Vector european

 
THE IMPORTANCE OF TIME MANAGEMENT IN THE MANAGEMENT ACTIVITY OF THE 
EDUCATIONAL INSTITUTIONS 
 
MANEA Nela,  
Dr. Clinical Psychologist, 
Constanta, Romania, 
[e-mail]
 
 
SUMMARY 
Among  the  revolutions  that  took  place  in  the  twentieth  century,  one  of  the  most  important  was  the  managerial 
revolution. It is during this period that management was established as a separate domain, developing intensely and at 
present. 
Currently, in all developed countries, more attention is paid to the training of professional managers, because "the 
task of the manager is to be more and more efficient". The necessity of professionalizing the managerial activity in the 
field of education was realized in the West during the 60-70 years of the twentieth century. 
         Key words: Manager, education, activity. 
 
Activând  într-o  lume  dinamic  transformatoare,  care 
înaintează cerinţe tot mai mari, managerul din instituţia 
de  învăţământ  extraşcolar  trebuie  să  fie  competent  în 
diverse domenii pentru a face faţă cerinţelor, indiferent 
de  problemele  şi  obstacolele  care  le  înfruntă.  Probabil, 
cea mai mare problemă cu care ne confruntăm cu toţi la 
serviciu o reprezintă faptul că nu avem suficient timp să 
realizăm  calitativ  tot  ceea  ce  ne-am  preconizat.  
Indiferent  cât  de  bine  am  încerca  să  ne  organizăm 
timpul,  se  pare  că  niciodată  nu  avem  timp  suficient  să 
realizăm tot ceea ce ne-am propus.   
O  calitate  pe  care  o  au  în  comun  toţi  oamenii  de 
succes  este  următoarea:  toţi  aceştia  sunt  foarte  buni 
manageri  ai  timpului.  Ştiu  cum  să-şi  folosească  timpul 
la  maxim,  aplică  zilnic  tehnici  de  creştere  a 
productivităţii,  devenind  astfel  mult  mai  eficienţi  şi 
realizând într-o lună cât alţii într-un an. În foarte multe 
instituţii  de  învățământ  de  la  noi  din  ţară,  nu  se 
conturează, din păcate, niciun fel de cultură a timpului. 
Coexistă diverse opinii sau credinţe despre cum trebuie 
administrat  timpul,  iar  angajaţii  tind  sa  se  supună 
presiunii  mediului.  Cum  să  devii  mai  productiv  şi  să-ţi 
foloseşti  timpul  mai  eficient,  sunt  probleme  la  ordinea 
de zi
 
