Summary a new Dimension of Ethical Methodology in the Era of Global
Yüklə 0,51 Mb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- Bibliografie
- ASPECTE BIOETICE ALE EXPERIMENTELOR PE OAMENI (STUDIUL CLINIC) Ala Molcean
- Actualitatea temei
- Scopul studiului
- Materiale si metode
- Rezultate şi discuţii
|
Din tab.1 reiese că retardul psihomotor şi verbal a fost prezent în tabloul clinic al maladiei la 451 copii (38,61%), inclusiv la 56 copii (88,89%) cu epilepsii prin encefalopatii metabolice (aminoacidopatii), la încă 83 copii (47,16%) cu epilepsii suscitate de accidente traumatice craniocerebrale, la 123 copii (44,09%) cu boală epileptică ce a secundat unor infecţii intracraniene, la 94 copii (33,45%) cu epilepsii de origine hipoxi-traumatică la 91 copii (26,53%) din numărul total de copii cu epilepsii hipoxi-ischemice. Un detaliu sugestiv este faptul că retardul psihomotor şi verbal ce s-a instalat concomitent cu apariţia crizelor epileptice este mai frecvent şi mai grav în epilepsiile secundare encefalopatiei metabolice (aminoacidopatii), traumatismului craniocerebral şi infecţiilor intracraniene postnatale. În cazul fenomenelor epileptice particulare vârstei de copil mic (sindromul West, Lennox-Gastaut) retardul psihomotor şi verbal era întotdeauna prezent în tabloul clinic al maladiei. Retardul mental de diferit grad în epilepsie are deseori un caracter global şi omogen eficienţa în relaţiile sociale este scăzută dar în concordanţă cu nivelul acestei întîrzieri. Copilul retardat cu epilepsie răspunde la stimulările sociale, examenatorul reuşind să se acorde şi să înţeleagă lumea lui îngustă. Topica conversaţiei cu copilul ce suferă de retard mental fiind imatură şi limitată în concordanţă cu nivelul scăzut al dezvoltării cognitive Patologia comportamentală a copilului epileptic reprezintă un domeniu în care există puţine studii sistematizate. Conform examenărilor efectuate 9,84% (115) copii din lotul total au manifestat dereglări de comportament. Cauzele problemelor comportamentale la copilul epileptic pot fi sistematizate în următoarele:
Clinic la 22 (1,9%) copii dereglările comportamentale în cadrul epilepsiei sau manifestat sub aspect de autizm infantil. La 93 (8%) copii dereglările comportamentale s-au manifestat ca disabilităţi de învăţare. Discuţii Retardul mental de diferit grad în epilepsie are deseori un caracter global şi omogen eficienţa în relaţiile sociale este scăzută dar în concordanţă cu nivelul acestei întîrzieri. Copilul retardat cu epilepsie răspunde la stimulările sociale , examenatorul reuşind să se acorde şi să înţeleagă lumea lui îngustă. Topica conversaţiei cu copilul ce suferă de retard mental fiind imatură şi limitată în concordanţă cu nivelul scăzut al dezvoltării cognitive.Patologia comportamentală a copilului epileptic reprezintă un domeniu în care există puţine studii sistematizate. Cercetările epidemiologice ale lui O'Neil, Besag, în Londra au demonstrat că 48% din copiii cu epilepsie cărora li s-a aplicat scala Rutter standardizată au probleme comportamentale. Aceasta în comparaţie cu aproximativ 10%, procent găsit în populaţia generală [1]. Toate aceste condiţii evoluează cu o paletă largă de simptome. Alte studii ce vizează tulburările comportamentale la copilul cu epilepsie, pentru care este solicitat ajutorul specialistului, se concentrează asupra două entităţi: hiperkinezie/sindrom atenţionai deficitar şi tulburările din spectrul autismului [4]. Unele studii suedeze remarcă o rată ceva mai crescută a delincventei la adolescenţii epileptici, decât în populaţia generală. Este incert dacă acest lucru este legat de substratul patologic cerebral, cu un slab control al impulsurilor sau este datorat altor factori socio-culturali [9]. Un mare interes prezintă dereglările de comportament în cadrul autismului intervenit care se dezvoltă pe fon de epilepsie la copii. Sindromul dat este este specific copiilor de vîrstă antepreşcolară. Tabloul clinic se caracterizează prin 3 simptome principale:
Afectivitatea copilului autist este modificată: lipsit de ataşament faţă de părinţi, pericolele reale nu-i provoacă frică, în schimb se sperie de stimuli obişnuiţi.
