Introducere

6.2. metode sau elemente de relaxare.

Expresia de “relaxare” este astăzi foarte frecvent utilizată atât de corpul medico-sanitar, cât şi de marele public, dar din păcate este puţin aplicată şi mai ales foarte puţin corect aplicată. Relaxarea a devenit o metodă de mare valoare, utilizabilă în profilaxia bolilor ca şi în tratarea sau recuperarea lor. Relaxarea constituie primul pas al unui program de recuperare.

În mod cu totul deosebit, pentru pacientul bronhopulmonar relaxarea devine o metodă terapeutică de mare importanţă uneori de neînlocuit.


OBIECTIVE ale relaxării:

• 
  înlătură o serie de condiţii inhibitorii care perturbă comanda ventilatorie;
  
• 
  reechilibrează tonusul muscular general şi al musculaturii respiratorii în special reinstalând antonia (reglarea tonică armonioasă) în contrast cu paratonia bolnavului respirator (starea dereglată de hiper- sau de hipotonie musculară)
  
• 
  reprezintă teoretic şi practic singura metodă de abordare a verigii fiziopatologice integrative a aşa numitei “ stări de tensiune inadecvată” cum numeşte Cambell dispneea bronhopulmonară;
  
• 
  scade cererea de O₂ a organismului, ca şi producţia de CO₂ .Anxietatea, tensiunea crescută musculară determină consum de O₂ şi producere de CO₂ crescute:
  
• 
  poate reprezenta la unii astmatici, o reală terapie pentru prevenirea şi oprirea crizelor paroxistice, diminuând nevoia de simpatomimetice, deoarece se ştie că hiperactivitatea emoţională este un stimul pentru bronhospasm, dispnee şi tuse;
  
• 
  îmbunătăţeşte starea psihoemoţională a bolnavului, fiind indisolubil legată de psihoterapie;
  

Se descriu două tipuri metodologice de relaxare:

A. Relaxarea “extrinsecă” în care rezolvarea stării de tensiune este media dată de un factor extern pacientului, ceea ce creează o stare de dependenţă a acestuia de factorul extern.
În această categorie întră:

• 
  terapia medicamentoasă (timolepticele, sedativele, miorelaxantele, neuroplegice, etc.);
  
• 
  masajul sedativ, miorelaxant;
  
• 
  aparatajul relaxator;
  
• 
  hipnoză;
  

După cum se vede, toate sunt metode utilizate în practica medicală în funcţie de specialitatea terapeutului (internist, fizioterapeut, psihiatru). Dezavantajul acestor metode este poziţia pasivă pe care o are pacientul faţă de terapia relaxatoare, ceea ce şi face să nu se producă de fapt o adevărată relaxare. Hipnoza din acest punct de vedere prezentând particularitatea de a induce relaxarea dar printr-o cale parafiziologică.