THE IMPORTANCE OF TIME MANAGEMENT IN THE MANAGEMENT ACTIVITY OF THE
EDUCATIONAL INSTITUTIONS
MANEA Nela,
Dr. Clinical Psychologist,
Constanta, Romania,
Maneanela_psiholog@yahoo.com
SUMMARY
Among the revolutions that took place in the twentieth century, one of the most important was the managerial
revolution. It is during this period that management was established as a separate domain, developing intensely and at
present.
Currently, in all developed countries, more attention is paid to the training of professional managers, because "the
task of the manager is to be more and more efficient". The necessity of professionalizing the managerial activity in the
field of education was realized in the West during the 60-70 years of the twentieth century.
Key words: Manager, education, activity.
Activând într-o lume dinamic transformatoare, care
înaintează cerinţe tot mai mari, managerul din instituţia
de învăţământ extraşcolar trebuie să fie competent în
diverse domenii pentru a face faţă cerinţelor, indiferent
de problemele şi obstacolele care le înfruntă. Probabil,
cea mai mare problemă cu care ne confruntăm cu toţi la
serviciu o reprezintă faptul că nu avem suficient timp să
realizăm calitativ tot ceea ce ne-am preconizat.
Indiferent cât de bine am încerca să ne organizăm
timpul, se pare că niciodată nu avem timp suficient să
realizăm tot ceea ce ne-am propus.
O calitate pe care o au în comun toţi oamenii de
succes este următoarea: toţi aceştia sunt foarte buni
manageri ai timpului. Ştiu cum să-şi folosească timpul
la maxim, aplică zilnic tehnici de creştere a
productivităţii, devenind astfel mult mai eficienţi şi
realizând într-o lună cât alţii într-un an. În foarte multe
instituţii de învățământ de la noi din ţară, nu se
conturează, din păcate, niciun fel de cultură a timpului.
Coexistă diverse opinii sau credinţe despre cum trebuie
administrat timpul, iar angajaţii tind sa se supună
presiunii mediului. Cum să devii mai productiv şi să-ţi
foloseşti timpul mai eficient, sunt probleme la ordinea
de zi
[2].
Timpul reprezintă o resursă importantă pentru
fiecare persoană, iar performanţele fiecăruia sunt
condiţionate într-o măsură apreciabilă de timpul pe care
îl are la dispoziţie şi modul său de gestionare.
Resursele temporale reprezintă o resursă ce
condiţionează toate activităţile umane şi includ timpul
de muncă, de învăţare, de recreere, de odihnă, de
realizare a diverselor activităţi.
Dimensiunea temporală este nu numai o parte
constitutivă indisociabilă a universului în care trăim, dar
- în raport cu nevoile ce trebuie satisfăcute şi cu
activităţile pe care le realizăm - timpul apare şi în
ipostaza de resursă care condiţionează, dimensionează şi
limitează aria nevoilor ce pot fi satisfăcute la un moment
dat, precum şi cantitatea, şi calitatea rezultatelor pe care
le putem produce.
Definirea noţiunii de timp ridică numeroase
probleme generate de percepţia diferită pe care o au cei
din jurul nostru cu privire la acest subiect. Conform
Dicţionarului explicativ, timpul este o durată limitată
considerată în raport cu utilizarea care i se dă.
Dintr-o altă viziune timpul este:
− resursa noastră cea mai importantă pe care
trebuie să o folosim din plin;
− unica resursă pe care nu o putem mări, odată ce
este epuizată nu mai poate fi recâștigată.
Toată lumea are aceeași ,,cantitate” de timp, tot
timpul care este disponibil este de 24 de ore în fiecare
zi. Modul în care îl utilizăm este singurul care diferă. În
anumite momente ale zilei, în anumite clipe ale vieţii
noastre, timpul pare a trece cu diferite viteze. Când eşti
absorbit în muncă sau când te simţi bine, timpul trece
foarte repede, iar, când eşti frustrat sau plictisit, timpul
trece greu.
Cu toate că, în mod evident, timpul apare atât ca
nevoie (nevoia de timp de muncă, de învăţare, de odihnă,
nevoia de timp liber etc.), cât şi ca resursă (timp necesar
oricărei activităţi), el este rareori abordat ca atare, chiar şi
în studiile de specialitate. Explicaţia acestei ignorări se
află, probabil, în faptul că timpul este o dimensiune atât
de familiară, atât de „naturală” a existenţei noastre, încât
ipostaza lui de resursă este de la sine înţeleasă.