Vorbirea este monotonă, stereotipă,lipsită de intonaţie („bandă de magnitofon”) c) Stereotipiile constitue al treilea element caracteristic autismului infantil. Ele pot fi gestuale ca : repetiţii ale mişcărilor mînilor, dejetelor, braţelor, rotirea corpului, mersul pe vîrful dejetelor. De altfel jocul, activitatea cea mai importantă aacestei vârste, prezintă careva particularităţi: este marcate de acelaş caracter steriotip, copilul folosind obiecte puţin complicate ca: sfoara, hîrtie,nisip, apă, butoane, robinete. Jocul colectiv este evitat şi lipsit de caracterul sau creativ şi imaginar. Dezvoltarea fizică a unui copil autist este în general normală. Potenţialul cognitiv poate fi bun, dar cu realizări intelectuale inegale. Din cauza lipsei de cooperare la probe, aceşti copii sunt greu testaţi. Disabilităţile de învăţare se referă la anumite deficienţe în una sau mai multe arii cognitive, în care randamentul copilului este sub expectanţe, în condiţiile în care acesta nu prezintă retard mental, nu are tulburări senzoriale, şi are îndeplinite condiţiile sociale şi educaţionale pentru a învăţa. Reprezintă un grup de tulburări în care una sau mai multe funcţii specifice cognitive sunt afectate. Pot fi implicate înţelegerea limbajului, abilităţile de citit, scris, sau de calcul matematic. Perturbările de limbaj din fazele precoce de dezvoltare sunt un factor important de predicţie, pentru tulburările de învăţare ulterioare. Aceste tulburări sunt mult mai frecvente la copilul epileptic şi la cel cu descărcări interictale, elemente ce contribuie semnificati la apariţia tulburărilor cognitive specifice [3]. Efectele epilepsiei asupra tulburărilor de învăţare trebuie apreciate în funcţie de starea clinică în care se găseşte copilul: preictal, ictal, postictal. Stările preictale pot influenţa învăţarea prin tulburările de dispoziţie sau stările de anxietate ce apar ca stări prodromale şi care pot dura mai multe zile. Stările critice se referă în special la statusul neconvulsivant care va putea fi diagnosticat prin înregistrare EEG. Stările postictale vor influenţa învăţarea, mai ales la copilul care are crize frecvente morfeice, prin efectul direct al crizei precum şi prin disrupţia somnului. Descărcările foarte frecvente din cursul somnului, cum se întâmplă în statusul electric de somn, sunt cauze importante de tulburări de învăţare. Testarea unor grupuri de copii epileptici cu ajutorul unor baterii de teste neurocognitive au demonstrat prezenţa într-un procent crescut a dislexiei, deficienţelor vizuo-spaţiale, dificultăţilor de învăţare nonverbală, timpul crescut de reacţie la teste [6]. Încercările de a găsi explicaţii pentru aceste perturbări pun în balanţă o serie de factori de cauzalitate şi efect. Este neclar la ora actuală, dacă tulburările de învăţare sunt în relaţie directă cu epilepsia, cu crizele copilului, medicaţia copilului, sau există o relaţie indirectă, în care condiţia neurologică subiacentă care cauzează epilepsia, este răspunzătoare şi de anomaliile în domeniul percepţiei, atenţiei, memoriei, abilităţilor vizuo-motorii, toate funcţii cauzatoare de disabilităţi de învăţare. Unele din aceste simptome pot fi relaţionate cu leziunile structurale subiacente care uneori pot fi foarte subtile şi care pot explica şi epilepsia. Dar este clar, că nu toate disabilităţile de învăţare pot fi explicate prin anomaliile de structură decelate cu ajutorul tehnicilor imagistice [8]. Sigur, în acest domeniu şi educaţia copilului poate juca un rol important. Atitudinea hiperprotectoare a unor părinţi care consideră efortul intelectual potenţial cauzator al crizelor epileptice va îndepărta intenţionat copilul de la procesul de pregătire şcolară, ceea ce va putea explica anumite disabilităţi cognitive ale copilului [11].
