Figura 1. Variabile care influențează succesul unui proiect [5]
Evidențiind caracteristicile de bază ale proiectelor,
menționăm că ele se referă la toate tipurile de proiecte,
cu atât mai mult că diverși autori le clasifică în diverse
moduri. De exemplu, în funcție de natura lor, pot fi
derulate proiecte: economice, sociale, cultural–artistice,
ecologice,
de
construcţii,
de
inginerie,
de
cercetare/dezvoltare etc.[9, p. 7-8]. În opinia noastră,
fiecare dintre categoriile menționate poate fi, la rândul
său, divizată în multiple alte tipuri de proiecte, în
funcție de domeniul și scopul concret în care se
derulează.
Analiza cadrului conceptual al managementului
prin proiecte. Generalizând cele expuse mai sus,
susținem abordarea că managementul de proiect
propriu-zis urmărește atingerea obiectivului general și a
obiectivelor derivate în condiții de timp stabilite, în
funcție de resursele alocate, cu respectarea bugetelor și
a costurilor aprobate [1, p. 127-134]. Indiferent de
72
dimensiunea
sau
complexitatea
unui
proiect,
îndeplinirea obiectivelor fixate implică atingerea
standardelor de calitate propuse în limitele de timp şi de
buget stabilite.
Astfel, fiecare proiect reprezintă, în realitate,un
proces cu o durata prestabilită, iar prin managementul
de proiect se impune crearea unei structuri proprii
(și/sau utilizarea unor elemente ale structurilor deja
existente), care să promoveze atingerea obiectivelor
propuse ale proiectului. Acest lucru se realizează în
conformitate cu prevederile programului, strategiei și
politicilor de dezvoltare sub influența unor factori socio-
economici concreți, cu utilizarea resurselor alocate, în
limitele de timp prevăzute și în condiții de respectare a
cerințelor stabilite. Aceste componente indispensabile
pentru realizarea cu succes a unui proiect apar încă în
una din primele definiții, prin care „ managementul de
proiect constă în planificarea, organizarea și gestionarea
sarcinilor și resurselor și urmărește atingerea unui
anumit
obiectiv
în condițiile existenței unor
constrângeri, referitoare la timp, resurse și costuri” [8, p.
14].
Totodată, managementul de proiect include un șir de
elemente necesare derulării proiectului, care țin și de
alte
ramuri
ale
managementului,
cum
ar
fi
managementul timpului, managementul resurselor
umane,
managementul
resurselor
materiale,
managementul riscurilor, managementul calității, etc.
Menționăm că o variabilă importantă pentru
implementarea unui proiect este existența unui moment
inițial (când se ia decizia de a începe un proiect) și al
unui moment final al proiectului, (cel în care se încheie
ultima activitate din el), deci proiectul implică o durată
determinată de lucru în care se derulează activitățile
acestuia. Astfel, realizarea unui Time management
eficace va avea permanent în vizor obiectivul că
proiectul trebuie să se finalizeze la momentul fixat în
documentele aprobate. Iar pentru aceasta, toate
activitățile din cadrul proiectului se vor planifica în mod
eficient, va exista o previziune a eventualelor probleme
și riscuri, a modalităților și a termenelor de soluționare a
acestora, astfel încât să fie respectate limitele temporale
de finalizare stipulate în proiect, dar luând în
considerație necesitatea asigurării unui management al
calității la nivel înalt.
Managementul resurselor umane este un alt element
important în gestiunea proiectului, prin asigurarea
disponibilității la timp a persoanelor implicate în
proiect, atribuirea și îndeplinirea în mod corect a
sarcinilor de către toți membrii echipei de proiect, dar,
în același timp, și de rezolvare a eventualelor conflicte
ce pot apărea pe parcursul derulării acestuia.
Un manager competitiv trebuie să fie capabil să
realizeze susținut și un management al resurselor
materiale, prin alocarea la timp a unor astfel de resurse
necesare derulării ritmice a proiectului prin planificarea
și desfășurarea activităților în conformitate cu resursele
alocate, iar acestea din urmă să aibă un impact pozitiv
maxim.
Din start, adică de la nivelul etapei de planificare a
proiectului, e necesar să fie promovat un management al
riscurilor, provenite atât din mediul extern, cât și din cel
intern al proiectului, prin identificarea soluțiilor de
prevenire și minimizare a efectelor acestora, pentru a nu
fi afectat progresul sau chiar succesul proiectului în
general.
