Summary a new Dimension of Ethical Methodology in the Era of Global
Yüklə 0,51 Mb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- Larchet J-C.
- Силуянова И . В .
- Summary The Impact of Informational Technologies in the Assurance Strategy of Humans: the Bioethical – Methodological Analysis
- Bibliografie A se vedea:Ţîrdea T.N.
- Ţîrdea T.N.
- Ţîrdea T. N
- Ţîrdea Teodor N.
- Ţîrdea T.N.
- Ibidem.,.
- Маркс К., Энгельс Ф
- Summary The man in the world of advanced information technologies: theoretical-philosophical and social aspects
|
Bibliografie
IMPACTUL TEHNOLOGIILOR INFORMAŢIONALE ÎN STRATEGIA DE ASIGURARE A SECURITĂŢII UMANE: ANALIZĂ METODOLOGICO-BIOETICĂ Elena Scripnic Catedra Filosofie şi Bioetică a USMF „Nicolae Testemiţanu” Summary The Impact of Informational Technologies in the Assurance Strategy of Humans: the Bioethical – Methodological Analysis It feels the need for thorough philosophical analysis that would highlight the universal-general nature of the relationship „information technology-society”, as well as of bioethics through which it sets clear limits for their application in everyday life as technological evolutions exerts more influence on humanity.In the article the impact of technology on the strategy of assuring human security is examined, also here ways and methods of the application of scientific and technical revolution in social practice are submitted. Rezumat Pe măsură ce evoluţia tehnologiilor scientofage exercită o influenţă tot mai profundă asupra umanităţii se simte necesitatea unei analizei minuţioase filosofice, ce ar scoate în evidenţă caracterul universal-general al relaţiei „ tehnologii informaţionale – socium”, cît şi a bioeticii prin intermediul căreia s-ar stabili clar limitele aplicării lor în Viaţa cotidiană. În articol se examinează impactul tehnologiilor în strategia de asigurare a securităţii umane şi se înaintează căile şi metodele de dirijare a aplicării rezultatelor revoluţiei tehnico-ştiinţifice în practica socială. Una din caracteristicele specifice ale dezvoltării societăţii contemporane se referă atît la vehemenţa cu care noile tehnologii au invadat Viaţa, cît şi la amploarea cu care ele o transformă. Ţinînd cont de faptul că astăzi scopul general-uman e necesar a fi orientat spre soluţionarea problemei globale a contemporaneităţii, cea a supravieţuirii omenirii [1], se simte nevoia interpretării esenţei noţiunii de tehnologie, cît şi argumentarea importanţei ei în constituirea şi realizarea procesului de noosferizare[2], adică de asigurare a coevoluţiei naturii şi societăţii, a supravieţuirii omului şi biosferei, utilizînd principiile şi imperativele bioeticii, care încearcă să reevalueze valorile, să formuleze şi să promoveze postulate, să propună soluţii pentru dilemele morale, ce apar în legătură cu rezultatele triumfătoare ale progresului tehnico-ştiinţific. De ce problema existenţei tehnologiilor informaţionale noi se plasează printre problemele strigente de cercetare ale bioeticii? Care ar fi soluţiile propuse de cercetătorii acestui domeniu pentru a găsi acel „germene raţional” ce ar ameliora şi destinul şi poziţia omului? Care sunt aşteptările societăţii contemporane vizavi de evoluţia progresului tehnico - ştiinţific? Părerile cercetătorilor posedă un caracter contradictoriu: unii consideră că toate problemele mai devreme sau mai tîrziu vor fi soluţionate, alţii consideră că omul va fi nevoit să se resemneze cu incapacitatea sa de a-şi construi viaţa conform propriului plan şi să se supună legităţilor dezvoltării tehnologice, utilizînd acele „ nişe ecologice” [21] care îi aparţin cît şi acele metode şi procedee propuse de noua direcţie ştiinţifică, bioetica , care ne vine cu soluţii concrete referitoare la problemele ameninţătoare pentru întreaga omenire cauza cărora, la prima vedere, este desigur rezultatul influenţei negative a progresului tehnico-ştiinţific, adică al tehnologiilor scientofage nu doar asupra umanităţii, ci chiar şi asupra Vieţii nemijlocit. În continuare vom analiza detaliat acest aspect al problemei, care va scoate în evidenţă locul şi rolul tehnologiilor în strategia de supravieţuire a omenirii. În literatura de specialitate există două interpretări ale noţiunii de tehnologie: cea la micronivel şi cea la macronivel [3].