1. Ahlstrem, C. H. A study of epilepsy and its clinical, social and genetic aspects. // Acta Psychiatr. Neurol., 1980, 63 (Suppl): 1-285. 2. Bancaud, J., Roger, J. and Epileptic Syndromes in Infancy, Childhood and Adolescence.// John Libbey, London, 1992: 374-379. 3. Benga Ileana Epilepsia şi crizele neepileptice // V.1,- 2003-P-271-272. 4. Dalla Bernardina B., Capovilla G., Gattoni M.B., Colamaria V., Bondavalli S., Bureau M. Epilepsie myoclonique grave de la premiere année. //,1982,12: 21-25. 5. Eriksson K.J., Koivikko M.J. Prevalence, classification, and severity of epilepsy and epileptic syndromes in children.// Epilepsia.1997,38(12):1275-82. 6. Ford G.A., Gibson R., Dreifuss F.E. Pediatric Epileptology. Psychological considerations in childhood epilepsy. // Boston. 1983. 7. Heiskala H. Rinnekoti Foundation, Espoo, Finland. Community-based study of Lennox- Gastaut syndrome.// Epilepsia.1997, 38(5): 526-31. 8. I. Ilciuc, Bîrca A., Hadjiu S., Gasnaş V. Sindroamele epileptice şi epilepsia la copii. Chişinău, 2000, nr p 100. 9. Kellermann K., Hoppe M., Mayer T, Salke-Kellermann R.A. Epileptologie practică // Chişinău tr Kellerman ad. 2000.nr. p. 10. Yamatogi Y., Terasaki T., Ohtahara S. Prognosis of child hood epilepsy observed from longterm follow – ups for more than ten years.// Procedings of a Seminar on Antiepilepticsand Pregnancy . 1993, 9: 247 – 254. 11. Утин А. В. Наследственность и среда при эпилепсии. Л.: Медицина, 1982, 142 c. ASPECTE BIOETICE ALE EXPERIMENTELOR PE OAMENI (STUDIUL CLINIC) Ala Molcean (Coordonator ştiinţific: conf. univ., Anatol Eşanu) Catedra de Filosofie şi Bioetică USMF "Nicolae Testemiţanu"
This article is meant to present case studies of clinical trials in order to avoid the extremes, the legislation system which supervises the protection of victims that suffered from abuse during a medical experiment, the opinions of experts from bioethics committees for having a thorough analysis of the bioethical aspects of the clinical trial (experiments on human beings) .Clinical trial is the "obligatory passage" for medical progress, concerning the diagnosis of diseases or their treatment. The ethic side of the biomedical research in general , clinical trials in particular and the law settles, that must be developed within an international framework. Rezumat Conceput pentru o analiză aprofundată a aspectelor bioetice privind experimentele pe fiinţele umane acest articol prezintă studii de caz cu identificarea extremelor ce trebuie evitate,evaluarea sistemului legislativ ce protejează victimele de abuz în cadrul unui studiu clinic şi totodată sunt integrate opiniile experţilor ce reprezintă comitetele de bioetică. Studiul clinic constituie “passajul indispensabil“pentru orice progres medical, indiferent de faptul dacă acesta are tangenţe cu diagnosticul maladiilor sau tratamentul lor. Putem percepe cu uşurinţă că dimensiunea etică a cercetării biomedicale în general, a studiului clinic în particular şi a reglementării trebuie să se dezvolte într-un cadru internaţional. Actualitatea temei Luînd în consideraţie ca progresele ştiinţifice şi tehnologice,în special din domeniile medicinei şi a biologiei omului fac parte din patrimoniul umanităţii ele trebuie analizate în mod aprofundat,raţional şi obiectiv.Pe de altă parte nu putem nega faptul că studiul clinic prezintă avantaje şi dezavantaje ,în fucţie de modul de acţiune ,deci este foarte actuală identificarea dezavantajelor pentru a le evita şi totodată reliefarea avantajelor. Toate progresele şi descoperirile ştiinţifice sunt realizate pentru ca generaţiile de astăzi şi cele de mîine să poată beneficia de ele evitînd orice criteriu de discriminare. Constatăm că actualmente bioetica trebuie să permită instalarea acordului între imperativul libertăţii cercetărilor şi prioritatea protecţiei persoanei în vederea conservării umanităţii. Aspectele bioetice ale temei date fac tangenţe cu aşa principii şi drepturi universale ca inviolabilitatea corpului uman şi intangibilitatea patrimoniului genetic a speciei umane ; obligaţia de a obţine consimţămîntul liber şi clar de la persoana participantă la experimentele