Managementul calității reprezintă un element al
managementului general al proiectului care străbate
transversal toate activitățile derulate în cadrul său și pe
toată durata de acțiune a proiectului. Această
componentă de gestiune urmărește ca toate procesele și
activitățile pe perioada proiectului să se desfășoare la un
nivel calitativ înalt și, drept rezultat, produsele obținute
(fie ele tangibile sau intangibile) să corespundă nevoilor
de calitate solicitate de către beneficiari. Calitatea
managementului proiectului este testată practic
permanent prin instrumentul de monitorizări și evaluări
periodice, care permite intervenții oportune în caz de
derapare de la standardele de calitate stipulate în
documentele de proiect.
Totodată, menționăm și alte elemente indispensabile,
în opinia noastră, pentru ca managementul de proiect să
fie eficient: axare pe priorități strategice - naționale /
ramurale / instituționale, pe valori de creativitate și
inovare,deschidere la schimbare, concentrare pe
performanță, flexibilitate îndreptățită. Privit din această
perspectivă, managerul de proiect trebuie să se adapteze
rapid la modificările mediului intern și extern, apărute
pe parcursul derulării proiectului, să propună în
permanență soluții creative și calitative și, în același
timp, să știe să conducă armonios, dar cu fermitate
colectivul din subordine.
Oricare ar fi tipul de proiect ales spre implementare,
fiecare din ele va implica procesul de gestiune, iar,
indiferent de personalitatea și stilul managerului sau de
metoda specifică de conducere adoptată, managementul
de proiect trebuie să respecte un șir de principii.
Considerând și opiniile altor autori [14, p. 14-15], vom
analiza principalele, în opinia noastră, aceste principii:
• Unicitatea obiectivului. Presupune că un proiect
are un singur obiectiv principal (general), ce reprezintă
motivul pentru care proiectul a fost elaborat și este
finanțat. Atingerea obiectivului înseamnă rezolvarea
problemei care a fost identificată la etapa apariției ideii
de proiect.
• Managerul de proiect (coordonatorul). Orice
proiect este implementat de către o echipă („Project
team”), condusă de un manager de proiect cu abilități de
lider („team leader”) ce poartă responsabilitatea
atingerii obiectivelor propuse și are competențele și
experiența necesară derulării proiectului. În funcție de
capacitatea managerului, de talentul și stilul său de
lucru, acesta poate delega luarea unor decizii
colaboratorilor din echipa sa. Este salutabil ca astfel de
delegări să fie notificate în scris pentru a responsabiliza
membrii echipei și a monitoriza eficient îndeplinirea
sarcinilor în timp util și la nivel calitativ înalt. Fiecare
colaborator implicat răspunde pentru propriile decizii
73
(fie că ele sunt sau nu delegate de către șeful de proiect)
în fața managerului de proiect, iar acesta poartă
responsabilitatea generală pentru implementarea cu
succes a proiectului în ansamblu.
• Structurarea
pe
activități,
termene
și
responsabilități. Indiferent de complexitatea sa, orice
proiect trebuie să fie împărțit pe activități, să aibă
prevăzute termene și responsabilități clare în ceea ce
privește îndeplinirea sarcinilor pentru fiecare membru al
echipei de proiect și conform competenței fiecărui
participant al echipei.
• Alocarea eficientă a resurselor în funcție de
obiective.
Resursele
sunt
alocate în
funcție de
obiectivele proiectului, pe baza activităților ce urmează
a fi realizate și după o atentă înregistrare a rezultatelor
obținute.
• Monitorizarea și evaluarea periodică ca parte
integrantă a managementului calității proiectului.
Proiectele
sunt
în
mod
obligatoriu
permanent
monitorizate intern (de către managerul de proiect) și
pot fi (și, de regulă, sunt) monitorizate extern (de către
evaluatori din afara proiectului, de către finanțatori,
beneficiari, etc.). Este recomandabil a se evalua
rezultatele în fiecare fază de derulare a proiectului, de la
concepere până la finalizare. Acest lucru se poate
realiza prin elaborarea unui plan de monitorizare, în
care să fie prevăzute evaluări intermediare, stabilite
înainte de momentul de sfârșit al proiectului, pentru a
verifica stadiul său de evoluție și pentru a remedia
situațiile neprevăzute apărute în derularea acestuia.
Evaluările periodice sunt binevenite, deoarece permit
corecții pentru eliminarea eventualelor erori sau
înlăturarea consecințelor unor evenimente neprevăzute.
Acestea în contextul că probabilitatea producerii unor
erori este mai mare în faza de pregătire a proiectului, iar
consecințele lor se pot manifesta mult mai târziu, de
exemplu, în faza de implementare a lui. Prin
monitorizări și analize sistematice se pot identifica
eventualele greșeli încă din faza de „proiectare”, când
costurile de înlăturare / evitare a erorilor sunt minime.