În primul caz, tehnologia este atribuită actelor elementare ale corpurilor condiţionate reciproc, adică ea reprezintă „ o totalitate a metodelor de prelucrare, fabricare, modificare a stărilor, însuşirilor, aspectului de materie primă, materialelor şi semifabricatelor, aplicate în procesul de producere pentru căpătarea producţiei finite” [4]. Conform celei de-a doua interpretări, se scoate în evidenţă specificul socio-natural al tehnologiei conform căruia ea poate fi analizată drept o formă deosebită a materiei ce posedă şi aspect uman, „ dezvăluind atitudinea activă a omului faţă de natură, faţă de procesul nemijlocit de producţie al vieţii lui, iar dimpreună cu acestea şi condiţiile lui sociale de viaţă şi reprezentările spirituale ce decurg din ele” [20]. Observăm că influenţa tehnologiei actualmente asupra Homo Sapiens-ului este permanentă, înafară de faptul că ea s-a transformat într-un instrument indispensabil al dirijării şi construirii Vieţii, ea influenţează colosal transformarea spiritualităţii umanităţii, ceea ce condiţionează reevaluarea minuţioasă a sistemului de valori, ce ar permite cercetarea politică a hotărîrilor cu privire la aplicarea unor tehnologii concrete. Tehnologia poate fi definită, „drept modalitate de utilizare a cunoaşterii organizate în scopul soluţionării sarcinilor practice reglementate de sistemul «Om – maşină»” [12]. Această definiţie desfăşurată conţine în sine cîteva avantaje. Noţiunea „cunoaştere organizată” ne permite să vorbim despre tehnologiile bazate pe experienţa practică, cît şi despre acelea la temelia cărora sunt stabilite teoriile ştiinţifice. „Soluţionarea sarcinilor practice” poate include în sine şi producerea valorilor materiale (de exemplu, în industrie şi în agricultură), şi oferirea serviciilor ( în deosebi, cu ajutorul cumputerului, mijloacelor de comunicare şi a biotehnologiilor). Tehnologia se dezvoltă şi progresează o dată cu evoluţia societăţii. Ea „apare ca o activitatea colectivă umană ce penetrează toate sferele vieţii omului contemporan cum ar fi şi sănătatea publică şi individuală, educaţia, practicile de comunicare, de alimentare, de transport, în fine de asigurare a securităţii sociumului planetar în toate dimensiunile sale, şi nu numai, poate chiar şi a biosferei de pe poziţiile paradigmei de noosferizare”[5].Paralel cu această înflorire se acutizează şi problemele globale sursele cărora în mare măsură este la fel ea, tehnologia . Este oare nevoie de stabilit o limită a acestui progres tehnologic sau ar fi mai raţional de a-l dirija? Analizînd istoria tehnologiei şi meditînd asupra viitorului ei observăm că valorificarea influenţei acesteia asupra vieţii în unele cazuri scot în evidenţă valorile specifice ale relaţiei „om-om”, cele ce stau la baza principiului antropocentrist , anume: calitatea vieţii mult mai înaltă, posibilitatea alegerii, timpul liber mult mai sporit şi sisteme comunicaţionale mult mai performante. Melvin Kranzberg, demonstrează că „societăţile industriale urbanizate oferă oamenilor mai multă libertate decît cele agricole, o alegere mare în cîmpul muncii, la fel a ocupaţiilor, prietenilor cît şi a modurilor de viaţă” [13].Însă Emanuel Mesthene recunoaşte că „orice tehnologie poartă cu sine nu doar efecte pozitive, dar şi pericole” , şi în continuare consideră că „poate fi dirijată raţional, reducînd astfel la maxim riscul” [14]. Această idee este continuată de Samuel Florman, un talentat inginer şi autor, care nu o dată vine cu argumente în protejarea tehnologiilor. Filosoful englez atrage atenţia asupra faptului că unii cercetători romantizează exagerat viaţa deceniilor trecute şi ale societăţilor agricole. În realitate nivelurile de trai erau mult mai joase, munca – dură, rolurile sociale - exigent predeterminate. Societatea tehnologică oferă mult mai multă libertate umanităţii. În această ordine de idei, „ tehnologia – nu reprezintă o forţă nesupraveghiată desinestătătoare, ci rezultatul alegerii omeneşti, reacţia la cerinţele societăţii exprimate prin intermediul pieţii” [15]. Autorul presupune că pericolele pentru sănătate şi mediul înconjurător sunt specifice oricărei realizări tehnologice. Orice produs sau proces poate fi transformat în unul mai puţin periculos, şi această acţiune nu este întotdeauna ieftină. Foarte frecvent creşterea economică şi preţurile mult mai reduse sunt mai importante decît securitatea , iar securitatea absolută - în genere este o utopie. E mult mai simplu de a găsi „ soluţie tehnologică” problemelor sociale, de cît de a încerca să contribuim la însăşi schimbarea oamenilor, sau de a obţine acordul social [16] . O concepţie pozitivă referitoare la influenţa tehnologiilor asupra Vieţii o întîlnim şi la unii reprezentanţi ai religiei. Spre exemplu, monahul-iezuit şi paleontologul Pierre Teilhard de Chardin privea cu speranţă asupra viitorului tehnologic. Pentru el computerul şi mijloacele comunicării informaţionale, ce formează reţeaua conştiinţei unice, sunt identificate cu stratul global, pe care l-a numit „noosferic”, în cadrul căruia tehnologia şi dezvoltarea spirituală sunt indispensabil legate una de alta. Tehnologia este identificată cu participarea fiinţei umane în creaţia Divină. Cu toate că interpretarea dată posedă un carter teocentric, şi aici se pune accentul îndeosebi pe salvarea Cosmosului în întregime, un şir din modelele sale sunt antropocentrice şi au în vedere faptul că în cadrul restructurării sale spirituale, ce poate fi realizată doar prin intermediul tehnologiei, specia omenească va lăsa în urmă alte forme ale vieţii. Observăm că aprecierile pozitive, fundamentate în baza principiului antropocentrist ocolesc total argumentarea ce s-ar referi la influenţele pozitive sau negative ale tehnologiilor