biomedicale; definirea regulilor ce ar proteja populaţiile vulnerabile şi stabilirea gradului de vulnerabilitate (spre exemplu copiii, persoanele cu handicap, deţinuţii sau bolnavii în stare de urgenţă), dar totodată dreptul fiecăruia de a beneficia de progresul ştiinţific şi de aplicările lui în diverse domenii, fară nici o discriminare. Scopul studiului A favoriza, spori şi consolida cunoaşterea aspectelor bioetice cu finalitatea explicării depline în domeniul ştiinţelor medicale,biologice şi sociologice A realiza un studiu interdisciplinar şi intercultural a implicării bioeticii în progresul medico-ştiinţific. A aprofunda cunoştinţele în domeniul dezvoltării juridice şi legale a bioeticii A pune în contrast crimele contra omenirii ce au avut loc în trecut şi dezvoltarea actuală a ramurii medicale în corespundere cu normele de drept A studia existenţa discrepanţelor între rolul comitetelor de bioetică de jure şi reuşitele lor de facto în vederea supravegherii protecţiei şi respectului demnităţii ,a libertăţii ,identităţii şi a integrităţii fiinţei umane care este supusă cercetărilor biomedicale . A stimula interesul colegilor de a face un schimb de opinii obiectiv, deschis, transculural şi democratic la tema propusă
Rezultate şi discuţii Privind în retrospectivă istorică,etica apare la grecii antici unde de asemenea găsim primele urme ale bioeticii. Hipocrate o defineşte drept respectul pentru pacient:”primum non nocere”.Urmărind evoluţia medicinei atestăm 2 etape semnificative în istoria medicinei: empirică şi experimentală.În secolele XVII-XVIII cunoştinţele în domeniul medicinei erau scunde, iar etiologia bolilor nu putea fi explicată. Medicii recurgeau la metode empirice de tratament, ceea ce presupunea:dacă medicul făcea o experienţă şi din simplu hazard înregistra un caz reuşit, tratamentul era considerat eficient şi universal. În acest mod au fost tratate numeroase maladii, dar totodată numeroşi pacieţi au avut de suferit mai mult pe urma tratamentelor decît a maladiei. Spre exemplu tot în acea perioadă comerţul şi navigaţia cunoşteau o perioadă de înflorire. Negustorii vizitau oraşe noi, făceau schimb de mărfuri exotice ,dar nu numai…Graţie acestui fapt maladiile infecţioase aveau un teren de răspîndire din ce în ce mai vast. Astfel italienii numeau sifilisul-“Syphilis sive de morbo gallico”pentru a zice că boala a fost luată de la francezi,iar aceştia la rîndul lor numeau aceeaşi maladie:”la galle napolitaine” fiind cert convinşi de provenienţa sa italiană.Mai originale decît denumirile sunt metodele de tratament a maladiei.Văzîndu-se confruntaţi în masă cu acest flagel,medicii au propus metode variate: scoarţă de arbore de chinină,iodura de potasiu şi în final băile cu mercur care ucideau mai mult decît sifilisul propriu-zis. Reuşitele mizere în domeniul tratării maladiilor au fost vectorul ce a dirijat medicina în direcţia experimentărilor. Medicina experimentală sau medicina ştiinţifică defineşte cunoştinţele medicale bazate pe metodele experimentale. Bazele sale au fost formulate şi teoretizate de fiziologul francez Claude Bernard în secolul al XIX-lea. James Lind este pionierul igienei în marina regală britanică.El a realizat primul “experiment ştiinţific controlat” în 1747,divizînd 12 marinari ce sufereau de scorbut la bordul navei HMS Salisbury în 6 grupe a cîte 2,el a administrat fiecărui grup o substanţă diferită ca metodă de tratament, meniul meselor marinarilor rămînînd identic. Substanţele au fost băutură de mere, oţet, acid sulfuric, apă de mare,un medicament propus de un chirurg şi în final portocale şi lămîi. Doar ultimul grup s-a tratat rapid de scorbut şi medicul a concluzionat că aceasta este metoda cea mai eficace.