În virtutea argumentelor de mai sus, ne propunem să
menţionăm câteva dintre caracteristicile timpului privit
ca resursă şi consecinţele ce decurg din acestea pentru
activitatea managerului [3].
Caracteristicile timpului real, privit ca durată a
ceva, ca timp al existenţei indivizilor, grupurilor şi
societăţii.
În primul rând, timpul este prin excelenţă o resursă
limitată. Această afirmaţie nu are, după cum s-ar părea,
caracterul unei tautologii, întrucât -- deşi într-adevăr
orice resursă este limitată -- timpul are, spre deosebire de
orice altă resursă, o limitare absolută şi independentă de
procesele care îl „utilizează”. El nu poate fi extras (ca
un minereu) şi nici produs (ca o materie primă), dar
rămâne totuşi „minereul şi materia primă” necesare
oricărei activităţi umane. Orice activitate este
147
consumatoare de timp. Când limitarea timpului devine
acută sau când cantitatea de timp este insuficientă,
deficitul nu poate fi compensat şi nici substituit cu alte
resurse sau cu alţi „factori de producţie”. Limitele
timpului sunt absolute şi inextensibile. Nici chiar o
ipotetică „dilatare a timpului” nu ar face din timpul real o
resursă de mai puţină raritate sau suficientă cantitativ.
În al doilea rând, timpul este o resursă cu o dinamică
unidirecţională, el se consumă ireversibil şi într-un
singur sens, neputând fi depozitat, trecut în conservare
sau recuperat. Timpul este o resursă neregenerabilă şi
nerecuperabilă, este o resursă care se consumă total, prin
dezintegrare completă, aşa încât el nu poate fi refăcut
niciodată în structura şi în dinamica în care a fost
consumat. Odată consumat, timpul nu mai rămâne nici
măcar sub forma deşeurilor, a reziduurilor sau a
„sterilului”, aşa cum este cazul altor resurse. Expresia
„a recupera timpul pierdut” este desigur o metaforă
care se referă nu la timpul consumat, ci la rezervele de
timp prezent şi viitor, la „timpul care a (mai) rămas” din
cel pe care l-am pierdut. Singurul mod în care timpul
lasă urme sunt semnele, produsele, rezultatele bune sau
rele ale folosirii lui [4].
În al treilea rând, timpul este o resursă cu polivalenţă
maximă. Practic, el poate fi folosit în orice fel, iar orice
activitate este consumatoare de timp. Din această perspec-
tivă, timpul apare simultan ca nevoie şi ca resursă. Ca
nevoie, timpul are cel mai înalt grad de concurenţă: în
raport cu nevoia de timp toate activităţile sunt
concurente, aşa încât folosirea timpului pentru o activitate
înseamnă lipsirea de resurse temporale a tuturor celorlalte
activităţi. Rezultă că satisfacerea nevoilor de timp, pe de o
parte, şi alocarea resurselor de timp, pe de altă parte, impun
o decizie de tipul „ori, ori”, aşa încât utilizarea raţională a
timpului obligă la a stabili o ordine de prioritate a nevoilor
ce trebuie satisfăcute şi a activităţilor ce trebuie
desfăşurate într-o perioadă de timp dată (limitată).
În al patrulea rând, timpul este o resursă care se
autoconsumă, indiferent dacă şi în ce mod este asimilat
ca resursă a activităţilor umane. Timpul este în raport cu
viaţa omului (sau invers, viaţa omului este în raport cu
timpul) o resursă asemănătoare cu gazele care se
autoaprind în contact cu aerul, consumându-se de la sine
şi în mod continuu începând cu primul contact al omului
(ca individ) sau al societăţilor cu viaţa sau cu existenţa în
universul care ne este accesibil. Timpul este singura
resursă care, pe lângă că este limitată la modul absolut,
consumul ei nu poate fi oprit sau suspendat. Timpul ori
este folosit raţional şi eficient, ori este irosit definitiv.
Consumul de timp nu este opţional, ci obligatoriu, iar
singura cale de acţiune se referă la cum este folosit şi nu
la dacă este folosit [5].