informaţionale asupra sistemului „ om-natură-societate”. E cunoscut faptul că daunele pentru mediul înconjurător cît şi pericolul pentru pieirea întregii umanităţi poartă în sine germenele esenţial tehnologia. În această ordine de idei unul din momentele esenţiale asupra căruia se direcţionează atenţia noastră se referă la aceea că problema „ nesupunerii” tehnologiei cît şi a elementelor ei componente interpretării antropocenriste nu doar că nu poate fi soluţionată ci urmează a fi chiar o problemă insolubilă, deoarece toate rezultatele activităţii umane nu pot fi controlate pînă la sfîrşit. Astăzi rolul dominant în viaţa socială îi aparţine mediului tehnicizat, ceea ce şi provoacă discuţiile despre „mecanizarea” omului. Dar ruptura dintre intenţiile umane conştiente şi urmările activităţii ei scoasă în evidenţă în cadrul studierii dezvoltării tehnologice prezintă un interes deosebit pentru analiza filosofică. Interpretarea ei neîncetat a fost legată de încercările prognozării rezultatelor, în speranţa de a întoarce dirijarea lumii artificiale create de către umanitate. Gîndirea filosofică atrage atenţia asupra faptului că problemele globale ale viacului al XX- şi începutul sec. al XXI- lea dispun de o legătură directă cu lumea artificială. Fenomenele negative în natură ( criza ecologică), în societate ( regimurile totalitare, ruptura dintre regiunile nivelurilor vieţii), în cultură ( creşterea narcomaniei şi a altor forme de refugiu de la condiţiile realităţii, pericolul de-umanizării) au pus la îndoială înţelegerea lumii artificiale ca progresivă, dirijabilă şi evolutivă. Analiza diferenţierii dintre scopurile şi urmările activităţi umane apărute inevitabil au condiţionat formarea noţiunii de «înstrăinare», care „reprezintă obiectivarea rezultatelor activităţii ce le transformă în forţe independente, iar fiinţa umană din subiect în obiect al acţiunii”[22]. De aceea procesul înstrăinării ( adică ieşirea rezultatelor activităţii umane de sub dirijarea propriilor creatori) conduce spre urmarea firească, adică spre transformarea artefactelor în obiecte autonome ce funcţionează conform propriilor legităţi. Accentuăm că pentru societatea contemporană sunt specifice nu doar tehnologiile de producere ci şi cele sociale şi culturale iar în această situaţie prognozarea şi proiectarea ocupă locul central în relaţia omului cu realitatea. Toate rezultatele activităţii umane cer de la însuşi fiinţa umană schimbări responsabile. Filosoful englez, Hans Jonas, scoate în evidenţă faptul că schimbările tehnologice posedă o forţă proprie a mişcării şi se desfăşoară prea rapid pentru a fi supuse metodei probei şi greşelilor şi atenţionează necesitatea constituirii unei noi etici a responsabilităţii faţă de viitorul omenirii şi faţă de Natură[6], numită şi etica epocii tehnologiilor planetare[7], sau etica biocentrică [17] care ar permite includerea în lista de valori asemenea categorii ca: securitatea, responsabilitatea, riscul, confidenţilitatea[8], orientate spre dirijarea acţiunei umane, cu scopul protejării Biosferei, Vieţii. Observăm că această problemă este înaintată începînd cu sfîrşitul sec XVIII- începutul sec.XIX de către reprezentanţii romantismului, pentru care natura era identificată cu un proces organic indispensabil umanităţii, iar pentru transcendentali ea este identificată cu un simbol al celor mai bune calităţi cît şi ca un mediu ce ar fi necesar să ni le cultive în noi. Această etapă nouă a eticii are menirea de a contribui asupra orientării corecte a acţiunii umane determinată din punctul de vedere al integrităţii, durabilităţii şi frumuseţii cosocietăţii vii, avînd la baza sa criteriul – protejarea întregului ecosistem.. Tehnologia este în stare să slujească valorilor umane însă Viaţa capătă un alt sens, atunci cînd în concepţia noastră despre lume prevalează categoriile de supremaţie şi putere. Calculul şi controlul într-adevăr izgonesc sensibilitatea şi reciprocitatea din cadrul relaţiilor umane. Atunci cînd ne referim la relaţia „ tehnologie-pericol”, e necesar să menţionăm că „pericolul” în această situaţie îşi are începutul nu de la ea, ci de la incomensurabila speranţă în ea. Se simte necesitatea re-orientării tehnologiei spre rezolvarea unor contradicţii determinate în dezvoltarea sistemelor contemporane „biosferă-om”, „natură-societate” utilizînd ca mijloace: deosebirile dintre ele, rolul potenţial al structurilor politice cît şi principiile şi categoriile unei noi metodologii etice. Mai întîi de toate, ar fi necesar să stabilim care ar fi acele criterii în baza cărora ar fi posibilă judecarea efectelor posterioare ale tehnologiilor? Cum am putea contribui asupra realizării echilibrului dintre valorile aflate în continuă concurenţă, care au o influenţă vădită asupra Vieţii şi acelea ce ar asigura supravieţuirea umanităţii ? Tehnologia reprezintă rezultatul progresului tehnico-ştiinţific, sau mai poate fi identificată cu rezultatul creaţiei activităţii umane, şi o dată ce s-a transformat într-un atribut