Fiecare dintre evaluările intermediare se va încheia
prin realizarea unor rapoarte periodice de activitate, care
vor analiza nu doar realizările, ci și eventualele
probleme întâmpinate de către membrii echipei în
planul relațiilor orizontale sau verticale, apărute în
procesul implementării proiectului. Prin asigurarea
monitorizării periodice se pot prevedea eventualele
probleme ce pot apărea pe viitor în derularea
proiectului. De asemenea, printr-o astfel de monitorizare
se pot revizui/actualiza obiectivele și redefini sarcinile
trasate la începutul activităților în proiect.
Totodată, nu poate fi contestată importanța
monitorizării externe a proiectului, atât din partea
beneficiarilor și finanțatorilor lui, cât și a unor experți
independenți, care este în măsură să evalueze succesele
înregistrate și să prevină apariția sau să destindă
gravitatea unor eventuale riscuri de proiect. Astfel,
monitorizarea permanentă și efectuarea evaluărilor
periodice pe tot parcursul derulării proiectului reprezintă
măsuri de siguranță pentru obținerea rezultatelor dorite
și atingerea obiectivelor scontate.
Concluzii. În cadrul prezentului articol au fost
analizate condițiile și necesitățile implementării unor
instrumente moderne de gestiune, cum este cel al
managementului bazat pe proiecte, precum și specificul
elaborării și derulării cu succes a proiectelor, practică ce
devine tot mai utilizată în diverse domenii ale
economiei contemporane. La finele analizei promovate
putem concluziona că doar asigurând echilibrul
permanent al funcționării „triunghiului” proiectului
(interacțiunea sinergică dintre obiective, mijloace și
termene), stabilind obiective de tip „SMART”,
implementând un program de monitorizare și evaluare
internă și externă permanentă, menținând eficientă
comunicarea între membrii echipei și în afara ei, toate
acestea intermediate și coordonate de către managerul
de proiect, se poate crea un cadru propice de derulare a
managementului bazat pe proiecte și se pot obține
premise favorabile pentru succesul final al unui proiect.
Referințe bibliografice:
1.
Burduș, E., Popa, I. Metodologii manageriale. Ediția a II-a. -- București: Ed. Pro Universitaria, 2018.
2.
Cruceru, A., Zirra, D., Munteanu, A.C. Managementul proiectelor. Suport de curs. -- Bucureşti: Ed.
Universitară, 2011.
3.
Ghid de bune practici în managementul de proiecte [online]. Ministerul Dezvoltării Regionale și
Administrației Publice a României, 2015 [citat 20.06.2019] Disponibil: https://www.mdrap.ro/userfiles/ghid_MP.pdf
4.
Guițu, Vl. (coord.), Andrițchi, V., Cojocaru, T. Programul raional/municipal de dezvoltare a
învățământului: conceptualizare și implementare. Ghid metodologic. -- Chișinău: CEP USM, 2015.
5.
Hulea, M. Managementul proiectelor. Note de curs. Partea I. [online], 2015, [citat 01.06.2019].
Disponibil: http://control.aut.utcluj.ro/doc/lib/exe/fetch.php?media=notecurs.pdf.
6.
Ilie, G. Managementul proiectelor cu finanțare europeană. Ediția a III-a, revizuită. -- București: Ed.
Universitară, 2015.
7.
Management performant. Vol 2: Controlul managerial. Open University Business School. -- București:
Ed. Codecs, 2002.
8.
Manual de managementul proiectelor. Guvernul României, Departamentul pentru Integrare Europeană. --
București, 1998.
9.
Nae, I. Elemente fundamentale privind managementul proiectelor. -- Ploieşti: Ed. Universităţii Petrol-
Gaze din Ploieşti, 2008.
10. Newton, P. Principles of Project Management, [online], 2015, [citat 28.06.2019]. Disponibil pe:
74
http://www.free-management-ebooks.com/dldebk-pdf/fmeproject-principles.pdf
11. Oprea, D. Managementul proiectelor europene. Suport de curs. -- Iași: Ed. Univ. „Al. I.Cuza”, 2011.
12. Popa,
V.
Managementul
proiectului.
[online],
2014,
[citat
08.12.2018].
Disponibil
pe:
http://virgilpopa.com/carti/2014_managementul_proiectului/capitol_10.pdf
13. Savin, V., Ghițu, V. Managementul proiectelor. Monitorizarea și evaluarea proiectelor. -- Bălți: Ed.
Tipografia din Bălți, 2013.
14. Scarlat, C., Galoiu, H. Manual de instruire avansată în managementul proiectelor. -- București: Ed.
Bren, 2002.