În al cincilea rând, timpul este o resursă cu potenţial
variabil, valoarea lui de întrebuinţare nefiind aceeaşi în
diferitele etape ce alcătuiesc durata reală a unei activităţi
sau programul cronologic al vieţii indivizilor, grupurilor
şi societăţilor. Timpul, în toate ipostazele lui reale - ca
timp cosmic (derularea zilelor, nopţilor, lunilor,
anotimpurilor, anilor etc.), ca timp biologic (ritmicitatea
funcţiilor organismului, alternanţa somn/veghe, ciclurile
metabolice, succesiunea fazelor de creştere, maturizare,
dezvoltare, a vârstelor biologice etc.), ca timp social
(orarul activităţilor sociale, programul de lucru, odihnă,
recreere, durata studiilor, succesiunea evenimentelor
sociale etc.) - nu se derulează monoton, uniform,
invariabil şi nici nu are aceleaşi posibilităţi de a fi
folosit. De la orizonturile mici de timp (succesiunea
zilnică, săptămânală, lunară, anuală a activităţilor
umane), până la orizonturile mari (vârstele vieţii
individului, etapele istorice ale societăţilor), timpul are o
valoare variabilă, cu perioade favorabile sau
nefavorabile, cu momente productive sau neproductive,
din care nu lipsesc momentele unice, perioadele
„cruciale”, rare sau irepetabile.
În sfârşit, dar nu în ultimul rând, trebuie să
menţionăm şi faptul că, sub raport economic, timpul este
cea mai costisitoare resursă, iar această proprietate
rezultă ca un corolar economico-financiar al tuturor
caracteristicilor timpului ca resursă prezentate mai sus.
Practic, totul se poate măsura în unităţi de timp: produc-
tivitatea, preţul, eficienţa, venitul, consumul, gradul de
civilizaţie, diferenţele de nivel de dezvoltare dintre
indivizi sau dintre societăţi. Nu numai că totul se poate
măsura în unităţi de timp, dar aproape totul a devenit
măsurabil în etalonul timp, inclusiv distanţele
geografice (nu mai interesează câţi kilometri despart o
localitate de alta, ci în cât timp se poate parcurge
distanţa respectivă) [6].
Testele de inteligenţă, probele de cunoştinţe,
examenele şi concursurile sunt nu numai probe de
performanţă, dar şi probe „contra cronometru”,
performanţa însăşi fiind definită în raport cu timpul.
Este firesc deci ca timpul, în toate ipostazele lui, să fie
reconsiderat în analizele, evaluările şi proiecţiile privind
planificarea, organizarea şi evaluarea activităţilor
manageriale.
Referințe bibliografice:
1. Cristea, D., Tratat de psihologie socială. – Bucureşti: Ed. Pro Transilvania, 2001.
2. Neculau, A. Educaţia adulţilor. Experienţe româneşti. – Iaşi: Polirom, 2004.
3. Ionescu,C. De vorbă cu psihologul. – Bucureşti: Corint, 2010.
4. Hayland, M. Reflecţii pentru manageri. – Bucureşti: Editura Rentrop & Straton, 1998.
5. Scott, M. Câştigaţi timp prin gestiunea acestuia. – Frankfurt: Editura Campus, 1993.
6. Nicolescu, I. Management. – Bucureşti: Editura Economică, 1999.
148
CZU 37.015.3
ADOLESCENTUL ȘI CONSILIEREA PSIHOPEDAGOGICĂ A ACESTUIA ÎN INSTITUȚIA DE
ÎNVĂȚĂMÂNT
MICLEUŞANU Zinaida,
doctor în știinţe pedagogice, conf. univ.,
Universitatea de Studii Europene din Moldova
REZUMAT
Vârsta adolescenţei constituie una dintre cele mai fascinante şi mai complexe tranziţii din decursul unei vieţi.
Adolescenţa este o perioadă cu multe probleme de adaptare la realitate, criza de identitate, nonconformismul şi într-o
anumită măsură, teribilismul adolescenţilor, constituie probleme de care comunitatea trebuie să ţină cont dacă doreşte să
funcţioneze adecvat. Problemele adolescenţilor sunt şi problemele familiei, chiar a întregii comunităţi în care aceştia
trăiesc. Luând în considerație complexitatea problemelor cu care se confruntă adolescenții și familiile acestora,
consilierea psihopedagogică a acestora devine indispensabilă. Consilierea adolescenţilor, în primul rând, are ca scop
pregătirea adolescentului pentru integrarea optimă în viaţa socială și în profesie.
Cuvinte-cheie: familie, adolescență, educație familială, consiliere, educația copiilor .
