoluţia  IH  şi  dezvoltarea  sechelelor  tardive.  Acest  lucru  ar 
oferi o serie de avantaje, inclusiv consilierea corespunzătoare a mamei şi punerea în aplicare a 
unor  intervenţii  promte  pentru  copii  cu  risc  major  de  handicap.  Pacienţii  ar  putea  fi,  de 
asemenea,  repartizați  în  funcţie  de  riscul  de  sechele  neurologice,  prioritizânduse  tactica  de 
tratament antiviral. Astfel, s-a constatat că unele modificări imunologice, calcinate intracerebrale 
şi ventriculomegalie care pot servi ca marcheri pronostici pentru sechele neurologice tardive. 
   
      Scopul  studiului  depistarea  în  placentă  prin  intermediul  examenului  histologic,  a  celulelor 
polinucleate  Unna  specifice  doar  pentru  HVS,  ce  vor  servi  ca  marcher  a  infecției  herpetice 
congenitale.  
 
       Material și metode 
       Studiul de tip prospectv a fost efectuat  pe un lot de 140 de gravide, divizat în două loturi - I 
de studiu alcătuit  din  70 de gravide ce au suportat  infecție herpetică pe  parcursul  perioadei  de 
gestație și lotul II de control a cuprins 70 de gravide sănătoase. După naștere sau colectat anexele 
fetale  ce  au  fost  supuse  examenului  histologic  pentru  aprecierea  celulelor  polinucleate  Unna. 
Studiul  s-a  realizat  în  perioada  anilor  2009-2011  în  cadrul  IMSP  ICȘDOM  și  C  secția 

23 
 
morfopatologie.   Precucrarea  statistică a datelor  a fost efectuată în  programul Microsoft  Excel 
2000, prin aprecierea testului de semnificație (t-Student) și pragului de semnificație (p). 
       
       Rezultate și discuții 
       Explorările  histopatologice    au  pus  în  evidenţă  o  gamă  largă  de  modificări  din  partea 
componentelor structural-funcţionale ale placentelor şi anexelor cu implicaţia acestora în divers 
raport.  În  cadrul  examinărilor  histopatologice  uzuale  modificări  lezionale  cu  implicaţii  a 
elementelor  corionului vilar, spaţiilor  interviloase, membranelor deciduale bazale şi parietale s-
au  depistat  în  ambele  loturi,  în  lotul  I  în  12  (34,3±8,02%)  cazuri,  comparativ  cu  lotul  II  în 
3(4,3±2,42%) cazuri (p<0,05).  
       Analiza  histologică  a  relevat  modificări  cu  caracter  inflamator    în  placentă    în  lotul  I  s-au 
estimt  10(28,6±5,67%) cazuri și lotul  II în 5(14,3±5,92%) cazuri. După localizarea procesului 
inflamator  în  țesuturile  placentei  s-a  apreciat  deciduită  bazală  la    16,12±6,22%  în  sublotul  I 
comparativ cu nici un caz  în lotul II (p>0,05). Deciduita parietală a fost depistată în 19,1±6,64% 
în    lotul  I,  comparativ  cu  lotul  II  unde  nu  a  fost  depistată  (p>0,05).  Frecvența  velozitei  și 
intervelozitei a fost estimată în 23,5±7,17% în lotul I comparativ cu 8,2±4,64% lotul II,  ceea ce 
confirmă lezarea mai profundă pe cale hematogenă a corionului vilar, (p<0,05).  
       De  asemenea  în  cadrul  cercetării  histologice  a  fost  apreciate  procese  inflamatorii  celulare 
limfocitare  estimate în lotul II în 5(14,3±5,92%) cazuri, comparativ cu 13(37,1±8,17%) cazuri în 
lotul  I,  aceste  manifestări  sunt  caracteristice  pentru  un  proces  inflamator  viral,  (p<0,05, 
p<0,001). 
       Printre cele mai frecvente modificări circulatorii constatate au fost pseudoinfarctele, care s-
au apreciat în 20(28,6±5,40%) cazuri în lotul  I, comparativ cu 3(4,3±2,42%) cazuri în lotul de 
control.  Altă modificare circulatorie estimată a fost apoplexia zonală cu microdecolări precoce, 
ce  a  fost  identificată  în  19(54,3±8,42%)  cazuri  în  lotul  I  și  doar  1(1,4±1,40%)  caz  în  lotul  II. 
Deasemnea  s-au  depistat  hemoragii  și  trombi  interviloși  în  vase  în    10(28,6±7,64%)  cazuri  în 
lotul I și 2(2,9±2,01%) cazuri în lotul II, (p<0,05). 
      Modificări  involutiv-distrofice  manifestate  prin    calcinoză  și  fibroză  micro-macrofocală 
zonală  sau  dispersă  s-au  estimat  în  26(18,6±3,29%)  cazuri  din  loturile  studiate,  din  ele  pentru 
lotul  I corespund 20(51,9±8,45 cazuri, comparativ cu  6(17,1±6,36%)  cazuri  în  lotul  de control 
(p<0,001).   
  