În 1795 ca urmare a rezultatelor obţinute de James Lind Royal Navy furnizează o raţie zilnică de suc de lămîie verde sau portocale pentru marinarii săi. Noi nu ne-am pus întrebarea să experimentăm sau nu, deoarece este imposibil ca ştiinţa contemporană să se dezvolte fără utilizarea experimentului. Dar oare pînă unde putem merge experimentînd, pentru a nu încălca acea limită fluctuantă între bine şi rău. Bioetica reprezintă disciplina care tratează problemele morale discutate privind cercetarea medicală şi biologică. Filosoful francez Pierre Reverdy numea etica- estetica sufletului. Până în sec. XX, aspectele etice ale activităţii medicale şi de cercetare depindeau numai de conştiinţa medicilor, din rea-credinţa cărora aveau loc încălcări globale ale eticii, cu consecinţe extrem de grave pentru sănătatea oamenilor. Astăzi, înainte de a purcede la un studiu clinic, este necesară respectarea anumitor norme impuse de comitetele de bioetică locale sau de centrele pentru protecţia pacienţilor. Deci, aceste organizaţii îşi vor da opinia după ce verifică: importanţa ştiinţifică şi medicală a studiului, raportul dintre riscuri şi eventualele beneficii scontate, conformitatea la practicarea echitabilă a metodologiei în special vizînd promotorul şi investigatorul principal al studiului, prezenţa unei asigurări medicale ce ar oferi indemnizaţii participanţilor la studiul clinic în caz că le-au fost aduse prejudicii de orice tip, studiul legăturilor financiare dintre investigatorii şi promotorii studiului, dacă aceste legături există ele trebuie să fie anunţate, iar conflictele de interese trebuie evitate. Criteriile după care se realizează un studiu clinic, implică imperativele: studiu controlat, randomizat, multicentrist doar în intenţia de a trata. Avînd deja ideea unui experiment şi presupunerea că el va da rezultatele scontate unui studiul clinic, trebuie să se respecte cu rigoare cele 3 etape: experimentul în cadrul laboatorului, acesta vizînd celulele în particular sau ţesuturile; testele preclinice unde se fac experimente pe animale şi doar în ultima etapă, se va recurge la testele clinice sau expermimentele pe oameni propriu-zise. Pentru a evita orice speculaţii sau inegalităţi, care în mod cert vor duce la ineficacitatea experimentului vizat, grupele de pacienţi, trebuie să fie asemănătoare după caracteristicile de bază: vîrstă, sex, înălţime, greutate, dar în acelaşi timp, după severitatea afecţiunii, stadiul maladiei. Toate acestea sunt vizate pentru ca la sfîrşitul studiului, eventualele diferenţe să nu poată fi atribuite decît tratamentului probat. Subiecţii cercetării pot fi clasificaţi: 1) bolnavi individuali; 2) grup de bolnavi având aceeaşi afecţiune; 3) bolnavi neasociaţi vreunei boli, dar care sunt dispuşi să accepte cercetarea; 4) voluntari sănătoşi, grup eterogen, dar important, întrucât el poate cuprinde o populaţie ce include uneori şi cercetătorii. Studiul clinic – confirmă utilitatea scontată, care se referă atât la cei supuşi experimentului, cât şi la societatea în ansamblu. Pentru pacienţi – aceasta reprezintă utilitatea pentru sănătate – tratament, diagnostic sau examen medical (screening) în scopul elucidării patologiei sau stării patologice. Pentru societate – aceasta evocă aprofundarea cunoştinţelor, sporirea securităţii, progresul tehnologic etc. Dar cunoaştem noi oare toate rezultatele? De fapt, 1/3 din experimente, nu sunt niciodată raportate într-un articol ştiinţific,sau sunt raportate într-un mod incomplet. The International Committee of Medical Journal Editors, acceptă să publice rezultatele unui studiu, doar dacă acesta a fost înregistrat de la bun început. Registrele unde sunt înregistrate experimentele se multiplică şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii le-a regrupat în sistemul său de înregistrare internaţională. Aceasta ar fi o soluţie pentru monitorizarea numărului de studii clinice. OMS serveşte drept poartă de intrare pentru toate experimentele în curs de desfăşurare, va permite accesul la totalitatea registrelor primare şi asociate. Apare întrebarea privind gradul de facilitate al accesului la informaţie a unei persoane care nu este membrul unei asociaţii medicale sau al unui laborator ştiinţific. Totodată, revenind la registre şi la nomenclatură, pare a fi interesantă şi ambiguă situaţia cînd moleculelor experimentate nu li s-a atribuit încă un nume oficial sub pretext că studiul nu este încă finalizat. Cum se va putea monitoriza informaţia pentru a evita repetarea unor studii ce s-au adeverit sortite din start eşecului, luînd în consideraţie faptul că fiinţele umane sunt