THE TEEN AND THE PSYCHOPEDAGOGICAL ADVICE OF THIS IN THE EDUCATION INSTITUTE
MICLEUŞANU Zinaida,
PhD in pedagogical sciences, associate professor,
University of European Studies of Moldova
SUMMARY
Family education and the training of younger generations, through family counseling within the school, are valuable
and become an indispensable necessity in the process of strengthening and harmonizing family relationships. Thus, the
school has a new function, the remediation and support of the family, the realization of effective family education,
adjustment to the problems and demands of the social integration of the young generation. This objective aims at
supporting and counseling not only the student but also the family within the educational institution. Collaboration of
educational agents through the counseling of the pupil and his / her family is a current priority aimed at making the best
possible use of the family to optimize the child's education and to strengthen family relationships. Children's education
includes not only their training, but also their counseling to learn effectively and sustainably, thus providing conditions
conducive to the harmonious formation and development of personality.
Key words: family, adolescence, family education, counseling, children's education.
Consilierea eficientă a adolescenților şi a familiei
acestora în liceu vizează identificarea, remedierea şi
prevenirea problemelor elevilor din clasele a 10-a până
în a 12-a, cu vârstă cuprinsă între 16 şi 20 de ani. Din
perspectiva teoriilor, ce ţin de psihologia dezvoltării,
copiii cu vârsta cuprinsă între 16 şi 18 ani se înglobează
în vârsta adolescenţei. Vârsta adolescenţei se include în
etapele dezvoltării personalităţii umane abordate în
variatele cercetări din domeniul psihologiei dezvoltării,
psihologiei vârstelor, psihologiei generale, pedagogiei,
filosofiei etc.
Cercetătorii Buchanan C. M., Eccles J. S., Becker J.
B. caracterizează vârsta adolescenţei din perspectiva
factorilor biologici, psihologici şi sociali, concomitent
analizând influenţa hormonilor asupra trăsăturilor şi
comportamentului adolescenţilor. Astfel, ei remarcă:
„Din punct de vedere istoric se consideră că majoritatea
schimbărilor de stare şi comportamentale sunt negative,
rezultatul unor factori biologici, în special al
hormonilor... Mai recent, psihologii au pus sub semnul
întrebării atât caracterul predominant al acestor
schimbări negative, cât şi presupusele rădăcini
biologice... Accentul s-a mutat asupra factorilor
contextuali/ adică familie, şcoală şi psihologici/ adică
stima de sine, orientarea rolului în funcţie de sex”[1, p.
28]. De asemenea, cercetătorii menţionează faptul că
schimbările hormonale produse la nivelul fiziologic al
adolescenţilor pot influenţa stima de sine, emoțiile,
capacităţile de concentrare, relaţionarea cu semenii,
comportamentul, determinându-i la violenţă, devianţe
etc.
Analizând și sintetizând studiile de psihopedagogie
adolescentină, ce vizează abordările privind maturizarea
personalității, relațiile adolescenți – părinți, acțiunea
educativă familială și școlară, dificultățile care apar la
vârsta dată, am ajuns la concluzia că adolescența
reprezintă etapa conturării principalelor structuri
psihice, a proiectării și construirii liniilor de perspectivă
ale vieții, fiind considerată ca o perioadă de început a
formării fazelor adulte de comportare. [2; 3; 4; 5; 10
etc.] În consens cu sinteza studiilor efectuate asupra
vârstei date, am elaborat un instrument teoretic, care va
asigura conștientizarea abordărilor științifice privind
adolescența în domeniul științelor educației (Figura 1).
149
Fig. 1. Esenţa abordărilor ştiinţifice ale maturizării adolescentului
Pentru consilierea adolescentului este important să
înțelegem procesele ontologice, care pot fi urmărite în
figura propusă și specificarea realizată de Erikson E. H.,
care menționează că „criza vârstei adolescente”, constă
în „Identitate versus confuzia rolului. Adolescentul
caută o identitate personală şi profesională coerentă”.
[5; 9, p. 112]. În cele ce urmează, ne vom referi la
cercetările mai recente ale vârstei adolescenţilor.
În general, vârsta adolescenţei constituie una dintre
cele mai fascinante şi mai complexe tranziţii din
decursul unei vieţi. Carnegie D. în lucrarea Council on
Adolescent Development (1996) remarcă un aspect
important, după stadiul sugarului, adolescenţa este cea
mai rapidă perioadă de creştere şi schimbare fizică. La
sfârşitul pubertăţii, majoritatea copiilor s-au confruntat
deja cu schimbări hormonale, au dobândit caractere
sexuale secundare şi au acumulat în greutate şi în
înălţime. Aceste schimbări produc trecerea la un
organism matur, cu capacităţi fizice şi reproductive,
precum şi cu un aspect exterior pe măsură. Este un fapt
unanim recunoscut că adolescenţii se confruntă cu
numeroase provocări sociale şi emoţionale, anume
atunci când traversează faza dintre copilărie şi
maturitate. În măsura în care corpul copilului şi a
adolescentului se dezvoltă, individul nu trebuie doar să
se adapteze înfăţişării schimbate şi sentimentelor legate
de acestea, ci trebuie să facă faţă şi reacţiilor celorlalţi
faţă de corpul lor aflat în schimbare [1, p. 46 - 47].