15. Zenovic, G. (coord.) et al. Managementul proiectelor. Bucureşti: Ed. Fundaţiei România de Mâine, 2010.
CZU 37.091
UNELE ASPECTE MANAGERIALE DE COMBATERE A ABANDONULUI ȘCOLAR PRIN
DEZVOLTAREA ACTIVITĂȚII EXTRACURRICULARE
TROFIMOV Victoria,
Doctor în economie, conferențiar universitar,
Universitatea de Studii Politice și Economice Europene ”Constantin Stere”
vtrofim@yahoo.com
PINTILEI Nicoleta-Aura,
doctorand,
Universitatea de Studii Politice și Economice Europene ”Constantin Stere”,
Iași, România
REZUMAT
Activitățile extracurriculare sunt complementare celor desfășurate în clasă, iar scopul lor este de a lărgi
cunoștințele și de a extinde adaptabilitatea la viață a viitorilor adulți. Astfel de activități dezvoltă interesul elevilor față
de diferite domenii ale științei, atrag individul către viața socială și sunt benefice pentru organizarea timpului liber într-
un mod plăcut și util. Prin urmare, școala ar trebui să fie deschisă la activități extracurriculare, care pot fi foarte diferite
și ar putea contribui la prevenirea abandonului școlar timpuriu.
Scopul acestui articol este de a sublinia importanța activităților extracurriculare pentru prevenirea și
combaterea abandonului școlar și evidențierea elementelor unei politici eficiente în acest sens. Gestionarea activităților
extracurriculare pentru prevenirea abandonului școlar nu este un lucru ușor de făcut și, prin urmare, este nevoie de un
studiu amănunțit și specializat al acestui proces. O gestionare eficientă a școlii și a educației naționale este vitală pentru
o educație care ține elevii la școală până la absolvire și îi motivează să continue educația lor.
Cuvinte-cheie: management, sistem educațional, politici educaționale, activitate extracurriculară, abandon
școlar.
SOME MANAGERIAL ASPECTS TO COMBAT THE SCHOOL DROPOUT BY THE
DEVELOPMENT OF EXTRACURRICULAR ACTIVITY
TROFIMOV Victoria,
PhD in Economics, associate professor,
University of European Political and Economic Studies ”Constantin Stere”,
vtrofim@yahoo.com
PINTILEI Nicoleta-Aura,
PhD student,
University of European Political and Economic Studies ”Constantin Stere”,
Iași, România
SUMMARY
The extracurricular activities are complementary to those carried out in the classroom and their goal is to
75
enlarge the knowledge and to extend the life adaptability of future adults. Such activities develop students interest
towards different areas of science, attract the individual towards social life and they are benefical for spending students
free time in a pleasant and useful way. Therefore, school should be open to extracurricular activities, which can be very
different and could contribute to the prevention of early school dropout.
The purpose of this article is to emphasize the importance of extracurricular activities for preventing and
combating school dropout and to highlight the elements of an effective policy in this regard. Managing extracurricular
activities to prevent school dropout is not an easy thing to do and therefore, it is needed a thorough and specialized
study of this process. En effective school and national educational management is vital to an education that keeps pupils
in school till the graduation and motivate them to continue their education.
Keywords: management, educational system, educational policies, extracurricular activity, school dropout.
„Să nu-i educăm pe copiii noștri pentru lumea de
azi. Această lume nu va mai exista când ei vor fi mari
și nimic nu ne permite să știm cum va fi lumea lor.
Atunci să-i învățăm să se adapteze.”
(Maria Montessori ”Descoperirea copilului”)
Introducere. În sistemul educațional modern,
activitățile extracurriculare sunt complementare cu cele
desfășurate în clasă, iar scopul lor este să extindă
orizontul cunoașterii și al adaptabilității elevilor.
Organizarea timpului în afara orelor de studiu dezvoltă
interesul elevilor față de diferite domenii ale științei și
culturii, atrag individul către viața socială și sunt
benefice pentru petrecerea timpului lor liber într-un mod
plăcut și util. Prin urmare, școala ar trebui să fie
deschisă activităților extracurriculare, care pot fi foarte
diferite și ar putea duce la prevenirea părăsirii timpurii a
instruirii.
Scopul prezentului articolul este să accentueze
importanța
activităților
extracurriculare
pentru
prevenirea și combaterea abandonului școlar și să pună
în valoare elementele unei politici eficiente în acest
sens. Deoarece gestionarea activităților extracurriculare
cu scopul prevenirii abandonului școlar implică multiple
cunoștințe teoretice și practice, este nevoie de un studiu
amănunțit și specializat al acestui proces, pentru a-l face
cât mai eficient, responsabil și aplicabil pentru sistemul
educațional, în general, dar, în mod special, pentru
elevi, astfel ca ei să dorească să fie cât mai implicați în
cadrul instituțional de instruire o perioadă suficient de
îndelungată, care să le permită să-și creeze un bagaj
necesar de cunoștințe și abilități pentru o organizare cât
mai benefică a vieții lor postșcolare pe viitor.