obiectul studiului. Să analizăm care este situaţia persoanelor care şi-au dat acordul pentru a fi supuse unui test medical. Imperativul de bază şi în acelaşi timp criteriul de calitate al experimentului trebuie să corespundă exigenţilor etice. Voluntarii participanţi la un studiu clinic trebuie să fie informaţi despre eventualele riscuri. Studiul clinic trebuie să se realizeze în corespundere cu principiile etice fundamentale ale Declaraţiei de la Helsinki, Normelor GCP (Good Clinical Practice, Normelor de Bună Practică în Studiul Clinic ), exigenţelor normative în vigoare. Până la demararea studiului clinic, trebuie să fie efectuată aprecierea corelaţiei dintre riscul preconizat şi utilitatea scontată atât pentru persoana supusă testului, cât şi pentru societate în ansamblu. Prioritar se consideră principiul exclusivităţii drepturilor, securităţii şi sănătăţii persoanei supuse testului în raport cu interesele ştiinţei şi societăţii. Persoana supusă testului poate fi inclusă în studiu numai în baza acordului informat voluntar, realizat după o studiere detaliată a materialelor cercetării. Lupta contra transmiterii virusului SIDA de la mama infectată la copil este o miză prioritară. Infectarea are loc esenţial la momenul naşterii şi după statistică survine în 20-30% de cazuri. Progrese mari au fost realizate pentru a limita consecinţele acestei transmisiuni, care a fost redusă astăzi pînă la 1% în Franţa. Toate aceste sunt datorate studiului clinic asupra mamelor infectate. Este clar că femeile însărcinate din Europa sau America de Nord nu vor accepta să participe la experimente care pun în pericol viaţa lor. În tările în curs de dezvolatre, în special în Africa subsahariană, laboratorele „îşi permit” tot felul de studii sub tutela maximei „este mai bine decît nimic”. Acum să încercăm să ne imaginăm situaţia femeilor care neavînd suma de bani necesară, nu pot să-şi asigre un tratament cuvenit nici lor, nici nou- născutului şi, deci fiind ademenite de faimoasa maximă speculativă citată mai sus, ele sunt puse în situaţie să salveze cel puţin viaţa copilului. Constrîngerile economice servesc uneori drept alibi în strategia întreprinderilor farmaceutice. Suma de 3000-4000 euro pentru participarea la un studiu clinic este o soluţie pentru unele persoane, dar care vor fi consecinţele şi vor fi ele oare echitabile? Odată ce efectul medicamentului a fost demonstrat, întreprinderile farmaceutice deţin monopolul asupra brevetului ceea ce are drept consecinţe: vînzarea produsului la preţuri exagerate pentru pacientii din ţările sărace ce au contribuit la experiment şi interzicerea fabricării substituienţilor. Începînd cu 1982, OMS emite directive încercînd să protejeze ţările sărace. Obsesia pentru “degenerarea rasei” marchează gîndurile medicilor între 1850 şi 1940. Lupta contra maladiilor ereditare prin ameliorarea “ purtătorilor de germene “ este o mărturie între interacţiunea ideilor medicale cu consideraţiunile economice sau politice. O revistă medicală francofonă enunţă în aprilie 1964: ”Animalul experimental ideal este omul. De fiecare dată cănd este posibil, trebuie să folosim omul ca animal pentru experienţe. Nu există cercetare mai satisfăcătoare, mai interesantă şi mai lucrativă ca cea efectuată pe om. Deci, noi trebuie să mergem mai departe în cercetările noastre şi să lucrăm cu cel mai dezvoltat dintre animale: omul”. A fost efectuat un sondaj printre studenţii facultăţilor de medicină din Paris, cărora li s-a pus întrebarea: “Dacă pentru a salva 100 de persoane veţi fi obligaţi să ucideţi un singur om în rezultatul unui experiment, cum veţi proceda?”. Majoritatea studenţilor au răspuns:”Conştiinţa mea mă va forţa să accept acest şantaj josnic”. Acest răspuns pune în evidenţă părerea majoritară a studenţilor şi medicilor precum că sunt necesare şi inevitabile experimentele pe oameni, în special dacă cele din urmă au un aport însemnat în tratarea ulterioară a unui număr însemnat de persoane. Aceasta subliniază şi justifică interesul studiului aspectelor bioetice ale experimentelor pe oameni de către fiecare student aflat la începutul cursului medical. Yüklə 0,51 Mb. Dostları ilə paylaş:
|