Schimbările fizice în perioada adolescenţei sunt radicale
şi, în plus, imprevizibile, în sensul că rezultatul specific
final al acestora este necunoscut (de exemplu, posibila
mărime a sânilor cuiva, înălţimea etc.) Pe lângă aceasta,
oamenii reacţionează la schimbările fizice ale
adolescenţilor. Atunci, când adolescenţii arată mai
maturi, sunt trataţi de către adulţi şi de către ceilalţi
adolescenţi mai mult ca adulţi (de exemplu, părinţii,
cadrele didactice). Impactul psihologic, pe lângă
schimbările hormonale asociate adolescenţei, reprezintă
un domeniu de interes în studiul dezvoltării
adolescentului până în prezent [Apud 1, 57].
Adolescenţa este o perioadă cu multe probleme de
adaptare
la
realitate.
Criza
de
identitate,
Abordarea biogenetică
• Pune la bază procesele dezvoltării biologice
• Procesele psihice şi sociale sunt o manifestare a dezvoltării biologice.(Hall St.)
• La baza dezvoltării personalităţii adolescentului se află tipul biologic al individului/ psihologia constituţională.
(Kretschmer E.)
• Maturizarea omului este programată biologic, se desfăşoară pe etape şi faze delimitate de crize. (Kroh O., Werner
H.)
Abordarea psihoanalitică
•
Perioada maturizării sexuale şi începutul maturizării se caracterizează prin eliberarea unei cantităţi enorme de energie
libido sub influința căreia cade tânărul ce se învaţă treptat a dirija această forţă. Ca urmare, se declanşează
mecanismele de securizare la nivelul subconştientului, care acţionează asupra relaţiilor adolescentului cu adulţii.
(Freud S.)
•
Adaptarea funcţiilor Eu-lui (a personalităţii) la instincte, ceea ce contribuie la echilibrarea şi dirijarea acestora. (Blos
P., Freud A.,Haan N.)
Abordarea sociogenetică
•
Explică caracterul psihicului adolescentului, pornind de la structurile societăţii/ modul de socializare, tipul relaţiilor
interumane şi modelele familiale.
•
Comportamentul şi dezvoltarea omului este determinată de factorii de personalitate şi particularităţile mediului social
– teoria câmpului.(Lewin K.)
•
Maturizarea constă în formarea unui repertoriu de roluri sociale.(Eeder G.)
•
Asupra formării personalităţii umane influenţează diverse niveluri ale sistemelor ecologice: microsistemul (familia,
şcoala), miezosistemul (corelaţia între familie şi şcoală), exosistemul (instituţiile statale) şi macrosistemul (normele
culturii, ideologia etc.). (Bronfenbrenner U.)
Abordarea psihogenetică
•
Accentuarea dezvoltării psihice propriu-zise a individului.
•
Dezvoltarea psihică se manifestă prin apariţia unor noi fenomene şi însuşiri psihice ce completează şi diversifică etapa
precedentă, dând naştere alteia, mai superioare.
•
Se formează în adolescenţă identitatea psihologică a personalităţii/ simţul individualităţii, se conturează imaginea Eu-
lui; se disting rolurile sociale etc. (Erikson E. H.; Л. С. Выготский; Spranger Ed.; Thomae H.; БожовичЛ. И. etc.)
150
nonconformismul şi într-o anumită măsură, teribilismul
adolescenţilor, constituie probleme de care comunitatea
trebuie să ţină cont, dacă doreşte să funcţioneze adecvat.
Problemele adolescenţilor sunt şi problemele familiei,
chiar a întregii comunităţi în care aceştia trăiesc. De
aceea, consilierea adolescenţilor, în primul rând, are ca
scop pregătirea adolescentului pentru integrarea optimă
în viaţa socială și în profesie etc. [6, p. 100]. Luând în
considerație cele expuse anterior și având temei
literatura de specialitate, identificăm câteva probleme
psihoemoţionale şi comportamentale cu care se
confruntă adolescenţii (care au un impact nefavorabil
asupra reglării conduitei acestuia) şi modalităţile de
soluţionare a lor în procesul consilierii psihopedagogice.
Dostları ilə paylaş: |