indispensabil al Homo-Sapiens-ului, influenţează asupra întregului sistem de valori specific lui, adică asupra celor mai importante valori ale vieţii personale (hrana, sănătatea, munca ce contribuie la întreţinere, realizarea personală), asupra valorilor vieţii sociale ( dreptatea socială, libertăţile democratice, dezvoltarea economică) cît şi asupra celor ecologice (integritatea, durabilitatea , frumuseţea a tot ce este Viu)[18]. Această interacţiune dintre întregul sistem de valori şi tehnologiile informaţionale are menirea de a provoca realizarea procesului de informatizare a societăţii, la temelia căruia stă „ industria informaticii, informaţia, omul”, [9] şi care „ constituie o etapă generală şi inevitabilă a evoluţiei civilizaţiei omeneşti, perioada de însuşire a tabloului informaţional, de concepere a comunităţii legilor de circulaţie a informaţiei în natură, societate, de realizare a industriei producerii şi prelucrării ei, de aceea ea joacă rolul de „premisă şi condiţie a constituirii societăţii ecologice, care presupune prioritatea necondiţionată a cerinţelor de ocrotire a naturii şi spiritualităţii sociumului în faţa criteriilor eficacităţii economice”[10], care presupune „amplificarea permanentă a intelectului social, suficient pentru soluţionarea problemei strategice a supravieţuirii şi dezvoltării civilizaţiei sub aspect umanist şi, în ultima instanţă pentru constituirea noosferei [11]. În această ordine de idei tehnologiile informaţionale se transformă într-un atribut indispensabil al strategiei de supravieţuire a umanităţii, iar soluţiile şi paşii întru realizarea ei, ni le propune Bioetica, care reprezintă o orientare ştiinţifică interdisciplinară, orientată spre promovarea valorilor şi normelor necesare pentru asigurarea supravieţuirii omenirii prin intermediul protejării biosferei cît şi a depăşirii dominării mediului ambiant, ce ar limita şi dirija la maximum „ speranţa în tehnologie” contribuind la re-direcţionarea scopului general uman de la ansamblu de valori caracteristice sistemului „ om-om”, „ om-societate” spre cele specifice sistemului „ om-natură-societate”. Nu întîmplător astăzi se consolidează tot mai mult ideea dezvoltării durabile în calitate de premisă necesară ale perspectivelor favorabile specifice civilizaţiei umane. V. Curdiumov menţiona că anume „bioetica astăzi îndeplineşte rolul mecanismului necesar de reglator în condiţiile cînd mecanismele biosferice nu mai funcţionează, iar cele noosferice la etapa actuală încă nu s-au consolidat . Astăzi este evident că natura nu e în stare ca prin intermediul propriilor mecanisme homeostatice să depăşească sau să compenseze efectele sarcinilor actule contemporane, cauza primordială fiind plasarea progresului tehnico-ştiinţific înafara controlului [19]. Bibliografie
8.Ţîrdea Teodor N. Bioetică: origini, dileme, tendinţe. - Chişinău: CEP „ Medicina”, 2005, p.76 9.Teodor N. Ţîrdea, Problema strategiei supravieţuirii omenirii // I Sesiune ştiinţifică anuală a AFM. / Tezele referatelor şi comunicărilor. 25-26 aprilie 1996, p. 13-14 10.Ţîrdea T.N. Informatizarea, cunoaşterea, dirijarea socială.Eseuri filosofice. - Chişinău: „Ştiinţa”,1994, p.105 11.Ţîrdea T.N. Elemente de informatică socială, sociocognitologie şi noosferologie. - Chişinău: USAM, 2001, p. 21 12. Барбур Йен, Этика в век технологий. Москва: Библейско-богословский институт св. апостола Андрея, 2001. C. 4 13. Cit. după: Барбур Йен, Этика в век технологий. Москва: Библейско-богословский институт св. апостола Андрея, 2001. C.5 14. Ibidem.,. C.6 15. Ibidem.,. C.7 16. Барбур Йен, Этика в век технологий. Москва: Библейско-богословский институт св. апостола Андрея, 2001. C.8 17. A se vedea: Барбур Йен, Этика в век технологий, Москва: Библейско-богословский институт св. апостола Андрея, 2001. C .76 18. Ibidem., Op.cit. C. 33 19. Cit.după:Дупленко Ю., Биоэтика Становление и современное состояние // Bioetica, Filosofia, şi Medicina în strategia de asigurare a securităţii umane / Materialele Conferinţei XIV-a Ştiinţifice Internaţionale. 10-11aprilie 2009. Red.Resp. Toedor N. Ţîrdea - Chişinău: CEP „ Medicina” 2009, p.31 20. Маркс К., Энгельс Ф. Соч. Т. 3. С.383 21. A se vedea: Попкова Н.В. Философия техносферы. Изд. 2-е, Москва: Книжный дом «ЛИБРИКОМ»,2009. C. 239 22. Попкова Н.В. Op.cit. C. 193
Catedra Filosofie şi Bioetică a USMF „Nicolae Testemiţanu” Summary The man in the world of advanced information technologies: theoretical-philosophical and social aspects Developments in the information society are one of the main agents of change worldwide. The complexity of this problem requires a man to examine some aspects, highlighting in particular, the theoretical-philosophical and social aspect. The article examines the manner in which this development could contribute to improving the human condition, determined him on such a man to be able to confront the acute problems of the society and to understand just how long the role that it plays technologies performance information in daily activity.