 
 
 
 
 
 
.  
 
 
 
 
 
 
 
 
Fig.1.  Endovasculite    de  origine  virală  în  pars  decidua  bazalis.  Proliferarea  endoteliului, 
polimorfism  nucleo-citoplasmatic    tip-  gigantocelular  (celule  Unna).  Histopreparat.  Coloraţie 
hematoxilin-eozină  × 400. 

24 
 
Destul de frecvent s-au depistat diverse ectazii vasculare la nivelul corionului vilar, zone  cu 
reducerea  spaţiilor  interviloare,  persistarea  unor  grupuri  de  vilozităţi  imature  cu  o  ramificaţie 
asimetrică a corionului vilar estimate în 28(20,0±3,38%) cazuri, în lotul de studiu,  comparativ 
cu 3(4,3±2,42%) cazuri în lotul de control, (p<0,01, p<0,001). 
Un  moment  testat  în  studiile  microscopice  a  fost  procesele  proliferativ  compensatorii 
manifestate  histologic  prin    proliferarea  sincițiului  și  angiomatoza  capilară  care  s-a  apreciat  în 
9(25,7±7,39%) în lotul I, (p>0,05) și nici un caz în lotul II de control, (p>0,05). 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Fig.2. Vilozită infiltrativ-productivă  -150.  Infiltrat din limfocite, fibroblaste,  polimorfism  
nucleo-citoplasmatic tip-gigantocelular (celule Unna)  în zona subepitelială a vilozităţilor coriale.  
   
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Fig.3.  Intervileită,  vileită  cu  neoformarea  simplaştilor  celulari  polinucleari  (celule  Unna).     
Coloraţie hematoxilin-eozină  × 200. 

25 
 
Un moment oportun al studiului efectuat a fost aprecierea  polimorfismului celular a virusul  
herpetic. Polimorfismul celular necleo-citoplasmatic tip-gigantocelular este specific doar pentru 
IH. Acestea reprezintă așa numitele celule polinucleate, după autor Unna. Celulele Unna cel mai 
frecvent  sunt  depistate  în  endoteliocitele  vaselor  din    pars  decidua  bazalis  și  reprezintă  celule 
infectate cu HVS în diferite faze de replicare ele devin polinucleate.  
Infecția herpetică congenitală este extrem de dificil de diagnosticat deoarece până la moment 
nu  există  tehnici  de  a  diferencia  Ac  materni  de  Ac  fetali,    iar  PCR  este  costisitoare  ,  necesită 
repetări frecvente deoarece perioada de replicare virală herpetică durează în mediu 10 zile și des 
sunt  estimate  rezultate  fals  negative.  Aceste  celule  polinucleate  Unna  ne  servesc  ca  criteriu  în 
diagnosticul IH congenitale, estimând infectarea hematogenă cu HVS a anexelor fetale. În cadrul 
studiului celulele Unna au fost apreciate în 12(34,29±8,02%) cazuri în lotul I  comparativ cu  nici 
un caz în lotul de control (p<0,001). 
        Ulterior  vor  fi  prezentate  imaginile  examenului  histologic  a  placentei  ce  relatează 
modificările  inflamatorii,  involutiv-distrofice,  proliferativ-compensatorii  și  circulatorii, 
deasemenea celulele polinucleate Unna, marcher de diagnostic a IH congenitale. 
 
Concluzii 
1.
 
Examenul  complex  morfopatologic  aplicat  a  stabilit  frecvenţa  majoră  a  leziunilor  de 
origine inflamatore şi discirculatorii de divers grad de activitate cu implicaţii considerabile 
ale  componentelor  structural-arhitectoniale  şi  funcţionale  ale  placentelor    ce  pledează 
destul de semnificativ pentru coexistenţa acestora  în caz de IH la mamă. 
2.
 
Studiul  histologic  complex  ne-a  permis  să  apreciem  celulele  polinucleate  Unna,  specifice 
doar pentru IH și ne servesc ca marcher a IH congenitale.