Pertinența abordării gestiunii abandonului școlar
prin prisma relației cauză-efect. Organizarea eficientă a
activității extracurriculare are un rol foarte important în
formarea
personalității
elevilor.
Educația
prin
intermediul unor astfel de activități se referă, în primul
rând, la cultivarea unui stil de viață civilizat și
stimularea comportamentului creativ al elevilor în
diverse domenii, fapt menționat și în literatura de
specialitate [4, p. 54-62]. Activităţile extraşcolare, de
regulă, se organizează într-un cadru informal, fapt ce
ajută elevii cu dificultăţi de afirmare în mediul
instituțional să reducă nivelul anxietăţii şi, totodată, să-
şi maximizeze potenţialul intelectual.
Dezvoltarea personalității elevilor trebuie să fie
principala preocupare a profesorilor, având drept țintă
modelarea activității psihice și a conduitei acestora
conform cerințelor mereu în schimbare ale societății în
care trăiesc. În izvoarele bibliografice se menționează
importanța organizării activităților extracurriculare, prin
care elevii se familiarizează cu multiple surse
informaționale, dezvoltă abilități creative, deprind
metode eficiente de învățare [13, p. 215]. De asemenea,
ele permit destinderea unor probleme socio-economice,
cum sunt cele de relaţionare între părinţi şi copii, timpul
din ce în ce mai redus petrecut cu familia,
suprasolicitarea profesională a părinţilor, plecarea lor la
muncă în străinătate etc. Drept rezultat, apar anumite
riscuri cum ar fi consumul de droguri și alcool, frica de
examene, izolarea, care, la rândul lor, pot conduce la
fuga de la ore, iar apoi - la abandonarea totală a
parcursului școlar [10, p. 168].
Privit din această perspectivă, absenteismul școlar
este o problemă socială gravă, un semnal de alarmă al
existenţei unor probleme foarte complexe, care se află
în spatele lui. În ultima perioadă, acest absenteism este
în creştere, în mod deosebit la nivel liceal. Ignorarea sau
pedeapsa excesivă pot doar maximiza amploarea
fenomenului.
În baza cercetărilor promovate, am putea defini
absenteismul școlar ca un „obicei rău”, format în timp,
de a rămâne departe de școală fără a oferi un motiv
întemeiat pentru aceasta sau găsirea a orice motiv pentru
a nu participa la cursuri. În context, e logic să
extrapolăm că absenteismul reprezintă un comportament
care afectează în mod negativ performanța elevilor, în
plan imediat, dar și viitorul lor, privit în perspectivă
durabilă și care contribuie în mod decisiv la abandonul
școlar înainte de absolvire în termen a studiilor.
Pentru un management eficient al activităților
extrașcolare în calitate de instrument de contracarare a
abandonului școlar considerăm oportun de a accentua
cauzele acestuia din urmă. Astfel, este cunoscut faptul
că elevii abandonează școala din mai multe motive,
dintre care doar unele sunt academice, iar altele – legate
de educație, în general. Întrucât deocamdată nu s-au
realizat evaluări riguroase ale programelor existente de
prevenire
a
abandonului
școlar
(activitățile
extraccuriculare fiind o parte activă a unor astfel de
programe), nu există încă dovezi clare care să indice
programele și practicile optime, capabile să reducă
cardinal rata abandonului școlar. Cu toate acestea,
76
rezultatele programelor și practicilor extrașcolare
derulate până acum oferă informații utile atunci când se
elaborează strategii de intervenție [3, p. 26].
În continuare vom încerca să conturăm unii factori
psiho-socio-economici, sesizați și de către alți autori,
care stau la baza absenteismului școlar.
1. Problemele adolescentine. În timpul acestui
stadiu de dezvoltare a personalității, deseori se
manifestă o frică puternică, cauzată, în mare parte, de
schimbările fizice ale corpului, de exemplu apariția
acneei, tulburări de personalitate etc. Aceste probleme
pot îngreuna comunicarea adolescentului cu semenii săi
și, astfel, să-l îndepărteze de școală.
2. Lipsa de interes. Elevii pot pierde interesul pentru
studii ca rezultat a unui grad de dificultate individual
sporit al cursului școlar, care provoacă tentația de
evitare a orelor și a emoțiilor negative, resimțite în
cadrul lor.