Evoluţia societăţii informaţionale este unul dintre principalii agenţi ai schimbării planetare. Această complexitate a problemei îl impune pe om de a precăuta unele laturi, evidenţiind în special aspectul teoretico-filosofic, cît şi cel social. În articol se examinează modalitatea în care această evoluţie ar putea contribui la îmbunătăţirea considerabilă a condiţiei umane, determinîndu-l astfel pe om de a putea face faţă problemelor stringente din societate, cît şi de a înţelege rolul pe care-l joacă tehnologiile informaţionale performante în activitatea cotidiană. Epoca contemporană se defineşte esenţialmente ca spaţiu istoric traversat de mutaţii profunde, marcat de moartea şi naşterea simultană de structuri ontice şi axiologice, punctat de crize şi revoluţii în cele mai diferite domenii ale existenţei şi ale reflecţiei teoretice. Epoca actuală este, fără îndoială, o lume a contrastelor, a diversităţii şi a contradicţiilor. Astăzi, mai mult ca oricînd, dezvoltarea economică, social-politică şi culturală, pe lîngă realizările şi progresul social pe care l-a determinat, se face resimţită în viaţa cotidiană şi în conştiinţa oamenilor ca o realitate problematizată. În cursul istoriei speţa umană, avînd de trecut prin atîtea încercări şi pericole, l-a găsit pe om nepregătit şi aruncat într-o lume în care timpul şi distanţele au fost abolite, omul rămînînd astfel fascinat de un ciclon planetar, schimbîndu-l cu factori aparent separaţi, ale căror cauze şi consecinţe formează un labirint încrucişat. Omul este deci, fiinţa care îşi construieşte singur conceptele şi teoria pentru a înţelege realitatea şi a o modifica în folosul său [12]. În această permanentă confruntare cu realitatea unele cuvinte par însă a fi uneori fără sens, pe cînd unele teorii se dovedesc în timp a fi greşite. Şi deoarece omul trebuie permanent să descifreze sensul lucrurilor trecînd de la aparenţe la fenomene şi esenţe[13], fără îndoială că suntem mai aproape de adevăr cînd susţinem că omul este o fiinţă socială, care se caracterizează prin capacitatea sa de homo faber, şi care posedă gîndire, limbaj, religie, morală şi artă. Cu toate aceste elemente el modifică realitatea înconjurătoare şi totodată se modifică şi pe sine, deşi există şi cealaltă parte a lucrurilor: schimbînd ceea ce cunoaşte din lucruri, omul schimbă lumea pe care o cunoaşte. Modificînd lumea în care trăieşte, omul se schimbă pe el însuşi [2]. Totuşi, în realitate, omul nu va regăsi niciodată trecutul exact aşa cum l-a trăit, căci evocarea lui depinde de ceea ce a devenit şi amintirile lui vor evolua împreună cu el. Este un lucru comun şi bine cunoscut, că în cadrul interrelaţiilor dintre oameni are loc în permanenţă un proces de transmitere a informaţiilor, ideilor, evenimentelor, atitudinilor, de la un individ la altul şi astfel, „descoperim, susţine Berger, că lucrurile nu există prin sine nici prin apartenenţa lor la vre-o realitate superioară, nici prin valori care să le fie intrinseci şi nici prin identitatea lor, ele există doar în măsura în care fac parte din procesul comunicării”[1]. Dar munca şi viaţa în comun dezvoltă la om şi conştiinţa, stocurile de programe fac ca el să-şi analizeze în permanenţă propria sa conduită încă din cele mai vechi timpuri. Formele de cunoaştere în care omul este încătuşat datorită constituţiei sale biologice şi psihologice sunt încă şi mai mult rigidizate, afirmă Nietzsche, de constrîngerile sociale. În special necesitatea de a se face înţeles de alţi oameni îndepărtează şi mai mult spiritul omului de lucruri: „Pentru că omul, ca vieţuitoare, gîndeşte neîncetat dar nu ştie acest lucru. Gîndirea devenită conştientă este doar o foarte mică parte a ei, căci numai această gîndire conştientă se înfăptuieşte cu cuvinte, mai bine zis cu semne de comunicare prin care se dezvăluie însuşi originea conştiinţei. Într-un cuvînt, dezvoltarea vorbirii şi dezvoltarea conştiinţei se completează reciproc” [11]. E bine să menţionăm şi faptul că la etapa actuală de dezvoltare a omenirii, o memorie şi o conştiinţă socială nu pot exista în afara procesului de informatizare şi computerizare a sociumului, a funcţionării eficiente a mecanismelor nominalizate de asigurare a securităţii umane[18]. Statul, comunitatea mondială sunt obligate de a întreprinde paşi concreţi în constituirea