 [2]. 
Timpul  reprezintă  o  resursă  importantă  pentru 
fiecare  persoană,  iar  performanţele  fiecăruia  sunt 
condiţionate într-o măsură apreciabilă de timpul pe care 
îl are la dispoziţie şi modul său de gestionare.  
Resursele  temporale  reprezintă  o  resursă  ce 
condiţionează  toate  activităţile  umane  şi  includ  timpul 
de  muncă,  de  învăţare,  de  recreere,  de  odihnă,  de 
realizare a diverselor activităţi.  
Dimensiunea  temporală  este  nu  numai  o  parte 
constitutivă indisociabilă a universului în care trăim, dar 
-  în  raport  cu  nevoile  ce  trebuie  satisfăcute  şi  cu 
activităţile  pe  care  le  realizăm  -  timpul  apare  şi  în 
ipostaza de resursă care condiţionează, dimensionează şi 
limitează aria nevoilor ce pot fi satisfăcute la un moment 
dat, precum şi cantitatea, şi calitatea rezultatelor pe care 
le putem produce. 
Definirea  noţiunii  de  timp  ridică  numeroase 
probleme generate de percepţia diferită pe care o au cei 
din  jurul  nostru  cu  privire  la  acest  subiect.  Conform 
Dicţionarului  explicativ,  timpul  este  o  durată  limitată 
considerată în raport cu utilizarea care i se dă. 
Dintr-o altă viziune timpul este: 
−  resursa  noastră  cea  mai  importantă  pe  care 
trebuie să o folosim din plin; 
−  unica resursă pe care nu o putem mări, odată ce 
este epuizată nu mai poate fi recâștigată.  
Toată  lumea  are  aceeași  ,,cantitate”  de  timp,  tot 
timpul  care  este  disponibil  este  de  24  de  ore  în  fiecare 
zi. Modul în care îl utilizăm este singurul care diferă.  În 
anumite  momente  ale  zilei,  în  anumite  clipe  ale  vieţii 
noastre, timpul pare a trece cu diferite viteze. Când  eşti 
absorbit  în  muncă  sau  când  te  simţi  bine,  timpul  trece 
foarte repede, iar, când eşti frustrat sau plictisit, timpul 
trece greu. 
Cu  toate  că,  în  mod  evident,  timpul  apare  atât  ca 
nevoie (nevoia de timp de muncă, de învăţare, de odihnă, 
nevoia de timp liber etc.), cât şi ca resursă (timp necesar 
oricărei activităţi), el este rareori abordat ca atare, chiar şi 
în  studiile  de  specialitate.  Explicaţia  acestei  ignorări  se 
află, probabil, în faptul că timpul este o dimensiune atât 
de familiară, atât de „naturală” a existenţei noastre, încât 
ipostaza lui de resursă este de la sine înţeleasă.  
În virtutea argumentelor de mai sus, ne propunem să 
menţionăm  câteva  dintre  caracteristicile  timpului  privit 
ca  resursă  şi  consecinţele  ce  decurg  din  acestea  pentru 
activitatea managerului [3]. 
Caracteristicile  timpului  real,  privit  ca  durată  a 
ceva,  ca  timp  al  existenţei  indivizilor,  grupurilor  şi 
societăţii. 
În  primul  rând,  timpul  este  prin  excelenţă  o  resursă 
limitată. Această afirmaţie nu are, după cum s-ar părea, 
caracterul  unei  tautologii,  întrucât  --  deşi  într-adevăr 
orice resursă este limitată -- timpul are, spre deosebire de 
orice altă resursă, o limitare absolută şi independentă de 
procesele  care  îl  „utilizează”.  El  nu  poate  fi  extras  (ca 
un  minereu)  şi  nici  produs  (ca  o  materie  primă),  dar 
rămâne  totuşi  „minereul  şi  materia  primă”  necesare 
oricărei  activităţi  umane.  Orice  activitate  este 