3. Atitudinea profesorului, care poate să nu fie
agreată de elev și poate provoca pierderea interesului
pentru școală. Conform unor autori, astfel de abordări ca
pedepsele joacă un rol important, inclusiv în provocarea
și accentuarea absenteismului școlar [2, p. 81].
4. Surplusul de bani de buzunar. Școlarii care
primesc prea mulți bani de buzunar de la familiile lor se
întâmplă că lipsesc de la școală, deoarece au nevoie de
timp pentru a cheltui banii, obținând satisfacție de la
bunurile procurate cu aceștea. Astfel, în mentalitatea lor
se înrădăcinează ideea că banii sunt mai importanți
decât educația.
5. Meditațiile private, agreate de către unii părinți și
care oferă plăcerea programului flexibil, pot contribui la
faptul ca unii elevi să renunțe la programul școlar
obișnuit.
6. Maladiile. Unele boli serioase necesită atenție în
timp și îngrijire, ele deseori sunt asociate cu perioade
îndelungate de absență de la școală și, ca rezultat,
(re)integrarea în colectiv, dar și în materiile studiate
decurge cu dificultate.
7. Infrastructura școlară. Deficiențele legate de
confortul școlar, gen lipsa/sărăcia bibliotecilor,
facilitățile sportive precare etc. devin un obstacol în
calea aflării cu plăcere la școală a elevilor.
8. Divertismentul excesiv. Frecventarea cluburilor,
cinematografelor, cafenelelor etc. poate sustrage atenția
anumitor elevi de la școală.
Deseori astfel de cauze se manifestă cumulat,
favorizând intensificarea absenteismului, care poate
avea urmări serioase, legate nu doar de calitatea slabă a
educației obținute, dar și la apariția stărilor de depresie
ca urmare a timpului petrecut de elev departe de școală.
Iar acestea, la rândul lor, pot conduce la indisciplină și
degradare morală, apariția adicțiilor de droguri și alcool,
la sarcini timpurii și alte probleme serioase.
În unele surse bibliografice de specialitate putem
găsi încercări de identificare timpurie a persoanelor care
sunt pasibile să abandoneze școala cu scopul de a ajuta
educatorii și factorii de decizie politică să dezvolte
programe, politici și intervenții care vor reduce
incidența acestui fenomen [14, p. 49]. Ținem să
menționăm că aplicarea cu succes a strategiilor de
prevenire a abandonului școlar este influențată de
multipli factori și rezultatele acelorași activități pot fi
deferite în context de timp, spațiu, mediu cultural etc. Și
pentru creșterea gradului de rezultativitate și
adresabilitate a programelor respective este pe cât de
important, pe atât și de problematic a identifica cât mai
timpuriu elevii aflați în grupa de risc de a părăsi
sistemul de instruire fără a obține o diplomă și astfel de
a-și diminua drastic șansele de inserție reușită pe piața
muncii.
Cercetările promovate au relevat că la baza
abandonului școlar pot sta mai multe cauze, care, de
fapt, deseori acționează simultan și care conduc la
conturarea
unui
model
psihologic
specific
de
comportament al elevilor vizați:
➢ provin din medii socio-economice precare;
➢ sunt exponenții unor minorități naționale care se
integrează greu într-un alt mediu cultural compact;
➢ denotă performanțe academice slabe;
➢ manifestă o prezență scăzută la ore;
➢ au repetat una sau mai multe clase;
➢ locuiesc în altă localitate decât cea unde se află
școala;
➢ devin timpuriu părinți etc.
Un rol important în destinderea problemei
abandonului școlar îl are mediul instituțional
educațional, deoarece anume el are responsabilitatea de
elaborare a politicilor în domeniu și de creare a cadrului
propice de gestiune a implementării lor, care implică un
șir de elemente importante cum ar fi: organizarea și
mărimea școlii, tipul de instruire, conținutul cursurilor,
climatul școlar, relațiile adult-elev etc. De gradul de
eficiență al managementului acestor elemente depinde
cât de confortabil se va simți elevul la școală. Ele pot
influența inclusiv decizia elevului să renunțe la școală.
În continuare semnalăm o serie de factori legați de
instituțiile educaționale și căminul de trai al elevului,
care pot determina decizia lui de abandon școlar:
• conflictul dintre cultura de acasă și cultură
școlară;
• sistemul de disciplină ineficient;
• lipsa de consiliere adecvată;
• climatul școlar negativ;
• lipsa curriculum-ului relevant;
• strategii instructive pasive;
• utilizarea necorespunzătoare a tehnologiilor
moderne de instruire;
• ignorarea stilurilor personale de învățare a
elevilor;
• lipsa instruirii în limba maternă etc.