unei memorii adecvate cerinţelor societăţii economiei de piaţă globale (societăţii postmoderniste), mai apoi societăţii informaţionale de orientare noosferică, societate bazată pe cunoştinţe şi raţiune planetară, pe tehnologii informaţionale netradiţionale[19]. De o înţelegere corectă a fiinţei umane ţine, evident, ştiinţa despre raporturile de viaţă în care se află omul. Doar omul este una dintre fiinţele dependente de mii de condiţii şi aceste raporturi de fiinţare determinate constituie însăşi substanţa lumii reale[7]. Astăzi, avem cantităţi enorme de informaţii şi cunoştinţe despre om şi univers, faţă de cît aveau strămoşii noştri, dar există puţine semne că înţelepciunea umană ar fi crescut semnificativ în ultimii 5000 de ani. În aceste timpuri dificile şi complexe, începem să realizăm că drumul spre înţelepciune este încercarea esenţială pe care o traversează omenirea. Analizînd situaţia omului în lumea artificială vedem că şi natura (biosfera) este afectată de o criză ecologică. Fiinţei umane îi vine tot mai greu de a se integra în lumea artificială, calităţile şi aptitudinile umane devin o piedică pentru progresul tehnologic continuu şi se încep discuţii cu privire la dezvoltarea de mai departe a umanităţii ce necesită schimbări colosale din partea omului[21]. Aşadar, în lupta sa pentru existenţă, în concurenţă cu alte animale, omul s-a putut impune tocmai pentru că are o capacitate sporită de prelucrare a datelor – mai ales a celor referitoare la elaborarea unor strategii, bazîndu-se pe experienţa acumulată. Posibilităţile de stocare a datelor, sunetelor şi imaginilor s-au perfecţionat datorită memoriei calculatoarelor şi discurilor video. Capacităţile de prelucrare şi calcul sînt considerabil mărite datorită sateliţilor de comunicaţie. Culegerea datelor obţine noi dimensiuni datorită tehnicilor de teledetecţie. Asocierea tehnologiilor informatice şi a tehnologiilor de comunicaţie face posibilă stabilirea şi interconectarea unor reţele complexe care permit prelucrarea şi transmiterea rapidă, în timp real, a informaţiei. Aceste tehnologii contribuie la transformarea societăţii şi la orientarea evoluţiei omului spre o mai mare complexitate. Astfel, după cum observa cu multă justeţe Ion Haineş, „comunicarea este înţeleasă ca un proces al transmiterii expresiilor semnificative între oameni, ca un concept care include toate acele procese prin care oamenii se influenţează unii pe alţii” [6]. Comunicarea şi informaţiile luate în sensul cel mai larg, de activităţi ce implică manipularea semnelor şi simbolurilor, devin ele înseşi sectorul cel mai substanţial de activitate în cadrul anumitor societăţi. Iar importanţa sporită a comunicării şi tehnologiilor informaţionale, ca şi amploarea schimbărilor majore pe care acestea le aduc în viaţa comunităţilor îl determină pe om spre aprecierea deplină a rolului lor în dezvoltarea societăţii. Dezvoltarea ştiinţifică şi tehnologică este şi ea influenţată în mare măsură de sporirea cantitativă şi calitativă a mijloacelor de comunicare şi informare, fie că este vorba de capacitatea de investigare şi de calcul, de circulaţia şi utilizarea informaţiilor ştiinţifice şi tehnice necesare specialiştilor, constituind un depozit de cunoştinţe acumulate, fie de efortul de a sensibiliza publicul larg la problemele ştiinţei şi tehnologiei sau de a dezvolta cultura ştiinţifică şi tehnică. Dezvoltarea ştiinţifico-tehnologică solicită, în practică, o cooperare supra-naţională care să se instaureze între universităţi, între laboratoarele de cercetări, între diversele întreprinderi, reunindu-i astfel într-un efort comun pe specialiştii din cele patru colţuri ale lumii. O concepţie naţionalistă a ştiinţei şi tehnologiei merge împotriva dezvoltării ştiinţei şi ameninţă să perpetueze primejdiosul dezechilibru care există între „cei care au tot” şi „cei care n-au nimic” [9]. În lumea contemporană, unde mijloacele de comunicare sporesc din zi în zi, oamenii de ştiinţă trebuie să se facă auziţi cu orice preţ, dacă nu vor să devină complicii unor situaţii moralmente inacceptabile. Ce am gîndi despre un meteorolog care nu ne previne de apropierea unui uragan? Sau despre un clinician care nu i-ar semnala pacientului său că investigaţiile întreprinse dezvăluie urgenţa unei intervenţii? Iar la acestea A.Tofler