 
147
 
 
consumatoare  de  timp.  Când  limitarea  timpului  devine 
acută  sau  când  cantitatea  de  timp  este  insuficientă, 
deficitul nu poate fi compensat şi nici substituit cu alte 
resurse  sau  cu  alţi  „factori  de  producţie”.  Limitele 
timpului  sunt  absolute  şi  inextensibile.  Nici  chiar  o 
ipotetică „dilatare a timpului” nu ar face din timpul real o 
resursă de mai puţină raritate sau suficientă cantitativ. 
În al doilea rând, timpul este o resursă cu o dinamică 
unidirecţională,  el  se  consumă  ireversibil  şi  într-un 
singur  sens,  neputând  fi  depozitat,  trecut  în  conservare 
sau  recuperat.  Timpul  este  o  resursă  neregenerabilă  şi 
nerecuperabilă, este o resursă care se consumă total, prin 
dezintegrare  completă,  aşa  încât  el  nu  poate  fi  refăcut 
niciodată  în  structura  şi  în  dinamica  în  care  a  fost 
consumat.  Odată  consumat,  timpul  nu  mai  rămâne  nici 
măcar  sub  forma  deşeurilor,  a  reziduurilor  sau  a 
„sterilului”,  aşa  cum  este  cazul  altor  resurse.  Expresia 
„a  recupera  timpul  pierdut”  este  desigur  o  metaforă 
care  se  referă  nu  la  timpul  consumat,  ci  la  rezervele  de 
timp prezent şi viitor, la „timpul care a (mai) rămas” din 
cel  pe  care  l-am  pierdut.  Singurul  mod  în  care  timpul 
lasă urme sunt semnele, produsele, rezultatele bune sau 
rele ale folosirii lui [4]. 
În al treilea rând, timpul este o resursă cu polivalenţă 
maximă.  Practic,  el poate  fi folosit în orice fel, iar orice 
activitate este consumatoare de timp. Din această perspec-
tivă,  timpul  apare  simultan  ca  nevoie  şi  ca  resursă.  Ca 
nevoie,  timpul  are  cel  mai  înalt  grad  de  concurenţă:  în 
raport  cu  nevoia  de  timp  toate  activităţile  sunt 
concurente, aşa încât folosirea timpului pentru o activitate 
înseamnă lipsirea de resurse temporale a tuturor celorlalte 
activităţi. Rezultă că satisfacerea nevoilor de timp, pe de o 
parte, şi alocarea resurselor de timp, pe de altă parte, impun 
o decizie de tipul „ori, ori”, aşa încât utilizarea raţională a 
timpului obligă la a stabili o ordine de prioritate a nevoilor 
ce  trebuie  satisfăcute  şi  a  activităţilor  ce  trebuie 
desfăşurate într-o perioadă de timp dată (limitată). 
În  al  patrulea  rând,  timpul  este  o  resursă  care  se 
autoconsumă, indiferent dacă şi în ce mod este asimilat 
ca resursă a activităţilor umane. Timpul este în raport cu 
viaţa omului (sau invers, viaţa omului este în raport cu 
timpul)  o  resursă  asemănătoare  cu  gazele  care  se 
autoaprind în contact cu aerul, consumându-se de la sine 
şi în mod continuu începând cu primul contact al omului 
(ca individ) sau al societăţilor cu viaţa sau cu existenţa în 
universul  care  ne  este  accesibil.  Timpul  este  singura 
resursă care, pe lângă că este limitată la modul absolut, 
consumul ei nu poate fi oprit sau suspendat.  Timpul ori 
este  folosit  raţional  şi  eficient,  ori  este  irosit  definitiv. 
Consumul  de  timp  nu  este  opţional,  ci  obligatoriu,  iar 
singura cale de acţiune se referă la cum este folosit şi nu 
la dacă este folosit [5]. 
În al cincilea rând, timpul este o resursă cu potenţial 
variabil, valoarea lui de întrebuinţare nefiind aceeaşi în 
diferitele etape ce alcătuiesc durata reală a unei activităţi 
sau programul cronologic al vieţii indivizilor, grupurilor 
şi societăţilor. Timpul, în toate  ipostazele  lui reale  -  ca 
timp  cosmic  (derularea  zilelor,  nopţilor,  lunilor, 
anotimpurilor, anilor etc.), ca timp biologic (ritmicitatea 
funcţiilor organismului, alternanţa somn/veghe, ciclurile 
metabolice, succesiunea fazelor de creştere, maturizare, 
dezvoltare,  a  vârstelor  biologice  etc.),  ca  timp  social 
(orarul activităţilor sociale, programul de lucru, odihnă, 
recreere,  durata  studiilor,  succesiunea  evenimentelor 
sociale  etc.)  -  nu  se  derulează  monoton,  uniform, 
invariabil  şi  nici  nu  are  aceleaşi  posibilităţi  de  a  fi 
folosit.    De  la  orizonturile  mici  de  timp  (succesiunea 
zilnică,  săptămânală,  lunară,  anuală  a  activităţilor 
umane),  până  la  orizonturile  mari  (vârstele  vieţii 
individului, etapele istorice ale societăţilor), timpul are o 
valoare  variabilă,  cu  perioade  favorabile  sau 
nefavorabile, cu momente productive sau neproductive, 
din  care  nu  lipsesc  momentele  unice,  perioadele 
„cruciale”, rare sau irepetabile. 
În  sfârşit,  dar  nu  în  ultimul  rând,  trebuie  să 
menţionăm şi faptul că, sub raport economic, timpul este 
cea  mai  costisitoare  resursă,  iar  această  proprietate 
rezultă  ca  un  corolar  economico-financiar  al  tuturor 
caracteristicilor  timpului  ca  resursă  prezentate  mai  sus. 
Practic, totul se poate măsura în unităţi de timp: produc-
tivitatea,  preţul,  eficienţa,  venitul,  consumul,  gradul  de 
civilizaţie,  diferenţele  de  nivel  de  dezvoltare  dintre 
indivizi  sau  dintre  societăţi.  Nu  numai  că  totul  se  poate 
măsura  în  unităţi  de  timp,  dar  aproape  totul  a  devenit 
măsurabil  în  etalonul  timp,  inclusiv  distanţele 
geografice  (nu  mai  interesează  câţi  kilometri  despart  o 
localitate  de  alta,  ci  în  cât  timp  se  poate  parcurge 
distanţa respectivă) [6]. 
Testele  de  inteligenţă,  probele  de  cunoştinţe, 
examenele  şi  concursurile  sunt  nu  numai  probe  de 
performanţă,  dar  şi  probe  „contra  cronometru”, 
performanţa  însăşi  fiind  definită  în  raport  cu  timpul. 
Este  firesc  deci  ca  timpul,  în toate  ipostazele  lui,  să  fie 
reconsiderat în analizele, evaluările şi proiecţiile privind 
planificarea,  organizarea  şi  evaluarea  activităţilor 
manageriale.  
 