Menționăm că, deși acești factori sunt importanți,
profesorii nu ar trebui să insiste să prezică pe baza
factorilor de risc cine din elevi va ceda, deoarece unii
elevi, care totuși renunță la școală, nu se potrivesc
întocmai profilului, iar alții care corespund profilului -
finalizează studiile în termen. Anume în conturarea
deciziei de a pleca sau a rămâne în școală un puternic
77
efect pozitiv îl pot avea activitățile extracurriculare --
bine planificate și puse în practică de către cadre
didactice profesioniste, carismatice și entuziaste.
ale managementului educațional. Multe dintre
situațiile precare menționate sunt mai ușor de prevenit
decât de soluționat post-factum, inclusiv, contribuind la
depășirea abandonului școlar. O cale deja testată de
remediere a acestei probleme poate fi găsită prin
planificarea și asigurarea unor activități extracurriculare,
adecvate vârstelor și intereselor elevilor. Managementul
școlar actual ar trebui să implementeze facilități de
învățare performante, cum ar fi dotarea bibliotecilor,
crearea facilităților sportive moderne pentru a spori
gradul de sustragere a elevilor de la activități nocive. De
asemenea, organizarea cluburilor de interese în cadrul
școlii este în măsură să ofere ocupații elevilor și să-i
mențină cointeresați și monitorizați atunci când sunt în
afara orelor.
O problemă dificilă majoră este managementul
absenteismului cronic, adică a situației când elevul
pierde mai mult de 10% din anul școlar, care pune în
pericol însăși asimilarea programei școlare. Deși ratele
de absenteism cronic sunt mai ridicate în liceu,
problema apare și în perioade mai timpurii. În clasele
mici, participarea slabă poate întârzia învățarea socială
și emoțională. De asemenea, ea poate împiedica copiii
să atingă reperele-cheie, cum ar fi citirea la nivel
adecvat până la sfârșitul clasei a 2-a, care este o
precondiție esențială pentru succesul academic în viitor.
De fapt, absenteismul cronic este una din cauzele
principale a reușitei academice scăzute la fiecare nivel
de școlarizare și reprezintă un indicator puternic pentru
elevii care denotă un risc mai mare de abandon.
Privit în acest context, managementul educațional,
reflectat în literatura de specialitate, menționează un șir
de activități prin care profesorii pot ajuta la prevenirea
sau reducerea absenteismului școlar [5, p. 473]:
✓ ieşirea din unitatea școlară pe parcursul orelor de
curs să se realizeze doar pe baza unor bilete de învoire,
semnate de către profesor;
✓ notarea permanentă și riguroasă a absențelor;
✓ respectarea cu strictețe a Regulamentului de
Ordine Interioară pentru elevi;
✓ menţinerea în sala de clasă a unei atmosfere
plăcute, care să asigure satisfacerea nevoii de siguranţă
afectivă pentru toţi elevii [6, p. 84];
✓ aplicarea unor metode și tehnici de predare-
învăţare moderne, interactive și atractive;
✓ profesorii să comunice eficient cu auditorul, să
evite etichetarea elevilor, să critice puțin și doar
constructiv;
✓ procesul de instruire să se focalizeze pe
recompensarea elevilor şi nu pe sancţionarea lor;
✓ diversificarea şi sporirea atractivității activităţilor
extracurriculare [11, p. 88].
În continuare vom prezenta unele exemple de
activități extrașcolare, care sunt în măsură să contribuie
la eficientizarea managementului educațional.
1. Vizitele în comun la expoziţii, muzee, monumente
şi locuri istorice reprezintă un mijloc de valorizare a
tezaurului cultural şi istoric al neamului. Pentru elevi,
ele oferă ocazia de a cunoște trecutul istoric, viaţa şi
activitatea unor personalităţi notorii ale ştiinţei şi
culturii universale şi naţionale, stimulând astfel
activitatea
de
învăţare, completând cunoștințele
acumulate în cadrul orelor de clasă.
2. Vizionarea de filme, spectacole de teatru și
operă, a diverse competiții orientează elevii către
variate domenii de activitate, cum ar fi muzică, poezie,
pictură, sport.
3. Concursurile școlare reprezintă o altă metodă de
tip extracurricular de a incita interesul elevului pentru
diferite arii de activitate, având o deosebită importanță
în orientarea lor profesională.
4. Participarea la proiecte
.