afirmă că, în condiţiile sistemelor tehnice de mîine – rapide, fluide şi autoregulatoare-, maşinile se vor ocupa de fluxul materialelor fizice, iar oamenii de fluxul informaţiilor şi de cugetare. Maşinile vor îndeplini din ce în ce mai mult muncile de rutină, iar oamenii – muncile intelectuale şi de creaţie [ 16]. Într-o asemenea lume, susţine A.Toffler, atributele cele mai apreciate ale erei industriale devin obstacole. Tehnica de mîine are nevoie nu de milioane de oameni semicalificaţi, capabili să efectuieze la unison operaţii ce se repetă la nesfîrşit, nu are nevoie de oameni care să primească ordine fără să clipească, ci de oameni care să-şi poată croi drumul printr-un mediu ambiant nou, care să fie pregătiţi să identifice noi relaţii într-o realitate în schimbare rapidă. Ea are nevoie de oameni care, după expresia inspirată a lui C. P. Snow, „să aibă viitorul în sînge"[17]. E şi mai important ca oamenii de ştiinţă să se pronunţe la timp. Chiar dacă numeroase probleme fără răspuns sau că, probabil, nu vor putea fi rezolvate decît într-un timp mai mult sau mai puţin îndelungat, ei au datoria - ori de cîte ori raportul între certitudine şi incertitudine le îngăduie s-o facă – de a recomanda acţiuni imediate, de a informa toate instanţele implicate şi de a veghea ca acestea să acţioneze în consecinţă. Luînd în consideraţie cele menţionate, M. Dufrenne considera că comunicarea pleacă nu de la un limbaj impersonal, de la un sistem neutral de semne, ci de la o ecuaţie elementară în filosofia omului – eu şi altul: omul nu poate afla ce este, nu se cunoaşte pe sine prin sine ci prin altul, care se revelează el însuşi ca o interioritate, adică se deschide comunicării [4]. Iată de ce dezvoltarea tehnologiilor informaţionale, cît şi procesele de comunicare umană sunt fundamentale în organizarea societăţii, a oricărei grupări sociale, deoarece în afara lor nu sunt posibile înţelegerea reciprocă, coordonarea şi cooperarea conştientă a indivizilor existenţi. Omul este destinat de a fi o inteligenţă cuprinzătoare! Şi din acest punct de vedere el este unic în lume şi capabil să depăşească situaţiile sau obstacolele existenţiale complexe. Graţie noilor mijloace de comunicaţie, omul ia cunoştinţă de tot mai multe fapte ce-i permit a-şi menţine siguranţa în faţa enormelor pericole reprezentate de holocaustul nuclear, poluare şi distrugerea violentă a mediului. Omul învaţă de a fi o persoană cu opţiuni, înclinaţii şi libertăţi individuale, iar mijloacele moderne de care dispune în prezent, modifică profund modul său de viaţă. „Pentru prima dată în istoria omenirii, remarcă V. S. Stepin, apare şi pericolul real de distrugere a bazei biogenetice, care prezintă o condiţie individuală a existenţei umane. E vorba de pericolul existenţei corpului uman, care e rezultatul bioevoluţiei milioanelor de ani şi care se deformează activ în lumea tehnică contemporană”[22]. E îngrijorător însă faptul de a preveni cauza, după spusele lui V. A. Şciurov, conform căreia: „omul treptat simplificîndu-şi imaginea asemănător maşinii, ajunge să nu aprecieze calităţile şi valorile umane, acestea devenind de prisos în această lume şi nefiind necesare în contactul cu maşinile”[23]. La momentul actual omul aparţine unei civilizaţii tehnologice şi îşi uneşte cunoaşterea cu autocontrolul, încercînd să înţeleagă Universul într-un mod cît mai realist, ceea ce-i poate permite şi o stăpînire a acestuia. Manifestînd însă, un entuziasm sporit în vederea atingerii perfecţiunii tehnologice, omul are trăsăturile unui nou cuceritor – nu doar al planetei noastre, ci şi al spaţiului cosmic şi totodată al propriei conştiinţe. Omul creează astfel noi maşini, se adaptează lor şi organizează realitatea pentru a se putea dezvolta cît mai eficient. Tehnologia informaţională, una dintre tehnologiile specifice ale epocii contemporane, se anunţă la fel de importantă pentru viitorul societăţii ca şi tehnologiile mecanice. Ţinînd cont de cele menţionate, nu e posibil de a ne imagina o societate actuală fără producerea, generarea, prelucrarea, transmiterea şi utilizarea masivelor colosale ale celei mai variate informaţii. Viaţa omului decurge în conformitate cu cele trei cîmpuri – energetic, gravitaţional şi informaţional. Pornind însă de la faptul că viaţa umană nu mai e rezonabilă în afara ciclului