 
Referințe bibliografice: 
1.  Cristea, D., Tratat de psihologie socială. – Bucureşti: Ed. Pro Transilvania, 2001. 
2.  Neculau, A. Educaţia adulţilor. Experienţe româneşti. – Iaşi: Polirom, 2004. 
3.  Ionescu,C. De vorbă cu psihologul. – Bucureşti: Corint, 2010. 
4.  Hayland, M. Reflecţii pentru manageri. – Bucureşti: Editura Rentrop & Straton, 1998. 
5.  Scott, M.  Câştigaţi timp prin gestiunea acestuia. – Frankfurt: Editura  Campus, 1993. 
6.  Nicolescu, I. Management. – Bucureşti: Editura Economică,  1999. 
 
 

 
148 
 
CZU 37.015.3 
ADOLESCENTUL ȘI CONSILIEREA PSIHOPEDAGOGICĂ A ACESTUIA ÎN INSTITUȚIA DE 
ÎNVĂȚĂMÂNT  
MICLEUŞANU Zinaida, 
 doctor în știinţe pedagogice, conf. univ.,  
Universitatea de Studii Europene din Moldova 
 
REZUMAT 
Vârsta  adolescenţei  constituie  una  dintre  cele  mai  fascinante  şi  mai  complexe  tranziţii  din  decursul  unei  vieţi. 
Adolescenţa este o perioadă cu multe probleme de adaptare la realitate, criza de identitate, nonconformismul şi într-o 
anumită măsură, teribilismul adolescenţilor, constituie probleme de care comunitatea trebuie să ţină cont dacă doreşte să 
funcţioneze  adecvat.  Problemele  adolescenţilor  sunt  şi problemele  familiei,  chiar  a  întregii  comunităţi  în  care  aceştia 
trăiesc.  Luând  în  considerație  complexitatea  problemelor  cu  care  se  confruntă  adolescenții  și  familiile  acestora, 
consilierea psihopedagogică  a acestora  devine  indispensabilă.  Consilierea adolescenţilor, în primul rând, are ca scop 
pregătirea adolescentului pentru integrarea optimă în viaţa socială și în profesie. 
 
Cuvinte-cheie: familie, adolescență, educație familială, consiliere, educația copiilor. 
 
 
THE TEEN AND THE PSYCHOPEDAGOGICAL ADVICE OF THIS IN THE EDUCATION INSTITUTE 
 
MICLEUŞANU Zinaida, 
 PhD in pedagogical sciences, associate professor, 
University of European Studies of Moldova 
 
SUMMARY 
Family education and the training of younger generations, through family counseling within the school, are valuable 
and become an indispensable necessity in the process of strengthening and harmonizing family relationships. Thus, the 
school  has  a  new  function,  the  remediation  and  support  of  the  family,  the  realization  of  effective  family  education, 
adjustment  to  the  problems  and  demands  of  the  social  integration  of  the  young  generation.  This  objective  aims  at 
supporting and counseling not only the student but also the family within the educational institution. Collaboration of 
educational agents through the counseling of the pupil and his / her family is a current priority aimed at making the best 
possible use of the family to optimize the child's education and to strengthen family relationships. Children's education 
includes not only their training, but also their counseling to learn effectively and sustainably, thus providing conditions 
conducive to the harmonious formation and development of personality. 
Key words: family, adolescence, family education, counseling, children's education. 
 