Aplicată în sala de
clasă, metoda proiectului este, de regulă, bine acceptată
de către elevi, deoarece permite munca în echipă, unde
ei pot contribui, în funcție de înclinaţiile individuale, la
realizarea unui scop comun. Implicarea elevilor în
proiectele educative atât la nivel naţional, cât şi la nivel
internaţional se află în ascensiune în ultimii ani. Prin
participarea activă la proiecte elevii îşi descoperă
aptitudinile deja existente, dar îşi dezvoltă și aptitudini
noi – artistice, literare, spiritul lucruluii în echipă etc.
[15, p. 146].
În contextul celor expuse, considerăm că activităţile
extracurriculare sunt apreciate la nivel înalt în calitate
de
elemente
importante
ale
managementului
educațional, deoarece comportă un șir de avantaje
notorii, cum ar fi:
- pun în valoare şi dezvoltă interesele şi
aptitudinile elevilor;
- organizează într-o manieră plăcută și relaxantă
timpul liber, contribuind la optimizarea procesului de
instruire;
- ajută la dezvoltarea armonioasă a elevilor atât
fizică, cât și psihică [9, p. 72];
- formele lor de organizare sunt inventive și
atractive;
- participarea la ele este liberă și necondiţionată și,
astfel, devine foarte dorită de elevi;
- ele au un efect benefic pentru munca desfăşurată
în grup;
- sunt caracterizate de o ambianță plăcută,
optimism şi umor;
- creează un sentiment de încredere a elevilor, care
este o calitate foarte importantă în dezvoltarea
personalității acestora.
Ne asociem opiniei unor autori [8, p. 210] că atât
activitatea educativă școlară, cât și activitatea
extrașcolară dezvoltă gândirea critică și stimulează
implicarea elevului în actul decizional, în contextul
respectării drepturilor omului și al asumării
responsabilității sociale, astfel realizându-se o legătură
strânsă
între
componenta
cognitivă
și
cea
comportamentală, care sunt deopotrivă importante
pentru o integrare ulterioară confortabilă în societate a
78
elevului.
Cercetările promovate conduc la ideea că urmările
de a nu absolvi școala sunt extrem de serioase atât
pentru indivizi, în parte, și pentru familiile lor, cât și
pentru societate, în ansamblu. Elevii care abandonează
sistemul educațional înainte de termen sunt mai pasibili
să nu fie angajați în câmpul muncii și astfel vor câștiga
mai puțin pe durata vieții lor active [4, p. 38]. Nevoia
pentru o forță de muncă mai calificată va face și mai
dificil pentru persoanele cu abandon școlar să găsească
locuri de muncă bune. În consecință, sunt descrise
situațiile că cei care renunță timpuriu la școală au
tendința de a prezenta rate mai mari de comportament
social deviant și, de multe ori, necesită mai multe
servicii sociale de diferite tipuri [12, p. 51].
Luând în considerație incidența abandonului școlar
asupra
vieții ulterioare a adultului, politicile
educaționale elaborate pentru elevul de azi trebuie să
țină cont de necesitățile și ambianța școlii moderne și de
realitățile sociale contemporane, dar, totodată, trebuie să
fie axate pe identificarea nevoii fiecărui elev, în parte,
pentru a avea o adresabilitate maximă și o incidență
eficientă pentru toți actorii implicați în crearea
capitalului uman al societății de azi și de mâine.
Concluzii. Ideile expuse în prezentul studiu ne
permit să exprimăm opinia că o gestionare eficientă a
școlii și a activităților extracurriculare în cadrul
organizării ei, precum și promovarea unui cadru eficient
de dezvoltare a instruirii naționale sunt vitale pentru o
educație care ține elevii în școală până la absolvire și îi
motivează să continue educația lor mai departe și în
profunzime.
În acest context, considerăm că profesorii și
managerii educaționali trebuie să fie și sunt în măsură să
revizuiască permanent politicile și procedurile școlare și
activitățile extracurriculare, astfel încât să poată estima
și evalua consecințele nedorite, cu preponderență la
elevii cu risc sporit de a părăsi școala înainte de
absolvire. În sensul dat, trebuie să fie luate măsuri
pentru
îmbunătățirea sau adaptarea politicilor,
practicilor și programelor ineficiente sau pentru crearea
altora noi, mai rezultative și cu adresabilitate mai
pronunțată.
Un management eficient la nivel de instituție de
învățământ cât și la nivel național este vital pentru o
educație care să păstreze elevul în școală astăzi și să-l
motiveze să vină și mâine, deoarece o educație completă
și prelungită se înscrie în tendințele educaționale
moderne și este pasibilă să aducă multiple consecințe
pozitive, inclusiv inserție benefică pe piața muncii, care
vor avea un impact general pozitiv pentru viața și
personalitatea adultului pe viitor.
Dostları ilə paylaş: |