informaţional complet, în afara lumii informaţiei putem conchide că e dificil a contrazice opinia precum că „orice societate, pornind de la Babilon, s-a format cu ajutorul producerii şi distribuţiei informaţiei” [20]. Dacă admitem că legile la origine „naturale” ale istoriei umane şi ale economiei pot deveni „spirituale, dacă credem că putem să anunţăm un „salt al umanităţii din tărîmul necesităţii către tărîmul libertăţii” şi, prin urmare, dacă suntem consecvenţi în a explica în mod materialist specificitatea omului, activitatea sa proprie, conştiinţa sa şi totalitatea fiinţei sale, atunci principiul unui materialism global nu se mai confruntă cu vreo obiecţie decisivă. Aceste premise sunt singurele care pot fi puse sub semnul întrebării. Asupra tuturor acestora, practica este cea care trebuie să decidă, „în ultimă instanţă” [15]. O soluţie interesantă, de factură iluministă ne-o oferă Mikel Dufrenne, ca posibilă alternativă la fenomenele de dezumanizare şi alienare culturală inaugurate de progresul ştiinţific şi tehnic în societatea contemporană. Analizînd civilizaţia informaţional-industrială aşa cum se manifestă ea astăzi, filosoful conchide că ea lasă totuşi omului anumite şanse şi în nici un caz şansa de a-şi refuza dezvoltarea şi generalizarea. „Condiţia salvării sale este, ca în loc să se supună pasiv progresului, omul trebuie să încerce să-l făurească, să se egalizeze cu ceea ce are, să fie agentul şi nu parazitul civilizaţiei...” [5]. Omul, în acelaşi timp, se poate aştepta la un viitor strălucitor, dacă va dispune de inteligenţa de a ataca şi a înlătura obstacolele care îi stau în cale, sau la un declin dezastruos, dacă nu o va face [8]. Spre final vom susţine că cultura umană conţine însă, posibilităţi de creaţie pe care civilizaţia industrială tinde să le distrugă, ori este important ca această cultură să fie păstrată nu ca un trecut depăşit, ca un fel de muzeu, ci în vederea utilizării forţelor susceptibile de a da creaţiei un nou impuls în perspectiva „aportului original posibil în construirea unei lumi noi” [3]. Epoca noastră devine epoca conştiinţei zdruncinate, tocmai ca o consecinţă a neputinţei de adaptare la schimbare, într-un ritm adecvat [10]. Întrega societate trebuie să se intereseze azi de problemele ridicate de ştiinţă şi de soluţiile pe care le propune ea. Parafrazîndu-l pe Clémenceau, am putea spune: ştiinţa a devenit prea importantă pentru a fi lăsată numai pe seama savanţilor [14]. Revoluţia globală astfel, capătă formă printr-un amestec fără precedent de seisme geostrategice, de factori sociali, economici, tehnologici, culturali şi etici. Combinaţiile acestor factori duc la situaţii imprevizibile. Deci, în această perioadă de tranziţie, omenirea se confruntă cu o dublă provocare: de a înainta pas cu pas pe calea înţelegerii noii lumi, cu multele ei faţete ascunse, şi de a învăţa cum să conducă noua lume, în loc să fie condusă de ea. Evident, revoluţia tehnico-ştiinţifică contemporană determină apariţia multor noi condiţii, care îl impun pe om să se bazeze în mare măsură pe propriile păreri, aprecieri în procesul alegerii scopurilor sale. Însă, o dată cu apariţia conştiinţei reacţia de răspuns a omului la acţiunile mediului înconjurător nu se vor reduce doar la o simplă acomodare, ci vor fi orientate spre transformarea acestuia din urmă în corespundere cu necesităţile lui. Omul a şi devenit uman tocmai din momentul cînd a început să creeze tehnologie, să muncească şi să gîndească. El a construit treptat între societate şi natură un mediu tehnologic din ce în ce mai dens şi gîndind, omul a reuşit să creeze o cultură şi o viaţă spirituală legată de resorturile lumii. Astăzi, omul îşi dă bine seama că şi tehnologia face parte din structura lumii şi este remarcantă dezvoltarea tehnologiei în istoria omenirii, etapele ei revoluţionare aducînd mari modificări în viaţa umană. Promovarea tehnologiei joacă un rol decisiv în dezvoltarea societăţii precum şi decizia luată de om de a-şi asuma cu fermitate, în deplină cunoştinţă de cauză, propriul viitor. De aceea, asigurarea unei compatibilităţi sporite a direcţiilor imprimate schimbărilor tehnologice cu aşteptările societăţii reprezintă, fără îndoială, una dintre sarcinile de bază în următorul deceniu, al sec. al XXI-lea. Yüklə 0,51 Mb. Dostları ilə paylaş:
|