Consilierea  eficientă  a  adolescenților  şi  a  familiei 
acestora  în  liceu  vizează  identificarea,  remedierea  şi 
prevenirea problemelor elevilor  din clasele a 10-a până 
în  a  12-a,  cu  vârstă  cuprinsă  între  16  şi  20  de  ani.  Din 
perspectiva  teoriilor,  ce  ţin  de  psihologia  dezvoltării, 
copiii cu vârsta cuprinsă între 16 şi 18 ani se înglobează 
în vârsta adolescenţei. Vârsta adolescenţei se include în 
etapele  dezvoltării  personalităţii  umane  abordate  în 
variatele  cercetări din domeniul psihologiei dezvoltării, 
psihologiei  vârstelor,  psihologiei  generale,  pedagogiei, 
filosofiei etc.  
Cercetătorii Buchanan C. M., Eccles J. S., Becker J. 
B.  caracterizează  vârsta  adolescenţei  din  perspectiva 
factorilor  biologici,  psihologici  şi  sociali,  concomitent 
analizând  influenţa  hormonilor  asupra  trăsăturilor  şi 
comportamentului  adolescenţilor.  Astfel,  ei  remarcă: 
„Din punct de vedere istoric se consideră că majoritatea 
schimbărilor de stare şi comportamentale sunt negative, 
rezultatul  unor  factori  biologici,  în  special  al 
hormonilor...  Mai  recent,  psihologii  au  pus  sub  semnul 
întrebării  atât  caracterul  predominant  al  acestor 
schimbări  negative,  cât  şi  presupusele  rădăcini 
biologice...  Accentul  s-a  mutat  asupra  factorilor 
contextuali/  adică  familie,  şcoală  şi  psihologici/  adică 
stima de sine, orientarea rolului în funcţie de sex”[1, p. 
28].  De  asemenea,  cercetătorii  menţionează  faptul  că 
schimbările  hormonale  produse  la  nivelul  fiziologic  al 
adolescenţilor  pot  influenţa  stima  de  sine,  emoțiile, 
capacităţile  de  concentrare,  relaţionarea  cu  semenii, 
comportamentul,  determinându-i  la  violenţă,  devianţe 
etc. 
Analizând  și  sintetizând  studiile  de  psihopedagogie 
adolescentină, ce vizează abordările privind maturizarea 
personalității,  relațiile  adolescenți  –  părinți,  acțiunea 
educativă  familială  și  școlară,  dificultățile  care  apar  la 
vârsta  dată,  am  ajuns  la  concluzia  că  adolescența 
reprezintă  etapa  conturării  principalelor  structuri 
psihice, a proiectării și construirii liniilor de perspectivă 
ale  vieții,  fiind  considerată  ca  o  perioadă  de  început  a 
formării  fazelor  adulte  de  comportare.  [2;  3;  4;  5;  10 
etc.]  În  consens  cu  sinteza  studiilor  efectuate  asupra 
vârstei date, am elaborat un instrument teoretic, care va 
asigura  conștientizarea  abordărilor  științifice  privind 
adolescența în domeniul științelor educației (Figura 1). 

 
149
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Fig. 1. Esenţa abordărilor ştiinţifice ale maturizării adolescentului 
 
Pentru  consilierea  adolescentului  este  important  să 
înțelegem  procesele  ontologice,  care  pot  fi  urmărite  în 
figura propusă și specificarea realizată de Erikson E. H., 
care menționează că „criza vârstei adolescente”, constă 
în  „Identitate  versus  confuzia  rolului.  Adolescentul 
caută o identitate  personală şi profesională coerentă”. 
[5;  9,  p.  112].  În  cele  ce  urmează,  ne  vom  referi  la 
cercetările mai recente ale vârstei adolescenţilor. 
În  general, vârsta  adolescenţei  constituie  una  dintre 
cele  mai  fascinante  şi  mai  complexe  tranziţii  din 
decursul unei vieţi. Carnegie D. în lucrarea Council on 
Adolescent  Development  (1996)  remarcă  un  aspect 
important,  după  stadiul  sugarului,  adolescenţa  este  cea 
mai  rapidă  perioadă  de  creştere  şi schimbare  fizică. La 
sfârşitul  pubertăţii,  majoritatea  copiilor  s-au  confruntat 
deja  cu  schimbări  hormonale,  au  dobândit  caractere 
sexuale  secundare  şi  au  acumulat  în  greutate  şi  în 
înălţime.  Aceste  schimbări  produc  trecerea  la  un 
organism  matur,  cu  capacităţi  fizice  şi  reproductive, 
precum şi cu un aspect exterior pe măsură. Este un fapt 
unanim  recunoscut  că  adolescenţii  se  confruntă  cu 
numeroase  provocări  sociale  şi  emoţionale,  anume 
atunci  când  traversează  faza  dintre  copilărie  şi 
maturitate.  În  măsura  în  care  corpul  copilului  şi  a 
adolescentului se dezvoltă, individul nu trebuie doar să 
se adapteze înfăţişării schimbate şi sentimentelor legate 
de  acestea,  ci  trebuie  să  facă  faţă  şi  reacţiilor  celorlalţi 
faţă  de  corpul  lor  aflat  în  schimbare  [1,  p.  46  -  47]. 
Schimbările fizice în perioada adolescenţei sunt radicale 
şi, în plus, imprevizibile, în sensul că rezultatul specific 
final  al  acestora  este  necunoscut  (de  exemplu,  posibila 
mărime a sânilor cuiva, înălţimea etc.) Pe lângă aceasta, 
oamenii  reacţionează  la  schimbările  fizice  ale 
adolescenţilor.  Atunci,  când  adolescenţii  arată  mai 
maturi,  sunt  trataţi  de  către  adulţi  şi  de  către  ceilalţi 
adolescenţi  mai  mult  ca  adulţi  (de  exemplu,  părinţii, 
cadrele  didactice).  Impactul  psihologic,  pe  lângă 
schimbările hormonale asociate adolescenţei, reprezintă 
un  domeniu  de  interes  în  studiul  dezvoltării 
adolescentului  până  în  prezent  [Apud  1,  57]. 
Adolescenţa  este  o  perioadă  cu  multe  probleme  de 
adaptare 
la 
realitate. 
Criza 
de 
identitate, 
Abordarea biogenetică 
•  Pune la bază procesele dezvoltării biologice 
•  Procesele psihice şi sociale sunt o manifestare a dezvoltării biologice.(Hall St.) 
•  La  baza  dezvoltării  personalităţii  adolescentului  se  află  tipul  biologic  al  individului/  psihologia  constituţională. 
(Kretschmer E.) 
•  Maturizarea omului este programată biologic, se desfăşoară pe etape şi faze delimitate de crize. (Kroh O., Werner 
H.) 
Abordarea psihoanalitică 
• 
Perioada maturizării sexuale şi începutul maturizării se caracterizează prin eliberarea unei cantităţi enorme de energie 
libido  sub  influința  căreia  cade  tânărul  ce  se  învaţă  treptat  a  dirija  această  forţă.  Ca  urmare,  se  declanşează 
mecanismele  de  securizare  la  nivelul  subconştientului,  care  acţionează  asupra  relaţiilor  adolescentului  cu  adulţii. 
(Freud S.) 
• 
Adaptarea funcţiilor Eu-lui (a personalităţii) la instincte, ceea ce contribuie la echilibrarea şi dirijarea acestora. (Blos 
P., Freud A.,Haan N.) 
Abordarea sociogenetică 
• 
Explică caracterul  psihicului  adolescentului, pornind de la structurile societăţii/ modul de socializare, tipul  relaţiilor 
interumane şi modelele familiale. 
• 
Comportamentul şi dezvoltarea omului este determinată de factorii de personalitate şi particularităţile mediului social 
– teoria câmpului.(Lewin K.) 
• 
Maturizarea constă în formarea unui repertoriu de roluri sociale.(Eeder G.) 
• 
Asupra  formării  personalităţii  umane  influenţează  diverse  niveluri  ale  sistemelor  ecologice:  microsistemul  (familia, 
şcoala),  miezosistemul  (corelaţia  între  familie  şi  şcoală),  exosistemul  (instituţiile  statale)  şi  macrosistemul  (normele 
culturii, ideologia etc.). (Bronfenbrenner U.) 
Abordarea psihogenetică 
• 
Accentuarea dezvoltării psihice propriu-zise a individului. 
• 
Dezvoltarea psihică se manifestă prin apariţia unor noi fenomene şi însuşiri psihice ce completează şi diversifică etapa 
precedentă, dând naştere alteia, mai superioare. 
• 
Se formează în adolescenţă identitatea psihologică a personalităţii/ simţul individualităţii, se conturează imaginea Eu-
lui; se disting rolurile sociale etc. (Erikson E. H.; Л. С. Выготский; Spranger Ed.; Thomae H.; БожовичЛ. И. etc.) 

 
150 
 
nonconformismul şi într-o anumită măsură, teribilismul 
adolescenţilor, constituie probleme de care comunitatea 
trebuie să ţină cont, dacă doreşte să funcţioneze adecvat. 
Problemele  adolescenţilor  sunt  şi  problemele  familiei, 
chiar  a  întregii  comunităţi  în  care  aceştia  trăiesc.  De 
aceea, consilierea adolescenţilor, în primul rând, are ca 
scop pregătirea adolescentului pentru integrarea optimă 
în viaţa socială și în profesie etc. [6,  p. 100]. Luând în 
considerație  cele  expuse  anterior  și  având  temei 
literatura  de  specialitate,  identificăm  câteva  probleme 
psihoemoţionale  şi  comportamentale  cu  care  se 
confruntă  adolescenţii  (care  au  un  impact  nefavorabil 
asupra  reglării  conduitei  acestuia)  şi  modalităţile  de 
soluţionare a lor în procesul consilierii psihopedagogice.